Legătura de cauzalitate

A realizat : Chişlaru Valeria

 Cuprins :
I. Introducere
II.Componente ale Legăturii de Cauzalitate
III.Fundamentul Filosofic al Legăturii de Cauzalitate
IV.Teorii privind Legătura de Cauzalitate
V. Teoria Inactiunii
VI.Concluzie
 Introducere
● Orice fapt infractionala produce in mod obligatoriu un anumit rezultat
vatamator care consta din lezarea obiectului ocrotit de legea penala sau
crearea unei stari de pericol pentru acesta. In acest sens, este principial sã se
constate că, respectivul rezultat este consecinta faptei infractionale concrete,
cu alte cuvinte sã se stabileasca exisistenta unei legaturi de cauzalitate intre
actine sau inactiune si urmare. Mai mult, legatura de cauzalitate nu cunoaste,
de regula, o reglementare legala, dar necesitatea acestei se deduce din cerința
ca acțiunea sau inacțiunea sa aduca atingere relatie sociale ocrotite de legea
penalã, ceea ce presupune constatarea faptului ca vătămarea suferita de
aceastã relatie este consecinta actiunii sau inactiunii infractionale.

● Legatura de cauzalitate dintre actiunea sau inactiunea infractionala si urmarea

prejudiciabila constitue cea de-a trea componenta a laturii obiective a
infractiunii. Desi caracterizeazã toate infractiunile, in mod practic problema
constatarii legaturii de cauzalitate se impune doar in cazul infractiunilor cu
componente materiale, unde lezarea obiectului juridic se realizeaza prin
intermediul vătamari obiectului material. in componenta acestora, legiuitorul a
prevazut urmarea prejudiciabila ca semn obligatoriu al laturii obiective. De
aceia , in astfel de situatii, nu este suficient sã se constate cã, s-a comis o
actiune sau inactiune dintre cele prevazute de norma de incriminare si că exista
urmarea prejudiciabila prevazuta de acecasi normã. Este in plus necesar sã se
demonstreze ca urmarea prejudiciabila este consecinta actiunilor sau
 legatura de cauzalitate
ca si orice alt semn
obligatoriu al
componentei infractiunii,
nu poate sã fie
presupusa, dar trebuie
sã fie dovedita in cursul
urmaririi penale si
In doctrina penala prin legatura de cauzalitate se Asadar, raspunderea penalã
întelege legatura între doua fenomene, din care un poate exista numai dacã
fenomen (cauza), adica actinea sau inactiunea urmarea prejudiciabila produsa
infractionala produce cu necesitate alt fenumen se datoreaza actiunii sau
(efectul) - urmarea prejudiciabila. Deci, elementele inactiunii voluntare constiente,
legaturi de cauzalitate sunt cauza, adica actinea comise de către subiect, ce
sau inactiunea voluntara, constienta a persoanei si presupune stabilirea unei
efectul, concretizat in urmarile prejudiciabile legaturi de la cauza la efect.
produse prin savirsirea infractiunii. Dreptul penal se conduce ferm
• Din analiza acestei definitii se desprind de principiul potrivit
caracteristicile legaturii de cauzalitate în dreptul căria umarile prejudiciabile pot
penal, si anume: fi incriminate persoanei doar in
a) fenomenul cauzã, adicã actiunea sau inactiunea prezenta legaturi de
infractionalã, este acela care generează , produce cauzalitate dintre aciunile sau
fenomenul efect - urmarea prejudiciabila; inactiunile sale si rezultatul
b) actiunea-inactiunea cauza premerge rezultatul produs.
infractional, efectul;
c) actiunea-inactiunea cauza produce cu
necesitate fenomenul efect;
d) efectul este produs de actiunea-inactiunea
cauza. Dacã n-ar exista actiunea-inactiunea cauza,
n-ar putea sã existe nici efectul;
 Condițiile pentru constatare a legăturii de
cauzalitate între fapta prejudiciabila și urmarea
prejudiciabila:
1. În primul rând, fapta în examinare a legăturii de cauzalitate, nu trebuie privită izolată de procesul psihic al
făptuitorului, ce într-o strânsă și Inseparabilă legătură cu acesta. astfel fapta care constituie cauza rezultatului
infracțional trebuie să fie expresia voinței și conștiinței persoane care a săvârșit o. Deci, Pentru a stabili dacă o faptă a
fost sau nu cauzată, trebuie să se examineze atât aspectul fizic, cat și aspectul psihic al legăturii de cauzalitate,
deoarece numai existența ambele laturi constituie dovada legăturii de cauzalitate în inacțiune.
2. În al doilea rând, acțiunea -acțiune pentru a constitui cauza unei urmări prejudiciabile trebuie să preceadă în timp
urmarea și să o determine . Totodata, desfasurarea concomitenta (paralela) a evenimentelor
(comiterea faptei de o persoana si producerea urmarilor daunatoare), de asemenea,
exclude legatura de cauzalitate dintre ele.
● Spre exemplu, lipseste legatura de cauzalitate între inactiunea medicului, care
neîntemeiat nu s-a prezentat pentru a acorda ajutor unei persoane grav bolnave,
potrivit chemarii de urgentã, si decesul acesteia, dacã bolnavul a decedat in scurt
timp dupa ce a fost efectuat apelul.
Deasemenea retinem ca, o actiune-inactiune, pe ling ă faptul c ă trebuie sã preceadă
urmarea, pentru a fi cauza acesteia, este necesar sã o fi determinat, adica fãra interventia
acesteia, in conditile concrete, urmarea nu s-ar fi produs.
3. In al treilea rind, o anumita actiune sau inactiune prejudiciabila poate fi
considerat cauza a unei urmari periculoase nu doar in cazul in care aceasta precedă
in timp urmarea, dar, totodata, trebuie sã fie si o conditie necesara a producerii
rezultatului infractional.
● De exemplu: Dacă A, I-a cauzat lui H. O vătămare grava a integrității corporale sau a sănătății, urmarea produsă
reprezintă o condiție necesară a decesului victimei .
● A stabili ca fapta este o conditie necesara a producerii urmari periculoase nu
este suficient pentru a constata existenta legaturii de cauzalitate ca semn al
laturii obiective a infractiunii si, respectiv, a trage persoana la raspundere penalã.
in dreptul penal nu oricare interaciune obiectiva dintre evenimente, poate fi
examinata ca legatura de cauzalitate. In acest sens, trebuie sã se faca distinctie
intre cauza si conditia care determina un anumit eveniment. Cauza produce
urmarea genetic, datorita proceselor care se desf ăsoara in interiorul ei. Anume
cauza reprezintã factorul decisiv si determinant al producerii urmari i.Conditia
favorizeaza, ajuta, înlesneste producerea efectului, a urmarii periculoase. Pot fi si
conditii care împiedica actiunea cauza si, deci, producerea rezultatului. Conditia,
in toate cazurile, actioneaza pe lingã fenomenul cauza, influenfind întotdeauna
desfasurarea procesului cauzal. Ea poate fi anteriora,concomitent sau
subseventa cauzei. Este de precizat cã, prin ea insãsi, conditia, chiar dacã este
necesară, nu poate genera urmarea prejudiciabilă.
● Confundarea cauzelor și condițiilor poate duce la stabilirea eronată a legăturii de cauzalitate. În acest context,
este respinsă opinia potrivit căreia stabilirea condiției necesare reprezintă etapa finală de constatare a legăturii
cauzale. În schimb, se susține că stabilirea condiției necesare reprezintă doar prima etapă în cercetarea legăturii
de cauzalitate dintre acțiunile infractorului și rezultatul produs.
4. In al patrulea rind, actiunea sau inactiunea,
pentru a constitui cauza unei urmari periculoase, pe
lingă faptul cã este o conditie necesara, adica a
favorizat, usurat, înlesnit producerea efectului, este
absolut necesar sã stabilim cã aceasta, in mod
inevitabil, cu necesitate internă, a produs rezultatul
prejudiciabil sau cel putin a creat un pericol real al
producerii acestuia.
Cu alte cuvinte, urmarea prejudiciabila trebuie sã
fie un rezultat inevitabil al faptei prejudiciabila
săvârșite. În aceeași ordine de idei problema
răspunderii penale în cauza existenței raportului de
cauzalitate se pune nu mai în cazul în care urmările
produse sunt o consecință logică necesar acțiunilor
sau in acțiunilor conștiente ale persoanei fizice.
● Deci legătura de cauzalitate fiind o legătură
necesară între cauză și efect, nu exclude
existența obiectivă a întâmplării care, de
asemenea, este legată în mod inevitabil și
necesar, de cauza sa . Astfel, nu poate fi vorba
de urmări întâmplătoare, în schimb, există cauze
întâmplătoare care, în mod inevitabil și necesar,
produc anumite urmări Iar cauza întâmplătoare
 Teorii privind Legătura de
Cauzalitate
Există două categorii principale de teorii privind legătura de cauzalitate
în literatura juridică:
1. **Teorii Moniste:** -Aceste teorii susțin că în cazul legăturii de
cauzalitate, doar una dintre acțiunile care au precedat rezultatul
trebuie considerată drept cauză, în timp ce celelalte au un rol de
condiții sau factori.
2. 2. **Teorii Pluraliste:** Aceste teorii admit că mai multe cauze pot
concura pentru a produce un rezultat. Teoriile cunoscute din această
categorie includ teoria echivalenței condițiilor (sau teoria condiției
sine qua non) și teoria cauzei adevărate.
● Teoriile pluraliste recunosc posibilitatea existenței mai multor cauze
care contribuie la producerea unui rezultat, în timp ce teoriile moniste
se concentrează pe identificarea unei singure cauze ca fiind
principala.Aceste teorii au fost dezvoltate pentru a ajuta la clarificarea
și determinarea legăturii de cauzalitate în diferite cazuri juridice.
1. Teoria echivalenței condițiilor (sau teoria condiției sine qua non) este cea mai răspândită teorie privind legătura
de cauzalitate în dreptul penal. Conform acestei teorii, orice acțiune sau inacțiune anterioară, în absența căreia
rezultatul nu s-ar fi produs, este considerată cauză a rezultatului. Cu alte cuvinte, orice condiție fără de care
rezultatul nu s-ar fi produs este considerată drept cauză a rezultatului. Deci, trebuie să se ia în ce considerare
toate condițiile care au contribuit în măsură mai mare sau mai mică la producerea urmării, motiv pentru care este
criticabile, întrucât echivalează sub spectrul valorii contribuitive, toate împrejurările anterioare producerii
rezultatului . Prin susținerea formulate teoriei face să se piardă diferența dintre cauze și condiții .
2. Teoria cauzei adecvate ( tipice), susține că ar trebui să calificăm drept cauze doar acele circumstanțe care au un
rol caracteristic în producerea rezultatului, adică acele circumstanțe care, conform experienței generale, sunt
capabile să producă în mod obișnuit rezultatul respectiv. Teoria pornește de la ideea că activitatea normală duce în
mod obișnuit la un rezultat specific, și că acest rezultat are o cauză normală, adecvată, tipică.Această teorie are
două aspecte importante:
● pe de o parte, ea se concentrează pe o singură acțiune cauzală, iar, pe de altă parte, lasă neprevăzute situațiile în
care rezultatul este produs prin acțiuni netipice, care nu sunt specifice sau care nu conduc în mod obișnuit la
rezultatul în discuție.
● De exemplu, aceasta nu abordează adecvat situațiile în care o acțiune aparent minoră duce la un rezultat grav
datorită unor condiții preexistente sau a unor factori inusuali.Astfel, teoria cauzei adevărate are limitele sale și
nu poate fi acceptată fără rezerve, deoarece se bazează pe caracterul tipic al legăturii de cauzalitate în loc să
examineze cu atenție legătura reală între acțiunea sau inacțiunea unei persoane și urmarea prejudiciabilă
produsă.
3. Teoria cauzei preponderente, dupã care, este cauza a rezultatului produs acea energie
care a contribuit cel mai mult la producerea lui.
4. Teoria cauzei eficiente, care considera drept cauza acea conditie care a declansat
procesul genetic, propulsind si alte energii care s-au antrenat in dezvoltarea cauzala, avind
rol de conditii.
5. Teoria cauzei terminale potrivit careia cauza o constituie ultima conditie care a precedat
rezultatul, indiferent de valoarea sa contributiv ,teoria respectiva este criticabila, întrucît ea
nu tine seama de intensitatea contributiei si de interactinea tuturor condițiilor care
constituie antecedenta unei urmări prejudiciabile,valoarea contribuitiva a tuturor condițiilor
necesare dezvoltânduse în una singură, cea de pe urmă
6. Teoria însumării condițiilor, după care toate componentele din antecedenta genetică trebuie cumulate într-o cauză unică ce a
generat rezultatul, teoriei criticabile pentru a atribui valoarea cauzală tuturor condițiilor .
7. Teoria cauzei relevante juridic considera drept cauză doar actiuna care, calificatã ca atare
pe baza teoriei echivalentei conditiilor , apare ca relevantã potrivit unei corecte interpretari
a normei penale. Astfel, o actiune ce are valore cauzalã potrivi teoriei echivalentei conditilor
este recunoscuta drep cauza nu pe baza unui examen de probabilitate, ca in cazul teoriei
cauzei adecvate, ci in măsura in care ea corespunde sensului faptei-tip, definite in norma de
incriminare.
8. Teoria condiției necesare, Conform acestei teorii, se consideră cauză a rezultatului orice condiție necesară pentru producerea
acestuia, luând în considerare contribuția concretă adusă de fiecare condiție. Condiția necesară este identificată prin izolarea
condițiilor și eliminarea celor care, individual, nu ar fi putut produce rezultatul.
9. Teoria impunere obiective a rezultatului, actiunea a creat un pericol pe care legea il dezaproba si c ắ
rezultatul produs este o materializare a pericolului creat prin actiune.
Această teorie presupune un examen în două etape: mai întâi se verifică dacă acțiunea a creat în pericol relevantă din punct de
vedere juridic pentru relația socială ocrotită de legea penală, iar apoi se consideră și constată dacă rezultatul produs este o
consecință a stării de pericol creată prin acțiune .
 Concluzie:

In dreptul penal, atât acțiunea, cât și inacțiunea pot fi considerate cauze ale producerii unor
rezultate prejudiciabile, și acest lucru este recunoscut în legislația penală și de către majoritatea
autorilor în domeniu. legătura de cauzalitate în dreptul penal este că aceasta reprezintă un element
crucial în stabilirea răspunderii penale. În general, se recunoaște că atât acțiunea, cât și inacțiunea
pot avea valoare cauzală în producerea unor rezultate prejudiciabile. Mai mult, legea penală
prevede sancțiuni pentru atât actele de comitere activă (acțiuni), cât și pentru omisiuni (inacțiuni)
atunci când acestea încalcă normele penale și pun în pericol relațiile sociale protejate de lege.
În esență, legătura de cauzalitate în dreptul penal servește drept cadrul prin care se stabilește dacă
o anumită acțiune sau inacțiune a contribuit efectiv la producerea unui rezultat prejudiciabil.
Aceasta este o componentă esențială în procesul de determinare a vinovăției și a aplicării
răspunderii penale într-un sistem juridic.