1

SISTEME MECANICE

Sistemele tehnice complexe (maşini, utilaje, aparate,

instalaţii, dispozitive) se compun din din trei sisteme (fig. 1.1):
mecanic (SM); de acţionare (SA); de comandă şi control
(SCC). Sistemul mecanic are funcţia de a imprima obiectului
de lucru mişcarea dorită. Sistemul de acţionare pune în
mişcare elementele sistemului mecanic. Sistemul de comanda
şi control stabileşte succesiunea şi vitezele mişcării
elementelor sistemului mecanic. Astfel, funcţiile pe care le
îndeplinesc cele trei tipuri de elemente componente ale unui
sistem tehnic diferă şi anume:
Fig. 1.1. Sistem tehnic complex
- elementele constructive mecanice asigură
transportul/transferul de material şi energie (ex.: transmisii
prin curea dinţată, fricţiune, planetare, armonice, cremalieră,
şurub-piuliţă cu bile, ghidaje de rulare etc.);
- elementele constructive electronice realizează
transformarea de informaţie sub formă de parametrii electrici
(tensiune, intensitate, etc.), ignorând aspectul energetic cu
accent pe fluxul de semnale (ex.: motoare electrice,
microcontrolere, senzori, interfeţe seriale dintre calculator-
sistem de acţionare sau calculator-sistem senzorial);
- elementele constructive software guvernează sistemul
prin soft caracteristic prin programarea microcontrolerelor
şi/sau conducerea directă a sistemului tehnic proiectat.
 1.1. Construcţia şi proiectarea sistemului mecanic
 
Un sistem mecanic poate fi reprezentat simplificat printr-o schema structural-constructivă sau
cinematică, care diferă de cea funcţională prin faptul ca nu sunt reprezentate toate elementele constructive
componente şi doar interacţiunile dintre elementele importante, pentru efectuarea analizei şi sintezei
structurii respective.
Din punct de vedere constructiv sistemele mecanice ale structurilor tehnice sunt formate din
ansambluri, subansambluri şi elemente constructive (inclusiv organele de maşini) care pot fi identificate pe
schemele structural-constructive.
Ansamblurile sunt părţi structurale independente, care îndeplinesc roluri funcţionale bine definite
şi au în componenţa subansambluri şi elemente constructive cu forme şi poziţii determinate de tehnologiile
de execuţie, montaj, întreţinere şi exploatare. Subansamblurile sunt structuri independente constituite din cel
puţin două elemente constructive.
Elementele constructive sunt părţi componente distincte ale unui sistem mecanic, ansamblu
şi/sau subansamblu aflate în interacţiune. Acestea se pot clasifica după următoarele criterii:
a) După funcţia pe care o îndeplinesc:
- active, poziţionate pe fluxurile energetice principale;
- de rezemare, pentru sprijinirea elementelor active (uni-, bi- , tri-direcţional);
- de legătură, pentru realizarea ansamblurilor.
b) După gradul de specializare:
- specifice, proiectate şi realizate pentru un singur produs;
- specializate, proiectate de firme specializate pentru funcţii aplicabile la mai multe produse.
c) După legăturile existente între elementele constructive:
- cu interacţiuni fixe, care pot fi permanente nedemontabile sau demontabile;
- cu interacţiuni mobile, care pot fi directe (fără ungere) sau indirecte (cu ungere).
Activitatea de proiectare a sistemelor mecanice are ca scop fie realizarea unui produs nou, fie
îmbunătăţirea caracteristicilor tehnice şi a eficienţei economice a unui produs existent. Pentru a putea
elabora un proiect, inginerul trebuie să aibă la dispoziţie o temă care să conţină cât mai multe date privind
produsul ce trebuie proiectat.
Activitatea desfăşurată de proiectant îşi atinge scopul dacă reuşeşte să transforme soluţia
elaborată în faza de concepţie, într-o soluţie constructivă optima.
1.2. Transmisia mecanică
 
În cadrul structurii constructiv-funcţionale a unui sistem mecanic un rol important îl au transmisiile
mecanice, care se compun din elemente constructive pentru transmiterea, transformarea şi amplificarea
parametrilor de intrare. Unii parametrii de intrare (vitezele) se transmit şi se transforma cantitativ de la o
valoare la alta şi calitativ, din rotaţie în translaţie sau invers. Puterea se transmite la o valoare care se
menţine aproape constantă, scade puţin datorită randamentului transmisiei, şi se transforma calitativ dintr-o
forma în alta, din electrică sau termică în mecanică etc. Prin transmiterea, transformarea şi amplificarea
parametrilor de intrare se obţin parametrii de ieşire.
Necesitatea utilizării transmisiilor mecanice este impusă de o serie de situaţii care se prezintă în
continuare:
- când momentul rezistent al maşinii de lucru MML este mai mare decât momentul motor MM de antrenare;
- când turaţia arborelui de intrare a maşinii de lucru, nML diferă de cea a motorului de antrenare, nM, fiind de
regulă mai mică;
- când se impune o anumită lege de mişcare pentru mecanism, de exemplu o mişcare liniară alternativă, sau
intermitentă;
- când reglarea turaţiei nu se poate realiza prin motor.
O transmisie mecanică se poate reprezenta în mod sugestiv sub forma unui bloc, arătat în figura
1.2, cu intrările şi ieşirile corespunzătoare.

P1  f i t  parametrul (puterea)
de intrare

P2  f e t  parametrul
(puterea) de ieşire.
Fig. 1.2. Schema bloc a unei transmisii mecanice

M ri , M re ; n1 , n 2 ; 1 , 2 momentele de răsucire, turaţiile, vitezele unghiulare la intrare şi la ieşire.

 ,
Având în vedere cele prezentate, se definesc mărimile caracteristice ale transmisiilor mecanice, astfel:
Clasificarea transmisiilor mecanice se face după mai multe criterii prezentate în figura 1.3, iar în figura 1.4
sunt prezentate câteva transmisii mecanice.

Fig. 1.4. Tipuri de transmisii mecanice

Fig. 1.3. Criterii de clasificare a transmisiilor mecanice

 1.2.2. Stabilirea schemei cinematice a transmisiei mecanice
  Structura schemei cinematice poate fi simplă sau complexă în funcție de mărimea raportului de
transmitere şi de condiţiile de funcţionare ale transmisiei. În tabelul 1.4. se dau, orientativ, valorile
rapoartelor de transmitere ale diferitelor tipuri de transmisii simple.

La alegerea componentelor unei transmisii complexe trebuie să se ţină seama de următoarele:

- transmisiile prin angrenaje şi curele dinţate asigură rapoarte de transmitere constante;
- transmisiile prin curele (late, trapezoidale şi dinţate) atenuează şocurile şi vibraţiile ce se pot transmite
dinspre maşina de lucru spre motorul de acţionare;
- transmisiile prin curele, transmisiile cu roţi prin fricţiune, transmisiile prin cablu, sunt transmisii de
siguranţă pentru restul organelor din fluxul de transmitere al mişcării şi puterii între motor şi maşina de
lucru, având posibilitatea de patinare la valori periculoase ale momentului rezistent;
- folosirea transmisiilor prin lanţ şi curele în structura unei scheme măreşte gama posibilităţilor de
poziţionare a motorului de acţionare faţă de maşina de lucru.
În figura 1.5 sunt prezentate câteva scheme cinematice de transmisii mecanice.

Fig. 1.5. Scheme cinematice de transmisii mecanice

Raportul de transmitere pentru curele şi lanţ se determina cu relaţiile: