Angiosperme

1. Angiosperme dicotiledonate

.
 Angiospermele sunt plantele
cele mai evoluate de pe Pământ
şi. cele mai răspândite în
perioada actuală.
Ele sunt deosebit de variate, au
o alcătuire completă, florile lor
prezentând toate componentele
învăţate: înveliş floral, gineceu
format din ovar cu ovule, stil şi
stigmat, stamine.
Dacă au ovar, vor forma şi
fructe care acoperă şi protejează
seminţele.
Plantele care au seminţele
închise în fructe se numesc
ANGIOSPERME.
 Acest mare grup cuprinde două
subgrupe:
Angiosperme dicotiledonate-
grupează plantele care au sămânţă
cu două cotiledoane, aşa cum am
învăţat la bobul de fasole;
Angiosperme monocotiledonate
- grupează plante care au sămânţă cu
un singur cotiledon, aşa cum vom
învăţa mai departe;
Mãrul şi alţi pomi fructiferi
 Mărul şi ceilalţi pomi fructiferi
sunt cultivaţi pe suprafeţe mari în
ţara noastră.
Ca toate plantele cultivate,
pomii fructiferi provin din
speciile sălbatice care se mai
întâlnesc şi astăzi prin pădurile
noastre: mărul, părul, prunul
sălbatic-cu fructe mici şi acre.
 Alături de pomii fructiferi în această
grupa mai intră şi alte plante.
La putem grupa după tulpina lor în:
Arbori: mărul, părul, gutuiul; cireşul,
prunul, caisul;
 Arbuşti: măceşul, trandafirul;
Plante ierboase: fragul,
căpşunul.
 Să învăţăm să îi recunoaştem
şi să-i deosebim după alcătuirea
lor şi după aspectul lor.
Rădăcina: la toţi pomii
fructiferi este adânc înfiptă în
pământ şi mult ramificata, fixând
bine plantă.
 Tulpina este lemnoasă, de
tipul arbore, adică prezintă
trunchi şi coroana.
Înălţimea trunchiului şi forma
coroanei diferă de la o specie la
alta.
Exemplu: la măr, trunchiul
poate atinge 2-3 m, dar diferă de
la un soi la altul.
Coroana este bine ramificată.
În livezile bine îngrijite
cultivatorii taie crengile şi le lasa
numai pe cele de rod, astfel
coroana primeşte o anumită
formă.
 Tulpina părului este mai înaltă
şi coroana este aproape
piramidală.
Gutuiul este mai scund,
coroana lui având crengi groase.
Piersicul nu creşte nici el prea
înalt; crengile lui sunt subţiri.
 Frunzele ne ajută şi mai mult
să recunoaştem pomii fructiferi.
Mărul are frunze ovale, dinţate
pe margini şi lucioase pe faţa
superioară; pe cea inferioară
frunzele au peri mici ce le apară
de uscăciune şi le dau aspectul
albicios.
Faţa lucioasă, peţiolul lung şi
mlădios fac apa să alunece uşor
pe frunze, chiar până la vârful
rădăcinilor unde se află perişorii
absorbanţi.
 Părul are frunzele tot ovale,
dar puţin mai lungi şi dinţate pe
margini.
Frunzele gutuiului sunt mai
late, mai lucioase şi mai groase.
Piersicul are frunze lanceolate
şi dinţate pe margini.
 Floarea.
Când sunt înfloriţi, nu putem
să confundăm pomii fructiferi
între ei.
Marul formează buchete spre
vârful ramurilor şi florile sunt alb-
roz, iar bobocii sunt
inconfundabili.
 Şi părul are florile în buchete
dar cu mai puţine flori, mai albe
şi cu codiţe mai lungi.
Gutuiul are câte o floare albă,
din loc în loc, printre frunze, iar
piersicul are florile aşezate pe
crengi, câte una şi de culoare
roz.
 Toate aceste flori au însă aceeaşi
alcătuire.
Se deosebesc ca formă, culoare,
forma ovarului şi numărul de ovule.
Floarea de măr are cinci sepale, cinci
petale alb-roz şi un receptacul în formă
de păhărel.
Ginceceul are ovarul adăpostit în
receptacul şi este format din cinci
cămăruţe, fiecare cu câte două ovule.
Polenizarea este făcută de insecte.
 Fructul se formează în urma
fecundaţiei, când floarea suferă
numeroase transformări.
Enumeraţi-le.
Ce părţi ale florii cad?
 Curând începe să se formeze
fructul.
Pereţii ovarului se întăresc şi
formează cinci cămăruţe cu
înveliş tare care închid fiecare
câte două seminţe maronii.
Acesta (cotorul) este fructul
adevărat căci el provine din ovar.
Totodată pereţii receptacului
se îngroaşă, ei acumulează astfel
substanţele hrănitoare.
Receptaculul devine fructul
fals, partea cărnoasă a mărului,
care îmbrăca şi protejează fructul
adevărat.
 Un astfel de fruct se numeşte
poamă.
La exterior prezintă o coajă
diferit colorată.
Forma şi culoarea fructului ne
spun cărui soi aparţine marul.
La noi cresc mai multe soiuri
de meri: ionatan, creţesc,
domnesc, parmen- auriu, mere
de Voineşti.
 Părul şi gutuiul au fructul tot o
poamă.
Cireşul prunul, piersicul au
fructul o drupă.
Drupa prezintă o parte cărnoasă
protejată de o pieliţă ceroasă sau
cu perişori.
În interior are o parte tare care
formează sâmburele ce acoperă
o singură sămânţa.
 Arbuştii
Din această grupă fac parte şi
arbuşti ca măceşul şi trandafirul.
 Se întâlnesc în toate regiunile
ţării şi au o tulpină ce se ramifică
de la suprafaţa solului, iar pe
ramuri prezintă ghimpi.
 Frunzele sunt imparipenat
compuse.
Măceşul formează fructe multiple
acoperite de o parte cărnoasă, roşie,
bogată în vitamina C.
Sunt bine cunoscutele măceşe.
 Plantele ierboase. Fragul,
căpşunul.
Fragul şi căpşunul sunt
plante care au în pământ un rizom
scurt.
Frunzele sunt compuse din trei
foliole.
De la baza buchetului de frunze
pornesc tulpini aeriene care se
târăsc, numite stoloni şi care în
contact cu solul formează
rădăcini şi dau naştere la o nouă
plantă.
 Este o înmulţire vegetativă.
Florile prezintă un gineceu cu
mai multe ovare.
Din fiecare ovar se va forma
un fruct care se va găsi în partea
cărnoasă şi roşie.
Aceste fructe se numesc
achene şi, pentru că sunt mai
multe, fructul este o poliachenă.
 Importanţă economică
Fructele sunt bogate în substanţe
dulci, hrănitoare şi vitamine.
Ele se consumă proaspete sau
conservate sub formă de dulceaţă,
gem, jeleu, compot.
Unele pot fi uscate şi afumate.
Merele, gutuiele, perele se pot
păstra bine iarna.
 Ele trebuie alese cu grijă şi
înfăşurate în hârtie.
Se păstrează la temperaturi
mai scăzute şi constante.
Din unele fructe se obţine
alcoolul.
Lemnul de cireş este folosit în
industria mobilei.
 Sfârşit
• .