AUSTRO-UNGARIA

Realizator: Lupu Bianca Ana Maria

Clasa a X-a A
Liceul Teoretic “Ioan Slavici”
Austro-Ungaria, numită și Dubla Monarhie împărătească și crăiască sau
Monarhia Dunăreană, desemnează statul condus de monarhii Habsburgi în
Europa Centrală și în Europa de Sud-est între 1867 și 1918. Acest stat a existat
după transformarea Imperiului Austriac într-o dublă monarhie pe baza
compromisului austro-ungar din 8 iunie 1867, recunoscut în Austria prin
constituție începând cu 21 decembrie 1867, până în 31 octombrie 1918 (când
Ungaria a ieșit din uniune).
Monarhia austro-ungară se compunea din două state: din „Regatele și
Țările reprezentate în Consiliul Imperial”, neoficial Cisleithania (stat numit
oficial Austria doar din 1915), și din „Țările Sfintei Coroane Ungare a lui
Ștefan“, neoficial Transleithania (stat numit colocvial Ungaria). Altfel spus,
Dubla Monarhie era formată dintr-un imperiu (al țărilor austriece) și un
regat (al țărilor ungurești). La acestea se adaugă din 1878, sub ocupație
austriacă, teritoriul Bosniei și Herțegovinei, care, din 1908, după lungi
negocieri în cadrul monarhiei, a fost încorporat în calitate de
Condominium.
Numele statului

Denumirea oficială Monarhia Austro-Ungară a fost stabilită de

către împăratul și regele Francisc Iosif I într-un document scris
de mână în 14 noiembrie 1868.
 Steaguri
Austro-Ungaria nu avea un drapel de stat unic și comun ambelor părți ale
monarhiei. În schimb, avea:
-un steag comun al marinei militare (roșu-alb-roșu cu un scut încoronat), introdus
încă din 1 ianuarie 1787,
-steagurile de luptă ale Armatei Comune și
-un steag comun al marinei comerciale, adoptat la 1 august 1869 (o combinație a
steagului marinei militare și a steagului Regatului ungar, completată de mica stemă
maghiară).
Printr-un decret al monarhului, la 12 octombrie 1915 a fost adoptată o nouă serie
de steaguri pentru marină, inclusiv pentru marina militară și de război. Cu toate
acestea, din cauza condițiilor de război, noile steaguri nu au intrat niciodată în uz.
În schimb, noul steag de război putea fi văzut, de exemplu, tipărit pe cărți poștale.
De asemenea, unele avioane austro-ungare afișau noul steag pe coadă.

Steagul marinei militare austro-ungare Steagul marinei comerciale austro-ungare

 Culorile Casei de Habsburg (negru-galben) erau folosite în
Cisleithania. A nu se confunda Cisleithania cu Arhiducatul Austriei
unde, pe lângă steagul Casei de Habsburg, mai era folosit și
steagul istoric al arhiducatului (roșu-alb-roșu). Jumătatea
maghiară a monarhiei avea ca steag un tricolor roșu-alb-verde
afișând stema Ungariei.

Steagul Casei de Habsburg Steagul Regatului Ungariei din 1867 până în 1918

Steme
Din 1867 până în 1915, vulturul bicefal al dinastiei de Habsburg-Lorena (al „Casei de Austria“) a fost principalul
simbol al instituțiilor comune (k. u. k.) ale Austro-Ungariei; el reprezenta dinastia cu mult înainte de instituirea
Dublei Monarhii și simboliza rangul imperial.
Cum vulturul bicefal simboliza în același timp jumătatea imperială (austriacă) a monarhiei, Cisleithania, această
stemă a constituit un motiv constant de insatisfacție pentru politicienii maghiari, care erau reprezentanți ai
jumătății regale a monarhiei
Dezvoltare
Compromisul austro-ungar 1848–1867

Rădăcinile Austro-Ungariei se găsesc în

disputa dintre Imperiul Austriac și Regatul
Prusiei în privința rolului dominant în cadrul
Confederației Germane, care a fost
întemeiată în 8 iunie 1815, la Congresul de
la Viena, cu Austria ca putere prezidială.
Din punctul de vedere al Prusiei, Austria
era principalul obstacol în calea realizării
soluției mic-germane — o uniune a țărilor
din Confederația Germană sub conducerea
Prusiei, din care Austria urma să fie
exclusă — soluție susținută de o
organizație politică supraregională, numită
Asociația Națională Germană.
Franz Josef I al Austriei (în română
Francisc Iosif I, în germană Franz Josef I.,
în maghiară I. Ferenc József, în cehă
František Josef I, în croată Franjo Josip I,
în italiană Francesco Giuseppe I), (n. 18
august 1830, Viena - d. 21 noiembrie 1916,
Viena) a fost: împărat al Austriei din Casa
de Habsburg, rege al Ungariei și Boemiei,
rege al Croației, mare duce al Bucovinei,
mare principe al Transilvaniei, marchiz al
Moraviei, mare voievod al Voievodatului
Serbia etc. din 1848 până în 1916.
Negocierile cu Regatul Ungariei asupra Compromisului au fost încheiate
la începutul anului 1867. În 17 februarie 1867, Francisc Iosif I a numit
noul guvern maghiar sub conducerea contelui Andrássy. Negocierile
vieneze au fost încheiate o zi mai târziu. În 27 februarie 1867 a fost
reinstaurată Dieta Ungariei. În 15 Martie, contele Andrássy și guvernul
său din Buda au depus jurământul de credință împăratului Francisc Iosif
I. Concomitent au intrat în vigoare dispozițiile Compromisului austro-
ungar. Aceste evenimente au marcat de facto ziua de naștere a Dublei
Monarhii, chiar dacă tratatul Compromisului încheiat în Ungaria în 12
iunie a fost sancționat de Consiliul Imperial austriac abia în 21 decembrie
1867 și a devenit valid începând cu 22 decembrie 1867 (sub numele
popular de Constituția din decembrie). Francisc Iosif I a fost încoronat la
Buda ca Rege al Ungariei în 8 iunie 1867.
Dubla Monarhie 1867–1914

Austro-Ungaria în 1887 : Cisleithania în roz, Transleithania în galben, Bosnia

(otomană, administrată de Austro-Ungaria) în portocaliu.
Francisc Iosif I era în mod oficial șeful de stat comun constituțional (uniune
personală), sub a cărui conducere erau administrate în comun atât politica
externă, Armata Comună și marina de război, cât și finanțele trebuitoare
respectivelor trei ministere „imperiale”, mai târziu numite „imperiale și regale”, cu
sediul în Viena (cele trei instituții comune care făceau din Austro-Ungaria o uniune
reală):

Ministrul de externe k.u.k.; Președinte al Consiliului ministerial comun

Ministrul de război k.u.k.
Ministrul de finanțe comun
 Politica
Nu a existat o constituție comună a Dublei Monarhii. Baza legislativă a Monarhiei
Dunărene era constituită din următoarele trei seturi de legi care aveau aceeași forță
legală în Cisleithania și în Transleithania:

Pragmatica Sancțiune a împăratului Carol al VI-lea, confirmată în 19 aprilie 1713,

Legea constituției (numită atunci inoficial Legea delegației) pentru Cisleithania, ca
parte a Constituției din decembrie intrată în vigoare în 21 decembrie 1867.
 Conducători și ministere comune
Francisc Iosif I. 1867–1916
8 iunie 1867 — încoronat ca Rege al Ungariei (I. Ferenc József)
21 noiembrie 1916 — decedat
Carol I./IV. 1916–1918
21 noiembrie 1916 — devine în mod automat împărat și rege la moartea înaintașului
său
30 decembrie 1916 — încoronat ca Rege al Ungariei sub numele de Carol IV. (IV.
Károly)
11 noiembrie 1918 — demisia guvernului în jumătatea austriacă a monarhiei (fără
abdicare)
13 noiembrie 1918 — demisia guvernului în jumătatea ungurească a monarhiei (fără
abdicare)

Coroana Sfântului Ștefan a Ungariei.

Coroana imperială a Austriei.
Limbi și societate
Recensământul din 1910 din Austro-Ungaria a ținut seamă și de
limba colocvială a cetățenilor monarhiei. Cel mai adesea, evreii din
Cisleithania au consemnat drept limbă vorbită germana; la fel au
făcut funcționarii care, chiar dacă nu aveau ca limbă maternă
germana, utilizând-o în mod cotidian în aparatul administrativ, o
vorbeau cu predilecție. Cifre exacte în privința clasificării vorbitorilor
diferitelor limbi din Dubla Monarhie nu există.

Limbă Număr de vorbitori Procent

Germană 12.006.521 23,36
Maghiară 10.056.315 19,57
Cehă 6.442.133 12,54
Poloneză 4.976.804 9,68
Croată și Sârbă 4.380.891 8,52
Ucraineană (Ruteană) 3.997.831 7,78
Română 3.224.147 6,27
Slovacă 1.967.970 3,83
Slovenă 1.255.620 2,44
Italiană 768.422 1,50
Altele 2.313.569 4,51
Total 51.390.223 100,00
Forța armată Sistemul militar al Monarhiei austro-ungare în ambele
(părți) de stat(e) s-a bazat din 1868 pe principiul datoriei
universale și personale a fiecărui cetățan de a lua arma
în mână.

Forțele armate erau constituite din Armata Comună, din

forțele de apărare ale ambelor state (Forțele de apărare
cezaro-crăiești și Forțele de apărare regale maghiare) și
din Marina Militară Imperială și Regală.
 Religii
Următoarele tabele ilustrează împărțirea pe religii a cetățenilor Austro-Ungariei.
În vreme ce jumătatea austriacă a monarhiei era aproape în întregime catolică
(majoritar roman-catolică, iar în estul Galiției și greco-catolică), în jumătatea de
est a Ungariei, pe lângă romano-catolici și greco-catolici, exista o minoritate
protestantă (mai ales reformată) însemnată din punct de vedere numeric,
precum și o minoritate ortodoxă. Populația ebraică se concentra în pățile estice
ale Dublei Monarhii, mai cu seamă în Galiția, unde reprezentau, în medie,
aproximativ 10 % din total.
Romano-catolici 79.1% (20,661,000)
Greco-catolici 12% (3,134,000)
Evrei 4.7% (1,225,000)
Ortodocși 2.3% (607,000)
Luterani 1.9% (491,000)
Alta sau fără religie 14,000
Educație
În domeniul educației generale, s-a ajuns prin școala obligatorie la un recul
constant al analfabetismului existent frecvent în special în părțile estice și
sudice ale Dublei Monarhii. Cu toate acestea, analfabetismul a rămas mai
departe o problemă serioasă a politicilor de educație și a împiedicat
participarea unor largi segmente de populație la viața socială și politică.
Bibliografie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Austro-Ungaria