Proprietăţile fizice ale

radiaţiilor Röntgen
 1. Puterea de pătrundere
 Puterea de pătrundere a radiaţiilor într-un mediu iradiat este
numită duritatea radiaţiei. Radiaţiile mai puţin penetrante au fost
denumite radiaţii moi, iar cele foarte penetrante au fost denumite
radiaţii dure.

 Radiaţiile moi se caracterizează printr-o lungime de undă  mare şi

frecvenţă mică, iar radiaţiile dure se caracterzează prin l mic şi
frecvenţa mare. O creştere a tensiunii anodice duce la micşoarea
lungimii de undă după relaţia:
min = 12,35 / Uamax

 Puterea de pătrundere a radiaţiilor este direct proporţională cu

frecvenţa lor (deci cu energia lor şi prin urmare – cu tensiunea de
accelerare a electronilor) şi invers proporţională cu lungimea lor de
undă.
2. Propagarea radiaţiilor Röntgen.
 Se face în linie dreaptă şi în toate direcţiile cu viteza
luminii. (în vid c = 3 ×108 m/s).

3. Intensitatea fluxului de radiaţii scade

cu pătratul distanţei.
 Aşadar, în propagarea lor, intensitatea radiaţiilor variză
în raport invers cu pătratul distanţei.
 Intensitatea fasciculului de radiaţii
Este o particularitate a imaginii radiografice, după care
alegerea distanţei dintre tubul radiogen şi film nu se face
numai după principii dictate de proiecţia conică, ci şi după
necesitatea obţinerii unui anumit grad de densitate al fascicu-
ului de radiaţii. Densitatea fasciculului de rad
iaţii condiţionează contrastul imaginii.
În conformitatea cu legea Duanne-Hunt,
intensitatea fasciculului de radiaţii scade cu
pătratul distanţei.Cu alte cuvinte, energia
primită pe unitatea de suprafaţă este
de patru ori mai mică în cazul creşterii
la dublu a distantei tub-film
Intensitatea fasciculului de radiaţii scade cu pătratul distanţei.
Radiaţiile la nivelul D acoperă patru pătrate.
Aceeaşi cantitate de radiaţii la o distanţă dublă în D, sînt răspîndite
pe 16 pătrate intensitatea fasciculului a scăzut cu pătratul distanţei
 Legea Pătratului Distanţei

Intensitatea luminii care cade pe Intensity  1/d2

suprafața plană din punctul
sursă este invers proporţională
cu pătratul distanței de la d

punctul sursă
 dacă distanţa este2X, intensitatea
scade de 4X
Ipoteze
 sursa este punctiformă
 nu există atenuare
 4. Reflexia
 Radiaţiile Röntgen se reflectă după aceleaşi legi
ca şi lumina. În cazul radiaţiilor Röntgen unde
lungimea de undă este foarte mică, chiar dacă
atomii suprafeţei reflectante ar fi aşezaţi în acelaşi
plan, diametrele lor sunt mai mari decât lungimea
de undă a radiaţiilor incidente şi deci reflexia
regulată nu este posibilă.

5. Refracţia radiaţiilor Röntgen

 Este foarte slabă datorită lungimilor de
undă extrem de mici şi a vitezei lor aproape
egală în toate mediile. Legile de refracţie
ale radiaţiilor Röntgen sunt aceleaşi ca şi
ale luminii dar deoarece refracţia este aşa
de mică, în practică este neglijabilă.
6. Polarizarea
 Radiaţiile Röntgen sunt polarizate de la producerea lor pe ţinta
de frânare.

7. Difracţia
 Are loc atunci când o rază traversează anumite
deschideri numite reţele de difracţie având dimensiuni cu
foarte puţin mai mari de cât lungimea sa de undă. Pentru
radiaţiile Röntgen însă, reţelele de difracţie ce pot fi
realizate artificial au deschideri enorme faţă de lungimea
lor de undă şi difracţia nu poate avea loc în aceleaşi
condiţii ca şi în cazul luminii.
 8. Ionizarea gazelor.

 Radiaţiile Röntgen ionizează gazele prin care trec.

Proprietatea radiaţiilor Röntgen de a ioniza gazele este una
dintre cele mai importante şi stă la baza atât a
radiodiagnosticului cât şi a radioterapiei medicale. Totodată,
ea stă la baza realizării camerelor de ionizare a dozimetrelor
de radiaţii şi a dispozitivelor ion-tomat şi serveşte la
reglarea automată a timpului de expunere în radiografia
medicală.
9. Radiaţiile Röntgen provoacă luminis-
cenţa anumitor corpuri.
 Aceasta a fost de fapt proprietatea care a dus la
descoperirea lor, prin apariţia luminiscenţei unor cristale
din platinocianură de bariu, aflate întâmplător pe masa de
lucru în timpul experimentului.

 Luminiscenţa este de două feluri:

- fluorescenţă, atunci când lumina produsă durează
numai atâta timp cât corpul se găseşte sub acţiunea
radiaţiei incidente;
- fosforescenţă, atunci când lumina produsă
durează şi după înceta­rea radiaţiei incidente, un timp mai
lung sau mai scurt.
 Fenomenul de luminiscenţă este explicat prin excitarea
atomului, care înmagazinează energie de la radiaţia
incidentă, modificându-şi structura prin efectul fotoelectric.
După excitare, atomul revine la starea iniţială reemiţând
energia absorbită, sub forma unei radiaţii luminoase cu o
frecvenţă mult mai mică.

 La fluorescenţă, starea de excitaţie sau viaţa medie a

unui atom excitat durează de la 10-7 până la 10-8 s, pe când
la fosforescenţă atomul rămâne ex­citat mai mult timp, el nu
revine la starea iniţială decât ca urmare a unei influenţe
exterioare, cum ar fi sub acţiunea căldurii. De aceea, cu cât
temperatura este mai scăzută, cu atât este mai mare
numărul de substanţe care devin fosfo­rescente.

 Platinocianura de bariu (PtCn4Ba, 4H2O "apă de

cristalizare") este o substanţă cu fluorescenţă verzuie şi este
folosită pentru foliile fluorescente ale ecranelor radioscopice.
Tungstanatul de calciu (WO4Ca) este fosforescent şi este
utilizat mai mult ca ecran întăritor în casetele de radiografii,
în scopul scurtării timpului de expunere. Silicatul de zinc sau
Willemita pură (SiO4Zn2) constituie substanţa fluorescentă
(şi fosforescentă) a ecranelor de tipul Astral şi Ossal.
 10. Nu au sarcină electrică
 Radiaţiile Röntgen nu sunt deviate de un câmp
magnetic, la fel ca şi radiaţiile gamma (), ceea ce
demonstrează că ele nu au sarcină electrică.

Figura 1. – Devirea radiaţiilor într-un cânp electromagnetic.

1 - container de plumb; 2 - sursa de radiaţii x sau y, sau .
11. Provoacă acţiuni chimice.
 Radiaţiile Röntgen nu pot exercita direct acţiuni chimice, dar
electronii expulzaţi pot provoca fenomene chimice. Iată câteva
exemple:

a) impresionează emulsia fotografică formată din

halogenuri de argint; aceasta este cea mai importantă acţiune
chimică a radiaţiilor Röntgen. Fenomenul se explică tot prin
ionizarea materiei provocată însă de radiaţiile corpusculare
secundare la nivelul straturilor electronice superficiale ale
atomilor emulsiei de argint;

b) prin iradierea unei soluţii de amoniac şi sublimat se

obţine un precipitat de calomel. Acesta este un mijloc de
măsurarea intensităţii radiaţiilor;
 c) modifică culoarea platinocianurii de bariu din
verde în galben şi apoi în brun, în funcţie de intensitatea şi
durata acţiunii. Acesta fiind efectul Villard (descoperit de
Villard în 1898);

d) acţionează asupra seleniului. Seleniul cristalizat,

atunci când este iradiat, are proprietatea de a-şi mări
conductibilitatea electrică. Proprietatea aceasta a stat la
baza construirii - de către Furstenau - a unui dispozitiv
pentru măsurarea intensităţii radiaţiilor Röntgen.
Efectele biologice ale
radiaţiilor Röntgen.
 Radiaţiile pot acţiona asupra organismului în
trei moduri:
 prin acţiune directă;
 prin acţiune indirectă
 prin acţiune de la distanţă.

 În urma acţiunii directe a radiaţiilor asupra

organismului sunt lezate macromoleculele de
importanţă vitală (proteinele şi acizii nucleici)
care suferă transformări datorită ionizării sau
excitării directe.

 Acţiunea de la distanţă se produce datorită

iradierilor locale. Prin toxinele care apar în
organul iradiat, prin răspândirea lor în organism
şi prin reacţiile sistemului neuroendocrin, apar
anumite efecte biologice asupra organe­lor
neiradiate.
 Efectele radiaţiilor ionizante

EFECTE
TYPE
of
EFFECTS

CELLCELULARĂ
MOARTE DEATH CELL TRANSFORM
TRANSFORMARE ATION
CELULARĂ BOTH
AMBELE

DETERMINISTICE
DETERM INISTIC STOCASTICE
STOCHASTIC ANTENATALE
ANTENATAL
som atic som atic & hereditary som atic and hereditary
clinically Somatice
attributable in Somatice şiattributable
epidemiologically ereditare Somaticein şi
expressed theereditare
fetus,
the exposed individual in large populations in the liveborn or descendants
clinic atribuite individului Epidemiologic demostrate Apar la făt, la nou-născut
expus în grupuri populaţionale sau la descendenţi

16
 Efectele radiaţiilor ionizante

Deterministice
 Existenţa unui prag (sub aceasta doză, efectele nu sunt
observabile)
 Severitatea efectului creşte cu doza
Stocastice
 Fără prag
 Probabilitatea efectului creşte cu doza
 Severitatea este ponderată printr-un factor G.
 Pentru cancerul fatal şi efectele extreme genetice G =
1. Pentru cancerele non fatale G < 1.

17
 Efectele biologice ale radiaţiilor
ionizante

 Deterministice
 ex.: cataractă, afecţiuni
cutanate, infertilitate, etc.
 Stocastice
 Cancer, efecte genetice

18
 Acţiunea indirectă - este declanşată de elementele ce
apar în urma proceselor radiochimice. Mediul principal
în care se desfăşoară procesele biologice fiind apa,
efectele apar ca rezultat al ionizării acesteia. Produşii
de descompunere a apei (ionii sau radicalii) acţionează
ca agenţi oxidanţi şi reducători asupra unor
componente celulare esenţiale, perturbând buna
desfăşurare şi funcţionare a proceselor biologice din
aceste celule.
 Efectele biologice

 Perturbaţiile funcţionale care au loc ca urmare a

schimbării structurii fine din celulele unui organ sau
organism sub acţiunea radiaţiilor constituie efectele
biologice ale radiaţiilor.

 Efectele biologice sunt dependente atât de doza de

radiaţii, cât şi de debitul dozei. Natura radiaţiilor nu
diferenţiază calitativ efectele biologice, dar
influenţează intensitatea lor.

 Pentru a aprecia gravitatea efectelor biologice ale

radiaţiilor, s-a introdus noţiunea de efectivitate
biologică (). Efectivitatea biologică este determinată
de valoarea energiei absorbite de ţesutul viu, la
interacţiunea unei radiaţii monocromatice cu acesta.
Factorii care influenţează efectele biologice
 În iradierea externă, pericolul este direct legat de
penetrabilitatea radiaţiilor. Timpul de iradiere are de
asemenea o importanţă deosebită, deoarece cu cât este
mai lung cu atât măreşte cantitatea de iradiaţii
absorbite şi leziunile organismului sunt mai importante.
În afara acesto elemente, efectul radiobiologic este
condiţionat de următorii factori:

 volumul ţesutului radiat – o iradiere a întregului

organism este mult mai periculoasă decât o
iradiere limitată şi efectuată cu aceeaşi doză;

 vârsta organismului radiat. Copiii şi tinerii sunt

mai sensibili la acţiunea radiaţiilor decât adulţii;
de aceea, tinerii sub vârsta de 18 ani, nu au voie
să lucreze în mediile radioactive;
 regiunea sau organul iradiat – unele organe se
dovedesc a fi extrem de sensibile la acţiunea
radiaţiilor externe. Comisia Internaţională de
Protecţie în Radiologie a atribuit noţiunea de organ
critic pentru: piele, organe hematopoetice, glande
genitale şi ochi.

 De asemenea, mai sunt sensibile la radiaţii glandele

suprarenale: tiroida, hipofiza şi ficatul.
Bazele fizice ale imaginii radiologice.
Particularităţile acesteia
 IMAGINEA RADIOLOGICĂ

IMAGINEA RADIOLOGICĂ- este reprezentarea

bidimensională a unui obiect tridimensional fiind un
complex de opacităţi şi transparenţe care tind să
redea situaţia, forma, dimensiunile, structura şi
uneori funcţiile componentelor anatomice.

OPACITATEA- este rezultatul trecerii razelor X

printr-un corp absorbant (cu numar atomic mare- osul)

TRANSPARENŢA - este rezultatul trecerii razelor X

printr-un mediu neabsorbant , aerul.
 IMAGINEA RADIOLOGICĂ

Unghiurile
Unghiurile de de examinare
examinare în în radiologie
radiologie
formează
formează incidenţele,
incidenţele, iar iar tehnicile
tehnicile diferite
diferite
constituie
constituie tipul
tipul de
de examen,
examen, care care de
de la
la
radiografia
radiografia simplă
simplă se
se multiplică
multiplică cu cu folosirea
folosirea
substanţelor
substanţelor de de contrast,
contrast, aa stenoradiografiei
stenoradiografiei
aa radiografiilor
radiografiilor cu
cu tensiune
tensiune mare, mare, radiogra-
radiogra-
fiilor
fiilor panoramice
panoramice şi şi aa radiografiilor
radiografiilor direct
direct
mărite.
mărite.
26
 Absorbtia RX
Depinde de:
- compozitia obiectului = nr. atomic Z al
elementelor din obiect
- absorbtia RX este invers proportionala cu λ
- densitatea obiectului strabatut ρ
- grosimea obiectului g
- timpul de actiune a RX Δt
 Legea Bragg - Pierce
absorbtia = Z4 λ 3ρgΔt
 RADIOLOGIE
Principiu general

ABSORBȚIA RAZELOR X DEPENDENTĂ DE:

 Densitatea structurii

 Grosimea structurii

Fasciculul de raze X
Fasciculul de raze X
(incident) (emergent)
 Densităţi de referinţă în radiologie

Aer adipos apa+viscere os

0 0.92 1 1,85

29
 Relieful de intensitate
Fasciculul de raze X la ieşirea din corpul
examinat prezintă zone
de intensităţi inegale şi luminează
neuniform ecranul radioscopic,
impresionează inegal pelicula
fotografică, metode funda-
mentale de examen care
materializează ceea ce
se cheamă „relieful
radiologic de intensitate“

Deformarea imaginii şi relieful de intensitate

 Relieful de intensitate
Pentru corpul omenesc se pot admite 4 trepte principale
de absorbţie care contribuie la crearea contrastului radiologic
şi realizarea imaginii.

1.Coastele şi claviculele — se ştie că oasele au o structură

densă şi absorb foarte mult razele X — împiedică porţiunea
respectivă din fascicul să ajungă la ecran, acesta rămînînd
întunecat în dreptul lor, placa fotografică care rămîne albă în
dreptul lor.

2. Muşchii toracici, tendoanele şi aponevrozele

absorb mai puţine raze X decît oasele, ca şi organele
parenchimatoase pline (cordul şi vasele, ficatul, rinichii,
splina) ori lichidele. Ecranul se va lumina discret, iar filmul
radiografic se va înnegri nuanţat, în raport cu grosimea şi
densitatea lor.
 Relieful de intensitate
3. Ţesutul adipos absoarbe de 10 ori mai puţin
razele X decît muşchii şi organele din jurul cărora
se găseşte pe care le scoate în contrast.

4. Aerul şi gazele care au densitate de 1000 ori mai

mică decît a părţilor moi, absorb mult mai puţine
raze X şi contribuie la contrastarea organelor pe
care le mărginesc. Ajung în cantitate mare şi
luminează ecranul sau înnegresc puternic filmul
fotografic.
 Legile opticii radiologice
 legea proiecţiei conice;

 legea tentelor (tonalităţile fiind în

funcţie de absorbţia razelor X în raport
cu numărul atomic, cu densitatea şi
grosimea lor);

 legea sumaţiei şi sustracţiei planurilor;

 legea incidenţelor tangenţiale şi a celor

ortograde (apariţia liniilor nete şi a
contururilor).
Teorema asemănării triunghiurilor

Punct
Focal

b a B A

h H
Obiect
c
Film C
Obiect
Film

a b c h
---- = --- = --- = ---
A B C H
 Definiţia Magnificaţiei
Punct
Focal
Raportul
Raportul dintre
dintredimensiunea
dimensiuneaunui
unui obiect
obiectpe
pe
filmul
filmul fotografic
fotograficşi
şi dimensiunea
dimensiuneasa
sareală
reală

Obiect
Film
(imagine)
mărimea imaginii
-----------------------------
mărimea obiectului
 Utilizînd teorema asemănării
mărimea imaginii Punct
MAGNIFICAŢIA = --------------------------
mărimea obiectului Focal
h
distanţa focală film H
MAGNIFICAŢIA = ------------------------------------------ =---
distanţa focală obiect h H
Obiect
Film
(imagine)

distanţa focală film

mărimea imaginii = mărimea obiectului X ------------------------------
distanţa focală obiect
 RADIOLOGIE
Legile formării imaginii radiologice

1.Proiecţia conică: fasciculul de raze X fiind conic,

dimensiunile şi forma corpului radiografiat variază în
raport cu:

• poziţia corpului în • distanţele focar (F)-

fascicul film (f), obiect (O)-f, F-O
 -
Dependenţa efectului
de mărire de distanţa
3-
obiect-sursă şi obiect-
film Mărirea imaginii
radiologice în
raport cu
distanţa obiect-
plan de proiecţie

Imaginea obiectului este de

mărime apropiată de mărimea
reală, prin creşterea distanţei
focar-obiect şi micşorarea
distanţei obiect-plan de proiecţie

02/24/10 38
 RADIOLOGIE
Legile formării imaginii radiologice

 Sumaţia (şi substracţia)

planurilor: imaginea
radiologică este o imagine
bidimensională a unui corp
tridimensional, fiind în acelaşi
timp o sumaţie a tuturor
straturilor
 – dacă sunt opace = sumaţie
pozitivă
 – dacă sunt şi structuri
transparente = substracţie
(sumație negativă)
 RADIOLOGIE
Legile formării imaginii radiologice
 Paralaxa: proiecţiile a două elemente structurale
suprapuse, dar situate la adâncimi diferite în corpul
de radiografiat se suprapun sau sunt vizualizate
separat funcţie de înclinarea fasciculului faţă de
planul corpului, obţinută:

Prin rotaţia corpului în fascicul Prin deplasarea sursei de raze X

 Paralaxa
Particularitate a imaginii radiologice, la rîndul ei
avînd importante aplicaţii practice. Frecvent întîlnit în
viaţa cotidiană, fenomenul paralaxei, aplicat în
radiodiagnostic, permite stabilirea exactă a adîncimii
unor planuri diferite.

a, b — Reprezentarea schematică a legii paralaxei.

a) Două corpuri A şi B în raza centrală cu focarul
în O au imagini suprapuse,
b) Sursa de radiaţii deplasată spre dreapta
— imaginea celor două corpuri se proiectează pe film
cu o deplasare în sens invers cu amplitudine mai mare
pentru cel apropiat de sursa de radiaţii B in B' şi cu
amplitudine mai mică pentru cel apropiat de film A în A'.
 Paralaxa

În cazul proiecţiei centrale directe,
corpul străin opac (A) se proiectea
ză peste umbra coloanei (B).
În cazul proiecţiei oblice, corpul străin se proiec­
tează alături de umbra coloanei vertebrale.
Fie că se deplasează focarul (tubul de raze X),
fie că se deplasează bolnavul, punctul opac B
cel mai depărtat de F (sau cel mai apropiat de
ecran) se deplasează cel mai puţin.
 Suprafeţele tangenţiale

A patra particularitate a imaginii radiologice este

determinată de unghiul sub care radiaţiile cad pe
suprafaţa unor formaţii de diferite opacităţi. Delimitarea
unor suprafeţe este netă atunci cînd
ele sînt orientate tangenţial faţă de fasciculul de
radiaţii.Delimitarea apare difuză la suprafeţele oblice
faţă de radiaţii şi se şterge complet la cele
perpendiculare. De fapt, în cazul suprafeţelor oblice şi
perpendiculare nu apar pe film decît diferenţele de abs-
orbţie, dacă există în cantitate suficientă
 LEGEA INCIDENŢELOR TANGENŢIALE.
POZIŢII ŞI ASPECTE ORTOGRADE

O lege optică particulară imaginilor

radiologice este legea incidenţelor tangenţiale care
ne explică de ce pe imaginea radiografică pot apare
linii opace nete —• dungi sau contururi precise — în
cazul cînd raza incidentă atinge tangenţial
suprafaţa unui obiect opac la razele X (BEGLERE),
sau cînd fascicolul incident atinge suprafaţa care
separă obiecte de opacitate diferită (TILLIER).
 RADIOLOGIE
Legile formării imaginii radiologice
 Incidenţele tangenţiale: conturul unei imagini este net atunci când
raza incidentă este tangenţială la conturul structurii respective
(scizură, tăblie osoasă);

Proiecţie Proiecţie
Secţiune transversală ortogradă
os
 Linia opacă va fi cu atît mai pronunţată cu cît
raza de curbură a suprafeţei de tangenţă este mai
mare, pentru că razele X sînt reţinute pe o mai mare
parte di'n traiectul lor.Dacă raza de curbură creşte la
infinit, suprafaţa de tangenţă nu mai este curbă, ci
devine plană şi atunci cînd este surprinsă în lungul
fasciculului de raze X imaginea de contur este mai
netă .
 CONDIŢII PENTRU O IMAGINE
RADIOLOGICĂ BUNĂ
1. Razele X sa fie produse de un focar cit mai
mic

2. Distanta tub- obiect sa fie cât mai mare

3. Raza centrală sa fie perpendiculară pe film şi

să treacă prin mijlocul regiunii explorate

4. Planul obiectului sa fie paralel cu filmul

5. Eliminarea radiaţiilor secundare

 Conditii pentru o imagine RX buna

 Focar <
 distanta f - o >
 Rc perpendiculara pe film
 planul corpului paralel cu filmul

Radiatii secundare - grila

antidifuzoare Bucky

48