Diencefalul

Diencefalul sau
creierul intermediar
este situat
• sub emisferele
cerebrale
• şi deasupra
mezencefalului pe
care îl depăşeşte
anterior.
• Prezintă mai multe
roluri în fiziologie.
Un rol este cel de
staţie de coordonare
a intero- şi extero-
receptorilor.
Joacă rolul de centru
coordonator al vieţii
vegetative.
Este implicat în
reglarea endocrină şi
nervoasă a funcţiilor
organismului.
• prezintă Diencefalul
o faţă dorsală,
două feţe
laterale şi
o faţă bazală
situată în
spaţiul
interpeduncular
• Faţa bazală care Faţa bazală
este singura
vizibilă
este limitată
anterior de
chiasma optică
care se
prelungeşte pe
lateralele
formaţiunii, cu
tracturile optice.
Posterior este limitată de
picioarele pedunculilor
cerebrali.
Faţa bazală
Imediat în sptele
chiasmei optice se vede
tuber cinereum,
continuat de infundibul şi
glanda neurohipofiză.
Posterolateral de tuber
cinereum se găsesc cei
doi corpi mamilari, sub
care au originea aprentă
nervii oculomotori (III).
• Feţele laterale ale
diencefalului vin în
contact cu nucleii
bazali şi sunt
acoperite de
emisferele cerebrale.
• Faţa dorsală vine în
raport cu corpul calos
şi fornix. Dacă
ridicăm aceste
formaţiuni se vede
median ventriculul III.
• Diencefalul este
împărţit în mai
multe
compartimente,
în funcţie de
dispunerea lor
faţă de masa
cenuşie centrală
numită talamus.
Acestea sunt
• talamusul,
• hipotalamusul,
• epitalamusul,
• subtalamusul şi
• metatalamusul
 Talamusul.
• este cel mai
voluminos nucleul
cenuşiu al
diencefalului. Are
formă de ovoid cu
extremitatea
posterioară mai
voluminuasă.
• Este situat de o
parte şi de alta a
ventricolului III.
• Partea sa
posterioară
numită pulvinar
este mai lată ca
• cea anterioară
care se numeşte
rostru sau
tuberculul
anterior al
talamusului.
• Lateral vine în raport
cu o lamă de substnţă
albă numită capsula
albă internă. Lateral
de capsulă se află
nucleii bazali. Faţa
inferioară are
raporturi în partea
anterioară cu
hipotalamusul, iar în
partea posterioară cu
subtalamusul.
• Direcţia sa este oblică
din spate în faţă, de jos
în sus
• Topografic, în spatele
său se găsesc
tuberculii cvadrigemeni.
• Lateral de el se află
capsula internă, care îl
desparte de corpii
striaţi.
• Sub el se află
subtalamusul şi mai jos
pedunculii cerebrali.
• Se descriu patru
feţe şi două
extremităţi.
• Faţa medială
formează peretele
lateral al
ventricolului III.
Această faţă este
limitată superior
de tenia talami
sau stria
medularis talami.
• Inferior, faţa medială
a talamusului este
limitată de şanţul
hipotalamic al lui
Monro care separă
talamusul de
hipotalamus. Şanţul
hipotalamic al lui
Monro se întinde
între gaura lui Monro
şi apeductul lui
Silvius.
• Anterior, faţa
medială a celor doi
nuclei talamici, de
multe ori, se
uneşte pe linia
mediană şi
formează o mică
punte de materie
cenuşie, denumită
comisura cenuşie
sau adhaesio
interthalamica.
• Posterior, faţa
medială vine în
raport cu tuberculii
cvadrigemeni
superiori şi cu
comisura albă
posterioară.
• Faţa laterală are
raporturi cu
capsula internă.
• Faţa superioară
este triunghiulară
cu vârful anterior.
Este delimitată
de către tenia
talami care o
separă de faţa
medială.
• Lateral de talamusus
se găseşte nucleul Faţa superioară
caudat.
• Pe faţa superioară se
observă un şanţ oblic
numit şanţul
choroidian care
împarte această faţă
triunghiulară în două
triunghiuri mai mici. În
lungul acestui şanţ se
fixează plexurile
coroide ale
ventriculilor laterali.
• Triunghiul
anterolatera
l participă la
formarea
planşeului
ventriculilor
laterali.
• Triunghiul
posteromedial este
acoperit de pânza
choroidiană a
ventricolului III.
Porţiunea
posterioară se
numeşte tuberculul
posterior al
stratului optic sau
pulvinar.
• De la
triunghiul
postero-intern
spre linia
mediană se
găseşte
trigonul
habenulei,
care face
parte din
epitalamus.
În aceast trigon se află
tuberculul habenulei,
care conţine în interior
nucleul habenulei,
centru reflex pe căile
olfactive.
Tot din epitalamus face
parte şi epifiza, care
este legată de regiunea
habenulară prin tracturi
perchi..
• Faţa inferioară
este îngustă. Are
raporturi din faţă
în spate cu
regiunea
infundibulo-
tubrerală,
regiunea
suboptică şi
calota
pedunculară
• Extremitatea
anterioară este
rotunjită şi intră în
raport cu comisura
albă anterioară.
Contribuie la
delimitarea găurii
interventriculare
descrisă de Monro,
care face legătura
dintre ventriculii
laterali şi ventriculul
III.
• Extremitatea
posterioară este
voluminoasă.
Corespunde
pulvinarului.
• Faţa inferioară a
pulvinarului se
continuă cu cei doi
corpi geniculaţi ai
metatalamusului.
• Structura
talamusului.
Talamusul este
format din substanţă
cenuşie organizată
neomogen.
• Celulele sunt aranjate
în grupe de nuclei
cenuşii separţi de
lame de substanţă
albă formată din fibre
mielinice.
• Lamele de
substanţă albă
învelesc
talmusul, dar
pătrund şi în
interiorul
acestuia,
delimitând grupe
şi subgrupe de
nuclei talamici.
• Lama medulară
internă sub formă
de Y, împarte
talamusul în trei
grupe nucleare.
• Acestea sunt
grupul nuclear
anterior,
grupul nuclear
medial şi
grupul nuclear
lateral
• Talamusul este un
important releu
nervos senzitiv-
senzorial, cu
excepţia căii
olfactive.
• Foarte numeroşii
nucleii talamici sunt
grupaţi în 6-9 teritorii
nucleare separate
prin lamele de
substanţă albă.
• Conexiunile
talamusului.
Talamusul este o
staţie pentru
informaţiile aduse
de toate căile
aferente, senzitive
care adună
excitaţii din mediul
extern şi intern al
organismului, cu
excepţia mirosului.
Fascicolele
aferente,
senzitive ajung
la talamus prin

căile sensibilităţii
proprioceptive
conştiente,
căile sensibilităii
exteroceptive
căile sensibilităţii
externe şi
proprioceptive din
teritoriul nervilor
cranieni, mai ales
gustative,
vestibulare şi
trigeminale.
• Din talamus
pleacă fibre care
sunt derivate spre
scoarţa cerebrală
sau
spre nucleii cenuşii
subcorticali. Există
nuclei cu proiecţie
corticală şi alţii cu
proiecţie
subcorticală.
• Între talamus şi centrii
corticali există
legături în ambele
sensuri:
talamocorticale şi
corticotalamice.
• Acest număr extrem de mare de fibre
dispuse în ambele sensuri alcătuiesc
radiaţiile talamice care fac legătura
între nucleii talamici şi lobii cerebrali
• În centrul
subcortical talamic
se produc
fenomene de
asociere şi
integrare.
• În talamus au loc
conexiuni cu diferite
compartimente ale
sistemul motor
extrapiramidal.
Legăturile
talamusului cu
formaţiunile
subcorticale permit
coordonarea şi
reglarea motricităţii.
 Metatalamusul
• Metatalamusul are relaţii
strânse morfologice şi
funcţionale cu talamusul.
• Denumirea sa exprimă
situaţia sa posterioară faţă
de talamus.
• Metatalamusul sau
regiunea geniculată este
situată inferior şi lateral de
porţiunea posterioară a
talamusului şi lateral de
pedunculii cerebrali.
• Este
reprezentat
de cei doi
corpi
geniculaţi.
Corpul geniculat
medial apare la
mamifere pe
când
cel lateral apare
timpuriu.
• Corpul geniculat
medial este
releul talamic al
căii auditive.
• Acest corp este
format din trei
nuclei: anterior,
posterior şi
medial.
• Din nucleul anterior
pleacă radiaţiile
acustice (fibrele
geniculotemporale)
care se termină în
aria auditivă primară
41.
• În nucleul medial
ajung aferenţe de la
coliculul
cvadrigemen inferior
şi de la măduva
spinării
• Corpul geniculat
lateral este releul
talamic al căii
vizuale.
• Este aşezat lateral
şi superior de
corpul geniculat
medial.
• Este format din doi
nuclei: anterior şi
posterior.
 În nucleul posterior ajunge tractul
optic. Acest nucleu este format
din şase straturi neuronale.
Fibrele aferente, retiniene
• nazale contralaterale se termină
în laminele 1,4 şi 6,
• iar cele temporale homolaterale în
laminele 2,3 şi 5.
Eferenţele nucleului dorsal trec prin
tractul geniculoclcarin, care
ajunge la aria vizuală primară.
Nucleul anterior primeşte aferenţe
din tractul optic şi coliculul
cvadrigemen superior.
• Corpii geniculaţi
sunt uniţi cu
tuberculii
cvadrigemeni prin
braţele conjunctive.
• Legăturile se
formează după
schema
nemotehnică A+E
si P+I (tubercul
cvadrigemen
anterior-corp
geniculat extern.
 Hipotalamusul.
• Hipotalamusul este un
important centru vegetativ
cu rol în reglarea activităţii
viscerale şi secreţiei
endocrine.
• Se găseşte sub ventriculul
III, căruia îi formează
planşeul.
• Este despărţit de talamus
prin şanţul hipotalamic al
lui Monro.
• Hipotalamusul
este format din
mai multe
formaţiuni
vizibile sub
baza
encefalului.
• Aceste formaţiuni
vizibile sunt
chiasma optică,
bandeletele optice,
spaţiul perforat
posterior,
tuberculii mamilari,
tuber cinereum,
tulpina hipofizei şi
infundibulum.
• Substanţa cenuşie
a hipotalamusului
este dispusă în
patru regiuni:
supraoptică,
tuberală,
mamilară şi
laterală.
O relaţie specială,
strânsă se
formează între
hipotalamus şi
glanda hipofiză.
Rezultă o unitate
morfofuncţională
numită sistem
hipotalamo-
hipofizar.
Glanda hipofiză
este formată din
doi lobi.
• Lobul anterior este
numit
adenohipofiză şi îşi
are originea în
punga faringiană a
lui Rathke, de
origine
endodermică.
• Lobul
posterior este
de origine
nervoasă,
neuroectoder
mică,
diencefalică.
• Legătura cu lobul
posterior se face
prin
tractul
supraoptico-
hipofizar şi
tractul
paraventriculo-
hipofizar.
• De-a lungul
acestor fibre se
transportă produşii
de neurosecreţie
elaboraţi de
hipotalamus
• Chiasma optică
se învecinează
posterior cu
tuber cinereum
şi anterior cu
lama terminală.
Chiasma optică
face parte din
porţiunea optică
a
hipotalamusului
 Nervii optici se
continuă cu chiasma
optică, iar
posterior, chiasma
este continuată de
bandeletele optice.
Bandeletele optice
se bifurcă în două
rădăcini.
O rădăcină este
externă
şi alta este internă.
Acestea se termină în
corpii geniculaţi
omonimi
• Nucleii
hipotalamusului
împărţiţi în mai multe
grupe care la rândul
lor cuprind fiecare
mai mulţi nuclei.
• Nucleii vegetativi ai
hipotalamusului sunt
bine vascularizaţi şi
• se găsesc mai ales,
în apropierea
ventriculului III.
• Se disting grupul
ganglionar
anterior,
mijlociu,
lateral şi
posterior, ultimele
două grupuri
găsindu-se pe
ambele părţi.
în total,
hipotalamusul
cuprinde şase
grupuri nucleare
1.Grupul nucleilor anteriori
este format din nucleii
• supraoptici, şi
• paraventriculari, deşi unii
autori mai descriu şi un
• nucleu preoptic.
Nucleul supraoptic se află
deasupra chiasmei şi
tracturilor optice şi se întinde
spre porţiunea mijlocie a lui
tuber cinereum.
Nucleul paraventricular este
situat mai sus, în apropierea
ventriculului III.
• Neuronii sunt mari şi au
proprietăţi neurosecretorii.
Neurosecreţia lor este
constituită din hormonul
antidiuretic sau vasopresina
şi ocitocina care prin tractul
hipotalamo-hipofizar, format
din axonii neuronilor
supraoptic şi paraventricular,
ajung la neurohipofiză unde
sunt depozitaţi şi apoi
eliberaţi în sânge
Distrugerea acestor nuclei
duce la apariţia diabetului
insipid.
• 2.Grupul nucleilor mediali
este format din nucleul
infundibular,
nucleul ventro-medial şi
nucleul posterior sau aria
hipotalamică posterioară.
• Grupul mijlociu este
caracterizat prin prezenţa
celulelor mici.
• Nucleul infundibular este
circular şi este dispus în
zona dintre infundibul şi
tuber cinereum.
• De la aria hipotalamică
posterioară pleacă eferenţe
spre trunchiul cerebral şi
măduva spinării.
• 3.Grupul nucleilor
laterali.
• 4.Grupul nucleilor
posteriori
Acesti nuclei tin de tubrculii
mamilari
Tuberculul mamilar este
format dintr-un nucleu
medial voluminos care
este format din celule
mici şi un nucleu lateral
mai puţin voluminos,
format din celule mari.
Nucleii paramamilari
sunt unul ventral şi altul
dorsal.
• Hipotalamusul este un
important centru
vegetativ care
coordonează
termolegrarea,
somnul, veghea,
circulaţia sângelui,
digestia,
excreţia,
comportamentul sexual,
metabolismul lipidelor şi
activitatea endocrină.
Hipotalamusul este piesa
de legătură între
• scoarţa cerebrală şi
talamus pe de o parte şi
• sistemul nervos
vegetativ pe de altă
parte.
Impulsurile ajung la
hipotalamus din toate
direcţiile, iar nucleii
hipotalamici acţionează
asupra neuronilor
sistemului
organovegetativ.
• Hioptalamusul
este legat de
formaţiunile
nervoase prin
numeroase căi
aferente şi
eferente
• Căile aferente sunt
multiple.
• Fibrele
corticohipotalmice vin
de la lobul frontal,
temporal.
O parte din fibre ajung
direct în hipotalamus, în
timp ce o altă parte fac
sinapsă mai întâi în
talamus.
• Unele aferenţe
vin direct zonele
subcorticale,
cum ar fi corpul
striat, globus
pallidus, nucleul
lui Luys, nucleul
amigdalian.
• Alte aferenţe vin
din trunchiul
cerebral şi mai
ales de la
substanţa
reticulată.
• Există fibre
spinohipotalamice,
care se desprind
din fasciculele
spinotalamice şi
aduc impulsuri din
teritoriul visceral.
• Hipotalamusul primeşte
aferenţe şi de la aparatul
vizual prin intermediul
fibrelor
retinohipotalamice.
• Fibrele pleacă de la
celulele vegetative ale
retinei, trec prin nevii
optici, chiasma optică şi
se termină în parte în
nucleul paraventricular şi
infundibular. O parte din
fibre pot ajunge prin
tulpina pituitară la nivelul
lobului posterior al
hipofizei. Astfel,
impresiile luminoase pot
influenţa sistemul
vegetativ
• Căile eferente
sunt atât ascendente cât şi
descendente.
o Există fibre
hipotalamotalamice care
se continuă cu fibrele
talamocorticale.
o Există fibre care leagă
hipotalamusul de
mezencefal şi punte,
realizând asfel o legătură
cu sistemul motor
extrapiramidal.
o Hipotalamusul are
eferenţe care merg spre
epifiză şi hipofiză.
o Unele fibre ajung la
tuberculii cvadrigemeni şi
toţi nucleii vegetativi ai
trunchiului cerebral.
 Epitalamusul.
• Epitalamusul este situat
posterior de ventriculul
III.
• Este cuprins între
talamus şi tuberculii
cvadrigemeni superiori.
• Este format din
trigonul habenulei,
stria medulară a
talamusului,
pediculuii epifizei şi
epifiza.
• Trigonul habenulei
are formă de triunghi cu
vârful spre gaura Monro,
baza spre tuberculuii
cvadrigemeni superiori,.
• În trigonul habenulei se
găseşte
tuberculul habenulei
în care se află nucleul
habenulei, intercalat in
sistemul căilor
olfactive.
• Epifiza
este asemănătoare cu
un con de brad.
Este situată sub
corpul calos şi
deasupra
tuberculilor
cvadrigemeni
superiori.
Este constituită din
celule pineale şi
celule nevrogliale.
Epifiza are
conexiuni cu
aparatul
habenular şi
centrii vegetativi.
Este o glandă
endocrină cu
funcţii în
metabolismul,
creştera şi
dezvoltarea
organismului.
 Subtalamusul sau regiunea
subotica
• reprezintă regiunea de
legătură între
pedunculilor cerebrali
(mezencefal) şi creierul
mare (prozencefal).
• Subtalamusul este situat
în continuarea
pedunculului cerebral,
făcând pragul
diencefalo-mezencefalic,
sau regiunea suboptică.
• Subtalamusul se
gaseste
posterolateral de
hipotalamus
• este asezat sub
hipotalamus, intre
pedunculii cerebrali
• Are efect inhibitor
asupra cailor
extrapiramidale si
globului palid
• În componenţa acestei
zone intră mai multe
formaţiuni cenuşii care
aparţin
• sistemului motor
extrapiramidal şi
• fascicule care
traversează regiunea în
toate sensurile.
Sub talmus se găseşte o
lamă de ţesut cenuşiu
numtă zona incerta.
Sub această zonă se află
nucleul subtalamic Luys.
• Lateral se găseşte
globul palid, care este
porţiunea medială a
nucleului lentiform.
• Posterior de regiunea
suboptică se găseşte
extremitatea
anterioară a nucleului
roşu şi a lui locus
niger.
• Cu privire la substanţa
albă, se observă că
piciorul pedunculului
cerebral se continuă
cu capsula internă.
• Zona incerta
este o lamă de
substanţă cenuşie
situată sub
talamus.
În această zonă se
găsesc micronuclei
vegetativi şi fibre
mielinice în trecere
Nucleul subtalamic al lui
Luys
• are aspectul unei lentile
biconvexe.
• Este situat intre zona
incerta şi pulvinarul
talamic.
• Se întinde anterior până la
tuberculii mamilari.
• Posterior ajunge aproape
de locus niger.
• Porţiunea sa internă,
formată din celule mici,
pare ar aparţine sistemului
vegetativ
• porţiunea laterală formată
din celule mari ar aparţine
sistemului extrapiramidal.
• Mai are în compnenţă
Unii nucleii ai capsulei
interne
Din subtalamus face
parte globus pallidus al
nucleului lenticular
(partea străveche,
diencefralică a
nucleului). Este separat
de putamen prin lama
medulară externă.
Globul palid este împărţit
de lama medulară
internă în două porţiuni.
 Acesta primeşte fibre de
la câmpurile 4 şi 6 ale
scoarţei cerebrale,
nucleii intralaminari,
nucleii subtalamici,
substanţa neagră,
formaţiunea reticulată,
hipotalamus,
oliva bulbară şi
nucleii nervului
vestibular.
Fibrele eferente pleacă
spre talamus, oliva
bulbară, nucleul roşu şi
formaţiunea reticulată..
• Formaţiunile
cenuşii
subtalamice
reprezintă staţia
diencefalică a
sistemului motor
extrapiramidal.
• Nucleul
subtalamic are
şi o componentă
vegetativă.