TRAUMATISMELE

APARATULUI UROGENITAL

Clinica de Urologie
Spitalul Clinic “Prof. Dr. Th. Burghele”

Sef Lucr. Univ. Dr. Ștefan

RAȘCU
I. Generalităţi

Principala cauză de deces - 1 şi 44 de ani

Atitudinea optimă reduce morbiditatea şi

mortalitatea
echipe complexe care
să stabilească rapid şi corect leziunile ce pot pune în
pericol viaţa pacientului
 I. Generalităţi
 Traumatismele - agresiune externă => conditie morbida;
 leziunile traumatice ale ap. UG – izolat / asociate cu leziuni ale
altor organe.
 aprox. 10% din totalul traumatismelor.

Etiologie
 Cele mai frecvente cauze ale traumatismelor aparatului urinar:
 pe timp de pace: - accidentele rutiere, de muncă, sportive, casnice,
calamităţi naturale.
 Un loc aparte - traumatismele iatrogene, cu o incidenţă crescută în
ultima perioadă odată cu dezvoltarea tehnicilor chirurgicale endoscopice.
II. Traumatismele renale
II. Traumatismele renale
II. Traumatismele renale
Clasificare
Asociaţia Americană de Traumatologie (American Association for Surgery of Trauma - AAST) - 5 grupe

Gradul 1 - contuzia renală (minimă) caracterizată prin

apariţia unui hematom interstiţial sau subcapsular cu
menţinerea intactă atât a capsului renale cât şi a SPC

Gradul 2 – include leziuni ale corticalei superficiale, cu o

profunzime mai mică de 1 cm care determină hematom
perirenal dar fără a afecta medulara profundă
sau sistemul colector.

Gradul 3 – include ruptura parenchimului cu o profunzime

de peste 1 cm, fără lezarea sistemului colector sau
extravazare urinară

Gradul 4 – cuprinde leziunile parenchimatoase care afectează

corticala, medulara şi sistemul pielocaliceal precum şi leziunile
vasculare ale arterelor sau venelor segmentare cu hematoame
limitate sau rupturi vasculare parţiale ori tromboze

Gradul 5 – include zdrobirea rinichiului precum şi leziunile

pediculului renal ori avulsia acestuia
 II. Traumatismele renale

Leziune renală gradul 3 cu afectarea corticalei de peste 1

Fig.1. Leziuni renale gradul 1 – hematom subcapsular cm şi hematom perirenal dar fără leziuni medulare sau ale
2 – hematom interstiţial (schemă după E. Popescu, P. Geavlete). sistemul colector (schemă după E. Popescu, P. Geavlete).

Ruptură renală completă, comunicantă cu sistemul pielocaliceal şi

Zdrobire renală - leziuni multiple parenchimatoase,
extravazat urohematic perirenal (schema după E. Popescu, P.
capsulare şi vasculare(schema după E. Popescu, P.
Geavlete)
Geavlete).
II. Traumatismele renale
II. Traumatismele renale
 II. Traumatismele renale
Explorări paraclinice
 în urgenţă -> HCT, HLG, GLU, transaminaze serice, Ur, Cr, acid uric, probe de coagulare,
sumar de urină, urocultură, etc.
Explorările imagistice
1. Ecografia - colecţiiile intra- şi perirenale
2. RRVS - ştergerea conturului renal/ umbrei psoasului, creşterea umbrei renale, fracturi costale sau ale proceselor costiforme, ascensionarea
diafragmului.
3. UIV - dacă TA > 70 mmHg; oferă date asupra R. traumatizat şi a celui contralateral (IMPORTANT DC SE IMPUNE NEFRECTOMIE),
delimitării parenchimului renal şi a SPC.
-> poate evidenţia rinichi nefuncţional urografic în: zdrobirea rinichiului, smulgerea pediculului renal, obstrucţia căilor excretorii prin cheaguri,
tromboza arterei renale, etc.
4. CT reprezintă cea mai valoroasă investigaţie imagistică.
5. RMN - sensibilitate insuficientă în vizualizarea extravazării urinare; poate înlocui CT la pacienţii alergici la iod / dacă CT nu este disponibil
6. Arteriografia renală efectuată în urgenţă - metoda de elecţie atunci când este necesară embolizarea arterială selectiva.
7. Cavografia - utilizată atunci când se presupune existenţa unor leziuni venoase
8. Scintigrafia renală cu nefrogramă izotopică – evaluarea tardivă posttraumatică a funcţiei renale.
 II. Traumatismele renale
Tratament

 Scopul tratamentului -> reducerea morbidităţii şi prezervarea funcţiei renale.

Indicaţii absolute ale chirurgiei
 Soc hemoragic - caracter de urgenţă - realizarea hemostazei - efectuarea nefrectomiei de urgenţă.
 Hematomul perirenal voluminos sau expansiv şi hematomul pulsatil.
 Leziunile vasculare renale gradul 5 - potenţial letal

Indicaţiile relative
Extravazarea urinară, leziunile vasculare, existenţa fragmentelor de parenchim renal neviabil sau
evaluarea incompletă a pacienţilor.
Imagistica nu este concludentă sau au fost decelate afecţiuni renale preexistente - se impune evacuarea
hematomului, inspectarea marginilor rupturii parenchimatoase, rezecţia ţesuturilor neviabile şi sutura
renală
Rata globală a nefrectomiilor la pacienţii la care s-a efectuat explorare renală este de 13%
 II. Traumatismele renale
Tratamentul conservator

 Atitudinea de primă intenţie pentru majoritatea leziunilor renale

 Pacientii stabili -> internarea şi repausul la pat, monitorizarea funcţiilor vitale şi

hematuriei, administrare de antialgice, hemostatice, antibiotice, menţinerea
echilibrului volemic şi hidroelectrolitic.

 Rata de eşec relativ redusă - 5%

 Traumatismele gradul 1 şi 2 - traumatisme închise sau penetrante.

 Tratamentul leziunilor gradul 3 - subiect de controversă. Majoritatea studiilor

recente susţin tratamentul conservator
 II. Traumatismele renale
Complicaţii

 Precoce - în primele 4 săptămâni după traumatism

- sângerarea persistentă
- hematom extracapsular - ruperea capsulei într-un timp secundar
- complicaţii infecţioase (abces, sepsis), fistulă urinară persistentă
- extravazarea urinară cu apariţia urinomului retroperitoneal; HTA mediată reninic prin
compresia produsă de hematomul renal (rinichi Page)

 Tardive - sângerare
- fistulă arterio-venoasă
- fibroză retractilă (hematomul perirenal neevacuat => perinefrită scleroasă constrictivă care
poate sufoca rinichiul şi ureterul)
- HTA produsă prin tromboza arterei renale, tromboza unei artere segmentare, stenoza
arterei renale (rinichi Goldblatt), fragmente renale devitalizate sau fistule arteriovenoase.
- HN prin compresie extrinsecă ureterală cu litiază renală secundară, pielonefrită cronică,
scleroatrofie renală sau anevrisme ale vaselor renale.
 II. Traumatismele renale
B. Traumatismele renale deschise (Plăgile renale)

Etiologie - arme albe, arme de foc, explozii, accidente de muncă, etc.

 Evoluţie mai gravă şi mai puţin predictibilă faţă de contuziile renale.
 Traumatismele iatrogene - frecvenţa in crestere după introducerea NLP.
 Se asociază frecvent cu afectarea altor organe abdominale - traumatisme produse prin
împuscare.

Diagnostic - Explorări paraclinice:

 1. probe bioumorale -> scăderea hematocritului - sângerarea importanta.

 2. explorările imagistice – Eco, RRVS, Rxtoracic, CT/RMN – necesare cand exista leziuni
traumatice penetrante la nivelul abdomenului superior, lombar, toracic inferior, chiar dacă
hematuria este sau nu prezentă.
 II. Traumatismele renale
Complicaţii
 Imediate - suprainfecţii şi supuraţii locale, celulită gazoasă difuză şi fistula urinară.
 Tardive - modificările scleroase de la nivelul lojei renale -> perinefrita scleroasă
posttraumatică, HN, scleroatrofia renală, anevrismul arterei renale, eventraţia
lombară

Tratament
 Leziunilor renale penetrante (> 70%) -> explorare chirurgicală. Pacienţi stabili,
atunci când evaluarea preop. indică leziuni minore -> tratament conservator.
 hematomului perirenal, hemostaza locală, tratamentul leziunilor as
 Tratamentul medical - corectare a tulburărilor cardiorespiratorii, reechilibrarea
volemică, combaterea stării de şoc, AB-terapie, antialgice, hemostatice.

 Tratamentul chirurgical - depinde de gravitatea traumatismului renal şi de

leziunile asociate -> toaleta chirurgicală a plăgii parietale, evacuarea ociate.
 III. Traumatismele ureterale
Generalităţi
 Rare – ureterul situat profund, retroperitoneal. cca 1% din traumatismele ap. urogenital
 traumatisme externe, lombare sau în flanc, pelvine. Utilizarea tehnicilor de chirurgie percutană şi
endoscopică a condus pe de o parte la reducerea complicaţiilor determinate de lezarea ureterului
în timpul chirurgiei deschise, dar, pe de altă parte, şi la apariţia unei noi patologii traumatice.

Etiologie
 2 tipuri majore de leziuni :
 produse prin traumatisme externe (cel mai adesea penetrante).
 Iatrogene - intervenţiile chirurgicale efectuate asupra organelor pelvine - 75% (explorări renale şi
uretero-renale, intervenţii ginecologice, asupra sigmoidului şi rectului şi vaselor mari)
 URS - căi false / perforaţii ureterale, avulsie ureterală - ca urmare a tracţiunii excesive asupra
sondei extractoare în timpul extragerii calculului
 Majoritatea traumatismelor iatrogene - intervenţii în sfera ginecologică (73%), intervenţiile
urologice/chirurgie generală - 14%

EAU Guidelines on urological trauma, 2015

 III. Traumatismele ureterale

Perforatie ureterala iatrogena post

URS – aspect ureteroscopic

Tracţiunea forţată aspura sondei

ureterale extractoare => Avulsie
ureterală – aspect cistoscopic
 III. Traumatismele ureterale

Clasificarea traumatismelor ureterale

Asociaţia Americana de Traumatologie (Moore, 1992) - în funcţie de gravitate, 5 grade:

 Gradul I Hematom retroperitoneal

 Gradul II Leziune afectând sub 50% din circumferinţă
 Gradul III Leziune afectând peste 50% din circumferinţă
 Gradul IV Leziune completă cu devascularizaţie mai mică de 2 cm
 Gradul V Leziune completă cu devascularizaţie de peste 2 cm
 III. Traumatismele ureterale
Manifestări clinice

 Nu exista simptomatologie tipică!!!

 Urinomul retroperitoneal -> durere, împăstarea zonei afectate, iar infectarea sa duce la apariţia stării febrile.

 Lezarea traumatică a ureterului determină apariţia durerii lombare secundară obstrucţiei consecutive.

 Ligatura ureterala - colică nefretică.

 Ligatura bilaterală -> anurie obstructiva.

 Asociere de uroperitoneu -> manifestări digestive (ileus paralitic).

 Hematuria nu este un indicator al leziunilor ureterale, prezentă doar în cca 50% cazuri.

 Durerile lombare, pierderile de urină prin vagin sau sepsisul survenite după intervenţiile ginecologice pot fi
expresia leziunilor ureterale.

 Simptomatologia frusta => posibilitatea ca aceste traumatisme să fie recunoscute tardiv, ca urmare a
complicaţiilor secundare
 III. Traumatismele ureterale
Protocolul de investigaţii

 Diagnosticul imagistic: ecografie, UIV, UPR, CT

 Semne imagistice det. de obstrucţia căii urinare superioare.
 Semnul patognomonic al leziunii ureterale - extravazarea substanţei de contrast

 Ecografia reprezintă - prima explorare imagistică din protocolul de investigaţie -> urinom
retroperitoneal, UHN.
 Suspiciunea unei leziuni ureterale indică UIV - cea mai utilă metodă de diagnostic a leziunilor
traumatice ureterale.
 Dacă aceasta evidenţiază prezenţa extravazării urinare, întârzierea funcţiei renale sau
ureterohidronefroză, UPR poate confirma tipul leziunii (atunci când aceasta nu poate fi precizată cu
certitudine urografic). Uneori, se poate efectua pielografie anterogradă.

Extravazarea retroperitoneală a
substanţei de contrast - aspect
pielografic
 III. Traumatismele ureterale
Tratament

Leziunile ureterale produse prin traumatisme externe

a. Contuzia ureterului
 agentul vulnerant (proiectil) trece prin vecinătatea ureterului, fără a-l leza direct. Există pericolul afectării vascularizaţiei
cu necroza ulterioară a ureterului. În aceste cazuri se indică endoprotezare ureterală şi drenajul zonei lezate.

b. Ruptura ureterală parţială

 daca ureterul îşi păstrează continuitatea şi viabilitatea => endoprotezare ureterală / montarea unui tub de nefrostomie
percutană (NP), cel puţin 3 săptămâni.

c. Ruptura ureterală completă

 Principiile de tratament chirurgical includ debridarea capetelor ureterale până în ţesut indemn cu spatularea capetelor
ureterale, endoprotezarea ureterală şi sutura etanşă cu fire resorbabile ale capetelor ureterale.
 ureter proximal -> uretero-ureterostomie, transuretero-ureterostomie sau ureterocalistomie.
 ureter mijlociu -> uretero-ureterostomie / reimplantare ureterovezicală prin procedeul „Boari flap”.
 ureterul distal -> reimplantare ureterovezicală directă sau prin procedeele „psoas hitch” sau „Boari flap”.
 întreaga lungime a ureterului -> ureteroplastie cu ansă ileală sau autotransplant, URETEROPLASTIA CU MUCOASA
BUCALA (RATA DE SUCCES RAPORTATA 90%, EXPERIENTA LIMITATA)
 IV. Traumatismele vezicii urinare
Vezica urinara (VU):
 La copil - organ intraabdominal, vulnerabil la acţiunea agenţilor traumatici
 La adult - protejată de pelvisul osos, cu excepţia domului vezical care este
mobil şi distensibil, acesta putând fi expus agresiunilor atunci când vezica
urinară este plină.
 IV. Traumatismele vezicii urinare
A. Traumatismele închise ale vezicii urinare

Etiologie
 Cea mai frecventă cauză – (70-85%) - contuziile abdominale produse prin accidente de circulaţie, cădere de la
înălţime, fracturi de bazin, etc.
 70-97% din contuziile vezicale - asociate cu fracturi pelvine. Vezica plină este vulnerabilă la agenţii traumatici care
acţionează prin decelerare bruscă
 Leziunile penetrante - 15-30% din cazuri - cel mai frecvent iatrogene.
Clasificare

În funcţie de localizarea şi profunzimea afectării peretelui vezical. Clasificarea Sandler

(Sandler, 1998):

 Contuzia vezicală (tip 1) - interesarea traumatică a mucoasei şi stratului muscular

 Ruptura intraperitoneală (tip 2) - apariţia revărsatului urohematic intraperitoneal

 Ruptura interstiţială (tip 3) - apariţia hemoragiilor intramurale şi submucoase

 Ruptura subperitoneală (tip 4) - apariţia revărsatului urohematic extraperitoneal

 Ruptura combinată extra- şi intraperitoneală (tip 5).

 IV. Traumatismele vezicii urinare

Tip 2 - Ruptura intraperitoneală a vezicii urinare (Explozia vezicală)

 În urma creşterii bruşte a presiunii intravezicale - prin contuzii abdominale sau

pelvine.
 Consecinţă a traumatismelor survenite atunci când vezica urinară este plină (vezica
“beţivului”) => ruptura peretelui vezical în regiunea acoperită de peritoneu.
 În consecinţă, apare uroperitoneul care ulterior se poate infecta, instalându-se
uroperitonita. În cazul preexistenţei infecţiei urinare uroperitonita se instalează
imediat posttraumatic.

Manifestări clinice
 D.p.d.v clinic: semne generale ale şocului traumatic + durere hipogastrică bruscă,
acumularea urinii sub diafragm (iritaţie frenica -> dureri abdominale cu iradiere
ascendentă în umăr), polachiurie (o parte din urină exteriorizându-se în cavitatea
peritoneală), hematurie precum şi semne determinate de uroperitoneu (contractură
abdominală, matitate declivă deplasabilă).
 Globul vezical absent, uretra permeabilă -> cateterism UV.
 Dacă prin sonda UV se introduce lichid, cantitatea extrasă ulterior este redusă.
IV. Traumatismele vezicii urinare
 IV. Traumatismele vezicii urinare

Ruptură intraperitoneală a vezicii –

cistografie retrogradă.

Tratament
• Tratamentul rupturii intraperitoneale a vezicii este întotdeauna chirurgical.
• Leziunile asociate => rată crescută a mortalităţii (20-40%)
• Controlul cav. peritoneale şi a organelor intraabdominale cu evacuarea colecţiei
urohematice şi lavaj, sutura breşei în dublu strat. Postoperator se asigură drenajul VU cu
sondă UV şi drenaj suprapubian.
 IV. Traumatismele vezicii urinare
B. Traumatismele deschise ale vezicii urinare

 14-33% din totalul leziunilor traumatice vezicale, putând apărea fie

intraoperator, în timpul intervenţiilor chirurgicale asupra organelor pelvine, fie
accidental.

 D.p.d.v clinic - exteriorizarea urinii prin plaga hipogastrică şi hematurie, la

care se asociază simptomatologia determinată de leziunile asociate.

 Tratamentul leziunilor traumatice deschise este chirurgical şi are drept scop

explorarea abdominală cu decelarea leziunilor produse de agentul vulnerant.

 Ruptura vezicală intraperitoneală necesită rezolvare chirurgicală imediată

indiferent de momentul descoperirii.
 V. Traumatismele uretrale

A. Traumatismele uretrale la bărbat

Etiologie
 D.p.d.v clinic uretrei -> 2 porţiuni - anterioară şi posterioară,
limita dintre - la niv. diafragmei urogenitale.

Traumatismele uretrei posterioare

 Accidente de circulaţie (circa 2/3 din cazuri), sportive, căderi de la înălţime, etc.
 Contuziile - peste 90%, au ca si cauza fracturile sau disjuncţiile bazinului. Afectarea traumatică a uretrei survine la 3,5-
19% din pacienţii cu fracturi pelvine

Uretra posterioară prezintă două mecanisme de susţinere:

 ligamentul pubo-prostatic
 aponevroza perineală mijlocie, care conţine sfincterul striat extern.

 Forţele dezvoltate în cazul fracturii pelvisului se transmit la nivelul JPM => prostata este tracţionată, datorită ligamentelor
pubo-prostatice, într-o direcţie opusă uretrei membranoase, solidarizată diafragmei uro-genitale. Astfel, apare ruperea
uretrei la nivelul apexului prostatic.

 În cazul leziunilor produse prin împuşcare este afectat frecvent şi colul vezical.
 V. Traumatismele uretrale

Traumatismele uretrei anterioare

 Traumatismele uretrei anterioare - accidente rutiere, căderi sau lovire

- se asociază foarte rar cu fracturi ale pelvisului.
- Apar mai frecvent prin cădere călare sau lovire la nivelul perineului.
- Uretra bulbară, relativ imobilă, este comprimată de faţa inferioară a simfizei pubiene.

 O cauză mai puţin frecventă a contuziilor uretrei anterioare o reprezintă leziunile care
survin în cursul actului sexual. În aceste situaţii, afectarea uretrei poate surveni ca
leziune asociată rupturii corpilor cavernoşi în circa 20% din cazuri

 Traumatismele iatrogene - cea mai frecventă cauză a traumatismelor uretrei

anterioare, survenind în cursul instrumentării uretrale sau a intervenţiilor
endoscopice
 V. Traumatismele uretrale

Leziune uretrală iatrogenă

post-tentativă de sondaj UV –
aspect endoscopic

Cale falsă la nivelul uretrei

bulbare – uretrografie retrogradă
 V. Traumatismele uretrale
Clasificarea traumatismelor uretrei anterioare şi posterioare conform Ghidului
Asociaţiei Europene de Urologie

I Tensionare. Elongarea uretrei fără extravazare la uretrografie

II Contuzie. Uretroragie; fără extravazare la uretrografie
III Ruptură parţială a UA sau UP. Extravazarea substanţei de contrast la nivelul
leziunii, cu pătrunderea acesteia la nivelul uretrei proximale şi a vezicii
IV Ruptura completă a UA. Extravazarea substanţei de contast la nivelul leziunii,
fără vizualizarea acesteia în vezica urinară
V Ruptura completă a UP. Extravazarea substanţei de contast la nivelul leziunii,
fără vizualizarea acesteia în vezica urinară
VI Ruptură completă sau parţială a UP cu afectarea colului vezical
 V. Traumatismele uretrale
Manifestări clinice
 Uretroragia - 37-93% in traumatismele UP şi 75% in t. UA. CONTRAINDICAŢIE PENTRU INSTRUMENTAREA
URETRALĂ FĂRĂ O EVALUARE IMAGISTICĂ ADECVATĂ
 Hematuria - nespecifică pentru leziunile uretrale. Poate fi iniţială. Gradul sângerării nu se corelează cu gravitatea
leziunilor
 RAU post-traumatism poate sugera ruptura uretrală.
 La TR se poate evidenţia prezenţa unei mase imprecis delimitate, determinate de hematomul pelvin, şi care împiedică
palparea prostatei. Prin TR pot fi decelate şi eventualele leziuni concomitente ale rectului.

Prezenţa, localizarea şi extinderea hematoamelor - date asupra limitelor anatomice ale leziunilor UA.
Extravazarea urohematică in lungul penisului sugerează prezenţa unor leziuni delimitate de fascia Buck.
Ruperea acesteia conduce la apariţia unui extravazat limitat de fascia Colles, extins superior până la nivelul fasciei
coracoclaviculare şi, inferior, până la nivelul fasciei lata, cu aspect de „fluture”.

 Manifestările clinice : dureri locoregionale - fracturile de bazin, retenţie completă de urină, uretroragie şi hematom peri-
prostatic şi peri-vezical important. Clinic decelat la exam.l hipogastrului dar mai ales la TR -> masă pseudotumorală de
consistenţă redusă, cu prostată dureroasă deplasată cranial (datorită ruperii ligamentelor pubo-prostatice).

 În cazul traumatismelor uretrei anterioare: durere locală mergând uneori până la şoc traumatic, uretroragie (în rupturile
totale sau parţiale interne), hematom perineal sau penian, cu extensie „în fluture” (în ruptura totală sau parţială
externă), retenţie de urină, flegmon periuretral, supuraţii.
 V. Traumatismele uretrale
Explorări imagistice
 Radiografia de bazin - leziunile osoase sau prezenţa corpilor străini.
 Uretrografia retrogradă - explorarea imagistică de elecţie pentru evaluarea
leziunilor uretrale
 UIV -> date asupra aparatului urinar superior
 Cistografia excretorie -> VU în “picătură” sau “lacrimă” în cazul existenţei unui
hematom pelvin important.
 Ecografia - poate fi utilă în obiectivarea prezenţei şi extinderii hematomului pelvi-
subperitoneal.

Uretrografie retrogradă evidenţiind extravazarea Uretrografie retrogradă şi cistografie anterogrdă

substanţei de contrast la un pacient cu traumatism uretral pentru evaluarea leziunilor uretrale la 3 luni post-traumatism
 V. Traumatismele uretrale
Tratament
 Tipul I nu necesită tratament chirurgical
 Tipurile II şi III pot fi tratate conservator - cistostomie suprapubiană / cateterizare
UV
 Tipurile IV şi V necesită tratament chirurgical deschis sau endoscopic, primar sau
secundar
 Tipul VI impune tratament chirurgical deschis primar.

Complicaţii
 Cele mai frecvente: strictură uretrală posttraumatică, incontinenţă urinară, fistule
uretrale, disfuncţie erectilă (DE).
 Stricturile uretrale posttraumatice recidivate se tratează prin uretrotomie internă
optică (UIO) sau uretroplastie
 V. Traumatismele uretrale
B. Traumatismele uretrale la femeie

 Traumatismele uretrale la femeie sunt rare - datorită lungimii reduse şi a

mobilităţii uretrei, care nu este fixată la pubis.

 Frecvent, leziunile sunt extinse către colul vezical sau vagin, afectând
mecanismele de continenţă.

 Leziunile uretrei feminine sunt, de obicei, parţiale afectând peretele anterior,

rupturile complete ale uretrei distale sau proximale fiind foarte rare

Tratament
 Majoritatea leziunilor uretrale la femeie pot beneficia de sutură primară.
Această se datoreză faptului că, de obicei, leziunile sunt asociate cu rupturi
vezicale, care necesită explorare imediată. În celelalte cazuri, uretroplastia
primară amânată este, probabil, metoda terapeutică de elecţie
VI. Traumatismele organelor genitale
externe
 VI. Traumatismele organelor genitale
externe
Traumatismele peniene

 Lovirea sau strivirea tegumentelor peniene pot determina apariţia de hematoame sau echimoze
locale.
 Traumatismele directe asupra penisului în erecţie => ruptura corpilor cavernoşi. Aceasta apare
ca urmare a contuziilor peniene produse prin flexia forţată a penisului aflat în stare de erecţie. În
circa 60% din cazuri, ruptura se produce în cursul actului sexual.

 D.p.d.v clinic, după traumatism apare durererea locală intensă şi detumescenţa peniană.
Aceasta este urmată de apariţia unui hematom penian voluminos care poate difuza spre peretele
abdominal lateral, spre fascia lata şi superior şi anterior spre zonele de inserţie ale fasciei coraco-
claviculare. Penisul este încurbat spre partea sănătoasă, având aspect “în saxofon”. În funcţie de
extinderea hematomului, poate fi palpată soluţia de continuitate de la nivelul albugineei.
 Imagistic, ecografia peniană permite evidenţierea soluţiei de continuitate la nivelul albugineei. RMS
şi cavernosografia pot contribui la precizarea diagnosticului prin identificarea leziunilor, stabilind
astfel oportunitatea intervenţiei chirurgicale
VI. Traumatismele organelor genitale
externe

Ruptură de corpi cavernoşi cu

hematom penian şi încurbarea
penisului de partea sănătoasă

Leziune peniană produsă prin

auto-strangulare
VI. Traumatismele organelor genitale
externe
Tratament
 Prezenţa hematomului subcutanat, fără ruptura albugineei corpilor
cavernoşi şi detumescenţa imediată a penisului, nu necesită tratament
chirurgical -> administrarea de AINS şi gheaţă local.
 În cazul rupturii corpilor cavernoşi cu intreruperea tunicii albuginee ->
intervenţia chirurgicală de urgenţă cu sutura tunicii albuginee
Adoptarea unei atitudini conservatoare este contraindicată din cauza
incidenţei crescute a complicaţiilor(abcesul penian, rupturile parţiale de
uretră care pot fi omise, curbatura peniană sau hematomul persistent)
 Ruptura ligmentului suspensor necesită sutură chirurgicală pentru a
asigura stabilitatea penisului în timpul actului sexual
 Tratamentul strangulării peniene are caracter de urgenţă şi constă în
îndepărtarea agentului cauzal. În cazurile în care nu se intervine rapid
poate apărea gangrena peniană. În cazurile foarte grave amputaţia
peniană reprezintă singura alternativă terapeutică.
 VI. Traumatismele organelor genitale
externe
Traumatismele scrotului
 Contuziile scrotale -> dislocarea/ruptura testiculului/leziuni ale peretelui scrotal.
 Dislocarea se poate produce subcutanat, cu localizarea suprafascială a
testiculului sau intern, testiculul fiind poziţionat la nivelul OIE, a canalului inghinal
sau abdominal.
 Ruptura testiculară survine în aproximativ 50% din contuziile scrotale.
 Durere intensă, greaţă, vărsături.
 Examenul clinic - mărirea de volum a scrotului cu hematom important, fără a se
putea diferenţia testiculul şi epididimul

Ruptură testiculară
– hematom scrotal important
VI. Traumatismele organelor genitale
externe
 Ecografia scrotală -> cauza intra- sau extratesticulară a sângerării
- nu trebuie să înlocuiască sau să întârzie intervenţia chirurgicală.
• CT şi RMN pot fi utile în evaluarea traumatismelor scrotale, deşi rezulatele
publicate nu evidenţiază o creştere a ratei de detecţie a rupturii testiculare.
 Alte leziuni ale conţinutul scrotal sunt reprezentate de hematomele interstiţiale
testiculare fără ruperea albugineei, epididimare sau funiculare.
 La nivelul peretelui scrotal se pot produce echimoze sau hematoame. În acest caz
scrotul este mărit de volum, pielea este întinsă, edemaţiată, echimotică. Conţinutul
scrotal este dificil de palpat.
Tratamentul - conservator, constând în pansament
compresiv, comprese reci şi repaus, poate fi adoptat
în cazul în care hematocelul are o dimensiune mai
mica decât triplul testiculului contralateral

La pacienţii cu ruptură testiculară, explorarea

chirurgicală cu excizia parenchimului testicular
necrotic şi închiderea albugineei este obligatorie.
Aceasta asigură o rată crescută de prezervare a
testiculului şi o funcţie endocrină normală. În cazul în
care acest lucru nu este posibil se indică efectuarea
orhidectomiei
VI. Traumatismele organelor genitale
externe
Dislocarea traumatică a testiculului poate
fi rezolvată prin repoziţionare manuală.
De asemenea, este recomandată fixarea
subcutanată secundară a funiculului
spermatic. În cazul în care nu poate fi
efectuată repoziţionarea manual =>
orhidopexie

Ruptură testiculară care a

impus orhidectomie

Leziunile extensive ale

tegumentului scrotal pot
impune intervenţie
chirurgicală pentru
închiderea defectului
VI. Traumatismele organelor genitale
externe
VI. Traumatismele organelor genitale
externe
VI. Traumatismele organelor genitale
externe
VI. Traumatismele organelor genitale
externe