2.

Recomandari practice la depunerea galvanica a metalelor

1. Generalitati
1.1. Depunerea galvanica a metalelor sau galvanotehnica reprezinta una din cele mai
raspandite activitati electrochimice industriale. Pe aceasta cale se realizeaza electrodepunerea
metalelor sau aliajelor pentru protectia anticoroziva sau in scopuri decorative, pentru imbunatatirea
proprietatilor mecanice ale unor metale sau pentru reproducerea unor profiluri.
Depunerea galvanica a metalelor consta in neutralizarea sarcinilor ionului hidratat si
incorporarea atomului neutru in reteaua cristalina a metalului, intre cele doua stari limita mentionate,
ionul trece prin doua stari de hidratare partiala. Depunerea pe substrat solid este mult mai complicata
decat depunerea pe suprafata metalica lichida a metalului, proces de reducere foarte simplu. In primul
rand, suprafata metalului este neuniforma, policristalina, iar efecte electrocatalitice, specifice
diverselor fete cristaline, determina viteze de depunere deosebite prin ordine de marime, soldate cu
dezvoltarea neuniforma a fetelor. Diferentele cristalografice dintre metalul electrodic si metalul care se
depune pot genera zone de minima stabilitate termodinamica (sau de maxima entalpie libera) la
interfata dintre ele.
Primele straturi depuse se caracterizeaza printr-o structura uniforma, dar dezvoltarea ulterioara
permite evidentierea individualitatii structurale a metalului depus; tensiunile dintre cele doua structuri
isi au originea in impuritati ionice, dislocari sau imperfectiuni ale retelei.
Electrodepunerea pe o suprafata cristalina perfect plana necesita teoretic supratensiuni mult
mai mari decat cele practice. Pentru explicarea depozitului s-a lansat ipoteza depunerii metalelor in
zonele de treapta ce se formeaza pe electrod. Insa, odata ..completate ar fi nevoie de supratensiuni
mai mari ceea ce nu se constata. Se explica prin teoria ca, in urma aparitiei unor forte ce iau nastere
din tensiunile interne ce actioneaza in cristalul metalic, se nasc forte de dislocare elicoidala care au
capacitatea de autopropagare - cristalul se dezvolta spre faza de solutie intr-o forma elicoidala.
Intre ionul metalic care se descarca si moleculele de solvent sau .prezenti in solutie apar forte
speciale. Ionul angajat complex poate fi mai stabil decat ionul solvatat (hidratat) si diferenta de
stabilitate reiese din dependenta dintre variatia entalpiei libere cu distanta fata de electrod. Diferenta
de stabilitate se reflecta si in diferenta de supratensiune aplicata pentru a depune electrolitic ionul
respectiv: ionul complex necesita o ..mai mare ceea ce corespunde unei energii de activare mai mari si
unei densitati de curent ..micsorate. Energii si supratensiuni de activare mari sunt necesare in cazul
unor legaturi metal-ligand cu un pronuntat caracter covalent.
2. Formarea fazei noi, electrocristalizarea
Multe reactii electrochimice se soldeaza cu aparitia unor faze noi pe suprafata electrodului.
Aceste reactii prezinta o mare importanta practica si au ca produsi de reactii gaze, saruri, oxizi,
hidroxizi greu solubili sau metale care se depun catodic.
Depunerea catodica a metalelor in cazul ideal pe o suprafata neteda: etapa lenta a perocesului
o constituie formarea germenilor cristalinei bi sau tridimensionali, pe suprafata electrodului. Germenul
bidimensional este alcatuit dintr-un strat monoatomic, dar dupa completarea sup. se asterne un al
doilea strat monoatomic apoi altul .dezvoltandu-se astfel germenul tridimensional.
Teoria de electrocristalizare -..- se bazeaza pe modelul si mecanismul aparitiei fazei noi din
solutii suprasaturate sau vapori suprasaturati unde travaliul cheltuit cu formarea germenului este cu
atat mai mic cu cat sunt mai mici dimensiunile lui. Dar odata cu micsorarea germenului creste
potentialul chimic al componentilor sai deoarece germenii mici contin un numar relativ mare de atomi
superficiali avand energie mai mare. Deoarece la formarea noii faze in conditii de echilibru,
potentialele chimice ale fiecarui comp. trebuie sa aiba aceeasi valoare in ambele faze, rezulta ca
potentialul chimic al componentilor din faza mama trebuie sa creasca, ceea ce se realizeaza prin

suprasaturarea solutiei sau a vaporilor. Gradul de suprasaturare si dimensionarea elementelor fazei noi
care servesc la dezvoltarea cristalelor sau picaturilor mari sunt param. interdep.
3. Procese de electrod. soldate cu degajare de gaze
La formarea bulelor de gaz din solutia suprasaturata dimensiunile si forma acestora sunt
determinate de actiunea fortelor capilare si de adeziune. ..
Astfel, bula de gaz se metine pe suprafata electrodului pe seama fortei de adeziune care
actioneaza de-a lungul perimetrului de fixare pe suprafata electrodului solid. Pe de alta parte, bula de
gaz exercita o forta hidrostatica asupra lichidului, conform legii lui Arhimede - va exista o valoare
critica a diam. la care bula se va desprinde de pe electrod. Dimensiunile bulei ce se desprinde sunt cu
atat mai mari cu cat si unghiul de racord este mai mare deci cand potentialul electrodului este >.
Exemplu: la electroliza apei in mediu alcalin, compartimentul catodic devine laptos din cauza degajarii
hidrogenului sub forma de bule minuscule, pe cand degajarea O2 se face cu bule mari (catodul este
puternic polarizat neg. si unghiul de racord este mic, iar anodul ,,,,,permite atingerea unor unghiuri de
racord relativ mari.
4. Difuzia superficiala
Depunerea poate fi bidimensionala sau tridimensionala. Dar - nu intotdeauna descarcarea
ionului ..si locul unde se dezvolta cristalul, ionul descarcat partial sau total, adsorbit pe suprafata
electrodului ()difuzeaza superficial spre locul unde se incorporeaza in reteaua cristalina. Se pot distinge
doua cazuri limita: un numar mare de germeni de cristalizare prin difuzia .; celalalt caz: cresterea unui
germen unic de cristalizare prin difuzie superficiala. Difuzia superficiala a ..este asociata cu o
dezvoltare treptata, conditionata steric de natura zonei (plan,treapta, colt) spre care se deplaseaza
acesta; o dezvoltare minima = fixarea adionului pe suprafata plana si una maxima cu fixarea in goluri.
Deci energiile de activare sunt mici pentru zone plane si maxime pentru goluri.
5. Descarcarea a doua sau mai multor specii de ioni metalici. Electrodepunerea aliajelor
In anumite conditii este posibila electrodepunerea simultana a doua sau mai multe specii de
ioni metalici, obtinandu-se aliaje. Astfel, se pot elabora aliaje de Zn-Cu (alame), Sn - Cu (bronzuri),
aliaje ale nichelului,.La electrodepunere se formeaza amestecuri metalice, solutii solide, compusi
intermetalici sau sisteme mixte.
Electrodepunerea simultana a ionilor metalici se bazeaza pe faptul ca, desi procesele
individuale se caracterizeaza prin densitati de curent i1, i2in diferite, pot. de electrod ,, este comun.
6. Descarcarea simultana a hidrogenului si a ionilor metalici
Deseori, descarcarea ionilor are loc paralel cu descarcarea ionilor..micsorarea randamentului de
curent al procesului - trebuie gasite conditii in care sa se minimizeze randamentul de descarcare a H3O
si .
Descarcarea hidrogenului are loc la pot..poz.decat metalul astfel ca ea nu poate fi evitataex.:
depunerea Zn si Cd, cand supratensiunea la descarcare a .este foarte mare si atunci descarcarea
ionului metalic are loc intr-un domeniu de pot. mai ingust sau mai larg fara desc. H3O+.
7. Fragilizarea metalelor prin ocluzii de hidrogen
Patrunderea hidrogenului in interstitiile structurii cristaline a metalelor este urmata de
degradarea acestora din urma. Cunosterea cauzelor care determina degradarea este necesar pentru a
lua masuri. Procesul are loc prin contactul Fe, Ni, etc. cu ..atomic produs electrolitic - metalul isi pierde
tenacitatea, devine casant, se poate rupe si sfarama.

Pentru evitarea acestui proces trebuie sa nu se depaseasca supratens. critica ce duce la

degradarea met. prin descarcarea ionilor de H3O+.
8. Nivelarea electrolitica
Procesul de electrodepunere a metalelor implica multe procese: descarcarea, difuzia,
cristalizare dar si formare si disociere a unor complecsi, in .unor impuritati, adaosuri (in baia de
electroliza). Rezultanta microscopic sesizabila, aspectul depunerii, depinde de fluxurile de substante
dar si de distributia initiala a curentului electric; rugozitatea suprafetei poate fi amplificata pana la
aparitia excrescentelor, dar poate fi si nivelata printr-o prelungire a depunerii, din solutii concentrate,
aditionate de anumiti compusi pentru ..
Nivelarea poate surveni si printr-o polarizare anodica a suprafetei rugoase daca in electrolit
exista agenti complexogeni in concentratie mica (electrolustruirea). Evitarea formarii excrescentelor se
rezolva prin folosirea unor curenti pulsatorii.
Prin depunerea electrolitica suprafata catodica sufera unele modificari. Daca grosimea medie a
depunerii este neinsemnata in comparatie cu elementele individuale ale profilului superficial al
catodului, modificarile relative ale profilului nu sunt mari (la electrodepunere). Daca dimensiunile
neregularitatilor sup. sunt comparabile cu grosimea stratului electrodepus, profilul superficial al
catodului poate suferi modificari esentiale dupa depunere. Modif. + microprofilul dep.
Uneori se obtine - antinivelare - ..
Procesul este controlat de microdispersia curentului de depunere si a metalului.
9. Lustruirea electrolitica (electrolustruire)
..- 1936 - studiaza netezirea neregularitatilor superficiale ale Cu prin dizolvare anodica in
solutie de pirofosfat. Procesul se explica printr-o limitare difuziva a dizol..nodice.
Electrolustruirea = diz. rapida a proeminentelor de pe suprafata metalica , are mai multe teorii:
- distribuirea primara a curentului are liniile de camp mai conc. pe proeminente.
- efectul Kelvin - entalpia libera superficiala a atomilor metalici ce urmeaza sa fie dislocati din
metal si dizolvati este sup. pe proeminente.
- defectele de retea sau tensiunile induse in struct. supr.de tratam. piesei, oxidarea anodica
mai mare pe pro.
-prefera adanciturile dar exista si unele la care fixarea adsorbtiva se face pe ..
Mecanismul are trei etape
- formarea ionizarea lui si expulzarea de-a curmezisul stratului dublu.
- angajarea ionului in complex in preajma electrolitului
- difuzia ionului in solutie
10. Utilizarea curentilor variabili la electrodepunerea metalelor

Folosirea curentilor periodic variabili exercita o influenta favorabila asupra calitatii

depozitului ..curent inversat (schimbarea periodica a sensului curentului continuu), curent alternativ
suprapus pe curent continuu si curent pulsator.
DEPUNEREA GALVANICA }I PROTECTIA ANTICOROZIVA
Unul din obiectivele majore ale galvanotehnicii il constituie protectia anticoroziva a metalelor,
realizabila, in principiu, in doua variante: cu metale mai nobile sau mai putin nobile decat substratul de
protejat. De exemplu, acoperirea otelului cu staniu, cupru sau nichel constituie cazuri ce ilustreaza cea
dintai varianta, iar acoperirea fierului cu zinc sau aluminiu, pe cea de-a doua. In primul caz stratul de
metal mai nobil, utilizat la protectie, trebuie sa fie lipsit de defecte (discontinuitati) deoarece altfel, in
loc sa protejeze substratul el va cauza o distrugere coroziva mai pronuntata, prin efecte de pile locale
(fig.1.55). Se vede ca, in absenta protectiei, potentialul de coroziune este , la care se masoara o viteza
de coroziune.(punctul A). In prezenta stratului protector continuu (lipsit de defectiuni) realizat cu
metalul mai nobil .. potentialul de coroziune devine , mai pozitiv, iar viteza de coroziune (punctul B).
Daca stratul depus prezinta discontinuitati, pilele locale, ce iau nastere in prezenta mediului coroziv,
declanseaza distrugerea substratului cu viteza la aceasi potential(punctul C); trebuie mentionat faptul
ca, uneori, poate depasi cu cateva ordine de marime. Spre deosebire de varianta discutata, protectia
anticoroziva realizata cu un metal mai bazic nu este supusa acelorasi restrictii riguroase in privinta
continuitatii stratului de metal M2. In prezenta acestuia, potentialul de coroziune devine si viteza de
coroziune ; daca stratul prezinta fisuri, degradarea substratului se va desfasura cu viteza .Se mai
constata ca daca. coroziunea substratului inceteaza. Este vrednic de mentionat faptul ca daca
substratul de protejat este fierul (otelul) si metalul mai bazic M2, protector, este aluminiul sau zincul,
valoarea initiala apreciabila a curentului de coroziune cauzeaza pasivarea fierului (otelului), cu
obstruarea paralela a porilor cu oxid hidratat de aluminiu sau zinc; in aceste conditii, atacul coroziv
este inhibat.
CURS 9
Natura cristalina a unui depozit depinde in primul rand de numarul germenilor formati in
decursul electrolizei, apoi de scaderea concentratiei de ioni in stratul lichid catodic, adica de viteza de
difuzie a ionilor. Deci, pentru determinarea modificarii structurii cristaline a unei depuneri, este utila
examinarea influentei factorilor caracteristici ai electrolizei asupra concentratiei ionilor din stratul
catodic.
DENSITATEA DE CURENT
Cu catm densitatea de curent este mai ridicata, cu atat este mai pronuntata viteza de migratie
a ionilor in stratul catodic. Cresterea densitatii de curent favorizeaza in majoritatea cazurilor formarea
unor depozite de structura fina.
Influenta densitatii de curent este explicata prin cresterea suprafetei active a catodului,
deoarece se inmultesc germenii de cristalizare pe catod. In unele cazuri, dimensiunile granulelor cresc
cu densitatea de curent, ating un maxim, dupa care se micsoreaza, structura depozitului devenind din
ce in ce mai fina. Densitatea de curent corespunzatoare maximului depinde de natura si compozitia
electrolitului, de temperatura si agitarea solutiei. Fenomenul se poate explica prin faptul ca odata cu
cresterea densitatii de curent pana la o anumita limita, viteza de crestere a unora dintre cristalele
formate anterior se mareste pana cand potentialul catodic atinge o valoare la care incep sa apara
cristale noi (se mareste numarul centrelor active si al cristalelor de crestere). La cresterea ulterioara a
densitatii de curent se mareste viteza de aparitie a germenilor cristalini si depozitele devin din ce in ce
mai fine. Depasind o anumita densitate de curent si mai ales intr-un electrolit care nu este agitat, se
constata formarea unor depozite dendritice sau spongioase pe intreaga suprafata. Formarea acestor
depuneri se explica prin micsorarea brusca a concentratiei ionilor in partile proeminente ale catodului
in cazul unei viteze foarte mari de depunere a metalului (la marginile si varfurile catodului, densitatea
de curent este intotdeauna mai mare decat in restul suprafetei sale). Prin agitarea electrolitului, prin
ridicarea temperaturii solutiei si marirea concentratiei sarurilor din electrolit, efectul negativ mentionat
se poate evita.
2. AGITAREA ELECTROLITULUI

Rolul principal al agitarii electrolitilor consta in favorizarea omogenizarii concentratiei ionice in

pelicula catodica si restul solutiei.
Agitarea electrolitului este utilizata in toate cazurile, cand se lucreaza cu electroliti cu
randament mare (electroliti din care depunerea se face cu viteza mare, densitate de curent mare). Ea
mentine constanta concentratia solutiei, evitand polarizarea de concentratie. Datorita acestui fapt, in
electrolitii aflati in stare de agitare se pot obtine depozite compacte, netede cu granulatie fina, la
densitati de curent mari si cu un randament de curent ridicat; cu cat densitatea de curent este mai
mare, cu atat si agitarea electrolitului trebuie sa fie mai intensa.
In cazul agitarii electrolitului, trebuie efectuata o filtrare periodica sau continua a solutiei
pentru a o curata de impuritati mecanice si de namol. In caz contrar, calitatea depozitului se
inrautateste foarte mult. Particulele ce alcatuiesc namolul, gasindu-se in stare de suspensie, ajung pe
catod unde se depun odata cu metalul, formand depozite spongioase, poroase, aspre etc.
Agitarea electrolitilor se face mai frecvent cu aer comprimat, purificat de ulei si praf, cu ajutorul
unor filtre speciale inainte de introducerea in baie. Agitarea cu aer comprimat se poate utiliza in baile
acide de cuprare, nichelare, zincare etc., a caror compozitie nu se schimba sub actiunea oxigenului si a
bioxidului de carbon din aer. Dimpotriva, ea este daunatoare bailor ce contin Fe (II), a celor cu cianuri
si a unor agenti de luciu Este insa cert faptul ca ridicarea vitezei de agitare permite intensificarea
productivitatii muncii fara marirea volumului electrolitilor.
Agitarea lenta se utilizeaza indeosebi la cromarea dura a cilindrilor pentru inlaturarea
stratificarii. In general, in practica galvanotehnica se prefera un regim mijlociu, cuprins intre 2030
m3/m3.h. Agitarea, foarte intensiva, de 60 m3/m3.h sau mai mult se foloseste la vanele de spalare cu
apa rece.
Fata de alte metode, agitarea cu aer prezinta unele neajunsuri. Acestea se datoreaza in primul
rand schimbului de caldura si substanta dintre aer si electrolit, precum si ecranarii suprafetelor prin
'perne de aer' formate in cavitati. Apoi, asa cum s-a mentionat, agitarea cu aer, nu se poate plica la
electrolitii care contin substante usor oxidabile. Intr-un litru de apa, la 20 0C si presiune normala, se
dizolva 24,6 mg aer, din care 9,1 mg oxigen si vreo 0,50 mg bioxid de carbon. Oxigenul dizolvat
accelereaza oxidarea cianurilor in electrolitii cianurici. Bioxidul de carbon dizolvat formeaza acidul
carbonic, care pune in libertate acidul cianhidric, mai slab, din sarurile sale, carbonatand electrolitul. In
electrolitii acizi de cuprare, la agitarea cu aer, concentratia cuprului si consumul de acid sulfuric cresc
din cauza vitezei de coroziune sporite a anozilor de cupru in prezenta oxigenului. La electrolitii folositi
pentru acoperirea cu zinc (baie cianurica) si plumb, agitarea cu aer inrautateste straturile depuse din
cauze mentionate mai sus. Agitarea cu aer trebuie evitata atunci cand electrolitii contin substante
tensio-active spumante. De aceea, la baile agitate cu aer, se intrebuinteaza substante tensioactive
nespumante, ca sarurile alcaline ale acizilor arilsulfonici si aminoacizii.
Un alt dezavantaj al agitarii electrolitilor cu aer il constituie exhaustarea marita, ceea ce
reprezinta un consum suplimentar de energie. Asemenea bai sunt prevazute cu dispozitive de aspiratie
laterala.
Printre avantajele agitarii electrolitilor cu aer se numara si obtinerea unor depozite metalice
groase si uniforme pe piese cu configuratie foarte complicata.
O forma de agitare fara aer a electrolitilor consta in pendularea orizontala a barelor catodice,
cu o viteza de 37 m/minut, sau in pozitie verticala, la instalatiile automate de galvanizare.
3. FILTRAREA ELECTROLITILOR
Pentru obtinerea depunerilor galvanice de calitate, cerinta primordiala o constituie puritatea
electrolitilor. Impuritatile mecanice cauzeaza dificultati in primul rand la electrolitii galvanici cu
randament mare. Aceste impuritati se codepun cu metalul si cauzeaza porozitatea respectiv
asperitatea depunerilor, reducand concomitent rezistenta lor la coroziune.

Cu toate masurile luate (utilizarea sarurilor pure, folosirea anozilor speciali sau
separarea spatiului anodic de cel catodic), in electroliti exista sau se formeaza impuritati in anumite
cantitati ce trebuiesc indepartate. Suspensiile formate nu sunt omogene, ci amestecuri de mai multe
substante cu proprietati diferite (de exemplu oxizi metalici, metal anodic, hidroxizi, etc), iar cantitatea
lor depinde de felul si compozitia electrolitilor utilizati.
Impuritatile mecanice pot proveni, in general, din:
- anozi - componenti insolubili (oxizi, carburi),
- impuritati metalice, care in electrolit formeaza compusi insolubili;
- compusi insolubili, care formeaza in electroliti, de exemplu la adaugarea anumitor substante;
- praful din mediul inconjurator.
In prezent nu s-a putut inca dovedi ce dimensiuni pot avea particulele suspensiilor codepuse cu
metalul si nici concentratia limita a acestora pana la care nu se constata schimbari calitative ale
depozitului. Rezultatele unor cercetari privind marimea particulelor in suspensie si repartizarea lor in
electroliti sunt prezentate in tabelul 1.7..
Majoritatea particulelor in suspensie are dimensiunea cuprinsa intre 110si este prezenta in
proportie de 8891%. Majoritatea materialelor de filtrare corespund acestui scop (hartii de filtru
speciale, tesaturi textile).
TEMPERATURA ELECTROLITULUI
Temperatura este unicul factor care favorizeaza depunerile macrocristaline. Ridicarea
temperaturii, pastrand constante compozitia electrolitului si densitatea de curent, micsoreaza de obicei
supratensiunea catodica, gratie cresterii vitezei de difuzare a ionilor si accelerarii etapelor chimice ale
reactiei de electrodepunere. Ridicarea temperaturii avand efect global pozitiv asupra vitezei
electrodepunerii si implicit asupra densitatii de curent explica faptul ca baile galvanice cu randament
mare lucreaza la temperaturi de peste 400C, uneori chiar la 60-700C.
Dupa cum s-a mai aratat, densitatea de curent favorizeaza depunerile microcristaline si
anihileaza deci efectul nefavorabil al temperaturii asupra structurii. In plus, in toate procesele
galvanice - cu exceptia cromarii - ridicarea temperaturii electrolitilor mareste randamentul de curent.
Ridicarea temperaturii se practica si in acele cazuri, cand:
- se urmareste marirea solubilitatii sarurilor adaugate electrolitilor;
- se intentioneaza prevenirea sau inlaturarea pasivarii anozilor (prin ridicarea randamentului de
curent la anozi);
- se cere marirea conductivitatii electrice a electrolitilor;
- se urmareste micsorarea cantitatii de hidrogen inglobat in depunerea metalica, pentru
evitarea fragilizarii.
Temperatura electrolitilor exercita in unele cazuri o influenta apreciabila si asupra orientarii
cristalelor din depozit. De exemplu, la depunerea galvanica a zincului din diferitele tipuri de bai,
textura depunerilor se imbunatateste odata cu ridicarea temperaturii, pana la o anumita valoare.
Pentru fiecare baie exista o anumita temperatura optima, la care conditiile de formare a texturii
sunt cele mai bune; peste valoarea optima, calitatea depunerii se inrautateste.

Dar nu in toate cazurile se poate lucra cu electroliti incalziti. Asa, de exemplu, incalzirea bailor
cianurice cauzeaza descompunerea rapida a cianurilor. Acest fapt cere corectarea frecventa a
electrolitilor si un control riguros al procesului de depunere. In electrolitii acizi de cuprare, ridicarea
temperaturii favorizeaza formarea ionilor Cu+, datorita modificarii echilibrelor ionice din solutie; ionii
Cu+ formeaza compusi insolubili pe suprafata catodului, compromitand calitatea depunerii. De
asemenea, ridicarea temperaturii dimineaza supratensiunea de descarcare a ionilor hidrogen,
facilitand descarcarea acestora, lucru nedorit in practica galvanotehnica.
CONCENTRATIA SARURILOR
In galvanotehnica se utilizeaza solutii bune conductoare de curent. Conductivitatea electrica a
solutiilor se poate influenta prin adaugarea unor electroliti. Se evita cresterea concentratiei sarii
metalului care se depune, deoarece ea favorizeaza scaderea vitezei de formare a germenilor cristalini
si faciliteaza depozitele macrocristaline. Daca totusi electrolitii contin cantitati mari din sarea metalului
ce se depune si se intentioneaza obtinerea unui depozit microcristalin, concentratia ionilor se
micsoreaza facand sa regreseze gradul de disociere electrolitica a sarii. Practic, aceasta se poate
realiza in doua feluri:
- prin introducerea in electrolit a unui compus, care are un anion comun cu al sarii metalului ce
se depune, si
- prin folosirea unor agenti complexogeni.
Compusii cu anioni comuni pot fi saruri ale metalelor alcaline, al caror cationi nu se descarca la
catod, datorita potentialelor lor de electrod puternic negative. In electrolit se poate introduce chiar un
acid, avand anionul comun cu al sarii metalului (de exemplu H2SO4 in baile de zincare si cuprare, sau
Hcl in electrolitul de aurire pe baza de clorura aurica). Conform legii actiunii maselor, anionul comun al
adaosului impiedica disocierea totala a sarii. Dar pe masura ce ionii metalului se depun la catod,
disociaza o noua cantitate de sare ce contine metalul. Aceste adaosuri au efect favorabil si asupra
conductivitatii solutiei.
Folosirea sarurilor complexe, mai ales cianurile, permite depunerea metalelor din solutie la
polarizari mari, deoarece chiar la un continut ridicat al electrolitului in sarea metalului respectiv,
numarul ionilor metalici in solutie este foarte mic datorita gradului de disociere mic (de exemplu,
argintarea din solutii cianurice etc).
Unii electroliti adaugati in baile de galvanizare au un rol special; astfel..se utilizeaza in
electrolitii de zincare acida si nichelare, ca substante tampon. Sarurile de Ni si Co prezentate in
cantitati neinsemnate intr-un electrolit de cadmiu cianuric ajuta la formarea unor depozite lucioase. La
adaugarea SrSO4 intr-o baie de cromare decorativa, puterea de patrundere a electrolitului creste
vizibil. Unele saruri de Co, Zn, adaugate intr-un electrolit rece de cromare decorativa pentru cromarea
pieselor mici in tambur, maresc puterea de acoperire a baii. Sarurile de Co, Ag, Ni, Cd, adaugate la
electrolitii de aurire cianurica sau acida, maresc, de asemenea, luciul depunerilor de aur, chiar pana la
un luciu oglinda.
CONCENTRATIA IONILOR HIDROGEN
Concentratia ionilor hidrogen in electrolit are un rol important asupra depunerii ionilor metalici
si formarii depozitelor si este strans legata de pozitia metalului care se depune, in seria potentialelor.
Este cunoscut faptul ca un metal se depune la catod, cu atat mai usor cu cat potentialul sau de
electrod este mai electropozitiv. Deci, metalele situate in urma hidrogenului in seria potentialelor se
vor depune la catod inaintea hidrogenului, bineinteles, in conditii de concentratie si in absenta
supratensiunii de descarcare.
Marind densitatea de curent in vederea obtinerii unor depuneri de calitate superioara,
compacte si microcristaline, se poate ajunge la un grad de saracire a stratului catodic in ioni metalici,
care sa determine deplasarea potentialului de descarcare la valori apropiate de cea a hidrogenului. Din

aceasta clipa, descarcarea ionilor metalici va fi insotita de descarcarea simultana a ionilor hidrogen;
hidrogenul descarcat se absoarbe in depozitul metalic, dand nastere la acoperiri galvanice casante sau
spongioase.
In asemenea cazuri, in practica, valoarea pH-ului se optimizeaza in concordanta cu densitatea
de curent, gradul de agitare si temperatura electrolitului.
In practica industriala deseori apare si necesitatea depunerii pe cale galvanica a metalelor cu
potentiale negative. In aceste cazuri, trebuie realizate conditii, care sa deplaseze potentialul de
descarcare a ionilor de hidrogen spre valori cat mai negative. Deplasarea potentialului de descarcare a
hidrogenului se realizeaza prin marirea supratensiunii de descarcare, pe diverse cai si prin micsorarea
concentratiei ionilor hidrogen in solutia de electrolit.
Daca, de exemplu, concentratia ionilor de hidrogen scade la ceea ce corespunde unei cresteri a
pH-ului la 5, valoarea potentialului de descarcare devine:
..
Scazand concentratia ionilor de hidrogen la , valoarea potentialului de descarcare devine .
Concentratia ionilor de hidrogen in electrolit are o influenta si asupra randamentului catodic,
adica asupra raportului metal depus/hidrogen, dar numai atunci cand sunt prezente substante care se
reduc usor .
Principalii factori care influenteaza, respectiv determina randamentul catodic in electroliti acizi
sau neutri, sunt urmatorii:
- marimea concentratiilor ionului metalic si a ionilor de hidrogen, respectiv a raportului lor;
- pozitia relativa a potentialului de electrod a metalului si al hidrogenului in seria potentialelor
normale;
- supratensiunile metalului si al hidrogenului pe o suprafata catodica data;
- valoarea pH-ului, la care metalul hidrolizeaza pentru a forma compusi bazici; toti acesti
factori, si mai ales ultimii pot influenta densitatea de curent limita a metalului. Deoarece valorile
acestor proprietati sunt cunoscute sau, in cazul electrolitilor preparati din saruri simple se pot masura,
sunt posibile unele previziuni asupra efectului exercitat de pH in aceste bai.
DE exemplu, influenta pH-ului asupra randamentului catodic de curent intr-un electrolit acid de
cuprare va fi mult mai scazuta decat intr-o baie de nichelare, datorita faptului ca nichelul este mai
putin nobil, iar cuprul este mult mai nobil decat hidrogenul. Similar, depunerea zincului dintr-o solutie
acida de zincare se realizeaza la randament de curent foarte ridicat, datorita supratensiunii mari a
hidrogenului pe zinc.
Determinarea efectelor datorate pH-ului nu este o sarcina usoara intotdeauna. Astfel, de
exemplu, masuratorile au demonstrat ca la depunerea nichelului, duritatea si continutul de oxizi din
depozitul de nichel ating valori minime la un pH determinat si o modificare neinsemnata a pH-ului duce
la cresterea acestor valori. Logic, ne putem astepta ca, la o densitate de curent data, cresterea valorii
pH-ului (adica scaderea concentratiei ionilor de hidrogen) sa duca la foemarea unor compusi bazici in
filmul catodic si la micsorarea posibilitatii includerii acestora in depozit. Inversarea acestui efect
genereaza probabil tendinte contrare, cum ar fi de exemplu cresterea cristalelor si posibilitatea
formarii de incluziuni. Pentru a demonstra acest lucru, mentionam ca variatii mici ale valorii pH-ului pot
influenta formarea, migrarea si incarcarea anumitor substante, care sunt prezente in stratul catodic
sub forma coloida. Anumiti cationi straini, ca.pot actiona favorabil nu numai asupra depunerilor de
nichel, dar pot influenta si comportarea coloizilor in filmul catodic.

Nu exista pana in prezent nici o relatie intre valoarea pH-ului si tendinta unei bai galvanice de
formare a asa-numitor 'pitting'-uri.
Valori mai scazute ale pH-ului si ale randamentului de curent nu evita in mod normal formarea
porilor, desi se degaja mai mult hidrogen; asa cum se stie, tensiunea superficiala precum si prezenta
impuritatilor sunt factori principali, care determina formarea porilor. Rolul lor se poate influenta prin
valoarea pH-ului.
Influenta valorii pH-ului este mai greu previzibila atunci cand in electrolit sunt prezente anumite
substante speciale sau agenti de luciu. Pentru fiecare dintre aceste substante, valoarea pH-ului
favorabil trebuie determinata empiric.
Controlul valorii pH-ului este mai dificil in baile alcaline, decat in baile acide sau neutre,
datorita faptului ca, disocierea sau hidroliza cianurilor complexe este mai putin cunoscuta (mai ales in
prezenta carbonatilor si hidroxizilor). Hidroliza cianurilor alcaline este atat de pronuntata, incat cu o
cantitate data de cianura libera se pot obtine valori ale pH-ului de pana la 10. Determinarea valorii pHului indica lipsa sau prezenta acestor substante. Alaturi de controlul temperaturii si al densitatii de
curent, masurarea si mentinerea pH-ului la anumite valori constituie operatii esentiale pentru
intretinerea bailor de galvanizare.
INVERSAREA PERIODICA A SENSULUI CURENTULUI
S-a mentionat ca pentru imbunatatirea calitatii depunerilor metalice, se poate recurge la
inversarea periodica a sensului curentului. In aceste conditii, depunerile metalice obtinute au o culoare
mai deschisa, sunt mai compacte, mai netede si, in unele cazuri, mai putin poroase si mai lucioase.
Inversarea periodica a sensului curentului cauzeaza si diminuarea temporara (dupa fiecare comutare)
a polarizarii de concentratie, iar in anumite cazuri cresterea relativa a randamentului de curent.
De multe ori, pe langa adaugarea unor agenti de luciu in electroliti, se utilizeaza concomitent si
inversarea periodica a sensului curentului mai ales in baile cianurice de cuprare, baile acide de cuprare
si la electrolitii de nichelare; la depunerea cuprului din electroliti acizi se obtin depozite cu grosime
mare, uniforme, fara proeminente si lipsite de tensiuni interne.
La inversarea periodica a sensului curentului, capacitatea de dispersie creste mai ales in zona
densitatilor de curent scazute. Agitarea electrolitului in timpul inversarii curentului permite folosirea
unor densitati de curent mai ridicate, ceea ce accelereaza procesul de depunere si mareste zona
depunerilor de buna calitate.
Inversarea curentului are o influenta pozitiva si in reducerea porilor depunerilor galvanice.
Figura 1.58 demonstreaza acest fapt in cazul electrolitului de nichelare cu adaosul amintit anterior.
Influenta favorabila a inversarii periodice a curentului asupra structurii si luciului depunerii se
explica pe de o parte prin posibilitatea maririi densitatii de curent, cand se obtin depozite
microcristaline si, pe de alta parte, prin efectul de lustruire electrochimica, respectiv franarea cresterii
germenilor de cristale, formati in perioada catodica.
In cazul depunerii unor metale folosind anozi insolubili (de exemplu depunerea electrolitica a
platinei) depunerile sunt de calitate inferioara (poroase); aplicand inversarea curentului, se obtin
depuneri compacte, de buna calitate.
La aplicarea industriala a inversarii sensului curentului se intrebuinteaza instalatii automate.
O varianta a inversarii sensului curentului consta in suprapunerea curentului alternativ peste
curentul continuu, obtinandu-se asa-numitul curent ondulat. Pentru obtinerea inversarii sensului
curentului, trebuie ca tensiunea de varf a curentului alternativ sa fie superioara tensiunii de alimentare
cu curent continuu.

Mecanismul de actiune a curentului ondulat asupra proceselor de electrod nu este inca elucidat
complet, existand diverse pareri. In cazul particular al anozilor solubili, prin inversarea sensului
curentului, se produce depolarizarea lor, ceea ce permite sa se lucreze cu densitati de curent mai
ridicate.
Efectul curentului ondulat depinde mult de natura electrodului. Astfel, in curent ondulat
supratensiunea hidrogenului pe aur, argint, cadmiu, staniu etc., scade puternic, iar pe nichel, platina,
molibden creste. Deoarece, descarcarea simultana a hidrogenului are in general un efect negativ,
curentul ondulat nu se recomanda in cazul metalelor pe care supratensiunea hidrogenului scade. Dar,
la metalele pe care supratensiunea hidrogenului (de exemplu nichelul) creste, aplicarea curentului
ondulat reduce cantitatea de hidrogen descarcata la catod. Pe aceasta cale se favorizeaza si dizolvarea
anodica.
EFECTUL CURENTULUI ALTERNATIV ASIMETRIC
Depunerea electrolitica a metalelor cu utilizarea unui curent electric de diverse forme
(reversibil, alternativ asimetric si alte forme mai complexe ale curentului electric ) deschide noi
posibilitati pentru depunerea unor metale cu proprietati fizico-mecanice dorite.
Una dintre formele curentului electric usor de realizat in industrie este curentul alternativ
asimetric, obtinut prin suprapunerea unui curent alternativ (cu o frecventa de 50 Hz) pe un curent
continuu. Este posibila utilizarea unor forme mai complexe ale curentului electric, combinand de
exemplu curentul asimetric cu curentul continuu si variind durata ciclurilor corespunzatoare. Se stie ca
la depunerea electrolitica a nichelului cu un curent alternativ asimetric se obtin depozite mai putin
poroase, cu tensiunile interne micsorate si cu aderenta imbunatatita.
Utilizarea practica a influentei pozitive a curentului alternativ asimetric asupra calitatii
depunerii este insa limitata, astfel, la electrodepunerea nichelului, indiferent de natura agentilor
tensioactivi utilizati, depunerile devin mate.
Problema utilizarii influentei pozitive a curentului asimetric asupra proprietatilor depunerilor de
nichel, conferind depunerii concomitent si luciu, s-a putut rezolva pe doua cai:
- depunerea electrolitica mai intai cu ajutorul unui curent asimetric, iar apoi numai cu curent
continuu (pentru a-i conferi luciu);
- depunerea electrolitica a nichelului cu alternarea pweriodica a unui curent asimetric si a unui
curent continuu.
Fara adaosuri, tensiunile interne ale depunerilor de nichel sunt mari si, in functie de tipul
adaosurilor pentru luciu, exista tensiuni interne de compresiune sau tractiune. Curentul alternativ
asimetric micsoreaza atat tensiunile interne de compresiune, cat si pe cele de tractiune. In prezenta
tensiunii de tractiune (-z) depozitul tinde sa-si mareasca volumul, iar cand e prezenta tensiunea de
compresie (+z), depozitul tinde sa-si micsoreze volumul.
Prezenta acidului disulfonaftalenic intr-un electrolit de nichelare micsoreaza treptat atat
tensiunile interne, cat si luciul depunerilor, incepand cu cele mai mici valori ale curentului anodic.
Adaosuri de .p-toluensulfonamida etc. reduc luciul brusc.
Continutul de hidrogen din depozitul obtinut la electroliza in curent asimetric se micsoreaza,
ceea ce contribuie la imbunatatirea conditiilor de cristalizare electrolitica a nichelului.
ACTIUNEA ULTRASUNETELOR
Pana in prezent, influenta ultrasunetelor asupra structurii cristaline a metalelor depuse pe cale
electrolitica este apreciata in mod foarte diferit. Dupa unele date, structura argintului depus catodic in

prezenta unui camp ultraonor este macrocristalina, pe cand alti autori sustin ca structura argintului
depus astfel devine mai fina.
S-a mai stabilit ca granulele de cupru se maresc sub actiunea ultrasunetelor. Pe de alta parte la
depunerea electrolitica a cuprului dintr-un electrolit pe baza de sulfat se obtin acoperiri compacte si cu
o buna aderenta, cu cristale mici, la o densitate a curentului de 140 A/dm 2. La o astfel de densitate a
curentului in conditii obisnuite se obtin acoperiri afanate, inutilizabile.
Aplicarea ultrasunetelor la nichelare permite sa se obtina depuneri lucioase, cu o grosime mare
pana la o densitate a curentului de 15 A/dm 2- la temperatura camerei. Influenta ultrasunetelor
depaseste cu mult efectul celei mai intense agitari si deoarece vibratiile ultrasonice influenteaza
supratensiunea electrodului, ele trebuie sa influenteze si procesele de electroliza, caracterul si
structura cristalina a depunerilor. In cazul electrolitului de nichelare, ultrasunetele maresc capacitatea
de dispersie a baii. In cazul electrolitilor de Co si Sn se micsoreaza polarizarea de concentratie,
concentratia ionilor se uniformizeaza, depunerea metalului se realizeaza la un potential mai scazut si
se modifica domeniul densitatii de curent la care se obtin depuneri lucioase.
Ultrasunetele influenteaza microstructura depunerilor obtinute in doua directii opuse:
depolarizarea, ca o consecinta a omogenizarii solutiei, favorizeaza formarea depunerilor
microcristaline, iar vibratiile mecanice impuse catodului maresc numarul centrelor de cristalizare,
contribuind astfel si ele la producerea depunerilor metalice microcristaline, fin dispersate.
La depunerea electrolitica a nichelului s-a dovedit ca plicarea unui camp de ultrasunete
produce in toate cazurile deplasarea potentialului catodic spre valori mai negative. O astfel de
influenta a ultrasunetelor asupra cineticii depunerii electrolitice a nichelului se poate explica in modul
urmator. Este cunoscut faptul ca depunerile electrolitice ale metalelor din grupa fierului sunt
controlate, intr-o anumita masura, de formarea in spatiul catodic unor pelicule de hidroxizi coloidali ai
metalelor depuse. In acest caz un rol mare il are gradul de dispersie al solului si stabilitatea lui, precum
si grosimea peliculei coloidale de pe suprafata catodului. Prezenta unui sol de nichel cu un grad fin de
dispersie duce la formarea unor depuneri de nichel cu granule mici, de culoare deschisa, partial
lucioase.
Exista pareri contradictorii in ceea ce priveste influenta ultrasunetelor asupra cromarii. Pe de o
parte se sustine ca ultrasunetele maresc puterea de transport si acoperire a baii, iar pe de alta parte
ca acestea nu au nici o influenta asupra cromarii.
Dupa cercetari mai recente, folosirea ultrasunetelor permite extinderea densitatii de curent de
la 1545 A/dm2, pana la 87 A/dm2.
Iradierea cu ultrasunete a diferitilor electroliti, de joasa frecventa, de la 15 pana la 22 kHz,
elimina polarizarea, permite depunerea la densitati de curent mai mari, favorizand deci viteza de
depunere, minimizeaza efectul marginal si obtinerea de depuneri pulverulente sau afanate si produc
acoperiri aderente, extrem de uniforme.
Se mentioneaza, de asemenea, ca depunerea unui strat de nichel lucios de grosime data este
de zece ori mai rapida intr-un camp cu ultrasunete, si ca in baia lui Watts in care se obtin de obicei
depuneri mate, agitarea ultrasonora duce la depuneri foarte netede si lucioase, pana la densitati de
curent de 22 A/dm2.
INFLUENTA UNOR ADAOSURI
Anumite adosuri, in cantitati foarte mici, prezente in baile galvanice, produc efecte pronuntate
asupra depozitului metalic. Practic, numarul lor este nelimitat, iar actiunea lor poate fi favorabila sau
defavorabila, in functie de natura agentului si a metalului ce se depune; cunoscand natura actiunii lor,
devine posibila utilizarea cu folos a acestor adaosuri.
Este dificila o clasificare a lor si nici nu exista una satisfacatoare. Totusi, in continuare se vor
trece in revista aceste adaosuri, dupa criterii folosite de diversi autori.

CURS 10
PROTECTIA IMPOTRIVA COROZIUNII
GALVANOTEHNICA
I. Controlul bailor de galvanizare si a depunerilor
1. Controlul bailor de galvanizare
a) Folosirea celulei Hull la studierea electrolitilor galvanici
Reprezinta o baie mica de galvanizare in care se efectueaza depunerea catodica a unui metal,
cu densitati de curent variabile in diferite zone ale catodului. Celula este confectionata din flexiglas cu
dimensiuni din fig. nr.1.
Cu ajutorul acestei celule se stabilesc:
- curbele de etalonare si densitate de curent adecvate in timpul electrolizei;
- controlul parametrilor bailor galvanice:
- densitatea limita de curent corespunzator zonelor de depuneri lucioase;
- impuritati metalice si nemetalice;
- indepartarea impuritatilor;
- concentratia adaosurilor de luciu;
- determinarea capacitatii de dispersie.
b) Masurarea capacitatii de acoperire:
- determinarea cu celula 'S' (paralelipipedica) fig.2
- determinarea cu celula Rotary fig.3
- determinarea cu catozi pliati in unghi drept fig.4
c) Masurarea puterii de patrundere
- celula Haring Blfig.5
- cu catod indoit fig.6
d) Masurarea randamentului de curent
e) Masurarea densitatii de curent..
f) Masurarea tensiunii superficiale a electrolitilor (stalagnometrul .dintr-un anumit volum V.
Alte metode pentru studierea electrolitilor galvanici

- controlul cu ajutorul catodului - rola ..

- celula .
- celula universala .
2) Controlul depunerilor metalice
a) aspectul depunerilor
- metoda reflectarii unei inscriptii etalon.
- determinarea luciului cu aparate speciale
b) porozitatea
- examinarea vizuala
- metoda fotografica
- metode chimice
- metoda cu reactiv imbibat in hartie de filtru (hartie paroscopica)
- metoda cu reactiv aplicat
- metoda prin imersie
- metode electrochimice
- determinarea porozitatii globale
- determinarea fisurilor in depunerile electrolitice de crom.
c) Grosimea straturilor
Daca grosimea straturilor nu este corespunzatoare atunci celelalte determinari sunt inutile.
Grosimea unei acoperiri se poate exprima local sau ca valoare medie. Grosimea medie
reprezinta media aritmetica a tuturor grosimilor locale. Din punct de vedere al protectiei anticorozive,
se ia in considerare grosimea locala minima a stratului si necesitatile impuse de mediu si climat.
Pentru masurarea grosimilor locale se folosesc metode distructive si nedistructive.
- Metode distructive
- metoda prin cantarirea probelor
- Metode chimice - dizolvarea chimica a straturilor depuse
- metoda cu picaturi - continue
- discontinue

- cu picatura mica
- metoda cu jet - determinarea timpului de dizolvare a stratului depus cand solutia cade
jet.
- metoda prin masurarea volumului de H2 (Zn, Cd)
- metoda masurarii duratei degajarii H2 (Cd)
- metoda prin imersie - suruburi si piulite
- Metode microscopice - .
- Metode .
- Metode nedistructive
- metoda magnetica
- metoda electrica
- metoda curentilor turbionari
- masurarea rezistentei
- masurarea capacitatii
- masurarea tensiunii de strapungere
- masurarea tensiunii .
- metode radioactive
- cu raze Rntgen (x)
- cu radiatii ..
d) Aderenta
Hotarator pentru calitatea depunerii si a efectului protector.
Forta de atractie dintre metalul de baza si stratul galvanic depus depinde de o serie de factori:
- diferenta de plasticitate dintre metalul de baza si cel acoperitor
- coeficient de dilatare termica a met. .si a stratului
- asperitatea suprafetelor
- metodele utilizate pentru pregatirea suprafetelor
- compozitia electr. galvanici

- tehnologia de depunere
Metode de control
- metoda grilei - sub .
- metoda prin incalzire si racire brusca
- metoda prin indoire
- metoda prin pilire
- metoda degaj. de H2
e)
f) Determinarea tensiunilor interne
Proprietatile fizico-chimice ale depunerilor galvanice sunt influentate de urmatorii factori:
- natura si compozitia electrolitului
- prezentarea substantelor superficial active
- temperatura
- densitatea de curent.
Aceste proprietati se apreciaza prin determinarea microduritatii, fragilitatii si tensiunilor
interne.
g) Duritatea acoperirilor galvanice
Depinde de structura depunerii deci de parametrii electrolizei.
Metoda Vickers: incercarea pieselor subtiri sau a celor cu acoperiri foarte subtiri. Consta din
introducerea unui penetrator in stratul de analizat sub actiunea unei forte ce creste in mod lent de la
zero spre o valoare maxima. Duritatea se exprima sub forma unui raport intre forta care produce
patrunderea si marimea ariei produse de penetrator.
h) Masurarea netezimii suprafetelor
Absenta neregularitatilor vizibile cu ochiul liber care constituie ..suprafetei cat si absenta
neregularitatilor micro (rugozitatea).
Suprafetele pot fi cu:
Metode distructive si nedistructive .
- mecanice de contact
- mecanice care redau optic netezimea pe un ecran

- mecanice fara contact - curbe de .

- prin comparare cu sup. etalon.
i) Rezistenta la coroziune
Incercarile de coroziune urmaresc sa stabileasca gradul de modificare a unor proprietati ale
acoperirilor galvanice sau altor tipuri de depuneri in urma actiunii mediului coroziv. Modificarile
provocate pot fi evaluate calitativ sau cantitativ.
Au caracter calitativ urmatoarele aprecieri facute asupra probelor supuse incercarilor de
laborator, dar in special asupra celor supuse incercarilor de teren sau industriale:
- pierderea luciului metalic;
- schimbarea culorii;
- aparitia petelor de rugina sau coroziune;
- aparitia unor ciupituri mai dese sau mai rare, mai adanci sau mai superficiale.
Observatiile de natura calitativa sunt recomandate a fi facute concomitent cu incercarile
cantitative.
Mai importante si mai edificatoare sunt incercarile cantitative, in care subiectivitatea
observatorului este inlocuita cu obiectivitatea masuratorilor.
Se recurge la testari privitoare la:
- cresterea sau scaderea greutatii piesei;
- modificarea proprietatilor mecanice si
- scaderea conductibilitatii.
Metodele de testare a coroziunii se impart in trei categorii:
a) incercari de coroziune de scurta durata, efectuate in laborator, in cursul carora se reproduc
artificial conditiile intalnite in practica;
b) incercarile de lunga durata a coroziunii atmosferice, care se efectueaza in conditii naturale,
in afara zonelor locuite;
c) incercari de coroziune in timpul utilizarii si depozitarii, de exemplu, examinarea coroziunii la
masini, instalatii si aparate, respectiv a materialelor si straturilor galvanice sau organice (vopsele),
utilizate la fabricarea lor. Instalatiile se pot gasi in stare de functionare in timpul incercarilor.

Verificarea rezistentei la coroziune in mediu de ceata salina

Incercarile de ceata salina (STAS 6744-63) se aplica la toate acoperirile galvanice, dar este
recomandata in special pentru cele de nichel pe otel. Ea se efectueaza cu solutie salina apoasa, care
are urmatoarea compozitie:

Sarurile folosite trebuie sa fie chimic pure, lipsite de cupru si nichel. Dupa dizolvarea sarurilor,
solutia se fierbe 2 minute.
Temperatura de lucru 27-300C.
Finetea cetii: 2.105 - 4.10-5 picaturi/ml ceata.
Principiul metodei consta in atacul coroziv accelerat al pieselor acoperite cu ceata salina
realizata intr-o camera de pulverizare din sticla sau plexiglas, avand volumul de 1-2 m 3, in conditii de
temperatura si presiune prescrisa.
Metoda CASS (Cooper Acetic Salt Spray)
Aceasta metoda este cea mai apropiata de conditiile de exploatare si consta in pulverizarea in
camera climatica, a unei solutii de clorura de sodiu 5%, careia i se adauga clorura cuprica ..0,3g/l si
acid acetic glacial pana la un pH de 3,1 - 3,3 (circa 1ml/l); temperatura de lucru este de 50 ..10C.
O incercare de 24 ore este echivalenta unei expuneri de circa un an in climatul existent in
marile orase.
Cu aceasta metoda se examineaza depunerile de Ni-Cr si Cu-Ni-Cr pe otel si aliaje de zinc si
straturile de oxizi de aluminiu si aliajele sale.
Metoda este folosita in special in industria utomobilelor, pentru verificarea comportarii pieselor
acoperite galvanic pe drumuri presarate cu sare, in medii urbane.
Metoda Kesternich (cu SO2)
Metoda este adecvata pentru incercarea rezistentei la coroziune a acoperirilor galvanice de Zn,
Cd, Ni si Ni-Cr pe substrat de otel.
Principiul metodei consta in introducerea intr-o camera climatica a unui amestec de SO2-CO2 in
concentratii mici. Umiditatea relativa din incinta climatica este de 95-100%, la 38 - 2 0C; se simuleaza
astfel climatul industrial al fabricilor. Dezavantajul metodei consta in faptul ca nu reda destul de fidel
complexitatea coroziunii, asa cum se intampla in realitate intr-o atmosfera industriala.
Camera climatica utilizata in aceasta incercare este o cuva captusita cu plumb sau material
plastic, prevazuta cu incalzire electrica. La inceputul ciclului, camera se alimenteaza zilnic cu 21SO2 si
21CO2.
Un ciclu de 24 ore consta din masuratori efectuate zilnic timp de 8 ore la temperatura si
umiditatea relativa a aerului sus-mentionate, apoi 16 ore la temperatura camerei si umiditate relativa
de 65-70%, fara SO2 si CO2. Umiditatea este mentinuta cu ajutorul a 2 l de apa distilata.
O alta metoda, asemanatoare celei descrise anterior utilizeaza bioxid de sulf si bioxid de
carbon, dar componentul principal al atmosferei din camera de incercare este oxigenul. Compozitia
atmosferei si conditiile de lucru sunt urmatoarele:
oxigen

99,945%

bioxid de carbon
bioxid de sulf

0,050%
0,005%

temperatura
umiditatea relativa

500C
95-100%

Durata expunerii este de 24 ore, din care 8 ore in conditii date. Se realizeaza astfel o viteza de
coroziune de vreo 10 ori mai mare in comparatie cu viteza de coroziune din atmosfera industriala.
Metoda Corrodkote
Metoda se foloseste la sistemele de depuneri Cu-Ni-Cr, Ni-Cr, Ni-duplex, Cr-microporos etc. pe
substrat de otel sau piese din zamac.
La aceasta metoda, piesa de incercat se unge cu o pasta agresiva si se lasa sa se usuce in aer
liber. Se expune apoi la o umiditate relativa a aerului de 95-98%, la temperatura de 37+ 2 0C, timp de
20 ore (un ciclu). Camera de incercat trebuie sa fie confectionata din materiale rezistente la coroziune,
de preferinta materiale plastice si prevazuta cu o instalatie de incalzire, cu reglarea automata a
temperaturii. Avantajul metodei consta in faptul ca este usor de executat si reprodus. Grosimea
straturilor compuse nu trebuie sa depaseasca 24 ..
Prepararea pastei agresive se face astfel:
- se dizolva 2,5 g azotat de cupru.in 500 ml apa distilata;
- se dizolva 2,5 g clorura ferica .in 500 ml apa distilata. Solutia nu poate fi pastrata mai mult de
doua saptamani;
- se dizolva 50 g clorura de amoniu.in 500 ml apa distilata.
Se amesteca 7 ml solutie azotat de cupru (0,035g) cu 10 ml solutie clorura de amoniu (1,0g) si
3,3 ml solutie clorura ferica (0,16g) intr-un pahar Berzelius, se adauga 30 g caolina si se omogenizeaza
bine. Cantitatea pastei astfel preparate este suficienta pentru acoperirea a 300 dm 3 din suprafata de
examinat.
Un ciclu de 20 ore corespunde unei expuneri de circa un an in atmosfera industriala.
Metoda se aplica pentru verificarea rezistentei la coroziune a straturilor de zinc si cadmiu.

Metoda coroziunii electrolitice

Aceasta metoda permite examinarea straturilor de Ni,Cr, Ni-Cr, Ni-duplex si tri-nichel (trei
straturi suprapuse de nichel), cu un strat exterior de crom, depuse pe otel sau metale neferoase.
Dupa degresarea prealabila a suprafetei de incercat (80x2080x0,5 mm) aceasta se conecteaza
la anodul unei surse de curent continuu si se introduce intr-o solutie avand compozitia prezentata in
tabelul 2.23. Catodul (electrod auxiliar) este din titan, acoperit pe o parte cu platina, avand suprafata
suficient de mare (de ex. 150 x 70 mm). Electrodul de referinta (de calomel saturat) se introduce intrun tub de sticla, a carui capat se termina printr-o capilara Luggin, al carei varf este situat in imediata
apropiere a suprafetei de verificat. Cu ajutorul unui potentiostat se va efectua electroliza la potential
constant.
Compozitia electrolitilor utilizati depinde de felul materialului de baza (tab.2.23).
.

Conditiile de electroliza sunt urmatoarele:

- potentialul anodic, raportat la electrodul de calomel saturat + 0,3 volti;
- densitatea de curent maxima: 3,3 mA/cm2.
Atacul electrolitic se efectueaza in doua etape: 1 min. sub tensiune si doua min. fara curent.
Doua cicluri corespund unei expuneri de un an in atmosfera normala. Masurand vitezele medii
si adanciturile medii ale ciupiturilor de coroziune cu ajutorul microscopului, si luand in considerare
durata atacului, se poate determina viteza medie de coroziune.
Incercari la temperatura si umiditate ridicata (STAS 6745-63)
Incercarea se foloseste pentru obtinerea de date referitoare la eficienta protectiei acoperirilor
galvanice in timpul transportului si depozitarii in mediu cald-umed.
Incercarea se poate realiza cu condensarea alternativa a vaporilor de apa sau fara condensare.
Se deosebesc doua tipuri de incercari:
- incercarea continua, cand piesele se mentin fara intrerupere la temperatura de 40+2 0C si
umiditate relativa a aerului de 95100%;
- incercarea ciclica, avand durata de 24 ore, din care 12 ore la temperatura de 40+2 0C si
umiditate de 95-100%, 5 ore la temperatura de 25 0C si umiditate de 95-100%, restul timpului (7 ore)
folosindu-se pentru modificarea (cresterea si scaderea) temperaturii; scaderea temperaturii se face
brusc, pentru condensarea picaturilor de apa pe suprafata pieselor.
Incercarea continua fara condensari nu s-a dovedit destul de rapida. Incercarea ciclica cu
condensari este indicata la controlul acoperirilor galvanice, in special pentru straturile de zinc.
Incercari prin imersie alternata
Pentru accelerarea efectului coroziunii, precum si pentru a reproduce cat mai fidel conditiile
practice, este adeseori necesara o scufundare periodica intr-o solutie data, urmata de uscarea in aer.
Solutiile utilizate pentru acest scop pot fi: apa potabila, apa de fluviu, apa de mare, solutii de clorura
de sodiu de diferite concentratii (3-5%), de clorura de sodiu 5% cu adaos de 1% acid acetic etc.
In general, incercarea se reproduce de atatea ori, pana cand degradarea epruvetelor devine
vizibila, sau pana cand se constata o scadere apreciabila a caracteristicilor fizico-mecanice.
Incercari la coroziunea atmosferica
Efectul complex al coroziunii atmosferice se manifesta diferit, in functie de natura depunerii
galvanice. Parametrii principali ai coroziunii atmosferice sunt: temperatura, umiditatea, cantitatea de
gaze industriale , cantitatea de particule solide (praf, particule de carbune, minereu etc) si iluminarea
solara.
Datorita faptului ca agresivitatea coroziunii atmosferice este foarte diferita in diversele zone
ale pamantului, s-a facut o clasificare a atmosferelor si anume:
- atmosfera rurala;
- atmosfera urbana;

- atmosfera industriala;
- atmosfera urban-marina;
- atmosfera marina;
- atmosfera tropicala;
- atmosfera tropical-marina.
Incercarile de teren pentru coroziunea atmosferica sunt de neinlocuit si, pana in prezent,
acestea nu s-au putut corela cu diversele tipuri de incercari rapide de laborator.
Incercarile la coroziunea atmosferica se fac de obicei pe un mare numar de probe si un timp
indelungat (cativa ani sau chiar cateva decenii). Probele sunt asezate in pozitie de 45 0 fata de
orizontala, iar fixarea se face cu materiale plastice sau portelan.
Orientarea suprafetelor epruvetelor se face spre sud, unde actiunea radiatiei solare se exercita
pe durata cea mai mare.
Evaluarea coroziunii se face prin pierderea de greutate si prin observatii vizuale, calitative
(viteza de aparitie a punctelor de rugina etc), pe o unitate de timp si suprafata.
In tara noastra, Institutul de cercetari si proiectari pentru industria electrotehnica a instalat 4
statii de experimentare in microclimate diferite pentru verificarea diferitelor materiale si acoperiri de
protectie, in mediu rural, urban-industrial, marin, pe litoralul Marii Negre si subteran, in minele de
minereuri complexe de sulfuri de cupru, plumb si zinc.