SISTEMUL ARTISTIC

CONTEMPORAN

ESTETICA ARTELOR VIZUALE 2

SUPORT DE CURS
LECT.UNIV.DR. MARA RAŢIU
 SISTEMUL ARTISTIC
CONTEMPORAN

 PIAŢĂ DE ARTĂ versus INSTITUŢII

ARTISTICE

 VALOARE ECONOMICĂ versus VALOARE

CULTURALĂ a operei de artă
 .
Chita, absolventă de arte:

Cum naiba se face că tot felul

de ageamii, pe care nu
dădeam doi bani când eram
studentă, pentru că nu prea
aveau talent – cu siguranţă,
nu la fel de mult ca mine – au
devenit mari artişti
internaţionali?
De când eram mică mi s-a
spus că sunt foarte talentată
şi că lucrările mele sunt toate
foarte bune. Ce s-a
întâmplat? De ce operele
mele nu se vând la mii de
euro ca cele ale foştilor mei
colegi? De ce nu sunt ele
expuse în cele mai bune
muzee?
 .
Doctus, absolvent de filosofie:

Stai că îţi explic eu ...

Talentul nu este suficient deoarece
nu avem de-a face, în artă, cu
valoare obiectivă, absolută, care
să fie evidentă pentru toată
lumea. Valoarea în artă este
contextuală, adică ea depinde de
toate relaţiile ce se stabilesc în
cadrul sistemului artistic.
Cu alte cuvinte, valoarea operei
de artă nu este dată ci este
construită.

Dar hai că o las pe profa de estetică

să îţi explice, să nu creadă că am
de gând să îi iau postul.
 REPER BIBLIOGRAFIC

 Raymonde Moulin, Artiste, l’institution et

le marché, Ed. Flammarion, Paris, 1992
 ARTĂ CONTEMPORANĂ
 imposibilitatea consensului asupra judecăţii
estetice în arta contemporană se datorează:

 1) înnoirii perpetue a mişcărilor artistice

 2) multiplicării instanţelor de evaluare: critici
de artă, curatori, consilieri artistici ai
serviciilor publice, diverşi agenţi ai noilor
instituţii culturale, manageri artistici de toate
ordinele
 ARTĂ CONTEMPORANĂ
 procesul de instaurare / de omologare a
valorii operei de artă contemporane comportă două
axe: câmpul cultural şi piaţa internaţională de
artă contemporană
 raportul dintre cele două axe este foarte strâns,
operarea evaluărilor estetice datorându-se
interacţiunii celor două, respectiv cooperării
dintre reţeaua internaţională de galerii şi colecţionari
şi reţeaua internaţională de instituţii artistice
 intervenţiile puterilor publice, ce se manifestă
atât în cadrul pieţei cât şi în cadrul câmpului cultural,
complexifică relaţia dintre cele două sisteme
de fixare a valorii operelor şi artiştilor
 .

PUTERE PUBLICĂ / STAT

CÂMPUL CULTURAL PIAŢA DE ARTĂ

 PIAŢA DE ARTĂ
Instituţii:
-galerii comerciale de artă (Barbara Gladestone, Michael
Werner etc.)
-târguri de artă (Basel, Köln, Berlin etc.)
-case de licitaţii (Christie’s, Sotheby’s etc.)
-corporaţii / companii (Colecţia Daimler-Chrysler)

Actori / Agenţi:
-galerist
-colecţionar
-art dealer
-consilier artistic
-comisar casă de licitaţii
 PIAŢA DE ARTĂ

 piaţa de artă se supune legilor pieţei: legea cererii

şi ofertei / legea concurenţei
 specificul pieţei de artă contemporană este
potenţialul indefinit al ofertei şi incertitudinea ce
planează asupra evaluării estetice
 includerea omologării estetice în domeniul
incertitudinii nu exclude orientarea pieţei de artă
după aceleaşi principii ca la întemeierea ei în Franţa
sfârşitului de secol XIX
 sunt în continuare puse în operă strategii de
monopol şi oligopol cu scopul de a fixa oferta şi
de a o face inelastică, împotriva abundeţei fără
precedent a producţiei artistice
 PIAŢA DE ARTĂ

 există două concepţii opuse asupra pieţei

de artă, una fondată pe ideea eternităţii
artei şi cealaltă pe ideea inovaţiei perpetue,
opoziţia celor două fiind traductibilă în termenii
strategiei pe termen lung şi a strategiei pe
termen scurt
 această a doua strategie este pusă în operă de
galeria leader, instituţie centrală a pieţei de
artă, care, dispunând de monopol asupra unei
tendinţe artistice, recurge la strategii
complexe de promovare
 PIAŢA DE ARTĂ

 galeriile leader se definesc ca instanţe ce

contribuie la fixarea tendinţelor dominante din
câmpul artistic, în lipsa unei estetici normative
care face ca mai multe alegeri să fie posibile în
acelaşi timp
 consecutiv, regularizarea pieţei de artă se
realizează prin obiectivarea conflictelor
dintre marii actori culturali şi economici,
dar taxonomiile rezultate nu epuizează, în mod
evident, realitatea
 PIAŢA DE ARTĂ
 alături de galerist, colecţionarul face parte
integrantă din sistemul pieţei de artă
 colaborarea neobişnuit de strânsă dintre colecţionar
şi galerist, dintre un cumpărător şi un vânzător deci,
se explică prin interesul comun de a controla şi
restrânge oferta în vederea consolidării unui
nucleu dur de artişti şi a accentuării diferenţelor de
preţ ale operelor acestora în raport cu operele
celorlalţi artişti, conducând la constituirea de coaliţii
oligopoliste în interiorul pieţei de artă
 acest fapt generează un rezultat paradoxal, acela că
grupul de artişti negociabili la nivel
internaţional este, în realitate, foarte mic
 CÂMPUL CULTURAL
INSTITUŢII:
- Muzee de artă contemporană
- Centre de artă contemporană
- Bienale (Veneţia, Documenta, Manifesta, Sao Paolo etc.)
- Artists’ Run Spaces
- Reviste de artă contemporană

ACTORI / AGENŢI:
- Curator
- Critic de artă
- Jurnalist cultural
- Manager / consilier cultural afiliat instituţiilor publice
 CÂMPUL CULTURAL

 curatorul este cheia de boltă a sistemului

instituţional
 curatorii de anvergură internaţională, definiţi prin
poziţia de oligopol cultural, sunt cei care impun
noi curente artistice, fiind urmaţi de alţi curatori
 muzeele, la fel ca şi galeriile, se organizează în
reţele
 spre deosebire de piaţă, unde legea fundamentală
este cea a concurenţei, reţeaua internaţională
de muzee, a căror funcţie este cea de expunere şi
achiziţie, se constituie în logica imitaţiei
 PUTERE PUBLICĂ / STAT
 influenţa statului asupra celor două axe se
realizează prin:
 1) politici fiscale (modelul anglo-saxon /
american)
 2) politici culturale (modelul francez) ce au dus la
extinderea investiţiei publice în favoarea creaţiei şi
difuzării artelor o dată cu punerea în operă,
începând cu anii ’60, a „statului cultural
providenţial”, fapt ce a antrenat atât construirea de
noi instituţii artistice cât şi creşterea numărului de
candidaţi la profesionalizare artistică
 CONCLUZII
 Valoare artistică = valoare culturală +
valoare economică

 Valoarea operei de artă este rezultatul

unui proces social, la care participă toţi
agenţii din cadrul sistemului artistic
 CONCLUZII
 selecţiile operate de agenţii din sistem (galerist,
colecţionar – curator, critic de artă) sunt
subiective, fiind bazate pe experienţa profesională
şi pe opţiunile artistico-ideologice ale acestora

 subiectivismul implicat în orice tip de selecţie

este obiectivat în procesul de instaurare /
omologare a valorii deoarece relaţia stabilită de
agenţii din sistem este una concurenţială
Doctus:

Ai înţeles acum? Totul ţine de

poziţionarea ta în sistem, adică
de relaţiile pe care ţi le stabileşti
cu agenţii din cele două axe.
Degeaba ţi-au spus familia şi
prietenii că eşti talentat. Doar cei
din sistem au autoritatea de a
spune dacă ce faci tu are sau nu
are valoarea.
 .
Chita:

OK, am priceput. O să
vorbesc cu profa de
comunicare. Poate mă mai
învaţă ea câte ceva.