Boli nutritionale

Preda Ioana Ariana si Dan Andrada Maria

Obezitatea
Obezitatea sau, Obezitatea morbidă este o creștere exagerată a greutății
corporale (peste 25% față de greutatea normală), cauzată de acumularea unei
cantități mari de grăsime în țesutul subcutanat și în jurul viscerelor. Poate fi
exogenă, când este determinată de o alimentație excesivă sau endogenă, când
apare în urma unor tulburări ale glandelor endocrine ori ale centrilor nervoși
din hipotalamus. Constituie un factor de risc în diabetul zaharat, patologia
cardiovasculară și arterioscleroză.[3]
Obezitatea este o afecțiune medicală de nutriție și metabolism (schimb de
materii) în care grăsimea corporală se acumulează în exces, astfel încât poate
avea un efect advers, negativ asupra sănătății, ducând la o speranță de viață
 redusă și/sau probleme de sănătate.[4][5] Oamenii sunt considerați obezi
atunci când indicele de masă corporală (IMC), o mărime obținută prin
împărțirea greutății unei persoane, exprimată în kilograme, la pătratul
înălțimii acelei persoane, exprimată în metri, este mai mare de 30 kg/m2.[6]
Diabetul zaharat
Diabetul zaharat este un sindrom caracterizat prin
valori crescute ale concentrației glucozei în sânge (
hiperglicemie) și dezechilibrarea metabolismului.
Hormonul numit insulină permite celulelor corpului
să folosească glucoza ca sursă de energie. Cand secreția
de insulină este insuficientă sau când insulina nu-și
îndeplinește rolul în organism, afecțiunea se numește
diabet zaharat. Diabetul poate fi ținut sub control
printr-o supraveghere atentă a dietei și a greutății și
prin exerciții fizice, ca supliment al tratamentului
medical.
Clasificare
Diabetul zaharat de tip 1 [4] se caracterizează prin distrugerea celulelor
beta pancreatice producătoare de insulină din insulele Langerhans din
pancreas, fapt care conduce la un deficit de insulină. Principala cauză
este o reacție autoimună mediată de limfocitele T. Diabetul zaharat tip 1
reprezintă aproximativ 10% din cazurile de diabet zaharat din Europa și
America de Nord. Majoritatea pacienților prezintă debutul în plină
sănătate, frecvent la vârsta copilăriei (deși poate să apară la orice vârstă).
Sensibilitatea la insulină este normală mai ales în stadiile incipiente.
Diabetul zaharat de tipul 1 necesită tratamentul cu insulină prin injecție.
Suplimentar, este necesară o dietă destul de strictă, cu cântărirea
alimentelor la fiecare masă și calculul numărului de carbohidrați, plus
autocontrol glicemic (măsurarea glicemiei din deget cel puțin înaintea
fiecărei mese).
Diabetul zaharat de tip 2 [5] se datorează rezistenței crescute la insulină a țesuturilor, însoțită de scăderea
secreției de insulină. Lipsa de răspuns la insulină a țesuturilor se datorează cel mai probabil modificării 
receptorului pentru insulină de pe membrana celulară. Factorii care pot cauza diabetul tip 2 includ: regimul
sedentar de viață și abundența calorică a dietei moderne, fapt concretizat în obezitate sau măcar indici ai
masei corporale ridicați, fumatul de tutun, o mărire a nivelului de colesterol, tensiune (presiunea) arterială
înaltă.
Tipul 2 este tratat cu medicație orală o lungă perioadă, el necesitând aportul extern de insulină doar din
momentul în care tratamentul oral nu mai este eficient în controlul concentrației glucozei sanguine (tipul 2
este caracterizat printr-o insulinemie ridicată (ca efect compensatoriu), fapt care duce, în timp, la epuizarea
capacității endogene de secreție; noile medicamente orale care ridică sensibilitatea celulelor la insulină au
tendința să protejeze funcția de secreție, în contrast cu cele care dimpotrivă, își bazează acțiunea pe
stimularea acesteia).
Un element foarte important în diabetul de tip II este dieta. Prin digestie, unele alimente cu carbohidrați sunt
transformate în zahăr (glucoză, mai exact) mai repede decât altele. Acestea au un indice glicemic mai înalt.
Diabeticii ar trebui sa opteze pentru alimentele care se digeră mai lent. Un aport de grăsimi și proteine poate
să scadă indicele glicemic al unei mese. Consultați dieteticianul sau medicul înainte de a vă modifica dieta.
Alimente cu indice glicemic foarte scăzut: legume verzi, fasole boabe, alune, brânză, unt, soia, linte, pește,
ouă, crustacee, orz, carne, fructe ;
Indice glicemic scăzut: fasole la cuptor, mazăre, naut, fasole neagră, cartofi dulci, nuci, porumb dulce, mere,
portocale, struguri, iaurt, pere, pâine de secară, paste, fulgi de ovaz ;
Sindromul Hart (boala Hartnup)
Sindromul Hart afectează atât bărbații c ȃt și femeile iar, de cele mai multe
ori, boala este moștenitǎ. Gena SLC6A19 este asociatǎ cu acestǎ tulburare.
Boala Hartnup este o afectiune ereditarǎ,  moștenitǎ într-un model
autozomal recesiv, ceea ce înseamnă că o persoană trebuie să moștenească
două copii ale genei defecte (una de la fiecare părinte) pentru a avea
aceastǎ tulburare.
Sindromul Hart este o boalǎ de metabolism ce se caracterizeazǎ prin
incapacitatea de a metaboliza aminoacizii in intestinul subțire și ȋn rinichi.
Cele mai multe persoane nu au simptome, ȋnsǎ expunerea la soare sau
alimentația sǎracǎ ȋn vitamine poate provoca erupții cutanate sau unele
simptome neurologice cauzate de deficitul de niacinǎ (vitamina B3).
Sindromul Hart (cauzele care duc la aparitia
bolii Hartnup)
Boala Hartnup este o tulburare foarte rarǎ. Părinții pot
sǎ nu experimenteze simptome ȋnsǎ pot avea gena și o
pot transmite copiilor lor.
Boala apare, de obicei în copilărie, pȃnǎ la vȃrsta de 10
ani. Boala Hartnup a fost identificatǎ pentru prima
data la familia Hartnup din Europa, de unde și numele
afecțiunii. Boala afecteazǎ aproximativ un copil din
25.000 – 30.000.
Sindromul Hart (simptome)
Cei mai mulți pacienți care suferă de acestă boală rămân
asimptomatici.
Cu toate acestea în cazul în care apar simptomele acestea pot fi:
Fotofobia, sensibilitate la lumină
Un mers nesigur
Anxietate
Modificări rapide ale dispoziției
Tremor
Dificultăți de vorbire
Anomalii ale tonusului muscular
Aceste simptome sunt episodice, iar dupǎ o perioadǎ de 1-4
sǎptǎmȃni se remit.
Bibliografie
Cap. 1. Delimitarea conceptului de boală, Secțiunea I
Probleme fundamentale de patologie generală, Vol. I,
Tratat de Fiziopatologie, sub. red. Prod. Dr. Docent. M.
Saragea. Ed. Academiei R.S.R., 1985
Cap. I Starea de sǎnǎtate și conceptul de boală, Fiziolo
gie normală și patologică, Lilios Gabriela, Ovidius Uni
versity Press, Constanța, 2006, ISBN (10) 973-614-330-
9 ; ISBN (13) 978-973-614-330-4
 accesat 2012.12.16