DEFINIŢIE, ÎNCADRARE

Familia Mycobacteriaceae are în componenţă un singur gen:

Genul Mycobacterium cuprinde următoarele specii:
▪ grupul „tuberculosis”
 Mycobacterium tuberculosis
 Mycobacterium africanum
 Mycobacterium bovis
▪ grupul „mycobacteriilor atipice”
 Mycobacterium avium ssp. paratuberculosis
▪ Mycobacterium leprae
 bacili „acido-alcoolo-rezistenţi”
 această proprietate se datorează cantităţii mari de lipide şi ceruri din peretele bacterian
 M. tuberculosis - agent cauzal al tuberculozei
 descoperit de Robert Koch în 1882
 neoficial se mai numeste şi „bacilul Koch”
 numele genului se datorează asemănării morfologice cu fungii microscopici
filamentoși
 myces = fung + bakterion = baston mic
 M. tuberculosis
 este un patogen strict uman
 poate infecta şi animalele de companie:
▪ papagal
▪ câine
▪ pisică
▪ maimuţă
 M. bovis
 animale domestice și sălbatice infectate

 M. paratuberculosis
 Prezent la rumegătoare, poate fi prezent în lapte
  bacil fin

 uşor încurbat

 dimensiuni de 2-5 μm lungime

 are structura peretelui asemănătoare cu a bacteriilor Gram pozitive, DAR
cu conţinut mare în lipide şi ceruri
▪se colorează greu cu coloraţia Gram
 pentru evidenţierea pe frotiu se foloseşte coloraţia Ziehl-Neelsen
 Creşte lent
 timpul de generaţie este de 20 de ore

 este un germene aerob

 necesită medii de cultură speciale
 mediul Loewenstein-Jensen

 coloniile apar în interval de 15-30 de zile

 M. tuberculosis: de tip R: rugoase, cu suprafaţa zbârcită, uscate, conopidiforme asemănate cu
firmiturile de pâine
 M. bovis: de tip S
 coloniile pot fi pigmentate crem-bej

 pe mediul lichid
 creşte sub forma unei membrane groase, cu multe pliuri, care se ridică pe peretele flaconului de cultură
 Constituenţiiperetelui celular induc apariţia
 unui răspuns imun de tip celular
 a unei hipersensibilităţi de tip IV
 Mycobacterium tuberculosis prezintă la nivelul peretelui celular următoarele structuri antigenice:
 Tuberculo-lipidele

 Tuberculo-proteinele

▪ induc sensibilizare de tip anafilactic

▪ în asociere cu tuberculolipide induc răspuns imun predominant celular
 Polizaharidele

▪ induc formarea de anticorpi circulanţi

 Mycobacterium tuberculosis nu produce toxine
 este patogen prin capacitatea sa de a se multiplica în organismul gazdă

 distrugerea bacteriei

 se soldează cu eliberarea de constituenţi antigenici care induc o reacţie

- imunitară de hipersensibilitate ce stă la baza transformării cazeoase
 Tuberculoză, se manifestă cel mai frecvent sub formă de:
 tuberculoză pulmonară

▪ primoinfecţie latentă
▪ primoinfecţie manifestă
▪ forma cavitară comună
▪ pleurezie
▪ forme mediastinale
▪ forme miliare
 tuberculoză extrapulmonară

▪ rară
▪ are localizări: meningiene, renale, genitale, osoase, articulare, ganglionare, digestive
 distincţie între:
 infecţia tuberculoasă: demonstrată prin virajul spontan al reacţiei la tuberculină

 boala tuberculoasă: infecţia cu manifestări patologice:

▪ clinice
▪ sau radiologice, pulmonare sau extrapulmonare
 Bolnavul cu tuberculoză pulmonară
 elimină bacilii tuberculoşi

▪ prin spută
▪ prin picăturile Pflügger
 aerosolii

▪ sunt inhalaţi
▪ ajung în alveole
▪ bacilul este fagocitat de macrofage
▪ o parte din bacili rămân pe loc
▪ altă parte este vehiculată pe cale limfatică spre ganglionii loco- regionali
 se multiplică
 determină răspunsul imun
▪ stă la baza formării leziunii caracteristice - tubercul
 tuberculul se cazeifică
 ţesutul în care s-au dezvoltat bacilii suferă o necroză solidă cu apariţia de „cazeum”
 tuberculul cazeos se ramoleşte
 se formează caverna pulmonară
▪ care se înconjoară de un strat fibros
▪ din acest moment substanţele antibacteriene vor ajunge greu în focarul infecţios

 diseminarea pe cale hematogenă este responsabilă de instalarea localizărilor extrapulmonare

Tuberculoză miliară – aspect radiologic
Tuberculoză miliară – aspect histologic
Cavernă pulmonară
Tuberculoză pulmonară
 M. paratuberculosis
 Poate fi implicat în boala Crohn, pe lângă alţi factori

▪ genitici, disfuncţii imune, aport masiv de proteine animale, fumat, contraceptive, alte bacterii – E. coli,
Listeria, Yersinia
▪ Bacteria poate rezista pasteurizării sau clorinării apei
 Clinic

▪ Afectarea intestinului gros

▪ Durere abdominală
▪ Diaree, posibil muco-sanguinolentă
▪ Greţuri, vărsături
▪ Fenomene autoimune
 probele trebuie recoltate în mod repetat şi înainte de începerea tratamentului antibacterian
 în tuberculoza pulmonară
 spută

▪ eliminată după un puseu de tuse

▪ la copii
▪ recoltată prin spălătură gastrică
 secreţii bronsice în cursul bronhoscopiei

 lichid de spălătură bronşică

 în tuberculoza extrapulmonară
 lichid cefalo-rahidian, urină, secreţii vaginale, lichid de puncţie, etc.
 examenul microscopic al frotiului efectuat din produsul patologic
 se colorează cu metoda Ziehl-Neelsen

▪ fondul preparatului
▪ albastru
▪ Mycobacterium tuberculosis/bovis
▪ bacil fin
▪ uşor încurbat
▪ colorat în roşu
 uniform sau neuniform
 Cultivarea
 pe mediul Loewenstein-Jensen

 Identificarea
 caracterelelor morfotinctoriale

 apariţia de cordoane pe frotiul din cultură

▪ factorul cord
 caracterelor biochimice

 antibiograma se efectuează în paralel cu izolarea

 creşterea lentă a bacteriei

 în ultimii ani au fost dezvoltate metode rapide de diagnostic al tuberculozei

 Diagnosticul imunologic
 detectarea stării de sensibilizare faţă de proteinele bacilului tuberculos

▪ prin intradermoreacţii
 starea de alergie tuberculinică

▪ este prezentă la persoanele care au venit în contact cu Mycobacterium tuberculosis

▪ prin boală
▪ prin vaccinare

 Serodiagnosticul
 nu se practică

 metodă lipsită de specificitate şi sensibilitate

 tratamentul tuberculozei: - administratrea de antibiotice antituberculoase: rifampicina, izoniazida, pirazinamida,
etambutolul etc.
 pentru a evita selectarea de mutante rezistente
 se impune efectuarea tratamentului cu asocieri de substanţe antibacteriene

 bolnavul va fi monitorizat clinic, radiologic şi bacteriologic

 pe durata spitalizării

 după externare

 este necesară chimiprofilaxia

 pentru contacţii pacientului diagnosticat cu tuberculoză
 sursa de infecţie
 M. tuberculosis - exclusiv umană

▪ omul bolnav cu leziuni deschise

 M. bovis, paratuberculosis

▪ vite, căprioare, bursuci, opossumi, etc

 transmiterea
▪ pe cale aerogenă (M. tuberculosis)
▪ prin lapte nepasteurizat (M. bovis, M. paratuberculosis)

 receptivitatea este generală

 risc mare

▪ extremele de vârstă, boli asociate, condiţii precare de viaţă, boli imunodeprimante

 Pandemia de infecţie cu HIV
 a favorizat recrudescenţa tuberculozei

▪ după primo-infecţie un procent de 3-5% din pacienţi dezvoltă în cursul vieţii boala tuberculoasă
▪ la pacienţii HIV pozitivi acest procent se ridică la 30%
 localizarea bolii este mixtă (pulmonară şi extrapulmonară)

 are evoluţie severă la pacienţii infectaţi HIV

 Profilaxia nespecifică
 depistarea precoce a surselor de infecţie

▪ izolarea lor
▪ tratarea
 educaţia sanitară a populaţiei

 Profilaxia specifică
 vaccinarea BCG

▪ obligatorie la noi în ţară

▪ vaccinul conţine o tulpină de Mycobacterium bovis
▪ a pierdut capacitatea patogenă rămânând imunogenă
▪ vaccinul BCG (bacille Calmette-Guerin) se utilizează în profilaxia tuberculozei din 1921
TBC cutanat
Splină cu M. tuberculosis
Rinichi cu M. tuberculosis
GENUL CHLAMYDIA
 Genul CHLAMYDIA (fam. Clamydiaceae)

Reprezentaţi (specii) Clamydia trachomatis

Chlamydia psittaci
Chlamydia pneumoniae
Chlamydiile sunt bacterii (celule eucariote) cu habitat obligatoriu
intracelular şi au un ciclu de multiplicare unic în lumea bacteriilor.
Ele se deosebesc de virusuri prin următoarele caractere:
• produc atât ARN cât şi ADN
• au un perete celular rigid asemănător cu al bacteriilor Gram negative
• se inmulţesc prin diviziune binară
• au metabolism propriu, dar sunt paraziti energici (nu pot sintetiza ATP,
energia pentru metabolism fiind furnizată de celula gazdă)
• sunt sensibile la acţiunea unor antibiotice
- Caractere morfo-tinctoriale: bacterii mici (1 – 2,25µ) cocoide,
care nu se colorează Gram, dar se colorează uşor cu coloranţi
bazofili (Giemsa). Sunt paraziţi intracelulari obligatoriu.
- Fiziologie: Chlamydiile se găsesc sub formele:
Corpusculul elementar (CE) sau intracelular este forma infecţioasă, cu
dimensiuni ~0,3µ .Este inactiv metabolic, cu perete rigid, rezistent. CE
se ataşează la celula gazdă care îl fagocitează. Are afinitate pentru
coloranţii bazofili.
Corpusculul reticulat (CR) sau forma intracelulară, ø1µ, este
neinfecţios. Este instabil în afara celulei gazdă, este activ metabolic.
Peretele celular are o afinitate şi mai mare pentru coloranţii bazofili şi
este fragil.
Incluziile sunt formaţiuni rotunde sau ovale, 0,3 - 1µ, situate
perinuclear. Se evidenţiează prin coloraţiile: Giemsa, Gimenez,
Castaneda, cu iod.
- Ciclul evolutiv al Chlamydiei trachomatis are loc în interiorul
citoplasmei celulei gazdă, în etape:
1. CE se ataşează la celula gazdă care îl fagocitează într-o veziculă
endozomală sau fagozom.
2. În celula gazdă CE suferă modificări, creşte în volum ajungând la 0,5 -
1µ, cu peretele fragil ce conţine mult ARN. Astfel ia naştere CR
neinfecţios, dar activ metabolic.
3. CR se multiplică prin diviziune binară, formând vacuole perinucleare
sau incluzii cu mai multi corpusculi reticulaţi (CR).
4. Are loc ruperea membranei fagozomului (în ~ 40 de ore de la
construire, fagozomul este plin cu CE) şi CE sunt eliberaţi
extracelular. CE vor infecta alte celule.
5. CR încep să se reorganizeze printr-un proces de condensare,
transformându-se în CE. (în ~ 20 de ore).
 Cele 2 specii de chlamydia sunt mai importante şi sunt diferenţiate
astfel:
- Sensibilitatea la sulfamide: - Ch. trachomatis este sensibilă
- Ch. psittaci nu
- Gazda naturală: - Ch. trachomatis la om
- Ch. psittaci la animale (păsări şi mamifere)
- Prezenţa granulelor de glicogen în incluzii (prin coloraţia cu iod):
- Ch. trachomatis prezintă incluzii albastre bazofile
- Ch. psittaci nu.
- Caractere de cultură.
Chlamydiile cultivă în sacul vitelin al oului embrionat de găină (pe
membrana corioalantoidă) sau pe culturi de celule.
- Structura antigenică a Chlamydiei trachomatis:
Posedă următoarele antigene:
•Ag specific de gen – un LPZ termostabil (endotoxina) asemănător cu
cel de la bacteriile Gram negative.
• Ag specific de specie – o proteină termolabilă a membranei externe
(MOMP), pe baza căreia genul este împărţit în cele trei specii.
• Ag specifice de tip. Pentru C. trachomatis au fost identificate 15
serotipuri (A, B, Ba, C, D, E, F, G, H, I, J, K, L1, L2, L3)
Puterea patogenă.Genul Chlamydia produce următoarele infecţii
Specia Afecţiunea
Ch. trachomatis - limfogranulomatoza veneriană
- serotipuri L1, L2, L3

- serotipuri A, B, Ba, C - trachomul

- serotipuri D, E, F, G, H, I, - conjunctivita cu incluzii şi pneumonia n.n.
J, K - uretrita negonococică, epididimite, prostatite,
proctite
- sd. Reiter
- cervicite, salpingite, endometrite
- perihepatită, peritonită

Ch. psittaci - ornitoza apar în urma contactului cu păsări

infectate
- psitacoza (papagali, porumbei)
Ch. pneumoniae - bronşite, faringite, pneumonii, otite
• Ch.psittaci infectează păsările şi mamiferele. Psittacoza este afecţiunea
intâlnită la papagali, iar ornitoza la porumbei. Omul se
contaminează de la păsările infectate prin intermediul aerosolilor
contaminaţi. Afecţiunea umană se manifestă ca BP şi forma
inaparentă.
• Ch. pneumoniae produce infecţii respiratorii la om: faringite, bronşite,
pneumonii interstiţiale, otite. Transmiterea este interumană.
 CHLAMYDIA TRACHOMATIS
- Habitat: omul este gazda naturală
- Căile de transmitere: contact sexual şi rar prin mâinile, lenjeria, apa
contaminată din bazine.
- Puterea patogenă – produce boli oculare şi genitale
a. Trahomul, este o cherato-conjunctivită cronică care evoluează spre
orbire.
b. Limfogranulomatoza veneriană (LGV) sau maladia lui Nicolas-Favre,
cu transmitere sexuală. Simptomatologia: apare şancru la nivelul
organelor genitale + adenopatie inghinală.
c. Bolile cu transmitere sexuală care netratate pot duce la sterilitate
sau sarcini extrauterine.
• Conjunctivita muco-purulentă a n.n. – apare la câteva zile după
naştere ca urmare a trecerii acestuia prin pelvis şi căile genitale. Se
tratează şi nu are complicaţii.
• Afecţiunile genitale feminine: cervicita, salpingita, avort,
infertilitate.
• Afecţiunile genitale masculine, consecutive unei uretrite,
simptomatice/asimptomatice, cu următoarele posibile evoluţii
(după o incubaţie de 1 – 2 săptămâni):
- subacută (50% din uretrite), cu secreţie uretrală transparentă,
vâscoasă, mai abundentă dimineaţa + senzaţia de furnicături în uretră
+ dureri testiculare + senzaţia de apăsare perianală ± parestezii pe faţa
internă a coapselor.
- acută (25 – 30%), mai frecventă decât uretrita gonococică, dar poate fi
asociată cu uretrita gonococică
- picătura matinală (20%), cu secreţie redusă
- purtător asimptomatic.
Complicaţiile uretritei chlamydiene sunt: epididimita; prostatita;
strictura de uretră; sd. Reiter (sau artrita reactivă) care asociază
infecţia oculară cu artrita şi cu uretrita chlamydiană.
- Diagnostic de laborator:
PP = secreţie uretrală
endocervicală (din colul uterin)
din glandele anexe (Skine şi Bartholin)
conjunctivală
• Examenul microscopic al frotiului colorat Giemsa sau cu AM:
- prezenţa a minim 4 PMN (>4 PMN/câmp) pe 5 câmpuri microscopice
pe frotiul examinat cu Ob 100x.
- frecvent în celulele epiteliate; niciodată în celulele superficiale, unde
apar CCPN
- absenţa florei microbiene
- in interiorul celulelor epiteliale se observă:
mase granuloase situate juxtanuclear înconjurate de o zonă clară şi apoi de
o coroană colorată în albastru intens, formată de citoplasma condensată la
periferia incluziei.
sau vacuole roşii (cu aspect de semilună) în citoplasma celulelor epiteliale.

• Teste pentru evidenţierea Ac-lor (RFC, IF, ELISA)

• Teste pentru evidenţierea Ag-ului (metode imunoenzimatice = EIA)
- Tratament:
• Doxiciclină 2x1 tb/zi (1 tb la 12 ore), 10 zile
• Sumamed (Azitromicină) 1 comp/zi (500mg), 4 zile consecutiv, 3 luni la
rând.
 FAMILIA
MYCOPLASMATACEAE
GENUL MYCOPLASMA
GENUL UREAPLASMA
DIAGNOSTICUL DE LABORATOR ÎN INFECŢIILE PRODUSE
DE GERMENII DIN GENUL MYCOPLASMA
 HABITAT
- Flora normală a cavităţii bucale
• Mycolpasma orale comensale
• Mycoplasma salivarium

- Mucoasa respiratorie
• Mycoplasma pneumoniae – patogen

- Mucoasa genitală
• Mycolpasma genitalium
• Mycolpasma hominis
• Mycoplasma fermentans
• (Ureaplasma urealiticum)
 MORFOLOGIE

În ME au: • membrană citoplasmatică trilaminată

• citoplasmă
• genom
• ribozomi
STRUCTURA ANTIGENICĂ A MYCOPLASMEI PNEUMONIAE

- antigene specifice: proteina P1 (o adezină situată în aglomerări pe

membrana citoplasmatică a extremităţii formelor filamentoase)
- un antigen glicolipidic – folosit în RFC (reacţionează cu Ac)
- determinanţi antigenici comuni cu antigene tisulare umane din
muşchi, creier, plămâni, hematii, limfocite
 CARACTERE DE PATOGENITATE
- Factorii de virulenţă: • adezina P1: se leagă de baza celulelor epiteliale
=> distrugerea acestor celule

• inhibitorul catalazei: protează H2O2 produs de My. şi

de celula gazdă => acumularea H2O2 => moartea celulei
 MYCOPLASMELE – PARTICULARITĂŢI

- cele mai mici bacterii (0,2 – 0,8µm); cresc şi se înmulţesc pe medii

inerte acelulare
- Sunt unice în lumea bacteriilor, fiind lipsite de peretele celular şi având
doar o membrană trilaminată =>
• au morfologie variată
• sensibiliate crescută la uscăciune
• rezistenţă la β-lactamine şi alţi inhibitori ai sintezei peretelui
bacterian
- Au afinitate crescută pentru mucoase
- Sunt ubicuitare, dezvoltându-se în condiţii neobişnuite (izvoarele cu
apă termală, scurgerile acide din steriletul extracţiilor miniere)
- Se cultivă numai pe medii speciale îmbogăţite cu factori de creştere
(colesterol)
 REZISTENŢA FAŢĂ DE FACTORII FIZICI, CHIMICI ŞI BIOLOGICI

- sensibile în mediul extern la: • variaţiile de temperatură

• variaţii de pH
• variaţii de presiune osmotică
• acţiunea agenţilor tensioactivi
- rezistente faţă de beta-lactamine
 PRODUSE PATOLOGICE

- sunt recoltate prin periaj endobronşic, prin lavaj bronho-alveolar

- prin grataj al mucoaselor
- urina
- aspirat gastric (nou-născuţi)
- secreţia vaginală
- sânge (dg. serologic)
Mycoplasma – utilizează glucoza ca sursă de energie

Ureaplasma – utilizează ureea ca sursă de energie

 DG. DE LABORATOR
1. EXAMENUL DIRECT
- În PP se caută antigenele bacteriene prin tehnici bacteriene:
imunofluorescenţa directă, imunoprecipitare, reacţii imunoenzimatice

2. CULTIVAREA
- dificilă, necesitând medii speciale bogate în colesterol, extract de
levură, precursori pentru sinteza de acizi nucleici
- creştere lentă (5 – 21 zile), în atmosferă microaerofilă
- Mycoplasma hominis creşte pe medii speciale cu arginină, în 1 – 4 zile
 3. IDENTIFICARE
A. CARACTERE MORFO-TINCTORIALE
- bacterii foarte mici, 300µm => nu se pot vizualiza cu MO
- nu au perete bacterian => prezintă • un polimorfism accentuat
(forme filamentoase, bacilare, cocoide)
• plasticitate mare
- nu se colorează prin metoda Gram
DNA Fluorochrome
 B. CARACTERE DE CULTURĂ
- Coloniile se dezvoltă în câteva zile, sunt foarte mici, vizibile cu lupa
- Colonia are aspect caracteristic de „ou prăjit”
C. CARACTERE BIOCHIMICE
- Fermentează glucoza
- Produce hidroliza ureei şi argininei
Mycoplasmas cannot be detected by the naked eye or even by typical light
microscopy. Therefore, mycoplasma contamination must be detected by
alternative testing methods. The image provided here is of a mycoplasma
"colony" after being propagated on special agar. The colony has a typical
"fried egg" appearance.
D. IDENTIFICAREA ANTIGENICĂ
- Se detectează Ac specifici circulanţi (IgM şi IgG) prin metodele
• RFC
• ELISA
• Hemaglutinare directă
• Imunofluorescenţă directă
• PCR

- Infecţia acută = prezenţa IgM specifice sau creşterea titrului de Ac în

seruri pereche recoltate la 15 zile interval
 SEMNIFICAŢIE CLINICĂ. BOALA LA OM
• Mycoplasma pneumoniae
- pneumonia atipică – la copii, adulţii tineri; perioada de incubaţie ~ 2
– 3 săptămâni; debut cu cefalee, subfebrilităţi, anorexie, tuse uscată,
faringită
• Mycoplasme, ureaplasme genitale
- adesea comensale
- bărbat – uretrite (rar 15%), prostatite, epididimite, infecţii urinare
- femei – vaginite, cervicite, salpingite, infecţii urinare
- nou-născut – infecţie neonatală pulmonară cronică, meningită
 TRATAMENT. PROFILAXIE
- Tulpinile sunt sensibile la • tetraciclină
• fluorochinolone
• macrolide
- My. hominis este rezistentă la E şi uneori la tetracicline; deci se
tratează cu clindamicină şi fluorochinolone
- Ureaplasma urealiticum este rezistentă la tetracicline şi se tratează cu
eritromicină
Foarte rar apare rezistenţa la eritromicină
Tetraciclina se utilizează doar la adulţi (reacţii adverse la copii)
- Nu au fost introduse în practică metode standard de testare a
sensibilităţii la chimioterapice
- Profilaxia este specifică – vaccinurile inactivate sau vii atenuate sunt
ineficiente.
 DG DE LABORATOR AL
INFECTIILOR PRODUSE DE
GERMENI DIN GENUL BORRELIA
 Definitie. Incadrare

• spirochete groase, avand corpul format din spire laxe, mobile

• sunt mentinute in natura printr-un ciclu care implica:
• omul si animalele salbatice
• artropode hematofage (tantarii)
• 2 specii sunt importante dpdv medical:
• Borrelia recurrentis = agentul etiologic al febrelor recurente
• Borrelia burgdorferi = agentul etiologic al bolii Lyme
 Habitat

• Gazde:
• pasari salbatice
• mamifere (cai, caini)
• Transmiterea -prin vectori:
• capuse Ixodides
• probabil tantarii
 Semnificatia clinica
• 2 boli importante la om:
• Febrele recurente – febra recurenta epidemica (europeana)
– febre recurente endemice
• Boala Lyme

A. Febrele recurente
A1. Febra recurenta epidemica (europeana)
• Agentul etiologic – Borrelia recurrentis
• Sursa (rezervorul):
• omul
• paduchii – se multiplica borreliile
• Vector – paduchele uman (Pediculus)
• Poarta de infectie la om – leziunile de grataj sau conjunctiva,
contaminate cu lichid infectat din corpul paduchilor (eliberat prin
strivirea insectei infectate peste locul muscaturii)
 A2. Febrele recurente endemice (in alte zone geografice)

• Agentul etiologic Borrelia r.

• Vectori – prin capuse Ornithodoros (spirocheta se transmite
transovarian, ceea ce reprezinta o cauza de intretinere a infectiei in
natura)
• Sursa de infectie:
• foarte rar omul
• rozatoare salbatice sau peridomestice
 Simptomele clinice in febrele recurente

• Incubatie = 2-15 zile

• Debut brusc cu febra 40-41, timp de 5-7 zile, urmate de
perioade afebrile de 3-10 zile; aceste accese se repeta de 3-5 ori
(recaderi)
• Splenomegalie si hepatomegalie (borreliile se multiplica in
organe)
 B. Boala Lyme
• Agent etiologic: Borrelia burgdorferi
• Boala Lyme – dupa localitatea Lyme (SUA) unde a fost
identificata in 1976
• E prezenta si in Europa
• Sursa de infectie:
• pasari salbatice
• mamifere
• Vectori prin:
• capuse
• tantari
• Dupa muscatura de capuse infectate, Borreliile sunt introduse
in piele -> difuzeaza in tot organismul, localizandu-se in
diferite locuri - SN, articulatii
• Boala Lyme evolueaza in 3 stadii:
Primul stadiu:
dupa o incubatie de 1-3 saptamani
leziuni locale cutanate la locul intepaturii:
eritemul migrator – se extinde centrifug, sub forma
inelara , zona centrala ramanand clara, palida
± cefalee, artralgii, dureri g-i
Al doilea stadiu:
dupa saptamani sau luni de la infectie
prin diseminarea generala a spirochetelor
Simptome:
multiple leziuni cutanate: eritem inelar
afectare cardiaca: miocardita
afectarea SN: meningo-encefalite, paralizii de nervi
cranieni

Al treilea stadiu:

diseminare tardiva
Simptome:
manifestari articulare: artrita cronica recidivanta (10-15
ani)
acrodermatita cr. atrofica
 Structura antigenica la Borrelia burgdorferi

• 80 de polipeptide - situate la exterior - mai frecvent identificate

• B.b. sufera modificari antigenice ale proteinelor de suprafata
=> ocoleste raspunsul imun al organismului => multiple
afectiuni clinice ale bolii
 Dg. bacteriologic
1. Recoltarea PP: - sange pt serologie
- LCR
- capusa infectanta
2. Examen microscopic direct:
• In boala Lyme nu se poate evidentia in sange spirocheta; dar, dg. direct =
evidentierea spirochetelor in sectiunile tisulare, prin impregnare argentica.
• In febrele recurente:
• In per. febrile se recolteaza sangele bolnavilor si se efectueaza preparat nativ
lama-lamela, frotiu subtire sau in picatura groasa de sange (1 pic. sange periferic
+ 1 pic. citrat Na); se examineaza in microscopul cu fond intunecat
• Se examineaza in MO frotiuri sanguine colorate Giemsa, May-Grunwald
• Caractere morfologice: bacterii mari cu corpul alcatuit din 4-30 spire si f. neregulate,
deformabile in cursul miscarii, L=5-25 μm, G=0,2-0,5 μm, cu capetele efilate (mai
lungi decat la Treponema si Leptospira), f. mobile, cu miscari de flexie, rotatie,
insurubare
 Detectarea spirochetelor in artropodele vectoare:
- Se recolteaza hemolimfa dintr-un membru al paduchelui
(dupa amputare) si se efectueaza:
• IF directa cu Ac marcati
• Ex. la microscopul cu fond intunecat a tesuturilor sectionate
• PCR
 3. Izolarea - in laboratoarele de referinta

• B. recurrentis - coloniile cresc pe:

• m. Kelly (albumina bovina + gelatina + ser de iepure + AA)
• m. Dodge (bulion tripticase soia + drojdie + albumina
bovina + N-acetil-glucozamina + piruvat Na)
• B. burgdorferi – coloniile cresc pe:
• m. Kelly modificat (conc. crescuta de agaroza)
• microaerofilie; pH 7,2; 28-30
 Diagnosticul serologic
- cel mai utilizat in:

• Febrele recurente – r. serologice:

 r. de aglutinare-liza – in primele 7 zile de boala si dupa 7 zile
 RFC
 IF indirecta; dau r. incrucisate (fals pozitive) la pacientii cu sifilis
(Treponema pallidum)
 ELISA - testut de electie

• B. Lyme:
 prin IF si ELISA se evidentiaza Ac din sange; dau r. fals pozitive
(r. incrucisate) la pac. cu sifilis (T.p.); se efectuaza si TPHA.

Dupa vindecare, imunitatea persista aproximativ un an.

 Tratament
• curativ si profilactic: schemele de tratament difera functie de stadiul
bolii
• AB des folosite
• cefalosporine
• betalactamine + inhibitori de betalactamaza
• tetraciline
Epidemiologie. Prevenire. Control
• In b. Lyme omul inchide ciclul infectiei fara sa devina sursa de infectie
• Boala Lyme se trasmite interuman doar vertical (mama -> fat),
transplacentar
• Rolul vectorilor – capusele – ce transmit bacteria de la o sursa la alta
• Factorii favorizanti: silvicultori, vanatori, munctori forestieri, veterinari
• Receptivitatea – generala
• Imunitatea postboala – scurta, aproximativ un an
 Profilaxia nespecifica:
• Evitarea muscaturii de capuse
• In caz de muscatura
• Se indeparteaza capusa a.i. sa ramana intreaga
• Se spala bine zona cutanata cu apa si sapun
• Se antiseptizeaza cu alcool
• Se controleaza locul muscaturii timp de o luna pentru a
sesiza aparitia unui eventual eritem
Profilaxia specifica:
• Studii experimentale
• vaccinuri recombinate, monovalente
• Inducerea raspunsului imun prin administrare de plasmide
ce codifica proteine de suprafata OspA
GENUL TREPONEMA
 GENUL TREPONEMA
• În acest gen există specii patogene și specii saprofite. Speciile patogene sunt:

■Treponema pertenue dau boli cu transmitere nesexuală

■Treponema carateum
■Treponema pallidum
• Tr. pertenue produce boala numită PIAN, care se manifestă prin leziuni pe
tegumente, mucoase. La copil boala se numește PIAN (este prezentă în zonele
tropicale ale Americii de Sud, Africa Centrală şi sud-estul Asiei); la adult se numește
BEJEL (se transmite de la individ la individ prin tacâmurile contaminate și este
prezentă în Africa, Asia și Australia și are o evoluţie asemănătoare sifilisului).
• Tr. carateum produce boala numită PINTA, care se manifestă prin leziuni maculo-
papuloase ulcerative cu cicatrici mutilante.
• Tr. pallidum se transmite în primul rând sexual și are cea mai mare importanţă
pentru patologia umană.
-SEMNIFICAȚIA CLINICĂ
Tr. pallidum este agentul etiologic al sifilisului venerian, transmis prin contact
sexual și al sifilisului congenital transmis de la mamă la făt prin placentă. Sifilisul
venerian evoluează în 3 etape:
1. Sifilisul primar apare după inocularea din timpul actului sexual, la 15 zile de
la contactul infectant.
a) Bacteriile pătrund în organism prin leziunile fine ale pielii și mucoaselor,
datorită mobilității lor. Treponemele ajung pe calea vaselor limfatice în ggl. limfatici
regionali, apoi apare bacteriemia.
b) La locul de inoculare apare un șancru (pe mucoasa genitală, de regulă) după
3 săptămâni. De la contactul inițial, însă poate apărea oricând între săptămânile 1 și
12. Leziunea conține un număr mare de T. pallidum, este nedureroasă și dispare
spontan după 2 săptămâni.
c) Alte semne sunt: o adenopatie regională, dură, nesupurată.
2. Sifilisul secundar
a) La 2 – 3 luni de la contactul infectant (la 45 de zile de la apariția șancrului)
apar pe tegumumente și mucoase leziuni maculo-papuloase neulcerative – rozeolele
sifilitice. După 2 săptămâni aceste leziuni dispar spontan.
b) 25% dintre bolnavi se vindecă definitiv în acestă fază a bolii;
c) 25% dintre bolnavi rămân latenți toată viața, fără alte manifestări;
d) 50% dintre bolnavi progresează către sifilisul terțiar
!!! Boala este transmisibilă în stadiul primar și secundar.
 3. Sifilisul terțiar este, în principal, un răspuns imun celular la prezența T. pallidum în
organism și a produșilor săi metabolici.
a) Apare după 1 – 30 de ani de la inocul. Intervalul până la debutul fazei terțiare
= perioada de latență aparentă, fără simptome, dar cu titru mare de Ac.
b) După perioada de latență apare sifilisul terțiar, care se manifestă prin
granuloame (gome sifilitice); boala se generalizează; apar atrofii de țesuturi (unul din
semnele sifilisului terțiar este “nasul în șa”, datorat atrofiei bazei nasului).
c) Alte consecințe ale sifilisului terțiar sunt leziuni distructive ale cordului, SNC,
aparatului circulator, altor organe: ruperea cordului, a vaselor, orbire, alterări ale
SNC, ce duc la tabes și PGP (paralizie generalizată progresivă).
-HABITAT
Tr. pallidum este strict parazit, prezent numai la omul bolnav și necultivabil; este
localizată în șancrul primar, fasciile conjunctive, cicatrici, ggl. limfatici, în tunica
vaselor cerebrale, aortei, placentă etc.
-CARACTERE MORFOTINCTORIALE
• Sunt bacterii spiralate mobile, au 10 – 15 spire regulate, rigide, cu capetele
drepte; au L = 10 – 15 μ și G = 0,4 – 0,5 μ. Între perete și membrană au fibrile, care le
conferă mobilitate: prezintă mișcări active de rotație și flexie.
• Se colorează Giemsa slab (apar colorate roz slab), dar se colorează prin
impregnare argentică = colorația Fontana – Tribondeau, când germenii apar bruni pe
un fond bej (negre pe fond galben; ea se utilizează mai ales la colorarea preparatelor
anatomo-patologice efectuate în timpul necropsiei).
• Treponemele vii pot fi văzute direct la microscopul cu fond întunecat (prin
mărirea contrastelor prin condensatorul cardioid) sau la microscopul cu contrast de
fază (lumină indirectă).
-CARACTERE DE CULTURĂ
Nu cultivă pe medii artificiale; pentru culturi se folosesc maimuțele și iepurii;
inocularea intratesticulară la iepure va dezvolta o orhită sifilitică. În acest fel s-a
păstrat în laboratoarele de referință o tulpină de Tr. pallidum obținută de la un
pacient decedat de neurosifilis în 1912 și care se numește tulpina Nichols. Din
această tulpină se prepară antigene de Tr. pallidum necesare dg. serologic.
Tulpina Reiter de Tr. pallidum este o tulpină saprofită (nepatogenă) care crește
pe medii de cultură îmbogățite; este folosită pentru dg.

-CARACTERE BIOCHIMICE ȘI DE METABOLISM

Sunt puțin cunoscute la Tr. patogene.
−REZISTENȚA LA AGENȚI FIZICI, CHIMICI ȘI BIOLOGICI
Nu rezistă la variații de temperatură, de aceea transmiterea este doar directă
(pe cale sexuală). Temperatura de peste 41⁰C le omoară, fapt care a condus la
introducerea piretoterapiei în luesul nervos.
Saponina (10%) le lizează în 2 h.
Congelările și decongelările repetate scad numărul și mobilitatea treponemelor.
În sângele de bolnav, păstrat la + 4⁰C, treponemele rezistă 3 zile.
Congelarea la – 70⁰C conservă treponemele ani de zile cu virulența
nemodificată.
Sunt sensibile la: penicilină, eritromicină, aureomicină, streptomicină.
−PATOGENITATEA
Tr. este patogenă prin multiplicarea intracelulară și prin invazivitate. Boala se
numește sifilis sau lues.
• CARACTERE ANTIGENICE: Tr. p. are mai multe tipuri de antigene:
1. Ag de familie; sunt Ag lipoidice (⇔ Ac antilipoidici), care au o structură
asemănătoare cardiolipinei (din structura miocardului).
2. Ag de gen; sunt comune tuturor membrilor genului.
3. Ag de specie, care apar doar la Tr. p.
−RĂSPUNSUL IMUN
Este umoral și celular.
Răspunsul imun celular apare deoarece Tr. se multiplică strict intracelular.
În cadrul răspunsului imun umoral organismul elaborează:
 a.) Ac față de întreaga familie; sunt Ac antilipoidici (sau Ac Wasserman)
Ac Wasserman pot apărea și fără existența Ag respectiv:
- în boli autoimune: LES, poliartrita cr. evolutivă, anumite cancere
- în sarcină
b.) Ac față de gen
c.) Ac față de specie
−IMUNITATEA
Cu treponemele omorâte nu s-a obținut o imunizare artificială.
−TRATAMENT

Se administrează penicilină.

−PROFILAXIA
1. Sursa – omul bolnav în faza primară sau în cea secundară. În faza terțiară bolnavul
nu este contagios.
2. Calea de transmitere este, în principal, sexuală. Se poate transmite transplacentar,
însă doar în faza secundară mama transmite boala; deci dacă boala este
contractată în ultima parte a sarcinii, copilul va fi sănătos. Procentual, sifilisul se
transmite:

- în 95% din cazuri prin contact sexual

- în 5% prin transfuzii, sărut, transplacentar

- în 0,1% prin obiecte contaminate

!!! Tr. p. trece doar prin microleziuni, nu și prin tegumentele intacte.

3. Receptivitate - există la orice vârstă.

4. Profilaxia este nespecifică și constă în depistarea sursei, educație sexuală. Nu există

profilaxie specifică.
−DG. DE LABORATOR
Este bacteriologic și imunologic.
• Dg. bacteriologic. Se efectuează frotiu din produsul patologic, colorat Fontana –
Tribondeau.
Se poate face în faza primară (din șancru), sau în faza secundară (din sânge sau
papule)
Se observă germenii la microscopul cu fond întunecat.
• Dg, imunologic evidențiază Ac “in vitro”.
a. Inițial se fac testele de triaj:
(1) RFC Wasserman
(2) VDRL, este o aglutinare artificială
(a) reacția pozitivă presupune depunerea neregulată a cristalelor de
colesterol de care este fixat Ag.
(b) reacția negativă presupune depunerea regulată a cristalelor.
b. În cazul testului pozitiv se trece la testele de confirmare:
1 reacţia FTA – ABS (imunofluorescenţa indirectă)
2 r. de hemaglutinare pasivă (TPHA)
3 RFC strict specifică.
c. FTA – ABS pentru sifilis:
(1) Se foloseşte un frotiu cu ser de cercetat absorbit (se pune un timp în contact cu
ultrasonat de Tr. Reiter) fixat la flacără.
(2) Pentru o altă afecţiune decât sifilisul se realizează imunocomplexe între Ac
antilipoidici şi Ag lipoidice din T. Reiter.
(3) Dacă este sifilis vor exista cele 3 categorii de Ac; se formează 2 categorii de
imunocomplexe: între Ac antilipoidici şi Ag corespunzătoare şi între Ac de gen şi Ag
corespunzătoare. Ac specifici rămân liberi.
(4) Prin fixarea la flacără, pe frotiu se formează imunocomplexe fixe; frotiul se spală,
deci vor rămâne treponeme cu Ac.
(5) În etapa a 3-a se pune ser cu Ac anti-gamma-globulină umană fluorescentă, care
recunosc Ac de pe frotiu; se cuplează, se fixează pe suprafaţa treponemei; se spală
lama, se examinează la microscop.
Interpretare:
Dacă se fixează Ac, apar câmpuri galben – verzui fluorescente, traducând o reacţie
pozitivă
Dacă câmpul apare întunecat, reacţia este negativă.
d. Reacţia de hemaglutinare pasivă
- Suportul corpuscular este reprezentat de hematii care măresc artificial antigenul.
- Ag este obţinut din Tr. p.
- În reacţie intră numai Ac strict specifici Treponemei pallidum
e. Dg. imunologic celular se face prin IDR în care Ag este luetina extrasă din
Treponema. Reacţia pozitivă se evidenţiază prin prezenţa răspunsului imun celular,
care se traduce prin prezenţa infecţiei.
▪spirochete subțiri, fine
▪spire strânse și regulate
▪capetele încârligate
▪sunt organisme mobile
 mișcare caracteristică de înșurubare și flexie

▪ pot fi cultivate pe medii artificiale

▪pot pătrunde în organism prin tegumente și mucoase intacte sau ușor scarificate
▪ două specii:
 L. interrogans
▪ cu peste 200 de serovaruri patogene
 L. biflexa
▪ cu peste 60 de serovaruri saprofite
▪ Leptospira interrogans este găzduită de:
 mamifere
 reptile și amfibieni

▪ gazdele se împart în trei categorii:

 de menținere

▪ poartă leptospirele în rinichi și în organele de reproducere, fiind aparent sănătoase

▪ infecția se transmite prin urină sau pe cale sexuală
▪ rozătoarele
 accidentale
▪ om sau animale domestice care se infectează prin elementele din mediu
 de amplificare.
▪gazde accidentale la care infecția se poate transmite epidemic
▪în crescătoriile de animale domestice
▪acestea transmit infecția și către om și către gazdele de menținere
▪Animalele contaminează prin urină:
 apa

 solul umed

 nămolul

▪ leptospirele pot supraviețui până la 42 de zile la întuneric, mediu cald și pH neutru sau usor alcalin

▪ L. biflexa trăiește în apele de suprafață

▪spirochete subțiri, fine
lungime 6-20 μm
diametrul 0,1 μm
▪spire strânse și regulate
▪capetele încârligate
▪organisme mobile,
doi flageli inserați la capetele opuse ale corpului bacterian

▪ pătrunde în organism prin tegumente și mucoase intacte

▪ preparate native
microscopul cu fond întunecat sau cu contrast de fază
▪forma și mobilitatea caracteristică
▪înșurubare, flexie
▪cu deplasare redusă în spațiu
▪se pot cultiva pe medii lichide sau semisolide
suplimentate cu ser de iepure (mediul Korthof)

▪se incubează la 28-30ºC, la întuneric 6- 14 zile

▪se urmăreste creșterea

prin microscopie pe fond întunecat
la intervale de 3-5 zile
▪ușor microaerofile
▪utilizează că sursă de carbon acizii grași și alcoolii grași cu lanțuri lungi
▪un bogat echipament enzimatic
catalază

oxidază

hialuronidază

fosfolipază

slabă activitate ureazică

▪în mediul extern leptospirele supraviețuiesc greu
sensibile față de:
▪uscăciune
▪lumină solară
▪pH acid sau intens alcalin
▪temperatura sub 14°C sau peste 28°C
distruse de
▪alcool
▪acizi
▪baze
▪cloramină
▪Sunt sensibile față de betalactamine
▪organismul uman sintetizează anticorpi față de antigenele de suprafață
durata protecției este variabilă
de ordinul anilor
este specifică serotipului tulpinii infectante
▪Leptospira interrogans este patogenă prin:
 multiplicare
 invazivitate

▪mobilitatea și gradul de încovoiere al extremităților corpului bacterian

 conferă leptospirei puterea de penetrare a țesuturilor

▪unele tulpini
 posedă un factor de virulență Vi
 Leptospiroza - zoonoza cu cea mai largă răspândire

Boala la om: frecvent: prin contactul indirect cu apa sau solul contaminate; prin
contactul cu urina animalelor infectate

rar: prin contact direct cu animalele purtătoare

▪Leptospirele

 pătrund în organismul uman prin tegumente și mucoase intacte sau ușor scarificate
 conjunctivă
 mucoasa nazală
 plămâni (aerosoli)
 pot străbate placenta și pot provoca avort sau deces fetal ante-partum
▪În gazdele susceptibile
prin sistemului limfatic, leptospirele ajung în sistemul circulator

▪cauzând o leptospiremie
▪urmată de răspândirea lor în toate organele

▪posibilitatea afectării mai multor organe

explică polimorfismul clinic al bolii

▪manifestările clinice - variabile

forme ușoare

forme grave

▪insuficiență renală sau hepatică

 ▪Leptospirele se pot evidenția
în sânge
▪în primele 5 zile de boală
 în lichidul cefalorahidian
▪între a 4-a si a 8-a zi de boală
din urină
▪începând din ziua a 9-a de boală, timp de 6 săptămâni
▪ Examenul direct
preparat nativ
▪examinat la microscopul cu fond întunecat
frotiu
▪colorat Giemsa
▪impregnație argentică
metode imunofluorescente
metode de biologie moleculară
▪ Izolarea

laboratoare de referință

▪pe medii de cultură

▪prin inoculare la animale de laborator
▪ Diagnosticul serologic
 teste de aglutinare microscopică

▪ antigenul folosit
▪ o baterie de 8 serovariante de leptospire
 reacția de aglutinare pe lamă (macroscopică)

 reacția de hemaglutinare indirectă

 reacția de fixare a complementului

 metode imunoenzimatice
▪Antibioterapia

este principalul mijloc terapeutic în leptospiroză

formele necomplicate care nu necesită spitalizare

▪doxicilină pe cale orală

în formele cu evoluție mai gravă

▪penicilină G pe cale intravenoasă.

în formele grave, cu insuficiențe ale organelor

▪la tratamentul antibiotic se asociază și tratamentul suportiv

▪ Leptospiroza

este probabil zoonoza cea mai răspândită în lume

▪ multe cazuri rămân nediagnosticate datorită
posibilității de evoluție autolimitantă a bolii
simptomelor necaracteristice

▪ Sursa de infecție:
rozătoarele, sobolanii, câinii, pisicile și mamiferele sălbatice
▪prin urină contaminează apa și solul
▪ transmiterea bolii la om – indirect prin ape contaminate
▪ Expunerea

în general este profesională

▪la fermieri, medici veterinari, muncitorii din abatoare, agricultori, lucrătorii din orezării
accidentală
▪ profilaxie nespecifică
evitarea contactului cu animale bolnave sau cu soluri și ape contaminate
pentru persoanele cu risc de expunere profesional
▪purtarea echipamentului de protecție
respectarea măsurilor igienico-sanitare

▪ profilaxie specifică
vaccinarea umană și animală.
▪vaccinarea umană este controversată și se aplică doar la persoanele cu risc înalt de a contacta boala, în focare
endemice
▪ Chemoprofilaxia

persoanelor cu risc temporar de expunere

trupe militare
călătorii în zone endemice
▪doxiciclină pe cale orală, 250 mg pe săptămână, în doză unică