Debut rasunator cu poezia O fata tanara pe patul mortii si o activitate scriitoriceasca

bogata, de poet si prozator. Bolintineanu a cunoscut aprecieri contradictorii de-a lungul anilor.
Aron Densusianu il caracteriza hiperbolic mult superior lui Eminescu, iar N. Iorga demonstra
negativist lipsa totala de valoare a operei poetului.

Poetul s-a nascut in 1819 in satul Bolintinul din Vale, din vechiul judet Ilfov. In 1831
ramane orfan. Din aceasta perioada dateaza primele sale incercari lirice. In 1842 debuteaza in
curierul de ambe sexe cu poezia O fata tanara pe patul mortii. Elegia, inspirata din dragostea
pentru o fata, ruda cu el, stinsa in plina tinerete.

Framantarile social-politice din Tarile Romane, care se intensifica dupa 1840, il

antreneaza treptat in vartejul lor. Astfel, problematica poeziei sale se schimba. Locul elegiilor
intime, strabatute de lamentari sentimentale sterile, de pesimism, il iau treptat elegiile si
cantecele patriotice (Plîngerile poetului romîn, Un tînăr romîn murind în străinătate, Cîntec,
Cîntec național etc.), apoi legendele si baladele istorice (Stefan cel Mare si maica sa, Mircea cel
Mare si solii, Cea din urma noapte a lui Mihai cel Mare etc.)

In 1847 ii apare la Bucuresti primul volum de versuri , intitulat Colectie din poeziile
domnului D. Bolintineanul. Volumul aduna poeziile scrise si publicate de poet pana atunci: elegii
intime si patriotice, balade istorice, balada Mihnea si baba.

Opera lui Bolintineanu este deosebit de intinsa si variata. Scriitorul a publicat, in cei
aproape 30 de ani de activitate peste 50 de volume din scrierile sale, cultivand larg aproape toate
genurile si speciile literare. Debutul sau sta sub semnul romantismului. Tonul melancolic si
elegiac care strabate primele sale poezii lirice publicate isi afla explicatia in biografia poetului. O
data cu participarea la viata sociala si politica, poetul se elibereaza de influenta romantismului
lamartinian si poezia sa, tot romantica, se orienteaza intr o directie patriotica, subsumata marilor
nazuinte ale poporului spre libertate nationala si sociala.

Bolintineanu cultiva o vreme, prediect, cantecul si elegia patriotica, legenda si balada

istorica, apoi, in anii exilului, poemul epico-liric de dimensiuni mari (Sorin si Andrei, urmate mai
tarziu de Conrad, oem byronian) , in care, in exaltarea dragostei de tara, de sentimente demofile,
isi fac loc reflectii amarui, accente depresive, in spiritul romantismului pesimist. Directia
romantica se mentine prin legendele istorice, care continua a fi scrise pana catre sfarsitul vietii,
prin preferinta pentru exotic in Florile Bosforului, prin romane si proza de calatorii, colorate
romantic. . In același timp, pe linia afirmarii romantismului activ, si a unor elemente realist-
critice (romanele, proza de calatorii, satirele) , se manifesta in scrisul lui Bolintineanu o tot mai
accentuata tendinta satirica anti-feudala.

Preponderent romantic, , Bolintineanu a platit insa un serios tribut si clasicismului.

Scriitorul a fost pasionat, influentat de Anacreon si si neoanacreontici, scriind versuri
precumpanitor erotice, pline de un idilism dulceag, caracteristic clasicismului epigonic al
secolului al XVIII-lea. Acestea au fost publicate la sfarsitul vietii.

Poezia de debut, elegia O fata tanara pe patul mortii, este strabatuta de suflu romantic.
Porneste de la un motiv emotional real: moartea fetei iubite, de care poetul aminteste si in alte
elegii. La baza poeziei sta o conceptie optimista, poezia, afirmand, indirect, ideea tonica a
dragostei de viata. Si dezvaluie un ton optimist, dincolo de atmosfera de melancolie care le
invaluie.

Mai izbutite sunt elegiile patriotice (Proscrisul, Un tanar roman murind in strainatate, O
noapte pe malul Dunarii, Plangerile poetului roman, Cantece din exil) scrise in anii studiilor la
Paris. Ele marcheaza trecerea de la atitudinea de tristete si insingurare romantica spre tonul
avantat, cu largi rezonante patriotice, al legendelor. Nostalgia dupa tara ramasa departe, durerea
de a o sti supusa unei stapaniri despotice, dorul de libertate capata accente tanguitoare, grave si
solemne.

Legendele istorice, cele mai cunoscute scrieri ale lui Bolintineanu consacra balada
istorica si odata cu ea numele de Bolintineanu in literatura noastra. Succesul lor in epoca a fost
imens, devenind niste cantece aproape populare (Muma lui Stefan cel Mare, Cea de pe urma
noapte a lui Mihai cel Mare). In centrul legendelor sunt figuri de eroi, de obicei voievozi, intrati
adanc in constiinta poporului. Cele mai multe se refera la Stefan cel Mare, Mihai Viteazul,
Mircea cel Mare. Atentia poetului e indreptata nu atat spre descrierea luptelor, cat spre
consemnarea, in versuri patetice, a unor gesturi si atitudini exemplare prin semnificatia lor
patriotica, de natura sa trezeasca la contemporani sentimentul demnitatii nationale, ideea luptei
pentru libertate.
 Cu poemele Sorin, Andrei sau Luarea Nicopolului de romîni, Bolintineanu abordeaza o
specie noua: poemul de dimensiuni mari epico-liric. Conrad, de asemenea, scriere de dimensiuni
mari, elaborata partial in anii exilului, este un poem byronian, fiind un proscris politic care
rataceste pe meleaguri straine cu dorul tarii in suflet.

Talentul descriptiv al poetului se afirma larg in Florile Bosforului, poezii inspirate din
viata idilica, amoroasa, a Instanbulului, scrise de Bolintineanu in anii exilului, la indemnul
Alexandrinei Ghica, sotia prietenului sau. Peisaje exotice superbe cu serenade si cantece de
dragoste, cu femei care tanjesc in haremuri si care, atunci cand sunt surprinse in amoruri ilicite ,
sunt ucise si aruncate in mare; acestea constituie in esenta problematica poeziilor.

Macedonele (Lupta in padure, San-Marina) isi propun sa realizeze o fresca a vietii

pastorilor macedoneni. Viziunea poetului este insa aproape exclusiv idilica, de un
conventionalism suparator, in maniera tipica a iteraturii pastorale. Singura preocupare a
ciobanului este amorul, pe care si-l exprima intr-un limbaj aristocratic, de salon.

Ciclul basmelor aduna poezii cu un caracter eterogen, multe impropriu categorisite in

randul basmelor. Unele, cum sunt Fata din dafin, Șir’te mărgărite, Mureșul și Aluta, Peștera
muștelor sunt scurte basme sau legende populare versificate, Altele (Doamna lui Negru si
bardul, Seneslas) ar putea fi mai curand trecute in randul legendelor istorice. O serie de basme au
carcaterul unor balade fantastice sau sunt simple confesii lirice (Mortul, Mihnea si baba, O
noapte la morminte, Lăutarul, Umbra răzbunatoare).

Satirele lui Bolintineanu nu s-au bucurat, in trecut, de pretuirea cuvenita din partea
istoricilor literari. Comentariile dedicate, de-a lungul anilor, operei scriitorului le trec deseori cu
vederea sau le amintesc in treacat, uneori insotindu-le de precizarea ca avem de-a face cu o latura
caducă, neinteresanta, a poeziei Bolintiniene, de aceea ele nu au fost retiparite dupa moartea sa.
Satirele capata o directie antiboiereasca, precum Catre boierii români antinaționali, Către
muierile lor, Despre datine, Cei ce pradă. Poetul surprinde bine aspecte ale culiselor vietii
politice, prezinta o intreaga galerie de politicieni parveniti.

Bolintineanu este un pionier al romanului romanesc. Romanul Manoil (1955)este prima

incercare de roman terminat al literaturii noastre. Ca roman epistolar-sentimental, el se scie in
traditia Noii Eloise a lui Jean-Jacques Rousseau, a Suferintelor tanarului Werther de Goethe, a
romanelor doamnei de Stael. Forma lirico-epistolara , preferata de romancieri in epoca
preromantismului a a primei perioade a curentului romantic, era prielnica prezentarii eroului nou:
sentimental, adeea pesimist, predispus spre lungi devagatii lirice. Romanul, deficient din punct
de vedere compozitional, al crearii si individualizarii personajelor, e interesant ca atmsfera.
Unele aspecte din viata boierimii romane de la mijlocul veacului trecut sunt descrise veridic, in
tablouri vii, pline de culoare. Este relevant de mentionat combativitatea romanului in satirizarea
moravurilor, in afirmarea unor idei inaintate, patriotice. In roman, exista referiri la viata taranilor
asupriti de moieri, la caracterul precar al invatamantului si al orientarii cosmopolite si
antinationale in educarea fetelor in pensioane.

Mai izbutit este Elena, cel de-al doilea roman, aparut in 1862, mult superior lui Manoil.
Actiunea e mai inchegata, personajele mai autentice, cu o mai mare varietate a caracterelor. Este
infatisata o buna fresca de moravuri. Exista in roman unele scene care dezvaluie asuprirea
iobagista, desi conceptia scriitorului in ceea ce priveste emanciparea taranilor nu se ridica, ca si
in Manoil dincolo de filantropism. Exista unele scene realiste privind moravurile vietii de
familie a boierimii. El e strabatut de idei patriotice si democratice.

Doritorii nebuni, publicat in 1864, era proiectat a fi un vast roman social-politic de

moravuri, un fel de replica la Ciocoii vechi si noi. Romanul, din care autorul nu a realizat decat
prima parte, e interesant ca problematica, dar, in genere, inferior celorlalte doua.

Scrierea si publicarea impresiilor de calatorie ale lui Bolintineanu, in special cele

referitoare la locuri departate: Egipt, Papestina, Asia Mica, Macedonia, e legata de traditia
preromantica si romantica. Exista in Calatoriile lui Bolintineanu pagini de reusita evocare
realista locurilor vizitate, a peripetiilor ivite pe parcursul itinerariului, a vietii si moravurilor
locuitorilor. Scriitorul zugraveste, adesea plastic si sugestiv, atmosfera oraselor prin care trece.

In evocarile sale satirice, el foloseste adesea ironia, ca in cazul descrierii manastirii, ca in

cazul manastirii de langa Iaffa, unde afost crunt ciupit de “pureci calugaresti”, sau a ridicolei
baroane perote, obisnuita sa se laude cu frumusetea si averea ei, cu genealogia nobiliara a
familiei si care, dupa opinia scriitorului, era “uraciunea intruchipata”.
 Mai trebuie relevate in Calatorii numeroaele tablouri de natura: peisaje exotice din Egipt,
Liban sau Asia Mica, peisaje marine, toate colorate romantic, unele, cum e descrierea inserarii la
Cairo, sau a Marii Egee dinspre Edesa, facute cu adevarata virtuozitate.

Marele neajuns al prozei de calatorii a lui Bolintineanu il constituie supraincarcarea ei cu

date istorice. Scriitorul simte de fiecare data nevoia sa faca un istoric larg al tarilor si localitatilor
pe care le viziteaza. Proza de calatorii a lui Bolintineanu e interesanta prin impresiile directe ale
autorului privind locurile vizitate, cu natura, moravurile, viata oamenilor.

Bolintineanu ramane in istoria literaturii noastre cu cateva contributii insemnate. El a

introdus si consacrat in literatura romana o serie de specii noi, cum sunt legenda istorica si
poemul de dimensiuni epico-lirice, a largit problematica poeziei noastre. Satira isi largeste sfera,
iar romanele marcheaza inceputurile romanului romanesc. Un aport important l-a adus
Bolintineanu la dezvoltarea simtului muzical in poezie, prin ritmicitatea, sonoritatea si
muzicalitatea versurilor sale. Alaturi de aceste merite, se impune constiintei noastre imaginea
exemplara, luminoasa, a omului si artistului patriot, care si-a iubit cu ardoare poporul si a luptat
cu neatinsa inversunare si consecventa pentru emanciparea lui.

(preluat din Studiu introductiv din Ediția de Opere alese – Bolintineanu, Vol. I,
București, Editura pentru literatură, 1961, pag. V-LVI)