CĂLUŞARII

 CALUSARII
 PROVENIENTA
 TRADITIA
 DANSUL
 Căluşarii
 Căluşarii- reprezinta cel mai spectaculos şi dinamic dans
al folclorului românesc, poartă în el o inepuizabilă
dezlănţuire de energie umană, în care salturile
spectaculoase sugerează levitaţia, sau poate dorinţa
omului de a se desprinde de pământ sau de propia lui
condiţie, în care furia aprigă a jocului pare că depăşeşte
limitele omenescului, dansul fiind parcă o reprezentare
frenetică a trăirilor sufleteşti.
Acest dans se execută mai ales în
Săptămâna Rusaliilor, cu scopul
de a se alunga Ielele, sau a
alunga spiritul lor malefic şi păstrat
în timp – dincolo de reprezentarea
sa mitică, drept cea mai
reprezentativă şi complexă formă
a coreografiei populare româneşti.
Denumirea lui este oarecum
diferită, în funcţie de regiune –
astfel în Oltenia se numeşte Căluş
şi Căluşar, în Transilvania
– Căluşer, în Moldova şi Banat-

Călucean.   
Traditia calusarilor vine din vremuri
stravechi, pe vremuri calusarii erau
preoti ai cultului solar. Condusi de un
mare preot- devenit vataf dupa
raspandirea crestinismului – dansurile
lor erau mai mult decat initiatice.
Vataful implora zeul sa il ajute la
conducea armatei de calusari, care se
razboiau cu duhurile rele ce puneau
stapanire pe sate. Acestia depuneau
un juramant al tacerii, doar vataful
avand voie sa vorbeasca. Din cand in
cand, la indemnurile vatafului, calusarii
scoteau anumite strigate de lupta. S-a
constatat ca atat juramantul de tacere
cat si strigatele de lupta isi aveau rolul
lor mai mult decat important. 
Vătaful – conducătorul cetei căluşarilor, este ales după
ce cunoaşte toate comenzile,dansurile şi executarea lor cu
cea mai mare virtuozitate, să fie cel mai puternic în lupta
dreaptă cu alţi căluşari. El are atribuţiile de conducător al
întregului ceremonial, dar este subordonat Mutului.
Mutul Căluşului – este cel mai interesant şi
important personaj din alaiul căluşarilor.Este îmbrăcat în
haine peticite, poartă la brâu sau în traistă un falus
sculptat din lemn - semn clasic al fertilităţii atât a naturii cât
şi a oamenilor. Poate să facă ce doreşte: să nu asculte de
vătaf, să intre şi să iasă când vrea din joc, să-i facă pe
ceilalţi dansatori să greşească ca apoi să-i bată cu paloşul
pe spate, să sărute fetele şi femeile– singurul lucru care îi
este interzis – putând fi pedepsit chiar cu moartea, este să
vorbească – nu numai în timpul dansurilor ci pe toată
perioada cât funcţionează ceata căluşarilor.
Ritualul Căluşului cuprinde o serie de jocuri, cântece,
strigători şi dansuri, interpretate de grupuri de
dansatori bărbaţi (căluşari), în număr impar.
Căluşarii au o îmbrăcăminte caracteristică: pălărie cu
panglici, bastoane, ciucuri şi zurgălăi la picioare, betele
aşezate cruciş peste cămaşă.
Căluşarii execută dansul ritual în perioada Rusaliilor.
În tradiţia populară, rusaliile (numite şi iele) sunt nişte
creaturi malefice care au înfăţişarea de fete tinere şi
frumoase, ce apar noaptea şi vrăjesc bărbaţii prin cântecul şi
dansul lor, lăsându-i bolnavi. Rusaliile/ielele pot să
îmbolnăvească oameni şi pentru că aceştia au lucrat în zile
interzise sau pentru că le-au supărat în vreun alt fel.
Spectacolul oferit de ei te
fascinează şi în acelaşi timp îţi
stârneşte o mândrie bine
justificată  - că ceva pur românesc,
atestat în Europa încă din Evul
Mediu ca o adevărată „emblemă”
a românilor, ceva ce ţine de fiinţa
noastră spirituală, este
supracompetitiv în lume, la cele
mai ridicate standarde ale genului. 
Indiferent că este joc ritual,
magic sau un strălucit
reprezentant al coreografiei
folclorice româneşti, Căluşarii
par într-adevăr că posedă
diferite energii, care le dă
puterea să se autodepăşească,
trecând aproape peste condiţia
umană, ei par posedaţi,
pătrunşi de o vitalitate
electrizantă, ce pare aproape
imposibil.

 
 „ Jocul acesta nu e numai joc, e rugă şi
blestem, e un semn pe care îl dăm Soarelui
că suntem aicea, pe pământurile noastre”...