INFECȚIA CU CORONAVIRUSUL FELIN,

VIRUSUL IMUNODEFICIENȚEI FELINE ȘI

VIRUSUL LEUCEMIEI FELINE
 Peritonita Infectioasa Felina
(FCoV)
• PIF – prima descriere 1963; incomplet elucidată și în prezent patogeneza
• Ordinul Nidovirales
• Familia Coronaviridae
• virus ARN, de dimensiuni mari (cel mai mare virus ARN cunoscut până la
aceasta dată)
Grupul I (înrudire genomică şi antigenică):
- Canine coronavirus (CCoV)
- Feline coronavirus (FCoV)
- Transmissible gastroenteritis virus (TGEV)
• Grupul II
– combinaţie dintre grupul I feline coonavirus şi coronavirusul canin
– rar semnalat
Prin tehnici de biologie moleculară (RT-PCR) s-a demonstrat că practic
toate tulpinile de FCoV pot sa produca PIF.
Feline Coronavirus (FCoV)

• Coronavirusurile feline (FCOV) sunt distribuite pe scară

largă în populația felină.
• Majoritatea tulpinilor nu sunt patogene
• Afinitate pentru celulele epiteliale intestinale și nu
provoacă nici o boală clinică semnificativă.
• Replicarea rapidă (??) a tulpinilor nepatogene în tractul
intestinal poate da naștere la tulpini patogene mutante
cu un tropism tisular diferit și capacitatea de a se
răspândi sistemic conducând la dezvoltarea PIF.
• Leziunile PIF sunt asociate cu o vasculită imun-mediată
 Ipoteze ale declanşării PIF (I)
• Teoria mutaţiei virale
– tulpini rezultate în urma mutaţiilor din ARN-ul viral survenite în
populaţia virală care infectează o pisică la un moment dat, capabile să
se replice în monocite şi macrofage, vor declanşa exprimarea clinică a
infecţiei;
– FCoV acquires virulence by deletions in openreading frames 3 and 7,
coding for nonstructural pro-teins of unknown function, which occur
as mutationsprimarily during replication in the infected host.3
(13) (PDF) Morphologic Features and Development of Granulomatous
Vasculitis in Feline Infectious Peritonitis. Available from:
https://www.researchgate.net/publication/7866966_Morphologic_Fe
atures_and_Development_of_Granulomatous_Vasculitis_in_Feline_Inf
ectious_Peritonitis
[accessed Feb 16 2020].

Izolatele FCoV din cazurile de PIF sunt foarte agresive, inducând boala
chiar şi în condiţii experimentale.
Ipoteze ale declanşării PIF (II)

• Teoria “încărcăturii virale şi a răspunsului imun”

– Orice FCoV poate produce PIF, dar încărcătura virală
şi răspunsul imun al gazdei vor determina dacă se va
declanşa sau nu PIF.
Ipoteze ale declanşării PIF (III)

• Teoria “determinismului genetic”

– Inca insuficient cercetată
• Mai multe studii efectuate in ultimii 5 ani
– Unele rezultate sustin aceasta ipoteza
 EPIDEMIOLOGIE
• Susceptibilitate maximă
-pisicile sub 1 an
• Prevalență scăzută ~ 5-10% din
pisici
• Factori de risc
- densitatea populației de pisici
- stersul
- rasa (rol potential al factorului
genetic) :Birmans, Abisini și
Himalaya
- pisica mamă confirmată PIF
 EPIDEMIOLOGIE

• FECVs sunt transmise pe calea

fecalo-orală:
- comportamentul matern (de
la mamă la pui) • Infecția este consecința expunerii
- litiere sau boxe contaminate la tulpini nepatogene.
• FFI - Pisicile cu PIF nu par să
elimine tulpini de virus mutante
• Unele tulpini FECV isi
patogene care pot fi transmise
păstrează infecțiozitatea pe
altor pisici.
suprafețe uscate câteva
• Pisicile nou introduse in grup =
săptămâni.
sursă de FCoV nepatogene
PATOGENEZĂ

• FECVs non-patogene sunt foarte contagioase.

• FECVs nu sunt capabile să provoace boli sistemice (peritonită

infecțioasă felină), dar pot provoca ocazional diaree la pisoi.

• FECVs pot să sufere mutații în tractul intestinal al pisicilor

infectate, dând naștere la FCoVs capabile sa determine PIF cu
(patogenitate crescută, boală sistemică) PIF.
PATOGENEZĂ

• Deteriorarea țesuturilor se datorează unui răspuns inflamator

vascular /perivascular inițiat de complexe antigen-anticorp-
complement.

• Boala clinică rezultată este descrisă mai exact ca o vasculită

coronavirală mediată imun decât o peritonită septica
infecțioasă.

• Leziunile pot fi găsite în multe organe în afara cavității

peritoneale.

• PIF este considerată o boală fatală; puține pisici se recuperează

TABLOU CLINIC
Infecțiiile cu coronavirus enteric

• De obicei asimptomatice;

• La unele pisici se poate observa diaree tranzitorie și

vărsături ocazionale.

• Nu este neobișnuit să se facă un diagnostic clinic de

gastroenterită indusă de FECVs la pacienții felini.
TABLOU CLINIC
Peritonita infecțioasă felină
• Cele mai multe cazuri de PIF apar la pisicile de la 6 luni la 3 ani.
• Cu toate acestea, boala se poate manifesta la orice vârstă.
• Poate exista un al doilea vârf de incidență mai mic la pisicile
vârstnice, care devin imunosupresate.
• Ambele forme de PIF ( umeda, uscata sau efuziva/non-efuziva )
au unele caracteristici comune, precum febră rezistentă la
antibiotice, scăderea în greutate, limfadenopatie, leziuni
inflamatorii într-o varietate de țesuturi datorate vasculitei și un
curs variabil progresiv care duce la moarte sau eutanasie.
 TABLOU CLINIC
Forma efuzivă (umedă) de PIF
• Forma efuzivă de PIF este considerată a fi manifestarea cea
mai severă a bolii sistemice.

• Este asociată cu un răspuns umoral puternic (dar dăunător) la o

cantitate mare de virus patogen, în absența unui răspuns mediat
celular.

• Primele semne sunt adesea observate la 1-2 luni după un episod

stresant (pisoi care se mută într-o casă nouă) sau expunerea la
infecții cu FCoVs.
 TABLOU CLINIC
Forma efuzivă (umedă) de PIF
• Semnele clinice sunt cele asociate vasculitei, ceea ce duce la
extravazarea lichidului bogat în proteine ​în diferitele cavități ale
corpului.

• Semnele clinice manifestate pot fi pierderea în greutate, febră

rezistentă la antibiotice, dispnee, icter și mase abdominale
(limfonoduri mezenterice mărite în volum).

• Se constată ascită, modificarea zgomotelor cardiace (înfundate:

efuzii pleurale și / sau pericardice).

• În ciuda tratamentului de susținere, majoritatea pacienților cu PIF

efuzivă trăiesc doar câteva săptămâni
 TABLOU CLINIC
Forma Ne-efuzivă (uscată) de PIF
• Semnele clinice sunt mai puțin evidente și pot include
pierderea progresivă în greutate, anorexie, febră cronică,
limf-adenopatie și unele leziuni localizante.

• Boala se caracterizează prin dezvoltarea de piogranuloame

perivasculare, multiple, pe suprafețele seroase și în
țesuturile.

• PIF forma uscată este considerată a fi o formă cronică a

bolii.
 TABLOU CLINIC
Forma Ne-efuzivă (uscată) de PIF
• Leziunile oculare sunt frecvente la pacienții cu PIF ne-
efuziv

• Semnele neurologice apar la aproximativ 25-33% din pisicile

cu PIF ne-efuziv: depresie, ataxie, tremuraturi, convulsii și
pareză.
• Leziunile din SNC se găsesc la majoritatea pisicilor cu PIF
ne-efuziv, chiar și în absența semnelor neurologice clinice.
 TABLOU CLINIC
Forma Ne-efuzivă (uscată) de PIF

• Hidrocefalia este o modificare frecvent evidențiată imagistic

sau necropsic

• Ocazional, pisicile afectate pot prezenta o masă solitară

piogranulomatoasă, de mari dimensiuni, în zonele ileo-ceco-
colice sau la nielul colonului cu limfadenopatie regională,
după un istoric de vărsături cronice și diaree.

• Pisicile cu PIF non-efuziv au o evoluție progresivă, care este

fatală în săptămâni / luni după diagnostic.
 TABLOU CLINIC
CONCLUZII

Forma umedă (75%) Forma uscată

• ascita  febra de origine necunoscută
• anorexie
 anorexie
• depresie
• pierdere în greutate
 depresie
• deshidratare  pierdere în greutate
• +/- febră  leziuni oculare
 manifestări neurologice
 rinichii măriți în volum (mai
puțin frecvent)
TABLOU CLINIC

Forma umedă FORMĂ USCATĂ

Slăbirea progresivă a pisicii în
ultimele săptămâni...
• Suferinţă hepatică: icter

• Suferinţă oculară: uveită, leziuni

ale vaselor retiniene, precipitate
corneene, hemoragii în camera
anterioară şi posterioară,
discorie sau anizocorie,
pierderea bruscă a vederii etc.

• Suferinţă meningeală (hidrocefalie): ataxie,

nistagmus, pierderea reflexelor
Testarea lichidelor
abdominale/toracice

• Aspectul general
– Culoare galben pai
– Limpede
– Inodor
TABLOUL LEZIONAL

• Leziunile sunt extraseroase.

•  Inflamații granulomatoase într-

o varietate de organe, dar
afectează în principal rinichii,
ganglionii viscerali, plămânii,
ficatul, ochii și SNC.
 DIAGNOSTICUL

• De la emiterea suspiciunii și până la confirmarea bolii

se recomandă parcurgerea succesivă a următoarelor
etape:
• Etapa I: Istoricul bolii (anamneza)
– Anorexie: 98%
– Febră moderată persistentă: 63%
– Letargie: 58%
– Slăbire progresivă: 56%

Etapa II: Evaluarea factorilor de risc

DIAGNOSTICUL

• Etapa II: Evaluarea factorilor de risc

– Vârsta (71% tineret sub 4 ani vârstă)
– Sexul (65% masculi)
– Stilul de viață (64% pisici libere)
– Stresul (50%)

• Etapa III: Examenul clinic propriu-zis

 DIAGNOSTICUL

• Etapa III: Examenul clinic propriu-zis

• Forma umedă? • Forma uscată?

– lichid pleural și/sau peritoneal

Leziuni oculare
Aspect tipic Aspect atipic
Lichid clar galben vâscos Anemie, icter
Proteine totale >3,5mg/dl Manifestari neurologice
Testul Rivalta
pozitiv

Foarte posibil PIF • Etapa IV: Examene de laborator

DIAGNOSTICUL

• Etapa IV: Examene de laborator

• Hematologice • Biochimie sânge • Imunologice

• neutrofile tinere (69%) • Albumina/Globuline ↓ (81%) • FeLV pozitiv sau
• Anemie (65%) • Hipoalbuminemia (78%) • FIV pozitiv
• Aspartat-transaminaza ↑ (75%)
• Hiperglobulinemie (66%)

Sunt prezente toate Sunt prezente 1-5 din

cele sașe tulburări tulburările prezentate Nu se mai justifică
diagnosticul PIF
Foarte posibil PIF

Etapa V. Teste serologice și teste de

PCR
Teste serologice şi testele PCR

•În prezent nu sunt disponibile teste de

diagnostic – nici in-clinical nici de laborator - care
să poată face diferența între mutantele PIF-
inductive şi cele nepatogene.

•Testele serologice actuale pentru anticorpii

coronavirali nu sunt capabile să discrimineze între
infecțiile cauzate de coronavirusuri nepatogene
și patogene și nu trebuie niciodată utilizate ca unica
metoda pentru diagnosticul PIF.
Teste serologice şi testele PCR

•Un titru de anticorpi prezent nu indică faptul că o pisică are

PIF, sau că este infectată activ în acel moment cu virus
patogen sau ne-patogen sau că este un excretor de virus.

•Pur și simplu indică faptul că pisica a fost expusă la un

anumit moment antigenelor coronavirusului felin.

•Nivelul titrului de anticorpi nu se corelează cu severitatea

bolii clinice, deși titrurile foarte mari (> 1: 16.000) pot susține
un diagnostic de PIF dacă sunt prezente si alte modificări
tipice.
Teste serologice şi testele PCR

•Titlurile scăzute nu exclud un diagnostic de PIF, deși

rezultatul „fără anticorp detectabil” ar face diagnosticul
improbabil.

•Multe laboratoare dau pragul minim de anticorpi (raportat ca

negativ) la titrări de 1: 100-1: 400; unii pacienți cu PIF vor
avea titruri la aceste niveluri.
Testele PCR

În acest moment metoda PCR de detecție a materialului

genetic al virusului FCOV rămane una dintre cele mai
sensibile și specifice metode de diagnostic.

Testele de biologie moleculară nu sunt capabile de a face

diferențierea între FECVs și FCoVs (aceste două forme
fiind biotipuri și nu variante genetice semnificativ
diferite), totuși prin identificarea virusului în sânge
se poate stabili dacă infecția este consecinta unei tulpini
cu actiune sistemica {PIF inductoare} sau nu.
Testele PCR

Rezumativ, atât din punct de vedere tehnic cât și din punct de

vedere practic, se poate afirma cu privire la tehnica RT-qPCR
că beneficiază de următoarele avantaje:
•Specificitate înaltă – această caracteristică este dată de
secvența primerilor, o secvență de nucleotide specifică și unică;
•Sensibilitate înaltă – prin amplificarea exponențială se ajunge
la o capacitate de detecție extrem de ridicată;
•Flexibilitate înaltă – multitudine de tipuri de probă biologică ce
pot fi analizate, inclusiv diferite tipuri de țesuturi și organe,
secreții și excreții biologice și patologice, tampoane de
prelevare etc.
INFECTIA CU VIRUSUL LEUCEMIEI FELINE
(FeLV)
Familia Retroviridae:
Subfamilia      00.061.1. Orthoretrovirinae
Genul           00.061.1.03. Alpharetrovirus
Genul             00.061.1.01. Betaretrovirus
Genul           00.061.1.02. Gammaretrovirus
Genul             00.061.1.05. Deltaretrovirus
Genul             00.061.1.08. Epsilonretrovirus
Genul             00.061.1.06. Lentivirus
Subfamilia     00.061.2. Spumaretrovirinae
Genul             00.060.0.07. Spumavirus

Identificat în 1964 de către William Jarret.

Determină imunodeficienţă şi/sau boală neoplazică
 ETIOLOGIE

•Retrovirusurile sunt specifice

gazdelor - FeLV, FIV va infecta doar
felinele

•Genom ARN.

•În celula gazdă ARN este transcris

ca o copie ADN (pro-virus), acesta
putând fi inserat în ADN-ul celulei
gazdă.

•În afara celulei gazdă,

Retrovirusurile sunt fragile,
pierzându-și infectivitatea după
expunerea la UV, la căldură, la
uscare și la detergenți.
EPIDEMIOLOGIE
• Prevalenţa pe plan mondial :1 - 4%.
• Prevalenţa în România: 1,7%.
• Condiţia transmiterii:
• contact strâns zile/săptămâni (coabitare!!!)

• Pisicile cu viremie persistentă sunt principala sursă de infecţie:

• eliminare virus în principal prin salivă
• Pisicile cu infecție progresivă elimină virusul prin secreții și excreții, respectiv prin
saliva, secreții nazale, lapte, urina și fecale

• Contaminarea se poate realiza transcutanat (muşcătură, inoculare) sau pe

calea mucoaselor (digestivă, respiratorie)

• Diseminarea se realizeaza cel mai frecvent prin transmiterea de la

mamă la pui în timpul naşterii si perinatal.

• Pisicile se infectezăde obicei pe calea oronasală, dar pot fi infectate

și prin răni, mușcături.
Virusul Leucemiei Feline

• Rolul habitatului în diseminarea infecţiei

– Dezinfectantele uzuale inactivează virusul;

– Supravieţuirea FeLV în mediul exterior: 48h.
 Tabloul Clinic

■ Cele mai frecvente semne clinice de viremie persistentă sunt:

 Anemie(non-regenerativă)
 Imunosupresie (predispozitie pentru co-infecții)
 Limfom
Marea majoritate a pisicilor cu viremie persistenta mor in 2-3 ani de
la infecție
■Semne clinice atipice:
Boli autoimune (anemie hemolitică, glomerulonefrita, poliartrita
 Enterite cronice
 Tulburari de reproductie (resorbție fetală, avort, moarte neonatală)
 Neuropatii periferice
Anaemie la o pisică cu infecție persistenta

Limfom– sindrom enteric

Limfom timic

Procese inflamatorii
• stomatită cronică
• gingivita
• Leziuni cutanate recidivante/atone
• infecții respiratorii
• Haemobartonella felis
• Dermatomicoze -Microsporum, Tricophiton
Patogeneza infectiei produse de
virusul leucemiei feline

• După patrundere/inoculare FeLV poate fi găsit mai întâi în

structurile limfoide locale; apoi se răspândește prin
monocite și limfocite (viremie primară) în toate țesuturile.

• În timpul fazei de viremie primara, virusul se distribuie si

măduva osoasă

• După infecția măduvei osoase, poate apărea o viremie

secundară, cu leucocite și trombocite ce conțin FeLV .
• În această fază a bolii virusul poate fi detectat prin testul
de imunofluorescentă (IFA).
 Patogeneză envelope
(ENV) p15e

gp70

Infecție pe calea orală Infecție prin

mușcătură RNA dep. DNA pol
(POL)
nucleocapsid
p27 (GAG)
genome (2 copies)

Replicare în amigdale
• Replicare in limfonoduli

• Timus
• Măduva osoasă
• Plăcile Payer IFA +

• Răspuns imun • Răspuns imun • ELISA + Teste rapide

ELISA +
dezechilibrat
• Stare de latență
Recuperare •
Pro-virus Viremie
integrat
Patogeneză

• După expunerea la virus există 3 posibile faze

evolutive:
1.INFECȚIE ABORTIVĂ-20–30%  dintre pisici
2.INFECȚIE REGRESIVĂ-30–40% dintre pisici
3.INFECȚIE PROGRESIVĂ-30–40% dintre pisici
Infecția abortivă

• Infecția abortivă se caracterizează prin rezultate

negative la testele: cultură celulară, detecție ARN
viral, detecție ADN integrat (pro-virus)

• Singurul indiciu al infecției FeLV este prezența

anticorpilor.

• Pare a fi mai frecventă, deoarece pisicile cu infecții

naturale pot prezenta anticorpi FeLV în absența ARN
viral detectabil, ADN pro-viral
Infecție regresivă

• Infecția regresivă este însoțită de un răspuns imun parțial

• ADN-ul pro-viral FeLV poate fi detectat în sânge
• ARN-ul viral nu se poate detecta în sânge
• FeLV este integrat în genomul pisicii și este puțin probabil
să fie complet eliminat
• Pisicile cu infecție regresivă nu transmit virusul
• Pot transmite ADN – pro-viral prin transfuzie de sânge și
poate duce la viremie și boala asociată FeLV
• S-a demonstrat că provirusul integrat își păstrează
capacitatea de replicare, astfel încât reactivarea poate
apărea încă mulți ani după expunerea inițială la FeLV
Infecție progresivă

• Replicarea virusului apare mai întâi în structurile limfoide locale,

apoi în măduva osoasă și, ulterior, în organele limfoide
secundare.
• Este asociată cu excreția de virus, în principal în salivă, dar și în
alte secreții.
• Infecția progresivă este caracterizată de o imunitate specifică
FeLV insuficientă și, de obicei, nu sunt prezenti anticorpii
neutralizanți.
• ARN-ul viral dar și ADN-ul pro-viral pot fi detectate
• Pisicile cu infecție progresivă au un durata de supraviețuire mai
scurt decât pisicile cu infecție regresivă cu FeLV și cedează de
obicei la boli asociate FeLV în câțiva ani după infecție
Diagnosticul de confirmare
• Imunofluorescenţa
– Identificarea proteinei p27 din
virusul integrat localizat în
citoplasma leucocitelor şi
plachetelor sanguine.
– Se recomandă utilizarea de
sânge integral, proaspăt, fără
anticoagulant şi analiza rapidă;
– Menţinerea IFA pozitiv după 90
de zile de la primul control →
pisici cu infecţie persistentă.
Diagnosticul de confirmare

• ELISA

• Se bazează pe evidenţierea antigenului solubil p27

din ser, plasmă sau sânge integral.

• Dacă o pisică este pozitivă la ELISA se recomandă

imediat sau după 12 săptămâni testul IFA.
Kituri de screening
epidemiologic FeLV

• SNAP FeLV Antigen Test (IDEXX

Laboratories Inc.)
– Test Imunocromatografic
– Detectarea antigenului p27 FeLV din
ser, plasmă sau sânge integral.
– Obţinerea rezultatului se poate face
direct prin interpretarea rezultatelor
dispozitivului, fără a fi necesare alte
echipamente, sau folosind
echipamentul adecvat ce va furniza
și un rezultat cantitativ
– Timpul lucru = max. 10 min.
Kituri pentru teste de
screening FeLV – reacție de culoare

• Biopronix FeLV Ag ELISA (Agrolabo Inc.) - test

rapid ELISA sandwich pentru evidenţierea
antigenului p27 FeLV în probe de ser.
Obţinerea rezultatului se face prin identificarea
directă a reacţiei de culoare apărute în
microplaca de reacţie sau cu ajutorul unui
spectrofotometru. Timp de lucru = 30 min.
• Biopronix FeLV Ac ELISA (Agrolabo Inc.) - test
rapid ELISA indirect pentru evidenţierea Ac
anti gp70 FeLV în probe de ser. Obţinerea
rezultatului se face prin identificarea directă a
reacţiei de culoare apărute în microplaca de
reacţie sau cu ajutorul unui spectrofotometru.
Timp de lucru = 30 min.
În activitatea clinică se recomandă testele de
diagnostic a antigenelor (in-clinical):

• Imunitatea maternală nu interferă testele Ag.

• Vaccinarea anti-FeLV nu interferă testele Ag.
PCR pentru detectarea
ADN pro-viral și ARN viral

• Se poate identifica ADN pro-viral și ARN-ul viral din

probe de sânge, ser, plasmă, salivă sau fecale.
• În unele țări sunt disponibile teste PCR in-house care
detectează pro-virus FeLV dar sunt disponibile date
limitate care evaluează aceste teste.
• Datorită variabilității mari antigenice si datorita folosirii a
cel putin 2 tehnici PCR pentru detecția simultana atat de
ADN pro-viral cât și de ARN viral acestă metodă nu este
recomandată în diagnosticul FeLV- EXISTA RISCUL
REZULTATELOR FALS NEGATIVE
Când testăm pentru FeLV?

• Înainte de a introduce un nou exemplar în efectiv.

• La adoptii.
• Toate pisicile din adăposturi.
• Pisicile expuse sau suspecte de expunere.
• Pisicile bolnave.
• Dacă se doreşte vaccinarea pentru FeLV.
De ce un program de
monitorizare ?

• Gestionarea infecţiilor retrovirale (FIV/FeLV) trebuie să

se bazeze pe testarea şi depistarea pisicilor infectate.
• Cea mai bună măsură de prevenire este împiedicarea
contactului pisicilor sănătoase cu cele infectate.
• Înlocuirea acesteia cu vaccinarea nu este o strategie
eficientă atâta timp cât efectele secundare sunt la fel
de periculoase, iar vaccinul reduce sensibilitatea nu şi
receptivitatea.
 Arborele filogenetic pe gena gag
la FIV, HIV şi SIV
Imunodeficienţa virală
Felină FIV
Imunodeficienţa virală felină

• Pisici FIV pozitive sunt identificate pe tot globul:

– 1,5-3% în populaţia de pisici sănătoase (SUA);
– 45% în populaţia de pisici suspicionată clinic de FIV*
• Principala cale de transmitere a FIV: muşcătura
→ salivă infectantă
→ masculii agresivi !!!
• Contactul sexual: nu este considerat o cale majoră
de transmitere
• De la mamă la pui: se transmite rar prin laptele
infectat sau la fătare.
• Contactul non-agresiv este ineficient în difuzarea
FIV → riscul transmiterii în sala de aşteptare este
nul !!!
Imunodeficienţa virală felină

• Este considerată o boală mortală, chiar dacă

cel mai adesea moartea survine consecutiv
infecţiilor secundare nu acţiunii directe a FIV.

• FIV nu este la fel de agresiv ca FeLV.

• FIV nu declanşează boli canceroase ci

deficienţă imună: pisica nu mai este capabilă
să se apere faţă de alte infecţii.
Imunodeficienţa virală felină

• Tabloul clinic
– Limfonoduri mărite în volum + febră.
– UZUAL: igienă precară, febră persistentă cu
pierderea apetitului, slăbire progresivă, lentă
până la cahexie;
– Infecţii secundare: gingivite, stomatite,
periodontite, dermatite cronice şi recurente
(dermatofitoze), cistite, infecţii ale tractului
respirator superior;
Imunodeficienţa virală felină

• Tabloul clinic
– Sindrom gastro-enteric (diaree);
– Afecţiuni oculare (uveite, glaucom);
– Anemie asociată supresiei măduvei osoase;
– Sunt descrise şi modificări comportamentale
sub formă de crize sau alte tulburări
neurologice;
– Limfosarcom sau alte neoplazii (mai rar decât în
infecția FeLV).
Imunodeficienţa virală felină

• Leziuni
– Limfonoduri: hiperplazie foliculară şi infiltrat
plasmocitar masiv în paracorticală.
– Gingii, splină, rinichi şi ficat: infiltrate limfocitare
sau plasmocitare.
– Intestin: sindrom felin panleuopenic-like
» leziuni intestinale similare celor din
infecţia cu parvovirusul felin.
Imunodeficienţa virală felină

• Diagnosticul diferențial
– Infecţia cu FIV nu pot fi diferenţiată clinic de infecţia
cu FeLV.
– Infecții bacteriene, parazitare, virale sau fungice:
necesitatea stabilirii statutului de boală
• Infecţii primare sau comorbiditate cu FIV?.
– Toxoplasmoza: manifestările neurologice și oculare
pot fi rezultatul infecţiei primare cu Toxoplasma, FIV
sau coinfecţiei cu ambii patogeni.
Imunodeficienţa virală felină

• Diagnosticul imunologic
– Metodele utilizate în practică cercetează prezenţa Ac. din
sânge, plasmă sau ser
– Valoarea diagnostică a rezultatului obţinut este influenţată
de tipul testului folosit
» sensibilitate vs. specificitate
Imunodeficienţa virală felină

• Tehnici de diagnostic disponibile:

– Imunocromatografic - screening
– ELISA - screening
confirmare
– IFA - screening
– Western blot – confirmare (numai în
laboratoare specializate)
– PCR ???

Western blot este utilizat ca test de

diagnostic GOLD STANDARD pentru
detectarea anticorpilor FIV
Imunodeficienţa virală felină

• Imunocromatografic

SNAP SHOT Dx – Ac Ig G FIV

(IDEXX Laboratories Inc.)
STUDIU COMPARATIV
PENTRU DIFERITE TESTE Ag/Ac
IDEXX Witness Antigen VetScan
SNAP FeLV-FIV Rapid FIV Feline
FIV/FeLV Ab/FeLV FeLV/FIV
Rapid test
Combo Ag kits
SENSIBILITATE 98% 94.7% 96.8% 91.5%

SPECIFICITATE 100%  98%  99.0%  99.0%

Levy, JK, Crawford, PC, Tucker, SJ. Performance of 4 point-of-care screening tests for feline
leukemia virus and feline immunodeficiency virus. J Vet Intern Med 2017; 31: 521–526.
Imunodeficienţa virală felină

– ELISA

• Varianta “de teren”

• Varianta “de laborator”

Imunodeficienţa virală felină

– Imunofluorescenţa
Imunodeficienţa virală felină

• Interpretarea rezultatelor imunologice

– Rezultate fals pozitive
• Ac maternali → teste pozitive la pisoi.
Clarificarea statusului:
» pisoii FIV+ ≤ 6 luni vârstă → retestare
după 60 de zile, la > 6 luni vârstă
• Recomandare:
» pisicile FIV+ → retestate prin alta metoda
Imunodeficienţa virală felină

• Interpretarea rezultatelor imunologice

– Rezultate fals negative
• Anticorpii anti-FIV nu sunt detectaţi;
• Uzual sunt necesare 8-12 săptămâni (uneori
chiar mai mult) de la infecţie pentru ca titrul Ac
să atingă valori decelabile.
• Rar, pisicile FIV+ pot furniza rezultate negative în
stadiile finale ale bolii pe fondul compromiterii
sistemului imun.
Imunodeficienţa virală felină

– PCR
• Rezultate contradictorii
– specificitate şi sensibilitate în limite ff.
largi de la 40 la 90%
– rezultate diferite pe aceeaşi probă lucrată
în laboratoare diferite
–Unele pisici infectate nu sunt detectate
prin PCR, fie din cauza variației secvenței
virale fie din cauza cantitatii scăzute de
virus.
Imunodeficienţa virală felină

• Când testăm pentru FIV?

– La identificarea unui risc de expunere:

• contact cu pisici +, sau
• contact cu pisici neevaluate FIV
– La achiziţionare sau adopţie
– La suspicionarea clinică
– Se poate recomanda testarea anuală a indivizilor cu
libertate de circulaţie în areale cu antecedente sau la 60
de zile de la cea mai recentă expunere.
– Înainte de vaccinarea pentru FIV.
Educarea proprietarului
pisicii FIV +

• Boală cu evoluţie lentă şi progresivă.

• Pisicile pot rămâne aparent sănătoase o perioadă
foarte lungă.
• Imunodeficienţa → boli cronice sau recurente.
• Necesitatea menţinerii pisicii în casă:
• prevenire contactare agenţi patogeni
secundari;
• prevenire diseminare FIV
Panleucopenia felina- FP
(Cat distemper, Cat parvovirosis)
Trăsături majore

• FP – boala extrem de contagioasa produsa de un parvovirus

specific felinelor, severa/mortala la pisoi.
• !!! A nu se confunda cu canine distemper, nici cu parvoviroza
canina – nume identice dar agenti cauzali net diferiti
• NU se transmite la om .
• FP virus – tropism pentru celule cu rata mare de diviziune in
care se replica si pe care la distruge (ECP litic): celulele
maduvei osoase, epiteliul intestinal al sugarilor, celulele
fetale.
ETIOLOGIE

• FP virus - familia Parvoviridae, ssDNA, fara anvelopa,

• Membrii ai aceleiasi familii: mink enteritis virus si parvovirusul canin
(CPV)*.
• Toate aceste virusuri infecteaza celulele intestinale aflate in diviziune
rapida si determina enterita severa.
• Parvovirusurile nu isi sintetizeaza propria polimeraza, de aceea
replicarea lor are loc in nucleul celulelor gazda, etapele initiale ale
replicarii depind de polimeraza expresata de celulal gazda in timpul
mitozei: incluzii intranucleare .
* Se considera ca CPV a evoluat din FPV in anii `70, tulpina initiala CPV 2 nefiind
infectanta pentru pisici; ulterior s-au selectat tulpini CPV2a, CPV2b si CPV2c
EPIDEMIOLOGIE
• FPV este ubiquitar si teoretic pisicile de orice varsta
vin in contact cu virusul.
• Factori de risc: varsta – fereastra imunologica, pisicile
bolnave, pisicile nevaccinate. Frecventa maxima la
pisici de 3-5 luni, la aceasta categorie rata mortalitatii
este mai mare
• Rezervor de FPV : felisele, pet shop-uri, adaposturi de
animale, colonii de pisici salbatice nevaccinate.
• Izbucniri de boala in sezonul cald, in zone urbane.
Surse de infectie si mod de contaminare

Virusul se elimina virusul prin: urina, fecale, jetaj.

Pisici susceptibile expuse contactului cu:
- urina, fecale, jetaj sau chiar
- in contact cu purecii de la pisisci infectate

Durata excretiei: pisicile bolnave 1 – 2 zile, dar rezistenta in mediu este de

peste 1 an !!!
: pisicile convalescente peste 6 saptamani

Surse secundare: asternutul, custile, bolul pentru alimente, mainile si

echipamentul personalului.
De evitat introducerea/accesul pisicilor nevaccinate in
zone in care au fost pisici infectate, chiar daca s-a
realizat dezinfectia !!!.

Morbiditate, mortalitate   
Patogeneza

• Celule tinta FPV: epiteliul intestinal, linia limfoida

(maduva osoasa si limfonoduri)
• Se reduce durata vietii celulelor seriei albe si rosii
(panleucopenie si anemie).
TABLOU CLINIC, LEZIUNI MACRO- SI MICROSCOPICE

• Contaminarea oro-nazala , prima replicare in tes.limfoid orofaringeal, urmata de

diseminare in alte tesuturi in 2-7 zile, iar in placile Payer in 3-4 zile PI.

• Sinteza AND viral in celule cu rata mitotica mare : celulele epiteliului intestinal al
criptelor, precursori maduva osoasa, organe limphoide. De asemenea in cerebel si
retina la nou nascuti.

• Infectia: subclinica  severa f (status imun, varsta)

• Infectia pisicilor gestante : resorbtie fetala, mumifiere, avort sau stillbirth.

• Fetusii infectati in utero care supraviatuiesc si pisoii infectati in primele saptamani de

viata pot prezenta hipoplazie cerebelara, displazie de retina si neuropatie optica.
TABLOU CLINIC, LEZIUNI MACRO- SI MICROSCOPICE

• Pisoi < 4 luni : enterita supra-acuta. Distructie severa intestinala, moarte in 24 ore (septicemie bacteriana
+ endotoxiemie) + leucopenie.
• Pisici > 4 luni – boala moderata ca gravitate.: se poate institui tratament de sustinere, rehidratare si
antimicrobian.
• Semne clinice : abatere, febra difazica (24, 48 h), voma, diaree .
• Hematologic : neutropenie cu limphopenie si anemie, electroliti si proteine totale la valori caracteristice
deshidratarii
• Pi sici adulte : clinic moderat sau inaparent.
• Cea mai mare cantitate de virus este eliminata in perioada de stare a bolii,
DAR pisicile remise clinic POT EXCRETA VIRUS PESTE 6 SAPTAMANI PI.
• Remiterea clinica este insotita de raspuns imun protector de durata (pe viata) nefiind identificat portajul
cronic
• Persistenta bolii in populatia de pisici datorata rezistentei virusului .

• Necropsic: exudat muco-membranos nazal si conjunctival, intestin flasc,cu continut mucos si hemoragii.
Seroasa edematiata, aspect sticlos, limfonoduri maritae si edematiate, maduva osoasa de aspect gelatinos-
grasos sau lichid.

• Histologic: criptele dilatate, marginite de un epiteliu hiperplazic, discontinuu, cu vilozitatile scuratate

si/sau unite, chiar necroze ale epiteliului.
• In celulele epiteliale restante ale criptelor : incluzii eozinofilice intranucleare.
• In structurile limfoide edem, hiperemie si necroza; ocazional incluzii intranucleare in histiocite.
Tablou clinic
• Semne clinice: voma, diarea, inapetenta si letargia.
• Anamneza evidentiaza: depresie profunda,
inapetenta, hipertermia, letargia, voma, diareea
severa , jetajul si deshidratarea.
• Pisicile bolnave raman mult timp in fata vasului cu
apa dar nu consuma.
• Hipertermia este in dinti de fierastrau cu declin
brutal, sub valoarea normala precedand moartea
TABLOU CLINIC

• Pisicile gestante infectate (fara a exprima semne de

boala) pot avorta sau fata produsi cu leziuni
cerebelare severe - ataxie cerebelara felina si
mioclonii (tremuraturi)

• La pisoi pot apare manifestari neurologice si

oftalmice.
DIAGNOSTIC

• Diferential fata de:

- infectiile salmonelice si campilobacterien,
pancreatita, infectiile cu FIV si FeLV infection
- intoxicatii/otraviri sau ingestie corpi straini
• Suspiciune anamneza, status imun, semne clinice
• + citohematologic FP
• Confirmare : prezenta virusului in fecale
ATT la pisici vaccinate cu 5 -12 zile anterior testului !!!
DIAGNOSTIC TESTS
• FPL can be presumptively diagnosed based on a consistent history, clinical signs, and clinical pathology findings. FPL can also be
presumptively diagnosed postmortem based on the gross and histopathologic lesions discussed above. However, there are many
other FPL diagnostic methods.
• 2. This photomicrograph from the small intestine of a cat with FPL shows dilatation of the intestinal crypts, hyperplasia and necrosis
of the crypt epithelium, and a viral intranuclear body in an infected epithelial cell (arrow) (40X).
• Antibody detection
• Two serologic tests, serum neutralization and hemagglutination inhibition, can be helpful in determining the activity of FPL in a
feline population. Both tests should be performed on paired sera to determine whether there is a rise in titer between the acute
and convalescent samples.7 Both sera should be submitted to the same laboratory and should be assayed in the same test run to
obtain reliable data.
• Virus detection
• Fecal antigen test kits such as the SNAP Parvo Antigen Test (Idexx) are only approved and licensed for detecting canine parvovirus,
but it is generally known that they also detect FPL viral antigen in feline feces.6,11 These tests are used extralabel because they
allow rapid, inexpensive, in-house detection of the virus. They are sensitive and specific but can detect FPL antigen in cats
vaccinated with a modified live FPL vaccine within five to 12 days. Another type of bench-top test, a one-step
immunochromatographic test not currently marketed in the United States, has been reported with a similar sensitivity to the SNAP
Parvo Antigen Test and was developed for use with feline, canine, and mink fecal samples.11
• FPL virus can be detected with a transmission electron microscope (TEM) by using fecal or intestinal tissue samples. This method
can be used to confirm clinical cases or necropsy cases when classic gross and histopathologic lesions are not identified. Tissue
samples are scraped and pulverized to release virus particles from cells. The particles are concentrated by ultracentrifugation,
treated with 4% phosphotungstic acid, and then aerosolized onto a carbon-coated grid. The grid is placed in the TEM and screened
for viral particle morphology (Figure 3). This form of microscopy has the advantage of enabling screening for more than one type of
virus at a time. It is a good method for FPL virus detection because it can be done on fecal material, is a technique offered by most
diagnostic laboratories, and allows the detection of all strains of parvovirus, including CPV2a and CPV2b. A drawback to the test is a
relatively low sensitivity. The concentration of viral particles must be in the 106 to 107 range to be detected,12 and in fecal sample
submissions the concentration of virus depends on the level of shedding of the virus at the time the samples are collected. Maximal
virus shedding corresponds with the onset of diarrhea, so sending fresh fecal samples from this phase in the disease can increase
the sensitivity of the test.
• A nested set PCR assay has also been developed that can detect between 101 and 102 viral particles.14 These assays have
been standardized for detection in feces and are not affected by PCR inhibitors in feces. In addition, methods that use
formalin-fixed tissue have also been reported3,15,16 for use with postmortem samples. Using PCR tests requires
considerable expertise. While they are highly sensitive, they are also easily contaminated; this is especially true with nested
set assays.
• Immunofluorescent antibody staining (IFA) is another useful diagnostic tool, which detects FPL viral antigens in cryostat
tissue sections. The preferred tissue for this technique is fresh intestine, but spleen and thymus may also be used. A specific
mouse monoclonal antibody directed against FPL virus proteins is applied to the cryosections and incubated in a humidified
chamber. After unbound monoclonal antibody is washed away, fluorescein isothiocyanate conjugated to anti-mouse
secondary antibody is added to the section, followed by incubation and a wash cycle. Epifluorescence microscopy is then
used to visualize FPL-specific, apple-green fluorescence. Because the virus replicates in the rapidly dividing epithelial cells of
the mucosal crypts, these sites appear as localized areas of specific fluorescence (Figure 4). The IFA procedure is used when
a rapid, sensitive, and specific test is required. However, the results depend on tissue samples, and the tissue quality greatly
affects results. Highly autolyzed or degraded tissues rarely yield definitive staining.
• 4. Epifluorescence microscopy of small intestinal mucosa from a cat heavily infected with FPL virus. Note the concentration
of fluorescent signal in the mucosa and lack of fluorescence in the smooth muscle wall (lower right) (20X).
• Finally, virus isolation for FPL virus has been successful in feline cell lines that are young and rapidly dividing. A commonly
used cell line is Crandall feline kidney cells. FPL virus is disseminated throughout the body within seven days and can be
recovered from feces and urine for several weeks after infection,7 but many laboratories will not accept fecal or urine
samples for virus isolation because these samples can be toxic to cells used for culture. Although not commonly done, virus
can also be cultured from oropharyngeal swabs and buffy coat samples. It is critical that these samples be obtained during
the early viremic phase, submitted in viral transport media, and chilled en route. Some suppliers of specialized viral culture
media include Becton, Dickinson and Company (Franklin Lakes, N.J.) and Remel (Lenexa, Kan.). Appropriate postmortem
samples include spleen, mesenteric lymph nodes, and ileum. These samples should be submitted chilled by overnight
delivery. In most laboratories, virus cultures a3. An electron micrograph of parvovirus particles measuring 20 to 24 nm.
• Several conventional polymerase chain reaction (PCR) tests have a sensitivity level of 103 viral particles per gram of raw
feces.13 A nested set PCR assay has also been developed that can detect between 101 and 102 viral particles.14 These
assays have been standardized for detection in feces and are not affected by PCR inhibitors in feces. In addition, methods
that use formalin-fixed tissue have also been reported3,15,16 for use with postmortem samples. Using PCR tests requires
considerable expertise. While they are highly sensitive, they are also easily contaminated; this is especially true with nested
set assays.
Tratament

• The likelihood of recovery from FP for infected

kittens less than eight weeks old is poor. Older cats
have a greater chance of survival if adequate
treatment is provided early. Since there are no
medications capable of killing the virus, intensive
care and treatment are critical to support the cat’s
health with medications and fluids until its own body
and immune system can fight off the virus. Without
such supportive care, up to 90% of cats with FP may
die.
Tratament

• Treatment focuses on correcting dehydration,

providing nutrients, and preventing secondary
infection. Although antibiotics do not kill the virus,
they are often necessary because infected cats are at
a higher risk of bacterial infections because their
immune systems are not fully functioning (due to the
decreased white blood cells) and because bacteria
from the damaged gut may enter the cat’s
bloodstream and cause infection. 
Prognostic
If the cat survives for five days, its chances for recovery
are greatly improved. Strict isolation from other cats
is necessary to prevent spread of the virus. Other
cats that may have been in contact with the infected
cat, or in contact with objects or people who were in
close contact with the sick cat, should be carefully
monitored for any visible signs of illness. In most
cases, once a cat recovers from FP, it will not infect
other cats through direct contact, but some
recovered cats can shed the virus in their stool and
urine for up to 6 weeks.
Decontaminare
In the rescue, you need to be sure you are using the
right disinfectant - only a few will get the
Panleukopenia virus. Alcohol sanitizers do not get
Panleukopenia, and bleach is not good enough to
shut the virus down with an outbreak. Bleach won't
penetrate the fat or feces to kill the virus; it just
sterilizes the surface. Try Virkon®. It is a highly
effective disinfectant that is safe to use in animal
facilities.
Vaccinarea

Keep vaccinating simple for the young kitten. Start 

3-way vaccines at four weeks of age, and only use modified
live injectable. Modified live is the fastest, and speed is
important. Any kitten coming in over four weeks needs the
vaccine before they breathe the air where the other cats
are. Most build immunity in 48 hours. A booster
immunization should be given at six weeks and eight weeks
for kittens. Veterinarians will booster at 12 weeks and give
FeLV if risk dictates.
Vet Microbiol. 2013 Jul 26;165(1-2):29-32. doi: 10.1016/j.vetmic.2013.02.005. Epub 2013 Feb 18.
Feline panleukopenia virus: its interesting evolution and current problems in
immunoprophylaxis against a serious pathogen.
Truyen U1, Parrish CR.

Vaccination of cats against feline panleukopenia virus (FPV) has been a routine part of
feline medicine for the past 40 or more years, and many of the same vaccines that
were first developed in the 1960s are still in routine use today. However, there has
been significant evolution of the virus in the last 40 years, in particular the
emergence of canine parvovirus (CPV) in dogs in the late 1970s, which was a host
range variant of the FPV-like virus, and the world-wide spread of the CPV-derived
viruses since 1978. FPV and the various antigenic types of CPV have been isolated
from cats, raccoons, and many different wild and captive carnivores. The
consequences of these changes in the viral populations have not been investigated,
and the effectiveness of the current vaccine protocols have not been reported. Here
we review the recent findings about the evolution of the viruses in carnivores
including cats, and describe a study that looks at the efficiency of vaccination of
kittens using the standard protocols, which shows that many cats are not protected
by those approaches.