Călușul oltenesc

Călușul oltenesc este una din variantele numeroase ale obiceiului străvechi al
românilor, numit căluș. Este un obicei extrem de complex, implicând o societate fratenală a
călușarilor, care sunt atât membri ai acestei societăți precum și participanți la faimosul
dans omonim, călușul.

Tainele călușului

Călușul în formele lui atestate în ultimele secole, se practică și este cunoscut ca cel
maireprezentativ obicei, cel mai impresionant spectacol și una dintre cele mai
impresionante și valoroase creații populare românești.

Este cea mai importantă manifestare folclorică din cadrul obiceiurilor de Rusalii. Ritualul
îndeplinit de ceata călușarilor traduce o necesitate omenească, oferă simbolic explicații
coerente la anumite aspecte ale vieții individuale și sociale.

Obiceiul călușarilor are un rol esențial în desfășurarea normală a vieții din comunitate. El
sustrage și protejează comunitatea împoriva agresiunii ielelor, făcând din acestea o
amenințare trascendentă și întotdeauna prezentă, care pretinde să fie domolită prin rituri
corespunzătoare.

În Săptămâna Rusaliilor nu au voie să lucreze la câmp sau cu animalele, sunt interzise

spălatul, curățenia, cusutul, sacrificatul păsărilor, urcatul în copac sau de a pătrunde și

poposi, în timpul nopții, pe teritoriul ielelor păduri, câmpuri, grote, pe malul apelor.

Nerespectând aceste interdicții impuse de iele oamenii sunt ,,luați din căluș,,.

Călușarii prin jocul lor apără comunitatea și atunci când este nevoie să vindece și să repare

relele pricinuite oamenilor de forța nefastă a ielelor. În unele zone în timpul ritualului de

vindecare a celor ,,luați din căluș,, ,alături de călușari jucau și un număr egal cu al lor, de

femei numite crăițe sau călușerițe. Ele erau nevestele și în același timp ajutoarele lor.

Călușul, numit și ,,Călușer,, sau ,,Călucer,, a fost și este, în continuare prin anumite acte,

perceput un ritual. Călușul reprezintă un obicei de mare complexitate atât din punct de

vedere funcțional cât și al limbajelor utilizate, din care dansul ocupă locul preponderat.
Călușul ca ritual

Călușul se performă în virtutea credinței, în eficacitatea lui magică profilactica și

apotropaica, vindecătoare a bolii numită ,, luat în căluș,, , fertilizatoare și fecundatoare.

Numărul impar al călăușilor, ca și cea mai mare parte a actelor performate de aceștia se

leagă de credința în existența și prezența pe pământ, între Strodul Rusaliilor și Rusalii, a

Rusaliilor, ființe supranaturale, deosebit de agresive și periculoase pentru oameni cât și

pentru animale, deoarece ele nu acționează în mod individual ci în grup. De aici

constituirea călușarilor în ceată, ei fiind nedespărțiți pe toată perioada Rusaliilor.

Călușarii trebuiau să i apere pe oameni de iele, pentru ca aceștia să nu se îmbolnăvească, și,

în același timp să i vindece atunci când, încălcând interdicția de a lucra în perioada

Rusaliilor, erau luați din căluș.

Numărul impar al călușarilor corespundea celui al grupului Rusaliilor, numai acționând în

grup, dar într un grup egal cu numărul impar al ielelor, călușarii puteau ține piept atacului

acestora și le puteau domina, dacă sunt cu soț, ei nu mai pot vindeca bolnavul.

Prestația rituală a călușarilor

Pentru a asigura protecția întregii comunități, călușarii jucau în tot satul, pe muzica

lăutarilor plătiți de ei. Dansurile erau reinterpretate zilnic, pe perioada Rusaliilor, adică

atâta timp cât exista pericolul ca oamenii să fie agresați de Iele.

Jocul lor se desfășura răsăritul și apusul soarelui. După acest moment, respectiv răsăritul și

apusul soarelui, dansul devenea periculos pentru ei, întrucât nu beneficiau de lumina
protectoare a astrului solar, de forța acestuia de a ține la distanță Ielele. Jocurile lor

alungau Ielele, împiedicându-le să se aproprie de oameni. Totodată, pentru ai feri de boli,

în speță de ,,luatul din calus,, , călușarii împărțeau sătenilor usturoi și pelin. Oamenii le

țineau asupra lor, la brâu, unii ungeau ferestrele și ușile cu usturoi în combinație cu pelin în

același scop profetic.

Un alt mod de apărare împotriva ,,Sfintelor,, era ca sătenii să joace alături de călușari sau

își dădeau copiii să fie purtați ăn brațe și jucați de aceștia. Călușarii apărau comunitatea și,

totodată, se apărau pe ei, prin folosirea unor ,,arme,, cu puteri mgice bâte, săbii din lemn și

chiar prin zgomotul pintenilor și zurgălăilor de la opinci.

Sursa Wikipedia