Horea-Vasile Ursu Nicola

Autor Maria Tereza

 Horea-Vasile Ursu Nicola
Deși împărăteasa Maria Tereza emite decretul de toleranță pentru românii de religie
ortodoxă sau neunită din Transilvania și le permite numirea unui episcop ortodox,
măsurile nu au imediat efectele scontate. Fiul ei, Iosif al II-lea, coregent, a ajuns prima
oară în Transilvania pe când era asociat la tron, în 1773. În timpul călătoriei a adunat un
număr impresionant de petiții, cam 19.000, la fel întâmplându-se și cu prilejul celei de-a
doua călătorii, din 1783. Conducătorul răscoalei, Horea, a fost de patru ori la Viena pentru
a-i prezenta împăratului nedreptățile2 la care sunt supuși țăranii români din Transilvania,
ultima audiență fiind în aprilie 1784.[
Cauzele Rascoale

Conform ordinului împăratului, ca “toți românii care vor fi neîndoios cunoscuți că au

comis maltratări, să fie mutați cu vitele și ustensilele lor”, sute de moți au fost strămutați
în Banat și Bucovina.Moților li se acordă libertatea pășunatului, scutirea de cărăușie,
desființarea servituții personale și a legării de glie (august 1785), căsătorii fără
consimțământul nobilului și dreptul la învățătură.Răscoala a avut un larg ecou în
străinătate. Din Austria până în Portugalia, din Germania până în Italia s-au publicat
broșuri, calendare, articole de presă, rapoarte diplomatice, gravuri privind liderii răscoalei.

Unii oameni de cultură și filosofi au apărat și explicat acțiunea țăranilor. Lui Horea i s-a
atribuit, cu precădere de către presa europeană, gândul de a reface Dacia, fiind chiar
numit "Rex Daciae".[10][3][4] În îndepărtatul Stockholm, revolta țăranilor ardeleni conduși
de Horea a fost urmărită prin dese corespondențe cu Viena, Sibiu și alte centre
europene.[11] Decenii mai târziu, povestea răsculaților a fost transpusă într-o piesă de
spectacol, numită Horia și Cloșca sau banda lotrilor din Ardeal, jucată în mai multe orașe
sedeze.[12]
Horea
 Razboaiele

Răscoala din 1784, numită și „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, a fost o
importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva
constrângerilor feudale la care era supusă. La ea au participat iobagi români,
maghiari, sași de pe domeniile nobililor și statului, mineri din Munții Apuseni și
ocnele din Maramureș, meșteșugari, preoți etc.

Răscoala a pus în discuție statutul de tolerați în Transilvania imperială al

românilor, ceea ce i-a conferit și un caracter național.[1] A izbucnit la 2 noiembrie
1784, în satul Curechiu, Hunedoara, și s-a încheiat la sfârșitul lui decembrie 1784,
când Horea și Cloșca au fost capturați de către autorități
 Moartea lui Horea
Condamnat la moarte, Horea a fost tras pe roată pe 28 februarie 1785, alături
de Cloșca, pe un mic deal de lângă cetatea Alba Iulia. Horea și-a scris
testamentul pe 25 februarie 1785, în celula în care era deținut, documentul
fiind scris de preotul Nicolae Rațiu.
Aceasta a fost ultima execuție prin tragere pe roată din
Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană, după acest eveniment pedeapsa
fiind abolită din codul penal austriac. Pentru rebeliune, motiv pentru care au
fost acuzați Horea și Cloșca, codul penal austriac prevedea pedeapsă maximă
decapitarea cu sabia, nu tragerea pe roată. S-a vrut însă să se înspăimânte cât
mai mult iobagii români, astfel încât s-a apelat la această condamnare extrem
de dură, rezervată în mod normal doar tâlharilor și ucigașilor.
 Rascoala Horea
În ziua de 28 octombrie 1784, la târgul săptămânal de la Brad (județul
Hunedoara), Crișan, unul dintre cei trei conducători ai răscoalei, i-a convocat pe
țăranii români care veneau la târg să se adune duminica următoare în număr cât
mai mare la biserica din Mesteacăn. Ascuns sub podul de peste Criș, pentru a nu
fi observat de oamenii autorităților, îi chema la sine pe țărani, spunându-le că
Horea ar fi primit porunca împăratului ca românii să fie militarizați. Pentru a fi mai
convingător, le arăta oamenilor o cruce de aur, despre care spunea că Horea a
primit-o ca drept scrisoare de încredințare de la însuși împăratul[8].
Ca urmare, la data de 31 octombrie 1784, duminică, un număr de câteva sute de
țărani (sursele de epocă, cum ar fi Memoriul mare al comitatului Hunedoara sau
depoziția din Crișcior a lui Giurgiu Marcu
Proiect realizat de elevii clasei a VII-a B
-Andreea Rusu

- Ionut Pascau

-Janin Vatra

-Laura Dragos

-Daria Ganea

-Carla Bucur Va multumim!