DATE BIOGRAFICE

Confucianismul – religie aparută in China Antica, cu aproximativ 6.000.000 de

adepţi ( majoritatea în China, Coreea, Vietnam, Japonia ), fondată de filozoful chinez
Confucius ( 551 - 479 î.C ), care se preocupa de principiile bunei conduite,
inţelepciunea practică şi relaţiile sociale. Confucius nu avea intenţia sa întemeieze o
religie nouă, ci să interpreteze şi să renască religia dinastiei Zhou, cu ritualurile sale,
pe care el le-a interpretat nu ca nişte sacrificii facute de oameni, pentru a primi
iertarea de la zei, ci ca nişte ceremonii ale oamenilor, întrupând modele de
comportament civilizat, adunate de-a lungul mai multor generaţii. Acestea insemnau
pentru Confucius sâmburele societaţii chineze. Confucius, al carui nume chinezesc
era Kung Fu Tzu, s-a nascut in statul Lu, in anul 551 î.C. într-o familie aristocrata,
care-şi pierduse averea şi pozitia. Despre tatal lui se spune ca fusese un razboinic
puternic pe nume Şu Lianhă. Şu Lianhă înaite de a se naşte Confucius avea
deja 9 fete, fapt ce-l facea nefericit. El avea nevoie de un moştenitor al neamului
aristocratic. Fiul mai mare al lui Şu Lianha era foarte slab chiar de la naştere şi
războinicul nu se grăbea să-l facă moştenitor. În momentul cînd cea dea treia soţie
ramîne însarcinată, Şu aduce mulţumire zeilor într-o peştera ( peştera pentru chinezi
este loc sfînt ). În aceasta peşteră s-a şi nascut Învăţătorul celui mai mare curent
filosofic.
Cînd baiatul avea 2 ani şi trei luni Şu Lianhă se stinge din viaţă. Celelalte doua
soţii ale lui Şu Lianhă deja nu mai ascundeau invidia catre tînara mamă a
moştenitorului. Aceasta era nevoita să plece în oraşul ei natal. Parinţii însă nu au
primito în casă pe care ea o necinstise, căsătorindu-se mai devreme de cît cele două
surori mai mari.
Din aceasta cauză mama şi cu micul Confucius a fost nevoită s-ă se stabileasca
departe de familie. Confucius pe acea vreme se evidenţia de ceilalţi prin agerime, ura
nedreptatea, iubea deosebit parinţii, ştia multe obiceiuri religioase. El ştia istoria
neamului, ce numara mai mult de un secol. Aflînd despre maiestria stramoşilor lui,
printre care erau şi oameni talentaţi, care s-au afirmat în multe domenii, el a
conştientizat că numai o bună pregătire militară nu este de ajuns petru a atinge
absolutul. Cînd Confucius avea 17 ani, mama sa se stinge din viaţă, ea abia
înmplinise 38 de ani. El îşi înmormîntează mama alaturi de mormîntul tatalui pe care
îl va gasi cu greu.
În tinereţe a fost profesor, dar a aspirat la o poziţie guvernamentală, întrucît avea o
deplină încredere în capacitatea lui de a reorganiza societatea. Şi-a petrecut mult din
viata calatorind prin China, dînd sfaturi conducatorilor. Era unul din acei filozofi,
care aspirau la salvarea unei ţări, prin sfaturile pe care le dădea. Spre deosebire de
ceilalţi, care şi-au găsit calea în cunoaştere, Confucius s-a inspirat din trecut, pe care
încerca să-l transforme in realitate. Se declara un traditionalist, nu un creator de nou,
ci un iubitor al vechiului.
Ultimii ani din viaţă i-a petrecut in oraşul natal, unde s-a dedicat in totalitate
propovăduirii învăţaturilor sale. Analectele reprezinta o colectie de învăţaturi ale lui
Confucius, păstrate de discipolii lui, considerate singurele care i se pot atribui lui
Confucius cu siguranţă. Confucianismul este una din cele mai influente tradiţii
filozofice din lume, cu introspecţii profunde in natura umană. Deşi confucianismul a
devenit ideologia oficială a statului chinez, n-a existat niciodată ca religie instaurată,
cu biserici si preoţi. Savanţii chinezi l-au onorat pe Confucius ca pe un mare înţelept,
fără însa a-l venera ca pe un zeu. La rîndul lui, Confucius nu a pretins niciodata a fi o
divinitate. În confucianism, omul este centrul universului, el nu poate trai în izolare,
ci în comunitate. Scopul vieţii este atingerea fericirii individuale, care se poate obtine
prin pace.
ÎNVĂŢĂTURILE LUI CONFUCIUS

ÎNVĂŢĂTURA DESPRE OM
Învăţătura lui Confucius se poate de împarţit în trei parţi strîns legate şi
dependente reciproc, împreunate de idea ca omul este centrul confucianismului.
Prima şi cea mai principală din cele trei învăţături este însăşi Învăţptura despre om.
Confucius a creat aceasta învăţătură bazîndu-se pe practica propriei vieţi. Pe baza
comunicării cu lumea observă că viciile societăţii cu timpul cad. A împarţit oamenii
în trei tipuri.
1) Laşii
2) Persoane capabile să se abţină
3) Proştii
Aducînd exemple, ce caracterizează comportamentul uman, aparţinînd la un
oarecare tip, a demonstrat această afirmaţie şi a încercat să găsească cauza
fenomenului dat. Analizînd şi făcînd concluzii Confucius a ajuns la ideia că : ,,
Bogăţia şi prestigiul – iată spre ce tinde omenirea. Dacă se va instaura pentru ei Dao
în ascensiune, ei nu vor atinge. Sărăcia şi mizeria – iată ce-i dezgustă pe oameni.
Dacă se va instaura Dao spre a se debarasa de el, ei nu se vor debarasa ’’. Aceste
două spiraţii principale ale omului Confucius le credea inplantate în om încă de la
naştere, adică biologic predeterminate. De aceea aceşti factori favorizează atît
purtarea indivizilor în particular, cît şi a grupurilor de indivizi, adică a întregilor
popoare. La factorii naturali Confucius nu atrăgea mare atenţie şi foarte pesimist
analiza : „ Eu niciodată n-am întîlnit omul, care, observînd greşeala sa, se va
autocondamna. ” Be baza factorilor naturali, deloc ideali pentru Confucius, el chiar
contazice învăţăturile Chinei antice, care considerau perfecţiunea fenomenelor
naturale o axiomă.
Scopul învăţăturii lui Confucius era de a înţelege rostul existenţei umane,
principalul pentru el constă în descoperirea naturei umane ascunse, ceea ce-l mişcă şi-
l face să tindă spre anumite idealuri.
Posedînd anumite calitîţi şi locuri în societate oamenii au fost împărţişi de către
Confucius în trei categorii:
1) Tziuni-tzî ( soţul generos ) – ocupă unul din locurile centrale în toată
învăţătura. Prezenţa rolului de om ideal serveşte drept exemplu demn de
urmat pentru următoarele două categorii.
2) Jăni – oameni obişnuiţi, mulţimea.

2
 3) Slo Jăni ( om ingferior ) – în învăţătură se utilizează în general în
comparaţie cu Tziuni-tzî.
Confucius şi-a exprimat gîndurile despre omul ideal scriind : „ Soţul generos se
gîdeşte mai întîi la nouă lucruri – să vadă limpede, să audă bine, faţa să-i fie
binevoitoare, vorba să-i fie sinceră, fapele să-i fie cumpătate, necesitatea de antreba
pe alţii, cînd apare neîncrederea în sine, necesitatea de a memoriza urmarile raului
său, necesitatea de a memoriza dreptatea, cînd este posibilitatea de a învăţa ceva
nou.”

Sensul vieţii omului generos este de a atinge Dao, importanţa averii ocupa locul
doi : „ Soţul generos se gîndeşte doar la posibilitatea de a atinge Dao, pe el nu-l
ranjează sărăcia.” Ce calităţi trebuie să posede Tziuni-Tzî? Confucius deosebeşte doi
factori : „jăni” şi „văni”. Ierogliful ce determină primul factor, se traduce ca
„binevoinţă”. După Confucius omul generos trebuie să manifeste omenie în relaţii,
aceasta este şi baza învăţăturii lui. Schema cosmogonică alcătuită de el descrie viaţa
ca o faptă eroică sau autosacrificare, în rezultatul căreia apare etic o societate
perfectă. Încă o variantă tradusă a cuvîntului „omenie”. Omul generos întodeauna
este adeptul adevărului şi nu se ascunde după spatele altuia. „Omenia nu presupune
faţa binevoitoare şi limbajul chibzuit”.
De a observa această calitate în om este foarte greu, practic imposibil. Confucius
socotea că omul pentru a atinge „jăni” trebuie să posede o dorinţa profundă şi să-şi
dea seama dacă a atins perfecţiunea poate doar el singur.
„Văni” – „cultura”, „literatura”. Omul generos trebuie să posede o cultură
interioară bogată. În acelşi timp Confucius spune despre efectul negativ produs de
abuzul de „văni”: „Cînd în om sunt mai presus calităţile naturii se primeşte o fiară pe
cînd educaţia constă doar în a învăţa”.

ÎNVĂŢĂTURA DESPRE SOCIETATE

Confucius înţelegea că societatea nu poate să fie alcătuită doar din „jăni” – ea va

pierde capacitatea de a exista, nu se va dezvolta şi în final va regresa. În acelaş tim
este nereal ca societatea să conţină doar „văni” – progres nu va exista nici în cazul
dat.
După Confucius, omul trebuie să posede trasăturile naturii şi să dobîndească
învăţătura. Asta nu este pe puterile oricui, sus pot ajunge doar persoane ideale.
Cum putem afla, descoperi apartenenţa omului la anumite categorii ? În calitate de
indicator aici se foloseşte principiul „hă” şi opusul lui „tun”. Acest principiu poate fi
numit principiul dreptăţii, sincerităţii, independenţei opiniilor.
„Soţul generos tinde spre hă, dar nu spre tun, omul mic invers, tinde spre tun, nu
spre hă.”
Confucius mai spunea : „Soţul generos tinde spre dreptate, de aceia el nu poate
să urmeze tun. Omul mic tinde spre bogăţie, deaceea el nu poate urma hă. ”
Hă – este criteriul principal a Soţului Generos. Obţinînd hă, el obţine tot ce puteau
să-i ofere văni şi jăni : independenţa gîndirii, activitate etc. Anume aceasta este baza
teoriei conducerii statului.

3
 În acelaşi timp Confucius nu critică nici pe omul mic, el vorbeşte doar de
diferenţierea de sfere a activitîţii lor. Slo jăni, după Confucius, trebuie să
îndeplinească anumite funcţii în favoarea Tziuni-tzî, să se ocupe de munca grea.
În acelaşi timp a utilizat tipul omului mic în scopuri educative. Astfel l-a înzestrat
practic cu toate caracterele negative, el a facut din Slo Jăni exemplul spre care
degradează omul ce nu tinde să se ridice.
În multe învăţături ale lui Confucius figurează Dao. Ce este Dao? Dao - una din
principalele categorii a filosofiei chinei antice şi gîndirii etico-politice.
Astfel Dao – este limita aspiraţiei umane, dar atingerea ei nu este pe puterile
oricui. Dar Confucius nu credea că Dao este imposibil de atins. Confruntînd Dao şi
omul, Confucius a subliniat că omul este centrul învăţăturilor lui.
În relaţiile societate - natura Confucius deasemeni se ocupa de grija pentru
oameni. Pentru a prelungi existenţa sa societatea este obligată să se folosească
raţional de resursele naturale.
Confucius a dedus patru principii de bază pentru conlucrarea societate-natură:
1) Pentru a ajunge membru destoinic al societăţii este necesar să-ţi adînceşti
cunoştinţele despre natură.
2) Numai natura este în stare să ofere omului şi societăţii putere spre a supraveţui
şi ispiraţie.
3) Atîrnare serioasă faţă de lumea vie cît şi faţă de resursele naturale.
4) Mulţumirea regulată Naturii. Acest principiu are rădăcinile în religia chinei
antice.
ÎNVĂŢĂTURA DESPRE STAT

Confucius aexpus cîteva dolianţe ale sale despre organizarea şi principiile

comânducerii unui stat ideal.
Toate manevrele de cîrmuire a statului trebuie să se bazeze pe „li”. „Li” are un
înţeles foarte larg.
Conform schemei lui confucius, conducătorul este mai sus de cît capul familiei lui
doar cu cîteva trepte. O astfel de atîrnare universală transforma statul într-o familie
obişnuită numai că de proporţii mul mai mari. Prin urmare cîrmuirea statului se va
efectua după aceleaşi principii ca şi societatea lui Confucius, adică bazate pe omenie,
dragoste şi sinceritate.
Confucius s-a pronuţat împotriva legilor fixate, întroduse pe acea vreme în căteva
împărăţii ale Chinei. El considera egalitatea în faţa legii drept atac asupra
personalităţii ceea ce împiedică formarea societăţii ideale.
Pe oameni Confucius i-a împărţit în:
1) Conducători
2) Conduşi
Atenţia în această parte a învăţăturii este atrasă asupra primei categorii.
După Confucius aceştia trebuie să fie oameni ce posedă calităţile Tziuni-tzî. Anume
ei trebuie să execute puterea în stat. Calităţile lor înalte trebuie să servească drept
exemplu pentru ceilalţi. Rolul lor este de a educa poporul, de îndrepta pe calea cea
dreaptă.
Pentru conducători Confucius a elaborat patru Dao:

4
 1) Simţul autorespectului.
2) Simţul răspunderii.
3) Simţul binevoirii în educaţia poporului.
4) Simţul dreptăţii
Chiar fiind adeptul sistemei autoritare, Confucius era împotriva concentrării puterii
în măna unui singur om.
Rezervînd pentru om locul principal în sistemul sau, Confucius, totuşi recunoştea
o putere supremă omului, Puterea Cerului. După părerea sa Tziuni-tzî pot s-ă
înterpreteze corect fenomenele ce au loc pe pamînt şi care sunt create de această
putere.
Acordînd atenţie în general oamenilor ce conduc, Confucius a subliniat că factorul
principal al stabilităţii statului este încrederea poporului. Puterea în care poporul nu
are încredere este supusă pieririi, acesata nu exclude şi regresul întregii societăţi.
ÎNCHEERE

Învăţătura lui Confucius, apărută pe baza învăţăturilor religioase şi filosofice a Chinei

antice, totodată foarte diferită , în unele cazuri chiar vine în contradicţie cu ele.
Confucianismul este pur umanism, o filozofie care se preocupă de fiinţele umane, de
interesele şi realizarile lor, mai degrabă decît de abstracţiuni sau probleme de
teologie. El nu este atît o religie, cît un cod moral, care a influenţat foarte mult
gîndirea şi modul de viaţa al chinezilor. Principiile fundamentale ale acestei gîndiri
sunt: supunere şi respect faţă de superiori şi parinţi, datorie faţa de familie, loialitate
faţă de prieteni, umilinţa, sinceritate şi politeţe. Astazi, confuciansmul este adeseori
confundat cu taoismul. Este foarte greu de distins între ce e element taoist şi ce
aparţine confucianismului, întrucît amîndoua au idei asemanatoare despre om,
societate, conducatori, cer şi univers. Confucianismul se ocupa de aspectul practic şi
pamîntesc, pe cînd taoismul se ingrijeşte de cel esoteric si ceresc. Amîndoua
credinţele au radacina in gândirea a doi filozofi chinezi. Confucius şi Lao Tze,
fondatorul Taoismului, au fost contemporani, şi este ştiut în ambele tradiţii, ca ei au
avut cîteva dialoguri.