TEORIA SCOPULUI

Mai multe teorii

• Faza predecizională
• Teoria comportamentului planificat- modelul dominant al relaţiei atitudine-comportament;
autori :TPB, Ajzen, 1991
• Modelul stabilirii scopului- care se leagă de faza predecizională a acţiunii; autori: Locke&
Latham, 1990
• Teoria auto-reglării- explicarea procesului prin care intenţiile sunt transpuse în acţiune; s-a
propus o extensie a TPB; autori :Bagozzi, 1992
• Teoria implementării intenţiilor- formarea unei intentii de implementare creşte
probabilitatea ca o intenţie pozitivă să se transpună în acţiune; autori: Gollwitzer,
Sheeran&Orbell
• Faza acţională
• Modelul auto-controlului- oamenii eşuează în atingerea scopurilor deoarece au o putere
inadecvată în lupta pentru scop; autori: Beaumeister, Heatherton şi Tice, 1994
• Emoţiile- In mod similar, niveluri ridicate de emoţii pot interfera în lupta pentru scop; autori :
Luminet, Zech, Rime&Wagner, 2000.
• Scopurile contradictorii; autori: Emmons şi King, 1998
• Teoria suportului social- pentru a recunoaşte faptul că scopul este puţin probabil să fie
determinat în întregime de către factori personali, a fost introdus şi modelul suportului social.
Teoria auto-reglării - R.P. Bagozzi
Bagozzi (1992) a spus că este important să vedem mai departe de TPB şi modelul
stabiliriii scopurilor pentru a explica procesul care are loc între formarea intenţiei şi
atingerea scopului.
El a propus două constructe motivaţionale – angajamentul şi efortul, care sunt
cruciale pentru transpunerea intenţiilor în acţiuni.
Angajamentul este definit ca fiind importanţa scopului personal al individului şi este
similar cu conceptul lui Abelson (1988) de convingere/ conviction.
Oamenii care sunt angajaţi în atingerea intenţiilor sunt consideraţi a avea o mai
mare probabilitate pentru succes decât aceia care nu sunt angajaţi.
Efortul poate fi definit ca perioada de timp şi cantitatea de energie investită în
realizarea unei acţiuni.
Latham şi Locke (1991) acordă efortului un rol central în teoria lor legată de
performanţa în sarcină şi sugerează că impactul scopurilor personale asupra
comportamentului este mediat de direcţia şi intensitatea efortului.
Rezumând, oamenii care sunt puternic angajaţi şi investesc mult efort ar trebui să
fie cel mai probabil cei care îşi ating scopurile.
Teoria stabilirii scopurilor –Locke& Latham
• Stabilirea scopurilor reprezintă o modalitate puternică de a motiva
oamenii şi pe tine însuţi/însăţi. .
• Cercetările lui Locke au arătat că există o relaţie între dificultatea şi
specificitatea unui scop şi performanţa oamenilor într-o sarcină. El a
descoperit că scopurile specifice şi dificile conduc la o mai bună
performanţă în sarcină decât cele vagi şi uşoare.
• A-i spune cuiva să „încerce mai mult” sau „să facă tot ce ştie mai
bine” este mai puţin eficient decât dacă i s-ar spune „Încearcă să
faci mai mult de 80% corect” sau „Concentrează-te pentru a-ţi
depăşi propriul tau record”. De asemenea, a avea un scop care este
prea uşor nu reprezintă o forţă motivaţională. Scopurile grele sunt
mai motivante decât cele uşoare, pentru că reprezintă mult mai
mult o împlinire faptul de a obţine ceva pentru care ai muncit.
• În 1990, Locke şi Lathman au publicat o lucrare -"A Theory of Goal
Setting and Task Performance" în care au întărit nevoia pentru
scopuri specifice şi dificile şi au subliniat şi alte trei caracteristici ale
stabilirii cu succes a unui scop.

• În final, există 5 principii de bază în stabilirea unui scop:

• 1. CLARITATE. Scopurile clare sunt măsurabile şi ne-ambigue. Atunci când un scop
este clar şi specific, cu un timp definit pentru realizare, există mai puţine
neînţelegeri în legătură cu ce comportamente vor fi recompensate. Şti ce se
aşteaptă şi poţi folosi rezultatul specific ca o sursă de motivare.
• 2. PROVOCARE. Unul dintre cele mai importante caracteristici ale scopului este
nivelul de provocare. Oamenii sunt adesea motivaţi de realizare şi vor evalua un
scop bazându-se pe semnificaţia realizării anticipate. Când şti că ceea ce faci va fi
bine primit, există o motivaţie naturală pentru a face o treabă bună. Atunci când
se stabilesc scopuri, este recomandat ca acestea să fie privite ca o provocare.
• 3. ANGAJAMENT. Scopurile trebuie să fie înţelese şi să se cadă de acord asupra
lor pentru a avea eficienţă. Scopurile asupra cărora se cade de acord conduc
către un angajament mai ridicat. Este interesant faptul că angajamentul faţă de
scop şi dificultatea acestuia lucrează împreună. Cu cât este mai greu un scop, cu
atât este nevoie de mai mult angajament.
• 4. FEEDBACK. Un program eficient de stabilire a scopului include şi feedback-ul.
Acesta oferă oportunitatea de a clarifica aştepări, de a ajusta dificultatea scopului
şi de a se obţine recunoaştere.
• 5. COMPLEXITATEA SARCINII. În cazul scopurilor care au complexitate ridicată,
este nevoie de o grijă specială pentru a se asigura că munca nu devine
copleşitoare.
• Toate aceste aspecte au la bază conceptul de stabilire a
scopurilor/obiectivelor SMART (Specific, Measurable, Attainable,
Relevant, and Time-bound)- Specific, Masurabil, Accesibil, Relevant si
ancorat in Timp.

• Atât teoria lui Bagozzi, cât şi teoria lui Locke nu au fost aplicate la
scară largă în psihologia sănătaţii. În schimb, sunt utilizate cu
succes în psihologia industrială şi organizaţională, în managementul
resurselor umane şi în comportamentul organizaţional.
Bibliografie
• Webb L.T & Sheeran P., Integrating concepts from goal theories to
understand the achievement of personal goals, European Journal of
Social Psychology, Eur. J. Soc. Psychol. 35, 69–96 (2005)
• http://www.mindtools.com/pages/article/newHTE_87.htm