EPIDEMIOLOGIA

ZOONOZELOR

IACOB ANA-VIORICA
BALTARU NICOLETA
RĂDEANU MIHAELA
GRUPA M5 – AN II- AMG
 ISTORICUL ZOONOZELOR
 Zoonoza (din greaca zoon = animal, nosos =
boală) sau antropozoonoza (din greaca anthropos = om) este o boală
infecțioasă transmisibilă de la animalele vertebrate (sălbatice sau
domestice) la om și invers. Agenții patogeni responsabil ai zoonozelor
aparțin bacteriilor, virusurilor, paraziților și ciupercilor.
 Conform Organizației Mondiale a sănătății (WHO 1959), zoonozele sunt
definite ca boli sau infecții care se transmit în mod natural între animale
vertebrate și om;
 După Euzeby J.(1998), categoriile de relații om-animal, în privința
parazitozelor sunt reprezentate de : - zoonoze complete, în care parazitul de
origine animală, ajuns la om se poate reîntoarce la animal; - zoonoze
incomplete în care parazitul de la om nu se mai reîntoarce la animal.
 În cadrul general al zoonozelor, parazitozoonozele reprezintă un segment
larg și deosebit de important, în prezent se cunosc peste 75 de zoonoze al
căror agent etiologic îl reprezintă paraziții;
 Zoonozele sunt boli infecțioase ale animalelor transmise accidental la om.
Numărul bolilor care intră în această categorie este de ordinul sutelor, iar
costurile totale ale efectelor asupra populației ale economiei mondiale sunt
impresionante.
 În realitate, pe Glob, implicațiile pentru patologia umană îmbracă aspecte
diferenĠate: în țările dezvoltate, în care se exercită un control activ, permanent
și eficient asupra sectorului animal, iar standardele de viață sunt ridicate,
foarte puține zoonoze au consecințe epidemiologice semnificative pentru om,
caracteristice fiind cazurile sporadice; în schimb, în regiunile subdezvoltate,
bolile au adesea o evoluție endemo-epidemică, care, cuplată cu insuficiența
sistemelor de sănătate, subnutriția și sanitația improprie, conduce la situații
dramatice, cu pierderi umane și materiale importante și accentuarea
subdezvoltării.
 Zoonozele - clasificare
 1. Clasificarea în funcție de ciclul de viață al agentului patogen este cea mai utilă din
punctul de vedere al măsurilor preventive (OMS):
 Zoonoze directe - boli transmise de la gazda vertebrată infectată la o gazdă vertebrată
susceptibilă prin contact direct, obiecte contaminate sau vectori mecanici; în timpul
transmiterii nu apar modificări în ciclul de dezvoltare sau modul de propagare a agentului
patogen. Ex. rabia, trichineloza, bruceloza ș.a
 Ciclozoonoze – infecții care presupun existența mai mult decât a unei gazde vertebrate, dar
nu o gazdă nevertebrată. Exemplu: teniaza umană, echinococoza ș.a.
 Metazoonoze – pentru a putea fi transmis la o gazdă vertebrată, agentul se multiplică și/sau
se dezvoltă mai întâi întro gazdă nevertebrată (înainte de transmitere agentul patogen trebuie
să treacă prntr-o perioadă de incubație sau să existe o etapă de evoluție definită). Ex.
arbovirozele, pesta ș.a.
 Saprozoonoze – infecțiile care, pentru a putea fi transmise la o gazdă vertebrată, trebuie să
parcurgă o etapă de dezvoltare într-un mediu non-animal (plante, sol, diverse materiale
organice); exemplu: tetanus, gangrena gazoasă, botulismul, antraxul, unele toxiinfecĠii
alimentare (Bacillus cereus); legioneloza, infecții micobacteriene non-TB, histoplasmoza,
aspergiloza, mucormicoza ș.a.
 2. Bolile zoonotice se pot clasifica și după ecosistemul în care circulă:
 zoonoze sinantrope cu ciclu urban (domestic) în care sursa de infecție o
reprezintă animalele din imediata apropiere a omului, cum ar fi porcul, calul,
câinele, pisică (ex. rabia urbană, boala ghearelor de pisică, diverse
parazitoze).
 zoonoze exoantrope, cu un ciclu silvatic (sălbatic) în focare naturale din
afara habitatului uman (ex. arboviroze, rabia sălbatică, borelioza, tularemia).
Unele zoonoze pot exista în ambele sisteme (ex. febra galbenă)
 3. După direcția de transmitere a infecției se disting:
 Antropozoonoze – infecția se transmite de la vertebratele inferioare la om (majoritatea
zoonozelor).
 Zooantropozoonoze – infecția se transmite de la om la animale (C. diphtheriae, S. aureus, S.
pyogenes se pot transmite la vite, Mycobacteria tuberculosis și virusul urlian se pot transmite la
câine). Infecțiile transmise de la om la animale úi de la acestea înapoi la om se mai numesc
zoonoze inverse (virusuri hepatitice la primate non-umane sau tuberculoza).
 Amfixenoze – infecții care se mențin atât la om cât úș la animale, putând fi transmise în ambele
sensuri.
 Zoonozele emergente includ boli produse de agenți patogeni aparent nou apăruți , boli cunoscute
dar semnalate recent în locuri sau la specii la care nu fuseseră identificate anterior, precum și
bolile animale noi cu spectru de gazdă necunoscut. Factorii care concură la emergența zoonozelor
sunt numeroși: mecanisme moleculare (drifturi și șifturi antigenice), modificarea statusului
imunologic al persoanelor individuale și al grupurilor umane, factori social și ecologici care
influențează creșterea populației, obiceiurile ș.a. În Europa, o serie de zoonoze “vechi”, bine
cunoscute au apărut ca re-emergente ca rezultat al războaielor, perturbării economiilor centralizate
tradiționale și reducerii veniturilor în general. Astfel, în regiunea de sud-est au apărut izbucniri
epidemice de febră hemoragică Crimea Congo, tularemie în Albania și Kosovo, antrax în
România, leishmanioză în Ġările riverane Mediteranei (ex. Italia, Spania la persoanele HIV+),
febră Q în Bosnia, encefalite de căpuúe în centrul și vestul continentului.
 Factorii care influențează transmiterea infecțiilor de la animale la om includ:
 durata perioadei de infecțiozitate a animalului;
 durata perioadei de incubație la animale (importantă pentru unele boli cu
incubație lungă, deorece animalele pot fi monitorizate și eventual eutanasiate
înainte de a deveni infectante pentru om);
 stabilitatea agentului patogen; densitatea populației animale; practicile zoo-
agricole; măsurile de deratizare și dezinsecție preventive;
 virulența agentului patogen;
 calea de transmitere ș.a. Sursele de infecție pentru om sunt, în primul rând,
animalele domestice, inclusiv cele de apartament și de companie, și abia apoi
cele sălbatice, cu care contactul este mai limitat, accidental.
 Principalele surse de infecție

Principalele surse potențiale de infecție parazitară pentru om sunt reprezentate

de:
 Animale - în acestă categorie sunt cuprinse numeroase specii de animale
domestice și sălbatice, spre exemplu:
 de la bovine la om se poate transmite, toxoplasmoza, babesioza, cisticercoza s.a.
 de la porcine la om se poate transmite, trichineloza, cisticercoza s.a. de la
pisică la om, toxoplasmoza s.a.
 de la câine la om se transmit aproximativ 22 de parazitoze (echinococoză,
leishmanioză etc);
 Vectori - care transmit boli parazitare: căpușe, țânțari, flebotomi, pureci,
păduchi etc.
 Balantidioza

 Zoonoză parazitară produsă de protozoarul Balantidium coli;

 Parazitul trăiește în intestinul gros la om, porc și primate;
 Chisturile parazitului sunt eliminate în mediul exterior o dată cu
materiile fecale;
 Omul se infectează prin consumul de apă, fructe sau zarzavaturi
contaminate cu oochisturi de Balantidium, în urma contactului
direct cu porcul și prin carnea de porc preparată termic insuficient;
 Manifestările clinice la om variază de la diareea simplă până la
dizenterie la care se adaugă vărsături, deshidratare, slăbiciune
musculară, denutriție. Pot apărea complicații cu perforația
intestinală și peritonită consecutivă sau hemoragii. Formele acute
grave pot duce la moarte, iar cele cronice la cahexie.
Balantidioza
 Leishmaniozele
 Antropozoonoze cu incidență crescută în țările tropicale, determinată de
protozoare din genul Leishmania;
 Sursele de infecție le constituie rezervorul uman, canin și rezervorul
rozătoarelor;
 Contaminarea se produce prin înțeparea animalelor și omului de către
flebotomi, insecte din familia Psychodidae;
 În România boala este semnalată în zonele din sudul țării, dar sporadic,
la om și câine;
 La om evoluează cu manifestări care variază de la leziuni cutanate
simple ”butonul de orient” care se vindecă de la sine, la afecțiuni
viscerale, potențial fatale, cunoscute drept ”kala-azar” și ”espundia”
desfigurantă, care poate provoca eroziunea membranelor mucoase,
ducând la desfigurarea gravă a pacientului.
Leishmanioza
 Toxoplasmoza
 Toxoplasmoza este o boală produsă de protozoarul Toxoplasma
gondii;
 Teoretic, orice animal cu sânge cald poate fi gazdă intermediară, dar
ciclul evolutiv se consideră încheiat doar la pisică și alte specii de
felide sălbatice care sunt gazde definitive;
 Omul se infectează congenital; prin ingestie de carne insuficent
preparată termic sau prin ingestie de alimente și apă contaminate cu
oochiști din fecalele de pisică;
 Toxoplasma gondii parazitează de regulă gazda (atât definitivă cât și
intermediară) fără a genera semne clinice, însă parazitul poate produce
retardare mintală și pierderea vederii la copiii infectați congenital și
moarte la pacienții cu imunosupresie.
 Larva migrans
 Sub această denumire se definește parazitozoonoza care are ca agenți etiologici formele larvare
ale diferitelor specii de nematode care parazitează pe/în organismul gazdă (om și/sau animale) și
se dezvoltă fără să poată ajunge la stadiul de adult;
 În acest context sunt diferențiate două entități morbide: “larva migrans cutanată” și “ larva
migrans visceralis ”
 Larva migrans cutanată este determinată de larvele mai multor nematode ca: Ancylostoma spp.,
Strongiloides spp., s.a., care penetrează tegumentul și determină local inflamație, papule
eritematoase, prurit, dermatite etc;  Larva migrans visceralis este cauzată de pătrunderea în
organismul uman sau animal, pe diverse căi, a larvelor unor nematode, dintre care menționăm:
Toxocara canis, Ancylostoma spp., Uncinaria stenocephala s.a;
 Pe traiectul migrării larvelor ca și în locurile de fixare se formează granuloame cu repercursiuni
uneori foarte grave pentru organismul gazdă: granulomul retinian, care poate conduce la
enuclearea globului ocular; granuloame în diverse organe care determină pneumonii, hepatite,
tulburări digestive endocrine, inclusiv tulburări nervoase.
 Căpușele
 Căpușele sunt ectoparaziți hematofagi, cu importanță deosebită în
epidemiologia unor boli parazitare (ex. babesioza), precum și în
transmiterea unor boli virale și bacteriene la animale și om (ex. boala Lyme)
 Babesiozele sunt boli parazitare ale animalelor cu răspîndire în întreaga
lume, transmiterea agentului parazitar se realizează prin căpușe, omul fiind
în acest caz, gazdă accidentală;
 Căpușele reprezintă vectorul biologic în transmiterea babesiozelor, în
intestinul acestor acarieni are loc fertilizarea și formarea zigoților, urmată de
multiplicare în celulele intestinale și în glandele salivare și producere a unor
mari cantități de sporozoiți care vor fi inoculați la o nouă gazdă;
 În timpul ciclului lor biologic, căpușele trec prin trei stadii: larvă, nimfă și
adult. Fiecare stadiu se hrănește cu sânge, dar stadiul care se infectează nu
va fi niciodată acela care va transmite infecția. În plus la anumite specii de
căpușe, femela infectată poate transmite infecția la larvele ei;
 Babesiozele omului se caracterizează prin tulburări severe , cu febră,
anemie, prostație, insuficență renală, hemoglobinurie și icter. Videcarea
este lentă,cu stare de oboseală care persistă timp de mai multe luni. La
indivizii splenectomizați poate surveni decesul.
 Borrelioza Lyme (Boala Lyme), este produsă de infecția cu Borrelia
burgdorferi, o spirochetă ce se transmite la om prin mușcătura căpușelor
infectate din complexul Ixodes ricinus;
 Infecția cu Borrelia burgdorferi este contactată de căpușele imature
din complexul Ixodes ricinus de la rezervorul reprezentat de mamiferele
mici infectate, ciclu responsabil de întreținerea acestei boli în natură; În
plus, bacteria poate fi întreținută și răspândită și de la cervidee, vulpi,
mistreți, ovine, bovine, câini și păsări;
 Prin digestia sângelui și trecerea în următorul stadiu, aceste căpușe
devin potențial infecțioase pentru următoarea gazdă;
 Căpușele

 Succesul parazitării și transmiterea consecutivă a bolii este amplificat

pentru stadiul de nimfă, datorită dimensiunii sale mici (1-2mm), oamenii
nu simt prezența nimfei la atașarea sa de tegument;
 Pentru transmiterea infecției la om este necesară o hrănire a căpușei de
aproximativ 24 de ore, timp necesar pentru activarea spirochetelor din
intestinul căpușelor și transmiterea lor prin hemocel și salivă;
 Afecțiunea la om se manifestă prin efecte patologice la nivelul mai
multor sisteme, incluzând tegumentul, sistemul nervos central, cordul,
sistemul osteomuscular și starea emoțională a pacientului. Dacă nu este
identificată și tratată la scurt timp după debut, poate deveni o infecție
cronică invalidantă.
 RABIA (Turbarea)

 Una din cele mai importante zoonoze virale o constrituie rabia sau turbarea în termeni populari.
 Evolutța aceste boli este acută, tradusă clinic prin manifestări de encefalomielită cu fenomene de
excitație nervoasă, urmată de pareze și paralizii ce duc la deces.
 Se transmite omului prin mușcatura și saliva animalului turbat. Virusul rabic persistă ore sau zile
uneori, multiplicându-se la nivelul țesuturilor din jurul mușcăturii, iar pe calea filetelor nervoase
se propagă la sistemul nervos central, de acolo difuzează centrifug în tot organismul, ajungând în
salivă, mucoase, piele.
 Rabia are trei forme: forma prodromală , evoluție cu prurit (2-3 zile) furnicături, dureri,
cefalee, indispoziții, anxietate, exagerarea stării active și uneori febră. Perioada de stare, când
apare hidrofobia, semn patognomonic (caracteristic, fără dubiu). Hidrofobia, spasm dureros
faringian, se instalează brusc la vederea unui pahar cu apă, sau chiar la auzul cuvantului “apă”.
Faciesul bolnavului exprimă spaimă. Bolnavul are crize de excitabilitate nervoasă continuă,
țipete, delir, halucinații și agresivitate, îi curge saliva din gură și prezintă transpirații abundente.
Această faza poate duce la deces în 3-4 zile. Ultima fază (paralitică) se caracterizează prin
paraplegie, apatie, comă și moarte prin insuficiență cardio-respiratorie. Vaccinarea oamenilor se
face în două situații, și anume, una inainte de expunere (la persoanele cu risc profesional) și o
vaccinare post-mușcătură. În cazul profilaxiei ”post-mușcătură” se face: tratamentul local și
imediat al plăgii, concomient cu profilaxia antitetanică și prescrierea unui antibiotic pentru
controlul infecției, ținând cont că mușcăturile de cîine-pisică și nu numai, transmit și alți germeni
și bineînțeles se face și vaccinarea antiturbare.
 Concluzii

 Atât în domeniul veterinar, cât și în cel medical uman, majoritatea

parazitozoonozelor nu fac obiectul unor monitorizări permanente, de aici
și inexistența unor date centralizate la nivel de țară;
 Ignorarea importanței bolilor parazitare va conduce în continuare la
creșterea incidenței acestora.
 O importanță deosebită o face vizita la medic, tratarea sau vaccinarea la
timp în cazul în care suspectăm infectarea cu o zoonoză.
 Bibliografie

 https://ro.scribd.com/document/130305077/Zoo-Noze
 Boli infecțioase transmisibile, Augustin Cupșa
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Zoonoz%C4%83
VĂ MULȚUMIM PENTRU ATENȚIE!