Sunteți pe pagina 1din 7

Stop bullying-ului în școala mea!

Școala Gimnazială „Henri Mathias Berthelot”

Coordonator de proiect: prof. Voicilaș Cristian Sebastian


Legitimitatea/argumentul:

• Curtea școlii reprezinta un mic univers social în care copiii primesc primele lecții
de viață în afara familiei. Vorbim despre validare, acceptare, empatie dar din
pacate vorbim și despre teamă, rușine sau respingere.
• Bulying-ul este definit ca fiind un comportament ostil de exludere și de luare în
derâdere a cuiva, de umilire. Reprezintă o formă de abuz emoțional și fizic.
• Fenomenul „Bullying” este mult mai des întâlnit pe cât ne-am dori sa credem și
nedepistat la timp, poate lăsa traume și repercusiuni ireversibile asupra
adaptabilității copilului în societate.
Obiectivul proiectului:

• combaterea fenomenului de bullying  prin informarea elevilor cu privire la


cauzele, formele de manifestare şi consecințele acestui fenomen, precum şi prin
implicarea lor într-o serie de activități educative formale şi non-formale menite să
le dezvolte încrederea în sine, spiritul de echipă, empatia, toleranţa, inteligenţa
interpersonală  şi capacitatea de  a-i accepta pe toţi cei din jur, indiferent de
origine, etnie, limbă sau orice alt statut.
Calendarul activităților:

Activitățile se vor desfășura la nivelul școlii si vor fi realizate de către diriginte.


• 1. Eu știu ce este bullying-ul? (Prezentarea fenomenului de „bullying” si efectele negative ale
acesuia prin intermediul unor materiale video, ppt-uri, întâlniri online)
La nivelul școlii se vor organiza ore de dirigenție la care fiecare profesor va ține un discurs în fața
clasei, tema principala fiind bullying-ul. Dirigintele va aduce numeroase materiale pentru a facilita
înțelegerea și perceperea acestui fenomen de către elevi.
• 2. Invățăm să trăim în toleranță într-o lume diversă. (Organizarea unor activități educative cu
diferite ocazii: Ziua Internatională a Drepturilor Omului, Ziua Internatională a Toleranței.
(Diriginta ar putea vorbi din când în când cu elevii despre problemele lor de la școală sau de acasă.
Acest lucru va duce la consolidarea relației profesor-elev.)
Pe tot parcursul anului diriginta o să discute liber cu elevii pe tema bulying-ului. Daca aceasta va
identifica un caz de bullying se va implica în demararea unor acțiuni didactice și va aplica diferite
metode psihopedagogice( studiul de caz) pentru rezolvarea problemelor.
Părinții vor fi sfătuiți în urma ședințelor cu părinții despre importanța implicării în viața copilui lor.
Despre sprijinul pe care aceștia ar putea sa i-l ofere în astfel de situații.
• 3. Crearea unor postere cu mesaje anti-bullying. Posterele se vor lipi în diferite zone ale școlii (pe
hol, în clase, etc) Elevii vor crea numeroase postere într-o maniera artistică cu diferite situații de
bullying.
• 4. Împreună pentru o școală mai bună. (În aceste ore speciale de dirigenție, elevii vor învăța despre
importanța comunicării și despre faptul că agresiunea verbală și fizică nu reprezintă o soluție în
rezolvarea problemelor) Copiii vor învăța cum să gestioneze situațiile de bullying și vor deveni
mult mai deschiși în comunicarea cu profesorii sau cu părinții.
Resurse necesare: Forma de evaluare:
• Materiale: Laptop, Videoproiector, • Discuții cu participanții.
tablă, marker, etc.
• Umane: Cadre didactive, elevi,
• Timp: 2021-2022
Rezultate preconizate:

• Consolidarea relației elev-profesor.


• Prevenirea și diminuarea fenomenului de bullying la nivelul școlii
• Dezvoltarea competențelor de comunicare și colaborare.
Bibilografie

Surse web:
web:https://www.npr.org/sections/ed/2017/10/27/553845463/learning-
how-bullying-happens-in-order-to-prevent-it?t=1638009973687

https://rossieronline.usc.edu/school-bullying-outbreak-infographic/

https://www.scolifarabullying.ro/despre

S-ar putea să vă placă și