TEMA 2.

Dreptul civil – ramură a

dreptului privat

Conf. univ., doctor în drept

Liliana BELECCIU
1. Definirea noțiunii de “drept civil”
2. Obiectul dreptului civil
3. Metoda de reglementare în dreptul civil 4.
Delimitarea dreptului civil de alte ramuri de
drept
5. Principiile dreptului civil
6. Izvoarele dreptului civil
7. Aplicarea legii civile
 1. Definirea noțiunii de “drept civil”

Noţiunea dreptului civil nu poate fi definită decât

prin aşezarea sa în mediul său natural, adică în
sistemul juridic al ţării.
Definiţia trebuie să evidențieze obiectul său de
reglementare, să stabilească metoda de
reglementare, adică modul în care statul se
implică în relaţiile sociale respective şi le
reglementează.
Şi, în fine, un ultim element esenţial necesar
pentru definirea noţiunii de drept civil îl
constituie poziţia de egalitate juridică a
participanţilor la raporturile juridice civile.
 1. Definirea noțiunii de “drept civil”

În doctrina juridică, dreptul civil a fost definit

în mai multe feluri, a căror esenţă este
evidenţierea faptului că avem de a face cu o
ramură de drept autonomă şi se circumscrie
obiectul reglementării juridice.
1. Definirea noțiunii de “drept civil”

G. Beleiu definește dreptul civil ca fiind

"acea ramură care reglementează raporturi
patrimoniale și nepatrimoniale stabilite între
persoane fizice și persoane juridice aflate pe
poziții de egalitate juridică".
 1. Definirea noțiunii de “drept civil”

Ernest Lupan: Dreptul civil este acea ramură

de drept privat care înmănunchează normele
juridice ce reglementează relațiile sociale
patrimoniale și nepatrimoniale în care părțile
se găsesc pe poziție de egalitate juridică,
precum și statutul juridic al persoanelor.
 1. Definirea noțiunii de “drept civil”

Din această definiție putem reține

următoarele elemente esențiale:
a) Dreptul civil este o ramură a sistemului de
drept; o ramură de drept autonomă, distinctă,
cu un obiect propriu de reglementare, față de
obiectul celorlalte ramuri de drept, dreptul
civil reprezintă o parte componentă a
sistemului juridic al Republicii Moldova.
 1. Definirea noțiunii de “drept civil”

Dreptul civil este trunchiul dreptului privat.

Omul, din clipa nașterii(și chiar încă dinainte,
din momentul concepției sale) și până la
moarte(în unele privințe chiar și după
moarte), se află permanent în raporturile
juridice civile.
 1. Definirea noțiunii de “drept civil”

b) Normele dreptului civil, care constituie

izvoarele acestei ramuri de drept, formează
instituțiile juridice pe care le reglementează.
În urma ordonării normelor de drept civil în
instituții juridice, se formează structurarea, în
învățământul juridic, a întregului drept civil.
Principalele instituții ale dreptului civil:
raportul juridic civil, actul juridic civil,
prescripția extinctivă, subiectele dreptului
civil, drepturile reale, obligații civile,
contractele civile speciale, moștenirea;
dreptul de proprietate intelectuală.
 1. Definirea noțiunii de “drept civil”

c) Dreptul civil reglementează relațiile

patrimoniale și relațiile nepatrimoniale.
Dreptul civil reglementează prin normele sale
relaţii sociale, care constituie obiectul acestei
ramuri de drept, şi care intervin între participanţii
la aceste raporturi juridice.
Relaţiile sociale respective sunt patrimoniale şi
nepatrimoniale.
Raporturile de drept civil pot lua naştere între
persoane fizice (oameni), între persoane juridice
(oameni organizaţi în condiţiile legii) sau pot fi
raporturi mixte, adică între persoane fizice şi
persoane juridice.
 1. Definirea noțiunii de “drept civil”

d) Persoanele fizice şi juridice sunt subiectele

raporturilor juridice de drept civil; oamenii luaţi
individual, când vorbim de persoane fizice, şi tot
oamenii, dar organizaţi în condiţiile legii, când
acest participant la raportul juridic civil este
denumit persoană juridică;
e) poziția de egalitate juridică a subiectelor
raportului de drept civil, adică în raportul juridic
civil nici una dintre părți nu este subordonată
celeilalte.
 2. Obiectul dreptului civil

Prin obiectul dreptului civil înţelegem relaţiile

sociale patrimoniale şi nepatrimoniale în care
părţile se găsesc pe poziţie de egalitate
juridică.
 2. Obiectul dreptului civil

A. Patrimoniale sunt acele relaţii sociale,

obiect de reglementare al dreptului civil, care
au conţinut economic, o valoare economică
exprimabilă în bani:
 relaţii sociale născute în legătură cu
drepturile reale;
 relaţii sociale obligaţionale sau de
obligaţii.
 2. Obiectul dreptului civil

Relaţii sociale născute în legătură cu drepturile reale.

Exemplu: drept de proprietate, drept de folosinţă,
drept de servitute, drept de uz, de uzufruct, de
abitaţie, de servitute, de superficie etc.
În strânsă legătură cu proprietatea se găsesc relaţiile
de succesiune. Pe calea moştenirii (legale ori
testamentare) moştenitorul dobândeşte, în cadrul
unor relaţii patrimoniale reglementate de normele
dreptului civil, de regulă, dreptul de proprietate
asupra unui bun, unei fracţiuni de patrimoniu sau
unui patrimoniu întreg.
 2. Obiectul dreptului civil

Relaţii sociale obligaţionale sau de obligaţii, care se

nasc în legătură cu drepturile de creanţă. Relaţiile
obligaţionale sunt acele relaţii patrimoniale în cadrul
cărora o parte, numită creditor, are dreptul să pretindă
de la cealaltă parte, numită debitor, o anumită
prestaţie, pe care acesta este îndatorat a o îndeplini.
Acestea pot izvorî din contracte care privesc
transmiterea de drepturi reale, executarea de lucrări,
prestarea de servicii sau din acte juridice civile
multilaterale, din îmbogăţirea fără just temei (sau justă
cauză) ş.a.
 2. Obiectul dreptului civil

B. Relaţiile nepatrimoniale sunt acelea care nu

au un conţinut economic, nu pot fi exprimate
în bani.
Pentru desemnarea acestei categorii de relaţii
sociale reglementate de normele dreptului civil
se utilizează, în legislaţie şi doctrină, şi
expresiile de „relaţii personale” sau „raporturi
personale nepatrimoniale”, precum şi cea de
„raporturi extrapatrimoniale”.
 2. Obiectul dreptului civil
Relațiile nepatrimoniale cuprind:
 relații legate de existenţa şi integritatea fizică ori

morală a persoanei, care au în conţinutul lor drepturi

personale nepatrimoniale, cum sunt: dreptul la viaţă,
dreptul la sănătate, la integritate fizică, la secretul
vieţi private etc.;
 relații care privesc elementele de identificare a unei

persoane, cum sunt: dreptul la nume, la pseudonim, la

domiciliu (pentru persoana fizică), la denumire, la
sediu (pentru persoana juridică) etc;
 relații care privesc creaţia intelectuală, care se referă

la dreptul de autor asupra unei opere ştiinţifice,

literare, artistice sau dreptul de inventator, inovator,
etc.
 2. Obiectul dreptului civil

Nu toate relaţiile sociale patrimoniale și

nepatrimoniale constituie, însă, obiectul de
reglementare al dreptului civil, existând astfel de
relaţii sociale care sunt reglementate de normele
altor ramuri de drept.
Totuși, atât în privinţa relaţiilor patrimoniale, cât
şi a celor nepatrimoniale care constituie obiect de
reglementare a altor ramuri de drept, normele
dreptului civil se aplică cu titlu de drept comun,
în măsura în care nu există reglementări speciale
în ramura respectivă de drept.
 3. Metoda de reglementare în dreptul civil

Metoda de reglementare se înţelege, în

general, „modul în care statul acţionează
asupra unor relaţii sociale”.
În dreptul civil statul recurge, pe lângă
folosirea metodei reglementării autoritare
(directe) şi metoda autorizării părţilor.
 3. Metoda de reglementare în dreptul civil

Metoda de reglementare autoritară înseamnă

că statul recurge, pentru reglementarea
relaţiilor civile, la folosirea normelor
imperative(onerative și prohibitive).
Aceste norme au caracter obligatoriu, în sensul
că părţile, prin voinţa individuală sau acordul
lor de voinţă, nu pot deroga de la ele.
 3. Metoda de reglementare în dreptul civil

Domenii (instituţii) ale dreptului civil reglementate prin

norme juridice imperative:
 capacitatea de drept civil (de folosinţă şi de exerciţiu) a

persoanelor fizice şi persoanelor juridice;

 relaţiile de proprietate, de posesie;
 instituţia prescripţiei achizitive şi extinctive;
 moştenirea ş.a.

Cu puţine excepţii, aceeaşi norme imperative sunt folosite

pentru reglementarea condiţiilor de validitate ale
contractelor, pentru modurile de dobândire a dreptului de
proprietate şi a altor drepturi reale.
Nu puţine norme imperative se folosesc pentru
reglementarea relaţiilor contractuale ş.a.m.d
 3. Metoda de reglementare în dreptul civil

Metoda autorizării părţilor este caracteristică

dreptului civil.
În această situaţie, statul permite
participanţilor la raportul juridic civil să
stabilească ele însele limitele conduitei lor,
norma juridică ce exprimă voinţa statului având
un caracter dispozitiv(norme permisive și
supletive).
4. Delimitarea dreptului civil de alte ramuri de drept

Dreptul civil este o ramură distinctă de drept,

dar nu o ramură izolată. Deşi dreptul civil se
delimitează net (după criteriile deja
cunoscute) de celelalte ramuri de drept,
păstrează totuşi nu puţine legături cu ele şi
se interferează cu normele specifice lor,
rămânând însă cea mai importantă ramură de
drept privat, reglementând relaţiile
fundamentale şi de maximă generalitate.
 4. Delimitarea dreptului civil de alte
ramuri de drept
Delimitarea dreptului civil faţă de ramurile de
drept public – dreptul constituţional, dreptul
administrativ, dreptul financiar, dreptul penal
ş.a. – deoarece nu ridică probleme deosebite
de delimitare. Poziţia juridică de subordonare a
părţilor raporturilor juridice respective, ca şi
utilizarea metodei reglementării directe,
autoritare în privinţa acestor relaţii sociale
constituie o argumentare solidă în acest sens.
 4. Delimitarea dreptului civil de alte
ramuri de drept
Este importantă delimitarea dreptului civil de
ramurile private ale dreptului, care cuprind şi
ele norme juridice ce reglementează relaţii
sociale asemănătoare cu cele reglementate de
dreptul civil.
Greutatea acestei delimitări pare mai evidentă
dacă ţinem cont şi de faptul că trebuie să
deosebim dreptul civil de ramuri de drept
desprinse din el, care au devenit ramuri
distincte ale dreptului.
 4. Delimitarea dreptului civil de alte
ramuri de drept

a) Delimitarea dreptului civil de dreptul

familiei.
Dreptul familiei cuprinde acele norme juridice
care reglementează relaţii sociale patrimoniale
şi nepatrimoniale, ca şi dreptul civil, dar aceste
relaţii sociale izvorăsc din căsătorie, rudenie,
adopţie şi din alte acte sau fapte juridice care
produc efecte în relaţiile de familie.
 4. Delimitarea dreptului civil de alte
ramuri de drept

Delimitări:
 în dreptul familiei, preponderente sunt raporturile

personal nepatrimoniale izvorâte din căsătorie,

rudenie, adopţie, etc.;
 în dreptul familiei, subiectele trebuie să aibă o calitate

specială: soţ, părinte, copil, rudă, adoptat, adoptator,

etc.;
 în dreptul familiei majoritatea normelor sunt

imperative;
 dreptul familiei are sancţiuni proprii, cum sunt:

decăderea din drepturi părinteşti, îndepărtarea

tutorelui de la exercitarea tutelei etc.;
 4. Delimitarea dreptului civil de alte
ramuri de drept
b) Delimitarea dreptului civil de dreptul muncii
Dreptul muncii reglementează acele relaţii
sociale care izvorăsc din calitatea de angajat şi
cea de patron în temeiul contractului individual
de muncă.
Raporturile juridice de muncă privesc
salarizarea, timpul de muncă, disciplina
muncii, protecţia muncii, răspunderea
materială, jurisdicţia muncii, protecţia socială,
dreptul la pensie etc.
 4. Delimitarea dreptului civil de alte
ramuri de drept
Delimitări:
 ambele ramuri reglementează atât raporturi

patrimoniale, cât şi personal - nepatrimoniale;

 în dreptul muncii poziţia de egalitate a părţilor este

prezentă numai la încheierea contractului, în timp ce în

cadrul executării contractului trebuie să existe o
disciplină a muncii, care implică subordonarea faţă de
angajator precum şi răspunderea materială şi
răspunderea disciplinară;
 în dreptul muncii majoritatea normelor sunt imperative;
 în dreptul muncii, sfera subiectelor este diferită faţă de

dreptul civil.
 4. Delimitarea dreptului civil de alte
ramuri de drept

c) Delimitarea dreptului civil de dreptul

comercial
Dreptul comercial reglementează relaţii sociale
patrimoniale şi nepatrimoniale în care părţile
se găsesc pe poziţie juridică de egalitate, dar
care se disting de cele civile prin aceea că, în
primul rând, cel puţin una dintre părţi are
calitatea specială de comerciant, şi desfășoară
activitate comercială.
 4. Delimitarea dreptului civil de alte
ramuri de drept
Delimitări:
 ambele ramuri reglementează raporturi

patrimoniale şi personal – nepatrimoniale, părțile

aflându-se pe poziții de egalitate;
 în dreptul comercial cel puţin una dintre părţi

are calitatea specială de comerciant;

 deși instituţia juridică a contractului civil şi

comercial este, sub multe aspecte,

asemănătoare, contractelor comerciale li se
aplică o serie de reguli derogatorii de la cele de
drept comun.
 4. Delimitarea dreptului civil de alte
ramuri de drept
d) Delimitarea dreptului civil de dreptul procesual
civil:
 dreptul procesual civil cuprinde un ansamblu de

norme juridice, care reglementează modul de

judecată şi de soluţionare a pricinilor civile, precum
şi modul de executare silită a hotărârilor
judecătoreşti pronunţate în aceste pricini.
 dreptul material ar fi ineficient dacă nu s-ar asigura

realizarea lui pe calea procesului civil, după cum

procesul civil ar fi de neconceput fără existenţa unui
drept material pe care să-l apere şi să-l valorifice.
 5. Principiile dreptului civil

Principiul de drept evocă o regulă generală,

aplicabilă în toate sau în majoritatea
instituţiilor unui sistem de drept, având o
semnificaţie practică şi normativă.
El indică ce trebuie să facem şi cum trebuie să
procedăm în diferite împrejurări practice.
 5. Principiile dreptului civil

Principiile dreptului civil sunt idei călăuzitoare

care guvernează activitățile de legiferare civilă
și de aplicare a legislației civile, vizând toate
instituțiile acestei ramuri de drept, chiar dacă
ele nu-și manifestă prezența cu aceeași
intensitate în toate împrejurările și situațiile.
 5. Principiile dreptului civil

În dreptul civil se aplică:

 principiile fundamentale ale dreptului;
 principii specifice numai dreptului civil;
 principii ale unor instituţii de drept civil (în

ceea ce privește forma actului juridic civil -

principiul consensualismului; în privinţa
efectelor actului juridic avem principiul forţei
obligatorii , principiul irevocabilităţii şi cel al
relativităţii).
 5. Principiile dreptului civil

Potrivit art. 1 alin. (1) din Codul civil:

“Legislaţia civilă este întemeiată pe recunoaşterea
egalităţii participanţilor la raporturile reglementate de
ea, protecția vieții intime, private și de familie,
recunoașterea inviolabilităţii proprietăţii, a libertăţii
contractuale, protecția bunei-credințe, protecția
consumatorului, recunoașterea inadmisibilităţii
imixtiunii în afacerile private, necesităţii de realizare
liberă a drepturilor civile, de garantare a restabilirii
persoanei în drepturile în care a fost lezată şi de
apărare a lor de către organele de jurisdicție
competente.”
 5. Principiile dreptului civil

1. Principiul egalității participanților la raporturile

civile exprimă trăsătura esenţială a oricărui raport
juridic civil de a fi tratat ca atare indiferent de
calitatea subiectelor – persoană fizică, persoană
juridică publică sau privată - ei aflându-se
totdeauna pe poziţie juridică de egalitate.
Acest principiu este specific domeniului dreptului
privat, în special dreptului civil, şi exprimă ideea
că participanţii la aceste raporturi juridice se
situează pe plan orizontal unul faţă de celălalt, iar
nu pe plan vertical, şi oricare dintre ele va putea,
la nevoie, apela la forţa coercitivă a statului
pentru a-şi putea exercita dreptul.
 5. Principiile dreptului civil

2. Principiul invioloabilității proprietății

consfințește regula, după care nimeni nu este
îndreptățit să realizeze vre-un amestec în
exercitarea dreptului de proprietate, decât în
cazurile și ordinea prevăzută de lege.
Exproprierea se efectuiază doar în condițiile
legii cu dreapta și prealabila despăgubire.
Legea garantează în egală măsură atât dreptul
de proprietate a statului, cât și a persoanelor
fizice și juridice.
 5. Principiile dreptului civil

3. Principiul libertății contractuale enunță

dreptul persoanei de a determina, în mod liber,
tipul contractului pe care urmează să-l încheie,
persoanele cu care urmează să încheie
contractul, clauzele contractului cuprinzând
drepturile și obligațiile pe care le dobândesc în
temeiul acestuia etc.
 5. Principiile dreptului civil

4. Principiul bunei-credinţe şi încrederii reciproce

are ca fundament moral onestitatea, care constă
în conformitatea vieţii individuale cu normele
morale.
Buna-credinţă se regăseşte, în mod explicit, mai
în toate instituţiile dreptului civil. De exemplu:
convingerea posesorului unui bun că are asupra
acestuia un drept de proprietate dobândit în baza
unui titlu translativ de proprietate, a cărui
eventuală nevalabilitate o ignoră; convingerea
persoanei care construieşte, plantează sau
execută alte lucrări pe un teren că este
proprietară a acelui teren.
 5. Principiile dreptului civil

Potrivit art. 11 din Codul civil:

“(1) Buna-credință este un standard de conduită a
unei părți, caracterizată prin corectitudine,
onestitate, deschidere și luarea în cont a intereselor
celeilalte părți la raportul juridic.
(2) În special, este contrar bunei-credințe ca o
parte să acționeze în contradicție cu declarațiile pe
care le-a făcut anterior sau cu comportamentul pe
care l-a avut anterior în cazul în care cealaltă parte,
în detrimentul său, s-a bazat în mod rezonabil pe
acele declarații sau acel comportament.”
 6. Izvoarele dreptului civil

Izvoarele dreptului civil reprezintă formele în

care sunt exprimate regulile de conduită
generale, abstracte şi impersonale, de
aplicabilitate repetată, care privesc
comportarea părţilor raporturilor juridice
civile.
 6. Izvoarele dreptului civil

A. Izvoarele scrise ale dreptului civil:

1. Legile, principalul izvor de drept civil, sunt de
trei categorii: constituționale, organice, ordinare.
 Constituția Republicii Moldova adoptată la 29

iulie 1994;
 Codul civil/Legea nr. 1107 din 2002;

2. Ordonanțele Guvernului;
3. Actele normative subordonate legii:
 Decretele Președintelui Republicii Moldova

 Hotărârile și dispozițiile Guvernului.

 6. Izvoarele dreptului civil

B. Izvoarele nescrise ale dreptului civil – uzanța

Potrivit art. 5 din Codul civil:
“(1) Uzanța este o regulă de conduită care, deși
neprevăzută de legislație, este larg recunoscută
și respectată în mod regulat într-un anumit
domeniu al raporturilor civile.
(2) Uzanţa se aplică numai dacă nu contravine
legii, ordinii publice şi bunelor moravuri,
precum și actului juridic.”
 6. Izvoarele dreptului civil

Uzanța se formează prin aplicarea îndelungată

a unei reguli de conduită, în virtutea unor
deprinderi, cu covingerea general acceptată că
se respectă o regulă obligatorie.
În prezent, cel mai frecvent se aplică uzanțele
comerciale utilizate la reglementarea
raporturilor contractuale comerciale.
 7. Aplicarea legii civile

Aplicarea legii civile

Prin aplicarea legii civile înţelegem
transpunerea în practică, în cadrul unor
raporturi juridice civile concrete, a regulilor
cuprinse în norma juridică civilă, eficacitatea
acestei legi cu luarea în considerare a sferei în
care ea poate fi sau trebuie avută în vedere
pentru a-şi produce efectele.
 7. Aplicarea legii civile

În privinţa aplicării legii civile, distingem trei

aspecte: aplicarea legii civile în timp, aplicarea
legii civile în spaţiu şi aplicarea legii civile
asupra persoanelor.
Astfel, legea civilă acţionează concomitent sub
aceste trei aspecte: un anumit timp (căci nici
legea civilă nu este eternă), pe un anumit
teritoriu (există atâtea legi civile naţionale câte
state suverane coexistă) şi cu privire la anumite
subiecte de drept, care sunt destinatarii legilor.
 7. Aplicarea legii civile

a) Aplicarea legii civile în timp:

I) Legea civilă începe să acţioneze din momentul
intrării în vigoare.
Momentul intrării în vigoarea a legii civile
marchează data la care legea devine obligatorie
pentru destinatarii ei şi de la care nimeni nu poate
invoca necunoaşterea ei.
În Republica Moldova o lege adoptată intră în
vigoare din momentul publicării în Monitorul
Oficial al Republcii Moldova, dacă în lege nu este
stabilit o altă dată de intrare în vigoare a acesteia.
 7. Aplicarea legii civile
Această regulă generală a intrării în vigoare a legii civile
este guvernată de două principii, care se completează
reciproc: principiul neretroactivităţii legii civile noi și
principiul aplicării imediate a legii civile noi.
Principiul neretroactivității legii civile exprimă, regula
juridică după care o lege civile se aplică numai situaţiilor
ce se ivesc în practică de la data intrării în vigoare a legii,
iar nu situaţiilor anterioare; trecutul scapă legii civile.
Principiul aplicării imediate a legii civile noi - legea civilă
nouă se aplică de îndată ce a fost publicată tuturor
situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare. De la această
dată, legea civilă veche nu se mai aplică.
 7. Aplicarea legii civile

Principiul aplicării imediate a legii civile noi

comportă și unele execepții.
Supraveţuirea legii vechi este explicată de nevoia
că situaţia juridică care a început să se constituie,
să se stingă sau să se modifice de legea veche (în
cazul când persoanele beneficiază de o situaţie
mai favorabilă). Potrivit art. 7 alin. (3) din Codul
civil:
“(3) De la data intrării în vigoare a legii noi,
efectele legii vechi încetează, cu excepţia
cazurilor în care legea nouă prevede altfel.”
 7. Aplicarea legii civile

II) Încetarea acţiunii legii civile, adică ieşirea ei

din vigoare, are loc prin:
 împlinirea termenului sau condiției prevăzute

de lege dacă aceasta are caracter temporar;

 abrogarea;
 desuetudinea;
 dispariția obiectului reglementării.
 7. Aplicarea legii civile
Abrogarea poate fi: expresă şi tacită; totală și parțială.
Abrogarea expresă este acea situaţie când aducerea la
cunoştinţa persoanelor a încetării acţiunii legii civile se face
prin formularea concretă că o anumită lege civile sau o
parte a acesteia se scoate din uz.
Abrogarea tacită sau implicită înseamnă încetarea aplicării
vechii legi civile, când noua lege civilă cuprinde dispoziţii cu
care sunt incompatibile normele legale vechi, dar fără să
prevadă expres faptul că anumite dispoziţii contare se
abrogă.
Abrogarea este totală, când legea civilă veche iese în
întregime din vigoare, sau parţială, când numai unele
dispoziţii dintr-o lege civilă veche îşi încetează acţiunea,
adică iese din vigoare, celelalte rămânând în vigoare şi
aplicându-se mai departe.
 7. Aplicarea legii civile

Căderea în desuetudine - situaţiile în care

dispar raţiunile pentru care o anumită lege a
fost adoptată, iar acea lege nu se va mai putea
aplica, datorită rămânerii ei fără obiect.
 7. Aplicarea legii civile

b) Aplicarea legii civile în spaţiu - în temeiul

suveranităţii, legea civilă din Republica
Moldova se aplică doar pe teritoriul țării
noastre, iar legea civilă străină numai în
străinătate.
 7. Aplicarea legii civile

c) Acţiunea legii civile asupra persoanelor este al

treilea aspect al aplicării normelor de drept civil.
Legea civilă, ca orice lege, acţionează asupra
persoanelor, priviţi fie individual, ca persoane
fizice, fie organizaţi în condiţiile legii, ca persoane
juridice.
Principiul fundamental care guvernează aplicarea
legii civile asupra persoanelor este acela al
egalităţii subiectelor de drept civil în faţa legii şi
acela al generalităţii aplicării acestor legi la toate
raporturile juridice civile.
 7. Aplicarea legii civile
Din punctul de vedere al sferei subiectelor la care se
aplică, legile civile pot fi împărţite în trei categorii:
 legile civile cu vocaţie generală, adică cele aplicabile atât

persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice. Astfel de

legi sunt Codul civil, Codul transporturilor auto etc.
 legile civile cu vocaţia aplicării numai persoanelor fizice

ca, de exemplu, Legea nr.100/2001 privind actele de

stare civilă ş.a.
 legile civile cu vocaţia aplicării numai persoanelor

juridice, cum sunt, de exemplu, Legea privind societățile

pe acțiuni, Legea privind societățile cu răspundere
limitată ş.a.