CĂLUȘUL

2
“(…)jocul ăsta nu e numai joc, e rugă și blestem, e un semn pe care îl
dăm soarelui că suntem aicea pe pământurile noatre” (Ion
Lancranjan, “Suferinta urmasilor”)

Am regasit in el energia Universului, impulsul divin primordial,

jocul in sine transpunandu-te intr-un timp sacru. El activeaza
potentialul creator care ne ghideaza catre implinirea noastra ca
fiinte pe acest Pamant.
3
‘La mulţi le place căluşu, dar puţini pot să-l înveţe. Căluşu ie
rupt din şoimane, pentru că ie iute, schimonosit, sucit şi numai
şoimanele putea să-l joace’ (vătaful din Greci, 1976).
De ce este dansul important în căluş? Mişcările de dans creează
prin organizarea ritmică a timpului şi spaţiului o stare extatică,
care desprinde în mod simbolic dansatorul de realitate şi îl
situează la un alt nivel, unde comunicarea cu spiritele (ielele)
devine posibilă.
Anca Ghiurghescu

4
 Căluşul este un ritual de trecere (de la primăvară la
vară) care se practică de Rusalii şi ţine de cultul unui
străvechi zeu cabalin numit de tradiţia populară: Căluş,
Căluţ, Călucean.
Căluşul îşi exercită puterea prin dans, muzică,
costum, texte, acţiuni dramatice, obiecte rituale, reguli şi
interdicţii. Toate aceste instrumente rituale se intersectează
şi se influenţează reciproc, constituind o practică care este
semnificativă numai în totalitatea şi complexitatea ei.

5
ORIGINILE
CĂLUȘULUI
 Ceremonialul în sine se pierde în negura timpurilor pelasge şi cuprinde
taine care cu greu mai pot fi desluşite azi.

Exista documente istorice care atesta practicarea dansului si cu alte

ocazii, de exemplu, dansul executat de soldatii lui Mihai Viteazu, caluserii ce se
aflau sub conducerea capitanului Baba Novac, in cadrul sarbatorii date de
Sigismund Bathory in 1599, la Piatra Caprei, langa Alba Iulia.

“Are caracter razboinic. Calusarii au ceata, au steag, au vataf, ajutor de vataf,

depun juramant... Este o organizare militara. La origini, sigur aveau sabii. Era
dansul dinaintea luptei’

7
 Xenophon ( Anabasis, VI,I 5-6) descrie astfel dansul tracic al
sabiilor: “Dupa libatii si dupa cintarea paianului, cei dintii s-au manifestat tracii
si au inceput sa danseze cu arma in mina in sunetul flautului , in acest timp
sarind sus si usor si agitind toti pumnalele. In cele din urma , unul din ei l-a
invins pe altul, si toti au crezut ca acela fusese ucis:el cazuse cu mare arta […]
Invingatorul a luat arma celui invins si s-a departat cintind sitalke , iar ceilalti
traci il scoasera pe cel ce cazuse ca si mort: de fapt el insa, nu suferise citusi de
putin.”
De la inceputul secolului al XVIII-lea documente scrise ii mentioneaza
prezenta atat in Valahia, cat si in Transilvania si Moldova. Invatatul voievod
Dimitrie Cantemir il aminteste cu mare admiratie in a sa Discriptio Moldoviae
mentionand că are peste 100 de jocuri, adevărate acrobaţii cu sărituri
spectaculoase şi bătăi iuţi, însoţite de strigăte şi zicători.

8
 O interpretare interesantă a originii Căluşului a fost cea
înregistrată în vara anului 2006 de la Florea Crăciunescu (n. 1941), Mutul
cetei din Dobroteasa:
„Se zice că atunci când Domnu’ Iisus era prigonit că vroiau să-l pună pe
cruce a întâlnit un grup de căluşari care jucau pe-atuncea Căluşu’ cu
Mutu’ în frunte.
Şi Domnu’ Iisus S-a ascuns printre ei, S-a făcut vătaf… Şi de aia noi cu
vătaf cu tot tre’ să fim cu soţ (în număr par, n.n.) şi la asta mai vine
Mutu’ care nu-i cu Dumnezeu: el e cu diavolu’ şi rămâne pe-afară, face
altceva… scamatorii, strigă…
Şi mereu la joc vătafu’ şi cu Mutu se încontrează aşa, că el vrea să-şi ia iar
locu’ lui, să nu mai fie partea dumnezeiască… să conducă Căluşu’, da’ nu
să poate! Că dacă Domnu Iisus aşa a lăsat!…”.
9
VALENŢE ALE
CĂLUȘULUI
 Războiul căluşarilor cu Rusaliile este unul crâncen,
ritualul Căluşului având multiple funcţii: de vindecare a celor
luaţi din Căluş, apotropaică şi profilactică, precum şi de
fertilitate şi de fecunditate.
Căluşarii îşi ciocnesc beţele, bat pământul cu picioarele
în dansul lor, zornăie zurgălăii, scoţând adevărate strigăte de
luptă la comenzile vătafului: “Hălai-şa/ Hălai-şa/ Hălai-şa-şa-
şa-şa-şa” sau “Hei la şa/ Hei la şa”, asemeni unui imbold de a se
avânta în luptă călare, precum şi îndemnul de a urmări
inamicele Rusalii “Uite-o aicea/ Hai pe ea, pe ea” sau
avertismentul de a se feri din calea pericolului: “Iar aşa, iar aşa,/
I-auzi, ia-o, ia-o!”.

11
✣ Transferul magic al fertilităţii divine prin descântarea în
timpul jocului, a bolovanului de sare pentru animale şi a
blidului cu seminţe pentru însămânţarea ogoarelor
✣ Grăbirea căsătoriei fetelor şi fertilizarea tinerelor soţii care
intrau în Hora căluşarilor de la sfârşitul jocului
✣ Vindecarea persoanelor „luate de Rusalii” prin transferul
magic al sufletului sănătos de la oala de lut spartă cu bâta de
Mut sau Vătaf sau de la Căluşul supus unei morţi rituale,
denumită „Doborârea Căluşarului”, la omul bolnav
✣ Alungarea Rusalcelor prin ameninţare cu bâta, prin
practicarea unor scenarii războinice, folosirea unor plante
magice, prin invocarea unor formule magice în timpul
jocului de către căluşari şi prin gălăgia produsă de zurgălăi
şi chiotele scoase de căluşari în timpul jocului

12
Jocul căluşarilor nu a fost niciodată privit ca un simplu spectacol
în lumea satului. Oamenii îi aşteptau cu nerăbdare în ograda lor
să alunge necazurile.
Bolnavii sau copiii bolnăvicioşi se întindeau pe pământ într-un
cerc sacru, desenat cu steagul în ţărână, iar căluşarii săreau de
trei ori peste ei să îi tămăduiască, în timp ce jucau, rosteau
descântece şi blesteme să alunge boala.
Cercul format de căluşari descrie un spaţiu sacru în care puterea
căluşarilor se manifestă activ. Jocului i se atribuie următoarele
roluri şi funcţii: vindecare, profilactice, de propiţiere, de invocare
a fertilităţii.

13
Calusul era o datina a fertilitatii si un ritual de protectie
impotriva bolilor, mai ales a celor cu mintea ratacita de cantecul
si jocul ielelor (zane rele).
Datina avea ca principale componente dansul, gestica, mimica,
muzica, costumele cateva obiecte simbolice. Pentru a-si putea
implini menirea, calusarii constituiau un grup inchis, legat prin
juramant de supunere fata de capetenie. Juramantul se facea pe
steag (tui), simbol al fortei si unitatii grupului. Calusarii dansau,
iar mutul facea interludii comice. Echipa forma un cerc in care
capetenia presara sare, lana, apa, usturoi si absint. Nimeni n-
avea voie sa treaca marginea acestui cerc format de dansatori,
care erau inzestrati cu puterea de a tamadui si fertiliza. Cine
atingea un calusar era protejat impotriva bolilor si absorbea
forta.

14
SCENARIUL
RITUAL
15
 Scenariul ritual cuprinde trei secvente semnificative, in care
relatiile dintre interpreti (calusari) si colectivitate difera.
Astfel secventa de inceput, Ridicarea Steagului –
Juramantul si cea finala Spargerea Calusului se desfasoara in
cadrul restrans al cetei. Aceste parti ale ritualului sunt inconjurate
de mister, satenilor fiindu-le interzisa participarea.
Secventa de mijloc, Jocul Calusului a avut si are drept
cadru de manifestare satul, “scena” pe care ceata evolueaza si intra
in relatie cu colectivitatea.

16
 Eficienta mare a jocului Calusarilor rezida din caracterul
ermetic si misterios care invaluie ceata. Tenacitatea in a nu
dezvalui vreun secret s-a dovedit atat de puternica, incat pana
astazi numeroase aspecte legate de atributiile sacre ale vatafului,
de pilda incantatiile rostite la intrarea sau iesirea din ceata, sa
ramana necunoscute. Zicatoarea olteneasca “Nu se spune, ca-n
Calus“ ilustreaza pe deplin ermetismul cetei si caracterul ei de
asociatie secreta

17
DESFASURAREA SI
SEMNIFICATIILE
RITUALULUI
NASTEREA CALUSUUI

LEGATUL STEAGULUI

19
20
21
22
 Naşterea simbolică a Căluşului, numită Ridicarea sau
Legarea Steagului, Săritul Căluşului, corespunde, ca dată de
manifestare, cu Jurământul.
Vătaful, Mutul şi Căluşarii mergeau, insoţiţi de lăutari, la
un loc dinainte cunoscut din hotarul satului, la o movilă, apă (râu,
pârâu, lac, ba ltă), intr-o poiană din pădure sau la o răscruce de
drumuri unde treceau printr-un ceremonial extrem de complex, din
lumea profană in cea sacră, participau la naşterea simbolică a
zeului Căluş şi a substitute lor sale (Ciocoul şi Steagul).
Exista doua secvente rituale: naşterea zeului Călus si
jurământul de credinţă.
23
 Acolo, în apropierea apelor, la movile sau tumuli funerari, in
poieni ale pădurii, se intâlneau pe timp de noapte şi ielele.
Manifestarea ceremonialului pe timp de ziuă (dimineaţa sau înainte
de apusul soarelui) se leagă, fireşte, de cultul solar de care este
dependent Căluşul, nu de cultul lunar al ielelor.
Pentru confecţionarea steagului era nevoie de mai multe
obiecte cu valoare apotropaică şi fertilizatoare: prăjina steagului din
lemn de brad, tei, stejar; năframă (ştergar, batistă, basma, pânză aibă
sau roşie, panglici tricolore); plante (usturoi, pelin, busuioc, frunze de
nuc); spice de grâu, seminţe; sare; cărbune, tămâie.

24
NASTEREA CALUSUUI

JURAMANTUL
„În numele lui Dumnezeu, Sfântuţul, ne legăm jurând în credinţă
către steag, că vom juca în dreptate, fără supărare și fără murmur”.

25
26
27
28
29
 Călusarii jură pe rând: “Jur pe steagul nostru steag / Să
joc mereu cu drag! / Să ascult de al meu vătaf / Niciodată nu
lipsesc / De-ar fi să mă prăpădesc”.
Ultimul jură Vătaful (Mutul nu jură): “Îmi sunteti frati
si în numele Călusului nu voi părtini pe nimeni și nu voi ierta pe
nimeni. Vom împărti totul frăteste: și bucuriile, si necazurile,
dar si banii.”
În jurământul vătafului e o poruncă dată călusarilor să nu se
apropie de femeie șapte zile înainte de călus si sapte zile în
timpul călusului.

30
 Pentru a-si putea implini menirea, calusarii constituiau un
grup inchis, legat prin juramant de supunere fata de capetenie.
Juramantul se facea pe Cioc sau pe Steag (tui), simbol al fortei si
unitatii grupului.
In unele sate jurământul se depunea in mijlocul unei ape sau
cu palmele mâinilor scufundate in apă. Juramântul consfintea
unitatea şi solidaritatea dintre membrii cetei, supunere totală fata de
Vătaf, renunţare la plăceri le omeneşti, angajamentul ca vor
participa un numar de ani.
Angajamentele erau pronuntate in cor, dupa Văraf.

31
 Legământul este de două feluri:
- jurământul depus de cei care intră pentru prima dată in
ceata Caluşului si juramântul anual al Caluşarilor, pe o vară, ca vor
respecta legea Caluşului. Dupa intrarea initiatica in ceata, Călușarii
devin personaje sacre
Bărbatul care dorea să devină caluşar şi sa intre in ceata
Căluşului jura ca va juca Călusul un număr fix de ani: 3, 5, 7, 9.
Dupa expirarea termenului, el putea parasi ceata sau, daca dorea să
joace in continuare, reinnoia juramântul.

32
 Fiecare călusar are la el frunze de alun și de nuc, foi de pelin
și usturoi precum și o bâtă, semn al iniţierii feciorilor în vechime, dar
şi posibilă armă împotriva duhurilor rele sau reprezentare simbolică
a razelor soarelui.
Credinţa tuturor era ca nerespectarea legamântului depus
atragea imbolnăvirea, luatul din Rusalii şi chiar moartea.

33
DESFATAREA ZEULUI

JOCUL CALUSULUI

34
 Se trece gradat de la atmosfera paşnica dinaintea inceperii
luptei, redată de mersul la pas al cailor, numită Plimbarea, la
tropăitul şi galopul vijelios când, la unele cete din Dolj, apar victime
in rândul căluşarilor, secvenţă rituală numită sugestiv Doborarea din
Căluş.
Ciocnitul betelor, zanganit al armelor de luptă, zgomotul
produs de bătutul pământului cu picioarele, de clopoţei, zurgălăi şi
pinteni au menirea de a infricoşa ielele.
Strigăturile Vatafului trebuie să aibă mare vechime de vreme
ce acestea cuprind cuvinte necunoscute sau ieşite din vocabular.

35
 JOCUL IN CURTILE GOSPODARILOR

Mutul intră pe poarta gospodăriei şi trasează cu paloşul

cercul in care vor juca căluşarii. In mijlocul cercului este intinsă o
masă rituală direct pe pământ pe care gazda, Mutu sau Vătaful pun
ofrande pentru colindatori, de obicei lâna tunsă de pe o oaie, diferite
produse pentru a fi vrăjite de căluşari din care nu lipseşte drobul de
sare, strachina cu seminţe, manuchiuri de pelin şi usturoi.
Mai poate apărea o oală cu apa in care se aruncă bani,
frunze de nuc, căpăstrul calului şi alte produse.

36
 Aceste produse aveau să aducă gospodarului prosperitate, rod
bogat holdelor, fertilitate turmelor de vite.
Seminţele erau amestecate cu cele care urmau a fi semănate in
anul viitor, sarea era dată vitelor să o lingă şi să se prăseasca, usturoiul
şi pelinul se păstra ca leac pentru vindecarea bolilor.
Când ceata are un Stegar nejucător, acesta stă cu steagul Înfipt
ca o lumânare in mijlocul mesei rituale. Dansul se încheie cu hora
Căluşului la care participă mai ales femei şi copii.
Căluşarilor li se dau copii în braţe şi sunt plătiţi să sară peste
copii în credinţa transferului de forţă vitală, de sănătate, de protecţie
(mai ales de boală, de friguri).
37
38
39
 La final, jocul se plăteşte, iar mutul vinde femeilor pelinul şi
usturoinl ”jucat de căluşari”. Pelinul, usturoiul, sarea, lâna, apa de la
mijlocul cercului, jucate de căluşari, capătă calităţi profilactice şi pot
aduce fertilitate.
Săriturile înalte pe care le execută căluşarul sunt interpretate ca
simbolizând creşterea înaltă a grâului (act de magie prin analogie). Tema
morţii şi învierii ca şi mimarea actului sexual în comicăriile mutului au
scopul invocării fecundităţii și fertilităţii.

40
 ALUNGAREA RUSALIILOR SI TAMADUIREA BOLILOR

Asemănător cetelor de feciori de Crăciun şi Anul Nou, ceata

de caluşari de la Rusalii poate să urgenteze casătoria fetelor, să
fertilizeze tinerele neveste şi femeile sterpe prin intrarea acestora in
hora căluşarilor, prin batistele şi naframele date caluşarilor sa le
joace şi, mai ales, prin atingerea lor cu falusul purtat de Mut.
O tehnică dificilă de vindecare a persoanelor luate din Rusalii
sau din Căluş se baza pe transferul magic al sufletului sănătos de la
oala nouă de lut, spartă cu băţul de Mut sau Vătaf, de la caluşarul
supus morţii rituale (doborârea din Caluş), la omul bolnav.
41
 Printre altele, ei vindecau şi aşa-numita boală a fetelor
nejucate, depresie psihică frecventă in satul tradiţional datorată
regimului sever instituit de părinţi fecioarelor inainte de căsătorie.
Tratamentul se baza pe principiile psihoteraplei, fitoterapiei
(Mutul purta in traista de după gât numeroase plante de leac),
chinoterapiei (bătutul talpilor de la picioare cu ruta), meloterapiei.
Pentru lecuirea bolilor de peste an Căluşarii primeau, la îngroparea
steagului. diferite produse vrăjite: usturoi, pelin, aşchii din prăjina
steagului şi altele.

42
 Numărul de zile În care diluşarii puteau juca Căluşul a
scăzut neîncetat: zece (Duminica Rusaliilor - Marţea Ciocului), trei
(inceputul săptămânii Rusaliilor sau a Căluşului: duminică, luni şi
marţi), o zi (duminica Rusaliilor) şi, la căluşarii din Transilvania,
una-două nopţi (Crăciun şi Anul Nou).
În acest răstimp ei jucau in sat, in aşezările invecinate, prin
târguri, iar cei din sudul Olteniei şi Munteniei treceau cu bărcile
Dunărea, in Bulgaria.

43
 MOARTEA
CALUSULUI

44
45
46
47
48
Se mai numeste Spartul sau Ingroparea Caluşului, Veşnica
Pomenire, Frângerea sau Dezlegarea Steagului. Ceremonia
funerară se desfăşoară, de obicei, in acelaşi loc in care s-a născut:
măgura, movilă, malul unei ape, poiană izolata in padure.
Steagul, Ciocul, masca sau sabia Mutului sunt supuse, după
ruperea lor violentă, unor ciudate rituri funerare.
Acestea pot fi aruncate pe holde, depuse pe apă, incinerate sau
inhumate.

49
 Perioada cuprinsă intre Strodul Rusaliilor, ziua naşterii
Căluşului, şi Martea Ciocului, ziua inmormântaii, este un timp
ritual egal, ca durată, cu o lună lunară, a 13-a parte dintr-un an
solar.
Spre deosebire de naşterea sau legatul Cauşului care are
loc dimineata, inainte de rasaritul soarelui, moartea sau Spartul
Caluşului se petrece intotdeauna seara, dupa apusul soarelui.

50
PERSONAJE

51
52
53
54
MUTUL: Masca tăcută care substituie zeul protector al cailor este jucatil de un bărbat
mascat care poartă diferite denumiri: Mut, Tată de Căluş, Gogoriţă, Ciocar, Brezai, etc.

Mutul işi exercită puterea direct, prin ceea ce este in stare sa facă in timpul
jocului; şi indirect, prin două temute efigii ale sale: Steagul şi Ciocul Călusului.
Anturajul său divin este format dintr-o ceată strict ierarhizată (vătaf, ajutor de vătaf,
stegar, căluşari), precum o adevărată oaste.

Masca zoomorfă sau antropomorfă purtată pe figură îi indică vârsta inaintată

şi apropierea morţii şi renaşterii lui anuale. Poartă în mână o sabie din lemn, vopsită în
roşu (etalându-şi, simbolic, virilitatea), sau un bici.

55
 Tot ceea ce face sunt atribute ale zeului atotputernic: fertilizează femeile
sterpe, căsătoreşte fetele nemăritate, tratează bolnavii luaţi de Rusalii sau de Căluş, are
autoritate deplină asupra căluşarilor, inclusiv asupra Vătafului.

Mutul polarizează atenţia şi interesul intregii asistente. În timpul jocului

face, după legea lui, tot ceea ce işi doreşte: se amuză, joacă, nu răspunde la comenzile
Vătalului, iese şi intră când pofteşte din dans sau îi face pe căluşari să comită greşeli in
timpul dansului şi apoi ii pedepseşte, lovindu-i cu paloşul pe spate.

Bărbatul care joacă rolul Mutului nu este ales. Acesta se impune prin calităţi
exceptionale, innăscute sau dobândite de dansator, atlet, acrobat şi artist desăvârşit.

56
VATAFUL: este conducătorul cetei căluşarilor şi, totodată, cel care îi adună şi
îi exclude pe cei necorespunzători. Il gasim sub numele de Mai marele
Calusarilor, Vataf de frunte, Staroste, Vatasita.
În cetele in care Vătalul era ales din rândul căluşari lor, probele de departajare
intre căluşari variau de la zonă la zonă şi, uneori, de la sat la sat: cunoaşterea
comenzilor şi executarea fără greş şi cu mare virtuozitate a dansurilor
căluşăreşti; plutirea in aer in timpul executăr ii unor dansuri; doborârea, prin
luptă dreaptă, a celorlalti căluşari; rezistenţa fizică la joc; frumuseţea;
inălţimea şi voinicia; puterea vocii măsurată prin distanţa până unde i se aude
salutul obişnuit al căluşarilor “Hălăi şa!”; virtuţi morale şi de caracter
deosebite.

57
58
59
60
61
 Odată ales, Vătaful devenea un personaj respectat şi temut de căluşari şi de
intreaga suflare a satelor. Atributiile lui secrete, de pildă incantaţiile rostite la primirea
sau ieşirea unui căluşar din ceată, la ingroparea sau dezgroparea Ciocului se transmiteau
de la Vătaf la Vătaf, uneori pe patul de moarte. Din acest motiv, multe taine ale
Căluşului au rămas necunoscute.
Vătaful se deosebeşte de ceilalţi căluşari prin ceea ce face şi ştie să facă in
timpul ceremonialului şi prin purtarea unor insemne şi piese de port distinctive.

Ca maestru al ceremonialului sacru, Vătaful execută cu sfinţenie actele rituale

şi practicile magice la legatul şi dezlegatul steagului, la confectionarea, ingropatul şi
dezgropatul Ciocului, la doborârea căluşarilor şi vindecarea bolnavilor " luaţi din Călus"
sau din Rusalii ".

62
AJUTORUL DE VATAF

Este numit si al doilea vătaf (Socol, Silvasu de campie din Jud. Mures),
Înlocuitorul vătafului (Sărmaş, jud. Mureş) sau Vătaf de coadă (Strâmbeni,
Orbeasca de Jos din jud. Teleorman) deţinea o parte din secrete le Căluşului.

În anumite momente, când se odihneşte Vătaful sau lipseşte din

anumite motive, Ajutorul de vătaf preia conducerea cetei.

63
STEGARUL poartă stindardul Căluşului, de altfel principalul
însemn al cetei. Steagul capătă valenţe tămăduitoare, dar şi
apotropaice, prin plantele care îi sunt ataşate: usturoi verde,
frunze de nuc, pelin, spice de grâu, leuştean, fiind mândria cetei
de căluşari.
Vindecarea celor luaţi din Căluş are loc prin dans, după ce,
bolnavul, la auzul melodiilor specifice Căluşului, începe să se
legene, să mişte o mână sau un picior ori să se schimbe la faţă,
semn că a fost atins de Iele.

64
65
66
67
 Steagul trebuia să rămână vertical, in picioare, de la
ridicarea lui până la spargerea Caluşului. În unele cete se numea
Aratătorul (Salcia, jud, Dolj). Caderea steagului in săptămâna
Caluşului era considerată semn rău şi se putea repara numai prin
dezmembrarea cetei, confectionarea unui alt steag şi repetarea
legilmântului de credinta.
Stegarul trebuie să fie un om voinic pentru a cara şi pazi
steagul care, la unele cete, era inalt şi foarte greu.

68
 LAUTARII
Muzicantii, de obicei doi, nu fac parte din ceată şi, ca
urmare, adesea erau indeplirtati când aveau loc tainele OJuşului:
Legatul steagului, Spartul Căluşului. Lăutarii erau angajati şi
plalititi de Vataf.
Datorita complexităţii ceremonialului, in care actele rituale
trebuie să se imbine perfect cu muzica dupa care joacla căluşarii, se
aleg, pe cât posibil, aceeaşi lăutari. Instrumentele preferate sunt cele
care sună şi au ecou puternic: cimpoiul, cobza, vioara, fluierul şi, mai
recent, acordeonul. Melodiile cântate a alternează in raport cu
necesităţile desfăşurării dansului.
69
70
SUBSTITUTE ALE
CALUSULUI

71
 CIOCUL
Efigia zeului cabalin purtată in timpul jocului de Mut sau de
Vataf se numeşte Ciocul Călusului. Acesta se confecţiona in aceeaşi zi
cu Steagul Călusului sau inainte de depunerea jurământului de catre
Vataf ajutat de ceilalti caluşari.
Ciocul este un lemn lung de aproximativ 20-30 cm care putea
fi drept, răsucit sau cioplit in formă de cioc şi gât de pasăre de baltă
(Bărca, jud Dolj; Crăciunei, jud. Olt), de cap şi gât de cal, ca un cârlig
(Boureni, jud. Dolj), de cap de cal sau de lup (Plosca, jud. Teleorman),
de bot de câine şi cap de om (Boureni, jud. Dolj).

72
 Ciocul era imbracat intr-o pele de iepure in care se baga
diferite plante de leac culese in ziua de Strat de Rusalii (Unica Mare,
jud. DoIj) şi, uneori, măsura fiecarui caluşar luată pe fire de aţă la
ridicarea steagului.
In zilele in care se joaca Căluşul, Ciocul este purtat in
traistă sau in braţe, iar in timpul jocului stă la loc de cinste in faţa
lăutarior sau lângă Steagul Calusului de unde asistă la spectacolul dat
in cinstea sa de ceata căluşarilor.
De multe ori, Ciocul este ascuns privirilor profanilor sau, În
anumite momente, i se arată numai capul scos din traistă, mărind
misterul şi curiozitatea asistentei.
73
 Pretutindeni unde apărea, Ciocul era considerat ca ceva
diavolesc. Se credea că numai prin simpla atingere el poate imbolnăvi şi
lua minţile oamenilor. De altfel, in unele cete era folosit pentru
doborârea căluşarilor moarte rituală.
La Martea Cjocului efigia zeului cabalin se inmormânta intr-un
loc tainic, de obicei in locul unde a fost confecţionat (movilă, turnul
funerar etc.) de către vătaf.
Ceremonia funerară, care poartă diferite denumiri zonale
(Spartul Căluşului, Dezlegarea Steagului, Veşnica Pomenire), cuprinde
gesturi şi acte rituale de un rar arhaism. După trecerea unui an de zile,
la Strodul sau Stratul de Rusalii, Cjocul se dezgropa şi dacă pielea de
iepure era putrezită, se inlocuia cu una74
nouă .
 STEAGUL
Substitut ritual al Caluşului şi al anturajului său divin, ceata
Cuşarilor, este confectionat dintr-un lemn sacru, de obicei stejar, tei,
alun si ridicat în pozitie verticala în ziua de Strodul Rusaliilor sau
la Moşii de Vara in timpul ceremoniei numite Legatul Căluşului.
Numit adesea şi Ciocul Calusului (Olt, Dolj, Teleorman) sau
Calus (Vâlcea), Steagul are putere divină: in faţa lui jura,
îngenunchează şi joaca căluşarii, cu ajutorul lui Vătaful doboară
Caluşarii, cu aşchiile ramase de la confecţionarea acestuia se
tămăduiau bolile.
Steagul căluşarilor avea acelaşi statut ritual şi ceremonial şi
aceeaşi putere cu ciocul Calusului.
75
76
77
 Ca infaţişare, Steagul este o prăjina inalta de 3-10 m in vârful
căreia se leagă o năframă alba sau roşie şi, pentru fiecare membru al
cetei, câte o capaţână de usturoi, un fir de pelin, câte un spic de grâu.
De obicei, prăjina este adusă la locul legării de către Stegar,
usturoiul şi pelinul de căluşari sau de Vataf.
În unele zone naframa (basmaua) şi usturoiul erau date
căluşarilor de vrăjitorul sau vrajioarea satului.Obiectele cu valoare
rituala erau legate cu o aţă, de obicei de culoare roşie şi egală cu
înălţimea Vatafului.
După confecţionarea Steagului, acesta este sărit ritual, ca
peste cal, de Vataf si caluşari, după care se ridică in poziţie verticală.
Urmează jurământul de credinţă al căluşariior care tin mâna pe Steag.
78
 Steagul este incredinţat Stegarului in cetele unde există
această funcţie sau este purtat cu mare grijă de un căluşar sau de
Vataf. In timpul jocului este infipt în mijlocul cercului trasat de Mut
cu sabia sau este legat de un copac de unde este luat de Vătaf când
doreşte să doboare un căluşar.
Dacă se întâmpla să cadă Steagul pe pământ se sparge ceata.
Pentru-continuarea ceremonialului trebuie să se repete Legatul
Căluşului şi depunerea jurământului. In unele zone, inălţimea
Steagului era criteriul care da câştig unei cete să joace într-un sat in
competie cu altă ceată rivală.

79
RECUZITA RITUALA

80
81
82
 COSTUMUL CALUSARILOR

Inconjurat de misterul specific tuturor ţinutelor rituale, costumul este o

ingenioasa şi originala asociere a unor piese de port, pe care toată lumea le ştie (
cămaşă, pantaloni, brâu, opinci ), cu unele obiecte pe care nimeni nu se aşteaptă să
le vadă integrate portului bărbătesc (mărgele, batiste, panglici, bete, salbe cu
clopotei şi zurgălăi etc.). Raţiunea pentru care costumul "Căluşarilor" este astfel
realizat se intemeiază pe străvechi credinţe magice, referitoare la statutul
performerului in relaţie cu sacrul.
Pentru a-şi ascunde adevărata identitate umană in dialogul pe care-l
stabilesc cu "Dânsele", "Frumoasele", "Ielele", "Căluşarii adoptă o tinută fascinanta,
capabilă să capteze atenţia spiritelor nevăzute, dar să-i şi protejeze când acestea
puteau deveni răzbunătoare, afectându-le int integritatea
83
 In conformitate cu vechile credinte populare, prin conceperea şi
purtarea aceastei tinute, "Căluşarii " devin invulnerabili, fiecare piesă şi
accesoriu vestimentar, contribuind nu numai la spectaculozitatea ţinutei, ci
şi la exercitarea functiei de insemn ritual, cu puteri apotropaice, profilactice
şi propitiatoare.
Forţa comunicatională a acestora ne ajută să pătrundem dincolo de
aparenţa unei tinute pitoreşti, in universul credinţelor pe care oamenii le
nutresc cu privire la “Căluşari" şi la incredibila lor indrăzneală de a se măsura cu
"lumea nevăzutului ", cu Absolutul.

84
 BATUL CALUSARILOR
Mărimea betelor diferă de la ceată la ceată şi de la căluşar la
căluşar. În formele vechi ale Căluşului bâta era cât statul (inăltimea)
Cuşarului. Cu timpul, bâta s-a scurtat, devenind un instrument
adaptat performării jocurilor şi unor acte rituale: ridicarea steagului
pe betele ţinute in mâini de căluşari, scenele de luptă sau de impăcare
prin lovirea betelor, spartul oalei la vindecarea bolnavilor luaţi din
Căluş sau din Rusalii. Bătul , care poate fi confecţionat din diferite
esente lemnoase, este impodobit cu crestături la mâner sau pe intreaga
lungime cu motive străvechi .
Se alege, in general, lemnul de esenţă foarte tare. Sunt şi cete
care işi confecţionau betele din alun, lemn de esenţă moale, dar cu o
profundă semnificaţie religioasă. 85
 CLOPOTEII
În spiritualitatea românească clopotul este personificarea
instrumentului metalic a cărui limbă imită glasul divinităţii, mângâie
şi cheamă credincioşii la inchinăciune, alungă şi indepărtează duhurile
malefice.
Măştile care inlocuiesc divinitatea adorată la Crăciun (Capra,
Brezaia, Turca etc.) comunică cu muritorii prin glasul clopoteilor
legaţi la brâu, la picior sau de coarne. Pentru a se feri de iele, căluşarul
işi leagă şi el clopotei la picior, la brâu şi chiar la gât.

86
 Aşa cum vrăjitoarele care fură mana laptelui sunt alungate de
sunetul tălăngilor, clopotelor sau clopoteilor legaţi la gâtul vacilor, la
fel procedează şi căluşarii ca să alunge ielele.
Căluşarii nu joacă după clinchetul clopotei lor sau după tactul
acestora. Funcţia clopoteilor este de a imita glasul divinităţii adorate.
Obiceiul de astăzi ca toţi căluşarii să poarte clopotei este relativ
recent.

87
 FALUSUL

Din lemn, de obicei de anin, se cioplea bătuI căluşarilor, dar şi

falusul Mutului care-l purta legat la mijloc sau de picior (Dobrun,
Scorniceşti, Traian, Tufeni, Vădastra, Verguleasa, Vâlcelele de Sus).
În obiceiurile calendaristice in care falusul apare ca piesă
rituală, acesta se numeşte buzdugan (Junii braşoveni), sulă; sulică,
doc.

88
MULTUMESC!!!

89