Zoonoze

Zoonozele sunt definite conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii ca boli sau infectii care se transmit in mod natural intre animalele vertebrate si om (WHO 1959), dar aceasta definite este supusa inca unor aprinse dezbateri. In opinia unora nu exista dovada clara a transmiterii natural in cazul tuturor zoonozelor acceptate, desi argumentele epidemiologice par sa fie convingatoare. Alte opinii subliniaza dezideratul includerii in aceasta grupa a infectiilor oportuniste non-naturale, generate de microorganisme provenind de la nevertebrate, intalnite la pacienti cu imunosupresi severa. De asemenea, exista opinii care sugereaza includerea intoxicatiilor de tipul celor generate de veninul serpilor sau al paianjenilor sau cele botulinice. Definitia exclude transmiterea deliberata, de obicei in scopuri experimentale, a agentilor infectiosi de la om la animale. Zoonozele acopera un spectru larg de boli cu trasaturi clinice si epidemiologice extrem de diverse si pentru care masurile de combatere sunt, de asemenea, diferite. Ratiunea fundamentala in gruparea acestor boli impreuna este aceea a unei combateri reusite in care sunt reunite activitati veterinare si medicale. Desi conceptul de zoonoze este antropocentruc, studiul epidemiologic si combaterea lor nu sunt antropocentrice. Totusi, desul de frecvent, aspectele medicale si veterinare ale unei boli zoonotice sunt studiate separat, iar finantarea cestor studii provine adesea din surse diferite. In multe cazuri, infectia la animale este inaparenta sau abia vizibila, daca ne raportam la starea de sanatate animala sau la efectele economice, astfel incat obtinerea resurselor financiare pentru studiul veterinar este deseori dificila. Lucrarea de fata urmareste sa contribuie la dezvoltarea unei metodologii coordonate medico-veterinare in investigarea si controlul acestor boli.

Clasificarea zoonozelor Au fost propuse diverse clasificari ale zoonozelor bazate in mare pe caracteristicile epidemiologice, indiferent daca gazda-rezervor este reprezentata de om sau de vertebrate inferioare. In consecinta, termenul de antropozoonoze se refera la infectiile transmise la om de la

animalele inferioare, iar cel de zooantroponoze, la infectiile transmise de la om la vertebratele inferioare. In cazul infectiilor mentinute atat la om cat si la animale si transmise in oricare din directii, s-a utilizat termenul de amfixenoze. Totusi, acesti termeni pot induce confuzii si uneori chiar au fost utilizati nediscriminatoriu. Din ratiuni scolastice Schwabe (1964) a sugerat ca o clasificare bazata pe tipul de ciclu de viata a agentului infectios poate fi utila si a propus patru categorii: 1. Zoonoze directe: transmiterea este prin contact direct, prin contact cu un vector inanimat sau mecanic, iar in cursul ei agentul nu sufera decat mici schimbari, care nu sunt de natura reproductiva sau de dezvolatre (exemplu: turbarea, tuberculoza). 2. Ciclo-zoonoze: necesita mai mult decat o specie gazda dintre vertebrate, nu insa si nevertebrate, pentru desfasurarea intregului ciclu de dezvoltare a agentului patogen (exemplu: echinococoza). 3. Meta-zoonoze: transmiterea se face printr-un vector nevertebrat, in care agentul infectios se dezvolta si/sau multiplica, iar inaintea stadiului infectios se desfasoara perioada extrinseca de incubatie (exemplu: infectia cu arbovirus, pesta, schistosomoza). 4. Sapro-zoonoze: necesita atat gazde vertebrate, cat si un situs non-animal de dezvoltare sau ca rezervor. Materiile organice, printre care alimentele, solul si plantele, sunt considerate non-animale (exemplu: larva migrans, micozele).

Tendinte in zoonoze Stransa asociere a oamenilor cu animalele lor in zone largi ale lumii si frecvent in conditii nesatisfacatoare continua sa favorizeze infectiile zoonotice. Animalele contribuie substantial la cerintele energetice ale agriculturii prin convertirea celulozei de slaba calitate in proteina de prima clasa, prin puterea de tractiune in cultivarea si transportul recoltelor si prin aprovizionarea cu combustibil.