SCOPUL EVALUARII RISCURILOR PROFESIONALE

În toate sistemele şi la toate locurile de muncă,

angajatorul are obligaţia de a asigura securitatea si
sănătatea lucratorilor in toate aspectele legate de
munca. Evaluarea riscurilor are drept obiectiv să permită
angajatorului adoptarea măsurilor de prevenire si
protecţie adecvate, cu referire la:
- asigurarea securitatii si protectiei lucratorilor;
– prevenirea riscurilor profesionale;
–informarea si instruirea lucratorilor;
– organizarea cadrului organizatoric si a mijloacelor
necesare securitatii si sanatatii in munca;
 Dacă scopul de bază al evaluării riscurilor
constă întotdeauna în prevenirea riscurilor
profesionale, realizarea acestui obiectiv nu este
întotdeauna posibilă în practică. Atunci când nu este
posibilă eliminarea riscurilor, acestea trebuie reduse,
iar riscul rezidual trebuie controlat. În stadiile ulterioare
şi în cadrul unui program riguros de control, riscurile
reziduale vor fi reevaluate, analizându-se
posibilitatea eliminării sau reducerii lor suplimentare,
ca urmare a evoluţiei cunoştinţelor ştiinţifice şi tehnice.
Evaluarea riscurilor trebuie să fie structurată astfel
încât să permită muncitorilor şi persoanelor care
răspund de protecţia muncii:
- să identifice pericole existente şi să evalueze
riscurile asociate acestor pericole, în vederea stabilirii
măsurilor destinate protejării sănătăţii şi asigurării
securităţii muncitorilor, în conformitate cu prescripţiile
legale;
- să evalueze riscurile în scopul selectării optime,
în cunoştinţă de cauză, a echipamentelor, substanţelor
sau preparatelor chimice utilizate, precum şi
amenajării şi a organizării locurilor de muncă;
- să verifice dacă măsurile adoptate sunt
adecvate;
- să stabilească atât priorităţile de acţiune, cât şi
oportunitatea de a lua măsuri suplimentare, ca urmare
a analizării concluziilor evaluării riscurilor;
- să confirme angajatorilor, autorităţilor
competente, muncitorilor şi/sau reprezentanţilor
acestora că toţi factorii relevanţi, legaţi de procesul de
muncă, au fost luaţi în considerare;
- să vegheze ca măsurile de prevenire si
protecţie, considerate necesare şi adoptate în baza
evaluării riscurilor, să contribuie efectiv la ameliorarea
stării de securitate şi sănătate în muncă;
 După cum s-a menţionat anterior, evaluarea
riscurilor profesionale trebuie reluată întotdeauna când
intervine o modificare susceptibilă să afecteze modul
de percepţie a riscurilor, când se introduc materiale
sau echipamente noi sau când se schimbă modul de
organizare sau condiţiile de muncă, inclusiv transferul
către alte ateliere.

Pe parcursul evaluării şi, ulterior, al aplicării

măsurilor de securitate, este esenţial să se acorde o
atenţie specială imposibilităţii de transfer a riscului,
adică soluţiile adoptate să nu creeze probleme noi.
 De exemplu, nu se vor echipa ferestrele unui
birou cu sticlă, sistem dublu în scopul reducerii
nivelului de zgomot dacă nu s-a luat nici o măsură
pentru asigurarea unei ventilaţii corecte. Este totodată
foarte important ca riscul să nu fie deplasat dintr-o
zonă în alta a sistemului, cum este cazul evacuării
substanţelor toxice ce pot expune pericolului,
persoanele din altă clădire sau populaţia din exterior.
În tabelul nr.1 este prezentată schema generală
a procedurii de evaluare a riscului care include şi
câteva elemente de management al acestuia.
 Tabelul 1
1. Stabilirea planului de evaluare a riscurilor profesionale
2. Structurarea evaluării.
Abordarea deciziei privind modul de abordare (geografică, funcţională/axată
pe proces/axată pe flux)
3. Colectarea informaţiilor.
Mediu/sarcini de muncă/persoane expuse/experienţă acumulată
4. Identificarea pericolelor
5. Identificarea persoanelor expuse
6. Identificarea tipurilor de expunere
7. Evaluarea riscurilor.
Probabilitatea de producere/gravitate a consecinţelor, în condiţii reale
8. Studiul posibilităţilor de eliminare sau de control a riscurilor
9. Stabilirea priorităţilor de acţiune şi de adoptare a măsurilor de securitate
10. Implementarea şi aplicarea măsurilor de securitate
11. Înregistrarea rezultatelor evaluării
12. Măsurarea (aprecierea) eficacităţii
13. Controlul (periodic sau în cazul unor modificări în sistem).
Rezultatele evaluării îşi menţin valabilitatea (nu este necesară nici o altă
acţiune)
Revizuirea se impune
14. Urmărirea planului de evaluare a riscurilor
Observaţie:
Conţinutul şi amploarea fiecărei etape depind de
situaţia concretă existentă la locul de muncă analizat
(de exemplu, numărul de muncitori, materialele
utilizate, accidentele de muncă şi bolile profesionale
înregistrate, tehnologiile. aplicate, caracteristicile
locului de muncă şi riscurile specifice).
Factorii de risc acţionează asupra executantului prin
două componente de bază: gravitatea
(consecinţă/ eveniment) şi probabilitatea de producere
(eveniment / unitate de timp). Combinarea acestor
componente determină însuşi nivelul de risc.
Factorii de risc sunt proprii tuturor componentelor
sistemului de muncă( executant, sarcina de muncă,
mijloace de producţie, mediul de muncă).
 Factori de risc datoraţi executantului
Studiile şi analizele efectuate privind fenomenele
de accidentare şi îmbolnăvire profesională au relevat
că factorii de risc proprii executantului, au o incidenţă
majoră. Indiferent de repartiţia sarcinilor, activitatea de
muncă pe care o desfăşoară executantul cuprinde 4
secvenţe principale:
recepţionarea şi constituirea informaţiei;
elaborarea şi adoptarea deciziilor;
execuţia;
autoreglarea.
Din punct de vedere al securităţii muncii
distingem la executant un comportament normal, care
nu conduce la daune, şi un comportament inadecvat,
care poate favoriza sau declanşa accidente sau
îmbolnăviri profesionale.
 Comportamentul normal presupune evitarea
riscurilor, prin respectarea prescripţiilor tehnice şi a
reglementărilor de protecţia muncii referitoare la
modul în care trebuie îndeplinită sarcina şi
neutralizarea situaţiilor de risc create, ceea ce implică
sesizarea rapidă a acestora( chiar anticiparea lor), a
elementelor critice, prelucrarea rapidă a informaţiilor,
decizia şi execuţia ei prompte şi rapide.
Comportamentul inadecvat al executantului se
manifestă prin conduite nesigure sau
necorespunzătoare situaţiilor obişnuite sau
neobişnuite de muncă.
În consecinţă, factorii de risc de accidentare şi
îmbolnăvire profesională proprii executantului se pot
subsuma unei erori la nivelul verigilor de bază ale
activităţii de muncă: erori de recepţie, prelucrare şi
interpretare a informaţiei; erori de decizie; erori de
execuţie; erori de autoreglaj.
 Comportamentul în muncă al executantului
reprezintă concretizarea capacităţii de muncă care
reflectă relaţia dintre nivelul exigenţelor adresate lui
(sub forma sarcinii de muncă) şi capacitatea sa de a le
răspunde.
Capacitatea de muncă reprezintă o rezervă
potenţială de muncă cu un caracter dinamic care
depinde de nivelul cunoştinţelor şi deprinderilor
profesionale şi de însuşirile şi capacităţile individuale.
Cunoştinţele şi deprinderile profesionale se obţin
prin instruire, educaţie, formare şi perfecţionare.
Însuşirile şi capacităţile individuale sunt general
umane cu posibilităţi şi limite fizice şi psihofiziologice
determinate, dar şi particulare, prin care oamenii se
deosebesc unul de altul.
 Ansamblul tuturor trăsăturilor psihice şi
fiziologice particulare, caracteristice pentru un anumit
individ, formează personalitatea acestuia. Trăsăturile
care alcătuiesc personalitatea se pot clasifica în trei
categorii mari: temperamentul, aptitudinile şi
caracterul.
Un rol important îl are şi memoria, care
reprezentă capacitatea de fixare, păstrare şi
reproducere a informaţiilor, evenimentelor etc. Se face
distincţie între memoria mecanică( în raport cu
elementele în care înţelesul are un rol redus) şi
memoria logică ( în raport cu elementele în care
înţelesul are un rol important)
Spiritul de observaţie. Observaţia este o formă
superioară a percepţiei premeditată, dirijată şi
selectivă, întreprinsă cu un anumit scop. Observarea
înseamnă cercetarea şi studierea obiectului, a situaţiei
percepute.
 Aptitudinile psihomotorii reflectă capacitatea
potenţială a individului relativ la următoarele cerinţe:
Viteza sau rapiditatea de execuţie: aceasta
este condiţionată primordial la nivelul de reactivitate şi
mobilitate neuromusculară.
Precizia, calitatea care reflectă raportul dintre
traiectoria mişcării şi obiectul urmărit.
Siguranţa este capacitatea de a realiza
concordanţa necesară dintre mişcarea executată în
momentul dat şi de cerinţele atingerii obiectivului.
Tempoul se referă la capacitatea de a executa
regulat şi rapid succesiunile de mişcări în cadrul unui
sistem de deprinderi motorii de muncă.
Acurateţea sau fluenţa, care se evidenţiază prin
puritatea şi eleganţa mişcărilor şi operaţiilor care intră
în alcătuirea unei deprinderi, prin uşurinţa şi
naturaleţea trecerii de la o fază la alta, de la o schemă
motorie la alta.
 Plasticitatea funcţională este o calitate care
interesează mai multe niveluri: senzorial- receptiv,
mental şi psihomotor.Plasticitatea funcţională este
deci o calitate care asigură capacitatea de
permanentă orientare şi reorientare senzorial –
perceptivă, mentală şi motorie în raport cu excitanţi
noi, neaşteptaţi, capacitatea adaptării promte şi
adecvate la situaţii noi, eventual critice.
Caracterul, cea de –a treia latură a personalităţii
o constituie trăsăturile de caracter. Aceaste trăsături
se referă, pe de o parte, la motivele şi scopurile
acţiunilor omului( tendinţe, trebuinţe, motivaţii) şi pe de
altă parte, la orientarea omului ca fiinţă socială faţă de
muncă, societate şi faţă de sine (atitudini).
Vârsta, experienţa profesională : Vârsta şi
vechimea în muncă sunt doi factori care nu se pot
trata separat, intercondiţionându-se în influenţarea
nivelului capacităţii de muncă.
 Starea de sănătate : Sănătatea fizică şi psihică a omului
este deosebit de importantă, ea condiţionând atât nivelul
capacităţii de muncă şi indirect, potenţând manifestarea
diferitelor variabile fizice şi psihofiziologice care determină
performanţele omului în activitate.
Variabilele individuale de moment : Capacitatea de
muncă este influenţată puternic şi de factori cu acţiune
temporară: oboseala, bolile, emoţiile puternice, interese de
moment, stări depresive, conflicte familiale sau profesionale,
influenţa alcoolului, factori alimentari, efort voluntar de moment.
Starea de stres resimţită şi care influenţează cel mai mult
comportamentul de muncă este odihna- oboseala.Oboseala
provoacă blocaje, adică perioade de pauză între mişcări, în
care atenţia se reduce, creându-se condiţii favorabile producerii
accidentelor.

Consumul de alcool are efecte dăunătoare asupra

activităţii psihice, precum şi asupra diferitelor funcţii şi organe.
Factori de risc datoraţi sarcinii de muncă

Sarcina de muncă defineşte orice activitate de muncă:

funcţii, sarcini, activităţi, operaţii, procese,
comportament, cerinţe etc.Dintre acestea, funcţiile
constituie unităţi majore ale muncii, pot cuprinde una sau
mai multe sarcini şi sunt foarte variate, corespunzător
scopului proceselor de muncă.
Sarcina este reprezentată de un grup de acţiuni legate
temporar şi realizate cu aceleaşi elemente informaţionale
şi mijloace de muncă; este o unitate subordonată
funcţiei, are o anumită frecvenţă, un scop( subordonat
scopului funcţiei), necesită anumite cunoştinţe şi
deprinderi şi trebuie să se încadreze unor cerinţe
restrictive: viteză, precizie, etc.
 Metoda de muncă reflectă modul în care se
realizează sarcina şi operaţiile în condiţiile tehnologice
concrete şi de înzestrare tehnică; cuprinde în general
ordinea de succesiune eficientă a fazelor operaţiei,
alcătuirea raţională a mânuirilor şi mişcărilor în condiţii
tehnico- organizatorice precizate.
Factorii de accidentare şi îmbolnăvire
profesională proprii sarcinii de muncă sunt:- conţinut
sau structură necorespunzătoare a sarcinilor de
muncă în raport cu scopul sistemului de muncă sau cu
cerinţele impuse de situaţii de risc; - cerinţe sub/
supradimensionate impuse executantului, respectiv
necorespunzătoare posibilităţilor acestuia.
 Sub, sau suprasolicitarea psihică poate fi, la
rândul ei: mentală, senzorială şi psihomotorie. În cazul
sub sau suprasolicitării psihice se instalează oboseala
neuropsihică.

Caracteristicile mijloacelor de producţie care pot

provoca sub sau suprasolicitarea psihofiziologică a
executantului.
Prin modul de funcţionare a mijloacelor de
producţie precum şi datorită caracteristicilor acestora
şi ale obiectelor muncii, executantul este obligat ca în
decursul realizării procesului de muncă să presteze un
anumit efort fizic şi psihic.
 Sub sau suprasolicitarea fizică poate fi statică:
efort fizic minim/ excesiv, poziţii de lucru forţate sau
vicioase; şi dinamică: efort fizic dinamic minim/
excesiv, viteză de execuţie prea mică/ prea mare,
dificultatea efectuării mişcărilor.În ambele situaţii,
efectul suprasolicitării asupra executantului îl
constituie oboseala fizică.
Sub sau suprasolicitarea psihică poate fi, la
rândul ei: mentală, senzorială şi psihomotorie. În cazul
sub sau suprasolicitării psihice se instalează oboseala
neuropsihică.