Sunteți pe pagina 1din 9

TEMA: PROBAȚIUNEA PROCESUAL PENALĂ

1. Noțiunea, importanța și clasificarea probelor.

2. Noțiunea și importanța declarațiilor în


procesul penal.

3. Varietățile declarațiilor în procesul penal.


Teoria probațiunii – constituie compartimentul științei
procedurii penale, care examinează conținutul activității
cognitive în condițiile regulilor procesuale

STUDIEAZĂ
Normele dreptului probator Activitatea practică de
aplicare a normelor
Bazele metodologice dreptului probator
probatoriului
Noțiunea, importanța
și clasificarea probelor

Dreptul probator – constituie totalitatea normelor procesului


penal, menite să reglementeze scopul, obiectul, limitele
probațiunii, precum și mijloacele de probă
Obiectul probațiunii –constituie ansamblul de
împrejurări și fapte de importanță juridică, care urmează
a fi stabilite în scopul rezolvării cauzei penale
În cadrul urmăririi penale și judecării
cauzei penale trebuie să se dovedească:

Faptele referitoare la precum și cauzele care


existența elementelor înlătură caracterul penal al
infracțiunii faptei;
Circumstanțele prevăzute de Existența bunurilor destinate
lege care atenuează sau sau utilizate pentru săvârșirea
agravează răspunderea infracțiunii sau dobîndite prin
penală a făptuitorului infracțiune, indiferent de faptul
cui ele au fost transmise;
Datele personale, care Caracterul și mărimea
caracterizează inculpatul daunei cauzate prin
și victima infracțiunea;

Toate circumstanțele Cauzele și condițiile care


relevante la stabilirea au contribuit la săvârșirea
pedepsei infracțiunii.

ÎN CAZURILE ÎN CARE SUNT ATRAȘI LA RĂSPUNDERE


PENALĂ MINORII, VOLUMUL OBIECTULUI PROBAȚIUNII
ESTE MAI MARE, INCLUZÂND URMĂTOARELE ÎMPREJURĂRI:
1.VÎRSTA MINORULUI;
2.CONDIȚIILE ÎN CARE TRĂIEȘTE Și ESTE EDUCAT MINORUL,
GRADUL DE DEZVOLTARE ITELECTUALĂ, VOLITIVĂ ȘI
PSIHOLOGICĂ, INTERESELE ȘI NECESITĂȚILE LUI;
3.INFLUENȚA ADULȚILOR SAU A ALTOR MINORI ASUPRA
MINORULUI;
4.CAUZELE ȘI CONDIȚIILE CARE AU CONTRIBUIT LA
SĂVÂRȘIREA INFRACȚIUNII.
Faptele și circumstanțele care Mijloace de probă
urmează să fie dovedite

pr i
CAUZA DECESULUI n Raportul expertizei
medico legale
Caracterul și gradul leziunilor prin
corporale în cauzele penale
privind infracțiunile grave,
deosebit de grave și
excepțional de grave
Atingerea de către partea
vătămată, bănuit, învinuit, prin
inculpat a unei anumite vârste, Certificat de vârstă
dacă aceasta are importanță
în cauză
Incapacitatea persoanei, la
momentul săvârșirii faptei
prejudiciabile, de a-și da seama
de acțiunile sau inacțiunile sale
sau de a le dirija ca urmare a unei
boli mintale sau a unei dereglări
psihice temporare, a unei alte
dereglări a sănătății sau debilității Raportul
prin expertizei
Incapacitatea martorului de a
psihiatrice
percepe și a reproduce
circumstanțele, ce urmează
a fi constatate în cauza penală,
ca urmare a unei boli mintale,
unei dereglări psihice temporare,
a unei alte dereglări a sănătății
sau a debilității
Raportul expertizei
În caz de incapacitatea legală prin medico-legale
de vârstă sau psihiatrice

Certificat de cazier
Prezența antecedentelor judiciar sau, după caz,
penale ale bănuitului, prin copii de pe hotărârile
învinuitului, inculpatului judecătorești de
condamnare devenite
definitive
Probele sunt elemente de fapt dobândite în modul stabilit de
CPP, care servesc la constatarea existenței sau inexistenței
infracțiunii, identificarea făptuitorului, constatarea
vinovăției, cât și la stabilirea altor împrejurări
importante pentru justa soluționare a cauzei
PROBELE SUNT ELEMENTE
DE FAPT SAU DATE DE FAPT

Care pot fi stabilite prin intermediul


următoarelor mijloace:
dobândite în modul
stabilit de CPP
declarațiile bănuitului, învinuitului,
Care servesc la ale părții vătămate, părții civile,
părții civilmente responsabile,
martorului;
Constatarea existenței sau Raportul de expertiză
inexistenței infracțiunii
Corpurile delicte
la identificarea făptuitorului
Procesele-verbale privind
la constatarea vinovăției acțiunile de urmărire penală
sau nevinovăției și ale cercetării judecătorești
învinuitului
Înregistrările audio sau video,
alte împrejurări ce au
fotografiile
importanță pentru justa
soluționare a cauzei Documentele (inclusiv cele
oficiale)

Constatările tehnico-științifice
și medico-legale

S-ar putea să vă placă și