Viața publică și viața privată Secolul al XX-lea

•Viața publică – reprezintă activitatea unei persoane care se desfășoară în văzul tuturor,
este supusă autorităților statului și nu tolerează secrete.

Definiție •Viața privată – reprezintă viața intimă a fiecărei persoane care se desfășoară într-un spațiu
intim, rezervat exclusiv familiei. Nimeni nu poate să se amestece în viața familială sau
privată a persoanei fără consimțământul acesteia;
– un spațiu în care individul nu este supus nici unei rigori exterioare și se
manifestă sub imperativul relaxării și al lejerității, un spațiu în care individul se simte sigur și
știe că nu este expus nici unei intruziuni nedorite.
Raportul public-privat în secolul al
XX-lea

Tendințe:
• diminuarea spațiului privat;
• oamenii tind să trăiască în același ritm, folosesc aceleași spații;
• progresul tehnologiei informației și extinderea internetului
limitează secretizarea;
• viața publică s-a extins de la instituțiile statului și la alte
domenii precum sportul, teatrul, cinematografia;
• destrămarea intimității, sub asaltul publicității;
• spațiul proxim al fiecăruia dintre noi este tot mai aglomerat de
dispozitive și de alte persoane.
Viața privată
• nu priveşte doar activitatea desfăşurată în locuinţă, ci şi în locuri „deschise”
altor cetăţeni (de exemplu dacă te afli într-un restaurant, magazin, etc.);
• se referă la  acţiuni ale unei persoane şi nu neaparat la locurile în care ea se
află;
• există și la locul de muncă;
• poate fi dezvăluită dacă există un interes public. De exemplu, este în
interesul publicului de a se cunoaşte că un demnitar al statului este
cercetat pentru corupţie;
• este un spațiu în care individul nu este supus nici unei rigori exterioare și se
manifestă sub imperativul relaxării și al lejerității, un spațiu în care individul
se simte sigur și știe că nu este expus nici unei intruziuni nedorite.
Locuința și familia – spații ale vieții private
Locuința Familia
Începutul secolului al XX-lea: • Își pierde funcțiile publice, nu mai are decât funcții private;
• Locuințe cu o singură încăpere, fără acces la canalizare, • În familie apare o viață privată individuală;
electricitate, fără intimitate;
• Apare familia informală – „coabitarea”;
• Părinții și copiii locuiau împreună;
• Căsătoria devine o formalitate;
• Obiectele de uz personal erau puține;
• Crește numărul familiilor monoparentale;
• Familiile înstărite aveau spațiu mai larg
• Disoluția autorității părintești

Mijlocul secolului al XX-lea:

• Locuințe cu mai multe încăperi;
• Aparate electro-casnice, radio, televizor, telefon;
• Amenajarea locuinței devine o preocupare generală.
 Apărarea vieții private
• Este un imperativ al comunității internaționale după al doilea război mondial;
• În plan intern este apărată prin: Constituții, coduri deontologice, legi
specifice;
• Legislația la nivel mondial:
• Declarația Universală a Drepturilor Omului (1948);
• Convenția europeană privind drepturile fundamentale ale omului
(1950);
• Convenția de la Strasbourg ca CE (1981);
• “directive privind protecția persoanelor fizice cu privire la preluarea
datelor cu caracter personal” (Parlamentul European și CE) (1995);
• Carta drepturilor fundamentale a UE (2000);
• Directiva UE privind protecția datelor cu caracter personal (2006);