Factorii epidemiologici obligatorii primari, principali cu

acţiunedirectă care trebuie să coexiste simultan şi în acelaşi loc

pentru a crea un potenţial epidemiologic al bolii respective sunt:
- izvorul de infecţie,
- căile şi mecanismele de transmitere a agentului infecţios,
- receptivitatea organismului.
Factorii epidemiologici secundari sau de mediu cu o acţiune
indirectă, nedecisivăasupra constituirii focarului epidemiologic
sunt:
- factorii naturali,
- economico-sociali,
- factorii biologici.
Stabilirea ponderii pe care o au diferiţii factori epidemiologici în
condiţionarea producerii focarului epidemiologic are o
importanţă practică deosebită atât activitatea profilactică cât şi în
cea de combatere.
În mod evident,un focar epidemiologic constituit nu va conduce
întotdeauna la apariţia altor focare.
Desfăşurarea temporo-spaţială a focarelor epidemiologice
nu este identică cu cea a cazurilor de boală, pentru că între ultimele
se pot intercala forme subclinice sau purtători sănătoşi de germeni
patogeni.
Regula este valabilă şi pentru agenţii infecţioşi care supravieţuiesc
mult timp în mediul extern. Există boli (tifos, febră tifoidă)ai căror
agenţi etiologici persistă în organism şi după vindecarea clinică,
explicând posibila apariţie de focare epidemiologice secundare la
intervale de timp posibil mai mari decât incubaţia maximă a bolii
respective.

I.1. IZVORUL DE INFECŢIE

Primul dintre cei trei factori epidemiologici primari, obligatorii pentru constituirea
focarului epidemiologic de boală infecţioasă.
Noţiunea de izvor de infecţie (sinonim sursă de infecţie sau izvor epidemogen) se
referă la organismul viu în care agenţii infecţioşi trăiesc şi se multiplică și apoi se
elimină în mediul extern.

Atributele principale ale - capacitatea de diseminare

izvorului de infecţie sunt:
- natura şi tipul porţilor de eliminare
- ritmul în care se produce diseminarea
- categoriile de produse patologice prin care diseminează
agentul patogen
- contagiozitatea (intensitatea, durata şi tipul eliminării
agentului patogen)
 Orice izvor de infecţie are 2 elemente principale:

- definitorie,
- caracteristică,
a. Localizarea epidemiologică - situsul anatomic al organismului gazdă,
specifică se caracterizează ca - locul unde are loc înmulțirea substanțială a agentului
fiind: patogen,
- propice eliminării microorganismului în mediul
extern.
Localizarea epidemiologică poate corespunde cu cea patologică în boli de tipul: diareilor
acute infecţioase, IACRS, infecţii urinare.
Localizarea epidemiologică în anumite situaţii nu coincidecu cea patologică, de exemplu:
în poliomielită unde localizarea epidemiologică este intestinală iar cea patologică la nivelul
neuronilor din coarnele anterioare ale măduvei spinării, în turbare
localizarea epidemiologică este în glandele salivare iar cea patologică în cornul lui Amon.
Este determinată de localizarea epidemiologică specifică:
- în infecţiile intestinale calea de eliminare este cea fecală
- în infecţiile respiratorii calea de eliminare este sputa.
Sunt posibile o cale sau mai multe căi de eliminare a agenţilor
infecţioşi. Exemplificând, în cazul bacilului tuberculos menționam o
cale:
- principală, respiratorie responsabilă de răspândirea cea mai
importantă a agentului patogen respectiv
b.Calea de eliminare - altele secundare: renală, intestinală, osoasă.
Căile de eliminare ale agenţilor infecţioşi din organismul gazdă
diferă în funcție de tipul infecţiei după cum urmează:
- secreţii nazofaringiene sau bronşice – rujeolă, gripă, scarlatină,
difterie, tuberculoză;
- prin salivă – turbare, infecţie urliană;
- materii fecale - enteroviroze, diarei acute infecţioase,
parazitoze digestive.

Izvoarele de infecţie

A) care posedă atât localizare epidemiologică cât şi calea de eliminare se numesc izvoare
de infecţie complexe sau propriu-zise, active, epidemogene.
B) care nu deţin calea de eliminare sunt considerate incomplete, închise, criptice,
neepidemogene, inactive.
-persoană,
Definim noţiunea de rezervor de infecţie ca -animal,
totalitatea speciilor gazde naturale care pot -insectă,
exista în cazul unui agent infecţios: -plantă,
-sol.

Din punct de vedere biologic, rezervorul de infecţie ilustrează spectrul de parazitism al

agentului infecţios.
 Plecând de la aceste considerente infecţiile posibile la om se împart în două grupe mari:
- antroponoze - zoonoze

Antroponozele - boli Zoonozele - sunt infecţii la care omul se contaminează în

infecţioase produse de primul rând de la animale vertebrate şi rareori de la om.
agenţi patogeni speci- Se disting:
fici omului, specia - antropozoonoze sau - zoonoze propriu-zise sau
umană fiind singura zoonoze active:reprezintă zoonoze pasive:în acest caz omul
specie gazdă naturală a patologii infecţioase în care se infecteazăde la animale și poate
acestor paraziţi (ruje- lanțul transmiterii agentului transmite foarte rar infecţia la
ola, rubeola, febra patogen începe de la animale animale, excepţional sau deloc la
tifoidă, etc). sau de la un om infectat om. Concludente sunt: antrax,
(poate şi el la rândul său de la bruceloză, tetanos, etc.
animale) şi o poate transmite
mai departe către om sau
animale. Izvorul de infecţie
poate fi în acest caz animal
sau uman. Exemple
în acest sens sunt: febra Q,
gripa, turbarea, etc.

Categorii de izvoare de infecţie

1. Bolnavii - izvoare de infecţie pe durata perioadei de
contagiozitate.
2. Infectaţi inaparent sau primoinfectaţi inaparent: persoane
a. Izvoare umane de care suportă procesul infecţios fără manifestări clinice decelabile,
infecţie dar cu producere de anticorpi.
Sunt importante în Ca importanţă epidemiologică se aseamănă cu bolnavii.
antroponoze şi 3. Purtătorii - sunt organisme afirmativ sau aparent sănătoase
antropozoonoze. care elimină un agent patogen – conţinuu sau concomitent – în
mediul extern. Purtătorii sunt persoane rezistente la infecţie: foşti
bolnavi, foşti infectaţi inaparent sau vaccinaţi.
Se pot diferenţia: purtători cronici, temporari, criptici.
1. Animale şi păsări domestice - îngrijite de om, doar
accidental pot să reprezinte izvoare de infecţie pentru om;
2. Animale şi păsări sălbatice peridomestice (sinantrope) -
trăiesc în apropierea colectivităţilor umane în care pot introduce
agenţi patogeni pe care i-au preluat de la alte animale sălbatice
b. Izvoare extraumane xenantrope (şoarece, şobolani, lilieci, porumbei);
de infecţie sunt 3. Animale şi păsări sălbatice xenantrope - trăiesc în mod
reprezentate de diverse natural departe de aşezările umane, au rol în menţinerea
animale şi păsări focalităţii naturale a unor boli, constituind rezervoare principale
bolnave, infectate pentru multe zoonoze (turbare, trichineloză,
inaparent, purtătoare. tularemie,etc);
4. Vieţuitoare acvatice - (salmoneloze minore, botriocefaloză);
5. Artropode - există insecte citate ca fiind izvoare de infecţie
secundare complementare implicate în apariția anumitor boli
infecţioase (antropozoonoze,zoonoze).
 Sunt insecte care găzduiesc agentul patogen, îl înmulţesc, îl
elimină dar îl pot transmite şi transovarian descendenţilor timp
de câteva generaţii.

Cunoaşterea detaliată a izvoarelor de infecţie prezintă o importanţa practică care constă în

posibilitatea neutralizării lor ca factor epidemiologic primar.

Măsurile antiepidemice obligatorii de luat faţă de orice izvor de infecţie sunt:

-depistarea precoce şi corectă, -izolarea şi tratarea corespunzătoare a
maladiilor.

I.2. TRANSMITEREA MICROORGANISMELOR PATOGENE

Transmiterea microorganismelor patogene reprezintă cel de-al doilea factor epidemiologic

primar, obligatoriu, direct pentru constituirea procesului epidemiologic.

Transmiterea are ca suport material diferite elemente ale mediului extern numite factori
sau căi de transmitere şi anume:
Mâna
Aerul, Apa, Alimentele, Obiectele, Solul, Vectorii,
murdară.

Căile de transmitere se interpun între organismul receptiv şi sursa de infecţie.

Transmiterea microorganismelor patogene este condiţionată de rezistenţa acestora pe

variate elemente de mediu extern care le permite să treacă de la sursa de infecţie la un
organism receptiv.
În funcţie de rezistenţa lor în - germeni cu rezistenţă scăzută în mediul extern
mediul extern, microorganismelor (cel mult 24 de ore),
patogene se clasifică astfel: - germeni cu rezistenţă medie (cel mult o lună),
- germeni cu rezistenţă mare (luni sau ani).
Este de remarcat faptul că înglobarea microorganismelor patogene în diferite produse
patologice le măreşte mult rezistenţa în mediul extern precum şi la acţiunile de dezinfecţie şi
sterilizare.

Rezistenţa germenilor în mediul -natura,

extern condiţionează:
In noţiunea de mecanism
transmitere se includ:
-complexitatea,
-lungimea,
-durata transmiterii acestuia.
-localizarea epidemiologica în rezervorul de
infecţie,
-calea de eliminare,
de -modalitatea transmiterii,
-poarta de intrare,
-poarta de patrundere a microorganismelor in
organismul receptiv.
In funcţie de mecanismul de transmitere realizat, bolile infecţioase se impart în boli
cu transmitere:
aeriană (respiratorie) digestivă cutanată sangvină

In funcţie de complexitatea căii de transmitere, agentul patogen poate ajunge la

organismul receptiv prin:
- mecanism direct: realizat - mecanism indirect - mecanism indirect
prin transferul direct, simplu: în care agentul complex: se realizează prin
nemijlocit al agentului patogen ajunge de la sursă transferul succesiv al
patogen la organismul la organismul receptiv agentului patogen pe
receptiv, fără a interveni vreun printr-un singur element de multiple elemente de mediu,
element al mediului extern mediu extern. Este legate între ele funcţional ca şi
(alăptat, sărut, muşcătură). caracteristic pentru schimburile unei ştafete de la
Exemplificăm prin bolile cu afecţiunile respiratorii izvorul de infecţie la
transmitere sexuală (BTS) (viroze respiratorii, boli organismul receptiv. Este
sau al unor afecţiuni cu eruptive) şi boli infecţioase caracteristic infecţiilor
transmitere respiratorie cu transmise activ: malaria, digestive şi multor infecţii
rezistenţă mică în mediul encefalite, tifos exantematic. respiratorii şi cutanate.
extern: turbare, oreion, Se mai poate întâlni şi la alţi Ca şi particularitate se poate
mononucleoză infecţioasă agenţi patogeni, de obicei cu semnala faptul că izvorul de
când germenii sunt conţinuţi o rezistenţă medie în mediul infecţie poate să nu
în produsul contaminat (sânge extern; întâlnească organismul
pentru transfuzii la HV); receptiv (febra tifoidă, TIA,
dizenterie).

Contagiozitatea sau infectioziţatea Difuzibilitatea arată viteza de

desemnează capacitatea unei infecţii de a se răspândire a unei infecţii într-o
transmite de la un contagios (sursă de infecţie) anumită populaţie heterogenă ca
la un receptiv. receptivitate şi condiţii de viaţă.

Indicele de contagiozitate depinde de:

Se exprimă prin indicele -caracteristicile căii
de contagiozitate care de eliminare,
arată proporţia de - caracteristicile porţii
persoane receptive de intrare,
dîntr-o colectivitate la -de unele
care se poate transmite caracteristici ale
infecţia în unitatea de microorganismului
timp (număr receptivi (exemplu rezistenţa
infectaţi/număr total în mediul extern).
receptivi % ).

Indicele de contagiozitate are valori mari în Indicele de difuzibilitate precizează

varicelă şi rujeolă, valori medii în scarlatină, numărul persoanelor infectate în
scăzute în erizipel, dependente de vectori în unitatea de timp,raportate la efectivul
malarie şi tifos. întregii colectivităţi din care fac parte
(număr infectaţi în unitatea
detimp/număr total membri ai
colectivităţii%).

Contagiozitatea şi difuzibilitatea unei maladii infecţioase sunt cu atât mai mari cu cât
doza infectantă necesară este mai mare si transmisibilitatea mai complexă.

Contagiozitatea permite aprecierea difuzibilităţii unei infecţii într-o populaţie şi

recomandă cât de urgent trebuiesc instituite acţiunile antiepidemice.

I.3. PRINCIPALELE ELEMENTE DE MEDIU CARE SE POT CONSTITUI ÎN CĂI

PENTRU AGENŢII PATOGENI

I.9.1. Aerul
Asigură transmiterea într-o proporție de peste 20% dintre maladiile infecţioase.
Microorganismele având rezistenţă scăzută în mediu se pot transmite prin aer pe cale
indirectă simplă.
Prin vorbire, strănut, tuşit, cântat se elimină picături de salivă în aer care provin de la
persoane infectate sau de la purtători.
Picaturilede salivă în funcție de diametrul lor se comportă diferit. Astfel cele
cu diametru de peste 20 microni sedimentează repede şi nu sunt inhalate.
Picaturile mai mici persistă mai mult timp sub formă de aerosoli ulterior
transformându-se în nucleosoli (diametru 10-20microni) care prezintă
Picaturile
stabilitate în suspensie între 2-4 ore. Ulterior, nucleosoliise usucă şi se
si
transformă în microparticule care sedimentează pe diferitele suprafeţe din
nucleosolii
încăperi, realizând pulberi contaminante cu germeni mediu sau înalt
contaminanţi (bacil tuberculos).
Aceste pulberile bacteriene în timp pot fi inhalate,se pot depune pe
tegumente şi mucoase sau pot polua diferite elemente de mediu.
Transmiterea prin nucleosoli sau picături (norul) Pflügge se poate realiza cu eficienţă
epidemiologică numai în spaţii închise, fiind caracteristică antroponozele şi unele
antropozoonoze.
Dintre factorii care pot influența transmiterea pot fi amintite prezența aglomeraţiilor şi
persistența în timp a acestoracu precădere în zonele reci şi temperate cât şi în zonele
urbane (IACRS , boli eruptive).
Contagiozitatea în bolile transmise prin aer:
- este mare în faza catarală a bolii fiind condiţionată și întreținută de unele
deprinderi neigienice (nespălat pe dinţi, tuşit fără batistă, tușitul în palmă etc.).
- este prezentă și în cabinetele de consultaţii medicale sau cabinete stomatologice prin
diferitele acte terapeutice (aer comprimat, jet sub presiune, care pot antrena germeni
patogeni în aerosoli).
Transmiterea prin aer este greu de influenţat,pentru aceasta utilizându-sedezinfecţia
periodică a încăperilor, reducerea prin ștergere frecventă a prafului, ventilaţia cât mai
bună a spaţiilor închise.
Aerul poate transmite germeni patogeni, bacterii,virusuri de tipul virusului rujeolos,
bacilului pertussis, meningococului, prin aerosoli, picăturile Pfluge, particule de praf
(pentru germeni cu rezistenţa mare în mediul extern precum bacilul Koch), nucleosoli
(aerosoli constituiţi din particule micronice de spută care şi-au pierdut umiditatea exterioară
şi care conţin in interior diverşi germeni patogeni – ex. bacil Koch, bacil difteric).

I.9.2. Apa
Ca şi alimentele este indispensabilă vieţii.
a. apele de suprafaţă, în - ape uzuale şi meteorice,
principiu, sunt considerate - dejecte umane şi animale,
nepotabile deoarece se pot - pulberi sau cadavre,
contamina uşor şi variat - deversarea apelor uzate în special de la spitalele de boli
prin: infecţioase, fără o prealabilă epurare,
- apele uzate de la fabricile de pielarie, lână.
• Unii germeni pot fi vehiculaţi prin apă la distanţe mari, de
kilometrii(12-16 km) în special de-a lungul albiei – virusul
hepatitei , bacilul tific;
b. apa freatică se poate - infiltrarea apelor de suprafaţă sau a apelor reziduale,
contamina prin: - curgerea de pe suprafaţa solului (în fântână sau puţ),
- cadavre căzute accidental în fântână (cadavre de sobolani),
- produse de descompunere infiltrate în pânza freatică;

c. apa din reţeaua centrală - datorită prelucrării necorespunzătoare,

de aprovizionare se poate - unor racorduri efecuate greşit,
contamina: -infiltraţiilor prin deficiențe ale sistemului de
conducte(fisuri),
-regimului de distribuţie discontinuă prin presiunile
negative.
d. utilizarea apei de îmbăiere la spălat, sau pentru consum (gheaţă, băut).
e. trecerea agentului infecţios pe alte elemente de mediu - ştafeta.
 Transmiterea hidrică a
agenţilor patogeni
depinde de:
Prevenirea
îmbolnăvirilor transmise
prin apă presupune:
Caracteristic epidemiilor hidrice este: debutul brusc pe aria de răspândire a apei, cu
prezența cazurilor secundare.
- provenienţa şi calităţile apei;
- intensitatea proceselor de autopurificare a apei şi gradul de
rezistenţă a microorganismelor în apă;
- mărimea sursei şi a teritoriului de distribuţie a apei;
- mărimea populaţiei consumatoare;
- modalităţile de folosire a apei.
- asigurarea apei potabile de o calitate corespunzătoare
-asigurarea unui sistem corect de colectare,îndepărtare și
neutralizare a apelor reziduale,
- utilizarea igienică a apei,
- evitarea contaminării surselor şi reţelelor de distribuire a
apei (dezinfecţia apei).

I.9.3. Alimentele
Au rol obligatoriu şi universal pentru viaţă.
Realizează transmiteri complexe în asociere cu apa, mâna murdară, diverse obiecte, etc.
De regulă sunt ultimul schimb al ştafetei înainte de pătrunderea agenţilor patogeni în
organismul receptiv.
Contaminarea alimentelor se poate realiza foarte variat pe întregul lor circuit de la
producere până la consum.
Prin compoziţia lor bogată în substanţe albuminoide, hidrocarbonate, săruri, constituie
medii de cultură pentru diverse enterobacteriacee, coci, germeni sporulaţi.
Important de menționat este faptul că germenii care produc toxiinfecţii alimentare au
rezistenţă mare în alimentul contaminat, nemodificându-i calităţile organoleptice!
1. de origine animală: carne, derivate de carne, ouă, lapte;
In procesul epidemiologic
2. de origine vegetală: legume, fructe, zarzavaturi
pot fi diferenţiate trei
proaspete sau conservate;
categorii de alimente:
3. mixte gătite.
Alimentele pot fi contaminate:
intravitam (ouă, carne), postvitam, cu variaţi germeni.

I.9.4. Solul
Reprezintă receptacolul universal al tuturor reziduurilor prin stratul superficial al scoarţei
terestre de aproximativ 15-20 cm adâncime în care se produc diferite fenomene fizico-
chimice şi biologice.
Pentru germenii patogeni solul poate reprezenta un mediu bun de conservare, pentru
unii chiar şi de înmulţireîn situația în care acesta conţine substanţe organice, un pH neutru
sau uşor alcalin.
- favorizată de solul cu cernoziom,
Rezistenţa
- micşorată de solul cu substanţe organice puţine, pH acid,
germenilor este:
expus razelor solare sau cu o bogată floră saprofită.
 - direct prin dejecte umane şi animale (fecale, urină), cât şi prin
Contaminarea diverse produse patologice (sputa, puroi, sânge, placenta),
solului se poate face: cadavre de om şi animale în special rozatoare,
- indirect prin intermediul diferitelor obiecte contaminate.
Apele uzate şi mai ales cele folosite la spitalele de boli infecţioase ca si raurile in aval de
marile aglomerari urbanepot contamina masiv solul cu diversi agenţi patogeni sporulati
si nesporulati (ex. b. Tifici, paratifici, holerici, leptospire, brucele, Koch, streprococci,
stafilococci, tetanici, etc).
Infectarea omului cu germenii proveniti din sol se produce pe diverse căi. Dintre acestea
frecvent aceasta are loc pe cale digestivă prin intermediul mâinilor murdarite cu pământ
sau prin intermediul zarzavaturilor, legumelor, fructelor sau pe cale aeriană
prin praful ridicat de pe sol.

I.9.5. Obiectele
Reprezinta totalitatea lucrurilor cu care bolnavul sau purtatorul poate veni in contact
si prin intermediul carora este posibilă transmiterea mai departe a germenilor patogeni
la persoane sanatoase sau la alte elemente existente in mediul inconjurator.
batistele, lenjeria de pat si corp, halatele
personalului medico-sanitar, instrumentele
medico-chirurgicale si stomatologice, vesela,
Obiecte mai frecvent incriminate
tacamurile, jucariile, cartile, telecomanda
televizorului, olitele de noapte, scaunele WC,
clantele de la usa, bancnotele, telefoanele
mobile etc.
Germenii patogeni contaminanți prezintă proprietatea de a fi rezistenți în mediul extern
( streptococci, stafilococci,difterici, B. Koch, spori de bacil tetanic, salmonelle, shigelle, v.
Polio , geohelminti, etc.)
direct prin excrețiile bolnavilor sau purtătorilor umani
sau de la animale, prin spută, urină, materii fecale, puroi,
Contaminarea obiectelor se
sânge,
face:
indirect prin intermediul altor căi de transmitere cum
este praful, apa, musca, mâna.
Patrunderea germenilor de la • pe cale orală
obiectele contaminate cu • pe cale aeriană
germeni patogeni se poate
face: • pe cale parenterală
Prin respectarea regulilor elementare de igienă si prin dezinfecţie profilactică sau în
focar se poate întrerupe aceasta cale.

I.9.6. Vectorii

Pot fi de doua tipuri, în funcţie - pasivi, mecanici cu rol de vehicol

de mecanismul de transmitere: - activi, biologici in care caz, in organismul lor germenii
se pot multiplica provocandu-le si lor stari de boala.
Vectorii pot fi specifici monovalenti- malaria, Anofel, sau polivalenti- paduchele de corp,
ricketsii, spirochete.