MENINGELE

MENINGELE

 Ţesut extrem de fragil, sistemul nervos

central este adăpostit în cavităţi osoase,
canalul vertebral şi cutia craniană, în care
este învelit de un sistem de trei membrane
conjunctive ce poartă numele de meninge
şi care intervin în protecţia şi nutriţia
ţesutului nervos.
 MENINGELE
Dinspre exterior spre interior, cele tei
membrane meningeale sunt reprezentate
de:

 duramater
 arahnoidă
 pia mater
 MENINGELE
Embriologic, structural şi funcţional meningele se
clasifică în pahimeninge şi leptomeninge.

 Pahimeningele sau meningele gros, aşa cum

sugerează numele, este reprezentat de dura
mater, iar leptomeningele, meningele subţiri, de
arahnoidă şi pia mater.
 Pahimeningele este o structură de origine
mezodermală iar leptomeningele, de origine
ectodermală.
 MENINGELE SPINALE

 pahimeninge,
dura mater

 leptomeninge,
arahnoida şi
pia mater.
 DURA MATER SPINALĂ
Este alcătuită dintr-un singur strat (vertebrele
prezentând periost propriu).
 Dura mater spinală are structură conjunctivă, fiind
alcătuită din ţesut conjunctiv fibros, cu multe fibre
de colagen şi foarte puţine fibre elastice, slab
vascularizată.
 Fibrele de colagen sunt dispuse în reţele
suprapuse ce alcătuiesc o mecanostructură
aproape inextensibilă. Această organizare îi
conferă rezistenţă crescută, dura mater având rol
de protecţie mecanică.
 DURA MATER SPINALĂ
 Superior aderă la gaura occipitală mare,
unde continuă cu stratul meningeal al durei
mater cerebrale, şi la faţa posterioară a
corpurilor vertebrale C2-C3.
 Pe toată lungimea este întărită de tracturi
fibroase provenite din ligamentul
longitudinal posterior al coloanei corpurilor
vertebrale.
 DURA MATER SPINALĂ
 Caudal de S2
formează împreună
cu filum terminale
ligamentul
coccigian ce se
inseră pe faţa
posterioară a
corpului vertebrei
coccigiene 2.
 DURA MATER SPINALĂ
 În plan frontal trimite
expansiuni ce formează
teci durale rădăcinilor
nervilor spinali.
 La nivelul găurilor
intervertebrale teaca
durală a trunchiului
nervului spinal se continuă
cu epinervul.
 În regiunea cervicală,
joncţiunea dura mater-
epinerv aderă la periostul
găurilor intervertebrale.
 DURA MATER SPINALĂ

 Dura mater spinală

este separată de
periostul vertebral prin
spaţiul epidural ce
conţine ţesut conjunctiv
adipos areolar în care
se află componenta
internă a plexului
venos vertebral.
 DURA MATER SPINALĂ
 Între dura mater
şi arahnoidă se
găseşte un spaţiu
virtual, spaţiul
subdural ce
conţine o lamă
fină de lichid.
 ARAHNOIDA SPINALĂ
 Este reprezentată de un strat de ţesut
conjunctiv lax, dispus ca o pânză de
păianjen (ceea ce a determinat denumirea
acestei foiţe).
 Arahnoida este avasculară. Spre deosebire
de arahnoida craniană, arahnoida spinală
prezintă puţine trabecule ce o leagă de pia
mater.
 ARAHNOIDA SPINALĂ
 Arahnoida spinală
căptuşeşte dura
mater, inclusiv tecile
nervoase.
 Între arahnoidă şi pia
mater se află spaţiul
subarahnoidian prin
care circulă lichidul
cefalorahidian.
 ARAHNOIDA SPINALĂ
 Datorită slabei
aderenţe între pia
mater şi arahnoida
spinală, spaţiul
subarahnoidian este
mai regulat, inelar
pe secţiune
transversală.
 ARAHNOIDA SPINALĂ
 Spaţiul
subarahnoidian
situat între L1-L2
(limita inferioară a
măduvei spinării) şi
S2 (limita inferioară
a sacului dural)
poartă numele de
cisternă lombară.
 ARAHNOIDA SPINALĂ

 Conţine o cantitate
crescută de LCR în
care se află filum
terminale şi nervii cozii
de cal. Reprezintă
locul de elecţie pentru
realizarea puncţiilor şi
a anesteziei nervilor
lombosacrali.
 PIAMATER SPINALĂ
Este o membrană conjunctivo-vasculară ce prezintă
două straturi:

 stratul intern (pia intima) aderă la ţesutul nervos şi

este avascular
 stratul extern (epipia) este vascularizat.

Pia mater spinală se prelungeşte pe rădăcinile

nervilor spinali, constituindu-le tunici ce se
continuă cu perinervul la nivelul orificiilor
intervertebrale.
 PIAMATER SPINALĂ

Pia mater spinală

acoperă suprafaţa
medulară trecând
peste fisura mediană
ventrală. La nivelul
fisurii ventrale,
formează linia
spendens, la nivelul
căreia se află artera
spinală anterioară.
 PIAMATER SPINALĂ
 La nivelul conului medular se
prelungeşte inferior, formând
filum terminale (acesta
conţine şi celule gliale). La
acest nivel se găseşte
ventriculul terminal Krause.
 În plan frontal, între cele două
rădăcini ale nervilor spinali,
pia mater trimite 18-24 de
expansiuni de formă
triunghiulară cu vârful lateral,
ataşat arahnoidei şi durei
mater. Aceste expansiuni
formează ligamentul
denticulat, care are rol de
ancorare laterală.
 DURA MATER ENCEFALICĂ
 Dura mater este alcătuită din ţesut
conjunctiv moale fibros, sărac în fibre
elastice dar cu o mare bogăţie de fibre de
colagen, dispuse în reţele suprapuse ce
constituie o mecanostructură de rezistenţă.
Este slab vascularizată.
 Această structură îi conferă durei mater rol
de protecţie mecanică.
 DURA MATER ENCEFALICĂ
Dura mater cerebrală are două foiţe:
 externă, care ţine loc de periost intern
pentru oasele craniului şi se numeşte strat
endostal
 internă, numită strat meningeal.

Cele două straturi sunt aderente între ele, cu

excepţia zonelor în care se găsesc
sinusurile venoase ale durei mater.
 DURA MATER ENCEFALICĂ

 În totalitate, dura mater aderă la craniu prin

travee conjunctive; aderenţa este maximă
la nivelul suturilor şi găurilor craniene. Se
continuă cu periostul craniului la nivelul
fisurilor, cu periostul orbitei, cu periostul
exobazei la nivelul găurii occipitale şi
găurilor jugulare, rotunde, ovale etc.
 DURA MATER ENCEFALICĂ

 Nervii cranieni sunt înveliţi de prelungiri ale

meningelor cerebrale. Nervul olfactiv face
excepţie, filetele sale neavând teacă
durală.
 La nivelul nervului optic, dura mater se
continuă cu sclera.
 DURA MATER ENCEFALICĂ
Dependinţele durei
mater sunt:
 coasa creierului;
 coasa
cerebelului;
 cortul
cerebelului;
 diafragma şeii;
 cavitatea
trigeminală.
 DURA MATER ENCEFALICĂ
Dependinţele durei
mater sunt:
 coasa creierului;
 coasa
cerebelului;
 cortul
cerebelului;
 diafragma şeii;
 cavitatea
trigeminală.
 DURA MATER ENCEFALICĂ
Sinusurile pereche
ale durei mater:
 s. cavernoase;
 s.intercavernoase
anterior şi posterior;
 s.sfenoparietale;
 s. pietroase inf.;
 s. pietroase sup.;
 s. transverse;
 s. sigmoidiene.
DURA MATER ENCEFALICĂ
Sinusurile cavernoase
 DURA MATER ENCEFALICĂ
Sinusurile
nepereche ale
durei mater:
 s. sagital sup.;

 s. sagital inf.;

 s. occipital;

 s. drept;

 plexul venos
bazilar.
 DURA MATER ENCEFALICĂ
Afluenţii sinusurilor
venoase ale durei
mater:
 vv. cerebrale;

 vv. diploice;

 vv. emisare.
 DURA MATER ENCEFALICĂ
Anastomoze
între
sinusul
cavernos şi
vv. de la
exteriorul
craniului
 ARAHNOIDA ENCEFALICĂ
 Este separată de dura mater prin spaţiul
subdural (spaţiu virtual în care se găseşte o
lamă fină de lichid seros) şi de pia mater
prin spaţiul subarahnoidian, în care se află
LCR.
 Spaţiul subarahnoidian este traversat de
travee conjunctive care leagă arahnoida de
pia mater.
 ARAHNOIDA ENCEFALICĂ
Acest spaţiu comunică şi
cu sângele venos, prin
intermediul unor vilozităţi
emise de arahnoidă şi care
ajung la nivelul lacurilor
venoase de la vărsarea
venelor cerebrale
superficiale în sinusul
venos superior. La acest
nivel LCR se filtrează în
sângele venos.
 ARAHNOIDA ENCEFALICĂ

În anumite regiuni, spaţiul subarahnoidian

prezintă zone mai dilatate, cisternele
subarahnoidiene.
Cisternele subarahnoidiene sunt mici,
situate la nivelul şanţurilor ce delimitează girii
cerebrali, sau mari, situate la nivelul şanţurilor
mari, ce delimitează lobi sau pe traiectul unor
vase mari.
 ARAHNOIDA ENCEFALICĂ
 1. Cisterna cerebelo-bulbară
(magna sau cerebro-
medulară);
 2. Cisterna pontină
(prepontină);
 3. Cisterna interpedunculară;
 4. Cisterna
suprachiasmatică;
 5. Cisterna marii vene
cerebrale Galen (cisterna
ambiens sau cvadrigeminală),
 6. Două cisterne laterale.
 PIAMATER ENCEFALICĂ
Este o membrană conjunctivo-vasculară ce prezintă două
straturi:

 stratul intern (pia intima) aderă la ţesutul nervos şi este

avascular
 stratul extern (epipia) este vascularizat.

Între vase şi pia mater se găseşte spaţiul subpial Virchow-

Robin, în care pătrund prelungirile astrocitelor. Astfel se
formează bariera hemato-encefalică, alcătuită din endoteliu
capilar, membrana bazală a capilarului şi stratul glial.
 LCR
 LCR se formează în ventriculii cerebrali, în
principal în ventriculii laterali, la nivelul plexurilor
coroide printr-un proces de dializă, prin
membranele filtrante cu permeabilitate selectivă
pentru unele substanţe.
 Acest lucru explică de ce ionii de Ca, Mg, K,
acidul uric, aminoacizii etc. sunt inegal răspândiţi
în sânge şi LCR, cu toate că acesta este izotonic
cu plasma şi în echilibru osmotic cu sângele.
 LCR - compoziţie

LCR este un lichid clar, incolor, limpede ca apa

de “stâncă” (de izvor).

 densitatea sa variază între 1,006 - 1,009

 pH-ul LCR este de 7,4- 7,5
 conţine 99% apă şi 1% substanţe solide:
 LCR - compoziţie
 glucoză 45-75mg%
 proteine (albumine şi globuline) 18-28 mg%.
 calciu 4,5-5,5 mg% (jumătate faţă de cel
plasmatic).
 fosforul organic, tot aproximativ 1/2 faţă de cel
plasmatic.
 Na: 300-345 mg%, mai mult decât cel plasmatic
 Mg: 2-3,5 mg%, mai mult decât în plasmă.
 LCR - compoziţie
 LCR nu conţine elemente figurate ale
sângelui, cu excepţia unui număr foarte
mic de limfocite: 1-3 limfocite pe mm3.
 LCR din ventriculi este mai sărac în
celule şi proteine, decât cel din spaţiul
subarahnoidian şi din cisterne. Deci în
spaţiul subarahnoidian i se adaugă un
plus de proteine şi celule.
 CIRCULAŢIA LCR
 Din ventriculii laterali, prin
orificiile Monro, LCR trece în
ventriculul III, apoi, prin
apeductul cerebral Sylvius, în
ventriculul IV.
 Prin apertura mediană a
ventriculului IV (orificiul lui
Magendie) şi (mai puţin) prin
orificiile laterale Luschka, LCR
ajunge în spaţiul
subarahnoidian, în cisterna
magna (cerebelobulbară), de
unde se răspândeşte în
celelalte cisterne şi în spaţiul
subarahnoidian medular.
 CIRCULAŢIA LCR

 La nivel medular, spaţiul

subarahnoidian prezintă
cisterna lombară, situată
între L2 şi S2, locul în care
se fac puncţiile lombare şi
rahianesteziile lombare.
 Circulaţia LCR este
influenţată de mişcările
capului, de respiraţie, de
creşterea presiunii sanguine
(în special a presiunii
venoase) etc
 CIRCULAŢIA LCR
 Resorbţia LCR se face în
sistemul venos, prin granulaţiile
arahnoidiene ce pătrund în
sinusurile venoase durale
 Cea mai mare parte a
granulaţiilor arahnoidiene
Pacchioni se găsesc în sinusul
sagital superior al durei mater,
dar există granulaţii şi în alte
sinusuri, precum şi în venele
medulare.
 O parte a lichidului
cerebrospinal este absorbită şi
de sistemul venos cerebral sau
prin spaţiile periradiculare şi
perineurale spinale şi craniene.
 VASCULARIZAŢIA MĂDUVEI SPINĂRII

Măduva spinării are

următoarele surse
arteriale:
 arterele spinale
segmentare (prin arterele
radiculare anterioare şi
posterioare);
artera spinală
anterioară;
 arterele spinale
posterioare.
 VASCULARIZAŢIA MĂDUVEI SPINĂRII

Aa. segmentare:
În regiunea cervicală provin
din artera vertebrală, artera
cervicală ascendentă şi artera
cervicală profundă.
 În regiunea toracală provin
din arterele intercostale
posterioare.
 În regiunea lombară, din
arterele lombare.
 În regiunea sacrală, din
arterele sacrale laterale şi
medie.
 VASCULARIZAŢIA MĂDUVEI SPINĂRII

Toate aceste artere dau câte

o ramură spinală, ce pătrunde
în canalul vertebral prin
orificiul intervertebral.
 În canal se ramifică într-o
ramură vertebrală, ce dă
două ramuri anterioară şi
posterioară, pentru corpul şi
arcul vertebral, şi o ramură
meningeală, din care se
desprind aa. radiculare
anterioară şi posterioară.
 VASCULARIZAŢIA MĂDUVEI SPINĂRII
 Arterele radiculare
anterioare sunt în număr de
4 până la 10, din care mai
constante sunt: o arteră
radiculară anterioară
cervicală, două toracale şi
una lombară.
 Cea mai voluminoasă, cu
origine variabilă, între T8 şi
L3, este artera radiculară
mare a lui Adamkiewics, care
vascularizează 2/3 anterioare
din 2/3 inferioare ale
măduvei.
 VASCULARIZAŢIA MĂDUVEI SPINĂRII
Artera spinală anterioară
 Se formează în dreptul
vertebrei C 2, prin unirea a
două ramuri spinale anterioare,
desprinse din arterele
vertebrale.
Practic, artera spinală
anterioară este scurtă, ea
prelungindu-se inferior pe
seama anastomozelor arterelor
radiculare anterioare.
 Artera spinală anterioară are
traiect descendent în dreptul
fisurii mediane ventrale, unde
se află în linia splendens.
 VASCULARIZAŢIA MĂDUVEI SPINĂRII
Arterele spinale posterioare
 În general în număr de două, au
originea în arterele vertebrale în
traiectul lor intracranian sau în
arterele cerebeloase postero-
inferioare.
 La nivelul măduvei sunt situate
dorsal de rădăcina posterioară a
nervului spinal.
 Arterele spinale posterioare dau
ramuri care vascularizează 1/3
posterioară a măduvei spinării.

 La nivelul piei mater, arterele

formează plexul arterial
perimedular, care asigură
vascularizaţia substanţei albe
periferice
 VASCULARIZAŢIA MĂDUVEI SPINĂRII
 În pia mater se formează o reţea
venoasă care drenează în şase
canale dispuse astfel: unul la nivelul
fisurii mediane ventrale, unul la
nivelul şanţului median dorsal, patru
laterale, câte două de fiecare parte,
dorsal de cele două rădăcini ale
nervului spinal (fig. II 9).
 Aceste canale venoase comunică
superior cu venele cerebrale şi cu
sinusurile venoase ale durei mater,
iar transversal cu plexul venos
vertebral şi prin acesta cu venele
segmentare.
 Legătura între plexul venos
peridural şi venele lombare
reprezintă o cale de anastomoză
cavo-cavă.
 VASCULARIZAŢIA ENCEFALULUI

Deşi reprezintă 2% din greutatea corporală,

creierul consumă 20% din totalul de oxigen
necesar organismului.
Întreruperea circulaţiei spre creier poate
determina:
 pierderea cunoştinţei, dacă durata
întreruperii nu depăşeşte câteva secunde;
 instalarea unor leziuni nervoase definitive
(infarct cerebral), dacă întreruperea circulaţiei
durează 4-5 minute.
 VASCULARIZAŢIA ENCEFALULUI

Între vase şi pia mater se găseşte spaţiul

subpial Virchow-Robin, în care pătrund
prelungirile astrocitelor.
Astfel se formează bariera hemato-encefalică,
alcătuită din:
 endoteliu capilar,
 membrana bazală a capilarului şi
 stratul glial, format de prelungirile
astrocitelor.
 VASCULARIZAŢIA ENCEFALULUI

Deşi bariera hemato-encefalică are

permeabilitate selectivă, există regiuni,
dispuse în special în jurul ventriculilor, care nu
sunt protejate de bariera hemato-encefalică.

Aceste regiuni poartă numele de organe

circumventriculare.
 VASCULARIZAŢIA ENCEFALULUI

Organele circumventriculare sunt zone

intens vascularizate, cu funcţie secretoare
şi/sau receptoare (chemo şi baroreceptoare).
Capilarele lor sunt de tip fenestrat (celulele
endoteliale prezintă pori prevăzuţi cu
diafragme subţiri, ce favorizează schimburile),
iar celulele ependimare din zonele
corespunzătoare sunt modificate (tanicite).
 VASCULARIZAŢIA ENCEFALULUI

Organele circumventriculare sunt:

1. area postrema a bulbului rahidian;

2. organul subfornical;

3. organul vascular al lamei terminale;

4. eminenţa mediană;

5. lobul posterior hipofizar;

6. epifiza;

7. organul subcomisural.
 A. VERTEBRALĂ

Ramurile intracraniene ale

arterei vertebrale:
1. ramuri meningeale pentru
fosa posterioară a
endobazei
2. artera spinală anterioară
3. artera spinală posterioară
4. artera cerebeloasă
postero - inferioară
5. ramuri bulbare
paramediane şi
circumferenţiale scurte
 TR. BAZILAR

Ramuri colaterale:
1. ramuri paramediane,
circumferenţiale scurte
şi lungi pontine
2. arterele labirintice,
3. arterele cerebeloase
antero-inferioare
4. arterele cerebeloase
superioare
Ramuri terminale - două
artere cerebrale
posterioare
 TR. BAZILAR

Ramurile arterei
cerebrale
posterioare:
1. ramuri centrale,

2. ramuri corticale,

3. arterele
coroidiene
posterioare.
 A.C.I.

Ramurile colaterale:

1. Ramuri
cavernoase,
2. Arterele hipofizare
superioară şi
inferioară,
3. Artera meningeală,
4. Artera oftalmică
 A.C.I.

Ramurile colaterale:

1. A. coroidiană
anterioară;
2. A. comunicantă
posterioară;
3. A. cerebrală
anterioară;
4. A. cerebrală medie
(Sylviană).
 POLIGONUL ARTERIAL WILLIS

Se formează prin
anastomozarea tr.
bazilar cu A.C.I.
 DRENAJUL VENOS AL ENCEFALULUI

Venele mici, care drenează

ţesutul nervos al
creierului, formează un
plex venos pial, din care
pleacă vene mai mari,
situate în spaţiul
subarahnoidian.
Acestea se varsă în
sinusurile venoase ale
durei mater, prin
intermediul cărora
sângele venos ajunge în
vena jugulară internă
 DRENAJUL VENOS AL ENCEFALULUI
Venele mari sunt:
1. venele cerebrale
superioare;
2. vena cerebrală mijlocie
superficială;
3. vena cerebrală mijlocie
profundă;
4. venele cerebrale inferioare;
5. vena cerebrală anterioară;
6. vena bazală;
7. vena talamo-striată;
8. vena coroidă;
9. vena cerebrală internă;
10. marea vena cerebrală a lui
Galien