AMBALAJE, DEFINIȚII,

CLASIFICARE, FUNCȚII
Definiții
 Ambalarea este o operație, un procedeu sau o metodă prin
care se asigură cu ajutorul ambalajului, protecția temporară a
produsului, pe parcursul manipulării, transportului, depozitării
și vânzării, contribuind și la înlesnirea acestora până la
consumul produsului sau până la expirarea termenului de
garanție (STAS 5845/1-86).
 Institutul de Ambalare din Marea Britanie durnizează trei
direcții în definirea ambalării:
 - Sistem coordonat de pregătire a bunurilor pentru transport,
distribuție, depozitare, vânzare cu amănuntul și consum;
 - Cale de asigurare a distribuției la consumatorul final, în
condiții optime;
 - Funcție tehnico-economică care urmărește minimizarea
costurilor de livrare.
 Ambalarea este o necesitate tehnico-economică în vederea
reducerii cheltuielilor de transport și distribuție a produselor
alimentare.
 Ambalajul, conform STAS 5845/1-1986, este definit ca “un mijloc
(sau ansamblu de mijloace) destinat să cuprindă sau să învelească un
produs sau un ansamblu de produse, pentru a le asigura protecţia
temporară din punct de vedere fizic, chimic, mecanic, biologic, în
scopul menţinerii calităţii şi integrităţii acestora în stare de livrare, în
decursul manipulării, transportului, depăzitării şi desfacerii până la
consumator sau până la expirarea termenului de valabilitate”.
 Ordonanța Guvernului României nr.39/29 august 1995 definește
ambalajul ca un material specific, ca execuție și natură destinat
ambalării produselor alimentare în vederea asigurării protecției și
utilizat pentru transportul, manipularea, depozitarea sau desfacerea
acestora.
 Materialul de ambalare este destinat să învelească temporar produsul
ambalat iar materialul de ambalaj este destinat confecționării
ambalajelor (Turtoi M., 2000).
 Materialele auxiliare reprezintă materialele destinate să completeze
operația de ambalare preluând unele funcții ale ambalajului cum ar fi:
imobilizarea conținutului, amortizarea șocurilor, etanșarea, închiderea,
identificarea ambalajului fără a constitui ambalajul produsului (STAS
5845/1-86).
 Preambalarea operațiune de pregătire/ambalare a unui produs alimentar
în unități de desfacere, în scopul ușurării și accelerării servirii
consumatorilor și îmbunătățirii prezentării spre vânzare. Produsele sunt
porționate, cântărite, etichetate și așezate în ambalaje (unități de vânzare)
înainte să fie prezentate consumatorului.
 Unitățile de vânzare preambalate nu trebuie să mai fie supuse nici unei
modificări în ceea ce privește cantitatea, conținutul. Trebuie să fie
protejate fizic, să aibă o prezentare adecvată, iar greutatea sau volumul să
corespundă unui consum familial mijlociu (3-5 persoane). De asemenea,
trebuie să poarte, obligatoriu, toate inscripțiile de identificare și marcare
legale. Preambalarea condiționează existența unor forme moderne de
desfacere, cum este autoservirea. Prin extensie, ansamblul format din
produs și ambalajul său de protecție și de prezentare, destinat
comercializării
(http://www.comunicatedepresa.ro/preambalare/definitie/).
 Paletizarea, este o metodă care permite manipularea,
deplasarea și stivuirea produselor, grupate în unități
de încărcare, folosind în acest scop palete și
stivuitoare.
 Containerul este un utilaj pentru transportul economic
al mărfurilor, construi din material rezistent, ușor,
flexibil, care să permită eventual trierea după utilizare.
 Modularea constă în corelarea dimensiunilor
ambalajului de desfacere cu cele ale ambalajului de
transport general, cu ale containerului, cu ale
mijlocului de transport precum și cele ale spațiului de
depozitare.
Clasificarea ambalajelor
 Odată cu dezvoltarea şi diversificarea producţiei de bunuri,
asistăm la evoluţii spectaculoase şi în domeniul producţiei de
ambalaje, căruia i se impun cerinţe din ce în ce mai complexe.
 Din punct de vedere commercial ambalajul este un container
care permite asigurarea în cele mai bune condiții a manevrării,
conservării, depozitării și transportului produselor. Din același
punct de vedere ambalarea poate fi definite ca realizarea unui
înveliș material sau primul conținător al unui produs care
constituie o untitate de vânzare en detail.
 Există mai multe criterii de clasificare a ambalajelor.
 Astfe, Robertson (1993) făcând o distincție între nivelele de
ambalare clasifică ambalajele în ambalaje: primare, secundare,
terțiare și chiar cuaternare.
 Conform acestei clasificări ambalajele pot fi:
 - Ambalajul primar intră în contact direct cu produsul asigurând
protecția nemijlocită a acestuia și este reprezentat de: cutii metalice,
pungi din material plastic, ambalaje din sticlă, etc. Ambalajul primar
este achiziționat de consummator (STAS 5845/8-86);
 - Ambalajul secundar este proiectat să conțină mai multe ambalaje
primare asigurând astfel transportul și distribuția. Acesta este folosit la
desfacerea cu amănuntul în vederea vânzării produselor în ambalaje
primare (STAS 5845/8-86). Este constituit din cutii de carton, navete,
etc.
 - Ambalajul terțiar lotizează mai multe ambalaje secundare și poate fi
constituit din paletă de uz general, europalete, etc.
 - Ambalajul cuaternar utilizat în comerțul international pentru a ușura
manipularea ambalajelor terțiare. Este reprezentat de trans-containere
metalice care pot fi transportate cu trenul, vaporul sau mijloace auto.
Aceste trans-containere sunt prevăzute cu instalații de racier și
umidificare ce asigură o păstrare temporară a produselor aflate în stare
proaspătă sau congelată (Turtoi M, 2000).
 După natura materialului din care sunt confecționate
ambalajele se clasifică în ambalaje confecționate din:
hartie-carton, sticla, metal, materiale plastice, lemn,
textil, materiale complexe.
 După sistemul de confecționare ambalajele se clasifică
în: ambalaje fixe, demontabile, pliabile. În funcție de
tipul ambalajului acestea se clasifică în: lăzi, cutii,
flacoane, pungi. Gradul de rigiditate este un alt
criteriu de clasificare ale ambalajelor care le grupează
în ambalaje rigide, semirigide, suple.
 După modul de circulație ambalajele acestea se
clasifică în ambalaje refolosibile și nerefolosibile iar în
funcție de domeniul de utilizare ambalajele se clasifică
în ambalaje de transport, depozitare și desfacere.
Funcțiile ambalajelor
 2.3. Funcțiile ambalajelor
 Obiectivele ambalării în industria conservelor de fructe şi legume
sunt date în primul rând de această definiţie şi constau în:
conţinerea produsului finit; asigurarea protecţiei produsului finit
împotriva acţiunii nocive a mediului înconjurător care duce la
pierderi cantitative şi calitative, protecţia produsului finit în timpul
transportului şi manipulărilor, informarea şi atragerea
cumpărătorului prin aspect.
 Aceste obiective precum şi rolul ambalării se disting din funcţiile
ambalajului respectiv: funcţia de conservare-protecţie, funcţia de
informativă conform cu legislaţia în vigoare, funcţia de marketing
şi funcţia de promovare a produselor.
 Funcția de a conține produsul este evidentă deoarece orice produs
trebuie să fie conținut într-un ambalaj pentru a putea fi
manipulate și transportat dintr-o parte în alta
 Funcţia de conservare-protecţie se defineşte prin capacitatea
ambalajului de a menţine calitatea produsului finit conţinut,
în funcţie de metodele de conservare utilizate şi reprezintă
practic cea mai importantă funcţie a ambalajelor
 Inocuitatea ambalajului referitoare la conţinut, este un aspect
capital deoarece acesta nu trebuie să reprezinte o sursă de
contaminare sau alterare a calităţii produsului conţinut.
 Astfel trebuiesc evitate schimburile dintre materialul din care
este confecţionat ambalajul şi conţinutul acestuia.
Potenţialele accidente pot fi de amploare mare şi pot
deteriora complet produsul ţinând cont de perioada de timp
de la fabricare şi până la consumul acestuia.
 În cazul majorității produselor alimentare protecția asigurată de ambalaj este
o parte esențială a procesului de conservare. Produsele ambalate aseptic
rămân în această stare numai atât timp cât ambalajul asigură protecția ân caz
contrar produsul reintră în contact cu microorganismele care vor provoca
alterarea rapidă a acestuia.
 Funcția de protecție vizează protecția mecanică, chimică, microbiologică și
fizică.
 Protecția mecanică presupune alegerea materialului din care se
confecționează ambalajul astfel încât produsul ambalat să facă față
solicitărilor mecanice din timpul manipulărilor și transportului, depăzitării și
comercializării.
 Protecția chimică se referă la procesele chimice care au loc la suprafața de
contact dintre produs și mediul înconjurător și vizează alegerea unor material
din care sunt confecționate ambalajele în funcție de natura produsului astfel
încât acesta să facă față solicitărilor chimice la care este supus având în
vedere că mediul înconjurător poate acționa chimic asupra produsului prin
conțținutul în oxigen, vapori de apă, substanțe poluante, etc. Pentru aceasta
este necesară utilizarea la confecționarea ambalajelor a unor material inerte
din punct de vedere chimic (sticlă, material plastic, material complexe, etc).
 Protecția microbiologică este asigurată printr-o
etanșeizare perfecta a ambalajelor împotriva
reinstalării microorganismelor pe produs sau a
reactivării acestora în cazul în care acestea au fost
doar inactivate ca urmare a prelucrării. De
asemenea se asigură protecția împotriva
dăunătorilor.
 Protecția fizică presupune protecția produsului
împotriva factorilor fizici care pot provoca
modificări ale caracteristicilor organoleptice
urmate de reducerea valorii nutritive a produsului.
 În ceea ce priveşte funcţia informativă, ambalajele trebuie să fie suportul
unor informaţii referitoare la caracteristicile produsului conţinut, durata
de păstrare a acestuia, valoarea energetică, producătorul, data de
fabricaţie, modul de întrebuinţare,etc., de unde rezultă obligativitatea
etichetării ambalajelor conform legislaţiei în vigoare şi normelor
europene. Ambalajele sunt supuse unor reglementări şi controale din ce
în ce mai severe, având implicaţii juridice acesta fiind preţul plătit pentru
asigurarea calităţii produselor conservate.
 Funcţia de marketing se referă la rentabilitatea utilizării unui anumit tip
de ambalaj. Nu este o funcţie ştiinţifică nici tehnologică dar este o
funcţie economică fiind determinată de preţul de cost.
 Din punct de vedere economic, ambalajul poate fi apreciat ca un produs
finit care comport anumite cheltuieli cu materiile prime și fluxul
tehnologic de fabricare.
 În practica comercială ambalajele au un regim special de circulație,
apreciere și recuperare în vederea refolosirii.
 Aprecierea economică a ambalajelor se face cu ajutorul unor indicatori care
reflect gradul de ocupare al spațiului, greutatea, consumul de material,
productivitatea muncii la ambalare și costul ambalajului în funcție de produs.
 Indicatorii spațiali reflect gradul de utilizare a spațiului de depozitare și de
transport. Un ambalaj trebuie să aibă un volum util cît mai mare în raport cu
volumul său, să ocupe un spațiu redus atunci cînd este pliat, să folosească în
totalitate suprafața paletei de transport precum și a spațiului de păstrare, să
aibă o suprafață cît mai mica în raport cu masa produsului ambalat.
 Indicatorii de masă permit compararea ambalajelor din punct de vedere al
greutății, cu volumul interior al ambalajului, masa produsului conținut și
numărul unităților cuprinse în ambalaj.
 Indicatorii de consum permit compararea ambalajelor din punct de vedere al
consumului de material pentru confecționarea acestora. Un ambalaj este cu atât
mai economic cu cât acesta necesită un consum mai mic de material în raport
cu volumul interior al ambalajului și cu greutatea produsului conținut.
 Indicatorii de productivitate a muncii oferă posibilitatea de comparare a
ambalajelor din punct de vedere al aptitudinii lor de efectuare a operațiilor sau
umplere. Ei permit evaluarea volumului sau numărului de produselor ambalate
raportată la durata unui schimb și la numărul muncitorilor.
 Indicatorii de apreciere a costului permit compararea ambalajelor în ceea ce
privește cheltuielilr de ambalaj și ambalare. Un ambalaj este cu atât mai
economic cu cât cheltuielile totale de ambalaj și ambalare sunt mai reduse .
 Funcţia de promovare a produsului se referă la forma, culoarea şi
grafica ambalajului şi etichetei (Maria Turtoi, 2004). Un ambalaj
estetic, cu formă deosebită şi care are o etichetă deosebită care
prezintă informaţii utile despre produs atrage atenţia
cumpărătorilor şi favorizează luarea deciziei de cumpărare.
 Alegerea unui ambalaj în industria alimentară este determinată

de mai mulți factori respectiv: caractersiticile produsului ce

urmează să fie ambalat, condițiile de transport și manipulare,
caracteristicle de calitate a materialelor de ambalaj, timpurile și
funcțiile ambalajului, metoda de ambalare și costul ambalajelor.
 Ca urmare a funcțiilor multiple pe care trebuie să le

îndeplinească ambalajele în industria alimentară, proiectarea și

fabricarea acestora ridică problemă deosebite. Ca urmare, odată
cu dezvoltarea și diversificarea producției asistăm în ultimii ani la
o evoluție spectaculoasă a industriei producătoare de ambalaje,
ambalarea devenind de altfel și un instrument de marketing.
 Ambalajul modern nu se limitează doar la menținerea calității
produsului conținut ci a devenit un mijloc de comunicare între
producător și client. În ultimul timp ambalajul se identifică
uneori cu produsul pe care îl depersonifică apărând astfel un
produs nou, un ambalaj care își atribuie funcțiileprodusului .
 Ca urmare, la proiectarea ambalajelor trebuie să se țină cont
de unele cerințe: să aibă o greutate mica în raport cu
produsul; să nu fie toxic; să fie compatibil cu produsul (inactiv
față de produs); să nu prezinte caracteristici proprii pe care să
le imprime produsului ( miros, gust); să asigure închiderea; să
corespundă cerințelor estetice; să permită mecanizarea și
automatizarea manipulării și transportului; să permită
conservarea și menținerea calității produsului; să aibă
stabilitate în timp; să fie biodegradabil și ușor recuperabil.
MATERIALE UTILIZATE PENTRU CONFECȚIONAREA
AMBALAJELOR UTILIZATE ÎN INDUSTRIA ALIMENTARĂ

 În funcție de rolul pe care îl au materialele utilizate

la confecționarea ambalajelor, acestea se clasifică în:
 - Materiale utilizate la confecționarea ambalajelor

exterioare propriu-zise;
 - Materiale pentru ambalaje de protecție interioară,

între cel exterior și produs;

 - Materiale pentru ambalaje de prezentare.
 Materialele utilizate pentru confecționarea

ambalajelor utilizate în industria alimentară sunt:

hârtia și cartonul (materialele celulozice), sticla,
lemnul, metalul și materialele plastice.
 Materialele celulozice dețin circa 40% din totalul ambalajelor
existente pe piață. Acestea se pretează bine la diferite
tratamente fizico-chimice.
 Ambalajele din hârtie – sunt reprezentate de pungi, lăzi din
carton şi mucava, cutii din carton, tăviţe din pastă celulozică
care utilizează ca materie primă pentru confecţionare celuloza.
 Hârtia se utilizează şi în amestec cu alte materiale cum ar fi:
material plastic, folie de aluminiu, emulsii pe bază de polimeri
sintetici. Se confecţionează astfel: ambalaje rigide (cutii de
carton), flexibile (pungi) sau ambalaje presate şi turnate din
pastă de hârtie. Au preţ de cost redus, se pot plia, sunt uşor de
manipulate şi permit amortizarea şocurilor.
 Cutiile din carton caşerate cu material plastic și ceruri se
folosesc la ambalarea sucurilor, congelatelor şi conservelor gata
preparate. Există diferite tipuri de cutii cum ar fi: Flowpak,
Tetrapak, Hermet, Expresso, etc.

 Lăzile de carton de capacitate mare (15-25
kg) sunt utilizate pentru ambalări secundare
ale ambalajelor de capacitate mică şi se
închid cu bandă adezivă sau prin capsare.
 Sacii din hârtie sunt utilizaţi pentru

ambalarea produselor deshidratate şi

congelate.
 Sticla oferă o protecție bună, este inertă din punct de vedere chimic,
este transparentă și permite vizualizarea produsului. Cu toate acestea
are o greutate mare, este fragilă și casantă făcând transportul
produselor dificil și nu este rezistentă termic.
 Ambalajele din sticlă sunt transparente şi permit contactul vizual cu
produsul din interior. Sunt inerte din punct de vedere chimic, pot fi
închise ermetic şi refolosite.
 Au dezavantajul unei greutăţi mari în raport cu produsul ambalat, au
rezistenţă mică la şocuri mecanice şi o conductibilitate termică redusă.
Cu toate acestea, ultimele realizări ale tehnologiei cu obţinerea de
sticlă ultrauşoară, subţire, rezistentă la şocuri termice şi incasabilă,
deschid noi perspective de utilizare a acestui material. Principalele
tipuri sunt borcanele şi sticlele de diverse forme, capacităţi şi culori.
Închiderea acestora se poate face cu capace prin filetare sau presare
existând peste 30 de modalităţi de închidere: Omnia, Pry-off, Twist-
off, Eurocap, Keller, etc.
 Materialele metalice ocupă un loc important în confecționarea
ambalajelor destinate industriei alimentare. Prezintă avantajul
rigidității eliminând riscul deteriorării în timpul transportului. Cu
toate acestea pot induce produsului conținut un gust neplăcut.
 Ambalajele metalice sunt confecţionate din tablă cositorită la cald
sau electrolitic şi aluminiu având diferite mărimi şi forme: tuburi,
cutii, pungi, casserole. Au conductibilitate termică bună, rezistenţă la
presiune şi la acţiunea vaporilor şi gazelor.
 Cutiile din tablă cositorită sunt confecţionate după ce tabla a trecut
prin procesul de vernisare care presupune lăcuirea acesteia cu
pelicule fine de lac sau răşini acido-rezistente. Vernisarea se face în
scopul protecţiei împotriva coroziunii şi împiedicării schimbului de
ioni metalici (staniul) dintre ambalaj şi produsul conţinut în mediu
acid. În ultima vreme sunt utilizate tot mai mult ambalajele din
aluminiu. Acestea au o conductibilitate termică bună, greutate
specifică redusă şi aspect plăcut.
 Închiderea ambalajelor metalice se face prin falţ sau prin sudarea
capacului de corp. Închiderea se mai poate face şi în sisteme de
deschidere uşoară: Lino-lift, Tir-hop, Easy-open, Pull-tape.
 Materialele plastice au căpătat în ultimii ani o pondere foarte
mare la confecționarea ambalajelor utilizate în industria
alimentară luând locul ambalajelor tradiționale. Prezintă o serie
de avantaje cum ar fi: greutate mică, rigiditate sau suplețe,
opacitate sau transparență, forme foarte diferite, posibilități de
reutilizare sau reciclare, proprietăți igenico-sanitare
corespunzătoare (Turtoi M, 2000).
 Materialele plastice utilizate la confecţionarea acestor ambalaje
sunt:
 - Polietilena este materialul cel mai utilizat. Aceasta poate fi de
presiune înaltă, medie şi joasă.
 - Policlorura de vinilidin, sub denumirea de Diofan, Saran,
Criovac se foloseşte la ambalarea sub vid.
 - Policlorura de vinil se foloseşte sub formă de folii rigide sau
butelii.
 - Polistirenul este folosit la ambalarea produselor congelate.
 - Poliesterii sunt prelucraţi sub formă de pelicule ce se pretează
la termosudare cea mai utilizată formă fiind PET-urile.
 Materialele plastice se pot asocia şi cu hârtie, carton sau
folie din metal realizându-se astfel materiale compozite
din care se confecţionează ambalaje cu impermeabilitate
mărită, rezistente la tratamente termice. Din această
categorie fac parte ambalajele supple sau flexibile sub
formă de pungi care se pretează la ambalarea sub vid,
ambalarea în gaz inert sau a produselor supracongelate.
Costul ambalajelor confecționate din material plastic
rămâne destul de ridicat datorită materiei prime
(petrolul și derivatelor sale) utilizate la confecționarea
acestora, în cazul unor produse costul ambalajului
reprezentând 20% din costul de producție.
 Lemnul este materialul cel mai vechi utilizat la confecționarea
ambalajelor. Acesta are o rezistență bună la solicitările mecanice.
În industria alimentară ambalajele confecționate din lemn sunt
mai puțin utilizate ele constituind ambalajele terțiare și
cuaternare, ambalaje care permit transportul, manipularea și
depozitarea produselor. Acestea sunt mai puțin utilizate pentru
comercializare en-detail.
 La ora actuală, în vederea reducerii dezavantajelor prezenate de
fiecare material utilizat la confecționarea ambalajelor se folosesc
materiale combinate la confecționarea fiecărui ambalaj.