Romantismul

Andrei Matei
 Burtea Ana 
Coman Sorin 
Dunavete Ruxandra
 Zorzoliu Miruna Sofia
 Autori relevanti
01 02
Ioan Heliade Radulescu Grigore Alexandrescu
Tristete Melancolie

03 04
Dimitrie Bolentineanu Mihai Eminescu
Regret Iubire
 0
Aspecte generale
Romantismul a fost o mișcare
artistică, literară și intelectuală
apărută în Europa pe la sfârșitul 
secolului al XVIII-lea, atingând
apogeul pe la începutul anilor 1800.
În mare parte, romantismul a fost o
reacție împotriva Revoluției
Industriale, cât și împotriva
normelor politice și sociale ale 
Iluminismului.
Trasaturi

o Sensibilitatea
o Idealizarea
o Imaginarul specific
o Evadarea in trecut/istorie/vis
o Contemplarea naturii
o Personaj exceptional in situatii
exceptionale
o Personaje din toate mediile
sociale
o Interes pentru folclor si
specific national
 Romania

În literatura română, romantismul se face simțit prin intermediul scriitorilor pașoptiști. Influențele

curentului persistă mult timp după declinul său în culturile vest-europene, atingând punctul
culminant în opera lui Mihai Eminescu, considerat ultimul mare romantic european.
Romantismul s-a
manifestat în
literatura română
în trei etape:
o preromantismul (cunoscut
și ca romantism al
scriitorilor pașoptiști sau de
tip Biedermeier)
o romantismul propriu-zis
(eminescian sau romantism
înalt)
o romantismul
posteminescian
 01
Ioan Heliade
Radulescu
Tristete
o Ion Heliade-Rădulescu  a fost un scriitor, filolog și om politic 
român, membru fondator al Academiei Române și primul său
președinte, considerat cea mai importantă personalitate din cultura
română prepașoptistă.

o Este un deschizator de drumuri in variate domenii ale culturii,

limbii si literaturii romane. Infiinteaza prima scoala superioara de
muzica si literatura in Muntenia.
In domeniul limbii scrie „Gramatica Romaneasca”(1828)

Ion Heliade Rădulescu a fost implicat în prima etapă a evoluției

mișcării romantismului românesc numită preromantica, acest
prezentând o literatură a ruinelor cu un ușor regret față de un trecut
eroic care poate servi ca exemplu al luptei prezentate în care visul ,
fantasticul și meditația primează.
Ce doruri ies din ochii-ţi prin raza lor senină
Ce fulgeră şi-ncântă uimita mea vedere?…
Prin gene-ţi se strecoară o rouă cristalină
Şi cade p-a mea frunte, p-aprinsa mea durere.
Dar nu-mi alină focul, mai tare se încinde…
Să fug, să fugi, Marie, căci flacăra-mi profană
Te-ajunge şi păleşte fiinţa-ţi diafană;
Fereşte-te de mine, de focul ce m-aprinde.
Vezi îns-a mele lacrămi şi ruga mea ascultă:
Buchetul de mireasă să-l faci cu mâna ta,
Pe sânul tău îl pune, ş-alege cât de multă
Plăpândă simţitivă ş-un trist nu-mă-uita

-Un buchet de mireasă

Expresivitate:

-Inversiunea “aprinsa mea durere”

-Secvențele “Să fug, să fugi, Marie(...)ferește-te de mine” -
Motivele “lacrămi” și “mâna(ta)”
-Structura “trist nu-mă-uita”
02
Grigore
Alexandrescu
Melancolie
o Grigore Alexandrescu (22 februarie 1810–25 noiembrie 1885) a
fost un poet și fabulist român.
o Dimitrie Bolintineanu și Grigore Alexandrescu au fost implicați în
a doua etapă a romantismului, aceasta fiind pașoptistmul propriu-
zis. Această etapă aduce o poezie lirică, patriotică și vizionară.
o A debutat cu poezii publicate în Curierul Românesc condus de Ion
Heliade Rădulescu. Poezia sa a fost influențată de ideile care au
pregătit Revoluția din 1848.
Poet liric, scrie mai întâi meditații romantice, sub influența lui Lamartine. Meditaţiile
şi elegiile lui Grigore Alexandrescu valorifică temele esenţiale ale romantismului şi
preromantismului: sentimentul tristeţii metafizice, tema ruinelor, peisajul înserării,
iubirea exaltată sau tumultuoasă, evocarea copilăriei şi a trecutului istoric, antiteza
dintre nobleţea conştiinţei poetice şi mediocritatea societăţii contemporane.
Vara și-apucă zborul spre țărmuri depărtate,
Al toamnei dulce soare se pleacă la apus,
Și galbenele frunze, pe dealuri semănate,
Simțiri deosebite în suflet mi-au adus.

O! cum vremea cu moartea cosesc fără-ncetare!

Cum schimbătoarea lume fugind o rennoiesc!
Câtă nemărginită pun ele depărtare
Între cei din morminte și acei ce doresc.

Unde atâți prieteni plăcuți de tinerețe?

Unde-acele ființe cu care am crescut?
Abia ajunși în vârsta frumoasei diminețe,
Ca ea făr-a se-ntoarce, ca dânsa au trecut!

-Meditație(1838)
Expresivitate:

-Inversiunea “aprinsa mea durere”

-Secvențele “Să fug, să fugi, Marie(...)ferește-te de mine” -
Motivele “lacrămi” și “mâna(ta)”
-Structura “trist nu-mă-uita”
03
Dimitrie
Bolintineanu
Regret
o Dimitrie Bolintineanu a fost un poet român, om politic, diplomat,
participant la Revoluția de la 1848.
o A publicat peste cincizeci de volume,debutul său, cât şipoeziile
tinereţii sunt încadrate in curentul numit Romantism
o Lirica din perioada de debut a lui Bolintineanu era, în principal,
de natură sentimentală, încărcată de melancolii.
Tonul melancolic al primelor sale poezii, îşi află explicaţia în biografia poetului.
Copilăria şi adolescenţa lui Bolintineanu au fost întunecate de morțile mamei, tatălui,
fratelui şi iubitei lui. Toate aceste evenimente nu puteau rămâne fara ecou în sufletul
sensibil al tânărului scriitor.
Debutul literar al scriitoului se produce în anul 1842, odată cu publicarea elegiei „O
fată tânără pe patul morţii, care porneşte de la moartea fetei iubite în tinereţe. Acest
motiv va reapărea în creaţiile ulterioare, dovadă a semnificaţiei profunde pe care
întămplarea a fixat-o asupra concepţiei de viaţă a poetului.
 O fată tânără pe patul morții(1842)
Ca robul ce cântă amar în robie,
Cu lanţul de braţe, un aer duios,
Ca râul ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros.
Un crin se usucă şi-n laturi s-abate
Când ziua e rece şi cerul în nori,
Când soarele-l arde, când vântul îl bate,
Când grindina cade torente pe flori;
Aşa făr' de veste pe zilele mele
O soartă amară amar a bătut,
Şi astfel ca crinul de viscole rele,
Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut.
Abia-n primăvară cu zilele mele
Plăpândă ca roua abia am ajuns,
Atuncea când cântă prin flori filomele,
O crudă durere adânc m-a pătruns.
Amară e moartea când omul e june,
Şi ziua-i frumoasă, şi traiul e lin,
Când pasărea cântă, când florile spune
Că viaţa e dulce şi n-are suspin!
Să moară bătrânul ce fruntea înclină,
Ce plânge trecutul de ani obosit;
Să moară şi robul ce-n lanţuri suspină,
Să moară tot omul cu suflet zdrobit!
Iar eu ca o floare ce naşte când plouă
Creşteam, pe cunună să am dezmerdări,
Şi mie amorul cu buze de rouă
Cu inimă dulce îmi da sărutări.
Ca frunza ce cade pe toamnă când ninge
Suflată de vânturi aici pe pământ,
Ah! juna mea viaţă acuma se stinge
Şi anii mei tineri apun în mormânt!
Expresivitate:

-Inversiunea “aprinsa mea durere”

-Secvențele “Să fug, să fugi, Marie(...)ferește-te de mine” -
Motivele “lacrămi” și “mâna(ta)”
-Structura “trist nu-mă-uita”
04
Mihai Eminescu
Iubire
o Cea de-a treia etapă a romantismului a fost postpașoptistmul care
îl are ca reprezentant principal pe Mihai Eminescu, care ultimul
mare poet romantic european. În această etapă romantismul
românesc a avut parte de o maturizare estetică.
o Mihai Eminescu reprezintă unul dintre cele mai sonore nume ale
literaturii române, poet al secolului al XIX-lea, primul care a
revoluționat limbajul artistic în literatura română, probând puterea
acesteia de a concretiza abstractul și de a transmite varietatea
sentimentelor tipice imaginarului romantic.
Teme si motive romantice in lirica eminesciana:

-Nasterea si prabusirea Universului("Scrisoarea I", "Luceafarul", "Rugaciunea unui dac" s.a.)

-viziunea gigantica a Cosmosului
-istoria ca devenire si ca drama, reprezentata de proiectele dramatice si de poemul "Scrisoarea III".
- Iubirea ca aspiratie neimplinita ("Dorinta", "Sara pe deal", "Floare albastra", "Lacul", "De cate
ori, iubito...", "Pe langa plopii fara sot...” si altele).
In poezia eminesciana a naturii si iubirii, chiar si in cea anterioara anului 1876, iubirea
este un vis, un ideal mereu neatins; deosebirea dintre cele doua perioade de creatie
consta in faptul ca, in prima, natura este un spatiu ale carui elemente constituie motive
romantice: 
-codrul, teiul, lacul, multimea florala si luna.

Observam ca tanarul indragostit eminescian traieste nostalgia unei iubiri pamantene

mereu refuzate:

"Dar nu vine... Singuratic In zadar suspin si sufar Langa lacul cel albastru incarcat cu
flori de nufar.“ (“Lacul”)
 "Iar te-ai cufundat în stele
Si în nori si-n ceruri nalte ?
De nu m-ai uita incalte
Sufletul vietii mele.
In zadar rauri în soare
Gramadesti-n a ta gandire
Si campiile Asire
Si intunecata mare;
Piramidele-nvechite
Urca-n cer varful lor mare
Nu cata în departare
Fericirea ta, iubite !"
Astfel zise mititica,
Dulce netezandu-mi parul.
Ah ! ce spuse adevarul;
Eu am ras, n-am zis nimica.
- ,,Hai la codrul cu verdeata,
Und-izvoare plang în vale,
Stanca sta să se pravale
In prapastia mareata.
Acolo-n ochi de padure,
Langa bolta cea senina
Si sub trestia cea lina
Vom sedea în foi de mure.
Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de mă iubesti.
Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Să-ti astup cu dansul gura.
De mi-i da o sarutare, Inc-o gura - si dispare...
Nime-n lume n-a s-o stie, Ca un stalp eu stau în luna !
Căci va fi sub palarie - Ce frumoasa, ce nebuna
S-apoi cine treaba are ! E albastra-mi, dulce floare !
Când prin crengi s-a fi ivit Si te-ai dus, dulce minune,
Luna-n noaptea cea de vara, S-a murit iubirea noastra -
Mi-i tinea de subsuoara, Floare-albastra ! floare-albastra !...
Te-oi tinea de dupa gat. Totusi este trist în lume !
Pe cararea-n bolti de frunze,
Apucand spre sat în vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse. -Floare albastra(1873)
Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n intunecime;
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag ?"
Expresivitate:

-Inversiunea “aprinsa mea durere”

-Secvențele “Să fug, să fugi, Marie(...)ferește-te de mine” -
Motivele “lacrămi” și “mâna(ta)”
-Structura “trist nu-mă-uita”