Valențele morale ale stoicilor și

epicurienilor în condițiile
contemporane

Realizat: Ionaș Adriana

Grupa 102
 Stoicism
 Stoicismul este o școala filozofică fondată în Atena de
Zenon din Citium în jurul anului 300 î.Hr. În perioada
elenistică a istoriei antice.
 Stoicismul este un curent filozofic care sa dezvoltat ca o
reacție împotriva epicurismului, având originea în filosofia
cinică fondată de Antisthene, un discipol a lui Socrate.
 Învățătura centrală a stoicismului este morala derivată
din însăși legile naturii sau mai bine zis promovarea
rațională, existenta virtuoasa sau atitudinea
bărbătească în raport cu vicisitudinile vieții.
Acceptarea acestei evidențe compensează durerea și
nefericirea, împacă binele cu răul, viața cu moartea. O
altă trăsătură constă în recomandarea iubirii față de
oricare alte ființe.
Stoa a avut o audiență largă la gânditorii greci și romani,
cunoscând o evoluție de mai multe secole, în trei perioade:
 Stoa veche (300 – 200 a. Chr.): Zenom din Citium, urmat la
conducerea școlii de Kleanthes din Assos și apoi de
Chrysippos.
 Perioada mijlocie (200 – 50 a Chr.): Panaitios din Rodos,
Antipatros din Tars, Poseidonis din Apameia – Învățătorul lui
Cicero -, Diogene din Babilon. Uneori in aceasta perioada este
încadrat și Cicero, ale cărui opere conțin multe învățături
stoice.
 Stoa târzie sau „romană” : Seneca, Epictet, Marc Aureliu.
Stoa a fost cel mai influent curent în filosofie din
timpul imperiului roman, înainte ca învățătura creștină să
devină religie de stat. În filosofia stoică, etica ocupă
locul preponderent, în slujba căreia se
află logica și fizica (cu sensul general de știință a
naturii).
 Etică: studiul modului de a trăi viața cuiva.
 Logică: o modalitate de a determina dacă
percepțiile tale despre lume sunt corecte;
 Fizică (care înseamnă știință naturală): o structură care să
înțeleagă lumea naturală atât activă (calculată prin rațiune) cât și
pasivă (substanță existentă și imuabilă)
 Principalele noțiuni etice deținute de filosofii stoici

 Natură: Natura este rațională.

 Legea rațiunii: Universul este guvernat de legea rațiunii. Oamenii nu pot
scăpa efectiv de forța sa inexorabilă, dar, în mod unic, pot urma legea în mod
deliberat.
 Virtute: O viață condusă conform naturii raționale este virtuoasă.
 Înţelepciune: Înțelepciunea este virtutea rădăcină. Din ea izvorăsc virtuțile
cardinale: intuiție, vitejie, autocontrol și dreptate.
 Apathea: Întrucât pasiunea este irațională, viața ar trebui purtată ca o luptă
împotriva ei. Trebuie evitată senzația intensă.
 Plăcere: Plăcerea nu este nici bună, nici rea. Este acceptabil numai dacă nu
interferează cu căutarea virtuții.
 Rău: Sărăcia, boala și moartea nu sunt rele.
 Datorie: Virtutea trebuie căutată, nu de dragul plăcerii, ci din datorie.
 Epicureism

 Epicureismul este doctrina morală a lui Epicur și a

discipolilor săi bazată pe teoria etică a fericirii raționale a
individului.
 Termenul epicureism este, etimologic, un substantiv
format pornind de la numele lui Epicur. Sensul extins al
termenului face referire la o căutare exclusivă și
excesivă a plăcerii. Doctrina este fondată pe baza
idealului de înțelepciune potrivit căruia fericirea, adică
liniștea sufletului (ataraxia) este scopul moralei; această
doctrină ne învață să nu ne fie teamă nici de zei, nici de
moarte și să căutăm plăcerile simple și naturale ale
vieții.
Filosofia lui Epicur este constituită din trei părți: cea
canonică, ce expune regulile adevărului; fizica care
propune o explicație filosofică a naturii; ; și morala care
tratează despre condițiile vieții fericite.

Epicur credea că sufletul este un material și constă din

particule. Atomii ale sufletului sunt distribuite pe tot
corpul. Senzația vine din filamente subțiri ejectate
corpurile și mișcare până când acestea ating atomii de
suflet. Odată cu moartea sufletului se dizolvă și atomii săi
își pierd capacitatea lor de a senzație.
 Ataraxia

 O alta idee este ca omul poate dobandi seninatatea

sufletului, ataraxia . Dar ca sa dobandeasca fericirea el
trebuie sa inlature cauzele suferintei si sa-si procure bucurii.
Ataraxia se intreaba ce il face pe om sa sufere, oamenii
sufera datorita faptului ca se tem de actiunea zeilor si frica de
moarte. Aceste temeri terorizeaza sufletul omului, ele pot fi
inlaturate cu ajutorul convingerilor atomiste, pe termenul
psihic eliberat de aceste temeri va trebui sa semene bucurii.
El admite un principiu al desfatarii omului ca un ideal al vietii.
El indeamna ca in utilizarea satisfactiei sa se practice
sobrietatea, masura. Filosofia lui Epicur contine accente de
pesimism, ca un tribut al epocii in care traia.
 Valențele morale ale epicurienilor și stoicilor

 Un comportament dezordonat se aseamănă unui izvor de scurtă durată,

care curge iarna;
 Vrei sa fii bogat? Atunci nu te strădui să-ți sporești bunurile, ci să-ți
micșorez lăcomia;
 Omul care nu se mulțumește cu puțin, nu se mulțumește cu nimic;
 Nu trebuie să fie fericit tânărul, ci bătrânul care a trăit o viață frumoasă;
 Bunurile sunt pentru cei care se bucură de ele;
 Moartea este o himeră: deoarece atâta timp cât eu exist, nu exista moarte;
și atunci când exista moarte, eu deja nu mai exist.
 In concluzie epicureismul susținea că plăcerea este
principalul bun în viață. Iar filosofia stoică se concentrează
pe educarea omului in direcția obținerii unei stări de
mulțumire, a unei puteri mentale ridicate și a unui bun
autocontrol.
Mulțumesc pentru atenție!