Cultura si civilizatia Chineza

Realizatorii proiectului: DobrovatAlexandru

Ghemaru Irina
Zanfir Georgian
 CUPRINS
Confucius si confucianismul
Orasul interzis: simbolistica
Importanta cifrelor si culorilor in civilizatia chineza
Armata de teracota
Sun Wu/ Sun Tzu si arta razboiului
Ying yang
Marele Zid Chinezesc
Drumul Matasii in antichitate
Festivalurile din China Antica
 Confucius
Confucius sau Kong Fu Zi, a trait intre 9 octombrie 552 i.Hr.- 479 i. Hr. a fost
un filozof chinez, născut în regiunea Lu, filozof care a influențat
decisiv gândirea asiatică.
Filosofia lui Confucius, cunoscută și sub numele de confucianism , a subliniat
moralitatea personală și guvernamentală, corectitudinea relațiilor sociale,
dreptatea, bunătatea și sinceritatea. Confucianismul a făcut parte din țesătura
socială și modul de viață chinez; pentru confuciani, viața de zi cu zi era arena
religiei. Adepții săi au concurat cu succes cu multe alte școli în
timpul epocii Sutelor Școli de Gândire doar pentru a fi înăbușiți în
favoarea legalistilor în timpul dinastiei Qin . După victoria lui Han asupra
lui Chu după prăbușirea lui Qin, gândurile lui Confucius au primit sancțiuni
oficiale în noul guvern. In timpulDinastiile Tang și Song , confucianismul s-a
dezvoltat într-un sistem cunoscut în Occident sub numele de Neo-Confucianism ,
iar mai târziu Noul Confucianism (Neo-Confucianism Modern) .
În mod tradițional, lui Confucius i se atribuie autorul sau editarea multor texte
clasice chinezești, inclusiv toate cele cinci clasice, dar cărturarii moderni sunt
precauți să atribuie afirmații specifice lui Confucius însuși. Aforisme referitoare
la învățăturile sale au fost compilate în Analecte , dar numai mulți ani după
moartea sa.
Principiile lui Confucius sunt comune cu tradiția și credința chineză. El a susținut
o loialitate puternică a familiei, venerația strămoșilor și respectul bătrânilor de
către copiii lor și de soți de către soțiile lor, recomandând familia ca bază pentru
un guvern ideal. El a susținut binecunoscutul principiu „Nu faceți altora ceea ce
nu doriți să vi se facă”, regula de aur . El este, de asemenea, o zeitate tradițională
în daoism .
Confucius este considerat pe scară largă ca unul dintre cei mai importanți și
influenți indivizi din istoria omenirii. Predarea și filozofia sa au avut un mare
impact asupra oamenilor din întreaga lume și rămân influenți astăzi.
 Confucianismul 500î.e.n - prezent
Confucianismul este o religie, cu aproximativ 6.000.000 de adepti (majoritatea in China, Coreea, Vietnam, Japonia), fondata de filozoful chinez
Confucius care se preocupa de principiile bunei conduite, intelepciunea practica si relatiile sociale. Confucius nu avea intentia sa intemeieze o
religie noua, ci sa interpreteze si sa renasca religia dinastiei Zhou, cu ritualurile sale, pe care el le-a interpretat nu ca niste sacrificii facute de
oameni, pentru a primi iertarea de la zei, ci ca niste ceremonii ale oamenilor, intrupand modele de comportament civilizat, adunate de-a lungul
mai multor generatii. Acestea insemnau pentru Confucius samburele societatii chineze. Confucius, al carui nume chinezesc era Kung Fu Tzu, s-a
nascut in statul Lu, in anul 551 i.C. intr-o familie aristocrata, care-si pierduse averea si pozitia. Despre tatal lui, care a murit cand Confucius
avea 3 ani, se spune ca fusese un razboinic puternic. Confucius a fost cel mai mic dintre cei 11 copii, traind in saracie, dar primind o educatie
sanatoasa. In tinerete a fost profesor, dar a aspirat la o pozitie guvernamentala, intrucat avea o deplina incredere in capacitatea lui de a reorganiza
societatea. Si-a petrecut mult din viata calatorind prin China, dand sfaturi conducatorilor. Era unul din acei filozofi, care aspirau la salvarea unei
tari, prin sfaturile pe care le dadea. Spre deosebire de ceilalti, care si-au gasit calea in cunoastere, Confucius s-a inspirat din trecut, pe care
incerca sa-l transforme in realitate. Se declara un traditionalist, nu un creator de nou, ci un iubitor al vechiului. Ultimii ani din viata i-a petrecut
in orasul natal, unde s-a dedicat in totalitate propovaduirii invataturilor sale. Analectele reprezinta o colectie de invataturi ale lui Confucius,
pastrate de discipolii lui, considerate singurele care i se pot atribui lui Confucius cu siguranta. Confucianismul este una din cele mai influente
traditii filozofice din lume, cu introspectii profunde in natura umana. Desi confucianismul a devenit ideologia oficiala a statului chinez, n-a
existat niciodata ca religie instaurata, cu biserici si preoti. Savantii chinezi l-au onorat pe Confucius ca pe un mare intelept, fara insa a-l venera
ca pe un zeu. La randul lui, Confucius nu a pretins niciodata a fi o divinitate. In confucianism, omul este centrul universului, el nu poate trai in
izolare, ci in comunitate. Scopul vietii este atingerea fericirii individuale, care se poate obtine prin pace. Confucius a descoperit ca intre oameni
se stabilesc 5 feluri de relatii fundamentale, bazate pe dragoste si datorie, care ar putea fi imbunatatite, daca fiecare din cei implicati si-ar aduce
contributia: conducator-supus, parinte-fiu, sot-sotie, frate-frate, prieten-prieten. Confucianismul este pur umanism, o filozofie care se preocupa
de fiintele umane, de interesele si realizarile lor, mai degraba decat de abstractiuni sau probleme de teologie. El nu este atat o religie, cat un cod
moral, care a influentat foarte mult gandirea si modul de viata al chinezilor. Principiile fundamentale ale acestei gandiri sunt: supunere si respect
fata de superiori si parinti, datorie fata de familie, loialitate fate de prieteni, umilinta, sinceritate si politete. Astazi, confuciansmul este adeseori
confundat cu taoismul. Este foarte greu de distins intre ce e element taoist si ce apartine confucianismului, intrucat amandoua au idei
asemanatoare despre om, societate, conducatori, cer si univers. Confucianismul se ocupa de aspectul practic si pamantesc, pe cand taoismul se
ingrijeste de cel esoteric si ceresc. Amandoua credintele au radacina in gandirea a doi filozofi chinezi. Confucius si Lao Tze, fondatorul
Taoismului, au fost contemporani, si este stiut in ambele traditii, ca ei au avut cateva dialoguri.
 ORASUL INTERZIS: SIMBOLISTICA

China imperială a fost condusă pentru aproape trei milenii de

dinastii care și-au lăsat amprenta asupra celui mai mare stat al
lumii. Astăzi, după mai bine de o sută de ani de la revoluția
republicană a Chinei, cel mai cunoscut și cel mai important simbol
al conducerii dinastice a Chinei rămâne Orașul Interzis din Beijing.
Orașul Interzis este astăzi cel mai vizitat muzeu din lume, cu peste
14 milioane de turiști care trec în fiecare an pe sub bolta Porții
Meridian pentru a intra în sistemul de palate care i-a găzduit pe
împărații dinastiilor Ming și Qing. Orașul Interzis este simbolul
suprem al arhitecturii și spiritului Chinei imperiale, pe care îl
păstrează viu și azi.
Orașul Interzis a fost construit din ordinul Împăratului Yongle al Dinastiei Ming, între 1406 și
1420. Zhu Di, cel care avea să devină Împăratul Yongle, era cel de-al patrulea fiu al Împăratului
Hongwu, conducătorul unei rebeliuni împotriva Dinastiei Yuan și fondatorul Dinastiei Ming.
Urmașul la tron al Împăratului Hongwu ar fi trebuit să fie primul fiu al acestuia, care a murit însă
timpuriu. Astfel, Împăratul Hongwu a lăsat tronul nepotului său, Zhu Yunwen, continuând linia
dinastică a primului fiu. Zhu Di, care fusese înnobilat ca prinț al unui regat nordic cu capitala la
Beijing (pe atunci cunoscut sub alt nume), a acceptat domnia nepotului său, dar s-a răzvrătit când
tânărul împărat a început o epurare a altor unchi ai săi. Zhu Di a pornit un război civil împotriva
nepotului său, cucerind în cele din urmă capitala imperială Nanjing, după un asalt foarte dur.
Situația de după război din Nanjing l-a convins pe Zhu Di, cunoscut acum ca Împăratul Yongle
(nume care înseamnă fericire eternă), să mute capitala imperială la Beijing, centrul său de putere.
 Simbolul culorilor si cifrelor în cultura
chineză
În cultura chineză culoarea reflectă anumite valori, cum ar fi culori considerate a fi
bune sau culori inutile. Cuvântul chinezesc pentru “culoare” folosește același
caracter cu cel al “emoției”.
În cultura tradițională chineză negrul, roșul, turcoazul (o combinație a ideii de
verde și albastru), albul și galbenul sunt văzute ca fiind culori standard. Aceste
culori corespund celor cinci elemente: apă, foc, lemn, metal și pământ, consacrate
în tradiția chineză
 Negru
Negrul, corespunde apei și este o culoare neutră. Reprezintă energia conservatoare. I Ching, sau Cartea Schimbărilor, privește negrul ca pe culoarea Cerului. Expresia
“cerul și pământul negru misterios” a fost înrădăcinată în observația că cerul nordic a fost negru de mult timp. Ei credeau că Tian Di sau Împăratul Ceresc locuia în Steaua
Nordului.Simbolul Taiji utilizează albul și negrul pentru a reprezenta unitatea Yin și Yang. Chinezii au privit negrul ca regele culorilor și l-au onorat mai consistent decât
orice altă culoare. Lao Zi a spus că cinci culori orbesc oamenii, iar din acest motiv Școala Dao a ales negrul drept emblemă.În China modernă, negrul este folosit în
îmbrăcămintea zilnică.
Roșu
Roșu corespunde focului și energiei expansive, simbolizează belșugul și bucuria. Culoarea roșie simbolizează norocul și se crede că
îndepărtează răul. Roșul se găsește peste tot în timpul Anului Nou Chinez și al altor sărbători și adunări de familie.Roșul este strict
interzis la înmormântări, deoarece este o culoare tradițională simbolică a fericirii.În China modernă, roșul rămâne o culoare foarte
populară.
Turcoaz
Turcoazul reprezintă elementul lemn și energia generativă.

În general, verdele este asociat cu sănătatea, prosperitatea și armonia.Separat, ca amuzament, pălăriile verzi sunt asociate cu
infidelitatea și se folosesc ca simbol pentru un soț înșelat.
Alb 
Albul corespunde metalului și energiei contractante, reprezintă aurul și simbolizează luminozitatea, puritatea și împlinirea.

Albul este și culoarea doliului. Este asociat cu moartea și este folosit predominant în funeraliile culturii chineze. Chinezii vechi purtau
haine și pălării albe numai când plângeau pentru cei morți.

Galben
Galbenul corespunde cu pământul și energia stabilizatoare și este considerat cea mai frumoasă și prestigioasă culoare. Pronunția
chineză a galbenulului generează Yin și Yang, implicând faptul că galbenul este centrul tuturor lucrurilor. Galben înseamnă neutralitate
și noroc. Galbenul este uneori asociat cu roșul în locul aurului.Galben era culoarea împăratului în China Imperială și este considerată
culoarea simbolică a celor cinci legendari împărați din China antică. Galbenul deseori decorează palatele regale, altarele și
templele.Galbenul reprezintă, de asemenea, eliberarea de grijile lumești și este, prin urmare, apreciat în budism. Hainele călugărilor
sunt galbene, ca și elementele templelor budiste. Galbenul este, de asemenea, folosit și ca o culoare de doliu pentru budiștii
chinezi.Galbenul este, de asemenea, simbol al eroismului, spre deosebire de asocierea occidentală a culorii cu lașitatea.
 Civilizația chineză a apărut în mileniul al III-lea î.Hr. pe văile fluviilor Huanghe și Yangtze. În
secolul al III-lea î.Hr., împăratul Shi Huangdi a întemeiat dinastia Qin și a unificat principatele
existente într-un singur imperiu. Fiind atacat de nomazii din nord (huni), imperiul s-a destrămat,
dar s-a refăcut câteva secole mai târziu. Această civilizație este cunoscută pentru invenții ca
hârtia, busola, praful de pușcă, arbaleta.
Un popor numeros și inventinv. De exemplu, în domeniul cultural (în epoca Shong) s-au făcut
progrese remarcabile. Scrierile s-au răspândit enorm, în mase tot mai largi, graţie invenţiei
tiparului care din secolul al XI-lea devine de uz general.
Cultura chineză a antichităţii şi a epocilor următoare a fost o cultură înfloritoare, foarte
avansată în raport cu acele timpuri (și cu alte culturi), deosebită prin complexitatea dar şi prin
misticismul ce domina sufletul oamenilor cu ochi piezişi şi cu piele galbenă.
 Armata de
teracotă
Armata de teracotă este o colecție de
sculpturi din teracotă care înfățișează
armata lui Qin Shi Huang, primul împărat
al Chinei. Este o formă de artă funerară
îngropată împreună cu împăratul în anii
210–209 î.Hr., cu scopul de a-l proteja pe
împărat în viața sa de apoi.
(Minor fiind) Qin Shi ocupă în anul 246
î.Hr. tronul regatului Qin din N-V Chinei,
înfrânge și anexează (238 i.Hr) succesiv în
următoarele două decenii și jumătate, cele
6 regate care își disputau de peste trei
veacuri supremația în China, încheind în
221 î.Hr. unificarea teritoriului chinez sub
o singură autoritate, care va duce la pacea
și armonia dintre popoarele existente.
 O descoperire recentă indică faptul că întregul complexul funerar al împăratului Qin este cu mult
mai mare decât se credea. Practic, acesta este de circa 200 de ori mai mare decât Valea Regilor din
Egipt. 8.000 de războinici din argilă plus 700 de cai, toţi în mărime naturală.
Figurile din argilă arsă au o înălţime de circa 1,80 m, cu o expresie autentică, reflectând nivelul artei
sculpturii din acea perioadă. 700.000 de lucrători au participat timp de aproape 40 de ani la lucrările
de construcţie a acestui obiectiv, care nu se terminaseră nici la moartea împăratului.
Mausoleul Qin Shi Huang și armata sa din teracotă au
fost declarate de UNESCO patrimoniu cultural
universal.
 Siluetele ostaşilor sunt adevărate opere de
artă, fiind executate manual, utilizând diverse
metode. Fiecare statuie are trăsături
individuale, diferă chiar şi expresiile feţelor.

Tehnologia confecţionării figurinelor era

următoarea: ele erau scuptate, apoi arse,
ulterior se acopereau cu o glazură
organică specială şi numai după aceea
erau vopsite. Ostaşii se deosebeau între
ei în funcţie de rang (ofiţeri, soldaţi) si
după arme (suliţe, arbalete, săbii).
 Sun Tzu – Arta războiului
Războinicul-filozof și maestrul
strateg Sun Tzu, despre care se știe
puțin, a cules mai multe idei care stau
la baza cărții sale ,,Arta războiului”,
acum mai bine de două mii de ani.
Legenda spune că a fost cunoscut
pentru strălucitoarele campanii pe
care le-a condus în timpul lui
Confucius. Opera sa a fost memorată
și transmisă oral, înainte de a fi în
cele din urmă copiată pe benzi de
bambus și transmisă în jur.
Principalul scop este să descrie
tactici și strategii militare.
Câteva idei generale din
,,Arta războiului”
 Un general nu câștigă lupta cu forța
armelor, ci cu mintea.
 Începe doar bătălii pe care știi că le poți
câștiga.
 Înțelege când este momentul să lupți și
când să eviți lupta.

Această carte este folosită mai mult în

domeniul economic, pentru a ajuta
comercianții să progreseze pe piața largă.
Ea este esența războiului psihologic.
Cel mai cunoscut simbol din Simbolul Yin si Yang este unul
cultura chineză din cele mai răspândite concepte
din filozofia și metafizica chineză,
ce au fost transmise de-a lungul
istoriei prin diverse școli din
China antică.
Aceste concepte reprezintă forțele
primordiale și complementare ce
compun universul și toate
componentele acestuia. Dragonul
Cu toate acestea, primele dovezi arheologice chinezesc și simbolul Yin și Yang,
preistorice ale acestui simbolului Taijitu au fost după cum credeau chinezii,
găsite în spatiul vechi pre-indo-european reprezentau elementele naturii
aflate în armonie.
Danubiano-Pontic împreună cu alte simboluri
religioase antice cheie Swastika, Crucea, pe
diverse artefacte.
• Conceptul de Yin si Yang este primul principiu din Fengshui. Chinezii
din vechime credeau ca Universul este intr-o continua miscare si ca
orice putea fi explicat in termeni yin si yang.
• Filozofia cu care are legatura principiul yin si yang se numeste Taoism
sau Daoism. Daca in basmele occidentale, binele invinge intotdeauna
raul, aceasta filozofie sustine ca binele exista exact in aceeasi masura
cu raul si sunt complementare, creand un echilibru care face ca
universul sa-si continue existenta.
 MARELE ZID CHINEZESC
Marele Zid Chinezesc  este o construcție strategică de mii de kilometri lungime, cu rol de apărare. Zidul a fost
construit cu scopul de apărare a graniței imperiului chinez contra atacurilor popoarelor nomade din nordul Chinei.
Este o construcție gigantică considerată după volum ca cea mai mare de pe glob, cu o lungime de 21.196,18 km.
Prima porțiune a zidului a fost construită probabil în a doua jumătate a secolului V î.e.n. în timpul dezbinării
Imperiului chinez (475 - 221 î.H ) cu scop de apărare împotriva nomazilor din nord.
În anul 214 î.H, împăratul Qin Shi Huangdi permite să se construiască prima parte a zidului de la fluviul Galben ca
apărare față de poporul nomad Xiongnu (numiți în Europa huni). Spre deosebire de zidul construit mai devreme care
se întinde și în văi, zidul acesta era construit numai pe crestele munților. Din lipsă de argilă s-a folosit la construcția
zidului numai piatră așezată pe straturi. Din acele timpuri zidul a fost mereu reclădit, atingând în timpul dinastiei
Ming lungimea maximă. În anul 1493 a început împăratul Hongzhi construcția zidului dinastiei Ming care servea ca
apărare contra mongolilor și pentru o supraveghere mai bună a drumurilor comerciale,a porțiunea centrală a
drumului mătăsii, pe crestele munților începându-se o construcție deosebit de costisitoare. Mortarul folosit era
produs din piatră de calcar arsă amestecat cu amidonul din orez. La construcția interioară a zidului se folosea un
amestec de argilă nisip și piatră cioplită. Grosimea zidului este foarte diferită, astfel de exemplu în regiunea Peking,
zidul are o grosime între 4 și 8 m, la coama zidului 8, iar la bază 10 m grosime. La intervale de câteva sute de metri s-
au construit turnuri de 12 m înălțime cu rolul de observare, transmitere de semnale și depozit de arme. Se apreciază
ca ar fi existat cca. 25.000 de asemenea turnuri integrate în zid și 15.000 de turnuri pentru semnalizare care făceau
legătura cu capitala situată lângă Kashgar. Codul de semnale era simplu, dacă se observa agresorul se făcea foc în
turn
Construcție gigantică a lumii antice, Marele zid Chinezesc măsoară 10.000 de
kilometri lungime, fiind și astăzi “cel mai lung zid de pe Terra”. Nu se știe cu
exactitate care din formațiunile statale chineze a hotărât înconjurarea
teritoriului său cu valuri de pământ și piatră. Pentru a-și proteja statul pe care
îl unificase, primul împărat al Chinei, Qin (221-210 î.Hr.) poruncește să fie
legate între ele fortificații clădite de predecesorii săi. Astfel va înainta atât
spre est cât și spre vest, pe o lungime totală de circa 5.000 kilometri, realizând
cel mai lung zid ce va deveni, ulterior, celebru. În timpul următoarei dinastii,
Han (206-220 i.Hr.), zidul a fost din nou prelungit spre est și spre vest până la
o lungime de  10.000 kilometri lungime. Suferind stricăciuni mari de-a lungul
unui mileniu, Marele Zid Chinezesc a fost refăcut pe circa 6.400 kilometri în
timpul dinastiei Ming (1368-1644), dinastie ce a fixat și capitala statului la
Beijing (forma în care s-a păstrat până astăzi). Șerpuind pe crestele munților
și ale dealurilor, dar și prin văile adânci, zidul, prevăzut din loc în loc cu
forturi cu  aspect paralelipipedic și turnuri înalte de apărare, are o înălțime de
8 metri și o lățime de 6,5 metri. Pavat cu piatră, era folosit ca șosea strategică
dar și ca drum comercial.Lăsat în paragină începând cu secolul al XIX-lea,
Marele Zid Chinezesc a ost luat sub protecție guvernamentală din 1952, fiind
declarat monument istoric al Chinei. Cu toate astea, numai o mică porțiune
din zid a fost reabilitată și accesibilă turiștilor.
 Drumul
Matasii
Întinzându-se cale de aproximativ 10.000 km, Drumul Mătăsii a contribuit decisiv în alcătuirea unui splendid repertoriu de culturi
de-a lungul timpurilor cum ar fi cea chineză, indiană, persană, arabă, greacă sau romană, printre multe altele. Pe aceste rute
numeroase ale drumului ne-a parvenit printru întâia oară invenţii chineze precum compasul, praful de puşcă sau hârtia, drumul
jucând un rol esenţial şi în apusul Evului mediu în Europa şi naşterea epocii moderne aici.
Începuturi şi originea numelui
Drumul mătăsii a fost principala ramura de legătura a Chinei cu ţările europene încă de pe vremea anticilor. Deşi se crede că
Drumul Mătăsii ar fi existat, ca rută comercială, încă din vremuri preistorice, el este menţionat pentru întâia oară abia pe la
începutul secolului al II-lea, în vremea Dinastiei Han (206 î.e.n.- 220 e.n.).
În amintirea acestor vremuri în care comerţul cu mătase (pe atunci, material încă necunoscut Europei) înflorea de-a lungul
drumului, un geograf german pe nume Ferdinand von Richthofen, în urma efectuarii a mai multor expediţii pe tărâm chinez, va
folosi în a doua jumătate a secolului al XIX-lea termenii de Seidenstraße sau Seidenstraßen ( adică Drumul de mătase sau Ruta de
mătase) pentru a descrie aceste rute. În 53 î.h., soldaţii romani, întorşi la Roma după campaniile eşuate in ţinuturile parţilor, vor
povesti despre un material nemaiîntâlnit din care se croiau stindarde nemaipomenit de strălucitoare vederii şi de moale şi
delicate atingerii : era primul contact al europenilor cu mătasea. Extinderea Marelui zid chinezesc din această perioadă era
socotită drept o măsură de protecţie a acestei rute comerciale de către chinezi.
Campaniile militare au jucat un rol esenţial în crearea acestui drum. Acesta a acţionat ca o punte de legătură ce a uşurat
cooperarea dintre imperiul chinez şi regatele din vest, în vremea când acestea erau ameninţate de triburile hunice din nord.
Abia pe urmă, principala utilitate a „drumului” descris de unii ca fiind cea mai importantă rută comercială a omenirii, a devenit, în
fapt, o rută cu precădere comercială. Cercetătorii preferă a folosi termenul de „Rutele Mătăsii” pentru a descrie drumul, având în
vedere că acesta constituia, în fapt, o serie extinsă de reţele care nu erau nimic altceva decât căi rudimentare săpate de călătoriile
nenumăratele călătorii ale caravanelor.
• În decursul celui de-al doilea secol î.e.n., Drumul Mătăsii au cunoscut prima lui expansiune — şi afirmare totodată — în
principal în urma eforturilor diplomatului chinez Zhang Qian (născut la 200 î.h. şi mort în 114 î.h.), care a fost un trimis şi
diplomat al Imperiului Chinez în ţările vecine acestuia, şi, totodată, o primă sursă de informaţii de încredere in privinţa Asiei
centrale, jucând un rol esenţial in cucerirea şi colonizarea regiunii apusene Xinjiang.
• Drumul Mătăsii, rută comercială cu impact cultural-religios
Mărfurile erau transportate pe Drumul Mătăsii de către caravane. Acestea nu parcurgeau însă distanţe transfrontaliere, cum ar
fi să zicem, una ce duce din China până în Persia, decât rareori ; neguţătorii cumpărau sau transportau bunuri în oraşele mai
importante sau în pieţele caravanseraiurilor răspândite de-a lungul întregul drum, la un preţ care să îi avantajeze. Caravanele
nu ieşeau de obicei în afara teritoriilor lor native, ci le vindeau la graniţă popoarelor vecine, ca acestea să le vînda la rândul lor,
căutând să obţină un profit, perşilor, ruşilor sau arabilor. Astfel ele ajungeau într-un final şi pe pieţele europene.
Drumul Mătăsii a creat posibilitatea popoarelor asiatice mai avansate din punct de vedere cultural să îşi impună credinţele şi în
zonele mai ermetice ale acestui continent. Astfel, budismul şi islamul au cunoscut o înflorire care nu era probabilă fără
deschiderea oferită de acest drum. Budismul, spre exemplu, era odată o religie străină Chinei, ea ajungând aici din India,
datorită călugărilor ce au călătorit şi au stabilit temple şi comunităţi în ţinuturi descoperite de neguţătorii de pe Drumul
Mătăsii. Ceva mai târziu, în perioada medievală europeană, călugării creştini au început să străbată aceste rute asiatice spre
inima Asiei, ajungând şi în Japonia, în vederea creştinării, probabil, a popoarelor băştinaşe.
În acelaşi timp, Drumul mătăsii a făcut posibil schimburile de ordin cultural între marile etnii asiatice, schimburi ce au
reconfigurat profund toate civilizaţiile implicate. Cele dintre mongoli şi chinezi sunt poate cele mai grăitoare dintre acestea:
astfel, mongolii au preluat de la chinezi tehnologii folosite în agricultură sau elemente de vestimentaţie, mongolii contribuind
chinezilor, pe urmă, cu vastele lor cunoştinţe în tactică militară şi arme de război (arcul mongol, de pildă) dar şi cu muzica şi
dansurile lor.
În artă, Rutele Mătăsii au inlesnit amestecul unor influenţe dintre cele mai diverse şi mai interesante odată cu trecerea
secolelor.
În timpul Dinastiei Tang (618-907 e.n.), drumul a cunoscut perioada sa cea mai prosperă. Afirmarea mongolă din secolele XIII-
XIV pe scena central-asiatică au adus o nouă era de stabilitate în istoria Drumului Mătăsii. Aceştia au eliminat corupţia şi taxele
de trecere existente aici, înlesnind în general călătoria de-a lungul rutelor sale. Drumurile au devenit astfel mai sigure şi mai
uşor de parcurs şi pentru vizitatorii din Occident.
• Declinul
Probabil cel mai hotărâtor dintre factorii ce au contribuit la declinul Drumului Mătăsii a fost dezvoltarea, cu timpul, unor rute
alternative maritime ce conectau estul şi sudul Asiei de Africa, de teritoriile arabe şi de Europa via Oceanul Indian, Marea Roşie
şi, respectiv, cea Mediterană.
Un alt factor l-a constituit descoperirea Americilor şi destrămarea Imperiului Mongol, ce a creat repercursiuni economice
asupra rutelor central-asiatice. Acum s-au constituit pe aceste teritorii numeroase civilizaţii sedentare, iar Imperiul Otoman şi-a
făcut şi el apariţia pe scena politică eurasiatică.
Astăzi, doar aventurierii de ocazii mai parcurg rutele decrepite ale Drumului Mătăsii. Fie prin intermediul unei motociclete ori
al oricărui alt mijloc de acest fel, ei încearcă să reconstituie ceva din vechea atmosferă de legendă a legendarului drum.
 Festivalurile din China Antica
Chinezii au pastrat pana in zilele noastre traditia festivalurilor care au drept scop venerarea stramosilor si a trecutului glorios.
Pentru ca iau ca reper calendaristic transformarile Lunii, aceste sarbatori populare nu cad pe aceeasi data in fiecare an. Cele mai
importante festivaluri sarbatorite in prezent in China sunt: Festivalul Primaverii, Festivalul Qingming, Festivalul Barcii
Dragonului si Festivalul Mijlocului Toamnei
  Festivalul Primaverii si anul noul chinezesc
Cel mai important eveniment de peste an este Anul Nou cu ocazia caruia se organizeaza
Festivalul Primaverii. Noul An Lunar incepe in ianuarie sau in februarie si este marcat printr-o
vacanta nationala.
Sarbatorile dureaza patru zile, iar inca din ajun, magazinele sunt inchise si toata lumea se
relaxeaza in asteptarea cinei in familie, moment simbolic ce inaugureaza Noul An.
Traditia chineza spune ca in ajunul acesteisarbatori, zeul norocului, Cai Shen, trece in paradis,
ducand cu el faptele de peste an ale fiecarei familii. El se reintoarce in cea de-a cincea zi a
Anului Nou, pentru a imparti noroc oamenilor, de aceea magazinele isi reiau atunci activitatea
pentru a profita de momentul de bun augur.
In timpul festivalului, cei apropiati isi daruiesc reciproc Hong bao, niste pachete rosii umplute
cu bani pentru a stimula prosperitatea. Tot acum, cu ocazia paradelor, sunt practicate arte
specifice, unele pe cale de disparitie, cum ar fi: mersul pe picorange, dansurile dragonilor si
jocurile de artificii, practicate mai mult in zona rurala sau in orasele mai mici. Fastul este
vizibil si la nivel culinary, iar felurile de mancare au, in timpul acestui festival, conotatii
simbolice: rata reprezinta fidelitatea, pestele prosperitatea, portocalele, prospetimea si dulceata
vietii etc.
Festivalul Qingming
    Are loc in cea de-a 12-a zi din aprilie si reprezinta un omagiu adus memoriei
stramosilor. Cu aceasta ocazie se fac vizite la mormintele rudelor, care sunt
curatate, iar “banii iadului” sunt pusi pe foc. Tot acum saracilor li se ofera mancare
din partea celui disparut
Festivalul Barcii Dragonului
Un alt festival important, care pica de obicei in luna iulie, este  Festivalul Barcii Dragonului,
sarbatoare dedicate poetului si ministrului Qu Yuan, sinucis in anul 278 i.Hr. prin inec , pentru
protestul sau fata de situatia disperata a Chinei de atunci. Festivalul este celebrat mai mult in
partile de sud a Chinei si in Hong Kong, unde au loc competitii pe echipe intre barci-dragon, in
sunet de fanfare. In pause, participantii gusta traditionalele zong zi,prajituri din orez glasat invelit
in Frunze de lotus.
 
Festivalul Mijlocului Toamnei
In septembrie sau octombrie, se desfasoara Festivalul Mijlocului Toamnei, cunoscut si
sub denumirea de Festivalul Lunii, deoarece este celebrat prin prajiturile in forma de
luna, facute din paste umplute cu crema dulce sau cu galbenus de oua. Obiceiul dateaza
de pe vremea dinastiei Yuan(1279-1368), pe cand China era sub ocupatie mongola, iar
chinezii comunicau prin ravase secrete, ascunse in aceste prajituri.
Multumim!