Referat

Elaborat de : Iacob Iurie

Grupa nr.26 Profesor: Tati Ana

Centrul de excelență în medicină și farmacie

“Raisa Pacalo”

Stoicism
 Stoicismul este o școală filosofică fondată în Atena de Zenon din Citium
(Kition) în jurul anului 300 î.Hr., în perioada elenistică a istoriei antice.
Numele derivă de la un portic cu coloane, stoa poikile (gr.: portic zugrăvit),
decorat de pictorul Polygnotos cu aspecte de la distrugerea Troiei, luptele
Atenienilor cu Amazoanele și bătălia de la Marathon. Aici își ținea lecțiile
Zenon și aveau loc discuțiile cu discipolii săi.

Stoicismul s-a dezvoltat ca o reacție împotriva epicurismului, având originea

în filosofia cinică fondată de Antisthene, un discipol al lui Socrate. Învățătura
centrală a stoicismului este morala derivată din însăși legile naturii.
Acceptarea acestei evidențe compensează durerea și nefericirea, împacă
binele cu răul, viața cu moartea. O altă trăsătură constă în recomandarea
iubirii față de oricare alte ființe.

Stoa a avut o audiență largă la gânditorii greci și romani, cunoscând o

evoluție de mai multe secole, în trei perioade:

Stoa veche (300-200 a.Chr.): Zenon din Citium, urmat la conducerea școlii de
Kleanthes din Assos și apoi de Chrysippos.

Perioada mijlocie (200-50 a.Chr.): Panaitios din Rodos, Antipatros din Tars,
Poseidonios din Apameia - învățătorul lui Cicero - , Diogene din Babilon.
Uneori, în această perioadă este încadrat și Cicero, ale cărui opere conțin
multe învățături stoice; el era însă mai degrabă un eclectic, adept al „Noii
Academii”.
Stoa târzie sau „romană” : Seneca, Epictet, Marc Aureliu.

Filosofia stoică
Stoa a fost cel mai influent curent în filosofie din timpul imperiului roman,
înainte ca învățătura creștină să devină religie de stat. În filosofia stoică,
etica ocupă locul preponderent, în slujba căreia se află logica și fizica (cu
sensul general de știință a naturii).

În logică sunt cuprinse gramatica, retorica și dialectica, urmând în esență

principiile logicei lui Aristotel, la care se adaugă o teorie asupra originii
cunoașterii și criteriilor adevărului.

Etica
Etica dezvoltată de Stoa derivă din principiile proprii ale fizicei: universul
este guvernat de legi absolute care nu admit excepții, iar esențialul naturii
umane este rațiunea. Aceste principii se sumează în celebra maximă:
„Trăiește în acord cu natura!”. Din această formulă derivă noțiunea de
virtute, cu cele patru aspecte cardinale: înțelepciunea, curajul, dreptatea și
temperanța.

Influența stoicismului
Filosofia stoică a influențat și pe unii din „părinții bisericei” creștine ca Toma
de Aquino și Sfântul Augustin. În timpul Renașterii târzii, s-a dezvoltat un
adevărat „Neostoicism”, al cărui reprezentant renumit a fost Justus Lipsius.
Influența acestui neostoicism se resimte în scrierile lui Michel de Montaigne,
înainte de orientarea lui spre scepticism, și în gândirea lui René Descartes. Și
filosofia morală a lui Immanuel Kant este impregnată de Stoa.

Epicurism
 Epicureismul este doctrina morală a lui Epicur și a discipolilor săi bazată pe
teoria etică a fericirii raționale a individului.

Termenul epicureism este, etimologic, un substantiv format pornind de la

numele lui Epicur. Sensul extins al termenului face referire la o căutare
exclusivă și excesivă a plăcerii. În sens strict, se referă la o doctrină a lui
Epicur și a discipolilor săi (spre exemplu, Lucrețiu), fondată pe baza idealului
de înțelepciune potrivit căruia fericirea, adică liniștea sufletului (ataraxia)
este scopul moralei; această doctrină ne învață să nu ne fie teamă nici de
zei, nici de moarte (conform materialismului) și să căutăm plăcerile simple și
naturale ale vieții (conform hedonismului).

Descrierea filosofiei

Filosofia lui Epicur este constituită din trei părți: cea canonică, ce expune
regulile adevărului; fizica (din grecescul „physis”, «natură»), care propune o
explicație filosofică a naturii; și morala, care tratează despre condițiile vieții
fericite. Ordinea acestor trei părți este importantă deoarece ea corespunde
sistemului lui Epicur. Etica este în fapt scopul filosofiei, care are ca
fundament fizica: ea oferă, grație canonicii, cunoașterea naturii, care îi va
permite înțeleptului să fie fericit.

Canonica
 Criteriile adevărului sunt senzațiile, căci ele ne pun în contact cu lucrurile
exterioare. Corpurile emit particule fine («simulacre»), care întâlnesc
simțurile noastre și permit astfel reprezentarea sensibilă. Aceasta nu este
deci «subiectivă» sau înșelătoare: prin «simulacre» ea ne pune în contact cu
lucrurile. Senzațiile repetate lasă în noi amprente care ne permit anticiparea
percepției, prin intermediul căreia noi putem recunoaște obiectele.

Fizica
Urmând învățăturile lui Democrit (sec. V î.Cr.), Epicur propune o explicație
atomistă a naturii: lumea este compusă din elemente materiale minuscule și
indivizibile, atomii. În starea inițială, aceștia se deplasează în vid și, prin
întâlnirea lor și prin diversele lor legături, formează lucrurile și ființele.
Astfel, nimic nu se naște din nimic: tot ceea ce există nu este decât o
anumită combinație de atomi; de asemenea, moartea reprezintă
descompunearea unui corp în elementele sale «atomice».

Concluzie
În prezent este multe contraziceri între epicurism și stoicism, la cei
credincioși și oamenii de știință , deoarece oamenii de știință caută o
explicație științifică în totul , și nu cred în zei,istorii,povești,mituri,legende.
Iar cei credincioși din potriva cred în istorii și nu acceaptă termenele propuse
de oamenii de știință , ei mereu sunt de părerea că corpul unui om ne e așa
de important ca sufletul său , de aceea pe timpuri corpurile celor decedați se
ardeau cu scop ca sufletul să ajungă într-o altă lume.

Și acestea contraziceri au fost în trecut , sunt în prezent și vor continua să

existe .