Sunteți pe pagina 1din 33

- Rolul invenţiei şi inovaţiei în dezvoltarea

tehnologiei şi obţinerea de noi produse -


Procesul primar întâlnit în
activitatea oamenilor de ştiintă prin care
se ajunge la cunoştinte noi.
Multe descoperiri au fost făcute din întâmplare. Dintre cele ştiinţifice:

 Zaharina  În 1879, chimistul Constantin Fahlberg încerca să găsească


noi utilităţi pentru smoala de cărbune. După o zi de muncă, Fahlberg
s-a întors acasă nu s-a spălat pe mâini şi atunci s-a întâmplat ceva
ciudat. El a observat că rulourile pe care le mânca erau foarte dulci.
Şi-a întrebat soţia dacă a adăugat un nou ingredient în mâncare, iar
atunci când ea a negat, Fahlberg a realizat că gustul se datorează
mâinilor sale murdare. A doua zi s-a întors în laboratorul  şi a început
să îşi guste ''munca'', până a descoperit punctul dulce.

Cola a fost inventată accidental de farmacistul John Pemberton, în timp


ce încerca să prepare un remediu pentru durerile de cap. A amestecat
mai multe ingrediente, a căror identitate este păstrată secretă şi
acum, şi aşa a luat naştere cea mai celebră băutură răcoritoare. Cola a
fost comercializată timp de opt ani în farmacii, ca medicament, înainte
de a deveni suficient de populară pentru a fi vândută în sticle. 
 Cauciucul vulcanizat 
Charles Goodyear încerca să creeze un tip de cauciuc rezistent la
frig şi la căldură. Într-o zi, Goodyear a vărsat din greşeală într-un
cuptor un amestec de cauciuc şi sulfură.  El a observat că amestecul
s-a întărit puţin însă putea fi utilizat în continuare deşi stătuse la o
temperatură ridicată. Cauciul vulcanizat descoperit de el este folosit
acum pe scară largă de la cauciucuri pentru maşini, la încălţăminte
sau la fabricarea pucului de hochei. 

 Plasticul 
Chimistul Leo Hendrik Baekeland încerca să obţină o alternativă
mai ieftină pentru bachelită (răşină sintetică obţinută prin tratarea
formolului cu fenol, utilizată ca materie plastică pentru
confecţionarea unor obiecte tehnice sau de uz casnic). În timpul
experimentelor sale, Baekeland a obţinut accidental un amestec
maleabil care putea rezista la temperaturi ridicate fără a se
distorsiona. De atunci, plasticul este utilizat pe scară largă.
 Radioactivitatea 
În 1896, Henri Becquerel fascinat de fluorescenţa naturală şi de razele
X, a încercat să vadă dacă mineralele naturale fluorescente pot produce
raze X dacă sunt lăsate mai mult timp în lumina soarelui. Becquerel realiza
aceste experimente timp de iarnă.
După mai multe zile cu cer înnorat, el a renunţat temporar la
experimente. A pus ehipamentul împachetat într-un sertar şi a aşteptat o
zi însorită. Când această zi a a venit şi s-a întors la muncă si a observat că
piatra de uraniu pe care o lăsase în sertar se imprimase pe placa
fotografică chiar dacă nu fusese expusă luminii solare. Atunci a realizat că
acea piatră avea ceva special. În timp ce lucra cu Pierre şi Marie Curie, a
descoperit că, ceea ce era special la acea piatră era radioactivitatea. 

 
Culoarea mov a fost descoperită de un tânăr chimist de 18 ani. William Perkin
intenţiona de fapt să găsească un remediu pentru malarie. În 1856 Perkin
lucra la crearea chininei artificiale. În urma experimentelor, el nu a obţinut
însă decât o mizerie groasă şi întunecată. Cu cât se uita mai mult la
această mizerie, cu atât Perkin vedea mai degrabă o culoare frumoasă,
decât un simplu gunoi. În acest mod, Perkin a creat prima vopsea sintetică.
 Stimulatorul cardiac (pacemaker)
Inginerul american Wilson Greatbatch lucra la crearea unui circuit
care să ajute la înregistratea bătăilor mai rapide ale inimii. El a introdus
mâna într-o cutie pentru a lua un rezistor cu care să finalizeze circuitul,
însă a scos din greşeală un rezistor de 1 megaohm, în locul de 10.000
ohm. Atunci circuitul a început să pulseze timp de 1,8 milisecunde
după care se oprea timp de o secundă. Acest ritm se repeta în mod
regulat. Sunetul era de fapt o reproducere identică a bătăilor inimii. 

 Penicilina a apărut în 1928 în timp ce inventatorul său se afla în vacanţă.


Bacteriologul scoţian Alexander Fleming a uitat să îşi cureţe instalaţia
de lucru înainte de a pleca în vacanţă. Când s-a întors a observat o
ciupercă ciudată pe câteva dintre culturile sale de bacterii. Mai mult,
Fleming a observat că bacteriile pe care se afla acea ciupercă nu se mai
dezvoltau.
 Abilitatea
de a observa o problemă în
multidimensionalitatea sa.

 Abilitatea
de a întelege concret şi
complet o problemă şi de a actiona pe
această bază.

 Gândire concretizată în idei noi şi


soluţii adecvate pentru tipuri diverse
de probleme.
 Unprodus sau un proces cu totul nou,
revoluţionar, care nu exista înainte.

 Conceperea (viziunea concretizată)


unei idei ce conduce la o noutate
remarcabilă.
 Un mod mai bun, superior, evolutiv, de a
face un produs sau de a desfăsura o
activitate.

 O îmbunătătire, un salt major


Evolutia
Telefonului

Primul
telefon al lui
Alexander
Graham Bell
1876
Telefon
interbelic

Primul telefon
fără fir
6 Martie, 1983 Tel.mobil
Computere
vechi – primele
generaţii

Computere
moderne
Definiţie de bază
Introducerea unei idei noi care adaugă “valoare”
activităţilor unei firme
The Oslo Manual - OECD (1997, p.28)

• Introducerea unui produs nou sau o schimbare


calitativă într-un produs existent
• Introducerea unui proces nou într-un anume tip
de activitatea industrială
• Deschiderea (aparitia) unei noi pieţe
• Dezvoltarea unor surse noi de materii prime şi
materiale
• Schimbări în organizarea firmelor
 Inovaţia - implementarea cu succes a ideilor
rezultate din creativitate în cadrul unei
organizaţii

 Inovarea - managementul tuturor


activităţilor implicate în procesele de
generare de idei, de dezvoltare tehnologică,
de fabricaţie şi marketing pentru un produs
nou sau îmbunătăţit
•Business-ul are în esenţă doar două funcţii,
inovarea şi marketingul. (Peter F Drucker)
•Creativitatea înseamnă să gândesti lucruri noi.
Inovarea înseamnă să faci lucruri noi.”
(Theodore Levitt)

•Inovarea face diferenţierea între un leader şi un


urmăritor (follower).“ (Steve Jobs)
 Creativitate Inovare

 Inovaţia = Concepţie teoretică+ Invenţie tehnică

+ Valorificare comercială

 Creativitatea înseamnă generarea de noi idei,


Inovarea produce bani din aceste idei.
 Inovarea
este motorul creşterii în
economie

 Inovarea produce creştere


indiferent de condiţii şi de faza
ciclului economic
“…impulsul fundamental care setează
şi păstrează motorul capitalismului
în mişcare provine din noile produse
destinate consumului, din noile
metode de producţie şi transport,
din pieţele noi, din noile forme de
organizare industrială pe care
întreprinderile capitaliste le creează.”
(1943)
Creşterea economică corelată cu inovaţiile
majore de produs, proces şi organizare – cu
schimbări majore în domeniul social:

Valul 1: Anglia, Franţa, Belgia


Valul 2: SUA şi Germania
Valul 3: SUA şi Germania – mai puternic
Valul 4 : SUA, Germania - plus Japonia, Suedia
Valul 5 : SUA, Germania - plus Coreea Sud,
Taiwan, Irlanda, Finlanda
K3 Inginerie
mecanică
K2 Puterea aburului& grea si K5 Informatie &
căi ferate electrică comunicare
Activitatea economică

K1 Mecanizare
timpurie K4 Ford(ism)
Prosperitate

Recuperare
Recesiune
Recesiune

Depresiune

1770-80 1830-40 1880-90 1930-40 1980-90


UK, Franta, Belgia SUA, Germania SUA, Ger +Jap, Suedia +Ko,Ta,Ir,Fin
 Inovarea de produs
 Inovarea de proces
 Inovarea organizaţională
 Inovatia de management
 Inovarea în producţie
 Inovarea Comercială/Marketing
 Inovarea de service
Dimensiunile spaţiului inovativ

discontinuă Noi tehnici de producţie


Percepţia asupra mărimii
schimbării introduse
Lansarea
radicală ebay

Un detergent
continu nou, superior
ă
produs servicii procese
Servicii noi care au creat totodată noi modele de
business
Compania Sectorul Noi servicii/noi modele de business
industrial
Ebay Licitaţii On-line Un mod nou de cumpăra/vinde într-o
comunitate de utilizatori individuali
Ryanair Linie aeriană Un nou mod de a face business în transportul
aerian – low-cost
Amazon Retailer Un mod nou de a vinde bunuri - on-line retailer
Napster; iTunes Retailer de muzică Un mod nou de a cumpăra şi descărca muzică
Google Motor căutare Un mod rapid de căutare a informatiei pe
Internet internet
Partygaming On-line gambling Gambling şi gaming din confortul propriei
case
Myspace/ Social networking O comunitate de utilizatori on-line care pot
Facebook discuta (chat), partaja muzică, imagini, stiri
You-Tube Arhivă on-line de O comunitate de utilizatori care partajează
fisiere video propriile filmulete video
 Oferă inventatorilor drepturi exclusive de
fabricare a unui produs/dispozitiv pentru
o perioadă fixată de timp (uzual 17 ani).
 Se asociază indivizilor şi nu corporaţiilor.
 Inventatorul trebuie să păstreze dovezi,
să aibă probe care să ateste că a inventat
ceva pentru prima dată.
Patent
Exemplu: Inel deschidere cutii ambalaj metalice
Inventatorul a vândut licenta companiei Coca-Cola pentru 1/10 de
penny (UK) per cutie. Pe perioada de valabilitate a patentului
inventatorul a obtinut 148,000 lire sterline pe zi din drepturi de autor
(royalties).
 Marca dă unei corporaţii sau unui
individ dreptul de a se identifica sau
de a identifica un produs cu un simbol
grafic pe care clienţii să îl poată asocia
cu uşurinţă cu calitatea şi serviciile pe
care le furnizează.

 În
general, o marcă odată înregistrată
nu are limită de timp.
Marca
• Mărcile sunt active de valoare ale firmelor
• Evaluare Interbrand Annual Survey pentru unele dintre cele mai
valoroase mărci la nivel global:

Coca-Cola: 79.25 mld US$ Microsoft : 59.54 mld US$ IBM: 78.8 mld US$.
 Oferăcreatorului unui material scris
dreptul de a face profit din vânzarea
operelor sale pentru o perioadă
determinată de timp.

 Conceptul este extins la materialele


scrise, la grafică, muzică, video etc.
De ce este nevoie de inovare ?
Concluzia?

 - Dacă o companie nu introduce periodic (continuu) produse noi,


sau cel puţin nu aduce îmbunătătiri semnificative produselor
actuale – ea poate intra pe o traiectorie de ieşire din afacere (“going
out of business”).

 A continua să oferi permanent produsul “potrivit” pentru piaţă


implică o enormă activitate de inovare (plus o mulţime de
“transpiraţie!”).
Viziunea populară (naivă) asupra inovaţiei

. . . Profesorul nebun, inventatorul singuratic!


Modele liniare ale managementului inovării

technology push

Research &
Manufacturing Marketing user
development

market pull

Research &
Marketing Manufacturing user
development

Push – a împinge înainte....


Pull – a trage după...
Perspectivă asupra procesului inovării

{
Dezvoltările Activităţile
ştiinţifice şi
tehnologice
conduc
Indivizi
creativi
şi funcţiile
operative
{ Dezvoltarea de
cunoştinţe,
ale
inevitabil la firmelor procese şi produse
aflarea de în cadrul firmei
noi
cunoştinţe Arhitectura
firmelor si
legăturile
externe
{
Schimbările din
societate şi cerinţele
pieţei conduc la
oportunităţi

S-ar putea să vă placă și