Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași

Facultatea de Educație Fizică și Sport

Specializarea Educație Fizică și Sportivă Şcolară

Etica în gândirea marilor erudiţi:Confucius(Kong Fu Zi)

Etica datoriei

Coordonator:Conferenţiar Dr. Popescu Lucian

Masterand:Petrovici Mihai Adrian

 Argument

În lumea în care trăim perfecţiunea morală nu este conceptibilă, pentru că avem interese,
înclinaţii, tentaţii, pofte greu de stăvilit;a-şi face datoria faţă de tine cât si fată de ceilalţi, este o
formă de perfecţiune. A fi bun, a iubi, a acţiona pentru fericirea altuia si propria desăvârsire sunt
acţiuni din datorie cu un înalt conţinut moral. Dacă am fi capabili să ascultăm de legea morală,
atunci am fi cu toţii niste sfinţi; nu am mai avea nevoie de lege, de stat, căci toate acţiunile
noastre ar fi pozitive, umane. În realitate, lumea noastră este dominată de ceea ce am putea numi
entropie antropică, unde cel care acţionează din datorie face notă discordantă, sau este considerat
anacronic. Este greu să vorbesti despre morala kantiană într-o lume în care omul nu mai are viaţă
interioară, fiind lipsit de repere autentice si incapabil de cunoastere de sine.

Când vornim de datorie cred ca am putea face referire întai la a ne face noi treaba corect,
a respecta ceea ce trebuie sa facem noi şi sa ne ducem sarcinile la bun sfarşit dupa o conduita
morală,sa ne respectam obligatiile apoi sa ne cerem drepturile.

Consider ca dacă a oameni si ca societate am respecta conduita normala şi am fi mai buni

am face mai mult bine, ne-am respecta lucrurile ar fi mult mai eficiente, responsabilitatile
indeplinite, dar cum noi oamenii nu suntem la fel, fiecare are conduita sa proprie în a indeplini
obiective, iar priorităţile sunt diferite.
 CAP I. Fundamentare teoretică

1.1 Definirea termenilor ,,etică”, ,, datorie”, ,,moral”

Am ales o prezentare a termenilor din dicţionar, pentru a putea înţelege mai uşor despre
ce este vorba când vorbim despre acestea.

etic, ~ă [At: CANTEMIR, I. I. I, 13 / V: (înv) it~, ithic, itichi, ithichi sf / S

și: ethic / Pl: ~ici, ~ice / E: fr éthique, lat ethicus, cf ngr ἧθος] 1 sf Știință care se ocupă cu
studiul teoretic al valorilor și al condiției umane, din perspectiva principiilor morale, și cu rolul
acestora în viața socială.

ÉTIC, -Ă, etici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Studiul teoretic al principiilor și concepțiilor de
bază din orice domeniu al gândirii și activității practice. 2. S. f. Ansamblu de norme în raport cu
care un grup uman își reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim și acceptabil în
realizarea scopurilor; morală. 3.Adj. Privitor la etică (1), de etică, bazat pe etică, conform cu
etica; moral. – Din fr. éthique, lat. ethicus.

DATORIE- Obligație legală sau morală; îndatorire. ◊ Loc. adv. De (sau din) datorie =
din obligație, pentru că trebuie. La datorie = în locul unde te cheamă obligațiile (de serviciu).
◊ Expr. A fi de datoria cuiva să... = a fi obligația cuiva să... A crede de datoria sa să... = a se
crede obligat să... – Dator + suf. -ie.

MORAL-Care aparține moralei, conduitei admise și practicate într-o societate, care se

referă la morală; etic; care este conform cu morala; cinstit, bun; moralicesc. ♦ Care conține o
învățătură; moralizator. 2. Care aparține psihicului, spiritului, intelectului, care se referă la psihic,
spirit sau intelect; spiritual, intelectual. II. S. n. 1. Ansamblul facultăților sufletești și
spirituale. 2. Stare afectivă, dispoziție sufletească temporară care privește puterea, dorința,
fermitatea de a suporta pericolele, oboseala, dificultățile. ♦ Curaj, tărie sufletească. ◊ Expr. A
ridica moralul (cuiva) = a îmbărbăta (pe cineva). A(-i) scădea (cuiva) moralul = a (se)
demoraliza, a (se) descuraja. – Din lat. moralis, -e, fr. moral.
 1.2 Etica datoriei în viziunea lui Confucius

A-_i face datoria înseamnă a te supune unei legi ce-_i impune să-l respec_i pe celălalt,
oricine ar fi el si în orice situa_ie s-ar afla.Constiin_a datoriei este aceea a unui trebuie, adică a
unei exigen_e a cărei valoare constă în faptul că nu este produsul unui sentiment. Astfel, aceasta
reclamă într-adevăr o experien_ă repetată a părăsirii eului si a înăl_ării, a negării propriei
spontaneită_i, a logicii tendin_elor proprii.
Datoria este nucleul moralită_ii. Experien_a morală se trăieste ca o luptă, ca o bătălie
între vocea ra_iunii si aspira_iile pe care ni le dă sensibilitatea. Experien_a unei astfel de
incertitudini (ce trebuie să fac?) ne determină să judecăm continuu.Există în morală o sete de
absolut fără ca ceva să o facă compatibilă cu aici si acum, cu situa_iile concrete în care se aplică.
În acest sens, experien_a morală este cea a unei constiin_e nefericite ce suferă sciziunea între a fi
si a trebui să fii si care trăieste realitateaca pe continuă decep_ie.
Etica presupune o cunoastere adevărată a lucrurilor, iar morala exprimă o judecată
asupra lucrurilor care ne face să condamnăm distan_a dintre ideal si real.
Este uluitor cum doi dintre cei mai mari gânditori ai umanită_ii, care au trăit în
timpuri diferite, societă_i si culturi distincte au împărtăsit puncte de vedere asemănătoare în
domeniul moral. Astfel, se poate sus_ine că, în mod fundamental, morala este rodul unei
experien*e generale, este exigen_a universală, ireductibilă sitranscendentă.
Pornind de la asemenea premize, sus_inem în articolul nostru existen_a unei
identită_i esen_iale între morala confucianistă si etica deontologică kantiană.
Confucius s-a născut în anul 551 î.H… Trăind într-o epocă în care China se află întro
stare de declin social si moral, Confucius a propovăduit necesitatea de a urma dao
(calea sau drumul) celor din vechime, accentuând virtu_ile cardinale străvechi, sus_inând
că ierarhiile sociale de altădată reflectau ordinea morală a lumii, dar subliniind nevoia de
virtute si de omenie sau bunăvoin_ă la fiecare nivel al societă_ii.,,Există oare vreun cuvânt, a
întrebat Tzu-Kung, care ar putea fi adoptat ca regulă de conduită pentru toată via_a?”
Maestrul a răspuns: ,,Nu este oare Omenia acel cuvânt? Nu face altora ce _ie nu _i-ar
plăcea.” (Analecte XV, XXI)
 Nu există nicio îndoială că acest precept este exprimat în Analecte într-o manieră
negativă, nu o dată, ci de trei ori, desi o propozi_ie negativă nu înseamnă în mod necesar
o idee negativă. Chinezii au în_eles întotdeauna maxima în sens pozitiv. (Hajime Nakamura,
,,Orient si Occident”).,,Omenia e ceea ce înfrumuse_ează un loc. Cel care are posibilitatea să
aleagă si nu se stabileste într-un astfel de loc, acela nu-i în_elept.”
Idealul confucianist de REN poate fi comparat cu cel budist de maitri, cu iubirea
crestină, respectiv cu imperativul categoric kantian.
Cel mai de seamă filosof din China, Confucius care a trăit în secolul VI-lea si pe care
căr_ile chinezesti îl numesc cu precădere Filosoful sus_inea: ,,Lucrul cel mai important în
cunoastere este datoria”. ,,O! cât de mare e legea datoriei omului sfânt, exclamă
Filosoful; ea este ca un ocean fără maluri! Ea produce si men_ine toate fiin_ele, ea poate
atinge cerul prin înăl_imea ei. O! cât de bogată si de cuprinzătoare”! (Shao Yung, XXVII).
Această lege este cea a ra_iunii; ,,Este principiul călăuzitor care pune de acord
faptele noastre cu natura ra_ională”. (Ibidd, I) Ea este obligatorie si imuabilă. ,,Regula de
conduită morală care trebuie să ghideze toate ac_iunile noastre este în asa măsură obligatorie
încât nu avem voie să ne îndepărtam de la ea nici măcar într-un singur punct, nici măcar pentru o
singură clipă. Dacă am putea să facem acest lucru, ea nu ar mai fi o
regulă de conduită imuabilă”. Această regulă este absolută si sacră prin ea însăsi, căci: ,,Legea
datoriei este prin ea însăsi legea datoriei”.
Datoria este deci obliga_ia pe care o avem de a ne determina ac_iunile exclusiv prin
forma legii morale. Legea morală reclamă sfin_enia, adică adecvarea totală a voin_ei la
legea morală. Dar omul, ca fiin_ă ra_ională, apar_inând deopotrivă atât lumii sensibile cât
si celei inteligibile, nu este capabil pe această lume decât de virtute, de împlinirea legii morale
din respect pentru ea, fiind totusi mereu tentat s-o calce si chiar s-o si facă. Din acest conflict
între ceea ce reclamă legea morală si ceea ce este capabil omul rezultă postulatul nemuririi
sufletului, care deschide perspectiva unei apropieri printr-un progres infinit de adecvare perfectă
a voin_ei la legea morală.
Scopul acestei reguli morale este perfec_ionarea de sine: iată legea omului. Dar mai
presus de perfec_ionare, noi asezăm perfec_iunea. Iată legea cerului, si, adevăratul
principiu al tuturor celorlalte legi.
Prin acesta, Confucius ajunge la ideea sublimă că moralitatea este prin ea însăsi
superioară naturii, că ea este primul principiu al universului. Cerul si pământul sunt,
fără nicio îndoială, mari; cu toate acestea, omul a găsit chiar si în ele imperfec_iuni. De
aceea, în_eleptul, considerând că regula de conduită morală este si mai mare, a spus că
lumea nu poate s-o cuprindă (XXV, 1).
Care este, deci, cauza universului?
,,Puterea productivă a cerului si a pământului”, răspunde Confucius, ,,poate să fie
exprimată printr-un singur cuvânt: perfec*iunea. Perfec_iunea este începutul si sfârsitul
tuturor fiin_elor; fără perfec_iune, fiin_ele n-ar exista”. Acestea sunt principiile
generale ale moralei lui Confucius.
Cele mai mari virtu_i individuale pe care le recomandă Confucius sunt: puterea
sufletească, modera_ia, care înseamnă men_inerea constantă pe calea de mijloc, dreptatea si,
mai ales, omenia. Confucius va căuta perfec_iunea si mijloacele de a o realiza în domeniul
conduitei exterioare, a ,,fenomenului” de aici importan_a acordată etichetei. De fapt, se poate
aprecia că filosofia lui Confucius este un formalism practic.
Confucius propune o doctrină morală constituită din precepte aplicabile vie_ii
cotidiene a individului în societate, fără specula_ii metafizice, fără căutări mistice, dar cu
pu_ine aluzii la divin; în schimb o etică simplă si concretă: fidelitate fa_ă de tradi_ii si fa_ă
de riturile ancestrale, onestitate si spirit de dreptate, dragoste pentru apropia_i si
devo_iune fa_ă de familie, respect pentru ierarhie, sim_ul datoriei, practica virtu_ii…
Atitudinea virtuoasă, în morala confucianistă, conduce la în_elepciune. Astfel, învă_ătura
lui Confucius are o finalitate practică; pornind de la premiza că omul e o fiin_ă
perfectibilă, ea îi impune îndatorirea de a se perfec_iona; to_i oamenii, de la cel mai
puternic până la cel mai umil, trebuie să se străduiască a atinge perfec_iunea ideală.
1) ,,Perfectul” este prin el însusi perfect, absolut; legea datoriei este prin ea însăsi
legea datoriei.
2) Fără perfect sau perfec_iune, fiin_ele nu ar exista. Iată pentru ce în_eleptul
pre_uieste această perfec_iune mai presus de orice.
3) Omul perfect nu se mărgineste să se perfec_ioneze pe sine si apoi să se oprească;
pentru acest motiv, el se străduieste să perfec_ioneze si pe ceilal_i oameni. A se perfec_iona
pe sine însusi e fără îndoială o virtute; perfec_ionarea celorlalte fiin_e este o înaltă stiin_ă;
aceste două perfec_ionări sunt virtu_i ale naturii sau ale facultă_ii ra_ionale pure (Tchung-
Iung sau Invariabilitatea în mediu).
Ameliorarea sau perfec_ionarea de sine reprezintă, după Confucius, punctul de
plecare si calea absolut indispensabilă pentru a ajunge la ameliorarea sau perfec_ionarea
celorlal_i. Cu cât o persoană ocupă un rang mai înalt în societate, cu atât datoriile fa_ă de
sine însusi sunt mai mari. Perfec_iunea pură, în afara oricărui amestec, este legea
cerului; perfec_iunea care constă în efortul perseverent de a urma legea cerului - ceea ce,
de fapt, în confucianism înseamnă a te conforma esen*ei umane-nu poate fi decât o
morală incompletă si inoperantă. Dar, pentru ca omul să-si poată conforma conduita sa
legii morale, trebuie mai întâi să o cunoască: ,,Or, spune Confucius, nu există în lume
decât oameni întru totul perfec_i, care pot să-si cunoască pe deplin propria lor natură,
legea finită lor si datoriile care decurg, ei pot cunoaste prin însusi acest fapt natura
celorlal_i oameni, legea finită lor, si să le arate datoriile pe care trebuie să le observe
pentru a se îndeplini mandatul cerului…” (Tchung-Iung sau Invariabilitatea în mediu).
Dar există trepte diferite ale perfec_iunii. Treapta cea mai înaltă depăseste într-un
fel condi_iile naturii umane, reflectând de fapt nu ceea ce este realmente perfectibil, ci o
esen_ă ascunsă si imuabilă a naturii umane. Despre cei care au atins această treaptă - ne
spune Confucius - ei pot prevedea viitorul, destinul popoarelor, ascensiunea si decăderea
acestora, manifestându-se prin aceste daruri superioare ale spiritului ca niste inteligente
imateriale, cvasi-divine.
În centrul învă_ăturii lui Confucius stă credin_a într-o ordine superioară la care
omul poate contribui prin perfec_ionarea propriei sale conduite. De aici importan_a
acordată ceremonialului si respectării riturilor religioase, datorii care reprezintă în
confucianism calea supremă de colaborare a omului cu legile naturii. În esen_a lor, legile
morale si legile naturii se integrează aceluiasi sistem normativ: există o singură ordine în
lume care îmbră_isează într-o unitate armonioasă normele conduitei morale si acelea
care guvernează evolu_ia cosmosului, succesiunea anotimpurilor, ca si alternan_a zilelor
si nop_ilor. Recunoasterea identită_ii de esen_ă si a interdependen_ei acestor legi
reprezintă condi_ia indispensabilă a vie_ii morale, calea care duce spre ideal, odată cu
norma de bază a responsabilită_ii: atunci când oamenii nu-si îndeplinesc îndatoririle lor
morale, atunci când tatăl nu mai este un bun tată, atunci când so_ul nu mai este un bun
so_, atunci când conducătorul nu mai este un bun conducător, sau supusul un bun supus,
polite_ea, inteligen_a si fidelitatea fa_ă de datorie sunt neglijate, ordinea socială cedează
locul unei stări de anarhie si însăsi natura e afectată în mersul ei, Cosmosul amenin_at să
se transforme într-un veritabil haos.

Etica lui Confucius s-a vrut a fi si o pedagogie socială, ca de altfel mai toate eticile.
Maximele ei sunt generale, abstracte unele. Imperativele ei, asisderea. ,,Nu face_i altuia
ceea ce nu vre_i să vi se facă vouă”; ,,Să iubim oamenii cu toată puterea sufletului
nostru”; ,,Omul superior consideră pe to_i oamenii ca pe fra_ii săi”; ,,Omul superior
urăste pe cei pe care, de pe treapta de jos a societă_ii, îsi calomniază superiorii (…) nu se
supun, nu sunt disciplina_i”.
,,Calea” lui Confucius poate fi considerată o cale ,,care afirmă via_a”, prin faptul că
întreaga sa gândire exprima valoarea vie_ii omenesti, a ceea ce înseamnă să fii cu
adevărat ,,cu oamenii laolaltă” (Analecte, 18;6)
CAP II.Etica datoriei în artele marţiale