PROBE FUNŢIONALE

RESPIRATORII
Medicina muncii lp
• Probele cele mai des utilizate în practică
pentru testarea funcţiei ventilatorii sunt:
o capacitatea vitală (CV)
ovolumul expirator maxim pe secundă (VEMS-
ul)
ocalcularea indicelui de permeabilitate bronşică
(IPB) (Tiffneau)
• debitului expirator maxim la jumătatea de
mijloc a capacităţii vitale.
 Capacitatea vitală (CV)
• Definiţie: Capacitatea vitală este volumul maxim de aer care poate fi
eliminat din plămâni în timpul unei expiraţii complete (forţate) care
urmează unei inspiraţii maxime.
• Aparatura: spirometre cu apă (tip Expirograf Godart) sau uscate (tip
Eutest), se exprimă în litri.
• Calcul: din mai multe determinări ale CV înregistrate pe spirogramă se
alege valoarea cea mai mare. Această valoare exprimată în litri se
corectează BTPS (Body Temperature, Pressure, Saturated) în funcţie de
temperatura încăperii în care s-a făcut determinarea.
• Valoarea corectată a CV se compară cu CV ideală sau teoretică, care variază
în funcţie de sex, vârstă, înălţime.
• Pentru bărbaţi valorile ideale se calculează după tabelele C.E.C.A.
(Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului), iar pentru femei se
consideră valori ideale 90% din cele corespunzătoare pentru bărbaţi.
• Rezultatele se exprimă în procente, calculându-se cât la sută reprezintă CV
reală (corectată BTPS) din CV ideală (considerată 100%).
• Formula de calcul:
• capacitatea vitală = valoarea corectată x 100 / valoarea teoretică
• Interpretare: se consideră valori scăzute valorile care reprezintă mai puţin
de 80% din valoarea teoretică.
 Volumul expirator maxim pe secundă (VEMS).
• Definiţie: VEMS-ul este volumul maxim de aer care poate fi eliminat din
plămâni în prima secundă a unei expiraţii forţate ce urmează unei inspiraţii
maxime.
• Aparatură: cea necesară pentru determinarea CV, cu condiţia de a se
cunoaşte exact viteza de derulare a curbei spirogramei într-o secundă, se
exprimă în litri/secundă.
• Calcul: valoarea maximă înregistrată se corectează BTPS şi se compară cu
valorile ideale după C.E.C.A.; la femei 90% din valorile pentru bărbaţi.
Rezultatele se exprimă în procente faţă de valoarea ideală.
• Interpretare: se consideră valori scăzute valorile care reprezintă mai puţin de
80% din valoarea teoretică.
Indicele de permeabilitate bronşică (IPB)
• Se calculează după formula: VEMS x 100/ CV
si arata cât la sută din CV reprezintă VEMS-ul, respectiv cât la sută din
capacitatea vitală poate fi expirat în prima secundă a unei expiraţii forţate.
În tabel, în funcţie de vârstă sunt prevăzute limita inferioară şi valoarea
medie a IPB.
• Se consideră scăzute valorile mai mici decât limita inferioară.
• Scăderea CV - disfuncţie ventilatorie restrictivă
• Scăderea VEMS-ului reprezintă obstrucţie
• Scăderea VEMS-ului, însoţită de scăderea IPB, indică prezenţa unei
"disfuncţii ventilatorii
obstructive".
• În cazul în care şi VEMS si CV şi IPB sunt scăzute, diagnosticul funcţional va
fi de “disfuncţie ventilatorie mixtă", specificându-se eventuala
predominanţă a uneia dintre ele (restrictiv sau obstructiv, după caz).
Debitul expirator maxim la jumătatea de mijloc a capacităţii vitale
• Definiţie: debitul expirator maxim la jumătatea de mijloc a capacităţii vitale
este volumul maxim de aer exhalat în cursul unei expiraţii complete şi forţate,
după ce a fost expulzat primul sfert al CV şi până la expulzarea completă a celui
de-al treilea sfert, raportat la timpul în care a fost expirată jumătatea de mijloc
a CV.
• Se exprimă în l/sec (valoarea absolută) sau în procente din CV.
• Aparatură: aceeaşi ca şi pentru determinarea CV şi VEMS.
• Pentru a exprima valoarea DEM în procente faţă de capacitatea vitală, se
calculează prin regula de trei simplă:
• CV (corectată BTPS) ----------------------100%
• DEM----------------------------------------------------x
• Interpretare: rezultatul exprimat în procente din CV se compară cu valorile IPB,
considerânduse scăzut dacă este mai mic decât valoarea medie.
• Scăderea DEM ne indică existenţa unei obstrucţii la nivelul segmentului bronşic
distal (căile aeriene mici) şi tulburări de permeabilitate, fiind de obicei întâlnită
înainte de scăderea VEMS-ului.
 Volumul rezidual (VR)
• Definiţie: volumul rezidual este volumul de aer conţinut în plămâni la
sfârşitul unei expiraţii maxime.
• El nu poate fi eliminat din plămâni, deci nu poate fi calculat pe
spirogramă. Determinarea VR se face de obicei prin diluţia
intrapulmonară a unui gaz inert (de obicei heliu) adăugat volumului de
aer inspirat într-un circuit închis.
• Calculul: VR se compară cu valorile teoretice, calculate după tabelele
CECA, în funcţie de vârstă şi înălţime. La femei se consideră normale 90%
din valorile normale pentru bărbaţi.
• Interpretare: se consideră drept limită superioară normală valoarea
120%. Creşterea VR peste
• această valoare arată existenţa unei hiperinflaţii pulmonare (ca în
emfizem)
Presiunea parţială a oxigenului în sângele arterial (Pa,O2)
• Valorile normale variază între 101 - 75 mm Hg, descrescând cu vârsta. Se
consideră drept limită inferioară de normalitate de 70 mm Hg.
• Scăderea Pa,O2 în efort (cu valoare normală în repaus) indică existenţa
unei insuficienţe
• respiratorii latente; dacă Pa,O2 scade şi în repaus, arată o insuficienţă
respiratorie manifestă
 Presiunea parţială a dioxidului de carbon în
sângele arterial (Pa,CO2)
• Valorile normale se înscriu între 40 6 mm Hg.
• Creşterea Pa,CO2 peste 46 mm Hg indică hipercapnee prin hipoventilaţie
alveolară.
EXAMENE PARACLINICE PENTRU AFIRMAREA
PROFESIONALITĂŢII ASTMULUI BRONŞIC
• 1.Teste cutanate
• 1.1. Cutireacţia cu alergenul suspect la locul de muncă se face prin două teste.
• 1.1.1. testul prin scarificare (scratch - test)
• Tehnica: se execută scarificări superficiale, nesângerânde, cu un ac de seringă pe
tegumentul feţei anterioare a antebraţului, se aplică apoi alergenul purificat pe
suprafaţa scarificată.
• Se efectuează şi o scarificare martor pe tegumentul feţei anterioare a celuilalt
antebraţ, unde se
• pune ser fiziologic.
• Interpretare: rezultatul este considerat pozitiv dacă apare o reacţie urticariană la
locul scarificării, dar numai la antebraţul unde s-a aplicat alergenul de la locul de
muncă. Prezenţa reacţiei urticariene şi la scarificarea martor, demonstrează
nespecificitatea reacţiei. Reacţia se citeşte la circa 15-30 minute.
• 1.1.2. testul prin înţepătură (prick - test ):
• Tehnica: pe tegumentul feţei anterioare a antebraţului, de obicei, se
depune o picătură din soluţia de alergen şi apoi cu un ac de seringă se
execută câteva înţepături superficiale prin picătura de alergen;
• după câteva minute, soluţia de alergen se îndepărtează cu vată sau
compresă sterilă.
• Aceeaşi tehnică: la antebraţul martor fără alergen ci cu ser fiziologic.
• Interpretare: rezultatul este considerat pozitiv dacă apare o reacţie
urticariană la locul picăturii numai la antebraţul unde s-a aplicat alergenul
de la locul de muncă.
• Reacţia se citeşte la cca. 10-30 min.
• Testul prin înţepătură se efectuează în cazul unor pacienţi cunoscuţi ca
foarte sensibilizaţi sau/şi în cazul unor alergeni puternici (penicilină, ricin,
etc.).
 1.2. Intradermoreacţia cu alergenul suspect de la locul de
muncă (substanţa suspectată ca alergen)
• Tehnica: în tegumentul feţei anterioare a antebraţului se execută injectarea
strict intradermic a alergenului apos, în cantitate de 0,02 ml din soluţia de
alergen.
La celălalt braţ se execută injectarea de ser fiziologic. În ambele cazuri, injectarea
trebuie să provoace apariţia unei papule albicioase.
• Interpretare: o reacţie intradermică este considerată pozitivă când se produce
o papulă cu diametrul mai mare de 5 mm (mărimea diametrului papulei rezultă
din diferenţa dintre diametrul papulei produsă de soluţia martor şi cel al
papulei produsă de alergen)..
• Reacţia se citeşte la 10 -30 min. (tip imediat), 4-6 ore (tip semiîntârziat), 24-48-
72 ore (tip întârziat), în funcţie de alergen şi de tipul de alergie.
• Observaţii:
- papula intradermică făcută cu o soluţie martor, dispare de obicei în 15-30 min.
- eritemul şi pseudupodele nu sunt semnificative în interpretarea rezultatelor.
2. Teste bronhomotorii sunt specifice şi nespecifice:
• Testul bronhoconstrictor nespecific se efectuează cu o soluţie proaspătă de acetilcolină.
• Se face examenul clinic pulmonar pentru a depista eventuala apariţie a unor raluri sibilante,
dispnee expiratorie, wheezing şi se determină CV şi VEMS.

• Se administrează soluţia diluată de acetilcolină, sub formă de aerosoli, timp de 3 min., sub
continua observaţie a medicului pentru a întrerupe proba dacă apar tulburări respiratorii.
Imediat după aerosolizare se determină din nou CV şi VEMS, repetat şi se examinează bolnavul
pentru a sesiza apariţia şi intensitatea semnelor clinice de bronhospasm stetacustic.
• Interpretare: dacă VEMS-ul a scăzut mai mult de 15% din valoarea lui iniţială, testul se consideră
pozitiv, mai ales dacă apar şi raluri sibilante.

• Observaţii: proba nu se efectuează la:

• cei cu VEMS sub 1000 ml sau sub 50%;
• bolnavii aflaţi în criză de astm;
• cei cu afecţiuni cardiace.
Testul bronhodilatator nespecific
• Se efectuează cu substanţe bronhodilatatoare, de obicei Ventolin.
• Se face examen clinic pulmonar pentru depistarea eventualelor raluri
sibilante, wheezing şi dispnee expiratorie şi se determină CV şi VEMS.
• Se administrează substanţa bronhodilatatoare sub formă de aerosoli.
• La aproximativ 20 min. se determină CV şi VEMS şi se examinează
clinic plămânul, pentru a decela eventuala dispariţie a ralurilor
sibilante.
• Interpretare: dacă VEMS-ul a crescut cu mai mult de 15% din valoarea
lui iniţială, testul se consideră pozitiv (mai ales dacă dispar ralurile
sibilante).
• De menţionat, că proba nu are contraindicaţii, ea constituind şi un
tratament.
Teste bronhomotorii specifice (cu alergeni de la locul de muncă)
• Tehnica este asemănătoare cu cea descrisă la testul bronhoconstrictor cu
acetilcolină, soluţie 1%, cu observaţiile:
• - alergenul de la locul de muncă (sau extract alergenic) sub formă de
aerosoli sau pulverizare, se
• administrează timp de 5 min.;
• - se poate întâmpla ca proba să fie negativă imediat după administrare sau
după o oră; dacă însă în după amiaza, seara sau noaptea zilei în care s-a
efectuat proba apare o criză de astm bronşic (fenomene clinice de
bronhospasm), proba trebuie considerată pozitivă.
Proba locului de muncă
• Tehnica: subiectul întrerupe contactul cu substanţele suspecte ca alergeni
de la locul de muncă timp de 3 - 5 zile (concediu medical, transfer la alt loc
de muncă, etc.) înainte de reintrarea la locul său de muncă obişnuit,
dimineaţa, se efectuează examenul clinic pulmonar, apoi se determină CV
şi VEMS.
• După 5 - 6 ore de lucru în mediu de muncă se repetă aceleaşi examene.
• Scăderi marcate ale VEMS-ului sau/şi apariţia unor raluri sibilante, indică
existenţa unor factori bronhoconstrictori de origine profesională, deci
proba este pozitivă.
• Desigur că apariţia unei crize de astm bronşic are de asemenea semnificaţia
unui rezultat pozitiv.
• Aceeaşi valoare diagnostică (dar şi terapeutică) are şi proba locului de
muncă în sens invers, adică întreruperea expunerii profesionale ducând la
dispariţia crizelor de astm.
PROBE FUNCŢIONALE CARDIOVASCULARE
• aprecierea integrităţii anatomice şi funcţionale a aparatului
cardiovascular
• aprecierea stării funcţionale a sistemului nervos vegetativ, care
controlează şi coordonează activitatea aparatului cardiovascular;
• aprecierea instalării stării de adaptare şi antrenament;
• aprecierea influenţei diferiţilor factori de mediu asupra organismului
şi în special asupra aparatului CV
 PROBA TESLENKO
• Proba cardiovasculară statică.
• Proba Teslenko are în vedere numai diferenţa de puls ce rezultă din trecerea
subiectului de la poziţia şezândă la poziţia ortostatică
Descrierea probei:
• subiectul se aşează pe un scaun; după 2 minute de repaus se stabileşte
frecvenţa pulsului,
astfel: se ia pulsul timp de 15 sec, se repetă la un interval scurt; dacă după
repetare se constată aceeaşi frecvenţă, se calculează frecvenţa pulsului pe
minut. Dacă se întâlnesc diferenţe, pulsul se ia de patru ori câte 15 sec, la
intervale de 10-15 sec şi se calculează pe minut;
• subiectul trece în poziţie ortostatică fără a se sprijini şi se măsoară frecvenţa
pulsului după 2 minute;
• În funcţie de diferenţa dintre cele două poziţii şi valoarea pulsului din poziţia
şezând se calculează indicele Teslenko (din tabel). Există tabele diferite pentru
bărbaţi şi femei.
Valorile obţinute se interpretează astfel:
• 0 - 4,5 = capacitate funcţională cardiovasculară slabă;
• 5 - 8 = capacitate funcţională cardiovasculară bună;
• peste 8 = capacitate funcţională cardiovasculară foarte bună.
• Aceste valori indică în acelaşi timp şi starea tonusului sistemului nervos
vegetativ.
PROBA CRAMPTON
• Proba Crampton are în vedere diferenţa de plus şi tensiunea arterială ce rezultă din trecerea subiectului din
clinostatism în ortostatism.
• Descrierea probei:
• subiectul stă în clinostatism; după 2 minute de repaus se măsoară frecvenţa pulsului şi tensiunea arterială
maximă;
• subiectul trece în ortostatism, fără a se sprijini de nimic şi după 2 minute de stabilizare se determină
frecvenţa pulsului şi tensiunea arterială maximă;
• se calculează diferenţa de plus şi tensiune arterială dintre cele două poziţii şi pe bază cifrelor obţinute se
calculează indicele Crampton după formula:
• Indicele Crampton = 25( 3,15+/- ΔTA- ΔP/20) în care:
• -ΔTA = diferenţa de tensiune arterială maximă (exprimată în cm. Hg.);
• -ΔP= diferenţa de frecvenţă a pulsului /min.
• Valorile obţinute se interpretează astfel:
• - sub 50 = insuficient;
• - 50-75 = slab;
• - 75-100 = bun;
• - peste 100 = excelent.
PROBA BROUHA
• Proba costului cardiac (BROUHA) constă din numărarea pulsului la intervale
regulate în timpul repausului anterior efortului, în minutele de efort şi în primele
trei minute ale recuperării. Numărarea pulsului se face în intervale de 30
secunde.
• Această probă permite calcularea nivelului pulsului şi durata perioadei de
recuperare.
• Datele obţinute pot furniza următoarele relaţii:
• - cu cât efortul este mai mare, cu atât ritmul cardiac de revenire este mai ridicat şi
revenirea sa la nivelul de repaus mai lentă;
• - la persoanele antrenate valoarea pulsului şi a perioadei de recuperare sunt mai
mici comparativ cu cei neantrenaţi.
• Cu ajutorul acestor indicatori se poate construi o "curbă de revenire a ritmului
cardiac", şi se calculează "costul cardiac".
• Compararea curbelor de revenire în cursul zilei de muncă, (la începutul şi sfârşitul
zilei de lucru) în cursul diferitelor faze ale unui proces tehnologic, la începutul şi
sfârşitul săptămânii de lucru, ne permite să putem aprecia apariţia fenomenului
de oboseală, fenomenelor de adaptare sau neadaptare, influenţa unor factori de
muncă asupra organismului muncitorilor.
• I. Sunt descrise 3 tipuri de curbe de revenire:
1. Curbe normale: când pulsul din minutul al treilea este cu cel puţin 10 bătăi mai mic decât pulsul
din primul minut şi când frecvenţa pulsului din minutele 1,2,3, nu a depăşit la nici unul valoarea de
90 bătăi/ minut;
• P1, P2, P3 < 90
• P1 - P3 ≥ 10
2. Curbe de nerecuperare: când diferenţa dintre primul şi al treilea puls este mai mică de 10
bătăi/minut iar pulsul din al treilea minut nu a revenit sub 90 de bătăi/min.
• P3 > 90
• P1 – P3 < 10
3. Curbe inverse de revenire (paradoxale): când pulsul din minutul al treilea depăşeşte 90 de
bătăi/minut şi este crescut paradoxal cu 10 bătăi sau mai mult faţă de primul minut.
• P3 > 90
• P3 - P1 > 10
Frecvenţa mai mare a curbelor de nerecuperare sau a curbelor inverse de revenire la muncitorii de
la un anumit loc de muncă, indică suprasolicitări ale organismului.
Dacă valoarea medie a pulsului din primul minut de revenire se menţine în jur de 110 bătăi/min. şi
dacă descreşterea frecvenţii cardiace dintre primul şi al treilea minut este de cel puţin 10
bătăi/minut, nu există o creştere a efortului cardiac în timpul zilei de muncă.
• II. Costul cardiac exprimă de fapt cheltuiala de efort a cordului. Există:
- cost cardiac de efort, reprezentat de suma dintre diferenţa valorii
pulsului din minutele de effort şi minutul de repaus anterior efortului;
- cost cardiac de recuperare, reprezentat de suma dintre diferenţa
valorii pulsului din primele trei minute de recuperare şi minutul de
repaus anterior efortului;
- costul cardiac total al unui efort, reprezentat de costul cardiac de
efort, la care se adaugă costul cardiac de recuperare.
În procesele tehnologice uniforme, cu operaţiuni uşoare, costul cardiac
total al fiecărui operaţiuni va
rămâne relativ constant, în tot timpul zilei de muncă.
PROBLEME DE PRACTICĂ A MEDICINII MUNCII
LEGATE DE MUNCA TINERILOR
• Prin TINERI înţelegem tineri cu vârsta între 16 şi 18 ani.
• tinerii, sub 18 ani, încadraţi în muncă nu pot fi repartizaţi în
activităţi cu condiţii vătămătoare, grele sau periculoase, sau în
activităţi în domeniul nuclear;
• tinerii, sub 18 ani, nu pot fi folosiţi în munca de noapte (fără nici o
excepţie) sau în munca peste durata legală a zilei de lucru;
• tinerii până la 18 ani, au durata timpului de lucru de 6 ore zilnic fără
ca aceasta să ducă la scăderea retribuţiei;
• tinerii, sub 18 ani, au durata concediului de odihnă mai mare decât
cea corespunzătoare vechimii lor.
Tinerii de la 15 ani, dar numai cu acordul părinţilor şi cu respectare
măsurilor enumerate mai sus.
 PROBLEME DE PRACTICĂ A MEDICINII MUNCII ÎN ACTIVITATEA FEMEILOR GRAVIDE
• Codul stabileşte o serie de măsuri legislative prin care femeile încadrate în
muncă se bucură de măsuri speciale de ocrotire a sănătăţii lor, precum şi
de condiţiile necesare îngrijirii şi educării copiilor.
• Pentru ca măsurile să poată fi aplicate salariata înştiinţează angajatorul,
printr-o cerere scrisă, privitor la starea proprie de maternitate.
• Femeia gravidă nu poate lucra în condiţii de muncă deosebite, prin
aceasta înţelegând:
• locuri de muncă grele (ridicare şi/sau purtare de greutăţi mari)
• locuri de muncă cu condiţii vătămătoare (în sensul expunerii la noxe
profesionale peste concentraţia sau limita maximă admisă),
• locuri de muncă periculoase (cu risc de cădere de la înălţime, lovire sau
explozie)
• În cazul în care o salariată desfăşoară la locul de muncă una din
activităţile enumerate mai sus, angajatorul este obligat să îi modifice
în mod corespunzător condiţiile şi/sau orarul de muncă ori, daca nu
este posibil, să o repartizeze la alt loc de muncă fără riscuri pentru
sănătatea sau securitatea sa, conform recomandării medicului de
medicina muncii, cu menţinerea veniturilor salariale.
• În cazul în care angajatorul, din motive justificate în mod obiectiv, nu
poate să îndeplinească obligaţia de mai sus, salariatele au dreptul la
concediu de risc maternal.
• De asemenea femeile gravide şi care alăptează nu pot lucra în locuri
de muncă contraindicate medical.
• Această categorie de femei nu va putea fi, de asemenea, chemată la
ore suplimentare.
• Femeile gravide nu vor putea fi încadrate în activităţile din domeniul
nuclear, astfel:
• - în primele 3 luni ale sarcinii iradiere externă
• - expunerea internă la radiaţii ionizante este contraindicată pe toată
durata sarcinii cât şi a perioadei de lăuzie.
• Femeile gravide, lăuzele şi cele care alăptează nu pot fi obligate să presteze
muncă de noapte, indiferent unde lucrează.
• În baza recomandării medicului de familie, salariata gravidă care nu poate
îndeplini durata normală de muncă din motive de sănătate, a sa sau a fătului său,
are dreptul la reducerea cu o pătrime a duratei normale de muncă, cu
menţinerea veniturilor salariale.
Concedierea lucrătoarelor nu poate fi dispusă în situaţiile care urmează şi care de
fapt reprezintă drepturi ale femeii.
Femeia gravidă are dreptul la concediu de maternitate (sarcina si lehuzie). Acesta
are o durată de 126 zile, împărţite între prenatal si postnatal, minim 42 zile
postnatal. Concediul pentru sarcina se acordă pe o perioadă de 63 de zile înainte de
naştere, iar concediul pentru lăuzie pe o perioadă de 63 de zile după naştere.
Concediile pentru sarcina si lăuzie se compensează intre ele, in funcţie de
recomandarea medicului si de opţiunea persoanei beneficiare.
• Femeile au dreptul la concediu pentru creşterea copilului până la împlinirea
vârstei de 2 ani şi, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3
ani.
• De asemenea femeile pot beneficia de indemnizaţie pentru îngrijirea copilului
bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru
afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani.