DUALISM UNDĂ-

CORPUSCUL
 • „Cei mai mulţi oameni doar utilizează acest concept şi-şi
văd în continuare de viaţa lor”. Roger McLassus
Conceptul nostru de realitate se bazează pe experiențele de
zi cu zi. Dar dualitatea undă-corpuscul este atât de ciudată
încât suntem obligați să ne reanalizăm cele mai obişnuite
concepte.
Dualismul undă-corpuscul se referă la o proprietatea
fundamentală a materiei care, la un moment dat, se
comportă ca o undă, pentru ca într-un alt moment să
acționeze ca o particulă.
Pentru a înțelege dualitatea undă-corpuscul trebuie să înţelegem diferenţele
dintre particule și unde.

Cu toţii suntem familiarizați cu particulele de materie, indiferent dacă acestea

sunt boabe de nisip, de sare, atomi, electroni și așa mai departe.

Proprietățile particulelor pot fi prezentate dacă ne referim, de exemplu, la o

bucată de marmură. Aceasta este o rocă metamorfică care ocupă la un moment
dat un loc în spațiu. Dacă vom lovi uşor o bucată de marmură cu degetul atunci
îi vom imprima acesteia o energie cinetică și astfel marmura se va deplasa.
Dacă aruncăm în aer mai multe bucăţi de marmură, acestea vor cădea pe
pământ şi fiecare dintre ele îşi vor transmite energia cinetică podelei de care se
lovesc.
Prin contrast, undele sunt răspândite. Ca exemplu, pot fi menţionate
valurile de la suprafaţa unui ocean sau dintr-un lac, undele sonore și
undele luminoase.

Dacă la un moment dat o undă este localizată în spaţiu, după un timp

aceasta se va răspândi, similar valurilor de la suprafaţa unui lac în
care aruncăm o piatră. Unda transportă o energie odată cu
deplasarea sa. Spre deosebire de o particulă, energia unei unde este
distribuită în spațiu, deoarece unda se răspândeşte.
De ce sunt undele atât de diferite de particule?
În timp ce particulele se ciocnesc unele de altele şi ricoşează, undele
trec unele prin altele şi-şi continuă drumul. Undele care se suprapun
pot interfera, iar în cazul în care minimul unei unde se suprapune cu
maximul altei unde atunci cele două unde se anulează reciproc.

Valuri la suprafața unei ape. Credit: Tim Davis

• Acest lucru poate fi observat atunci când o undă trece prin nişte găuri apropiate dintr-un ecran.
Undele se răspândesc în toate direcțiile și interferă, ceea ce înseamnă că în unele regiuni din
spațiu unda dispare în timp ce în alte regiuni aceasta devine chiar mai puternică.
• În imaginea de mai jos se poate vedea modelul de interferenţă obţinut în urma experimentului
cu fanta dublă care a fost inventat de Thomas Young. Acest fenomen se numește difracție.

Model de interferență al unei unde. Credit: Tim Davis

• Prin contrast, particulele de materie care sunt aruncate către
peretele cu fanta dublă vor trece prin una dintre acestea, iar pe
ecranul aflat în spatele peretelui cu fante se vor forma două benzi
corespunzătoare celor două direcţii în care s-au deplasat particulele.
• Fenomenul de difracție este o proprietate binecunoscută a undelor
luminoase. Cu toate acestea, la începutul secolului al 20-lea s-a
identificat o problemă în ceea ce priveşte teoriile undelor de lumină
emise de obiectele fierbinți, cum ar fi cărbunii aprinși în foc sau
lumina provenită de la Soare.
• Această lumină este denumită radiația corpului negru. Teoriile
anticipau întotdeauna o energie infinită pentru radiaţia emisă
având lungimile de undă aflate dincolo de capătul albastru al
spectrului electromagnetic – catastrofa ultravioletă.
Radiația corpului negru de la cărbuni aprinși în foc.
Credit: Tim Davis
Soluţia la această problemă a presupus că energia undelor luminoase
nu variază în mod continuu, aceasta trebuind să ia doar valori
discrete, ca și în cazul în care radiaţia ar fi compusă dintr-un număr
mare de particule. În consecinţă, s-a considerat că undele luminoase
acționează ca nişte particule care au fost denumite fotoni.
Dacă lumina, care a fost considerată o undă, se comportă, de
asemenea, ca o particulă, este posibil ca electronii și atomii, care sunt
considerate particule, să se comporte ca unde?
Pentru a se explica structura și comportamentul atomilor a fost
necesar să se presupună că particulele au şi proprietăți de undă. Dacă
acest lucru este adevărat, atunci o particulă ar trebui să sufere
fenomenul de difracţie la trecerea printr-o pereche de găuri aflate la
mică distanță una de alta, la fel ca o undă.
•  Difracţia electronilor și a atomilor
Într-adevăr, experimentele au dovedit că particulele atomice
acţionează la fel ca undele. Când trimitem electroni către un ecran cu
două găuri apropiate și măsurăm distribuția electronilor de cealaltă
parte a ecranului, nu vom observa două pete distincte, câte una
pentru fiecare gaură în parte, ci un model de difracție complet, ca cel
obţinut în cazul undelor.
În acest caz avem un alt exemplu al experimentului lui Young cu fanta
dublă, amintit mai sus, dar de data aceasta modelul de interferenţă se
datorează undelor de electroni. Aceste noțiuni formează baza teoriei
cuantice care este, probabil, cea mai de succes teorie pe care au
conceput-o oamenii de ştiinţă.
 • Ceea ce este bizar în experimentul de difracție este că unda de
electroni nu-şi depune energia pe întreaga suprafață a detectorului,
ca în cazul unui val care se ciocneşte de un ţărm.
• Energia electronului este depusă într-un punct, ca și în cazul unei
particule. Deci, în timp ce electronul se propagă prin spațiu ca o
undă, acesta interacţionează într-un punct ca o particulă. Această
caracteristică este cunoscută sub numele de dualismul undă-
corpuscul.
Particula se deplasează ca o undă misterioasă

Dacă electronul sau fotonul se propagă ca o undă, dar îşi eliberează energia
într-un punct, ce se întâmplă cu restul undei?
Unda dispare din spațiu şi nu va fi văzută din nou! Cumva, acele părți ale
undei care se află la distanţă de punctul de interacțiune știu că energia s-a
pierdut și ele dispar în mod instantaneu.
Dacă acest lucru s-ar întâmpla cu valurile oceanului, atunci unul dintre surferii
aflaţi pe val ar primi toată energia valului și în acel moment valul ar dispărea
în totalitate de-a lungul plajei.
Este ceea ce se întâmplă în cazul fotonilor, electronilor şi chiar a atomilor.
Evident, această enigmă i-a contrariat pe oamenii de ştiinţă, inclusiv pe
Einstein. În cadrul măsurătorilor experimentale această proprietate este de
obicei denumită „colapsul undei”.
 SFÂRȘIT!!
https://www.stiintaonline.ro/dualismul-unda-corpuscul/