Tema nr. 1.

Obiectul şi problematica eticii profesionale. Concepţiile

etice ale îndrumătorilor omenirii

1. Obiectul şi problematica eticii profesionale. Noțiune de

normă morală, normă de drept și normă religioasă.
2. Concepţiile etice ale lui Confucius.
3. Ideile morale ale lui Buddha.
4. Morala vedelor.
5. Concepţiile etice ale lui Moise.
6. Concepţiile morale ale lui Iisus Cristos.
7. Învăţătura etică a lui Mahomed.
8. Concepţiile etice ale lui Bahá’u’lláh.
 2. Confucius (cca 551-479 î. Cr.)
Locul de baștină: China, regiunea/statul – Lu
Lucrări: Analecte, Doctrina lui Confucius sau
cele 4 cărți clasice ale Chinei

Ideea fundamentală a lui Confucius este cea a

salvării omului pe calea înnoirii Antichităţii:
„Sunt un om care transmite mai departe tradiţia,
şi nu unul care creează ceva nou:
sunt un suflet devotat şi iubesc Antichitatea”.
 Categoriile fundamentale ale
învăţăturii sale sunt:
Jeni
„început uman”, „milă”, „omenie”, „umanism”

„Numai cel ce posedă omenie („Jeni”) poate

să iubească oamenii şi poate să urască oamenii”.
Confucius a fost întrebat de multe ori ce este
„Jeni”. Printre răspunsurile sale există şi o
asemenea afirmaţie:
„Aceasta înseamnă a iubi oamenii”.

Ieroglifa chineză referitoare la acest fenomen

constă din două semne, care reprezintă un
om şi cifra doi. „Jeni” îşi porneşte izvorul şi se
realizează prin relaţiile omului cu alţi oameni.

La întrebarea discipolului său: „Poate oare pe parcursul întregii vieţi să se conducă de

un singur cuvânt?”. Confucius i-a răspuns:
„Acest cuvânt este reciprocitatea, ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”.
 - Li -
Etosul moral-politic al lui Confucius
este compus din rituri („Li”) şi
muzică. Ordinea e conservată prin
rituri.
„Un popor nu poate fi condus
decât prin rituri, şi nu prin ştiinţă”.
Riturile creează spiritul de
ansamblu. Individul devine om
abia prin virtuţile comunităţii.
„Omul se deşteaptă prin cântece,
se întăreşte prin „Li”, și se
desăvârşeşte prin muzică”.

Aceste „Li” înseamnă educarea permanentă a tuturor oamenilor.

Ele sunt formele datorită cărora se creează în toate sferele existenţei o
cuvenită stare de spirit, participarea cu adevărat la lucruri, încrederea,
respectul. Ele îl călăuzesc pe om În virtutea unui fond general, care se
dobândeşte prin educaţie şi devine o a doua natură, aşa încât fondul acesta
general e resimţit şi trăit ca aparţinând propriei fiinţe, şi nu ca o constrângere.
Formele acestea îi conferă individului tărie, siguranţă şi libertate.
 „Seao” - Respectul fiului către tatăl
său grija tatălui faţă de fiul său reprezintă o relaţie morală primară.

După Confucius, respectul faţă de părinţi şi stima faţă de fraţii mai

mari reprezintă baza omeniei. Ar fi incorect de a califica respectul din
partea fiilor ca ceva secund faţă de morală, el face o concretizare a
moralei. El este însuşi morala, examinată în aspectul interacţiunii
dintre generaţii. Tatăl este pentru fiu instanţa ultimă şi totodată o
instanţa morală absolută. Nu există nici un principiu sau împrejurare,
nu există absolut nimic ce ar putea să îndreptăţească denunţarea
tatălui. Omenia există într-o legătură indisolubilă cu respectul din
partea fiului. Ulterior, această dispoziţie a lui Confucius a obţinut o
consolidare în jurisprudenţă. În sec. I î. Hr. au fost emise legi ce
prescriau de a ascunde părinţii, iar în codul medieval al legilor chineze
denunţurile tatălui, mamei, bunelului erau pedepsite cu moartea.
 Conceptul corectării numelor:
„Cjen min”
„Principele trebuie să fie principe,
funcţionarul – funcţionar, tatăl – tată, fiul – fiu”.

Filosoful stabileşte două principii ale intervenţiei personalității în

realitatea istorică:
1. omul capabil trebuie să stea la locul potrivit.
2. relaţiile publice trebuie să fie de aşa natură încât să existe posibilitatea de
a interveni.
În aceste principii regăsim ceva din ideile lui Platon: situaţia oamenilor
nu se va îndrepta până ce nu vor ajunge filosofii regi sau regii filosofi.
După Confucius, o guvernare dreaptă trebuie să fie preocupată de trei
lucruri: de suficientă hrană, de o forţă armată suficientă şi de păstrarea
încrederii poporului În stăpânire.

„Când stăpânitorii iubesc bunele moravuri, poporul se va lăsa condus cu

uşurinţă”.
 Confucius vede binele, adevărul, frumosul
conţinute în idealul omului nobil
„Jun zi”
Omul nobil nu este un sfânt. Sfântul se naşte şi este ceea ce este, omul nobil devine ce este prin
autoeducaţie. Omul nobil e caracterizat în opoziţie cu omul vulgar. Omul nobil se pricepe la dreptate, cel
vulgar la profit. Cel nobil e calm şi senin, cel vulgar tot timpul încercat de spaime. Omul nobil e sociabil
fără să fie cu nimeni de o familiaritate trivială, cel vulgar se bate pe burtă cu toată lumea, fără Însă să
fie sociabil. Omul nobil e demn fără trufie, cel vulgar trufaş fără demnitate. Omul nobil rămâne ferm şi
În caz de nenorocire, cel vulgar În schimb se pierde cu firea. Omul nobil se cercetează pe sine, cel
vulgar îi cercetează pe alţii. Omul nobil e atras În sus, cel vulgar În jos. Omul nobil e independent,
îndură deopotrivă necazurile îndelungi şi o îndelungată fericire, trăieşte fără spaime, îl mâhneşte
propria sa neputinţă, dar nu şi faptul că ceilalţi nu-l cunosc. El face lucrurile după cum consideră că
trebuie făcute şi nu cere nimic de la Alţii şi nu nutreşte în el mânie. În sus, omul nobil nu se mânie pe
Cer, nici în jos pe oameni. Omul nobil nu acceptă să intre În nici o rivalitate, decât cel mult, dacă
aşa-i să fie, la o tragere cu arcul, de exemplu. Dar şi când se întrece cu cineva, el tot rămâne un om
nobil. Lui îi place să fie încet la vorbă şi iute la faptă. Evită ca vorbele să-i întreacă faptele. Urmează
principiul: mai întâi să acţioneze şi abia apoi îşi va potrivi vorbele după cele făptuite. Omul nobil e plin
de veneraţie în faţa voinţei Cerului şi În faţa oamenilor însemnaţi. Un aşa tip de om nu se pierde În
lucruri depărtate, absente. Se situează într-un aici şi acum, în situaţia reală.  Omul nobil este o
chintesenţă a tuturor calităţilor măreţe, este o personalitate ideală. Omul nobil, după Confucius, tinde
să cunoască „calea justă” („Dao”), dă dovadă de omenie În toate, se gândeşte numai la aceea de a urma
ritualul, este sincer şi adevărat În cuvinte, cinstit şi respectuos În acţiuni şi permanent învaţă.