Confucius

Confucius (sau Kong Fu Zi, n. 9 octombrie 552 î.Hr.,[1][2] Qufu, Shandong, Republica
Populară Chineză – d. 479 î.Hr.,[3][4] Lu(d), Chinese Empire(d)) a fost un filozof chinez, născut
în regiunea Lu, filozof care a influențat decisiv gândirea asiatică.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Cele mai vechi date biografice, inserate în opera istoricului Sima Qian, sunt deja
impregnate de legendă. Descendent al unei familii princiare din satul Song, Confucius a
ocupat înalte funcții oficiale la curtea suveranilor Lu (actuala provincie Shandong), petrece
călătorind cei 13 ani ai unui exil început în 496 î.Hr., revine apoi în Lu, unde își încheie
viața.
Dobândind o mare faimă ca învățat și dascăl, Confucius organizează o școală la care s-au
adunat, potrivit tradiției, 3000 de elevi. Discursurile, reflecțiile, aforismele culese de
discipolii săi au fost grupate în 20 de secțiuni ale lucrării „Cugetări” (Lunyu); aceasta este
singura dintre cele 5 opere clasice ale confucianismului la care Confucius a colaborat
personal. Confucius este prima personalitate a culturii chineze care a pus bazele unei
concepții filozofice sistemice. Gândirea sa este mai mult o doctrină etico-politică decât un
sistem filozofic propriu-zis, interesul practic depășește în preocupările sale determinarea
teoretică. Natura ar fi pătrunsă de o esență divino-cerească - din care s-ar desprinde
natura umană și ea, în ultimă analiză, tot „cerească”. Problema de la care a plecat
Confucius a fost modalitatea de guvernare care să asigure ordinea în stat și societate.
Buna înțelegere între oameni și ordinea în societate se obțin numai prin desăvârșirea
interioară a individului și prin supunerea lui structurilor statale și culturale existente.
Realizarea acestui ideal al desăvârșirii se face prin perfecta cunoaștere a trecutului istoric,
prin respectarea riturilor, obiceiurilor și tradițiilor ancestrale, prin subordonarea față de
suveran și instituțiile statului. Virtuțile admirate de Confucius rămân pietatea filială,
respectul față de frate, loialitatea, înțelepciunea, iubirea și curajul - calități proprii modelului
de viață al aristocrației. Virtutea cardinală rămâne în ren (omenia, principiul iubirii umane).
El a lăsat fără răspuns întrebarea dacă omul este bun sau nu din cauza naturii. Din
învățătura sa s-au desprins diferite linii de gândire și școli, fie filozofice, fie religioase, dar
și confucianismul, care a devenit ideologia oficială a monarhiei chineze în timpul celor
două dinastii Han (206 î.Hr. - 220 d.Hr.) răspândindu-se în antichitate și în ev. mediu în
Coreea, Peninsula Indochina, Japonia.
Opera cea mai importantă ce a influențat în mod deosebit filozofia din Asia răsăriteană
este Lunyu. Conține patru elemente de bază a filozofiei lui Confucius:

 Umanitate (仁 ren),
 Dreptate (義 yi),
 Pietate (孝 xiao)
 Cavalerism (禮 li).
În afară de acestea prioritatea majoră este acordată învățatului. Primul cuvânt din
opera Lunyu fiind „învață“: