TERAPIA ȘI EDUCAREA

PSIHOMOTRICITĂȚII
Terapia și educația psihomotricității se referă în principal la activitățile
destinate recuperării, ameliorării, dezvoltării și antrenării conduitelor și structurilor
perceptiv-motrice (schema corporală, lateralitate, orientare, organizare și structurare
spațio-temporală).
Conținutul programelor de terapie și educare a psihomotricității include metode,
procedee și tehnici pentru:
 Recuperarea întârzierilor în dezvoltarea motrică;
 Influențarea pozitivă a reprezentării schemei corporale;
 Recuperarea tulburărilor de orientare și structurare temporală;
 Recuperarea instabilității psihomotorii;
 Recuperarea tulburărilor de echilibru și coordonare etc.
DEFICIENȚE DE
PSIHOMOTRICITATE

Deficienţele psihomotorii sunt tulburări ale relaţiilor normale ale

persoanei cu mediul, determinate de insuficienta conjugare a forţelor
motrice cu cele psihice în realizarea acţiunii, ca rezultat al unor
insuficienţe perceptive, senzoriale, intelectuale şi motrice care
diminuează capacitatea de recepţie a informaţiilor, precum şi execuţia
adecvată a actului de răspuns.
 Probe pentru depistarea dificultăților de psihomotricitate
(copiii cuprinși între 6-7 și 14-15 ani)
1. Parcurgerea unei distanțe de 4m, pe o linie dreaptă, dus și întors
Se notează:
• 1 punct dacă nu are sinkinezii
• 1 punct dacă nu se dezechilibrează la întoarcere
• 1 punct dacă are mai puțin de 3 abateri la dus și 3 la întors

 Dacă nu obține un minimum de 2 puncte înseamnă că are dificultăți de

coordonare generală și/sau de echilibru (dimanic).
2. Din poziţia în picioare, cu braţele pe şolduri, să încline capul pe
numărătoarea examinatorului: în faţă, în spate, spre dreapta, spre stânga (se
poate repeta de 2 ori)
Se notează:
• 1 punct pentru aplecarea suficientă şi nu mimată
• 1 punct pentru executarea mişcării la numărătoare

 Dacă nu totalizează minimum un punct, are dificultăţi de coordonare a

mişcărilor capului.
3. Din poziţia în picioare, în faţa examinatorului, se cere copilului, fără să i
se demonstreze, să arate cu o oarecare rapiditate, la comanda
examinatorului:
- pune mâna pe cap!
- pune mâinile pe picioare!
- arată degetele!
- arată urechile!
- arată ochii!
- arată nasul!
- arată gura!
Se notează:
• câte un punct pentru fiecare indicare reuşită
 Dacă nu realizează minimum 4 reuşite din 7 posibile, are dificultăţi de schemă
corporală proprie

Dacă din totalul de 56 de puncte posibile , la

cele 15 probe, realizează mai puțin de 34 de
puncte , subiectul poate fi considerat cu deficit
motor general.
 I. Tulburări în organizarea și
coordonarea motorie generală
O evaluare amănunţită a nivelului de organizare şi coordonare motorie generală
se impune, după ce s-a realizat depistarea şi apoi identificarea dificultăţilor. Avându-
se în vedere că organizarea şi coordonarea motorie generală sunt favorizate de
dezvoltarea fizică şi psihică, se impune, ca înainte de a aplica probe specifice să
realizăm o analiză sub aspect psihologic, psihiatric şi a dezvoltării fizice generale.
Datele culese de la această analiză vor trebui corelate cu rezultatele obţinute la
evaluarea prin probe standard, pentru a se putea trece la întocmirea unor programe
specifice, de educaţie psihomotorie.
Astfel avem probe pentru dexteritate manuală:
• testul “Punctare” pentru măsurarea dexterității și rapidității mișcării;
• testul “Tapping” pentru măsurarea preciziei și vitezei manuale.
II. Tulburări ale schemei corporale

Dificultăţile de schemă corporală pot apărea din cea mai fragedă

copilărie, dar şi pe parcursul vieţii, după o dezvoltare normală, în urma
unor boli sau accidente care creează dificultăţi în formarea la timpul optim
a schemei corporale sau dereglări în diverse componente care au fost
normal dezvoltate până la un moment dat.

Despre dificultăţi de schemă corporală se poate vorbi şi la copiii cu o

dezvoltare fizică şi intelectuală normală, dar care nu au beneficiat de o
stimulare şi o educaţie senzorială corespunzătoare sau care au diverse
afecţiuni ce împiedică buna funcţionare senzorială.
 EXERCIȚII CARE AU CA OBIECTIV EDUCAREA
SCHEMEI CORPORALE

• Se caută cea mai convenabilă poziţie pentru copil, în care acesta să stea faţă în
faţă cu profesorul.
• Activitatea începe după ce s-au creat condiţiile favorabile în care copilul să
accepte să "se joace" cu profesorul.
• Profesorul, după ce îi spune copilului "vino să ne jucăm amândoi", întinde
mâna dreaptă spre copil pentru a-l saluta, cerându-i "dă mâna!", profesorul îi
strânge mîna rostind cuvântul "mâna". În cazul în care copilul nu-i întinde
mâna, profesorul îi prinde (cu blândeţe) mâna.
• Apoi, profesorul repetă de câteva ori cuvântul "mâna" (timp în care ţine mâna
copilului în propria mână) şi îi cere să spună "mâna".
• În condiţiile în care copilul are dificultăţii de exprimare sau nu poate vorbi, nu
trebuie insistat pe corectarea pronunţiei sau pe a-l forţa să articuleze ceva.
• Profesorul repetă de câteva ori exerciţiul, arătându-se mulţumit de fiecare dată,
spunând: "bine sau bravo! "
• Din aceeași poziție profesorul repetă exercițiul pentru alte părți ale corpului.
 III.TULBURĂRI DE
LATERALITATE(DISLATERALITATEA)
Pentru depistarea lateralităţii, pot fi folosite nenumărate probe care stau la
îndemâna psihopedagogului, în condiţii obişnuite, fără vreo dotare sau
amenajare. Astfel, copiii pot fi observaţi cu ce mână scriu sau desenează, cu ce
mână aruncă piatra sau mingea, cu ce picior dau în minge, cu ce ochi privesc
printr-un caleidoscop, cu ce ureche ascultă o sursă sonoră slabă etc.

Pentru o evaluare, realizată înainte şi după programul de educaţie

psihomotorie cu mai multă precizie, se recomandă “ Proba de lateralitate Harris
” ce vizează dominant lateral pe coordonatele : ochi, mână, picior.