Tehnica şi metodica exerciţiilor de atletism

Ca disciplină ştiinţifică, atletismul stabileşte legături de interdisciplinaritate cu teoria şi

metodica educaţiei fizice, psihologia şi pedagogia, anatomia, biomecanica şi urmăreşte
optimizarea formelor de practicare a exerciţiilor atletice în scopul dezvoltării psiho-somatice a
individului, a valorificării la maxim a potenţialului bio-motric al sportivului în vederea
obţinerii unor performanţe sportive de valoare, perfecţionarea continuturilor tehnic, tactic,
fizic al probelor atletice şi a metodicii de pregătire.
• Teoria, metodica şi practica atletismului se află într-o strânsă legătură, deoarece teoria şi
metodica se constituie împreună cu cercetarea ştiinţifică, în principalii factori ce ghidează
activitatea practică.
• Pentru o mai bună înţelegere a noţiunilor cu care vom opera pe parcursul acestui volum, este
necesară definirea succintă a câtorva termeni de specialitate, la care se raportează conţinutul
lucrării noastre.
– Termenul de metodă provine din greaca veche, în care methodos înseamnă cale, mod de
expunere şi conform Epuran M., (2005), indică totalitatea demersurilor prin care omul
reuşeşte să cunoască un anumit fenomen, să producă un obiect sau să provoace conştient
modificări în realitatea materială obiectivă.
•  
• Metoda ştiinţifică este procedura prin care sunt dobândite cunoştinţele şi o
încercare de extindere a şirului cunoştinţelor şi se construieşte pe cunoştinţele
anterioare (Feerer W.T., 1991 citat de Epuran M., 2005).
• Din punct de vedere operaţional, metoda reprezintă o structură de operaţii
corelate în vederea realizării unor scopuri.
• Aplicarea practică a metodei conduce la apariţia procedeului metodic: o serie de
operaţii subordonate acţiunii declanşate la nivelul metodei de instruire, propusă
de profesor şi adoptată de elev (Cristea S., 1998).
•  
• Metodologia reprezintă ansamblul metodelor şi procedeelor metodice folosite
de o ştiinţă sau conform D.E.X.: totalitatea metodelor de cercetare folosite într-o
ştiinţă.
• Legătura dintre metodologie – metodă – procedeu metodic din perspectiva
lui Cerghit, (1997), citat de Dragnea A. şi Stănescu M., (2002), este cuprinsă în
afirmaţia: "Din punct de vedere executiv, activităţii îi corespunde o anumită
metodologie, acţiunii îi corespunde o metodă, iar operaţiei un procedeu".
• Metodica este o parte a didacticii generale care studiază principiile, metodele
şi formele de predare adaptate specificului fiecărei discipline
• Învăţarea motrică constă în însuşirea de acte şi acţiuni motrice pe baza unor
modele experimentale, care duc la o conduită motrică pusă în valoare de măiestria
tehnică şi de sistemul cunoştinţelor specifice domeniului căruia îi aparţin actele şi
acţiunile motrice.
• După Dragnea A., (2002), tipurile învăţării motrice sunt următoarele:
• * senzorio–motrică (după Epuran M., 1986, perceptiv- motrică);
• * învăţare motrică propriu-zisă, ce este caracterizată de o înaltă automatizare;
• * inteligent–motrică ce este specifică însuşirii deprinderilor motrice complexe.
• O altă serie de termeni trebuie definiţi în continuare pentru a înţelege mai exact
învăţarea motrică în general şi în special în atletism.
• Priceperile motrice (elementare şi superioare sau complexe), reprezintă conform
Epuran M., (1986), baza comportamentului învăţat caracterizat printr-un grad
superior de adaptabilitate la situaţiile în care este pus subiectul.
•  
• Deprinderile motrice sunt forme concrete de activitate motrică ce au la bază
stereotipuri dinamice, realizate prin legături temporale în scoarţa cerebrală motorie
(Cârstea Ghe., 1993).
•  
• Tehnica sportivă este definită de Harre D., (1973), citat de Mihăilescu L. N., (2002), ca
fiind un sistem special de mişcări care se execută simultan sau succesiv, dirijate în scopul
organizării raţionale şi a modificărilor de forţe interne şi externe, astfel încât să se
permită atingerea performanţelor superioare.
• Dragnea A, (2002): tehnica reprezintă un sistem de structuri motrice specifice fiecărei
ramuri de sport, efectuate raţional şi economic, în vederea obţinerii unui randament
motric în competiţii.
• În atletism, rolul tehnicii este de a modifica capacitatea motrică a sportivului, cu o
contribuţie decisivă în realizarea performanţei sportive, la orice nivel de vârstă şi
categorie de clasificare.
• Învăţarea motrică în atletism reprezintă, conform Ardelean T., (1990): procesul
organizat de perfecţionare a comportamentului motric achiziţionat pe cale naturală, din
domeniul alergării, săriturii şi aruncării cu scopul adaptării la noi exigenţe, la fel ca
învăţarea şi perfecţionarea unor comportamente motrice specifice.
• Obiectivul final al învăţării tehnicii în atletism vizează valorificarea optimă, la cote
maxime a capacităţii de viteză, forţă, rezistenţă şi îndemânare.
• Şcoala atletismului este etapa iniţierii în atletism, ce are drept scop însuşirea
mişcărilor de bază din categoria alergărilor, săriturilor şi aruncărilor. Astfel,
putem vorbi de şcoala alergării, şcoala săriturii, şcoala aruncării, exersarea fiind
orientată spre învăţarea şi perfecţionarea deprinderilor tipice din alergări,
sărituri, aruncări a căror corectă însuşire constituie premiza instruirii tehnice
specializate. Practicarea respectivelor exerciţii asigură şi o prelucrare
musculară şi articulară adecvată, precum şi formarea şi dezvoltarea unor
capacităţi psihomotrice.
•  
• Schema tip a învăţării tehnicii exerciţiilor de atletism reprezintă forma unitară,
general aplicabilă conform căreia se desfăşoară activitatea de învăţare.
•
• Învăţarea tehnicii propriu-zise se realizează în cadrul a trei etape:
• I. Etapa pregătitoare;
• II. Etapa fundamentală;
• III. Etapa finală.
•
• 1. Etapa pregătitoare – În această etapă elevul are în general un rol pasiv,
de recepţionare a celor transmise de către profesor, iar în următoarele
două etape are un rol activ, aplicând în practică exerciţiile propuse de
cadrul didactic.
• Pentru început se urmăreşte iniţierea în tehnica probei, având drept
scop formarea unei reprezentări clare şi corecte a deprinderii motrice ce
urmează a se însuşi prin:
• * enunţarea exerciţiului;
• * demonstrarea tehnicii de execuţie;
• * explicarea tehnicii de execuţie;
• * descrierea şi ilustrarea exerciţiului.
• În ceea ce priveşte demonstraţia, aceasta are un rol special, ea trebuind să
fie corectă, la nivel de model, efectuată dintr-un loc din care se vor putea
vizualiza cel mai bine de către studenţi sau elevi, părţile caracteristice ale
exerciţiului. De exemplu, la săritura în lungime, zborul se poate observa cel
mai bine din lateral, de la distanta de 8 - 10 metri, faţă de groapa cu nisip.
• Conţinut:
• - enunţarea exerciţiului;
• - demonstrarea exactă a acestuia cu toate elementele de structură ale exerciţiului, la viteză
optimă, cu un ritm şi amplitudine normale ale mişcării;
• - în continuare pot fi realizate demonstraţii suplimentare prin care se doreşte formarea unei
reprezentări cât mai clare despre mişcare;
• - reprezentarea exerciţiului abordat se eficientizează prin explicaţii şi descrierea acestuia,
profesorul având în vedere posibilităţile de înţelegere ale colectivului: vor fi folosiţi termeni
precişi pentru a preciza fazele exerciţiului şi a le scoate în evidenţă pe cele mai importante
pentru execuţia corectă şi eficienţa probei în competiţii;
• - captarea interesului elevilor prin prezentarea unor date importante, recorduri,
performanţe;
• - ilustrarea prin materiale iconografice: kinograme, tehnici video, dvd, fotografii, planşe,
diagrame;
• - stabilirea concretă a principalelor exerciţii cu ajutorul cărora se ajunge la însuşirea tehnicii.
• Este necesar ca elevii să cunoască spre ceea ce trebuie să tindă, ca rezultat final.
• În această etapă pregătitoare, dacă este nevoie, se va efectua descompunerea acţiunii
motrice respective în elementele componente şi exersarea analitică a acestora cu o atenţie
deosebită la preîntâmpinarea sau înlăturarea greşelilor de execuţie.
• 2. Etapa fundamentală – cuprinde învăţarea propriu-zisă a tehnicii. În
această etapă activitatea elevilor devine conştientă şi creatoare.
• Ca sarcini ale acestei etape se desprind următoarele:
• - însuşirea mecanismului de bază* şi consolidarea lui, adică insuşirea
reprezentării schematice a tuturor fazelor componente ale unei probe la un
nivel tehnic elementar (ex. - săritura în lungime: elan, bătaie, zbor,
aterizare).
• *Mecanismul de bază poate fi definit ca: succesiunea logică de acte
motrice obiectiv necesare, în vederea efectuării eficiente a acestora. Lui i
se asociază caracteristicile spaţio–temporale şi dinamice ale procesului,
respectiv distanţă, amplitudine, poziţie, etc. Exemple de mecanisme de
bază: ritmul de trei paşi în alergarea de garduri, alergarea fiecărui
component al ştafetei, succesiunea fazelor alergării, săriturii.
• - însuşirea verigilor principale* ale execuţiei;
• *Veriga principală a unui exerciţiu de atletism o reprezintă elementul
caracteristic al tehnicii respective. Exemple: pasul peste gard, schimbul de
ştafetă, procedeele tehnice de sărituri, etc.
• - complicarea treptată a verigilor fundamentale cu noi secvente tehnice şi crearea de noi modele
stadiale;
• - însuşirea întregului exerciţiu ca model final;
• - verificarea gradului de însuşire a profilului tehnic brut şi a capacităţii de performanţă.
• În atletism, metoda fundamentală de instruire este exersarea globală şi analitică (pe secvenţe).
• Execuţia globală presupune respectarea unei condiţii, şi anume, exerciţiul efectuat global trebuie
simplificat, uneori până la o schemă, apoi prin complicări succesive, este apropiat ca formă şi
structură din ce în ce mai mult până la execuţia finală.
• Execuţia se simplifică prin: reducerea amplitudinii mişcării şi a vitezei de execuţie, uşurarea condiţiilor
de lucru. Exersarea globală presupune repetarea exerciţiiului cu toate elementele de structură,
eliminându-se din câmpul atenţiei acale elemente care nu suntconsiderate importante în stadiul
respectiv al învăţării.
• Efectuarea globală a unui exerciţiu în scopul îmbunătăţirii tehnicii poartă denumirea de execuţie de
studiu, care presupune în majoritatea situaţiilor, tratarea individuală a elevilor. În această situaţie se
impune ca atenţia să fie îndreptată asupra unui singur element executat în repetări succesive.
• Mijloacele şi indicaţiile metodice utilizate debutează cu execuţia unor faze din tehnica probei
urmărind însuşirea verigii principale a exerciţiului (exemplu: aruncarea greutăţii de pe loc cu faţa,
lateral, apoi cu spatele). Urmează execuţia globală a exerciţiului, urmărind atât însuşirea verigii
principale, cât şi a celorlalte faze.
• În cadrul unei lecţii de învăţare, atenţia elevilor trebuie canalizată pe unul, două elemente din
ansamblul tehnic, acesta fiind un obiectiv principal al lecţiilor de acest tip.
• Greşelile care se ivesc în formarea deprinderii tehnice apar datorită
unui nivel mai redus al pregătirii fizice sau a execuţiilor realizate la
viteze şi cu eforturi prea mari comparativ cu stadiul învăţării. Aceste
greşeli se evită prin:
• * ameliorarea calităţilor motrice deficitare;
• * reducerea vitezei mişcării şi contracţiilor musculare prea puternice.
• Verificarea gradului de însuşire a profilului brut al tehnicii de execuţie
se face pe baza unor eforturi variabile.
• Aprecierea execuţiei se întâlneşte în activitatea de învăţare şi
perfecţionare rezultând din observaţiile profesorului şi din atribuirea
de calificative.
•  
• 3. Etapa finală – cuprinde procesul de perfecţionare a tehnicii, care
depinde de mai mulţi factori, şi anume:
• - complexitatea exerciţiului abordat;
• - nivelul capacităţilor motrice ale elevilor;
• - organizarea exersării, formaţiile de lucru utilizate;
• - volumul de lucru.
• Obiective:
• - se urmăreşte, ca pe baza stabilirii particularităţilor individuale ale
tehnicii de execuţie, să se dobândească componenta motrică cea
mai raţională cu cei mai ridicaţi indici de execuţie de care dispune
atletul la un moment dat, în vederea realizării performanţei
sportive optime;
• - se stabilesc căile de perfecţionare a tehnicii în scopul obţinerii
performanţelor ulterioare.
• Conţinut:
• - efectuarea exerciţiului în întregime;
• - executarea unor secvenţe tehnice ale exerciţiului;
• - aplicarea unor exerciţii suplimentare corespunzătoare;
• - aprecierea nivelului execuţiei tehnice;
• - în funcţie de particularităţile individuale se stabilesc sarcini amănunţite şi metodologia adecvată pentru
obţinerea unui comportament competiţional cât mai performant.
• Caracteristicile acestei etape sint:
• - atletul transferă o parte din atenţia sa de la mecanismul de execuţie la eficienţa şi rezultatul sportiv al
alergării, săriturii, aruncării;
• - rezultatele perfecţionării tehnice se înscriu pe o linie continuu ascendentă deoarece calitatea
comportamentului motric depinde de o serie de factori obiectivi şi subiectivi.
• Principalele modalităţi de lucru folosite pentru perfecţionarea tehnicii exercitiilor de atletism sunt:
• - repetarea exerciţiului în intregime;
• - execuţia numai a unor părţi din tehnica probei;
• - execuţii globale sau parţiale în condiţii cât mai variate şi apropiate de cele intilnite în competiţii, în
condiţii îngreuiate sau uşurate.
• În cadrul acestei etape, verificarea capacităţii de performanţă are loc în competiţii sau în antrenamente de
control.
• 
•