Nanoparticulele de aur

1. Introducere
Nanotehnologia se referă în general la un domeniu al științei și ingineriei dedicat
materialelor cu dimensiuni cuprinse între 1 și 100 nm. Termenul „nano” este extras din
cuvântul grecesc „pitic”, care înseamnă „extrem de mic”. Când este folosit ca prefix,
înseamnă 10 - 9 sau 0,000000001. Un nanometru (nm) este o miliardime dintr-un metru.
Nanotehnologia a devenit un domeniu în tendințe în știință și a făcut progrese mari
odată cu dezvoltarea nanoparticulelor funcționale, proiectate. Diverse nanoparticule de metal
au fost exploatate pe scară largă pentru o gamă largă de aplicații medicale. Printre acestea,
nanoparticulele de aur (AuNP) sunt raportate pe scară largă că ghidează o renaștere
impresionantă și sunt extrem de remarcabile. AuNP-urile, cu proprietățile lor funcționale
multiple, unice și ușor de sintetizat, au atras o atenție extinsă. Caracteristicile lor intrinseci
(optică, electronică și caracteristicile fizico-chimice) pot fi modificate prin modificarea
caracterizării nanoparticulelor, cum ar fi forma, dimensiunea și raportul de aspect. Acestea pot
fi aplicate într-o gamă largă de aplicații medicale, inclusiv livrarea de medicamente și gene,
terapia fototermală (PTT), terapia fotodinamică (PDT) și terapia cu radiații (RT),
diagnostic, magistica cu raze X, tomografie computerizată (CT) și alte activități biologice. Cu
toate acestea, din cunoștințele noastre, nu există o analiză cuprinzătoare care să rezume
aplicațiile AuNP în domeniul medical. Prin urmare, în acest articol revizuim sistematic
metodele de sinteză, tehnicile de modificare și caracterizare a AuNP-urilor, aplicațiile
medicale și unele activități biologice ale AuNP-urilor, pentru a oferi o referință pentru studiile
viitoare.
Aurul a fost cunoscut doar ca metal până în trecutul recent. Odată cu apariția
nanotehnologiei, s-a realizat că proprietățile fizico-chimice ale aurului îl fac un material ideal
pentru fabricarea nanoparticulelor. Termenul de „nanotehnologie” a fost inventat de
cercetătorul japonez Norio Taniguchi în 1974  și mai târziu a fost definit ca știința și inginerie
implicate în proiectarea, sinteza, caracterizarea și aplicarea materialelor și dispozitivelor a
căror organizare funcțională cea mai mică în cel puțin o dimensiune este la scara nanometrică
variind de la unu la o sută de nanometri. Nanotehnologia a contribuit la progrese științifice și
tehnologice semnificative în biotehnologie, diagnosticare și terapie. În special,
nanotehnologia este din ce în ce mai utilizată pentru a dezvolta sisteme noi și îmbunătățite de
livrare a medicamentelor.
Nanoparticulele metalice precum nanoparticulele de aur (PNN) pot fi sintetizate prin
diferite metode fizice, chimice și biologice și reprezintă o zonă activă a cercetării academice
și, mai semnificativ, a „cercetarii aplicative”. Deși există mai multe strategii fizice și chimice
pentru sinteza nanoparticulelor metalice, sinteza biologică a nanomaterialelor a atras un
interes semnificativ datorită utilizării condițiilor ușoare de sinteză, cum ar fi temperatură, pH
și presiune mai scăzute. Valorificarea acestei tehnici ecologice la maximul său potențial ar
putea prezenta avantaje suplimentare față de sinteza chimică, inclusiv productivitate mai mare

1
și costuri mai mici. În ultimele decenii, a apărut o nouă dimensiune în interacțiunea metal-
microbian și a fost raportată sinteza GNP-urilor folosind bacterii, ciuperci, fagi și alte
organisme.
GNP-urile au atras o atenție semnificativă datorită proprietăților lor electronice, optice,
termice, chimice și biologice unice. De exemplu, GNP-urile posedă proprietăți
optice dependente de dimensiune, prin care prezintă culori diferite într-o gamă largă de
spectru optic care se întinde pe regiunile spectrale vizibile și infraroșu apropiat. Mai exact,
atunci când GNP-urile formează agregate mai mari din particule mai mici dispersate, culoarea
lor se schimbă de la roșu la albastru, care a fost utilizat într-o varietate de teste pentru
detectarea biomoleculelor, inclusiv ADN-ul și proteinele . În plus, forma unică a GNP-urilor a
fost investigată pentru a îmbunătăți efectul de îmbunătățire plasmonică. Cele mai utilizate
GNP sunt nanoparticulele în formă de stea (nanostars) care au mai multe ramuri cu vârfuri
ascuțite. Nanostelele prezintă orezonanță plasmonică de suprafață localizată (LSPR) puternică
în regiunea infraroșu apropiat, cu câmpuri electrice intense la vârfuri și servesc ca
amplificatoare excelente datorită prezenței unui număr mare de puncte fierbinți. În consecință,
aceste structuri unice au ca rezultat îmbunătățirea semnificativă a semnalului în împrăștiere.
Răman pentru moleculele poziționate în apropierea suprafețelor metalice în comparație
cu nanosfere și nanorods. În special, absorbția optică puternică, proprietățile de împrăștiere și
toxicitatea remarcabil de scăzută a GNP-urilor le-au făcut o clasă de nanomateriale cu
potențiale noi aplicații biomedicale. În această revizuire, ne concentrăm pe sinteza verde a
GNP-urilor folosind diferite metode biologice. De asemenea, discutăm despre aplicațiile
GNP-urilor în diagnosticare, bioimagistică și medicină, precum și direcțiile viitoare în acest
domeniu.

2. Metode de sinteza a nanoparticulelor de aur

Cercetările în domeniu au demonstrat că metoda de sinteza cât și formele
nanoparticulelor obținute stabilește domeniul de aplicare a acestora. Pentru un control mai
bun a dimensiunilor și a distribuțiilor  acestora, forma și gradul de aglomerare a cristalitelor
nanometrice, metodele de sinteza pe cale umedă sunt net superioare comparative cu cele
fizice.
Metoda coprecipitării
În ceea ce devine simplitatea, dar și prețul scăzut, coprecipitarea zonei cea mai des
utilizată tehnică de sinteza pe cale umedă. Precipitarea este formarea unei substanțe
insolubile (solide), numită precipitat, creat într-un mediu lichid de reacție chimică sau prin
electroliză. Precipitarea se obține prin adăugare de substanțe precipitate (reactivi) la soluții
chimice.
Metoda microemulsiilor
Microemulsia asociată unui sistem coloidal în care una dintre cele două soluții  este
insolubil dispersată sub forma de picturi fine, cu un diametru mai mic de 100nm, în cea de a
doua faza lichidă.

2
Metoda sol-gel
Tehnica sol-gel este o mulțime de sinteză în mai mulți pași în care un precursor
dizolvat într-un solvent convenabil ales este convertit în oxidul cristalin calitate printr-o
succesiune de procese fizice și chimice. În general, precursorii utilizați prin metoda sol-gel
sunt alcoxizi metalici şi săruri metalice.
Metoda hidrotermală
Metoda hidrotermală se realizează prin tratarea termică la temperaturi până la 200oC și
presiune ridicată a suspensiilor de hidroxizi metalici, obținuți prin tratarea cu soluție de bază
alcalină sau NH3 până la un anumit ph a soluțiilor sărurilor ce conțin ionii metalici
corespunzători sistemului oxidic urmărit. Formarea particulelor de oxizi la tratarea
hidrotermală sunt la baza mecanismului de dizolvare precipitare. O varietate de tehnici,
inclusiv căi chimice, termice, electrochimice și sonochimice, au fost introduse până acum
pentru sinteza GNP-urilor.
Metoda chimică
În general, prepararea AuNP-urilor prin metoda reducerii chimice include două părți
principale:
 reducerea prin agenți, de exemplu borohidruri, aminoborani, formaldehidă, hidrazină,
hidroxilamină, polioli, acizi citric și oxalic, zaharuri, peroxid de hidrogen, monoxid de
carbon, sulfiți, hidrogen, acetilenă și agenți reducători ono-electronici, inclusiv
complecși sandwich cu metale de tranziție bogate în electroni;
 stabilizare folosind agenți, de exemplu citrat trisodic dihidrat, liganzi de sulf (în
special tiolați), liganzi de fosfor, liganzi pe bază de oxigen, liganzi pe bază de azot
(inclusiv compuși heterociclici), dendrimeri, polimeri și agenți tensioactivi (în special,
bromură de cetiltrimetilamoniu). (CTAB)). Pentru a evita agregarea particulelor, se
adaugă de obicei un fel de agent de stabilizare.

Metoda Turkevici
Una dintre cele mai cunoscute tehnici de sinteză a AuNP-urilor se bazează pe
reducerea HAuCl4 prin citrat în apă, care a fost proiectată pentru prima dată de Turkevich în
1951. În această metodă, soluția de HAuCl4 este fiartă, iar citratul trisodic dihidrat este apoi
adăugată rapid în soluția clocotită sub agitare puternică. După câteva minute, culoarea soluției
se schimbă de la galben deschis la roșu vin. Această metodă are ca rezultat AuNP-uri care
măsoară aproximativ 20 nm în diametru. În această tehnică, ionii de citrat joacă un rol dublu,
atât ca agenți stabilizatori, cât și ca agenți reducători. Metoda Turkevich a fost modificată de
Frens, în 1973, pentru a obține AuNP-uri cu diametre cuprinse între 15 și 150 nm, prin
controlul raportului agent reducător/agent stabilizator (citrat trisodic/aur). Metoda Turkevich-
Frens a fost modificată în continuare de mai multe grupuri de cercetare. Kimling şi
colaboratorii au demonstrat că o concentrație mare de citrat stabilizează mai rapid AuNP-urile
de dimensiuni mai mici, în timp ce o concentrație mică de citrat va duce la agregarea
particulelor mici în particule mai mari.Recent, rolul important al citratului de sodiu asupra
pH-ului soluției și rolul său în controlul mărimii nanoparticulei au fost indicate pe baza unui
model teoretic și a rezultatelor experimentale.

3
Figura 1. Sinteza AuNP folosind metoda Turkevich. Zhao, Pengxiang, Na Li și Didier
Astruc.„Stadiul tehnicii în sinteza nanoparticulelor de aur.”

Metoda Brust-Schiffrin
Metoda Brust-Schiffrin a fost descoperită de Brust și Schiffrin în 1994. Această
metodă a permis o abordare ușoară a sintezei AuNP-urilor stabile termic și stabil la aer, de
dimensiune controlată și dispersitate scăzută. În această tehnică, AuCl4- a fost transferat într-
o fază de toluen dintr-o soluție apoasă folosind bromură de tetraoctilamoniu (TOAB) ca agent
de transfer de fază și redus cu NaBH4, în prezență de dodecanetiol. Adăugarea agentului
reducător determină o schimbare de culoare a fazei organice, de la portocaliu la maro intens.
Acest lucru indică în mod clar formarea AuNP-urilor.
Metoda electrochimică
Producția electrochimică de nanoparticule a fost studiată pentru prima dată de Reetz și
colab., în 1994. Studiile lor au arătat că nano scară selectivă a particulelor de metal de
tranziție ar putea fi stabilită electrochimic, folosind săruri de tetraalchilamoniu ca stabilizatori
ai clusterelor de metale într-un mediu neapos. Nanoparticulele de aur de pe suprafața
nanotuburilor de carbon cu pereți multipli cu electrozi de carbon sticloși pot fi preparate
folosind tehnica de sinteză electrochimică.
Metoda de creștere a semănării

4
 O altă metodă care a fost raportată și pentru sinteza nanoparticulelor de aur este
metoda de creștere prin însămânțare. Conform procesului de creștere prin însămânțare, au fost
sintetizate nanoparticule de aur cu diametre de 5-40 nm și o distribuție îngustă a
dimensiunilor. Dimensiunea particulelor poate fi controlată prin raportul variabil dintre
sămânță și sare metalică și, prin urmare, poate fi preparată orice dimensiune în intervalul 5-40
nm. Această metodă are avantajul de a fi un proces simplu, rapid și cu costuri reduse; în timp
ce citratul trisodic a fost folosit ca sursă de ioni OH- în etapa de însămânțare, borohidratul de
sodiu (NaBH4) a fost folosit ca agent reducător.
Metoda biologică
Deși metodele chimice sunt cea mai comună abordare pentru sinteza nanoparticulelor
metalice, utilizarea de reactivi scumpi și toxici ca agenți reducători și stabilizatori limitează
aplicațiile acestora. În plus, aceste nanoparticule pot avea efecte dăunătoare în aplicații
biomedicale. Prin urmare, există o nevoie tot mai mare de a dezvolta proceduri ecologice și
eficiente din punct de vedere al costurilor pentru sinteza nanoparticulelor care nu utilizează
substanțe chimice toxice. Sinteza biologică a nanoparticulelor a fost în centrul atenției ca
metodă ecologică și ecologică în anii actuali. În metodele biologice, nanoparticulele sunt
sintetizate de microorganisme, enzime și plante sau extracte de plante. Recent, utilizarea
plantelor pentru sinteza nanoparticulelor câștigă importanță, datorită disponibilității, costurilor
reduse, ecologice și naturii netoxice. În ultimii ani, biosinteza AuNP-urilor folosind plante
precum Azadirachta indica,Medicago sativa ,Aloe vera,Cinnamomum camphora,
Pelargonium graveolens, Coriandrum sativum, Terminalia catappa și lemongrass, au fost
raportate.
Lichide ionice și nanoparticule de aur
În ultimii ani, lichidele ionice (IL) s-au descoperit a fi medii remarcabile și unice
pentru sinteza și stabilizarea nanoparticulelor de metal. Lichidele ionice sunt săruri cu puncte
de topire scăzute, care devin din ce în ce mai importante ca solvenți datorită proprietăților lor
unice, cum ar fi nevolatilitatea, stabilitatea termică și miscibilitatea desemnată cu cosolvenții.
Lichidele ionice pot acționa nu numai ca solvenți, ci pot servi și ca agenți de acoperire
șabloane și chiar precursori ai materialelor. IL-urile au fost utilizate pe scară largă într-o
varietate de reacții chimice, separări și aplicații electrochimice.

Sinteza nanoparticulelor de aur în lichide ionice

Kim şi colaboratorii au descris o sinteză într-o singură fază a AuNP-urilor folosind IL
funcționalizate cu tiol. IL-urile funcționale cu tiol au acționat ca agenți de stabilizare pentru
sinteza nanoparticulelor de aur. Ei au raportat că dimensiunea și stabilitatea nanoparticulelor
au fost afectate de numărul și poziția grupărilor tiol din IL. În 2006, Kim și colaboratorii au
raportat o metodă ușoară de sinteză a AuNP-urilor într-un singur vas folosind tetrafluoroborat
de N-(2-hidroxietil)-N- metilmorfolinium. Lichidele ionice alcoolice funcționează atât ca
agent reducător, cât și ca stabilizator, simplificând astfel considerabil procedura de preparare
a nanoparticulelor. Nanoparticulele de aur stabile au fost sintetizate în lichide ionice de
amoniu cuaternar (QAILs) prin încălzire simplă. QAIL-urile nu pot fi utilizate numai în rolul
de agent reducător datorită reactivității grupărilor lor hidroxil, dar pot funcționa și ca agent de
stabilizare datorită capacității lor de chelare.

5
Sinteza nanoparticulelor de aur modificate cu lichid ionic
Itoh a demonstrat sinteza GNP-urilor modificate cu IL, pe baza cationului
imidazolium. Ei au descoperit aplicarea modificărilor de culoare induse de agregare ale
nanoparticulelor de aur în soluții apoase ca senzor optic pentru anioni, prin schimbul de anioni
al fragmentului lichid ioni.

Figura 2. Sinteza AuNP-urilor modificate cu lichid ionic pe baza cationului imidazolium

Metoda sonochimică este o tehnică unică pentru sinteza nanoparticulelor de metal.
Beneficiile utilizării acestei metode pentru sinteza nanoparticulelor de metal includ
capacitatea de a forma nanoparticule de metal foarte mici și o viteză rapidă de reacție. Cu
toate acestea, nanoparticulele de metal sintetizate prin reducerea sonochimică au de obicei
distribuții mari de dimensiune. Pentru a elimina aceste dificultăți, agenții tensioactivi și
alcoolii sunt utilizați în general în metoda sonochimică, pentru a controla dimensiunea și
forma particulelor.
2.1.Proprietățiile nanoparticulelor de aur
Nanoparticulele de aur sunt definite în general ca și particule cu dimensiuni între 1-
100 nm, de obicei fiind suspendate într-un fluid (aur coloidal). Cunoscut ca și
nanogold,suspensia de aur coloidal prezintă de obicei culoarea roșu burgund (pentru
nanoparticule de aursferice mai mici de 100 nm), sau o culoare galben-brun (pentru
nanoparticule mai mari). La scara nanometrică, datorită ariei mari de suprafață sau a efectului
cuantic, proprietățile fizice și chimice ale materialelor se modifică drastic rezultând unele
proprietăți unice. Aceste caracteristici distinctive apar datorită oscilațiilor colective ale
electronilor liberi în urma excitării, cunoscute sub numele de rezonanțe plasmonice de
suprafață localizate (LSPR). Banda LSPR a AuNPs este extrem de dependentă de mărime,
chimia suprafeței și mediul local din jurul AuNPs, fiind astfel o sondă utilă pentru a
monitoriza interacțiunea nanoparticulelor cu probe biologice. Aceste caracteristici unice pot fi
reglate cu precizie pentru a interfera în mod specific cu materia organică cu scopul de a
facilita aplicarea acestora în domeniul biomedical. O altă proprietate importantă a AuNPs este
câmpul electromagnetic amplificat generat în jurul suprafeței acestora. Acest câmp
electromagnetic poate amplifica atât fluorescența unei molecule aflată în proximitatea unei
nanoparticule cât și semnalul rămân al moleculelor de pe suprafața metalică. Cu alte cuvinte,
nanoparticulele de aur absorb puternic radiaţiile electromagnetice cu diverse lungimi de undă
(radiaţii din spectrul vizibil, infraroşii). Prin transformarea acestora în căldură suprafaţa
particulelor ajunge la temperaturi suficient de mari (aproximativ 180°C ) pentru a distruge
diverse tipuri de celule (precum celule canceroase) sau bacterii.

6
2.1.1.Absorbția și împrăștierea plasmonică a nanoparticulelor de aur
Datorită dimensiunii reduse la scală nanometrică nanoparticulele de metal nobil (NPs)
prezintă proprietăți fizice si chimice foarte interesante. Cel mai interesant fenomen întâlnit la
aceste nanoparticule sunt rezonanțele electromagnetice datorate oscilației colectivă a
electronilor din banda de conducție, induse de către câmpul electromagnetic (ex: laser) numite
rezonanțe plasmonice. Aceste rezonanțe plasmonice sunt responsabile de o puternică
absorbție și împrăștiere selectivă a luminii de către nanoparticule.
2.1.2. Amplificarea câmpului electromagnetic în vecinătatea nanoparticulelor de aur
O altă consecință importantă a excitării plasmonice este crearea unor câmpuri
electromagnetice puternice la suprafața nanoparticulelor, fenomene utilizate în amplificarea
senzitivității spectroscopiei. Rămân cauzate de vibrații moleculare (în general foarte slabe)
fiind amplificate cu câteva ordine de mărime în prezența metalelor( cupru, argint, aur) având
rugozități nanometrice. Acest fenomen a dat naștere unei noi tehnici de analiză și anume
spectroscopia prin împrăștiere rămâne amplificată de suprafață, utilizată pentru determinarea
amprentelor chimice ale moleculeor adsorbite sau în vecinătatea substratelor metaalice. O altă
metodă recunoscută pentru identificarea moleculelor din apropierea suprafațelor
nanostructurilor metalice este fluorescența amplificată de suprafețe sau metal-amplificată.

3. Aplicații ale nanoparticulelor de aur în diagnosticare

Nanotehnologia, în special, GNP-urile, a revoluționat domeniul diagnosticului
medical. Cu cât o boală este diagnosticată mai devreme, cu atât mai eficient și mai ieftin va fi
tratamentul acesteia. Prin urmare, testele de diagnosticare cu costuri reduse și cu sensibilitate
ridicată care permit screening-ul rapid și precis pentru diferite boli cu puține simptome
precoce au primit o atenție considerabilă. Nanodiagnostica, definită ca utilizarea
nanotehnologiei (materiale, dispozitive sau sisteme) pentru diagnosticarea bolilor, este un
domeniu de interes în creștere, deoarece tehnici îmbunătățite cu sensibilitate crescută sunt
dezvoltate pentru a satisface cerințele diagnosticului clinic. Chiar și o singură moleculă de
analit poate fi acum identificată folosind interacțiuni unu-la-unu între analitul țintă și
fragmentele generatoare de semnal, cum ar fi nanoparticulele de metal nobil, cum ar fi GNP-
urile. GNP-urile sunt materiile prime perfecte pentru teste de diagnosticare robuste și rapide.
Acestea sunt necesare în cantități mici, ceea ce o face o tehnică cu costuri reduse, în
timp ce stabilitatea, sensibilitatea și reproductibilitatea lor garantează consumabile de înaltă
calitate. Mirkin au raportat că GNP-urile modificate cu oligonucleotide sunt supuse asamblarii
și dezasamblarii particulelor specifice secvenței în prezența ADN-ului țintă și, respectiv, cu
denaturare termică , însoțită de modificări ale absorbanței, facilitând utilizarea potențială a
GNP-urilor ca agenți de biodetecție dincolo de colorarea histochimică convențională. În mod
specific, atunci când GNP-urile au fost utilizate pentru test, culoarea soluției s-a schimbat de
la roșu la albastru la agregarea GNP indusă de țintă, ca o consecință atât a plasmonilor de
suprafață a particulelor care interacționează, cât și a proprietăților de împrăștiere agregate ale
GNP-urilor. Acest fenomen simplu a indicat utilizarea GNP-urilor ca agenți de detectare a
ADN-ului într-un tip de „test de turnesol” pentru ținte de acid nucleic. Avantajele GNP-urilor,

7
cum ar fi suprafața mare și proprietățile optice unice, au creat interes la nivel mondial în
explorarea potențialului lor pentru aplicații de diagnosticare.
O altă abordare interesantă este metoda de detectare a fluorescenței folosind GNP-urile
ca stingere moleculare pentru detectarea acizilor nucleici țintă .GNP-urile sunt modificate cu
oligonucleotide funcționalizate la un capăt cu un tiol și un fluorofor molecular la celălalt
capăt.Capătul tiol se leagă de suprafața GNP-urilor, iar fluoroforul se leagă nespecific de
suprafața de aur, rezultând o structură de buclă în care GNP-urile stinge emisia de la
fluorofor.Cu toate acestea, legarea ADN-ului țintă complementar cu oligonucleotidele rupe
structura buclei, distanțand astfel fluoroforul de stingerea a nanoparticulelor cu creșterea
concomitentă a semnalului de fluorescență. Pe lângă răspunsul colorimetric unic și
proprietățile de stingere a fluorescenței ale GNP-urilor, ele servesc și ca o alternativă vizibilă
la fluorofori sau nanoparticulele semiconductoare pentru marcarea biologică, deoarece se
conjugă ușor cu biomolecule. Cel mai important, nu sunt susceptibile la fotoalbire sau la
denaturare chimică/termică, o problemă asociată în mod obișnuit cu coloranții organici.

3.1 Boală infecțioasă

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), infecția cu HIV la oameni este
considerată o boală pandemică. Se estimează că peste 36,9 milioane de oameni trăiesc cu
HIV, cu 940 de miliarde de decese legate de SIDA raportate doar în 2017. Multe dintre aceste
decese ar fi putut fi prevenite dacă accesul la diagnostice și terapii adecvate ar fi fost mai larg
disponibil. În vederea acestor obiective, a fost dezvoltat un test colorimetric sensibil bazat pe
GNP în combinație cu aptameri divizați funcționali pentru detectarea proteinei HIV-1.
3.2 Cancer
Cancerul este un grup de boli cauzate de creșterea anormală a celulelor și este a doua
cea mai frecventă cauză de deces în Statele Unite. Diagnosticul precis al cancerelor într-un
stadiu incipient contribuie la o creștere semnificativă a ratelor de supraviețuire. GNP-urile
acoperite cu anticorpi specifici reprezintă o sondă promițătoare pentru detectarea specifică a
celulelor canceroase. Interacțiunea dintre GNP și proteine este cunoscută de ceva timp.GNP-
urile sunt foarte interactive cu proteinele prin interacțiuni electrostatice, hidrofile și hidrofobe,
iar complexele nanoparticule-proteine rezultate sunt numite corona proteică. Aceste
interacțiuni au fost aplicate în tehnica de marcare cu imunogold în care GNP-urile modificate
cu anticorpi sunt utilizate pentru a marca celule specifice și acționează ca o sondă pentru TEM
sau SEM. Etichetele imunogold dintr-o imagine TEM sau SEM apar ca pete rotunde extrem
de dense care marchează antigenul în secțiuni ultrasubțiri ale țesuturilor.
Proprietatea intensă de împrăștiere a luminii a GNP-urilor le face să fie probe
promițătoare pentru detectarea cancerului. În principiu, GNP-urile conjugate cu anticorpi
etichetează în mod specific celulele canceroase prin legarea la antigenele supraexprimate în
celulele canceroase. De exemplu, celulele canceroase epiteliale de col uterin (celule SiHa)
care supraexprimă glicoproteina transmembranară și receptorul factorului de creștere epitelial,
au fost detectate folosind GNP-uri direcționate imun. Răspândirea GNP-urilor a fost suficient
de puternică pentru a permite utilizarea chiar și a unui pointer laser, potrivit pentru o setare cu
resurse sărace, în locul unui laser de scanare pentru a detecta celulele canceroase. În mod
similar, Qian a demonstrat utilizarea microscopiei în câmp întunecat, o tehnică simplă și

8
ieftină, pentru detectarea selectivă a celulelor canceroase folosind GNP-uri conjugate cu
anticorpi anti-EGFR. Recent, a fost raportat un test colorimetric pentru detectarea directă a
celulelor canceroase folosind GNP-uri conjugate cu aptamer. Sa demonstrat că GNP-
aptamerii ar putea fi asamblați pe o suprafață a membranei celulare, oferind vizualizarea
directă a celulelor canceroase. Testul a fost demonstrat și pe două tipuri de celule diferite ai
căror aptameri specifici au fost identificați folosind metoda cell-SELEX, indicând o posibilă
extindere pentru detectarea cancerelor sau chiar a altor boli. Aptameri specifici celulei au fost
generați pentru leucemie, limfom, cancer pulmonar și cancer hepatic, sugerând că testul ar
putea funcționa pentru detectarea acestor boli .
3.3Boli cardiovasculare și boala Alzheimer
Bolile cardiovasculare (BCV) reprezintă 80% din decesele la nivel mondial. OMS a
raportat că bolile cardiovasculare au cauzat 17,3 milioane de decese în 2013. Unul dintre cei
mai specifici biomarkeri pentru infarctul miocardic acut (IMA) este troponina T cardiacă
(cTnT). Pawula și colaboratorii au dezvoltat GNP-uri conjugate cu anticorpi anti-cTnT și un
imunosenzor de rezonanță plasmonică de suprafață (SPR) pentru detectarea sensibilă a cTnT
prin teste directe și sandwich. În plus, Rong și colaboratorii a dezvoltat nanoparticule de coajă
de argint cu miez de aur încorporate în reporter Raman conjugate cu anticorpi anti-CRP
(proteina C reactivă) și a propus un test de curgere laterală bazat pe împrăștiere Raman
(SERS) îmbunătățit la suprafață pentru detectarea precisă a CRP, unul dintre biomarkeri
pentru bolile cardiovasculare.
Boala Alzheimer (AD) este o boală neurodegenerativă cronică. În 2017, aproximativ
50 de milioane de oameni trăiau cu AD în întreaga lume. Deoarece nu există tratamente care
să înceteze sau să inverseze progresia acesteia, diagnosticul precoce al AD este critic.  AβOs
sunt derivate predominant din scindarea proteolitică secvenţială a proteinei precursoare de
amiloid (APP) de către β- şi γ-secretaza. Aceste peptide Aβ, la rândul lor, se agregează
în oligomeri sau fibrile și în cele din urmă formează plăci, sporind neurotoxicitatea și
progresia AD. Au fost depuse eforturi ample pentru a detecta nivelurile de AβO pentru a
diagnostica cu succes AD într-un stadiu incipient. De exemplu, un grup a raportat o strategie
colorimetrică pentru a detecta ApO pentru diagnosticarea AD folosind GNP-uri acoperite cu
anticorpi specifici N- și C-terminal pentru ApO. Prezența AβO a permis agregarea GNP-
urilor, însoțită de o schimbare evidentă a culorii de la roșu la albastru. În plus, un alt grup a
raportat un test colorimetric fără etichetă folosind un aptamer ApO. Aptamerul ApO legat de
GNP-uri a avut tendința de a se agrega într-o soluție cu săruri mari și a afișat o culoare violet,
indicând o absorbție caracteristică a GNP-urilor agregate. Cu toate acestea, la interacțiunea cu
Ap O, aptamerul a format o structură pliată, care stabilizează GNP-urile și previne agregarea
indusă de sare mai eficient decât GNP-urile stabilizate doar de aptamer și astfel au prezentat o
culoare roșie. 

2.2.3 Aplicații  ale nanoparticulelor de aur plasmonice în senzoristică, imagistică și

detecție SERS
Benzile SPR intense ale nanoparticulelor metalice au permis implementarea acestora înmulte
domenii. De exemplu, senzitivitatea benzilor SPR la mediul local din vecinătatea  particulelor
a deter minat aplicabilitatea ace stor nanoparticule me talice ca senzori colorime trici pentru

9
o serie de analiți cum sunt ADN-ul, ioni ai metalelor, anticorpi, biomolecule. Cu toate că a
fost mai puțin exploatată decât probele colorimetrice bazate pe răspunsul plasmonic al NPs
descrise mai sus, biosenzoristica bazata pe proprietățile de împrăștiere ale nanoparticulelor
plasmonice este privită ca și o metodă de analiză,  potenţial mai puternic. Un tip de tehnică ce
exploatează proprietățile  optică de împrăștiere  ale nanoparticulelor de metal nobil este
microscopia optica în câmp întunecat. Permițând vizualizarea nanoparticulelor individuale,
microscopia în câmp întunecat a fost folosită extensiv în imagistică și detectarea
nanoparticulelor de aur în interiorul celulelor vii, sau încombinare cu metoda LSPR pentru a
produce biochip-uri pentru detecție analitică  bazate pe împrăștierea luminii

Bibliografie:
1. https://zdocs.ro/doc/nanoparticule-de-aur-utilizate-n-detecia-i-tratarea-cancerului-
wp9nqkegnd15
2. https://www.academia.edu/38664856/Nanoparticule_de_Aur

10
3. https://www.tandfonline.com/doi/full/10.3109/21691401.2014.971807

11