Evaziunea Fiscală

EVAZIUNEA FISCALĂ
INFRACȚIUNI DE EVAZIUNE FISCALĂ

LEGEA NR.241/2005 PENTRU PREVENIREA ȘI
COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE
CONSTITUȚIA ROMÂNIEI
Articolul 56 Contribuții financiare
(1) Cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și prin taxe, la
cheltuielile publice.
(2) Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justa a
sarcinilor fiscale.
(3) Orice alte prestații sunt interzise, în afară celor stabilite prin lege,
în situații excepționale.
Infracțiunea prevăzută de art.3 din Legea nr.241/2005
Definiție Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani fapta contribuabilului care nu reface, cu intenţie sau din culpă,
documentele de evidenţă contabilă distruse, în termenul înscris în documentele de control.
Prin contribuabil se înțelege orice persoana fizică ori juridică sau orice alta entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe,
contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat;(art.2 lit.b din Legea nr.241/2005)
Contabilitatea este o activitate specializată în măsurarea, evaluarea, cunoașterea, gestiunea și controlul activelor, datoriilor și capitalurilor proprii,
precum și a rezultatelor obținute din activitatea persoanelor prevăzute la art. 1. În acest scop, contabilitatea trebuie să asigure înregistrarea cronologică
și sistematică, prelucrarea, publicarea și păstrarea informațiilor cu privire la poziția financiară, performanța financiară și alte informații referitoare la
activitatea desfășurată, atât pentru cerințele interne ale acestora, cât și în relațiile cu investitorii prezenți și potențiali, creditorii financiari și comerciali,
clienții, instituțiile publice și alți utilizatori.(art.2 din Legea nr.82/1991, Legea contabilității)
Subiectul activ si participația penală.
• Subiect activ al infracțiunii este calificat și este doar un comerciant, persoană juridică, obligat prin lege să țină evidența contabilă.Poate fi subiect
activ și persoana fizică care reprezintă persoana juridică. Participația este posibilă sub toate formele.
• De asemenea pot avea calitatea de subiect activ și persoanele fizice care desfășoară activități producătoare de venit, definite de Codul fiscal, și ale
căror venituri sunt determinate în sistem real, deoarece acestea au obligația să conducă evidența contabilă pe baza regulilor contabilității în partidă
simplă sau, la opțiunea acestora, pe baza regulilor contabilității în partidă dublă, potrivit reglementărilor contabile emise în acest sens, cu excepția
situației în care în legislația fiscală se prevede altfel.(art.1 alin.(5) din Legea nr.82/1991)
• Societățile comerciale, societățile/companiile naționale, regiile autonome, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile cooperatiste și
celelalte persoane juridice au obligația să organizeze și să conducă contabilitatea financiară, potrivit prezentei legi (art.1 din Legea nr. 82/1991).
• Pot fi subiect activ al infracțiunii și subunitățile fără personalitate juridică, cu sediul în străinătate, ce aparțin persoanelor prevăzute la art. 1, cu
sediul sau domiciliul în România, cât și subunităților cu sediul în România, ce aparțin unor persoane juridice ori fizice cu sediul sau domiciliul în
străinătate.(art.47 din Legea nr.82/1991)
• În opinia noastră poate fi subiect activ și persoana fizică sau juridică angajată să țină evidența contabilă (în sens contrar a se vedea Al.Boroi ed.a 6-
a, p.138)
•
• Contabilitatea se organizează și se conduce, de regulă, în compartimente distincte, conduse de către directorul economic, contabilul-șef sau altă
persoană împuternicită să îndeplinească această funcție. Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare. Prin persoană împuternicită să
îndeplinească funcția de director economic sau contabil-șef se înțelege o persoană angajată potrivit legii, care are studii economice superioare și care
are atribuții privind conducerea contabilității entității.
• Contabilitatea poate fi organizată și condusă pe bază de contracte de prestări de servicii în domeniul contabilității, încheiate cu persoane fizice sau
juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România.(art.10 alin.2) din Legea
nr.82/1991)
• Răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului-șef sau altei persoane
împuternicite să îndeplinească această funcție, împreună cu personalul din subordine. În cazul în care contabilitatea este condusă pe bază de contract
de prestări de servicii, încheiat cu persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experților Contabili și Contabililor
Autorizați din România, răspunderea pentru conducerea contabilității revine acestora, potrivit legii și prevederilor contractuale.
• În cazul persoanelor fizice desfășoară activități producătoare de venit, definite de Codul fiscal, și ale căror venituri sunt determinate în sistem
real răspunderea pentru organizarea contabilității revine acestora. Conducerea contabilității se poate efectua de către aceste persoane, situație în care
răspunderea pentru conducerea contabilității revine acestora. În cazul în care contabilitatea este condusă potrivit prevederilor art. 10 alin.
(2) și (3) sau pe bază de contracte/convenții civile încheiate potrivit Codului civil cu persoane fizice care au studii economice superioare,
răspunderea pentru conducerea contabilității revine acestor persoane, potrivit legii și prevederilor contractuale.(art.10 alin.4^1 din Legea nr.82/1991)
• Latura obiectivă.
• Elementul material constă într-o acțiune prin comisivă prin inacțiune a făptuitorului de a nu reface documentele contabile distruse, în termenul
înscris în documentele de control.
• Articolul 6 din legea 82/1991, Orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care
stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. Documentele justificative care stau la baza
înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum și a celor care le-au înregistrat în
contabilitate, după caz.
Infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr.241/2005
• Articolul 25 din Legea nr.82/1991, Registrele de contabilitate obligatorii și documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în
contabilitatea financiară se păstrează în arhiva persoanelor prevăzute la art. 1 timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exercițiului financiar în
cursul căruia au fost întocmite, cu excepția statelor de salarii, care se păstrează timp de 50 de ani. Prin excepție de la prevederile alin. (1) se pot
stabili, în mod justificat, prin ordin al ministrului finanțelor publice, registrele de contabilitate și documentele justificative care se păstrează timp de
5 ani*).
• * Registrele de contabilitate obligatorii sunt: Registrul-jurnal, Registrul-inventar și Cartea mare, întocmite, editate și păstrate conform prevederilor
legale. Acestea se utilizează în strictă concordanță cu destinația lor și se prezintă în mod ordonat și astfel completate încât să permită, în orice
moment, identificarea și controlul operațiunilor contabile efectuate. Pentru verificarea înregistrării corecte în contabilitate a operațiunilor realizate se
întocmește balanța de verificare, cel puțin la încheierea exercițiului financiar, la termenele de întocmire a situațiilor financiare, a raportărilor
contabile, precum și la finele perioadei pentru care entitatea trebuie să întocmească declarația privind impozitul pe profit/venit, potrivit legii.
• ** Documentele justificative la care facem referire sunt cele prevăzute în anexa nr. 4 la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.634/2015,
respectiv nota de recepție și constatare de diferențe, bonul de consum, fișa de magazie, dispoziția de livrare, chitanța, dispoziția de plată/încasare
către casierie, ordinul de deplasare (delegație), decontul de cheltuieli, lista de inventariere, decontul pentru operațiuni în participație, fișa de cont
pentru operațiuni diverse, nota de debitare-creditare, decizia de imputare, angajamentul de plată etc.
• Conform art.41 alin.2 lit.c) din Legea nr. 82/1991, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 300 lei la 4.000 lei; nerespectarea
reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității prevăzute
la art. 4 alin. (3), cu privire la reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse;
• Se pune problema dacă documentele contabile au fost distruse chiar de către autor, caz în care vom avea și o altă infracțiune, de distrugere sau
evaziune fiscală, în concurs.
• Normele generale de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.634/2015,
stabilesc măsurile care trebuie luate în cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii documentelor justificative ori contabile,
Refacerea trebuie să fie totală şi corectă. În ipoteza în care prin actul de control se dispune refacerea mai multor documente de evidenţă contabilă
distruse, refacerea parţială a acestora nu înlătură răspunderea penală atâta timp cât se verifică posibilitatea de a fi fost refăcute integral. (Ioana Maria
Infracțiunea prevăzută de art. 3 din Legea nr.241/2005
• Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru activitatea de stabilire a situaţiei fiscale concrete, cât şi pentru
activitatea autorităţii organelor de control fiscal. Fapta penală permite sancţionarea unei perseverenţe infracţionale a
contribuabilului care, având posibilitatea obiectivă de reconstituire a acestor documente, nu îndeplineşte nici obligaţia
generală impusă de legislaţia contabilă şi sancţionată administrativ şi nici obligaţia specială impusă de legislaţia fiscală,
prin intermediul unui organ de control şi sancţionată penal. (Ioana Costea,p.63)
• Raportul de cauzalitate dintre fapta inculpatului și urmarea imediată rezultă ex re, din însăși săvârșirea faptei.
• Latura subiectivă presupune săvârșirea faptei cu intenție sau culpă, atitudinea psihică fiind analizată în deplină corelaţie
cu posibilitatea obiectivă de refacere a documentelor de evidenţă contabilă.
• Tentativa și consumarea.
• Tentativa la acesta infracțiune nu se pedepsește.
• Infracțiunea se consumă în momentul în care expiră termenul dispus prin actul de control. În ipoteza în care termenul
dispus este insuficient pentru reconstituirea documentelor distruse, contribuabilul are posibilitatea de a solicita un nou
termen şi de a contesta neacordarea acestuia în faţa instanţelor de contencios-administrativ (Ioana Costea p.64)
Definiție Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor
competente documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel
mult 15 zile de la somaţie.
• Subiect activ al infracțiunii poate fi orice persoană, fizică sau juridică. Participația este posibilă sub toate formele.
• Elementul material constă într-o acțiune prin comisivă prin inacțiune a făptuitorului de a nu prezenta organelor competente documentele
legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale, în termen de cel mult 15 zile de la
somaţie.
• Refuzul de a prezenta documentele societăţii trebuie să fie nejustificat, organele de urmărire penală și instanţa fiind datoare să analizeze
dacă motivele invocate reprezintă sau nu o justificare acceptabilă din punct de vedere legal a refuzului.
• Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru activitatea de stabilire a situaţiei fiscale concrete, cât şi pentru activitatea autorităţii
organelor de control fiscal.
• Latura subiectivă presupune săvârșirea faptei cu intenție directă sau indirectă .
• Infracțiunea se consumă în momentul în care are loc producerea urmării periculoase, respectiv în momentul în care se depășește termenul
de 15 zile de la somație.
• Studiu de caz:CURTEA DE APEL TIMIŞOARA, SECŢIA PENALĂ,DECIZIA PENALĂ nr. 1088/A/2014(http://www.pna.ro/comunicat.xhtml?
id=5989)
• Prin rechizitoriul PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE- Direcţia Naţională Anticorupţie - SERVICIUL
TERITORIAL TIMISOARA nr. 17/P/2011, emis la data de 16 iulie 2012 şi înregistrat pe rolul Tribunalului Timiş la data de 17.07.2012 sub număr unic de
dosar 6451/30/2012, inculpatul O F V, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi ped. de art. 4 din Legea nr. 241/2005, art. 9 alin. 1
lit. b în condiţiile al. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. (715 acte materiale), art. 9 alin. 1 lit. f din Legea nr. 241/2005, totul cu aplicarea
art. 33 lit. a C.p.
În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpatului că, în calitate de asociat şi administrator unic al S.C.”H D”S.R.L., în perioada anilor 2008 – 2010 a desfăşurat
activităţi comerciale cu diverse materiale de construcţii, livrând mărfuri la societăţi comerciale din Bucureşti şi din jud. Hunedoara, fără a înregistra veniturile
în evidenţa contabilă a societăţii şi fără a plăti obligaţiile fiscale aferente, fapte prin care a creat un prejudiciu bugetului de stat în sumă 14.290.619 lei (din
care TVA în valoare de 7.759.861 lei şi Impozit pe profit în sumă de 6.530.758 lei).
De asemenea, s-a mai reţinut că prin declararea inexactă cu privire la sediul principal şi emiterea invitaţiilor/somaţiilor în vederea verificărilor fiscale la adresa
declarată a sediului, inculpatul a obstrucţionat activităţile organelor de control fiscal şi a organelor de urmărire penală, refuzând nejustificat să pună la
dispoziţie documentele legale necesare verificărilor.
• Din verificările efectuate de organele fiscale și de cercetare penală a rezultat că la sediul declarat societatea nu a desfăşurat niciodată activităţi economice, nu
există amenajate depozite, nu au fost parcate utilaje, nu există nici spaţiu suficient pentru a se desfăşura asemenea gen de activitate, nu a păstrat ori prelucrat
documente contabile, aici locuind de mai mulţi ani o femeie văduvă cu doi copii, care nu cunoaşte nimic despre S.C.”H D”S.R.L.
Conform datelor comunicate de BANCA R – Agenţia Fsca Bucureşti, societatea S.C.”H D”S.R.L. a fost identificată în baza de date a acestei unităţi bancare ca
titulară a mai multor conturi în lei şi valută, toate administrate de inculpatul O F V, acesta fiind titular al unor conturi bancare şi în calitate de persoană fizică.
Din rulajul conturilor pus la dispoziţie în format electronic de BANCA R, raportul cu rezultatul verificărilor efectuate de Oficiul Naţional de Prevenire şi
Combatere a Spălării Banilor a reieșit că SC H D SRL a efectuat transferuri de bani la diferite firme din străinătate (Bulgaria, Franţa, Georgia, Cehia). Printre
furnizorii externi ai societății figurează şi firme din Bulgaria şi Cehia ( PROMET STEEL JSC cu sediul în Sofia -Bulgaria, ARCELOR MITTAL din Ostrava
Rep.Chehia), pe numele cărora Garda Financiară a identificat documente de achiziţie materiale de construcţie de către S.C.”H D”S.R.L., materiale care
ulterior au fost valorificate fără a se înregistra veniturile şi achita obligaţiile aferente la bugetul de stat. În cadrul operaţiunilor de transfer bancar, la rubrica
“observaţii” reprezentantul agentului economic a declarat la bancă că transferurile externe de bani reprezintă “plăţi marfă după livrare”.
Analizând transferurile bancare efectuate, se confirmă faptul că S.C. H D S.R.L. a achiziţionat, în perioada 2009 – 2010 diverse materiale de construcţie de la
firme din Bulgaria, Franţa, Georgia, Cehia şi alte ţări, pe care le-a achitat prin transfer bancar extern, mărfuri pe care nu le-a înregistrat în contabilitate şi pe
care le-a valorificat fără a înregistra veniturile obţinute, sustrăgându-se de la plata obligaţiilor către bugetul de stat, faptă ce intră în conţinutul constitutiv al
infracţiunii de evaziune fiscală.
• Studiu de caz:CURTEA DE APEL TIMIŞOARA, SECŢIA PENALĂ,DECIZIA PENALĂ nr. 1088/A/2014
• Din datele furnizate de A.F.P. Lugoj, pe baza documentelor existente la dosarul fiscal al societăţii S.C.”H D”S.R.L., unde aceasta îşi avea sediul fiscal, a
rezultat că societatea nu a întocmit evidenţa contabilă şi nu a depus la organele fiscale teritoriale, bilanţuri contabile pentru exerciţiile financiar-contabile
ale anilor 2008, 2009 şi 2010, adică de la înfiinţare şi nu a întocmit şi depus situaţii financiare semestriale din perioada supusă verificărilor.
Pentru a nu atrage atenţia organelor fiscale prin lipsa raportărilor şi pentru a evita declanşarea unor verificări asupra societăţii, la data de 17.08.2009,
după ce a început să facă masive achiziţii intracomunitare de materiale şi, totodată, livrări pe piaţa internă, operaţiuni pe care nu le-a înregistrat în
contabilitate, inculpatul O F-V a depus la organul fiscal aferent, A.F.P. – Lugoj, în numele societăţii, declaraţia anuală privind impozitul pe profit
înregistrată sub nr.1100/17.08.2009, declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul de stat (cod 100) şi deconturi TVA (cod 300), aferente lunilor
decembrie 2008, martie 2009 şi iunie 2009, prin care nu a declarat impozit pe profit ca obligaţie datorată şi nu a indicat nicio livrare de bunuri, prestare
de serviciu, respectiv achiziţie de bunuri, atât din interiorul ţării cât şi din spaţiul intracomunitar sau din import.
La data de 14.08.2009, prevalându-se de art. II al. 2 din Legea 259/2007 care prevede că "...societăţile comerciale care de la constituire nu au desfăşurat
activitate,...,vor depune o declaraţie în acest sens în termen de 60 zile de la încheierea exerciţiului", inculpatul O F V a depus, pe proprie răspundere,
declaraţiile de nefuncţionare aferente termenului de raportare din 31.12.2008 şi termenului de raportate din 30.06.2009, înregistrate la A.F.P. Lugoj sub
nr.63827/14.08.2009 şi nr.63828/14.08.2009, atestând în mod nereal că societatea nu a desfăşurat activitate, cu toate că aceasta efectuase operaţiuni
economice în această perioadă, aspecte rezultate din documentele existente la dosarul cauzei. Societatea nu a întocmit şi depus la organele fiscale
teritoriale, nici declaraţii recapitulative privind achiziţiile/livrările intracomunitare (cod 390), ori declaraţii informative (cod 394) privind
achiziţiile/livrările efectuate pe teritoriul naţional.
De la acel moment, în afara celor amintite, societatea nu a mai întocmit şi depus la organul fiscal alte declaraţii sau deconturi de T.V.A., de la înfiinţare
până în prezent, cu toate că societatea a efectuat operaţiuni intracomunitare.
Pentru determinarea certă a obligaţiilor fiscale de la care S.C. H D S.R.L. s-a sustras de la plata către bugetul de stat şi a persoanei care se face
responsabilă de crearea prejudiciului, organele de urmărire penală au solicitat D.G.F.P. – Timiş, Structura de Administrare Fiscală, Activitatea de
Inspecţie Fiscală, efectuarea unei inspecţiei fiscale la această societate.
Prin procesul–verbal încheiat la 28.07.2011 de inspectori din cadrul Ministerului Finanţelor Publice – D.G.F.P. Timiş, Structura de Administrare Fiscală,
Activitatea de Inspecţie Fiscală, s-a stabilit că în perioada 2008 - 2010, S.C. H D S.R.L., cu sediul în localitatea Belinţ, a livrat către diverşi beneficiari
materiale de construcţii in valoare (fără TVA) de 29.205.081 lei, reprezentând venituri realizate, care nu au fost evidenţiate în contabilitate, la care
corespunde TVA colectat - de plată, în sumă de 5.548.965 lei, care nu a fost evidenţiat în contabilitate, declarat organelor fiscale teritoriale şi achitat pe
destinaţia legală. Pentru veniturile realizate care nu au fost evidenţiate în contabilitate, corespunde un impozit pe profit necalculat, neevidenţiat,
nedeclarat si neachitat în sumă totală de 4.672.813 lei.
• Astfel, în urma inspecţiei fiscale desfăşurată în perioada 18 - 20.07.2011 şi 28.07.2011, organele de control au stabilit un prejudiciu total cauzat
bugetului de stat in suma de 10.221.778 lei, compus din (4.672.813 lei impozitul pe profit sustras la plata şi 5.548.965 lei TVA) sustras de la plată,
pentru care responsabil se face administratorul O F - V. Ca urmare a diferenţelor de impozit pe profit şi TVA s-au calculat accesorii (dobânzi şi
penalităţi) în sumă totală de 2.277.673 lei (majorări = l.576.751 + penalităţi = 700.922) pentru neplata la termenele legale a impozitului pe profit, şi
2.727.296 lei pentru neplata la termenele legale a TVA ( majorări = 1.894.951 + penalităţi = 832.345). Accesoriile au fost calculate până la data de
20.07.2011. Potrivit concluziilor organelor de inspecţie fiscală, de aspectele constatate mai sus, se face răspunzător administratorul societăţii S.C.H
D S.R.L. din perioada verificata, respectiv inculpatul O F V.
Ulterior efectuării inspecţiei fiscale la S.C.”H D”S.R.L., au fost administrate în timpul urmăririi penale noi documente justificative, ce atestă şi alte
operaţiuni comerciale efectuate de această societate, respectiv relațiile comerciale avute cu S.C. T C C SA Deva, care nu au fost avute în vedere la
determinarea prejudiciului stabilit de către organele de control fiscal, deoarece actul de control a fost finalizat şi depus cu întârziere.
• În consecință, în cauză s-a dispus efectuarea unei constatări tehnico-științifică financiar-contabilă. După cum a rezultat din raportul de constatare
existent la dosarul de urmărire penală, valoarea totală a tranzacţiilor comerciale derulate între cele două societăți comerciale (veniturile obţinute) în
perioada 2009-2010 este în sumă totală de 5.986.743 lei, din care TVA în sumă de 959.720 lei, diferenţa de 5.027.023 lei constituind baza
impozabilă pentru determinarea impozitului pe profit.Ca atare, urmare a derulării de tranzacţii comerciale de către S.C. H D S.R.L. cu S.C.T C C SA
Deva, tranzacţii care nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă pentru a fi supuse impozitării, ascunzându-se totodată autorităţii fiscale elementul
generator de venit supus impozitării, prejudiciul total cauzat bugetului general al statului este în sumă totală de 1.764.043 lei.
• Luând în considerare atât procesul verbal de inspecție fiscală, cât și nota de constatare a Gărzii Financiare, din care reiese că la sediul declarat
societatea nu a desfășurat niciodată activități economice, nu au existat niciodată amenajate depozite, nu au fost parcate utilaje, neexistând niciun fel
de spațiu pentru a se desfășura activitatea unei firme, nu au fost păstrate ori prelucrate documente contabile, la adresa respectivă locuind de mai
mulți ani o femeie cu doi copii, instanța de fond a apreciat că sediul social declarat de inculpat pentru SC H D SRL a fost fictiv. Încă de la înființarea
societății comerciale intenția inculpatului a fost de a frauda bugetul de stat prin sustragerea de la plata obligațiilor fiscale. În acest scop, pentru a
evita efectuarea unor verificări financiare inculpatul, deși cunoștea împrejurarea că va desfășura activități comerciale, a indicat ca sediu al societății
un imobil în care știa că nu va desfășura niciodată vreo activitate, organele de control fiscal aflându-se în imposibilitate de a găsi vreun reprezentant
al firmei la această adresă, scopul urmărit fiind sustragerea de la efectuarea acestor controale, și, în final, sustragerea de la plata obligațiilor fiscale
către stat.
• În ceea ce privește însă infracțiunea prevăzută de art.4 din Legea nr.241/2005, instanța de fond a dispus achitarea inculpatului. Acesta nu a intrat niciodată în
contact cu organele de control fiscal. Atât procurorul, cât și instanța de judecată, au considerat că sediul social al firmei, declarat de inculpat, a fost fictiv,
societatea nefuncționând niciodată la această adresă, motiv pentru care inculpatul răspunde în conformitate cu prevederile art.9 alin.1 lit.f din Legea
nr.241/2005. Însă sediul societății fiind fictiv, instanţa de fond a considerat că nu se poate aprecia că lăsarea unor invitații la acest sediu, invitații prin care
inculpatului i s-a pus în vedere să prezinte documentele contabile ale societății, ar întruni condițiile pentru angajarea răspunderii penale a acestuia. În acest
sens, instanţa de fond a reţinut că nu există nicio certitudine privind primirea de către inculpat a acestor invitații, situație în care nu a putut face nicio apreciere
în legătură cu existența sau inexistența unui refuz al inculpatului de a prezenta documentele contabile. Neputându-se stabili dacă inculpatul a intrat sau nu în
posesia invitațiilor organelor de control fiscal, în contextul în care sediul social al firmei este fictiv, nu s-a putu stabili nici dacă acesta a refuzat sau nu
prezentarea acestor documente în vederea împiedicării efectuării controalelor.
În condițiile în care dubiile privind vinovăția sunt interpretate întotdeauna în favoarea inculpatului, în temeiul art.11 pct.2 lit.a C.p.p. raportat la art.10 lit.d
C.p.p. instanța de fond a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.4 din Legea nr.241/2005.
• În ceea ce priveşte latura civilă a procesului penal, instanţa de fond a reţinut că DGFP Timiş s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 14.290.619 lei
reprezentând TVA, impozit pe profit, majorări de întârziere neachitate de către inculpat.
Potrivit raportului de constatare tehnico-științifică financiar-contabilă existent la dosar, prejudiciul cauzat de către inculpat bugetului de stat este de
14.290.614 lei reprezentând impozit pe profit şi TVA, la care se adaugă majorări şi penalităţi de întârziere, obligaţii fiscale de la plata cărora inculpatul s-a
sustras prin omisiunea înregistrării în contabilitate a operaţiunilor comerciale efectuate.
Ca atare, în condiţiile în care prin fapta sa ilicită inculpatul a cauzat un prejudiciu bugetului consolidat al statului, instanţa de fond a apreciat că acest
prejudiciu trebuie reparat, motiv pentru care în temeiul art.14 C.p.p. raportat la art.346 C.p.p. şi cu aplicarea art.998, 999 C.civ., dispoziții legale în vigoare la
data desfășurării activității infracționale l-a obligat pe acesta la plata sumei de 14.290.614 lei lei daune materiale către partea civilă ANAF – Direcţia Generală
a Finanţelor Publice Timiş.
În temeiul art.353 C.p.p. raportat la art.11 din Legea nr.241/2005 şi cu aplicarea art.163 C.p. instanţa de fond a dispus instituirea măsurii sechestrului
asigurător asupra bunurilor inculpatului indicate în faza de urmărire penală (fila 475 dosar UP) până la concurenţa sumelor acordate cu titlul de daune
materiale.
În temeiul art.353 C.p.p. raportat la art.163 C.p.p. și cu aplicarea art.11 din Legea nr.241/2005 instanța de fond a menținut măsura sechestrului asigurător
instituit asupra bunurilor imobile ale inculpatului, precum și asupra conturilor acestuia deschise la BANCA R – Agenția Fsca, BANCA U, BANCA V și
BANCA I Sucursala București, măsuri dispuse prin ordonanțele nr.17/P/2011 din datele de 20.05.2011, 02.05.2011 și 25.01.2012 ale DNA – Serviciul
Teritorial Timișoara, până la concurența sumelor acordate cu titlu de despăgubiri civile, iar în temeiul art.7 din Legea nr.26/1990 raportat la art.21 lit.g din
Legea nr.26/1990 s.a dispus ca un exemplar al prezentei hotărâri de condamnare să fie comunicată ORC Timiș în vederea publicării.
• Împotriva acestei soluţii a declarat apel inculpatul O F V, Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie –Serviciul
Teritorial Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş - ADRFP Timişoara.
• Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie –Serviciul Teritorial Timişoara a declarat apel împotriva sentinţei penale nr.
483/PI din 20.12.2013 pronunţată de Tribunalul Timiş, considerând că este nelegală sub aspectul achitării inculpatului O F V pentru săvârşirea infracţiunii prev. de
art.4 din Legea nr.241/2005.
În susţinerea acestei critici, în dezvoltarea motivelor de apel, Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie –Serviciul
Teritorial Timişoara a arătat că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în ceea ce priveşte această infracţiune, dubiul profită făptuitorului şi a dispus achitarea în
temeiul art.10 lit.d C.p.p, deoarece, inculpatul O F V a fost trimis în judecată şi condamnat şi pentru infr. prev. de art.9 lit f) din Legea nr. 241/2005, însă această
infracţiune are elemente constitutive diferite de art. 4 din Legea nr. 241/2005. În acest sens, s-a indicat în motivarea apelului că prin declararea inexactă cu privire la
sediul principal şi emiterea invitaţiilor/somaţiilor în vederea verificărilor fiscale la adresa declarată a sediului, inculpatul O F V a obstrucţionat activităţile organelor
de control fiscal şi a organelor de urmărire penală, refuzând nejustificat să pună la dispoziţie documentele legale necesare verificărilor, iar prin aceasta a săvârşit în
condiţiile concursului real cu conexitate consecvenţională infracţiunile de evaziune fiscală prev. de art.4 şi art.9 al.l lit.f din Legea nr.241/2005.
De asemenea, Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie –Serviciul Teritorial Timişoara a arătat în cuprinsul
motivelor de apel, că potrivit art. 4 din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiune refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta organelor competente, după ce a
fost somată de 3 ori, documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau vamale şi se pedepseşte cu închisoare de
la 6 luni la 3 ani sau cu amenda, iar conform art. 387 C. proc. civ., somaţia reprezintă o înştiinţare prealabilă a debitorului şi care trebuie să preceadă orice executare.
Întrucât somaţia este un act de procedură care se face în formă scrisă şi se comunică potrivit dispoziţiilor privitoare la comunicarea citaţiilor şi a actelor de procedură,
s-a apreciat că, invitaţiile întocmite de reprezentanţii Gărzii Financiare şi înmânate sub semnătură inculpatului, soţiei acestuia şi fiicei sale pot fi considerate somaţii,
în sensul cerut de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 241/2005.
Totodata, apelanta a indicat pe calea apelului că, inculpatul O F V prin declararea unui sediu fictiv, a urmărit ca invitaţiile/somaţiile emise de organele fiscale, să nu
ajungă nicioadată la inculpat, refuzul acestuia de a colabora cu organele fiscale fiind implicit, tocmai prin modul de concepere a infracţiunii, astfel că elementele
constitutive ale inf. Prev. de art. 4 din Legea nr. 241/2005 sunt îndeplinite.
Totodată, pentru a combate cele reţinute de prima instanţă, parchetul indică în cuprinsul motivelor de apel că inculpatul O F V a fost asistat de un apărător ales, care a
luat act de toate demersurile care s-au făcut pentru a se identifica documentele fiscale ale SC. H D SRL, avocatul ţinând în permanenţă legătura cu clientul său, astfel
că parchetul apreciază că inculpatul a cunoscut îndeaproape că a fost invitat să prezinte documentele fiscale pentru control.
Concluzionând, parchetul susţine că deşi inculpatul O F - V avea obligaţia de a furniza organului de control fiscal informaţiile necesare pentru determinarea stării de
fapt fiscale, inculpatul s-a sustras de la îndeplinirea acestei obligaţii, cu toate că a fost invitat de 5 ori de către Garda Financiară.
• Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale atacate în raport de actele şi lucrările dosarului, dar şi în raport de criticile invocate de apelanți, precum şi
din oficiu, conform dispoziţiilor art.417 Cod procedură penala, Curtea constată că apelurile sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare:
• Având în vedere această stare de fapt corect reținută de către prima instanță dar și aspectele recunoscute chiar de către inculpat prin declarația dată în apel, nu
pot fi primite criticile acestuia în sensul neîntrunirii conținutului constitutiv al infracțiunii prev. de art. 9 lit. f din Legea 241/2005.
Astfel, modalitățile alternative ale elemetului material al infracțiunii prev. de art. 9 lit. f din Legea 241/2005 includ nedeclararea, declararea fictiva sau
declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate.
Contrar însă criticilor formulate în apel, instanța constată că modalitatea alternativă a declarării fictive a sediului include tocmai situația incidentă în cazul
inculpatului care, a declarat sediul în localitatea Belinţ nr.556 jud. Timiş, deși societatea nu a funcționat niciodată la acel sediu, inculpatul recunoscând că
sediul a fost stabilit doar formal la acea adresă.
Interpretarea avansată prin criticile din apel, în sensul că, declararea fictivă ar presupune doar situația în care sediul declarat nu ar exista, nu poate fi primită.
Aceasta deoarece, dispozițiile art. 14 din Legea 26/1990 privind registrul comerțului, coroborate cu cele ale art. 17 din Legea 31/1990 privind societăţile
comerciale, instituie expres obligația depunerii documentelor doveditoate care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social,
documente din care, în mod necesar trebuie să rezulte existența imobilului conform evidențelor oficiale de publicitate imobiliară, astfel încât, cu excepția
ipotezei depunerii de înscrisuri falsificate, nici nu ar putea fi declarat un sediu social inexistent, în vederea înființării unei societăți comerciale. Prin urmare,
declararea fictivă a sediului social include tocmai situația în care este declarat un sediu social la care societatea nu a funcționat niciodată, inculpatul
concepând chiar de la înființarea societății că nu va desfășura vreo activitate la sediul declarat, sediu pe care nici măcar nu l-a vizitat, după cum singur
recunoaște, totul în scopul de a se sustragere de la plata obligațiilor fiscale, evitând verificările financiare ale organelor de control fiscal.
~
3.În acest context, analizând criticile din apelul formulat de Direcția Națională Anticorupție-S.T. Timișoara, se constată a fi nefondate, prima instnață în mod
corect dispunând achitatrea inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. art.4 din Legea nr.241/2005.
În conformitate cu prevederile art.4 din Legea nr.241/2005 constituie infracțiunea de evaziune fiscală refuzul nejustificat al unei persoane de a prezenta
organelor competente, după ce a fost somata de 3 ori, documentele legale şi bunurile din patrimoniu, în scopul împiedicării verificărilor financiare, fiscale sau
vamale. Includerea în textul incriminator a caracterului nejustificat al refuzului de a prezenta documentele legale, permite concluzia că fiecare dintre cele 3
somații trebuie să ajungă efectiv la cunoştinţa persoanei convocate anterior datei la care i se cere să prezinte documentele solicitate.
Or, după cum corect a constatat prima instanță, nu se poate aprecia că lăsarea invitațiilor, prin care inculpatului i s-a pus în vedere să prezinte documentele
contabile ale societății, la sediul din localitatea Belinţ nr.556 jud. Timiş, sediu declarat fictiv, ar fi fost primite de către inculpat.
Prin urmare, deși infracțiunile prev. de art. 9 lit. f și art. 4 din Legea 241/2005 au elemente constitutive diferite, în cauza de față, nu sunt întrunite elementele
constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 din Legea 241/2005 întrucât nu s-a stabilit dacă inculpatul a intrat în vreun alt mod în posesia invitațiilor lăsate de
organele de control fiscal, la sediul social fictiv, pentru a se reține refulul nejustificat de a prezenta documentele în vederea împiedicării efectuării controalelor.
Definiție Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani împiedicarea, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condiţiile
prevăzute de lege, în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.
• Subiect activ al infracțiunii poate fi orice persoană, inclusiv o persoană juridică. Participația este posibilă sub toate formele.
• Elementul material constă într-o acțiune făptuitorului de împiedicare, sub orice formă, a organelor competente de a intra, în condiţiile prevăzute de lege, în
sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.
• Conform art.2 lit.g) din Legea nr.241/2005, prin organe competente se înțelege organele care au atribuţii de efectuare a verificărilor financiare, fiscale sau
vamale, potrivit legii, precum şi organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare.
• Dacă prin activitatea de împiedicare se realizează și conținutul infracțiunii de ultraj se aplică regulile concursului de infracțiuni (art.257 din Codul penal-
Amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violențe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de
moarte ori omorul săvârșite împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor
de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se
majorează cu o treime.
• Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru activitatea de stabilire a situaţiei fiscale concrete, cât şi pentru activitatea autorităţii organelor de
control fiscal.
• Infracțiunea se consumă în momentul în care are loc producerea urmării periculoase, respectiv în momentul în care se împiedică efectiv intrarea autorităților
competente să intre , în sedii, incinte ori pe terenuri, cu scopul efectuării verificărilor financiare, fiscale sau vamale.
Definiție:
Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendă reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la
scadenta, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursa.
Prin DECIZIA CURŢII CONSTITUŢIONALE nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 6 iulie 2015, s-a admis excepţia de
neconstituţionalitate a art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, constatându-se că dispoziţiile acestuia sunt
neconstituţionale.
Conform art. 147 alin. (1) din CONSTITUŢIA ROMÂNIEI republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 31 octombrie 2003 dispoziţiile din legile şi
ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei
Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe
durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
În concluzie, în intervalul 6 iulie 2015-20 august 2015, dispoziţiile invocate mai sus sunt suspendate de drept, încetându-şi efectele juridice în data de 21
august 2015, întrucât legiuitorul nu a intervenit pentru modificarea prevederilor atacate.
• Elementul material
• Urmarea imediată constă
• Raportul de cauzalitate dintre fapta inculpatului și urmarea imediată rezultă
• Latura subiectivă presupune săvârșirea faptei cu.
• Infracțiunea se consumă în momentul în care are loc producerea urmării periculoase,
Infracțiunea prevăzută de art.7 alin.(1) din Legea nr.241/2005
Definiție (1) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi deţinerea sau punerea în
circulaţie, fără drept, a timbrelor, banderolelor ori formularelor tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special.
• Subiect activ al infracțiunii poate orice persoana fizică ori persoana juridică. Participația este posibilă sub toate formele.
• Elementul material constă într-o acțiune de a deţine sau pune în circulaţie, fără drept, timbre, banderole ori formulare tipizate, utilizate în
domeniul fiscal, cu regim special.
• Conform art.2 lit.d) din Legea nr.241/2005, prin formulare tipizate cu regim special utilizate în domeniul fiscal se înțelege documente
legale ale căror tipărire, înseriere şi numerotare se realizează în condiţiile actelor normative în vigoare.Timbrele și banderolele se folosesc
pentru comercializarea produselor de alcool și tutun.
• Infracțiunea se consumă în momentul în care are loc producerea urmării periculoase, respectiv în momentul în care inculpatul intră în
posesia sau când are loc punerea în circulaţie, fără drept, a timbrelor, banderolelor ori formularelor tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu
regim special..
Definiție Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi tipărirea, folosirea, deţinerea
sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de timbre, banderole ori formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.
• Subiect activ al infracțiunii poate fi orice persoana fizică, inclusiv o persoana juridică. Participația este posibilă sub toate formele.
• Elementul material constă într-o acțiune alternativă a făptuitorului de a tipări, folosi, deţine sau pune în circulaţie, cu ştiinţă, timbre,
banderole ori formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.
• Latura subiectivă presupune săvârșirea faptei cu intenție directă (cu știință).
• Infracțiunea se consumă în momentul în care are loc producerea urmării periculoase, respectiv în momentul în care se tipărește, folosește,
deţine sau pune în circulaţie, cu ştiinţă, timbre, banderole ori formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsifi cate.
• .
• Studiu de caz ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE-SECŢIA PENALĂ,Decizia penală nr. 332/RC/2014
• În sarcina inculpatului C.C. s-a reţinut că a aderat la un grup infracţional, alături de ceilalţi inculpaţi, în scopul comiterii de infracţiuni de
producere ilegală de alcool, de producere şi punere în circulaţie de timbre, banderole şi formulare tipizate falsificate.
• S-a mai reţinut în sarcina inculpatului C.C. că se ocupa în mod direct de falsificarea prin contrafacerea scrierii pe calculator, şi le preda
inculpaţilor P.V.L. şi R.D.N., pentru punere în circulaţie, de timbre, banderole şi formulare tipizate falsificate de alcool fiind prins cu
asemenea bunuri asupra sa la percheziţie.
• Tot în sarcina inculpatului C.C. s-a mai reţinut că a pus la dispoziţia membrilor grupului timbrele, etichetele şi banderolele falsificate de
alcool şi i-a ajutat astfel pe ceilalţi membri să producă alcool, respectiv produse accizabile ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare
fiscală, fără avizul administraţiei financiare.
• Începând cu anul 2005, inculpaţii P.V.L. şi R.D.N. au pus bazele unui grup infracţional cu ajutorul căruia au distribuit cantităţi însemnate de
băuturi alcoolice, fără documente legale de provenienţă şi având banderole false, la mai mulţi agenţi economici, de regulă din mediul rural
din jud. Timiş şi Arad.
• Băuturile alcoolice în cauză, conform etichetelor aplicate pe recipiente, erau produse de mai multe societăţi comerciale de pe raza jud.
Maramureş şi transportate cu autovehicule aparţinând SC A.F. SRL, fără a se întocmi documente legale în acest sens.
• În prima fază, activitatea infracţională a grupului s-a limitat la cumpărarea „la negru" de cantităţi foarte mari de băuturi spirtoase de la
societăţi furnizoare de asemenea produse, în special de pe raza jud. Maramureş, cum ar fi SC Q. SRL Baia Mare, SC V. SRL Baia Mare, SC
A.P. SRL Ilfov etc. Livrarea mărfii se făcea fără documente contabile, fiind transportată cu mijloace de transport de mic tonaj, preluată de
către P.V.L. şi R.D.N. şi distribuită ulterior de către aceştia, împreună cu ceilalţi membri ai grupului infracţional organizat care aveau rol de
producători, de şoferi şi distribuitori – V.G. şi A.C.C. - la diverse magazine alimentare şi baruri din zona rurală a jud. Arad şi Timiş. Sumele
de bani erau colectate de către aceştia la livrare, fără a se încheia vreun document contabil cu privire la distribuirea băuturilor sau efectuarea
plăţii.
• Pentru băuturile alcoolice, achiziţionate, membrii grupului infracţional organizat - în special cei doi lideri, inculpaţii P.V.L. şi R.D.N. -
efectuau plata prin mandat poştal online, către persoane fizice din cadrul societăţilor furnizoare, fiind astfel identificaţi T.G.G., care a primit
suma totală de 80.500 RON şi C.V.M., care a primit suma de 615.060 RON.
• Ulterior, pe parcursul anului 2006, membrii grupului infracţional au identificat un alt mod de operare, care urma să le aducă un „profit" şi
mai mare, anume prin producerea de băuturi spirtoase direct de către aceştia. În acest sens, liderii grupării inculpaţii P.V.L. şi R.D.N. au
organizat la locuinţa martorului R.A. (mama inculpatului R.D.N.) din loc. Sânmihaiu Român nr. 162B, jud. Timiş, o instalaţie clandestină
de producere de băuturi alcoolice.
• Membrii grupului infracţional au racolat şi alte persoane, cum ar fi N.M., F.S.V. şi V.T., care aveau rolul de a a-i ajuta pe inculpaţi în a
îmbutelia alcool în PET-uri de 0,5 l dintr-un recipient de 1.000 l din plastic, aflat în curtea imobilului, în schimbul unei remuneraţii modice
zilnice. Aceştia lipeau totodată etichetele şi banderolele falsificate pe sticlele PET, rezultând astfel băuturi spirtoase gen băutură spirtoasă cu
aromă de vodcă sau rom.
• Cei care coordonau întreaga activitate desfăşurată în imobilul unde se „fabrica" alcool erau P.V.L. şi R.D.N., aceştia fiind şi cei care
aduceau alcool de concentraţie mare în bidoane de 20 l, ei făcând amestecul în recipientul de 1.000 l cu apă şi diverşi coloranţi. Tot cei doi,
P.V.L. şi R.D.N., au fost cei care au adus PET-urile de 0,5 l şi etichetele şi banderolele falsificate, care erau aplicate pe sticle după ce acestea
erau umplute.
• Alcoolul etilic de 96 de grade era cumpărat de către P.V.L. şi R.D.N. de la diverse persoane cu suma de 6 RON/litru şi prelucrat într-un
recipient de 1000 litri din plastic în amestec cu apă şi coloranţi, rezultând băuturi tip M., vodca S. etc. de 24 de grade.
• După modul descris anterior, se îmbuteliau zilnic din recipientul de 1.000 l aproximativ 50 baxuri a câte 21 sticle PET de 0,5 l cu băuturi
alcoolice - vodcă şi rom - sticle care se încărcau în autovehicule aparţinând lui R.D.N. şi P.V.L., aceştia ocupându-se de distribuţie.
• Pe lângă cei doi inculpaţi, de producerea şi distribuţia băuturilor spirtoase contrafăcute se ocupau şi inculpaţii V.G. şi A.C.C.
• Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005 constituie infracţiune tipărirea, deţinerea sau punerea în circulaţie, cu ştiinţă, de
timbre, banderole sau formulare tipizate, utilizate în domeniul fiscal, cu regim special, falsificate.
• De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 296 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/2003 constituie infracţiune şi producerea de produse
accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare prevăzut la titlul VII, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea
competentă. În acest sens, este de menţionat faptul că alcoolul etilic este menţionat în cuprinsul dispoziţiilor art. 20614 din Legea nr.
571/2003 ca reprezentând un produs ce intră sub incidenţa unui regim special de antrepozitare, regim reglementat de titlul VII indicat mai
sus.
• Nu în ultimul rând, instanţa a reţinut că reprezintă infracţiunea de evaziune fiscală fapta de a omite, în tot sau în parte, evidenţierea, în
actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori evidenţierea, în actele
contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive - art. 9 alin.
(1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005.
• Inculpaţii P.V.L., R.D.N., V.G. şi A.C.C. au recunoscut, atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei de judecată, săvârşirea faptelor
reţinute în sarcina lor.
După cum rezultă din certificatul de expertiză din data de 10 iulie 2006, eliberat în baza raportului de expertiză din 06 iulie 2006 întocmit
de Compania Naţională Imprimeria Naţională banderolele prelevate şi trimise spre expertizare de către Garda Financiară nu sunt autentice
întrucât lipseau fibrele din răşini sintetice la examinarea cu lumină UV, lipsea logo-ul Imprimeriei Naţionale la examinarea cu decodorul optic
asupra foliei holografice, iar în ceea ce priveşte folia holografică securizată s-a constatat că nu conţine elementele grafice de siguranţă la
examinarea cu microscopul.
• În ceea ce priveşte cantitatea de alcool descoperită în urma efectuării percheziţiilor domiciliare, organele de urmărire penală au procedat la
expertizarea acesteia, pentru a se stabili dacă aceasta corespunde parametrilor legali.
• Potrivit concluziilor raportului de expertizare din data de 09 februarie 2007 întocmit de Centrul Naţional pentru încercarea şi expertizarea produselor
„L.", alcoolul folosit la fabricarea băuturii spirtoase nu corespunde normelor legale. Produsul supus expertizării a fost prelevat drept mostră de către
organele de urmărire penală din sticlele de plastic de 0,5 l ridicate cu ocazia efectuării percheziţiei domiciliare la imobilul din loc. Sânmihaiu
Român, jud. Timiş, unde funcţiona instalaţia clandestină de producere de băuturi alcoolice. Mostra prelevată a constat într-un recipient din plastic de
0,5 l care conţinea un lichid maro brun, având aplicată o etichetă conform căreia conţinutul reprezintă băutură spirtoasă produsă şi îmbuteliată de SC
Q. SRL Baia Mare.
• Instanţa de fond a reţinut că în urma percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului C.C., au fost identificate şi mai multe unităţi de
calcul - laptop-uri şi unităţi centrale de calculator, un dispozitiv tip scanner şi mai multe imprimante. De asemenea, a mai fost identificat un top de
hârtie de tipul „color laser".
• Fiind efectuată o percheziţie informatică asupra unuia dintre aceste laptopuri (laptop marca H., HDD marca T.), după cum rezultă din procesul
verbal de percheziţie întocmit la data de 25 octombrie 2006, au fost identificate mai multe fişiere ce conţin imagini scanate de banderole şi etichete
de diverse tipuri, mărci şi societăţi producătoare de băuturi alcoolice, toate acestea de tipul celor aplicate pe recipientele cu băuturi spirtoase
contrafăcute. Aceste fişiere au fost evidenţiate în cuprinsul procesului verbal de percheziţie.
• Nici de această dată inculpatul C.C. nu a oferit o explicaţie plauzibilă în legătură cu prezenţa acelor fişiere în calculatorul care îi aparţine. El a
menţionat că laptopul a fost împrumutat o perioadă de timp inculpatului R.D.N., iar după ce acesta i l-a restituit nu l-a mai folosit. Chiar şi acceptând
această explicaţie, deşi este greu de crezut că inculpatul C.C. a acceptat să împrumute un laptop unei persoane despre care a afirmat că nu-i este
prieten, instanţa de fond a constatat că, potrivit declaraţiilor inculpatului C.C., laptopul i-a fost restituit cu aproximativ 3 săptămâni înainte de
momentul efectuării percheziţiei. Percheziţia domiciliară a avut loc la data de 24 octombrie 2006, de unde rezultă că, luând în considerare
declaraţiile inculpatului C.C., laptopul i-a fost restituit la începutul lunii octombrie 2006. Or, având în vedere procesul verbal de percheziţie
informatică existent la dosarul de urmărire penală, s-a constatat că fişierele conţinând imagini scanate de banderole şi etichete de diverse tipuri au
fost create sau accesate în perioada 10 octombrie 2006 - 24 octombrie 2006, perioadă în care, potrivit susţinerilor inculpatului C.C., laptopul s-a aflat
în posesia sa.
• instanţa a reţinut că pe acelaşi laptop au fost identificate şi aplicaţiile software „A.P." şi „C.", folosite la crearea şi modificarea fişierelor
grafice.
• În acest context, ţinând seama de declaraţiile inculpatului R.D.N. şi ale martorului V.T., şi observând şi procesele-verbale de percheziţie
domiciliară şi informatică, instanţa a constatat că faptele inculpatului C.C. de a tipări, prin falsificare pe calculator, şi deţine banderole şi
etichete cu un regim special, folosite în domeniul fiscal pentru accizarea produselor ce conţin alcool, constituie infracţiunea de evaziune
fiscală prevăzută de art. 7 alin. (2) din Legea nr. 241/2005.
• Instanţa a constatat că, potrivit dispoziţiilor art. 26 C. pen., complicitatea este acea formă a participaţiei penale ce constă în înlesnirea sau
ajutarea, cu intenţie, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o altă persoană.
• Ca atare, instanţa de fond a apreciat că fapta inculpatului C.C. de a pune la dispoziţia coinculpaţilor a etichetelor şi banderolelor falsificate
şi de a-i ajuta astfel la producerea alcoolului de contrabandă în afara antrepozitului fiscal, constituie infracţiunea de complicitate la
contrabandă prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 296 lit. b) din Legea nr. 571/2003.
• În baza art. 11 din Legea nr. 241/2005 instanţa a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale
inculpaţilor până la concurenţa sumelor de bani acordate cu titlu de daune materiale.
• În temeiul art. 118 lit. a) C. pen. instanţa a confiscat de la inculpaţi întreaga cantitate de alcool, precum şi toate etichetele şi banderolele
fiscale falsificate, indicate în cuprinsul procesului verbal de percheziţie efectuată la locuinţa numitei R.A., urmând ca etichetele şi
banderolele fiscale falsificate să fie anulate.
• Nu în ultimul rând, în baza art. 118 lit. b) C. pen. instanţa a confiscat de la inculpatul C.C. un laptop marca H., având HDD marca T., folosit
la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Definiție Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă stabilirea cu rea-credință de
către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau
restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.
Prin contribuabil se înțelege orice persoana fizică ori juridică sau orice alta entitate fără personalitate juridică care datorează impozite, taxe, contribuţii
şi alte sume bugetului general consolidat. (art.2 lit.b din Legea nr.241/2005)
Subiectul activ si participația penală. Subiect activ al infracțiunii este calificat și este doar un contribuabil, persoană fizică sau persoană juridică,
care este parte a unui raport de drept fiscal, ce conține o rambursare (este înregistrat ca și plătitor de TVA și determină pentru o perioadă fiscală o sumă
negativă de taxă) sau o restituire (a avut/are calitatea de subiect pasiv pentru o anumită creanță fiscală și generează, prin mecanismul infracţional
calitatea de subiect activ pentru o anumită creanță de la bugetul general consolidat). Ioana Maria COSTEA ,, Scurtă comparație privind două infracțiuni
de ”evaziune fiscală” – art. 9 alin. (1) lit. c) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005” https://www.juridice.ro/419356/scurta-comparatie-privind-doua-
infractiuni-de-evaziune-fiscala-art-9-alin-1-lit-c-si-art-8-alin-1-din-legea-nr-2412005.html)
• Poate fi subiect activ și persoana fizică care reprezintă persoana juridică. Participația este posibilă sub toate formele.
• Latura obiectivă. Elementul material constă într-o acțiune a făptuitorului de stabilire cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor
sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat
ori compensări datorate bugetului general consolidat.
• Acţiunea de stabilire are un sens larg, în sensul de manopere contabile şi fiscale, prin care pentru o anumită perioadă fiscală (lună, semestru,
an) contribuabilul generează prin înregistrarea sau declararea de operaţiuni fictive sau prin omiterea înregistrării sau declarării unor fapte
sau acte juridice o diferenţă pozitivă între TVA în aval/suma plătită de fapt, cu titlu de impozit, taxă sau contribuţie şi TVA în amonte/suma
datorată de drept , în baza cărora, contribuabilul direct (prin declaraţie fiscală) ori organul fiscal indus în eroare (prin decizie de impunere)
determină o creanţă de rambursat ori de restituit de la bugetul de stat (I.M.Costea)
 Decizia nr.7405/22.11.2013 a ÎCCJ – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal stabilește că: acordarea dreptului de deducere a taxei pe
valoarea adăugată este condiţionată de îndeplinirea atât a cerinţelor de fond, cât şi a celor de formă, primele vizând însăşi existenţa
dreptului de deducere, iar celelalte condiţiile de exercitare a acestuia.
• În cazul infracţiunii de la art. 8 alin. (1), stabilirea obligaţiilor fiscale prin declaraţie fiscală ori decizie de impunere este o condiţie pentru
existenţa infracţiunii, fiind necesar un titlu de creanţă pentru a se cuantifica suma de rambursat ori de restituit (I.M. Costea)
• Urmarea imediată constă într-un rezultat, obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul
general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.
• Raportul de cauzalitate dintre fapta inculpatului și urmarea imediată trebuie dovedit.
• Latura subiectivă presupune săvârșirea faptei cu intenție directă (rea - credință).
• Tentativa la acesta infracțiune se pedepsește.
• Infracțiunea se consumă în momentul în care are loc producerea rezultatului, respectiv în momentul în care se obține fără drept rambursări,
restituiri ori compensări bugetului general consolidat.
• HOTĂRÂREA CURȚII EUROPENE DE JUSTIȚIE (Camera a treia) din 21 iunie 2012
• Articolul 167, articolul 168 litera (a), articolul 178 litera (a), articolul 220 punctul 1 și articolul 226 din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind
sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretate în sensul că se opun unei practici naționale în temeiul căreia autoritatea fiscală refuză unei persoane
impozabile dreptul de a deduce din valoarea taxei pe valoarea adăugată pe care o datorează valoarea taxei datorate sau achitate pentru serviciile care i‑au fost furnizate
pentru motivul că emitentul facturii aferente acestor servicii sau unul dintre prestatorii săi a săvârșit nereguli, fără ca această autoritate să dovedească, având în vedere
elemente obiective, că persoana impozabilă respectivă știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicată într‑o fraudă
săvârșită de emitentul menționat sau de un alt operator care intervine în amonte în lanțul de prestații.
• 2) Articolul 167, articolul 168 litera (a), articolul 178 litera (a) și articolul 273 din Directiva 2006/112 trebuie interpretate în sensul că se opun unei practici naționale în
temeiul căreia autoritatea fiscală refuză dreptul de deducere pentru motivul că persoana impozabilă nu s‑a asigurat că emitentul facturii aferente bunurilor pentru care se
solicită exercitarea dreptului de deducere avea calitatea de persoană impozabilă, că dispunea de bunurile în cauză și era în măsură să le livreze și că a îndeplinit obligațiile
privind declararea și plata taxei pe valoarea adăugată sau pentru motivul că persoana impozabilă respectivă nu dispune, în plus față de factura menționată, de alte documente
de natură să demonstreze că împrejurările menționate sunt întrunite, deși condițiile de fond și de formă prevăzute de Directiva 2006/112 pentru exercitarea dreptului de
deducere sunt îndeplinite, iar persoana impozabilă nu dispunea de indicii care să justifice presupunerea existenței unor nereguli sau a unei fraude în sfera emitentului
menționat.
• HOTĂRÂREA CURȚII EUROPENE DE JUSTIȚIE (Camera a cincea) din 22 octombrie 2015, Cauza C-277/14:
• Dispozițiile celei de A șasea directive 77/388/CEE a Consiliului din 17 mai 1977 privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la
impozitele pe cifra de afaceri – sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată: baza unitară de evaluare, astfel cum a fost modificată prin Directiva
2002/38/CE a Consiliului din 7 mai 2002, trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul
principal, prin care nu i se recunoaște unei persoane impozabile dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată datorate sau achitate pentru bunuri
care i‑au fost livrate pentru motivele că factura a fost emisă de un operator care trebuie considerat, având în vedere criteriile prevăzute de această
reglementare, drept un operator inexistent și că este imposibil să se stabilească identitatea adevăratului furnizor al bunurilor, cu excepția cazului în
care se stabilește, în raport cu elemente obiective și fără a se solicita din partea persoanei impozabile verificări a căror sarcină nu îi revine, că această
persoană impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că livrarea menționată era implicată într‑o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată, aspect a cărui
verificare este de competența instanței de trimitere.
• Deși o astfel de persoană impozabilă poate fi obligată, în cazul în care dispune de indicii care permit să se bănuiască existența unor nereguli sau
fraude, să se informeze cu privire la operatorul de la care intenționează să achiziționeze bunuri sau servicii pentru a se asigura de fiabilitatea
acestuia, administrația fiscală nu poate impune totuși în general respectivei persoane impozabile, pe de o parte, să verifice dacă emitentul facturii
aferente bunurilor și serviciilor pentru care se solicită exercitarea acestui drept dispunea de bunurile în cauză și era în măsură să le livreze și dacă
și‑a îndeplinit obligațiile privind declararea și plata TVA‑ului pentru a se asigura că nu există nereguli sau fraude la nivelul operatorilor din amonte
sau, pe de altă parte, să dispună de documente în această privință (a se vedea în acest sens Hotărârea Mahagében și Dávid, C‑80/11 și C‑142/11,
EU:C:2012:373, punctele 60 și 61, Hotărârea Stroy trans, C‑642/11, EU:C:2013:54, punctul 49, precum și Ordonanța Jagiełło, C‑33/13,
EU:C:2014:184, punctele 38 și 39).
• HOTĂRÂREA CURȚII EUROPENE DE JUSTIȚIE (Camera a doua), din 19 octombrie 2017, în cauza C‑101/16,
• Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie să fie interpretată în sensul
că se opune unei reglementări naționale precum cea în discuție în cauza principală, în temeiul căreia dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată
este refuzat unei persoane impozabile pentru motivul că operatorul care i‑a furnizat o prestare de servicii în schimbul unei facturi pe care figurează
separat prețul și taxa pe valoarea adăugată a fost declarat inactiv de administrația fiscală a unui stat membru, această declarare a inactivității fiind
publică și accesibilă pe internet oricărei persoane impozabile în acest stat, atunci când acest refuz al dreptului de deducere este sistematic și definitiv,
nepermițând să se facă dovada absenței unei fraude sau a unei pierderi de venituri fiscale.
• HOTĂRÂREA CURȚII EUROPENE DE JUSTIȚIE (Camera a doua), din 19 octombrie 2017, în cauza C‑101/16,
• Referitor la întrebările formulate, Curtea subliniază (paragr. 51-52) că în repetate rânduri a statuat că administrația nu poate impune persoanei
impozabile să întreprindă verificări complexe și aprofundate referitoare la un furnizor, transferând de fapt în sarcina acesteia actele de
control care sunt în atribuția acestei administrații (în acest sens se citează Hotărârea din 21 iunie 2012, Mahagében și Dávid, C-80/11 și C-
142/11, EU:C:2012:373, punctul 65, precum și Hotărârea din 31 ianuarie 2013, Stroy trans, C-642/11, EU:C:2013:54, punctul 50).
• În schimb, Curtea subliniază că nu este contrar dreptului Uniunii să se ceară ca un operator să ia orice măsură care i s-ar putea solicita în
mod rezonabil pentru a se asigura că operațiunea pe care o efectuează nu determină participarea sa la o fraudă fiscală (în acest sens se
citează Hotărârea din 27 septembrie 2007, Teleos și alții, C-409/04, EU:C:2007:548, pct. 65 și 68, precum și Hotărârea din 21 iunie 2012,
Mahagében și Dávid, C-80/11 și C-142/11, EU:C:2012:373, pct. 54).
• În această privință, Curtea a constatat că reglementarea națională în discuție în litigiul principal nu transferă în sarcina persoanei impozabile
măsurile de control care revin administrației, ci o informează cu privire la rezultatul unei anchete administrative din care rezultă că un contribuabil
declarat inactiv nu mai poate fi controlat de autoritatea competentă fie pentru că respectivul contribuabil nu și-a mai îndeplinit obligațiile de
declarare impuse de lege, fie pentru că a declarat informații de identificare a sediului social care nu permit autorității fiscale în cauză să îl identifice
sau pentru că nu își desfășoară activitatea la sediul social sau la domiciliul fiscal declarat.
• Singura obligație impusă persoanei impozabile constă, astfel, în consultarea listei contribuabililor declarați inactivi afișate la sediul ANAF și
publicate pe pagina de internet a acesteia, o asemenea verificare fiind, pe de altă parte, ușor de efectuat.
• Curtea subliniază (paragr. 56) că, deși nedepunerea declarațiilor fiscale prevăzute de lege poate fi considerată indiciu de fraudă, aceasta nu
dovedește în mod irefutabil existența unei fraude privind TVA-ul. În plus, din elementele furnizate Curții reiese că, sub rezerva verificărilor care
trebuie efectuate de instanța de trimitere, chiar dacă contribuabilul și-ar fi regularizat situația și ar fi obținut radierea sa de pe lista contribuabililor
înscriși ca inactivi, sancțiunea prevăzută la art. 11 alin. (12) din Codul fiscal ar fi fost menținută, astfel încât persoana care cumpără bunul sau
serviciul nu și-ar fi putut redobândi dreptul de deducere a TVA-ului. În schimb, art. 11 alin. (11) din Codul fiscal prevede că contribuabilul
„reactivat” est autorizat, după „reactivarea” sa, să recupereze TVA-ul a cărui deducere a fost refuzată în perioada de inactivitate.
• HOTĂRÂREA CURȚII EUROPENE DE JUSTIȚIE, (Camera a șaptea) din 13 februarie 2014, în cauza C-18/13
• Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretată în
sensul că se opune ca o persoană impozabilă să deducă taxa pe valoarea adăugată care figurează pe facturile emise de un furnizor atunci
când, deși serviciul a fost prestat, se dovedește că acesta nu a fost prestat efectiv de respectivul furnizor sau de subcontractantul său, în
special pentru că aceștia din urmă nu dispuneau de personalul, de mijloacele fixe și de activele necesare, că costurile pentru prestarea
serviciului nu au fost înscrise în registrele lor contabile sau că identitatea persoanelor care au semnat anumite documente în calitate de
furnizori s-a dovedit inexactă, cu condiția dublă ca astfel de fapte să constituie un comportament fraudulos și să se dovedească, având în
vedere elementele obiective furnizate de autoritățile fiscale, că persoana impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe că operațiunea invocată ca
temei pentru dreptul de deducere era implicată în această fraudă, ceea ce revine instanței de trimitere să verifice.
• Atunci când instanțele naționale au obligația sau posibilitatea să opună din oficiu motivele de drept întemeiate pe o normă obligatorie de
drept național, acestea trebuie să o facă în temeiul unei norme obligatorii de drept al Uniunii precum cea care impune autorităților și
instanțelor naționale să refuze acordarea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată dacă se stabilește, în raport cu elemente
obiective, că acest drept este invocat în mod fraudulos sau abuziv. Revine acestor instanțe, în aprecierea caracterului fraudulos sau abuziv al
invocării acestui drept de deducere, sarcina să interpreteze dreptul național, în măsura posibilului, în lumina textului și a finalității
Directivei 2006/112, pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta, ceea ce impune ca ele să facă tot ce ține de competența lor luând în
considerare ansamblul dispozițiilor de drept intern și aplicând metodele de interpretare recunoscute de acestea.
• Directiva 2006/112, prin faptul că impune în special, potrivit articolului 242 din aceasta, oricărei persoane impozabile să țină o contabilitate
suficient de detaliată pentru a permite aplicarea taxei pe valoarea adăugată și controlarea aplicării taxei pe valoarea adăugată de către
autoritățile fiscale, trebuie interpretată în sensul că nu se opune ca statul membru în cauză, în limitele prevăzute la articolul 273 din aceeași
directivă, să impună oricărei persoane impozabile să respecte în această privință ansamblul normelor naționale de contabilitate conforme
standardelor internaționale de contabilitate, cu condiția ca măsurile adoptate în acest sens să nu depășească ceea ce este necesar pentru
atingerea obiectivelor privind asigurarea colectării în mod corect a taxei și prevenirea evaziunii. În această privință, Directiva 2006/112 se
opune unei dispoziții naționale conform căreia serviciul se consideră prestat atunci când sunt îndeplinite condițiile pentru recunoașterea
veniturilor obținute din prestarea respectivă.
Definiție Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amendă asocierea în vederea stabilirii cu rea-
credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau
restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.
• Subiect activ al infracțiunii poate fi orice persoana fizică sau persoana juridică. Participația este posibilă sub toate formele.
• Elementul material constă într-o acțiune de asociere în vederea stabilirii cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca
rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului
general consolidat.
• Infracțiunea prev. de art.8 alin. (2) din Legea nr.241/2005 este o formă a pluralității de infractori - alături de pluralitatea naturală și de pluralitatea ocazională
(participația penală) , creată prin asocierea sau gruparea mai multor persoane în vederea săvârșirii de infracțiuni, cu particularitatea că obiectul asocierii este
săvârșirea infracțiunii de stabilirii cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor
sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.
• Ca și text, infracțiunea prevăzută de art. art.8 alin. (2) din Legea nr.241/2005, a preluat din conținutul fostului art.323 din vechiul cod penal ,, Asocierea în
vederea săvârșirii de infracțiuni”, respectiv Fapta de a se asocia sau de a iniția constituirea unei asocieri în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni,
altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani, fără a se
putea depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce intră în scopul asocierii.(2) Dacă fapta de asociere a fost urmată de săvârșirea unei infracțiuni,
se aplică celor care au săvârșit infracțiunea respectivă pedeapsa pentru acea infracțiune în concurs cu pedeapsa prevăzută în alin. (1).
• Prin această particularitate se deosebește de infracțiunea prevăzută de art.367 din Codul penal, care a preluat atât dispozițiile art. 7 din Legea nr. 39/2003
privind prevenirea și combaterea criminalității organizate - în reglementarea anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare
a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal -, cât și pe cele ale art. 323 din Codul penal din 1969 și ale art. 8 din Legea nr. 39/2003, și care sancționează
inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup cu închisoarea de la unu la 5 ani și
definește „grupul infracțional organizat“ ca fiind „grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și
pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni“
• Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 35/2021, paragr.15, a observat că, spre deosebire de celelalte două forme ale pluralității de infractori,
pluralitatea constituită se caracterizează prin aceea că ia naștere prin simplul fapt al asocierii sau grupării mai multor persoane în vederea săvârșirii de
infracțiuni - indiferent dacă această asociere sau grupare a fost sau nu urmată de punerea în practică a vreunuia dintre proiectele infracționale -, fiind
incriminată prin voința legiuitorului tocmai din cauza caracterului periculos al grupării, care este structurată, de regulă, în trepte sau niveluri de comandă, cu
sarcini precise, ierarhizări exacte, disciplină și subordonare. Condițiile de existență a pluralității constituite sunt următoarele: a) să existe o grupare de mai
multe persoane; b) gruparea să fie constituită pe o anumită perioadă de timp, să nu aibă caracter ocazional; c) gruparea să aibă un program infracțional și o
structură ierarhică.
• Curtea Constituțională a definit, în aceeași Decizie , paragr.18-19, acțiunile prevăzute de dispozițiile alin. (1) al art. 367 din Codul penal ca modalități
alternative de realizare a elementului material al laturii obiective a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, respectiv inițierea,
constituirea, aderarea sau sprijinirea, reținând că prin „inițiere“ se înțelege punerea în aplicare a planului de organizare a unui grup infracțional, ceea ce
presupune planificarea acțiunii și contactarea unor persoane care trebuie convinse de avantajele pe care le poate produce activitatea ilicită concertată,
sancționarea efectivă a inițiatorului fiind posibilă doar dacă acțiunile acestuia conduc la constituirea grupului. Acțiunea de „constituire“ presupune asocierea
efectivă a trei sau mai multor persoane, prin realizarea acordului de voință pentru a organiza un grup care să pregătească și să pună în aplicare planurile
săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni. „Aderarea“ presupune intrarea efectivă a făptuitorului ca membru într-un grup care preexistă, chiar dacă nu
cunoaște în detaliu planul acestuia. Aderarea poate fi și tacită, aceasta putând reieși din activitățile desfășurate în cadrul grupului. „Sprijinirea“ presupune un
ajutor dat grupului de către o persoană din afara acestuia.
• Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru activitatea de stabilire a situaţiei fiscale concrete, cât şi pentru activitatea autorităţii organelor de
control fiscal.
• Tentativa la acesta infracțiune se pedepsește.
• Infracțiunea se consumă în momentul în care are loc producerea urmării periculoase, respectiv în momentul în care se realizează asocierea în vederea
stabilirii cu rea-credință de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor, având ca rezultat obținerea, fără drept, a unor sume de bani cu titlu de
rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat.
Infracțiunea prevăzută de art.9 alin.(1) lit. a) din Legea
nr.241/2005
Definiție Constituie infracțiunea de evaziune fiscală și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amenda
ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, dacă fapta este săvârșită în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a
pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.
(3) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a
pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 7 ani.
Subiectul activ si participația penală. Subiect activ al infracțiunii poate fi atât o persoana fizică cât și o persoana juridică. Participația este posibilă
sub toate formele.Responsabilitatea pentru activitatea financiar-contabilă, revine atât administratorilor, cât şi contabililor. Administratorul companiei
este direct răspunzător pentru organizarea contabilităţii, în timp ce persoana ce conduce efectiv contabilitatea - contabilul-şef, directorul economic,
firma de contabilitate - va fi direct răspunzător pentru nerespectarea reglementărilor contabile. (DCC nr.673/2016).
• Latura obiectivă. Elementul material constă într-o acțiune de sustragere de la plata obligațiilor fiscale prin ascunderea bunului ori a sursei
impozabile sau taxabile. Potrivit art. 2 din Legea nr. 241/2005, în înţelesul legii, expresia "obligaţii fiscale" se referă la obligaţiile prevăzute de
Codul fiscal şi de Codul de procedură fiscală.Termenul de "obligaţie fiscală" este definit şi în art. 1 pct. 27 din Codul de procedură fiscală din 2015,
iar potrivit art. 1 alin. (1) din Codul fiscal din 2015, acest cod stabileşte cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii
prevăzute la art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ.
• Potrivit art. 22 din Codul de procedură fiscală, prin obligaţii fiscale, în sensul acestui cod, se înţelege: obligaţia de a declara bunurile şi veniturile
impozabile sau, după caz, impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; obligaţia de a calcula şi de a înregistra
în evidenţele contabile şi fiscale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; obligaţia de a plăti la termenele
legale impozitele, taxele, contribuţiile şi alte sume datorate bugetului general consolidat; obligaţia de a plăti dobânzi, penalităţi de întârziere sau
majorări de întârziere, după caz, aferente impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi altor sume datorate bugetului general consolidat, denumite obligaţii de
plată accesorii; obligaţia de a calcula, de a reţine şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele şi contribuţiile
care se realizează prin stopaj la sursă; orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.
• Sursa impozabilă nu trebuie confundată cu modul de calcul al taxelor, acesta din urmă reprezentând un mod de interpretare a taxelor aplicabile în
raport de veniturile realizate și sursa acestor venituri. (decizia ÎCCJ nr.3907/28.11.2012)
Infracțiunea prevăzută de art.9 alin.(1) lit. a) din Legea nr.241/2005
• În accepţiunea legii, acţiunea de ascundere se poate realiza în fapt prin întocmirea sau deţinerea de documente false privind provenienţa,
apartenenţa sau circulaţia bunului.
• Infracţiunea are ca element material al situaţie premisă existenţa unei obligaţii legale de a plăti taxe sau impozite pentru anumite activităţi prestate
sau bunuri deţinute.(ÎCCJ, Secția pen., dec. nr. 3907/2012) Diferențierea se face prin raportare la natura venitului realizat și sistemul contabil
aplicabil activității generatoare de venituri, dar sursa impozabilă sau taxabilă nu trebuie să fie nici ocultă, nici exclusiv licită; „originea ilicită a
veniturilor – realizate dintr-o activitate prohibită sau dintr-o dobândire frauduloasă, nu justifică ca acestea să fie sustrase de la impunere”. În
susținerea acestei opinii, se invocă dispozițiile art. 14 alin. (1) C.proc.fisc., conform cărora veniturile, alte beneficii și valori patrimoniale sunt
supuse legii fiscale indiferent dacă sunt obținute din activități ce îndeplinesc sau nu cerințele altor dispoziții legale.(Ioana Maria Costea
Evaziunea fiscală, Ed.hamangiu 2019)
• În ce priveşte sintagma "bun sau sursă impozabilă sau taxabilă", Curtea Constituțională a apreciat că prin aceasta se înţelege toate veniturile şi
bunurile pentru care contribuabilii datorează impozite sau taxe, precum şi orice act sau fapt generator de venituri care sunt supuse impozitării sau
taxării.(DCC nr. 817/2015 și DCC nr. 677/2016)
• Utilizarea unui număr mare de tranzacții fictive și societăți comerciale de tip fantomă poate asigura ascunderea obiectului sau sursei impozabile
sau taxabile prin îngreunarea identificării dimensiunii reale a operațiunilor derulate și a veniturilor realizate și, prin aceasta, sustragerea în
întregime de la plata obligațiilor fiscale.
• Urmarea imediată, chiar și în forma neagravantă, constă în producerea unui prejudiciu, în funcție de recuperarea căruia care se va putea sau se va
dispune soluții judiciare care nu presupun aplicarea pedepsei cu închisoarea sau chiar nepedepsirea dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul
judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul,
la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral.
• Raportul de cauzalitate dintre fapta inculpatului și urmarea imediată trebuie demonstrat.
• Latura subiectivă presupune săvârșirea faptei cu intenție directă, calificată prin scop:sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale (DCC
199/2016, DCC 673/2016).
• Tentativa și consumarea. Tentativa la acesta infracțiune nu se pedepsește.
• Infracțiunea se consumă în momentul în care are loc producerea urmării periculoase, respectiv în momentul în care se împlinește termenul de
nr.241/2005
• În ceea ce privește produsele accizabile, s-a apreciat că incriminarea de la art. 452 C.fisc. are caracter de normă specială și se va reține
doar aceasta. Pentru cazul în care plătitorul de TVA realizează operațiuni oculte, sunt incidente dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea
nr. 241/2005 ori, după caz, cele de la art. 8, acesta având în toate cazurile obligația de a evidenția operațiunile economice realizate.(Ioana
Costea)
• Studiu de caz ÎCCJ-Secția penală, Decizia nr.3907/2012
• -În ceea ce priveşte nedeclararea veniturilor unei persoane fizice, trebuie făcută distincţia între veniturile pentru care există atât obligaţia
declarării, cât şi aceea a evidenţierii şi veniturile pentru care există doar obligaţia declarării. Astfel, pentru veniturile pentru care există atât obligaţia
evidenţierii, cât şi obligaţia declarării, dacă veniturile au fost evidenţiate în actele contabile sau în alte documente legale, dar nu au fost declarate la
organul fiscal competent, atunci nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzute în art. 9 alin. (1) lit. a) din
Legea nr. 241/2005, deoarece nu se poate spune că s-a realizat o ascundere a veniturilor impozabile în condiţiile în care organele fiscale pot lua
cunoştinţă de veniturile realizate prin simpla verificare a actelor contabile ale contribuabilului, şi nici ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr.
241/2005, referitoare la omisiunea evidenţierii, deoarece veniturile au fost evidenţiate, doar că acestea nu au fost declarate. În cazul veniturilor
pentru care există doar obligaţia declarării, dacă nu au fost declarate, suntem în prezenţa infracţiunii prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea
nr. 241/2005.
• Pentru veniturile pentru care există atât obligaţia evidenţierii cât şi a obligaţia declarării, în cazul nedeclarării acestora vor putea fi
îndeplinite doar elementele constitutive ale infracţiunii reglementate de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea
evaziunii fiscale, fără a se putea reţine un concurs de infracţiuni între cea prevăzută Ia art. 9 lit. a) şi cea de la art. 9 lit. b).
• În speţă, inculpatul a fost acuzat că ar fi realizat activităţi comerciale prin construirea şi vânzarea cu caracter de continuitate a unor imobile, fără
a se înregistra ca plătitor de TVA, faptă care conform acuzării constituie infracţiunea de evaziune fiscală. Înalta Curte a reţinut că, în cazul în care o
persoană fizică nu se înregistrează ca plătitor de TVA, evaziunea fiscală există doar dacă bunul sau sursa impozabilă au fost ascunse, nu şi atunci
când autorităţile fiscale cunoşteau sursa impozabilă, întrucât persoana a înregistrat proprietăţile imobiliare la cartea funciară, precum şi la
administraţia financiară şi a plătit impozitele aferente transferului proprietăţilor imobiliare, realizat prin procedura notarială.
nr.241/2005
• Studiu de caz. ÎCCJ, Decizia nr. 385/2015
• Acuzaţia în materie penală formulată împotriva inculpatului A. constă în aceea că în calitate de avocat în cadrul Baroului Bucureşti, nu a declarat
veniturile realizate în perioada 01 ianuarie 2006 – 31 decembrie 2010, sustrăgându-se de la plata impozitului pe venit şi, în plus, nu s-a înregistrat ca
plătitor de TVA şi, implicit, nu a depus deconturi de TVA în perioada menţionată, sustrăgându-se de ta plata TVA aferentă operaţiunilor desfăşurate.
• Instanţa de fond a constatat că fapta inculpatului A., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, care în perioada 2006-2010, nu a depus declaraţii de venit,
nu s-a înregistrat ca plătitor de TVA, nu a evidenţiat TVA în facturile fiscale emise şi nu a depus deconturi de TVA, ascunzând practic sursa
impozabilă şi sustrăgându-se de la plata sumei de 885,812 RON, reprezentând impozit pe venit, TVA şi majorări de întârziere, întruneşte elementele
constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
(1969) şi art. 5 C. pen.
• Faţă de acuzaţia în materie penală aşa cum este formulată, Înalta Curte reţine că, deşi se face referire la cele două aspecte - cea referitoare la
impozitul pe venit - atât obligaţia declarării cât şi aceea a evidenţierii, respectiv cea referitoare la plata TVA - numai obligaţia declarării.
Ministerul Public a înţeles să le exercite sub aceeaşi încadrare juridică prevăzută la art. 9 lit. a) referitoare la ascunderea sursei impozabile
pe tot parcursul procesului penal - faza de urmărire penală, faza judecăţii în fond şi fază judecăţii în apel.
• Mai mult, Ministerul Public nu a făcut nici un fel de analiză asupra incidenţei modificărilor legislative succesive referitoare la obligaţia de
solicitare de înregistrare ca plătitor de TVA în raport de care se poate angaja răspunderea penală, fiind avut în vedere doar punctul de vedere
al organului fiscal, cu toate că perioada cuprinsă în acuzaţia penală vizează perioada a 4 ani calendaristici în care au avut loc succesive
modificări legislative în domeniul fiscal, deşi contribuabilul nu a fost supus niciunui control, iar toate veniturile au fost constatate ca fiind
înregistrate în contabilitatea acestuia.
• Se reţine că Ministerul Public a preluat constatarea organului fiscal potrivit căruia depăşind plafonul de 200.000 RON menţionat în art. 152
din Legea nr. 571/2003 - în vigoare la 02 mai 2006 - inculpatul ar fi avut obligaţia să se înregistreze ca plătitor de TVA, fără a observa ca
această sumă a fost modificată câteva luni mai târziu, prin Legea nr. 343/2006 din 17 iulie 2006, la 35.000 euro.
• Totuşi, această analiză a fost efectuată în cursul procesului penal, în faţa instanţei de fond, cu ocazia efectuării expertizei contabile în care
se precizează că numai pentru perioada a trei ani, 2007-2010 ar fi existat obligaţiei de înregistrare ca plătitor de TVA.
nr.241/2005
• Studiu de caz. ÎCCJ, Decizia nr.385/2015
• Cu toate acestea, instanţa de fond a reţinut ca fapta inculpatului A., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, care în perioada
2006-2010, nu a depus declaraţii de venit, nu s-a înregistrat ca plătitor de TVA, nu a evidenţiat TVA în facturile fiscale
emise şi nu a depus deconturi de TVA, ascunzând practic sursa impozabilă şi sustrăgându-se de la plata sumei de 885.812
RON, reprezentând impozit pe venit, TVA şi majorări de întârziere, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de
evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (1969)
şi art. 5 C. pen.
• În atare condiţii, Înalta Curte nu are posibilitatea ca în apel să adauge la acuzaţia iniţială această operaţiune fiind contrară
prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
• Aşadar, cum în speţa s-a stabilit că inculpatul A. a înregistrat în contabilitate toate veniturile sale, aspect de altfel
recunoscut încă din timpul urmăririi penale, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiuni
de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 lit. a) din Legea nr. 241/2005, nici sub aspectul laturii obiective şi nici sub aspectul
laturii subiective, singura soluţie ce se impune în legătură cu această infracţiune fiind achitarea.
Infracțiunea prevăzută de art.9 alin.(1) lit. b) din Legea
nr.241/2005
Definiție Constituie infracțiune de evaziune fiscală și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amenda,
omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a
veniturilor realizate, fapte săvârșite în scopul sustragerii e de la îndeplinirea obligațiilor fiscale;
(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita
minimă a pedepsei prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.
Subiectul activ si participația penală. Subiect activ al infracțiunii este calificat și poate fi un contribuabil, persoana fizică sau persoana
juridică. Participația este posibilă sub toate formele.În opinia noastră, în consens cu DCC nr.673/2016, poate fi subiect activ și persoana fizică
sau juridică angajată să țină evidența contabilă , opinia CCR fiind că, în ceea ce priveşte responsabilitatea pentru activitatea financiar-
contabilă, aceasta revine atât administratorilor, cât şi contabililor. Administratorul companiei este direct răspunzător pentru organizarea
contabilităţii, în timp ce persoana ce conduce efectiv contabilitatea - contabilul-şef, directorul economic, firma de contabilitate - va fi direct
răspunzător pentru nerespectarea reglementărilor contabile. (în sens contrar a se vedea Al.Boroi ed.a 6-a, p.138).
• Elementul material constă într-o acțiune comisivă prin omisiune a inculpatului de omisiune, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele
contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, fapte săvârșite în scopul sustragerii
e de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
• Acţiunile şi inacţiunile enunţate în art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu
modificările ulterioare, care se referă la aceeaşi societate comercială, reprezintă variante alternative de săvârşire a faptei, constituind o
infracţiune unică de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din legea anterior menţionată.(ICCJ-CDCD-decizia nr.25/2017)
Infracțiunea prevăzută de art.9 alin.(1) lit. b) din Legea
nr.241/2005
• Urmarea imediată, chiar și în forma neagravantă, constă în producerea unui prejudiciu, în funcție de recuperarea căruia care se va putea
sau se va dispune soluții judiciare care nu presupun aplicarea pedepsei cu închisoarea sau chiar nepedepsirea dacă în cursul urmăririi
penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat
cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral.
• Latura subiectivă presupune săvârșirea faptei cu intenție directă, calificată prin scop, calificată prin scop, sustragerea de la îndeplinirea
obligațiilor fiscale (DCC 199/2016, DCC 673/2016).
• Infracțiunea se consumă în momentul în care are loc producerea urmării periculoase, respectiv în momentul în care se se împlinește
termenul de declarare și de plată a obligațiilor fiscale.
Infracțiunea prevăzută de art.9 alin.(1) lit. c) din Legea
nr.241/2005
Definiție Constituie infracțiunea de evaziune fiscală și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amenda evidenţierea, în
actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, fapte săvârșite în scopul
sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale;
(2) Dacă prin faptele prevăzute la alin. (1) s-a produs un prejudiciu mai mare de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, limita minimă a pedepsei
prevăzute de lege şi limita maximă a acesteia se majorează cu 5 ani.
• Subiect activ al infracțiunii este calificat și este doar un comerciant, persoană juridică, obligat prin lege să țină evidența contabilă.Poate fi subiect activ și
persoana fizică care reprezintă persoana juridică. Participația este posibilă sub toate formele. Conform DCC nr.673/2016, poate fi subiect activ și persoana
fizică sau juridică angajată să țină evidența contabilă , opinia CCR fiind că, în ceea ce priveşte responsabilitatea pentru activitatea financiar-contabilă, aceasta
revine atât administratorilor, cât şi contabililor. Administratorul companiei este direct răspunzător pentru organizarea contabilităţii, în timp ce persoana ce
conduce efectiv contabilitatea - contabilul-şef, directorul economic, firma de contabilitate - va fi direct răspunzător pentru nerespectarea reglementărilor
contabile.
• Elementul material constă într-o acțiune a făptuitorului de a evidenția în actele contabile sau în alte documente legale, cheltuieli care nu au la baza operaţiuni
reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
• Sintagma "care nu au la bază operaţiuni reale" se referă la acele operaţiuni care nu corespund realităţii faptice sau juridice, iar "operaţiunile fictive" se referă
la acele operaţiuni imaginare, care în fapt nu există.(DCC nr.673/2016)
• Operaţiunea fictivă constă în disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există. (art.2 lit.f din Legea nr.241/2005);
• Fapta de evidenţiere în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive,
prin folosirea de facturi şi chitanţe fiscale falsificate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, constituie doar infracţiunea de evaziune fiscală
prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale iar nu și infracțiunea de fals în înscrisuri.(ÎCCJ-
RIL dec.nr.21/2017)
Infracțiunea prevăzută de art.9 alin.(1) lit. c) din Legea
nr.241/2005
• În ceea ce priveşte sintagma "în actele contabile ori în alte documente legale", CCR prin Decizia nr. 189/2011, analizând dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b) din
Legea nr. 241/2005, a reţinut că formulările speciale ce se regăsesc în materia contabilităţii şi fiscalităţii impun contribuabililor obligaţii punctuale în ceea ce
priveşte înregistrarea operaţiunilor comerciale şi a veniturilor obţinute a reţinut că, de principiu, contribuabilul este obligat să îşi înregistreze toate aceste
operaţiuni în evidenţele sale contabile, iar unele dintre acestea şi în alte documente legale. De exemplu, vânzările, ca de altfel şi cumpărările, se înregistrează
atât în contabilitatea societăţii în ordine cronologică, potrivit prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, cât şi în decontul de T.V.A., document special pentru
stabilirea, calcularea şi virarea sumelor datorate de contribuabil bugetului de stat şi invers. Totodată, aceste operaţiuni se înregistrează şi în jurnalul de vânzări
şi în jurnalul de cumpărări. Astfel, omisiunea evidenţierii operaţiunilor comerciale poate consta fie în neîntocmirea documentelor justificative pentru venitul
realizat, fie în neînscrierea documentelor justificative întocmite în celelalte documente contabile sau în alte documente legale, fie înregistrarea unor venituri
mai mici decât cele realizate în realitate. Necalcularea, neînregistrarea şi neraportarea acestor operaţiuni determină, în final, pagube la bugetul de stat prin
nefacturarea veniturilor încasate şi neplata obligaţiilor fiscale aferente acestora.
• Urmarea imediată, chiar și în forma neagravantă, constă în producerea unui prejudiciu, în funcție de recuperarea căruia care se va putea sau se va dispune
soluții judiciare care nu presupun aplicarea pedepsei cu închisoarea sau chiar nepedepsirea dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la
pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi
penalităţile, este acoperit integral.
• Latura subiectivă presupune săvârșirea faptei cu intenție directă, calificată prin scop, sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale (DCC 199/2016, DCC
673/2016).
• Infracțiunea se consumă în momentul în care are loc producerea urmării periculoase, respectiv în momentul în care se efectuează înregistrarea cheltuielilor
care nu au la baza operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive . În ceea ce priveşte prejudiciul ce interesează în soluţionarea laturii penale a
procesului în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, C.C.R a apreciat că, în general, acesta este constatat de către organele fiscale prin actele de
control pe care le întocmesc, iar, ulterior, acesta este stabilit prin raportul de constatare fiscală sau raportul de expertiză contabilă/fiscală. Totodată, în baza
probelor, instanţa de judecată se va pronunţa asupra existenţei şi întinderii acestuia. Curtea reţine că există posibilitatea ca prejudiciul ce va fi stabilit de
instanţa de judecată prin soluţionarea acţiunii civile să fie superior prejudiciului stabilit în cursul urmăririi penale - cu incidenţă şi asupra laturii penale a
procesului -, deoarece, în intervalul de timp cuprins între finalizarea fazei de urmărire penală şi pronunţarea unei soluţii definitive în cauză, prejudiciul va
spori prin adiţionarea dobânzilor şi penalităţilor de întârziere.(DCC nr.258/2016)
Infracțiunea prevăzută de art.9 alin.(1) lit. d) din Legea
Definiție
nr.241/2005
Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amenda :alterarea,
distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor,
săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale;
• Subiect activ al infracțiunii este calificat și este doar un comerciant, persoană juridică, obligat prin lege să țină evidența contabilă și aparate de taxat ori de
marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor,.Poate fi subiect activ și persoana fizică care reprezintă persoana juridică. Participația este
posibilă sub toate formele.
• Latura obiectivă. Elementul material constă într-o acțiune alternativă a făptuitorului de a altera, distruge sau ascunde acte contabile, memorii ale aparatelor
de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor, săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
673/2016).
• Infracțiunea se consumă în momentul în care are loc producerea urmării periculoase, respectiv în momentul în care se produce una dintre acțiunile de
alterare, distrugere sau ascundere de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a
datelor.
Infracțiunea prevăzută de art.9 alin.(1) lit. e) din Legea
Definiție
nr.241/2005
Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amenda executarea de
evidente contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor, săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale;
• Subiect activ al infracțiunii este calificat și este doar un comerciant, persoană juridică, obligat prin lege să țină evidența contabilă.Poate fi subiect activ și
persoana fizică care reprezintă persoana juridică. Participația este posibilă sub toate formele.
• În opinia noastră poate fi subiect activ și persoana fizică sau juridică angajată să țină evidența contabilă (în sens contrar a se vedea Al.Boroi ed.a 6-a, p.138)
• Elementul material constă într-o acțiune a făptuitorului de a executa evidențe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor.
673/2016).
• Infracțiunea se consumă în momentul în care are loc producerea urmării periculoase, respectiv în momentul în care se execută evidențe contabile duble,
folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor
Infracțiunea prevăzută de art.9 alin.(1) lit. e) din Legea
nr.241/2005
• Studiu de caz ICCJ-Secția penală, Decizia nr. 117/2014
• Potrivit art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală executarea de evidenţe contabile duble,
folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Executarea de
evidenţe contabile duble presupune atât executarea evidenţei contabile oficiale, cât şi executarea evidenţei contabile paralele. În cazul în
care nu există evidenţa contabilă oficială, ci numai evidenţe contabile paralele, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de
evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 241/2005, ci elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală
prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în omisiunea evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente
legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
În lumina jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de a nu contribui la propria incriminare nu conferă imunitate pentru
infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, săvârşită prin omisiunea evidenţierii în actele
contabile a operaţiunilor comerciale efectuate cu privire la bunuri de provenienţă ilicită sau a veniturilor realizate din comercializarea unor
astfel de bunuri. Infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 constituie o infracţiune în sine,
independentă de răspunderea penală pentru actele care au stat la baza realizării veniturilor, iar dreptul de a nu contribui la propria
incriminare nu poate fi interpretat ca reprezentând o formă generală de imunitate oferită oricăror acţiuni motivate de dorinţa de a scăpa de
răspundere penală.(CEDO, cauzele O`Halloran and Francis v. The United Kingdom, Allen v. The United Kingdom).
Infracțiunea prevăzută de art.9 alin.(1) lit. f) din Legea
nr.241/2005
Definiție Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amenda sustragerea de
la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau
secundare ale persoanelor verificate, fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Subiectul activ si participația penală.Subiect activ al infracțiunii este un contribuabil, persoană fizică sau persoană juridică. Poate fi subiect activ și
persoana fizică care reprezintă persoana juridică. Participația este posibilă sub toate formele.
• Elementul material constă într-o acțiune a făptuitorului de sustragere de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea,
declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate.
• Urmarea imediată, chiar și în forma neagravantă, constă în producerea unui prejudiciu, în funcție de recuperarea căruia care se va putea sau se va
dispune soluții judiciare care nu presupun aplicarea pedepsei cu închisoarea sau chiar nepedepsirea dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul
judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care
se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral.
• Latura subiectivă presupune săvârșirea faptei cu intenție directă, calificată prin scop, sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale (DCC 199/2016,
DCC 673/2016).
• Infracțiunea se consumă în momentul în care are loc producerea urmării periculoase, respectiv în momentul în care se fie nu se declară fie se declară
fictiv ori inexact cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate.
Infracțiunea prevăzută de art.9 alin.(1) lit. g) din Legea
nr.241/2005
Definiție Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amenda
substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile
Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală, fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
Subiectul activ si participația penală. Subiect activ al infracțiunii este calificat și este doar un debitor sau ori un terț, persoană fizică sau
juridică căruia i s-a aplicat sechestru penal sau fiscal pe anumite bunuri. Poate fi subiect activ și persoana fizică care reprezintă persoana
juridică. Participația este posibilă sub toate formele.
• Latura obiectivă. Elementul material constă într-o acțiune a făptuitorului de substituire, degradare sau înstrăinare a bunurilor sechestrate
în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală.
• Urmarea imediată, chiar și în forma neagravantă, constă în producerea unui prejudiciu, în funcție de recuperarea căruia care se va putea
sau se va dispune soluții judiciare care nu presupun aplicarea pedepsei cu închisoarea sau chiar nepedepsirea dacă în cursul urmăririi
penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat
cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral.
• Latura subiectivă presupune săvârșirea faptei cu intenție directă, calificată prin scop, sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale
(DCC 199/2016, DCC 673/2016).
• Infracțiunea se consumă în momentul în care are loc producerea urmării periculoase, respectiv în momentul în care se realizează
Infracțiunea prevăzută de art.9 alin.(1) lit. g) din Legea
nr.241/2005
• Studiu de caz. C.Ap. Tg Mureș, Decizia nr. 75/A din 21.02.2019 (https://www.jurisprudenta.com/jurisprudenta/speta-15t055ht
• Latura subiectivă presupune săvârșirea faptei cu intenție directă, caracterizată prin scopul urmărit de făptuitor şi anume sustragerea de la
îndeplinirea obligaţiilor fiscale prin înstrăinarea bunurilor legal sechestrate.Este esenţial ca făptuitorul, în momentul acţiunii de înstrăinare a
bunurilor legal sechestrate, să prevadă şi să urmărească, în principiu, două obiective: unul intermediar, constând în sustragerea de la
executarea măsurii asiguratorii şi unul final, care să aibă drept consecinţă sustragerea de la executarea obligaţiilor fiscale.(C.Ap. Tg Mureș,
În speţa analizată nu se poate afirma, în mod irefutabil, faptul că inculpatul a înstrăinat cele două imobile sechestrate în scopul de a se sustrage de la
executarea obligaţiilor fiscale. În susţinere, instanța a arătat, în primul rând că, prin procesele verbale de sechestru pentru bunuri imobile nr. 18.315 și 18.316
din 31 august 2009, întocmite de executorul fiscal V.M.N. din cadrul AFP Reghin, s-a instituit măsura sechestrului asupra imobilelor – clădiri și teren - pentru
stingerea obligațiilor fiscale în cuantum de 211.214 lei, acumulate de debitoarea SC M.I. SRL Reghin (fosta SC N. SRL Reghin).
• După ce BCPI Reghin, a refuzat înscrierea în cartea funciară a sechestrului asupra imobilelor în discuție, a comunicat cele două încheieri având nr. 11238/4
septembrie 2009 și 11239/7 septembrie 2009, către SC M.I. SRL Reghin (f. 60, 61 dosar instanță). Comunicările datează din 9 și 14 septembrie 2009.
• Totodată, că la data de 24 septembrie 2009, același inspector ANAF a revenit la sediul SC M.I. SRL, unde a încheiat un alt proces-verbal de sechestru – având
nr. 20.118/24.09.2009 - asupra unor utilaje aparținând societății şi care vizează aceleași datorii către bugetul de stat, însă într-un cuantum mai redus (201.000
lei), deoarece societatea între timp a mai achitat din datorii (fila 76, dosar de urmărire penală).
• În opinia instanței, indiferent de conţinutul discuţiilor care au avut loc la data de 24.09.2009, dintre inculpatul L.I.N. şi executorul fiscal V.M.N. din cadrul
AFP Reghin, pornind de la succesiunea încheierii acestor procese verbale de sechestru poate fi considerată rezonabilă apărarea inculpatului potrivit căreia, în
condiţiile în care ultimul proces verbal se referea la natura aceloraşi datorii, iar înscrierea primelor două procese verbale au fost refuzate de către BCPI
Reghin, a crezut că nu există nici un impediment de a proceda la vânzarea celor două imobile.
• În al doilea rând, instanța a arătat că, aşa cum susţine partea civilă, în motivele de apel, din totalul de 211.214 lei, în perioada august 2009 – decembrie 2011,
inculpatul a achitat suma de 136.193 lei, rămânând un rest la plată în cuantum de 75.021 lei, iar efectuarea acestor plăţi întăreşte ideea potrivit căreia
inculpatul nu a efectuat înstrăinarea celor două imobile sechestrate în scopul de a se sustrage de la executarea obligaţiilor fiscale, ci din contră pentru a putea
onora datoriile imputate.
• În condiţiile în care există un dubiu în privința atitudinii subiective a inculpatului, respectiv asupra împrejurării că acesta a acționat cu intenţie, în scopul
prevăzut de lege, soluţia instanţei de prim grad constând în achitarea inculpatului, aşa cum am arătat, este corectă.
Infracțiunile de evaziune fiscală Legea nr.241/2005-aspecte de
procedură
• Articolul 10 (1) În cazul săvârșirii unei infracțiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al
judecății prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depășește 100.000 euro, în echivalentul monedei naționale, se
poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat și recuperat în aceleași condiții este de până la 50.000 euro, în echivalentul
monedei naționale, se aplică pedeapsa cu amenda.ˮ
• articolul 10, alin.(1^1) În cazul săvârșirii uneia dintre infracțiunile prevăzute la art. 8 și 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul
judecății până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de
calcul, la care se adaugă dobânzile și penalitățile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepsește, făcându-se aplicarea dispozițiilor
art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare
• articolul 10 .(1^2) Dispozițiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaților chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului
prevăzut la alin. (1) și (1^1).
• (2) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de
5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1).
• Articolul 11 În cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie.
• Articolul 12 Nu pot fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanţi legali ai societăţii comerciale, iar dacă au fost alese, sunt
decăzute din drepturi, persoanele care au fost condamnate pentru infracţiunile prevăzute de prezenta lege.
• Articolul 13 (1) La data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de condamnare pentru vreuna dintre infracţiunile prevăzute de
prezenta lege, instanţa va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive.
(2) La primirea dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive de condamnare, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului va face
menţiunile corespunzătoare în registrul comerţului.
• Articolul 14 În cazul în care, ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni, nu se pot stabili, pe baza evidenţelor contribuabilului, sumele datorate
bugetului general consolidat, acestea vor fi determinate de organul competent potrivit legii, prin estimare, în condiţiile Codului de
procedură fiscală.
DETERMINAREA PREJUDICIULUI
În cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr.
241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat
pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală
principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii
datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală. (Decizia nr. 17/2015 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție - Complet RIL);
Altfel spus, pentru stabilirea prejudiciului în înțelesul legii penale și cel aferent laturii
civile, în cazul infracțiunii de evaziune fiscală, se ia în calcul prejudiciul cauzat prin fapta
penală la momentul epuizării acesteia, la care se adaugă penalitățile și dobânzile ce
decurg din acest prejudiciu. Obligaţia de plată a taxelor şi impozitelor se naşte la data
realizării activităţii, încasării venitului supus impozitării şi devine scadentă la termenul
prevăzut de lege, moment de la care autoritatea fiscală are dreptul de a percepe accesoriile
creanţei fiscale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
-Decizia nr. 23/2017 ,, În interpretarea dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea
spălării banilor şi art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în ipoteza
concursului de infracţiuni dintre infracţiunea de evaziune fiscală şi infracţiunea de spălare a banilor nu se impune
luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracţiunii de spălare a
banilor şi care provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală concomitent cu obligarea inculpaţilor la plata
sumelor reprezentând obligaţii fiscale datorate statului ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.„
• Revine judecătorului fondului obligaţia de a verifica în urma probelor administrate în cauză dacă întreaga sumă
de bani obţinută a avut sau nu la bază operaţiuni legale, iar, pentru ipoteza în care aceste sume nu au avut la bază
operaţiuni reale, să stabilească dacă acestea au fost supuse procesului de "albire", pentru că doar cu privire la
aceste sume operează confiscarea specială; reţinerea celor două infracţiuni în concurs nu atrage de plano
aplicabilitatea dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
• În ipoteza existenţei unui prejudiciu rezultat din săvârşirea faptei de evaziune fiscală, acesta trebuie acoperit,
măsura confiscării ca urmare a infracţiunii de spălare a banilor nemaifiind operabilă, întrucât ne aflăm în prezenţa
unui prejudiciu unic, iar aplicarea concomitentă a celor două măsuri ar avea drept consecinţă o dublă sancţionare a
persoanei acuzate şi condamnate pentru comiterea ambelor infracţiuni.
• Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii,
prin Decizia nr. 2/2018 , a decis că, cu referire la dispoziţiile, art. 249 din Codul de procedură penală
(art. 163 din Codul de procedură penală de la 1968) şi art. 2.345 din Codul civil, existenţa unui sechestru
asigurător penal asupra imobilelor unei persoane fizice sau juridice nu suspendă executarea silită
începută de un creditor ipotecar, al cărui drept de ipotecă asupra aceloraşi bunuri a devenit opozabil
terţilor anterior înfiinţării măsurii asigurătorii din procesul penal şi nu determină nulitatea actelor de
executare ulterioare înfiinţării măsurii asigurătorii din procesul penal asupra aceloraşi bunuri.
• Curtea Constituțională reține că normele procesual penale în materia măsurilor asigurătorii înființate
de organele penale – cu privire la cazul particular al desființării (ridicării/ încetării) măsurilor asigurătorii
– se completează cu dispozițiile procesual civile, lato sensu înglobând și pe cele ale procedurii fiscale, în
temeiul art. 2 alin. (2) C. proc. civ., dispozițiile procesual civile constituind izvor de drept procesual
penal în măsura în care Codul de procedură penală nu cuprinde dispoziții contrare, sau altfel spus, în
măsura în care anumite aspecte ridicate în procesul penal nu beneficiază de o reglementare la nivelul
Codului de procedură penală şi aplicarea normelor civile nu ridică probleme principiale (DCC
nr.20/2016).
• Paguba cauzată prin infracţiune continuată este constituită din totalul daunelor materiale
provocate prin acţiunile sau inacţiunile componente, indiferent dacă există constituire de parte civilă
pentru întreaga pagubă sau dacă numai o parte dintre persoanele vătămate sunt cunoscute şi participă
ca părţi civile în proces. Partea nerevendicată din folosul material realizat de făptuitor este supusă
confiscării, deoarece a fost dobândită prin săvârşirea infracţiunii şi nu serveşte la despăgubirea
părţilor vătămate.
• (I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 2598/2003).
• IMPORTANT nu întotdeauna suma de bani care reprezintă prejudiciul cauzat prin infracțiune,
îndeosebi în cazul infracțiunii de spălare de bani coincide și cu suma de bani spălată, aceasta din
urmă nu poate fi mai mare decât prejudiciul, sau suma obținută prin infracțiune.
• În cazul unei infracțiuni de evaziune fiscală avem 3 sume: suma rulată prin conturi, care stă la baza
determinării prejudiciului, (taxe și impozite) suma transferată către societăți de tip fantomă și retrasă din
conturi, care este mai mare decât prejudiciul. Aceasta poate fi rezultatul unei alte infracțiuni, fie delapidare, fie
folosirea cu rea credință a creditului și bunurilor societății. Cea de-a treia sumă, cea rezultată din evaziune și
delapidare poate fi spălată.
VĂ MULȚUMESC PENTRU ATENȚIE !

Evaziunea Fiscală

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Evaziunea Fiscală

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

EVAZIUNEA FISCALĂ

INFRACȚIUNI DE EVAZIUNE FISCALĂ

S-ar putea să vă placă și