Bazele fizice ale explorarilor

imagistice moderne si a
medicinei nucleare
Curs optional
Semestrul I
Medicina Generala anul I
 8.1 Curs

1. Imagistica medicala – tehnici de imagistica medicala; principiile fizice pe baza carora este dezvoltata
aparatura si modul de functionare a instrumentelor pentru imagistica medicala.

2. Parametrii si caracteristicile imagisticii – marimi fizice, raport semnal zgomot (RSZ), rezolutie,
contrast, pixel, matrice.

3. Principiile de baza ale rezonantei magnetice nucleare – Notiuni fundamentale despre spinul
nuclear, momentul magnetic,magnetizarea neta;Interactiuni externe (Zeeman si cu campul de
Radio Frecventa); Interactiuni interne (Ecranarea Chimica, Directa, Indirecta; Quadrupolara)

Continutul general al 4. Principiile de baza ale rezonantei magnetice nucleare - Notiuni fundamentale despre magnetizarea
transversala si longitudinala, procesele de relaxare spin – spin si spin – retea: T1, T2 si T2 *. RMN
cursului functional.

5. IRMN in contextul tehnicilor de imagistica medicala - Avantaje si dezavantaje ale IRMN comparativ
cu celelalte metode imagistice. Tendinte in evolutia IRMN.

6. Principiile fizice ale tomografiei cu emisie de pozitroni (PET-CT)

7. Radiofarmaceutice utilizate in PET-CT. Notiuni de radiobiologie. Diagnostic diferential.

8. Explorari imagistice pentru evaluarea functiei tiroidei

9. Explorari imagistice pentru evaluarea functiei renale.
10. Explorari imagistice pentru evaluarea sistemului digestiv.

11. Explorari imagistice pentru evaluarea sistemului cardio-vascular.

 
12. Explorari imagistice in neurologie.
Introducere- Notiuni fundamentale referitoare la tipuri de radiatii utilizate
in imagistica si medicina nucleara
Clasificare

După natura lor, radiaţiile pot fi corpusculare şi

electromagnetice.

Radiaţiile corpusculare sunt compuse din particule de

substanţă având o anumită energie cinetică. Ele pot fi
subdivizate în funcţie de sarcina şi masa particulelor
transportoare ale energiei, conform schemei
urmatoare:
 Radiatii electromagnetice
• Radiaţiile electromagnetice sunt emise şi absorbite în natură sub formă de
cuante (fotoni).
• Fotonii sunt particule fără masă de repaus, ce transportă, fiecare, o cantitate de
energie ce poate fi calculată cu expresia E = hν, unde h = constanta lui Planck
(6,625.10–34 Js), iar ν = frecvenţa radiaţiilor.
• Masa lor de mişcare, m, se leagă de energie prin formula lui Einstein:
E = mc2, c fiind viteza luminii în vid. Energia lor se exprimă în electron- Volţi:
1eV = 1,6.10–19 J .
• Spectrul radiaţiilor electromagnetice este extrem de extins. În funcţie de
lungimile lor de undă în vid
λ= c/ ν, acesta se poate reprezenta schemei
urmatoare:
  (m)
3
10 lungi

2 medii
10
RADIO
scurte
10

1 ultrascurte TV

–1 TEL. MOBILA
10
SATELIT
–2
CUPTOARE
10 microunde

–3
10
IR îndepãrtat
–4
10

–5
IR mediu INFRAROSU (IR) Spectrul radiatiilor
10
IR apropiat electromagnetice
–6
10
0,7.10
–6
VIZIBIL (VIS)
0,4.10
–6
–7
10
ULTRAVIOLET (UV)
–8
10

–9
10

–10 RÖNTGEN (X)

10

–11
10

–12
10 GAMMA ()
 Clasificare in functie de energia transportata
 În funcţie de energia transportată, radiaţiile se clasifică în radiaţii neionizante şi radiaţii ionizante.

 Distincţia dintre aceste este convenţională, şi este legată de efectele asupra materiei. Dacă se iau
în considerare energiile de ionizare ale principalilor atomi ce compun materia vie (H, C, N şi O),
pot fi considerate ionizante radiaţiile ce transportă energie mai mare de 13,6 eV / particulă, ceea
ce corespunde, în cazul radiaţiilor electromagnetice, la o lungime de undă λ < 100 nm. Pe de altă
parte, anumite macromolecule biologice pot fi ionizate la energii ce depăşesc 5 eV, lungimea de
undă corespunzătoare fiind λ < 200 nm.

 Pentru simplificare, când este vorba de radiaţiile electromagnetice, se consideră ionizante

radiaţiile din domeniile X şi Gamma, şi neionizante cele din domeniile radio, microunde, IR, VIS şi
UV.

 Radiaţiile corpusculare au importanţă biologică numai prin efectele lor ionizante.

 Radiatii corpusculare
  Radiatia ionizanta corpusculara este emisa de nuclee radioactive.

      Pentru a o putea intelege, este util sa cunoastem structura atomului. Un

atom se compune dintr-un nucleu (incarcat pozitiv) in jurul caruia
orbiteaza electroni (incarcati negativ).

      In mod normal, numarul sarcinilor pozitive din nucleu (protoni) este
egal cu numarul electronilor din jurul nucleului si atomul este neutru din
punct de vedere electric.

       Daca un electron este expulzat de pe orbita atomului, rezulta un

electron negativ liber si un ion incarcat pozitiv. Radiatia ionizanta este
radiatia care are suficienta energie pentru ca in urma interactiei sale cu un
atom sa poata expulza un electron de pe orbita atomului, formand ioni; de
aici si numele sau.
 In nucleul atomului se gasesc neutroni si protoni. Toti atomii
aceluiasi element au acelasi numar de protoni ; numarul de
neutroni poate insa diferi.
 Atomii aceluiasi element care au un numar diferit de neutroni
se numesc izotopi. In unii atomi, nucleul este instabil ; asta
inseamna ca el are un exces de energie. Acestia sunt atomii
radioactivi. Ei elibereaza surplusul de energie prin
dezintegrare.
 Dupa eliberarea intregului surplus de energie, atomii devin
stabili si nu mai sunt radioactivi. Timpul necesar pentru
dezintegrarea unei jumatati dintr-o proba de substanta
radioactiva se numeste timp de injumatatire.
Timpul de injumatatire difera semnificativ de la un izotop la altul, variind

de la o fractiune de secunda pana la miliarde de ani.


 Tipuri de radiatie ionizanta corpusculara
 Radiatia Alfa.
Particulele Alfa se compun din doi neutroni (fara sarcina electrica)
si doi protoni (incarcati pozitiv).

Cand particulele alfa traverseaza un material solid, ele

interactioneaza cu multi atomi pe o distanta foarte mica. Dau
nastere la ioni si isi consuma toata energia pe acea distanta scurta.
Cele mai multe particule alfa isi vor consuma intreaga energie la
traversarea unei simple foi de hartie.
Principalul efect asupra sanatatii corelat cu particulele alfa apare
cand materialele alfa-emitatoare sunt ingerate sau inhalate, iar
energia particulelor alfa afecteaza tesuturile interne, cum ar fi
plamanii. 
Alpha particles treat deeper into solid
tumours
Alpha particles are a powerful
cancer-killing tool, directly
damaging tumour cell DNA
regardless of the level of
oxygenation or cell cycle stage. The
downside of alpha particles is their
extremely short range (40-90 µm)
in tissue.
224
Ra, 220Rn, 216Po, 212Bi and
212
Po, which are also alpha
emitters. These atoms
diffuse into the tumour,
where they emit high-
energy alpha particles that
destroy tumour tissue. This
approach increases the
treatment range to a radius
of several millimetres.
 Radiatia beta
 Particula Beta este un electron liber. El penetreaza materialul
solid (respectiv tesutul) pe o distanta mai mare decat particula
alfa. Efectele asupra sanatatii asociate particulelor beta se
manifesta in principal atunci cand materialele beta-emitatoare
sunt ingerate sau inhalate.
 Radiatia gama
 Radiatia gama (raze gama)  se prezinta sub forma de unde
electromagnetice sau fotoni emisi din nucleul unui atom. Ei pot traversa
complet corpul uman, putand fi oprite doar de un perete de beton sau de
o placa de plumb groasa de 15 cm. Radiatia gama este oprita de: apa,
beton si, in special, de materiale dense, cum ar fi uraniul si plumbul, care
sunt folosite ca protectie impotriva expunerii la acest tip de radiatie.
Puterea de penetrare a radiatiilor
The depth of penetration of alpha, beta, and gamma radiation
varies with the particle. Because α particles interact strongly with
matter, they do not penetrate deeply into the human body. In
contrast, β particles do not interact as strongly with matter and
penetrate more deeply. Gamma rays, which have no charge, are
stopped by only very dense materials and can pass right through
the human body without being absorbed.

Because of their great penetrating ability, γ rays are by far the

most dangerous type of radiation when they come from a source
outside the body. Alpha particles, however, are the most damaging
if their source is inside the body because internal tissues absorb all
of their energy. Thus danger from radiation depends strongly on
the type of radiation emitted and the extent of exposure, which
allows scientists to safely handle many radioactive materials if
they take precautions to avoid, for example, inhaling fine
particulate dust that contains alpha emitters.
 Profunzimea de penetrare
Penetration Penetration
Energy Range
Type Distance in Distance in
(MeV)
Water* Air*
α particles 3–9 < 0.05 mm < 10 cm
β particles ≤3 < 4 mm 1m
x-rays <10−2 < 1 cm <3m
γ rays 10−2–101 < 20 cm >3m
*Distance at which half of the radiation has been absorbed.
 De unde provine radiatia ionizanta?
 Suntem permanent expusi la un nivel scazut de radiatie ionizanta din surse naturale:
  radiatie cosmica - particulele de energie inalta si razele gamma bombardeaza Pamantul.
Atmosfera planetei actioneaza ca un scut, absorbind o mare parte din energia radiatiei cosmice.
Din acest motiv, cei care locuiesc aproape de nivelul marii sunt expusi la o daza de radiatii
cosmice mai mica decat cei care locuiesc la munte.   
 radiatie terestra – se datoreaza materialelor radioactive care exista in roci si sol: izotopul
radioactiv ai potasiului si produsii de dezintegrare ai uraniului si toriului;   
 radon – constituie cea mai raspandita de radiatie deoarece radonul gazos a existat dintotdeauna
in mediul ambiant. Calea primara prin care el ajunge la noi din pamant este penetrarea prin
fundatia locuintelor.    
 radiatia naturala din interiorul organismelor noastre – purtam inlauntrul nostru a sursa de
radiatie ionizanta imposibil de evitat : radioizotopii potasiu-40 si carbon-14. Acesti izotopi
patrund in organism prin lantul alimentar si prin respiratie.
  Radiatia ionizanta provenind din aceste surse constituie ceea ce numim radiatie de fond.
 In plus, suntem expusi si la o radiatie artificiala,
provenind din:    
 expunerea medicala (din radiografiile medicale si
dentare cu raze X, si din tratamentele prin iradiere cu
cobalt sau injectii cu iod radioactiv);   
 diverse alte surse (producerea de energie electrica atat
in instalatiile clasice sat si in cele nucleare, transportul si
depozitarea materialelor nucleare, programele de testare
a armamentului nuclear, cat si din alte activitati umane,
cum ar fi fumatul, arderea gazului pentru incalzire si
gatit, utilizarea fosfatilor ca fertilizatori si privitul la
televizorul color).
 Trebuie mentionat ca mai mult de 80% din expunerea la
radiatie ionizanta se datoreaza radiatiei de fond.
 Radioactivitatea
 Radioactivitatea reprezinta capacitatea unor nuclee radioactive de a
emite particule ca urmare a instabilitatii nucleare (izotopi radioactivi,
instabili).
 Cele mai intalnite tipuri de radiatii: alpha, beta, dar si gamma.
 Dezintegrarea radioactiva se exprima cel mai frecvent
prin timpul mediu de viata al nucleului.
 Diferite tipuri de radiatii au ca rezultat transformarea
nuclidului intr-o alta specie (element chimic).
 Datarea radioactiva poate fi facuta prin determinarea
cantitativa a produsilor de reactie (elementul chimic
rezultat in urma dezintegrarii).
 Radiatia provenita din sursele radioactive este
distribuita in mod egal in toate directiile, respecta
legea inverse square law (intensitatea depinde invers
proportional cu patratul distantei).
 Legea dezintegrarii radioactive

N= numar de nuclee ramase

nedezintegrate la momentul t

N0= numarul initial de nuclee

radioactive, la momentul t=0.

λ= constanta de
dezintegrare,
caracteristica fiecarui
nucleu in parte

 Numarul de atomi dezintegrati intr-o secunda, la un moment dat, este

direct proportional cu numarul de atomi radioactivi prezenti in proba la
momentul initial.
Activitatea unei surse radioactive: timpul
mediu de viata

Activitatea unei surse radioactive reprezinta numarul de dezintegrari

ori transformari pe care le sufera proba radioactiva intr-o perioada de
timp stabilita. A= A0 e-λt

 Timpul mediu de viata al unui nuclid este cu atat mai lung cu

cat probabilitatea de dezintegrare este mai mica (τ )
 Timpul de injumatatire

Timpul după care numărul de nuclee dezintegrate scade la jumătate din

numărul iniţial (N=N0/2), poartă numele de timp de înjumătăţire T 1/2
 τ = 1/λ
 Dezintegrarea unui nuclid poate fi exprimata sub forma
timpului de injumatatire, constanta de injumatatire sau timpul
mediu de viata. Relatia matematica dinte ele este:

Cele mai frecvente unitati de masura pentru activitatea radioactiva sunt: Curie si
Becquerel.
1 Curie = 3.7x1010 dezintegrari/secunda.
1 Becquerel= 1 dezintegrare/secunda.
Avantajele medicinei nucleare
Dezavantajele medicinei nucleare
 Raze X
Producere, proprietati, importanta
medicala
 Radiatiile X - generalitati
 Sunt radiatii electromagnetice penetrante, cu lungime de unda mai scurta decat a
luminii si rezulta prin bombardarea unei tinte de tungsten cu electroni de mare viteza
.
 Au fost descoperite intamplator in anul 1895 de fizicianul german Wilhem Conrad
Roentgen, in timp ce facea experimente de descarcari electrice in tuburi vidate,
respectiv el a observat ca din locul unde razele catodice cadeau pe sticla tubului,
penetrau in exterior raze cu insusiri deosebite; aceste raze erau capabile sa strabata
corpurile, impresionau placutele fotografice, etc. El le-a numit raze X deoarece
natura lor era necunoscuta. Ulterior au fost numite raze (radiatii) Roentgen, in
cinstea fizicianului care le-a descoperit.
 Natura radiatiilor X
 Radiatiile X sunt radiatii electromagnetice cu o putere de penetrare indirect
proportionala cu lungimea de unda. Cu cat lungimea de unda este mai mica, cu atat
puterea de penetrare este mai mare. Razele mai lungi, apropiate de banda razelor
ultraviolete sunt cunoscute sub denumirea de radiatii moi. Razele mai scurte ,
apropiate de radiatiile gama, se numesc raze x dure.
 Radiatiile X se produc atunci cand electronii cu viteza mare lovesc o tinta metalica .
O mare parte din energia electronilor se transforma in caldura iar restul se transforma
in raze x, producand modificari in atomii tintei, ca rezultat al impactului. Radiatia
emisa nu este monocromatica ci este compusa dintr-o gama larga de lungimi de
unda.
Tubul de raze X
 Tubul de raze X
 Filament incalzit pana la
incandescenta.
 Electronii emisi de filament sunt
accelerati de campul electric dintre
catod (filamentul insusi) si anod
(anticatod).
 Energia cinetica a electronilor
accelerati este E= e U
 In urma ciocnirii electronilor cu
anticatodul iau nastere radiatiile X.

Exista doua mecanisme diferite de interactiune : unul duce la

producerea radiatiei de franare, celalalt la emisia radiatiei
caracteristice.
 Radiatia X de franare
Electronii cu viteza mare pot trece usor
prin invelisul electronic ei sunt franati in
campul electric al nucleului, emitand
fotoni. Acest fenomen este caracterizat
de o distributie continua a radiatiei care
este mai intensa si deplasata spre
frecvente mai mari cu cat energia
electronilor este mai mare. Datele din
grafic corespund unei tinte de tunngsten
bombardata cu electroni de diferite
energii. Energia maxima a radiatiei
corespunde cu lungimea de unda
minima:
 Rdiatia X de franare
 Pe masura ce creste tensiunea de accelerare, limita spectrului
continuu se deplaseaza spre lungimi de unda mai mici.
 Limita spectrului continuu si forma lui nu depind de natura
elementului anticatodului ci numai de tensiunea de accelerare.
 Radiatia X caractristica
 Radiatia X caracteristica este
emisa atunci cand electronii cu
energie cinetica mare pot ioniza
atomii anticatodului scotand un
electron de pe un nivel interior
[K, n=1]. Electronii ramasi tind
sa se rearanjeze pentru a aduce
atomul in stare de eneregie
minima.
 Exemplu- radiatia emisa in urma
tranzitiei de pe nivelul n=2 pe
n=1 se numesc raze K alfa, iar
cele de pe n=3 se numesc K beta,
s.am.d.
 Fotonii emisi au astfel o energie
bine determinata.
 Legea lui Moseley:

R= constanta lui Rydberg, Z=nr.atomic al

elementului emitator, σ= constanta de
ecranare, n si k numere cuantice principale.
 Radiatia X caracteristica
 Spectru de linii, frecventa depinde de elementul emitator (prin
numarul atomic Z).
 Fata de spectrul radiatiilor X de franare, radiatia X
caracteristica are frecvente mai mari si spectrul este mai
simplu, avand mai putine linii.
 Aceasta proprietate este utilizata ca o metoda de analiza
chimica, pentru identificarea unor elemente.
 Proprietatile razelor X
 Radiatiile X impresioneaza suportul fotografic, ca si lumina. Absorbtia
radiatiilor depinde de densitatea si de greutatea atomica. Cu cat greutatea
atomica este mai mica, materialul este mai usor patruns de razele X.
Cand corpul uman este expus la radiatiii X, oasele, cu greutate atomica
mai mare decat muschii, absorb in mai mare masura radiatiile si apar
umbre mai pronuntate pe film. Radiatiile cu neutroni se folosesc in
anumite tipuri de radioagrafii, cu rezultate total opuse.
 Proprietatile razelor X
 Radiatiile X provoaca fluorescenta anumitor materiale, cum ar fi platinocianidul de
bariu si sulfura de zinc. Daca filmul fotografic este inlocuit cu un ecran tratat cu un
asemenea material, structura obiectelor opace poate fi observata direct. Aceasta
tehnica se numeste fluoroscopie.
 Alta caracteristica importanta este puterea de ionizare, care depinde de lungimea de
unda. Capacitatea razelor X monocromatice de a ioniza, este direct proportionala cu
energia lor. Aceasta proprietate ne ofera o metoda de masurare a energiei razelor X.
Cand razele X trec printr-o camera de ionizare, se produce un curent electric
proportional cu energia fasciculului incidental. De asemenea, datorita capacitatii de
ionizare, razele X pot fi vazute intr-un nor atmosferic. Alte proprietati: difractia,
efectul fotoelectric, efectul Compton si altele.
 Wilhelm Röntgen 1895

Tubul Crookes este vizibil în centru. Omul în picioare își vede mâna pe un ecran cu
fluoroscop. Omul așezat face o radiografie a mâinii prin plasarea ei pe o placă
fotografică. Nu sunt luate măsuri de precauție împotriva expunerii la radiații;
pericolele sale nu erau cunoscute în acel moment.)
 Raze X
 De la descoperirea lui Röntgen că razele X pot identifica
structurile osoase, radiografiile au fost folosite pentru
imagistica medicală. Prima utilizare medicală a fost la mai
puțin de o lună după ce a fost publicată această lucrare. Până în
2010, au fost efectuate 5 miliarde de examinări medicale la
nivel mondial. De exemplu, expunerea la radiații din imagistica
medicală în 2006 a reprezentat aproximativ 50% din expunerea
totală la radiațiile ionizante din Statele Unite.