RADIOTERAPIE PENTRU

FIZICIENII MEDICALI

LECTOR
FIZ. DR. MIHAI MARIA
EXPERT IN FIZICA DE RADIOTERAPIE
 BAZELE FIZICE ALE
RADIOTERAPIEI
I. INTRODUCERE
II. STRUCTURA ATOMICA SI NUCLEARA
II.1. STRUCTURA ATOMULUI
II.2. STRUCTURA NUCLEULUI ATOMIC
III. INTERACTIILE ELECTRONILOR
III.1. PROCESE DE INTERACTIE CU ELECTRONII
ORBITALI
III.2. PROCESE DE INTERACTIE CU NUCLEUL ATOMIC
IV. INTERACTIILE FOTONILOR
IV.1. ATENUAREA FASCICULELOR DE FOTONI
IV.2. PROCESE DE INTERACTIE CU INVELISUL
ELECTRONIC SI NUCLEUL
IV.3. PROPRIETATILE FASCICULELOR DE FOTONI
 INTRODUCERE IN FIZICA
RADIOTERAPIEI

Radioterapia este specialitatea medicală care se ocupă cu

tratamentul tumorilor maligne prin utilizarea radiaţiilor ionizante.
Aceasta disciplina medicala reprezintă o "secvenţă" din tratamentul
complex al cancerului.
Are ca principiu de bază doza (D) eliberată în volumul tumoral (T) în
scopul controlului loco-regional.
Radiatiile ionizante stau la baza pregatirii zilnice a „pastilei”
administrate pacientului in scop curativ, comparativ „pastilele”
administrate in tratamentul celorlalte maladii de care poate suferi
un om (boli de inima, diabet, dureri de diferite etiologii, etc.).
In tratamentele clasice, pastila se produce cu ajutorul chimiei, in
radioterapie „pastila” se produce cu ajutorul fizicii atomice si
nucleare.
 INTRODUCERE IN FIZICA
RADIOTERAPIEI
Scopurile radioterapiei
a) Radioterapia în scop curativ

 radioterapia profilactică: prevenirea unei recidive locale sau a unei

metastaze după o intervenţie chirurgicală cu caracter radical.
 radioterapia citoreductivă: aducerea tumorilor din stadiu inoperabil
în stadiu operabil prin radioterapie.
 radioterapia în scop adjuvant: utilizată complementar intervenţiei
chirurgicale care a fost incompletă sau după chimioterapia care
induce o remisiune aparent completă, în scopul sterilizării definitive
a tumorii.
 radioterapia exclusivă: în cazul unor tumori de dimensiuni mari din
sfera ORL, precum şi unele cancere inoperabile radiosensibile.
 INTRODUCERE IN FIZICA
RADIOTERAPIEI
b) Radioterapia în scop paleativ are următoarele indicaţii:

antialgică: în metastaze osoase sau hepatice;

decompresivă: în metastaze cerebrale sau medulare;
hemostatică:în metroragii sau hematurii necontrolabile;
ameliorarea confortului de viaţă al pacienţilor cu stadii avansate de boală.

CONCLUZIE IMPORTANTA:

Radioterapia reprezintă una din posibilităţile complexe de tratament ale

neoplaziilor maligne. Se efectuează alături de intervenţia chirurgicală şi
chimioterapia antineoplazică într-o secvenţialitate bine definită. Astfel,
aceasta poate fi exclusivă, pre sau postoperatorie şi/sau asociată
chimioterapiei.
 INTRODUCERE IN FIZICA
RADIOTERAPIEI
ECHIPA MEDICALA este compusa din:
 Medic radioterapeut
 Fizician medical
 Tehnician operator instalatii radioterapie
 Expert in fizica medicala

Norma privind expertul in fizica medicala impreuna cu

Normele de Securitate radiologica in practica de
radioterapie (C.N.C.A.N.) stabilesc precis rolul si
responsabilitatile fiecarui membru din echipa medicala.
Aceste norme stabilesc cerintele de pregatire profesionala
pentru a putea exercita meseria de medic radioterapeut
sau de fizician medical in domeniul radioterapiei.
 INTRODUCERE IN FIZICA
RADIOTERAPIEI
FIZICIANUL MEDICAL
 Este categoria sociala constituita din persoane
calificate cu grad universitar in domeniile fizicii,
matematicii, stiintele naturii, inginerie electrica
sau electronica, stiinta calculatorului, fizica-
chimie, care lucreaza alaturi de medici in
spitale, universitati sau institute de cercetare.
 Suplimentar pregatirii de baza au pregatire de
specialitate in domeniile care permit aplicarea
fizicii in medicina.
 Sunt calificate pentru practicile medicale.
 INTRODUCERE IN FIZICA
RADIOTERAPIEI
 Primul stagiu: Pregătire universitară în fizică, matematică
sau alte ştiinţe ale naturii.
 Al doilea stagiu: Pregătire în fizică medicală, cursuri
universitare şi practică medicală, recomandat 1-2 ani de
stagiu.
 Al treilea stagiu: Pregătire practică sub supravegherea unui
expert în fizică medicală, de minimum 2 ani.

După parcurgerea acestor stagii se poate recunoaşte

calitatea de fizician medical.
 INTRODUCERE IN FIZICA
RADIOTERAPIEI
Datorită diversităţii activităţilor medicale, acestea se
clasifică după specialităţile medicale în:
 Radiologie şi imagistică medicală;
 Medicina nucleară;
 Fizica medicală din radioterapie şi oncologie

EFOMP recomandă, ca rezultat al pregatirii universitare si

postuniversitare pentru statele membre ca:
 Responsabilităţile fizicianului medical să fie recunoscute de
autorităţile naţionale de sănătate publică din fiecare ţară!!!
 Forma de recunoştere a fizicianului medical trebuie să fie
similară cu a medicilor, în privinţa competenţelor şi a
responsabilităţilor!!!
 INTRODUCERE IN FIZICA
RADIOTERAPIEI
 Fizicienii medicali în domeniul radioterapiei aplică
instrumentele şi cunoştinţele de matematică, fizică şi
tehnologie pentru a stabili, a implementa şi a monitoriza
procesele care sa confere un tratament optim al cancerului
uman folosind radiaţiile ionizante.

 Responsabilitatea principală a fizicianului medical din

radioterapie constă în asigurarea celui mai adecvat tratament,
având în vedere starea pacientului, tehnologia existentă şi
abilităţile celorlalţi colaboratori în prescrierea şi efectuarea
tratamentului.
 INTRODUCERE IN FIZICA
RADIOTERAPIEI
 La baza fizicii de radioterapie sta notiune de RADIATIE, fenomen
fizic de emisie si propagare in spatiu a unor unde (radiatia
ondulatorie) sau particule (radiatia corpusculara), insotita de un
transport de energie.

 Desi radiatia nu poate fi vazuta sau simtita (cu simturile de care

organismul uman dispune) aceasta poate fi descrisa si cuantificata din
punct de vedere fizic si determinata cu precizie folosind mijloacele
experimentale adecvate.

 Produce numeroase efecte de natura fizica, chimica sau biologica.

 Prezinta atat caracter continuu (radiatii corpusculare) cat si discontinuu

(radiatiile electromagnetice care sunt constituite din flux de fotoni).
INTRODUCERE IN FIZICA
RADIOTERAPIEI
 INTRODUCERE IN FIZICA
RADIOTERAPIEI

 Radiaţia direct ionizantă depune energia în mediu

datorită interacţiilor coulumbiene dintre particulele
încărcate şi electronii orbitali ai atomilor din mediu.
 Radiaţia indirect ionizantă (fotoni sau neutroni) depune
energia în mediu printr-un proces în două etape:
 în prima etapă o particulă încărcată este eliberată în mediu –
fotonii eliberează electroni sau pozitroni, iar neutronii
eliberează protoni sau ioni grei;
 în a doua etapă particulele eliberate îşi depozitează energia în
mediu prin interacţii coulumbiene directe cu electronii orbitali
ai atomilor din mediu.
 INTRODUCERE IN FIZICA
RADIOTERAPIEI
 Radiatiile direct ionizante sunt radiatii corpusculare:

 fascicule monoenergetice de electroni, protoni, particule alfa (nuclee de He)

 ionii grei (nuclee de carbon, neon sau argon) care sunt particule de cel puţin 2000
de ori mai grele decât electronii.
 Radiatiile indirect ionizante sunt radiatii electromagnetice

In functie de modul de producere, radiatiile electromagnetice se clasifica:

 fotoni sau radiatii X produse artificial de instalatii Roentgen, acceleratori liniari,
betatroane, ciclotroane
 radiatii γ (gamma) emise prin dezintegrarea nucleelor radioactive naturale (radium,
radon, poloniu) sau artificiale (izotopi radioactivi de cobalt, cesiu, iridiu, etc).

Diferenţa dintre radiaţiile X și γ rezultă din originea lor: radiațiile X provin din învelişul
electronic, iar radiațiile γ provin din nucleu.
 II.1. STRUCTURA ATOMULUI

Atomul (in limba greacă „indivizibil”), cea mai mică particulă dintr-un element
chimic care păstrează toate caracteristicile elementului chimic din care
provine: atom de H, O, Ca, Co, Se, Pb, etc.
Atomul este format dintr-un nucleu in care este concentrată toata masa
și un inveliș electronic.
 Electronii se miscă in jurul nucleului,pe orbitali care au forme
circulare sau eliptice.
 Fiecare orbital corespunde unui anumit nivel de energie.
 Pentru a îndepărta un electron din atom trebuie cheltuită o
anumită energie numită energie de legătură.
 II.1. STRUCTURA ATOMULUI
 Energia de legatura este mai mare pentru straturile interioare şi
scade rapid spre straturile exterioare.
 Numarul electronilor ce orbiteaza in jurul nucleului este egal cu
Z
 Intre nucleu si electroni se exercita forte de atractie
coulombiene.
 Nucleul are sarcină pozitivă egală in valoare absoluta cu a
electronilor, fapt pentru care atomul este neutru din punct de
vedere electric.
 Nucleul este alcătuit din protoni şi neutroni (nucleoni); numarul
protonilor este egal cu numarul electronilor.
 Numărul de protoni din nucleu, notat cu Z, constituie numărul
atomic.
 Numărul de neutroni se notează cu N.
 Masa atomului „A” este egală cu masa protonilor+masa
neutronilor A=Z+N
II.1. STRUCTURA ATOMULUI

Reprezentarea schematică a unui atom

 II.1. STRUCTURA ATOMULUI

Relatia empirica care leaga numarul atomic de numarul

de masa este:

Sarcina electronului

Masa de repaus a electronului

 II.1. STRUCTURA ATOMULUI

Masa de repaus a pozitronului

Masa de repaus a protonului

Masa de repaus a neutronului

Unitatea atomică de masă este

egală cu 1/12 din masa
izotopului de C-12
 II.1. STRUCTURA ATOMULUI

Atom-gram: numarul de grame dintr-

un element chimic care
corespunde numarului lui
Avogadro.
Numarul de masa atomica A al tuturor
elementelor chimice este definit
astfel incat A grame din fiecare
element sa contina exact NA atomi.
Numarul de electroni pe volumul V al
unui element chimic este:
II.1.1. Descrierea calitativa a stabilitatii
atomului. Postulatele lui Bohr
II.1.1. Descrierea calitativa a stabilitatii
atomului. Postulatele lui Bohr
II.1.1. Descrierea calitativa a stabilitatii
atomului. Postulatele lui Bohr
II.1.1. Descrierea calitativa a stabilitatii
atomului. Postulatele lui Bohr
II.1.2. Principiul echivalentei dintre masa si
energie si reciproc ( formulat de Einstein)
II.1.3. Valori fundamentale ale razei, vitezei si
energiei unui electron din atomul de hidrogen
 II.1.3. Valori fundamentale ale razei, vitezei si
energiei unui electron din atomul de hidrogen
 Electronii se misca pe anumite orbite permise, numite orbite stationare.
Miscarea electronilor pe aceste orbite se face fara absorbtie sau emisie de
energie. Razele orbitelor au valori bine determinate ce variaza in salturi.

 Tranzitia unui electron de pe o orbita stationara pe alta se face cu emisia sau

absorbtia unei cantitati de energie egala numeric cu diferenta energiilor
corespunzatoare celor doua orbite stationare.

 Teoria cuantelor: energia radianta poate fi absorbita numai discontinuu

(discret) in fractiuni determinate in cuante de energie sau fotoni, caracteristice
fiecarei radiatii.

 Energia transportată de o radiatie electromagnetica, de frecventa  constantă 

ia valori de forma:
 II.2. STRUCTURA NUCLEULUI ATOMIC

 Dimensiunile nucleului atomic sunt de ordinul 10-15 m, adica de

105 ori mai mici decat ale atomului (10-10 m).

 In fizica atomica distantele sunt asa de mari in comparatie cu

diametrul nucleului incat acesta poate fi privit ca un punct material
incarcat.

 In nucleul atomic se exercita forte nucleare puternice, care explica

impenetrabilitatea relativ ridicata a acestuia.

 Pe de alta parte, energiile puse in joc in fizica nucleara sunt atat de

mari, comparativ cu fizica atomica, incat vom neglija procesele ce
se petrec in invelisul electronic, in majoritatea proceselor nucleare,
cum ar fi de exemplu reactiile nucleare.
II.2. STRUCTURA NUCLEULUI ATOMIC
 II.2.1.Reactia nucleara

 Ansamblu de fenomene care se produc cand

se schimba structura unui nucleu atomic in
urma ciocnirii sale cu un alt nucleu, cu o
particula sau cu un foton.
 In 1919 E. Rutherford a realizat prima reactie
nucleara prin bombardarea cu particule alfa a
nucleelor de azot:
 O reactie nucleara se produce prin ciocnirea
unei particule incidente a cu un nucleu A si
conduce la formarea unui nucleu B si a
particulei b.
 Caracteristica importanta a unei reactii
nucleare este balanta energetica. Exprimand
energia in unitati de masa,reactia de mai sus
se scrie:
II.2.1.Reactia nucleara
II.2.1.Reactia nucleara
II.2.2. Clasificarea nucleelor dupa A si Z
 II.2.3. Radioactivitatea
 Proprietatea unor nuclee de a se dezintegra spontan prin emisia unor radiatii de tip alfa,
beta sau gama. Ca urmare a acestui proces, nucleul initial se transforma intr-un nucleu
final iar atomul rezultat isi schimba pozitia in sistemul periodic al elementelor potrivit unor
reguli de deplasare.
 Elementele care prezinta aceasta proprietate se numesc izotopi radioactivi:

 Se emit spontan radiatii ionizante de un anumit tip si energie, care se comporta diferit intr-
un camp magnetic puternic.
 Radioactivitatea provoaca fluorescenta unor substante.
 Impresioneaza emulsiile fotografice.
 Produce efecte de excitare si ionizare a substantelor.
 Fenomenul nu este influientat de nici un agent fizic sau chimic ori de prezenta altor atomi,
 Radioactivitatea dispare de la sine, in raport cu marimea constantei radioactive.
 Energia mare a fotonilor sau particulelor emise prin fenomenul de radioactivitate permite
detectarea prezentei nucleelor radioactive intr-o proba de material.
 II.2.3.1.Legea dezintegrarii
radioactive
 Este o lege statistica, de tip exponential, care exprima relatia
matematica dintre numarul initial de nuclee radioactive existente la
un anumit moment de timp, considerat momentul t0 =0 si numarul
nucleelor nedezintegrate dupa un anumit timp t ˃t0

 Constanta de dezintegrare λ reprezinta probabilitatea de

dezintegrare a unui radionuclid raportata la unitatea de timp:
 II.2.3.1. Legea dezintegrarii
radioactive

Valori ale constantei radioctive si a timpului de

injumatatire
 II.2.3.1.Legea dezintegrarii
radioactive
Activitatea unei substante radioctive reprezinta produsul dintre
constanta radioactiva λ si numarul de nuclee radioactive N(t):

Timpul de injumatatire: T1/2 reprezinta intervalul de timp in care

numarul de nuclee de un anumit tip se reduce prin dezintegrare la
jumatate din valoarea initiala.
II.2.3.1.Legea dezintegrarii radioactive

Reprezentarea grafica a legii dezintegrarii radioactive

 II.2.3.2. Schema de dezintegrare

 Reprezinta ansamblul tranzitiilor radioactive ale unui radionuclid sub forma unei
diagrame.

 Schema de dezintegrare reprezinta nivelele de energie ale atomului inainte si dupa

dezintegrarea radioactiva si indica tipul tranzitiilor radioactive, energiile radiatiilor
emise si ramificarea care poate avea loc atunci cand sunt posibile mai multe tipuri
de tranzitii.

 Datele unei scheme de dezintegrare trebuie completate cu datele numerice din

tabelele existente in literatura de specialitate, care contin detalii asupra tranzitiilor
radioactive.

 Astfel, in schemele de dezintegrare nu sunt reprezentate radiatiile X caracteristice,

electronii Auger si electronii de conversie interna, rezultati ca urmare a unor tranzitii.

 Pentru cei mai multi radionuclizi, exista o ramificare in schema de dezintegrare, in

sensul ca de la starea initiala sunt posibile mai multe tranzitii in paralel, catre starea
fundamentala (Cs137)
 II.2.3.2. Schema de dezintegrare

Dezintegrare in cascada Dezintegrare in serie cu doua

la Cs137 cuante gama la Co 60
 III. INTERACTIA RADIATIILOR
DIRECT IONIZANTE CU MATERIA
 Radiatiile nucleare, in momentul patrunderii intr-o substanta,
interactioneaza cu aceasta.

 In urma proceselor de interactiune dintre radiatia incidenta si

atomii substantei respective, particula incidenta poate fi scoasa
din fascicul sau poate ceda o parte din energia sa atomilor
substantei.

 Scoaterea particulei incidente se poate face prin:

 proces de imprastiere (deviere de la directia incidenta)
 absorbtie (particula incidenta pierde complet energia)

 Particulele incarcate electric vor fi atenuate pe o anumita distanta

in substanta respectiva, se spune ca este o atenuare cu parcurs.
 III.1. Procese de interactie.
Ionizarea si excitarea atomului
 Fasciculele de electroni proveniti din tranzitii β (β-
sau β+) sau cei produsi de generatori, se atenueaza
pierzand energia de-a lungul parcursului prin:
 Pierdere energetica prin ionizarea atomilor
 Pierdere energetica datorita franarii in campul nucleului,
cu emisie de radiatii gama = radiatii de franare. Spectrul
energetic al radiatiilor de franare este un spectru continuu,
avand energia cuprinsa intre 0 si energia fasciculului
incident. Pierderea de energie a acestor radiatii este
proportionala cu energia incidenta si cu numarul atomic Z2
al substantei strabatute.
 III.1. Procese de interactie.
Ionizarea si excitarea atomului
II.1.1. Excitarea unui atom reprezinta o perturbare energetica a
starii de echilibru in care se afla. Exemplu, un atom de hidrogen
aflat in stare fundamentala (electronul pe nivelul K) poate fi
excitat, adica se ridica electronul pe un nivel energetic superior
neocupat complet, L,M,, considerata o ciocnire neelastica de
genul intai.
Excitarea este procesul in care particula incidenta transfera
energie unui electron atomic pe care il deplaseaza pe o orbita
mai ridicata in energie. Intr-un interval de timp de ordinul nsec,
electronul excitat revine pe o orbita mai joasa emitand raze X
caracteristice si/sau electroni Auger
 III.1. Procese de interactie.
Ionizarea si excitarea atomului
 III.1.2. Ionizarea unui atom este procesul prin care un electron
este indepartat din atom, atomul devine ion pozitiv. Energia pe
care o primeste electronul este suficient de mare ca sa
invinga energia de legatura.

 Ionizarea apare atunci cand electronii atomici primesc de la

particula in miscare suficienta energie pentru a parasi atomul
si a deveni o particula libera. Acest electron devenit liber
poate avea suficienta energie pentru a produce o secventa de
noi ionizari sau excitari atomice, fiind in final complet stopat.

 Electronii rapizi aparuti in urma ionizarilor produse de

particulele incarcate ce se deplaseaza prin substanta poarta
numele de electroni δ.
 III.1. Procese de interactie.
Ionizarea si excitarea atomului
 Deoarece electronul cat si electronii din atom sunt sarcini electrice negative
intre care se exercita forte coulombiene, se poate produce:
 Ionizarea atomului: se scoate un electron orbital din atomul mediului
absorbant
 Excitarea atomului: un electron orbital este transferat pe un orbital
superior si atomul nu mai este in starea fundamentala.

 Ambele procese sunt de tip ciocnire si energia pierduta de electronul

incident este caracterizata prin puterea de oprire prin ciocnire (collision
stopping power).
 Procesul de ionizare primara reprezinta 20-30% din ionizarea totala.
 Procesul de ionizare secundara in procent de 70-80%, apare datorita
faptului ca o parte din electronii rezultati la interactia primara primesc o
energie de aprox. 2,5% din energia electronilor incidenti, fiind capabili
sa produca noi fenomene de ionizare. Electronii se numesc electroni δ
sau electroni secundari, cu energii mai mici de 100 keV.
 III.1. Procese de interactie.
Ionizarea si excitarea atomului
 Densitatea de ionizare sau ionizarea specifica: nr. de perechi de ioni
produsi pe unitatea de lungime (cm) prin procese de ionizare primara.
 Un electron cu energia de 1MeV formeaza in medie 90 perechi de ioni.
Rezulta ca electronii pot strabate distante mari in aer, pana la cativa
metri.
 Pierderea de energie prin ionizare se calculeaza cu relatia lui Bethe:

Unde: E reprezinta energia cinetica incidenta, Wion reprezinta potentialul

mediu de ionizare (13 eV) iar N numarul de atomi din unitatea de
volum.
 III.1. Procese de interactie.
Ionizarea si excitarea atomului

 Parcursul electronilor incidenti prin substanta depinde de energia

incidenta. Reprezinta grosimea de material necesara pentru a
absorbi complet fasciculul de electroni si se determina
experimental ( dupa aceasta grosime, electronii practic nu mai
trec).
 Pentru Al parcursul este descris de relatia:
 II.2. Radiatia de franare. Interactia
electronului cu nucleul atomic
 Are loc mai intai o franare, urmata de o accelerare in campul
nuclear, ceea ce conduce la emisia de radiatii fotonice, numite
bremsstrahlung (radiatii de franare). Sunt caracterizate de
puterea de oprire radiativa.
 Producerea de radiatii de franare este guvernata de relatia
Larmour, care spune ca puterea fotonilor emisi din accelerarea
particulelor intr-un camp electric este proportionala cu patratul
acceleratiei si cu patratul sarcinii electrice:
 II.2. Radiatia de franare. Interactia
electronului cu nucleul atomic
Unghiul la care intensitatea fotonului emis este maxima se calculeaza cu
urmatoarea relatie:

Pentru radiologia de diagnostic cea mai mare productie de radiatii X sunt

emise la 900 fata de directia incidenta a fasciculului de electroni( a se
vedea anodul unui tub de RX diag.), in timp ce la megavoltaj cei mai
multi fotoni sunt emisi in directia fasciculului de electroni care lovesc
tinta.
 II.2. Radiatia de franare. Interactia
electronului cu nucleul atomic
 Energia pierduta de un electron printr-un mediu absorbant cu

densitatea ρ este descrisa prin puterea totala masica de oprire:

 Primul termen, puterea de oprire de coliziune rezulta din interactii

electron-electron orbital. Aceasta marime are rol important in
dozimetria radiatiei.

 Al doilea termen, puterea de oprire radiativa este rezultatul

interactiei electron-nucleu (se produc radiatiile de franare).
 II.2. Radiatia de franare. Interactia
electronului cu nucleul atomic
 Parcursul electronului (electron range R) se calculeaza cu formula:

 Raportul dintre puterea de oprire (masica) radiativa si puterea de

oprire (masica) totala, integrat pe toate energiile electronului
defineste eficienta bremsstrahlung Y:

 Rata de absorbtie e energiei de catre mediu se numeste transfer

liniar de energie LET.
 II.2. Radiatia de franare. Interactia
electronului cu nucleul atomic
 Intr-un mediu material, o particula incarcata electric interactioneaza cu
electronii atomici distribuiti pe o raza de 10-10 m si 10-15 m.
 Numar de interactii cu electronii atomici / numar de interactii cu sarcina
nucleului

 Electrodinamica clasica prezice faptul ca o sarcina accelerata emite

radiatie de franare cu intensitatea proportionala cu patratul acceleratiei.

 Pierderea de energie prin emisie de radiatie de franare este mult mai

semnificativa pentru electroni si pozitroni comparativ cu protonii sau
particulele alfa.
 Radiatia de franare este mai intensa pentru medii cu Z mai ridicat.
 IV. INTERACTIA FOTONILOR CU
MATERIA
 Fotonii sunt radiatii indirect ionizante.
 Se clasifica in patru mari categorii, dupa originea lor:
 Bremsstrahlung ( raze X cu spectru continuu) provenite din
procesele de interactie electron-nucleu.
 Raze X caracteristice (raze X cu spectru discret) provenite din
tranzitiile electronilor orbitali de pe o orbita pe alta, prin
furnizarea unei energii externe suficiente sa excite sau sa
ionizeze atomul tinta.
 Radiatii (discrete) emise in procesul tranzitiilor nucleare cu
emisie de radiatii gama.
 Radiatii de anihilare (discrete, la energii de 0,511 MeV)emise
in procesul fizic de anihilare electron-pozitron.
 IV.1. Atenuarea fasciculelor de
fotoni
 La traversarea unui mediu material de catre un fascicul monoenergetic de
fotoni intensitatea fascicului scade, conform relatiei:

 Coeficientul liniar de atenuare depinde de energia fasciculului incident si

de numarul atomic al mediului strabatut. Se masoara in (cm-1)
 Coeficientul liniar de atenuare µ se defineste ca fiind inversul grosimii
pentru care intensitatea fasciculului de fotoni se reduce la

 Coeficientul de atenuare masic se defineste ca raportul dintre

coeficientul liniar de atenuare si densitatea mediului absorbant
IV.1. Atenuarea fasciculelor de
fotoni
 IV.1. Atenuarea fasciculelor de
fotoni
 Grosimea de injumatatire HVL = x1/2 se defineste ca
grosimea mediului care reduce intensitatea fasciculului
de fotoni la jumatate:

 Grosimea de deciatenuare TVL =x1/10 se defineste ca

grosimea mediului care reduce intensitatea fasciculului
de fotoni la 10% din valoarea sa initiala.
 IV.2. Procese de Interactie ale fotonilor
cu materia.
IV.2.1. Efectul fotoelectric

 Deoarece fasciculele de radiatii fotonice sunt fascicule fara sarcina

electrica si masa de repaus zero, interactia lor este slaba cu substanta,
numai la ciocnirea directa dintre un foton si un electron sau nucleu are loc
un act de interactiune.
 Se produce atunci cand un foton loveste un electron de pe una din paturile
electronice ale atomului substantei cu care interactioneaza.
 In acest proces de interactiune fotonul cedeaza intreaga energie
electronului si ca urmare electronul este smuls din atom
 Energia cinetica a electronului emergent numit si fotoelectron este mai
mica decat energia fotonului incident cu o cantitate egala cu energia de
legatura Eleg a electronului de pe patura atomului
 IV.2. Procese de Interactie ale fotonilor
cu materia.
IV.2.1. Efectul fotoelectric
 Deoarece energiile de legatura au valori foarte mici, cuprinse intre 0,3
keV si 88 keV, acest efect fizic se produce la energii mici ale fotonilor.
 Fotonii cu energii mici interactioneaza prin efect fotoelectric numai cu
electronii periferici. Pe masura ce energia fotonilor creste, interactia se
va face si cu electronii mai puternic legati. (electronii paturii K au cea
mai mare energie de legatura). Daca energia fotonului depaseste
energia paturii K, atunci toti electronii atomului pot lua parte la efectul
fotoelectric.
 Efectul fotoelectric nu se produce cu un electron liber, deoarece nu
s-ar respecta legea conservarii impulsului (atomul din care pleaca
electronul capata un recul)
 Probabilitatea producerii efectului fotoelectric cu un anumit electron
este cu atat mai mare cu cat energia fotonului este mai apropiata de
energia de legatura a acestui electron.
 Pentru energii de legatura mai mari decat energia de legatura a paturii
K (de ex. 9 keV pentru Cu si 88 keV pentru Pb), se poate considera
ca efectul fotoelectric are loc numai cu electronii paturii K.
 IV.2. Procese de Interactie ale fotonilor
cu materia.
IV.2.1. Efectul fotoelectric

 Prin efect fotoelectric, fotonul incident cedeaza intreaga sa

energie electronului din atom si el dispare din fasciculul initial.
 Coeficientul de atenuare atomic

 Coeficientul de atenuare masica

 IV.2. Procese de Interactie ale fotonilor
cu materia
IV.2.2. Efectul Compton

 Se produce prin interactia unui foton incident cu un electron liber sau

usor legat. Electronul cu care interactioneaza fotonul se numeste
electron de recul sau electron Compton.
 Fotonul incident cedeaza numai o parte din energia initiala, pe care il
pune in miscare. Fotonul emerge dupa interactiune imprastiat sub un
anumit unghi si cu o energie:

 Energia fotonului imprastiat la 900 este:

 Energia fotonului imprastiat la 1800 este:

 Electronul Compton are energia cinetica:

 IV.2. Procese de Interactie ale fotonilor
cu materia
IV.2.2. Efectul Compton

 Electronul Compton ia o fractie importanta din energia fotonului incident.

Aceasta energie depinde si de unghiul de recul al electronului Compton,
avand valoarea maxima la un unghi de 180 grade.
 Energia cinetica maxima a unui electron Compton este data de formula:

 Fotonul incident nu dispare complet, ca urmare a acestui proces de

interactiune apar fotoni gama imprastiati cu energii mai mici si deci cu
lungime de unda mai mare.
 Variatia lungimii de unda a fotonului este descrisa de relatia:
 IV.2. Procese de Interactie ale fotonilor
cu materia
IV.2.2. Efectul Compton

 Tabel cu valorile energiei cinetice maxime functie de energia

fotonului

 Pentru valori ale energiei radiatiilor gama emise de sursele

radioactive uzuale si pentru elemente chimice cu Z mic
(oxigen, aluminiu) efectul Compton este procesul
predominant.
 Pentru interactiuni cu elemente chimice cu Z mare (Pb, etc),
efectul fotoelectric este predominant pana la energii aprox. 1
MeV.
 IV.2. Procese de Interactie ale fotonilor
cu materia
IV.2.3. Formarea de perechi electron-pozitron

 Procesul are loc prin interactiunea dintre un foton, cu energia mai mare de 1,02
MeV si campul nuclear al atomului. Prin acest proces, fotonul dispare si apar
doua sarcini elementare , una pozitiva numita pozitron (+) si una negativa,
numita electron (-).
 Deoarece fotonul nu are masa de repaus iar sarcinile elementare au masa de
repaus, este necesar ca o parte din energia fotonului incident sa fie consumata
pentru crearea celor doua mase de repaus ale particulelor. Conform principiului
echivalentei dintre masa si energie al lui Einstein, avem relatia:

 Aceasta relatie reprezinta pragul procesului de formare a perechilor de sarcini

elementare. Restul energiei fotonului incident se distribuie ca energie cinetica a
celor doua particule.
Energiile cinetice pot lua valori continui intre 0 si (hν -1,02) MeV .
 Pozitronul care apare in acest proces, se anihileaza cu un electron. Prin
anihilarea perechii particula-antiparticula energia este radiata sub forma a
doi fotoni gama, fiecare cu energia 0,501 MeV, numite si radiatii de
anihilare. Acestea se comporta in substanta identic cu fotonii X sau gama.
IV.2. Procese de Interactie ale fotonilor cu
materia
 IV.2. Procese de Interactie ale fotonilor cu
materia
IV.3. Proprietatile principale ale fasciculelor de fotoni

 Fasciculele de fotoni sunt radiatii electromagnetice, cu lungimea de unda

cuprinsa intre adica 10-12 – 10-8m.
 Se propaga in linie dreapta
 Viteza de propagare este aproximativ egala cu viteza luminii, ceea ce
conduce la ideea propagarii instantanee in spatiu.
 Lungimea de unda este mult mai mica decat a luminii, ceea ce le face
invizibile pentru ochiul uman.
 Pentru λ=10 Ǻ sunt radiatii putin penetrante, radiatii X moi
 Pentru λ=0,01 Ǻ sunt radiatii penetrante, radiatii X dure
 Intensitatea radiatiei este invers proportionala cu patratul distantei de la
sursa de radiatii (legea divergentei)
 Sufera fenomene de reflexie, difractie, refractie.
 Produc luminiscenta anumitor substante chimice ( silicat de Zn, Cd, etc.)
 Produc fosforescenta ( sulfura de Zn, platocianura de Ba, etc.)
 Au actiune fotochimica
 Sunt atenuate si absorbite
 Produc ionizarea mediului strabatut .
Distributia dozei in apa functie de tipul de
particule si energia incidenta-rezultatul
interactiunilor fizice produse de diferite
radiatii
 CONCLUZII
Distributia dozei absorbite in apa pentru un fascicul de
electroni cu energia incidenta de 6 MeV

PDD for electrons 6 MeV

120.00

100.00

80.00
% depth dose

PDD with Pb
PDD with Al down
60.00
PDD with Al up
PDD open field
40.00

20.00

0.00
0.00

6.00
9.00
12.00

21.00

55.00
3.00

15.00
18.00

24.00
27.00
30.00
33.00
37.00
43.00
depth (mm)