Opera veristă

Verismul

• -curent care s-a manifestat în Italia la sfârșitul secolului 19 și începutul

secolului 20, în literatură, pictură și în muzica de operă;
• -este un echivalent al realismului german și al naturalismului francez;
• -termenul „verism” provine din limba italiană: „vero” = adevăr;
• -moto-ul verist: „Il vero prima di tutto”/ „Adevărul înainte de toate”;
• -termenul „verism” a fost utilizat prima dată de Luigi Capuana (1839-1915),
scriitor și jurnalist sicilian, într-un studiu despre literatura timpului său (Studi
sulla letteratura contemporanea/ Studii asupra literaturii contemporane,
1879-1882)
• -primul autor de literatură veristă a fost romancierul sicilian Giovanni Verga
(1840-1922).
 Trăsături ale verismului:

• -investigarea Italiei sudice (săracă și înapoiată);

• -cercetarea și valorificarea folclorului;
• -interesul pentru problemele sociale;
• -alegerea unor eroi contemporani din lumea reală, oameni simpli, artiști
ambulanți;
• -pesimism, violență, resemnare;
• -atitudine pasivă, constatatoare a scriitorului verist.
• Din literatură, verismul a trecut în pictură (a fost practicat de un grup de
pictori italieni, precursori ai impresionismului francez, numit „Macchiaioli”:
Giuseppe Abbati, Cristiano Banti,  Adriano Cecioni,   Serafino De Tivoli, 
Silvestro Lega, Telemaco Signorini ș.a.).

Pictura veristă:
• -optează pentru subiecte „în aer liber”;
• -captează lumini, umbre și culori din natură;
• -anticipă impresionismul.
Telemaco Signorini, Leith (1881)
Telemaco Signorini, Mercato Vecchio in
Florence, 1882–83
Silvestro Lega, il Bindolo, 1863
 Verismul în muzică (muzica italiană de operă)
• -opera Carmen de G. Bizet anticipă verismul;

• -noutatea acestui curent o reprezintă subiectele veriste;

• -din punct de vedere strict muzical, continuă tradiția operei italiene:
-belcanto; melodicitate bazată pe unele intonații folclorice;
-prezența unor sonorități modale, preluate din practica muzicii populare sau a
cântului liturgic;
- împingerea cântului spre declamație cântată sau chiar spre vorbire propriu-
zisă, fără a se renunța la arii;
-ca dramaturgie, este menținută împărțirea tradițională în acte, scene, numere
închise (arii, recitative, coruri etc.)
-orchestra e tratată cu un plus de importanță: numeroase pagini simfonice cu
rol de preludiu, interludiu sau intermezzo sugerează ambianța, subliniază acțiunea;
comentează și accentuează dramele psihologice.
 Reprezentanți ai verismului în muzică:

• Pietro Mascagni (1863-1945)

• Ruggero Leoncavallo (1858-1919)

• Giacomo Puccini (1858-1924)

• Umberto Giordano (1867-1948)

• Francesco Cilea (1866-1950)

 Pietro Mascagni
• -compozitor, dirijor;
• -a studiat la Conservatorul din Milano, pe care însă nu
l-a terminat;
• -deși a compus peste 20 de lucrări (din care 16 opere),
s-a impus în istoria muzicii doar prin opera Cavalleria
rusticana (1890)
• - în 1890, a participat la un concurs de opere într-un
act organizat la Milano de un important editor italian,
Edoardo Sonzogno;
• -pentru concurs a compus Cavalleria rusticana, pe un
libret după nuvela cu același nume de Giovanni Verga;
juriul a apreciat-o ca fiind cea mai bună;
• -premiera a avut loc la Roma în același an; a devenit
rapid un succes european;
• -Mascagni a dirijat Cavalleria rusticana și în România,
la București și la Cluj.
 Cavalleria rusticana

-prima operă veristă;

-acțiunea se desfășoară în ziua de Paște, într-un sat din Sicilia; urmărește
drama unor țărani pentru care onoarea conjugală e mai presus de orice;
încălcarea ei se pedepsește prin moarte;
-traducerea titlului: „onoare țărănească”;
-Mascagni pornește de la tradiția operei romantice italiene;
-creează personaje puternice, bine individualizate: Santuzza (soprană); Lola
(mezzosoprană); Turiddu (tenor); Alfio (bariton); Lucia (contralto);
-opera e structurată în numere tradiționale, inclusiv coruri (săteni);
-melodism de specificitate italiană, cu rădăcini în cântecul popular, de
factură modală;
- orchestra – rol de comentator al acțiunii (Preludiu; Intermezzo).
 Ruggero Leoncavallo
• -compozitor, pianist;
• -a studiat la Conservatorul din Napoli;
• -și-a câștigat mult timp existența ca
pianist în cafenele, călătorind în
Anglia, Franța, Olanda, Germania,
Turcia, Grecia și Egipt;
• -întors în Italia, stimulat de succesul
Cavalleriei rusticana de Mascagni, a
compus opera Pagliacci/Paiațe
(1892);
• deși a compus alte 10 opere, 9
operete, 2 poeme simfonice, doar
Paiațe i-a adus celebritatea.
 Paiațe

-operă în două acte și un prolog, după un text scris de compozitor;

-acțiunea se petrece într-un sat din Calabria în ziua de Mezzagosto (15 august);
-acțiunea se desfășoară pe două planuri: unul real, altul fictiv:
planul real – actori ambulanți care poposesc într-un sat din Calabria pentru o
reprezentație: Canio, conducătorul trupei (tenor); soția sa, Nedda (soprană),
îndrăgostită de un țăran din sat, Silvio (bariton); Tonio, bufonul trupei (bariton);
Peppe, actor (tenor);
planul fictiv – rolurile jucate de ei în Commedia del’ Arte:
Canio – Paiața; Tonio – Taddeo, servitorul Colombinei;
Nedda – Colombina; Peppe – Arlechinul, iubitul colombinei.
• -la un moment dat, în timpul reprezentației, cele două planuri se
suprapun („teatru în teatru”): Canio, în rolul Paiaței, din cauza
asemănării dintre realitate și rolul jucat, orbit de gelozie, o ucide pe
Nedda. Silvio sare în ajutor, dar este lovit și el. Într-o vorbire ritmată, cu
vocea sugrumată, în acut, Canio anunță: „La commedia è finita!”;

• -Prologul este un fel de preludiu nou ca factură: intercalează o pagină

vocală, un monolog prin care Tonio avertizează asupra realismului
întâmplărilor de pe scenă;
• -cele două acte sunt despărțite printr-un Intermezzo simfonic de mare
efect psihologic în dramă.
 Giacomo Puccini
• -studii muzicale la Milano; coleg și
prieten cu Mascagni;
• -începe să compună încă din
Conservator: Cvartet de coarde (1880-
83); Capriccio simfonico (1883);
• -puternic atras de muzica de operă, se
va dedica acestui gen cu mult succes;
• -în anumite opere s-a apropiat de
estetica veristă (nu în toate);
• -a întreprins numeroase călătorii cu
operele sale, ajungând până în SUA,
Canada sau Argentina.
Creația

Primele opere:

Le Villi (1884), operă într-un act; nereușită

Edgar (1889), operă în 4 acte după Cupa și buzele de Alfred de Musset

Manon Lescaut (1893)

-dramă lirică în 4 acte după romanul abatelui Prevost, compusă la puțin timp după
opera omonimă a lui Massenet (1884);
-Puccini depășește faza începuturilor; tratează realist drama lui Manon și a lui De
Grieux;
-împărțire tradițională a celor 4 acte, precedate de Preludiu; unitatea e asigurată de
prezența unor teme conducătoare și a unor desfășurări simfonice.
Operele de maturitate:

Boema (1896)
-operă în 4 acte după romanul Scènes de la vie de bohème de Henry Murger;
-subiectul, desprins din boema pariziană a anilor 1830, redă un episod din viața unor tineri
artiști, opunând tinereții, veseliei și exuberanței lipsurile materiale, mizeria;
-accentul principal e pe urmărirea complexă a trăirilor personajelor principale: Rodolfo,
poet (tenor), Mimi, croitoreasă (soprană), Marcello, pictor (bariton), Musetta, cântăreață
(soprană), Schaunard, muzician (bariton) și Colline, filozof (bas);
-melodică de specificitate italiană; motive cu rol de caracterizare a personajelor;
-limbaj armonic bogat în sonorități transparente, cromatisme, acorduri de septime și cvinte
paralele (începutul actelor 3 și 4), frecvente modulații cromatice și enarmonice.

Tosca (1900)
-melodramă în 3 acte;
-subiect tipic verist (gelozie, șantaj, ură, sinucidere);
-Puccini conturează distinct un personaj feminin, Floria Tosca, înzestrat cu virtuți morale
remarcabile;
-sinteză între principii ale dramei wagneriene (leitmotive) și ale celei italiene.
 Madama Butterfly (1904)
• -opera preferată a lui Puccini: „Nu-mi ascult cu plăcere operele. (…) Cio-
Cio-San este însă o excepție: mă încântă și mă interesează de la început
până la sfârșit.”
• -3 acte;
• -acțiunea se petrece la Nagasaki, la începutul sec. 20; o tragedie
japoneză, având ca personaj principal o eroină delicată, fragilă, dar
totodată demnă și curajoasă (soprană), încrezătoare până în ultima clipă
în dragostea lui Pinkerton, ofițer în armata americană (tenor);
• -pentru coloritul local, exotic al operei, Puccini a studiat muzica japoneză.
Fiica vestului (1910)
• -dramă în 3 acte;
• -acțiunea se petrece în America; apelează la unele elemente sonore de
culoare locală, dar muzica rămâne în esență italiană.
 Operele târzii

Mantaua (1917) –subiect verist;

Sora Angelica (1917) – o dramă sentimentală;
Gianni Schicchi (1918) – o operă comică, o reînviere a operei bufa italiene.

-toate trei – opere într-un act;

-după 1910, stilul lui Puccini se modifică evident: optează pentru concizia formelor;
armoniile devin mai disonante.

Turandot (1924)
-dramă lirică în 3 acte, după o piesă de Carlo Gozzi; terminată postum (de Franco Alfano);
-acțiunea se desfășoară la Pekin, în timpuri legendare; subiectul evidențiază forța
invincibilă a dragostei;
-Puccini sugerează cadrul exotic prin intonații specific chineze, scări și melodii pentatonice.