SENECA,

FILOSOF STOIC
SAU CONSILIER
AL LUI NERO?
Lucius
Annaeus
Seneca (c. 4
înaintea erei noastre –
65) este unul dintre cei
mai cunoscuți filosofi
stoici, care fascinează și
astăzi cititorii săi, atât
prin ideile expuse, cât și
prin viața contrastantă
pe care a avut-o.
Seneca a avut o
valoroasă activitate de
intelectual creator, atât în
Spania, cât și la Roma.
Istoric și critic al artei
oratorice, Seneca tatăl a
fost un apărător al
tradiției clasice. Făcea
parte din ordinul
cavalerilor, situat imediat
după ordinul senatorilor,
primul în ierarhia socială.
Mama lui Seneca, Helvia,
provenea dintr-o familie
de notabili din
vecinătatea Cordubei.
Seneca a studiat de timpuriu, sub
înrîurirea tatălui, el însuși elev al
unor străluciți oratori, filosofia,
retorica, literatura. S-a
familiarizat de timpuriu cu
stoicismul și pitagoreismul, cu
gîndirea religioasă și curentele
filosofice proprii cercurilor
alexandrine pe care le cunoscuse
în timpul lungii șederi în Egipt.
Stoicismul este o școală filosofică
fondată în Atena de Zenon din
Citium (Kition) în jurul anului 300
î.Hr., în perioada elenistică a
istoriei antice. Numele derivă de
la un portic cu coloane, stoa
poikile (gr.: portic zugrăvit),
decorat de pictorul Polygnotos cu
aspecte de la distrugerea Troiei,
luptele Atenienilor cu
Amazoanele și bătălia de la
Marathon. Aici își ținea lecțiile
Zenon și aveau loc discuțiile cu
discipolii săi.
Ilustrări ale Bătăliei de la Marathon desfășurată la Stoa
Poikile
◦ Scrierile lui Seneca au vizat, în principal, aspecte ale eticii, principalele
sale idei fiind următoarele :
◦ Deși stoic convins, Seneca nu a refuzat să preia idei ale epicurianismului,
principalul curent opus stoicismului, sau ale platonismului, atunci când le
considera corecte ; astfel, deși stoicismul sublinia importanța unei vieți
publice asupra celei private, Seneca aprecia că pot exista situații în care
împlinirea individuală poate fi atinsă prin cultivarea vieții private ; Seneca
refuză viziunea lui Aristotel, conform căreia fericirea noastră poate fi
influențată și de elemente ce nu se află în controlul nostru, considerând
că virtutea, caracteristică intrinsecă, este suficientă pentru fericirea
individului ; Emoțiile sunt considerate ca fiind mișcări iraționale ale minții,
furia, frica sau amărăciunea fiind efecte ale unei gândiri incorecte, pe care
Seneca încearcă să o corecteze, pentru ca semenii săi să poate trăi o
viață fericită ; Seneca vede în concepte precum Dumnezeu, natură,
providență exponentul aceluiași element activ și creator din univers, în
conformitate cu care omul trebuie să își trăiască viața; În ciuda succesului
său, Seneca a fost criticat pentru faptul că viața sa a fost diferită față de
ceea ce a predicat, ținând cont că acesta era unul dintre cei mai bogați
oameni ai Romei, însă considera că sărăcia nu este un păcat. În apărarea
sa, Seneca a admis că nu a reușit să atingă viața filosofică pe care a dorit-
o, însă rămâne neclar dacă ceea ce a predicat era ceea ce filosoful stoic
credea cu adevărat. Seneca rămâne însă unul dintre cei mai cunoscuți
filosofi ai lumii și, alături de Cicero, cel mai citit scriitor de limbă latină.
◦ În vremea împăratului Tiberiu, învățatul stoic Attalus, profesorul lui Seneca, este alungat
din Roma. Această măsură de prigonire făcea parte dintr-o campanie de intimidare și
represiune împotriva "opoziției stoice". Reacția lui Seneca va fi decizia de a părăsi
Capitala. A plecat în Egipt, unde putea să fie apărat de mătușa sa, sora Helviei, și de
soțul ei, guvernator al Egiptului. Va rămâne acolo, la Alexandria, până în anul 31 d.Hr.
◦ După zece ani petrecuți în Egipt, Seneca revine la Roma, avea circa 35 de ani, cu gînd să-
și croiască o carieră politică; ajutat de mătușa sa, Helvia, Seneca este ales chestor. Este
momentul în care începe cariera politică a filosofului. Anii de domnie ai lui Tiberius se
disting prin atmosfera de teroare, prin cultura fricii care avea să atingă un nivel mai
apăsător prin urcarea pe tron a lui Caligula. Cum putea supraviețui un om cu capacitățile
intelectuale ale lui Seneca într-o lume a delațiunii, a măgulirii josnice, a complotului?
Seneca a fost foarte aproape să plătească cu viața pentru o frumoasă pledoarie ținută în
Senat pe care a ascultat-o și Caligula. Urmașul lui Caligula a fost Claudius, un conducător
activ, care a cucerit Britannia; urzelile de la curte, abil orchestrate de Messalina, soția lui
Claudius, ar fi putut aduce sfîrșitul lui Seneca; filosoful, voce puternică în lumea culturală
si cea politică, căzuse în dizgrația împăratului a cărui soție îl acuza pe Seneca de adulter
cu Iulia Livilla, sora lui Caligula.
◦ La vârsta de 41 de ani, Seneca a fost exilat pe insula Corsica, timp de 8 ani, de către împăratul Claudiu,
pe motiv de adulter, deși, și în acest caz, datele existente nu sunt concludente. Reprimit în Roma, la
îndemnul soției împăratului, Seneca devine tutorele tânărului Nero, iar ulterior sfătuitorul acestuia. Primii
cinci ani de domnie ai lui Nero, marcați de importante succese, sunt în mare parte atribuiți influenței
benefice a lui Seneca. Pe măsură însă ce s-a maturizat, Nero a renunțat la a mai primi sfaturi, iar pe
Seneca l-a condamnat la moarte prin sinucidere, în urma unei conspirații în care există posibilitatea ca
filosoful să fi fost implicat.
◦ Cea mai importantă lucrare a lui Seneca este Scrisori către Lucilius, operă care îi fundamentează
imaginea de important reprezentant al stoicismului. S-au păstrat, de asemenea, Dialoguri, o antologie
de gânduri și sfaturi, în timp ce alte lucrări nu au supraviețuit timpului, precum discursurile scrise pentru
împăratul Nero.
◦ Numele lui Seneca nu este întîlnit doar în tratate de istoria filosofiei, în lucrări despre morala stoicilor
sau în istorii ale literaturii latine, numele său poate fi întîlnit în egală măsură în tratate de istorie a
lumii antice; a fost atras de tînar de viața la curtea imperială romană, a fost în preajma a doi
împărați, Claudiu și Nero, unul l-a trimis în exil, celălalt i-a cerut să se sinucidă; era în anul 65 d.H.
Scrierile lui Seneca s-au bucurat de audiență în spațiu cultural românesc, de-a lungul vremii apărînd
mai multe traduceri. În ultimii ani s-a manifestat un interes sporit, fapt dovedit de apariția mai
multor volume la Editura Polirom; din anul 2013, Editura Seneca Lucius Annaeus a început
publicarea operei lui Seneca, într-o serie coordonată de Anastasia Staicu; amintim cîteva titluri:
◦ Scrisori către Lucilius Despre mânie Liniște, vă rog / Despre liniștea spiritului, Despre tihnă Nu mai
plînge / Consolație pentru Marcia, Consolație pentru Polybius, Consolație pentru Helvia Binele tău e
al meu / Despre binefaceri Alt timp nu am / Despre scurtimea vieții, Despre viața fericită De curînd a
apărut o biografie despre filosoful roman: Emily Wilson, Seneca. Istoria unei vieți, București, Editura
Seneca Lucius Annaeus, traducere din limba engleză de Alexandru Suter, 2016, 334 p.
 Este cu putință ca viața și opera unui
stoic să cuprindă nenumărate
controverse și paradoxuri?
◦ Seneca este strălucitul exemplu că este cu putință. Inteligența și ambiția s-au înfruntat de prea
multe ori; își dorea în egală măsură să fie cel mai puternic și cel mai popular bărbat al Romei,
dar și să trăiască într-o deplină împăcare cu sine, așa cum stătea bine unui stoic; aspirațiile
sale erau contradictorii, dar și contemporanii, și istoricii de mai tîrziu nu pot să nu recunoască
faptul că “a fost o personalitate excepțională, atât prin inteligența, cât și prin opera sa, dar și
prin poziția proeminentă la care a ajuns ca om politic” , scrie Emily Wilson. Seneca a fost atras
de stoicism, curent filosofic antic, întemeiat de Zenon, în jurul anului 300 î.H., pe care autoarea
îl prezintă succint dar elocvent: “Persoana ideală, conform teoriei stoice este Înțeleptul
(sapiens), care are întru totul capacitatea de a înțelege adevărul că nimic nu contează în afara
virtuții. În acest fel, persoana stoică se va alinia perfect cu adevărată natură a universului”.
Citate
◦ „Eu, unul, nu v-aş sfătui nimic mai mult decât să adoptaţi poziţia unui spirit mare şi să observaţi cât
de josnice şi de abjecte sunt lucrurile acestea pentru care ne certăm, alergăm, gâfâim, ce nu trebuie
luate în seamă de nimeni care se gândeşte la un scop profund sau înalt.”
◦ „Uneori ne simţim mai îndatoraţi cuiva care ne-a făcut daruri neînsemnate din tot sufletul, care a
dăruit puţin, dar cu plăcere, care a uitat de sărăcia sa privind-o pe a mea, care nu a avut atât voinţa
de a ajuta, cât dorinţa de a o face, care a socotit că primeşte o binefacere atunci când o dăruieşte.”
◦ „Răul mai violent decât toate acestea şi mai chinuitor este invidia, care ne pune pe jar atunci când
compară: “Mi-a dăruit asta, dar aceluia i-a dăruit mai mult, iar celuilalt - mai grabnic”; apoi nu mai
pledează cauza nimănui, păsându-i numai de sine, împotriva tuturor.”
◦ „Ni se par nemeritate cele neaşteptate. Ne tulbură aşadar cel mai mult ce ni s-a întâmplat contrar
speranţelor şi aşteptărilor noastre, şi, din acelaşi motiv, la persoanele din casă ne supără
mărunţişurile, iar la prieteni numim jignire neglijenţa.”
◦ „Cel care plânge are obiceiul să fugă de tot ce iubeşte mai mult şi caută spaţiu liber pentru durerea
sa (...) Ce nebunie este să-ţi ceri singur pedeapsa şi să-ţi sporeşti singur nenorocirile.”
◦ „Ai în jur mulţi care să-ţi aducă bucurie: scutură-te de această ruşine, de a le arăta tuturor că o
singură durere a cântărit pentru tine mai greu decât toate aceste mângâieri.”
◦ „Moartea nu este nici un bine, nici un rău: poate fi un bine sau un rău ceea ce este ceva, dar ceea ce
în sine nu este nimic şi reduce totul la nimic, nu ne hărăzeşte niciunei sorţi. Cele rele şi cele bune ţin
de domeniul materiei: soarta nu are puterea să ţină în mână ceea ce natura a lăsat din mână şi nici
nu poate fi nefericit cel care nu există.”
◦ „Viaţa omenească înseamnă binefaceri şi armonie, şi este legată, nu prin groază, ci printr-o dragoste
reciprocă, într-un pact comun de ajutorare.”
◦ „Sfătuieşte-ţi prietenul în taină şi laudă-l în public.”