Pubertatea – elemente de

specificitate
Particularități ale dezvoltării cognitive și socio-
emoționale
Competența școlară la vârsta pubertății
 ●Perioada pubertății (10/11-14/15 ani) este denumită și ca perioadă a școlarității mijlocii, dat fiind faptul că
se parcurge cel de al doilea ciclu elementar, gimnaziu. Acesta este solicitat să se adapteze mai intens la stilul
diferit al profesorilor pe materii și la cerințe care presupun înțelegere și elaborarea de comportamente variate.
●Dominantă, în această perioadă, este maturizarea biologică și intensa dezvoltare a personalității.
●Tipurile de relații se complică progresiv, facilitând inte­grarea copilului în generația sa, premisă a integrării
sociale largi, complexe, în care exprimarea identității proprii capătă tot mai pregnant note personale. Relațiile
sociale ale puberului se complică mai mult și prin dezvoltarea dimorfismului sexual cu cerințele ce le implică, la
care se adaugă multiplicarea situațiilor de statut și rol social prin solicitarea în activități sociale, spor­tive,
culturale.
●Structurarea personalității, în perioadele pubertății, nu este lineară, ea se dimensionează relativ seismic și
dramatic datorită contradicțiilor dintre comportamentele impregnate de atitudini copilărești, cerințele de
protecție, anxietate specifică vârstelor mici în fața situației mai deosebite și atitudini și con­duite achiziționate
sub impulsul cerințelor interne de autonomie sau impuse de societate. Din aceasta rezultă caracterul impetuos și
complicat al dezvoltării personalității. Oricum, ea este influ­ențată și de maturizarea biologică și mai ales de
creșterea în puseu a tânărului. Un însemn al maturizării este și faptul că tânărul încearcă să-și dea seama de
resursele sale personale și de realizarea identității proprii și a independenței. Independența și autonomia se
cuceresc treptat, ceea ce îl face pe J.J. Rousseau să afirme că acest proces echivalează cu o a doua naștere. în
același timp, pubertatea semnifică încheierea primei etape a copilăriei și trecerea în adolescență, perioadă în
care se găsesc caracteristici biologice și psihologice specifice adul­tului.
Particularităţi ale proceselor cognitive complexe la preadolescenţă
Noul stadiu de dezvoltare a gândirii
Intrarea în preadolescenţă reprezintă o transformare semnificativă a gândirii constând, în esenţă, în
trecerea la stadiul operaţiilor formale. Această trecere are loc între 11-12 ani şi 14-15 ani, după J.
Piaget (1976, p. 110) şi presupune apariţia următoarelor caracteristici ale gândirii:
a) Începutul decentrării de concret şi real, dar decentrarea aceasta se poate face mai repede sau poate să întârzie, dacă nu sunt
suficiente stimulări şi sprijin corespunzător din parte şcolii şi mediului cultural.
b) Gândirea preadolescentului începe să se desfăşoare cu succes şi dacă informaţiile sunt prezentate în formă verbală. În acest
caz gândirea operează asupra propoziţiilor şi de aceea se mai numeşte propoziţională. Elevul de la gimnaziu va reuşi să înveţe
singur după manuale fără să aibă mereu nevoie de o bază intuitivă; dar această performanţă apare după 11-12 ani.
c) Tot în cursul acestui stadiu se ajunge la reversibilitate deplină în gândire şi astfel preadolescentul este capabil să facă un şir de
raţionamente pentru a face o demonstraţie la geometrie şi dacă este necesar poate face drumul înapoi pentru a identifica un
rezultat parţial, a controla, etc.
d) Tipul de raţionament care tinde să aibă o pondere din ce în ce mai mare în gândirea preadolescentului este cel deductiv iar cel
inductiv dobândeşte la rândul său mare rigoare. La sfârşitul stadiului va apare şi cel ipotetico – deductiv.
Particularităţi ale proceselor cognitive complexe la preadolescenţă

e) e) La diferite discipline şcolare se însuşesc algoritmi de identificare, rezolvare sau de control şi de aceea în ansamblu,
gândirea se poate desfăşura corect şi relativ repede. Eventualele insuccese nu sunt datorate atât gândirii ca atare, cât
lacunelor în cunoştinţe şi insuficienţei experienţei în rezolvare. Se înregistrează în cursul acestui stadiu un început de
specializare a gândirii, la diferite discipline şcolare.
f) f) Noţiunile cu care operează gândirea preadolescentului au un crescut nivel de abstractizare şi generalizare. Se formează
sisteme de noţiuni la fiecare disciplină dar acestea sunt încă restrânse, adică se referă, aşa cum am mai arătat, la
cunoştinţele de bază din fiecare domeniu.
Preadolescenţii reuşesc să gândească relativ uşor şi corect asupra trecutului îndepărtat, a viitorului
îndepărtat, a posibilului şi imposibilului, a realului şi imaginarului şi chiar a obiectivului şi
subiectivului. Elevii ciclului gimnazial au o gândire cauzală complexă însă legată de fiecare
categorie de fenomene, studiate la diversele discipline. Le sunt mai puţin accesibile relaţiile
cauzale ale fenomenelor sociale sau ale celor subiective. Nivelul general al gândirii din acest stadiu
influenţează semnificativ toate procesele cognitive şi în primul rând activitatea de învăţare care
este aşa cum am văzut mai amplă şi mai complexă.
 Memoria şi particularităţile ei la preadolescenţi.
La 11 – 13 ani unii cercetători consideră că memoria spontană atinge un vârf, ceea ce susţine
şi mai mult efortul preadolescentului de a se adapta cerinţelor şcolare.
Gândirea care înregistrează o transformare calitativă permite să fie memorate relativ uşor
conţinuturile de învăţare mai generale şi mai abstracte specifice acestui nivel şcolar.
Păstrarea este la rândul său facilitată de aceste caracteristici ale memoriei. La acestea se
adaugă şi faptul că preadolescenţii conştientizează importanţa repetărilor şi apelează la ele
mai ales în faţa unor evaluări importante sau pentru examenul la care ne-am referit.
În ceea ce priveşte reproducerea, ea este totuşi mult mai legată de maniera în care au fost
organizate informaţiile în timpul întipăririi, existând încă puţine posibilităţi de reorganizare
din mers, în raport cu sarcina de rezolvat. Acest aspect este caracteristic majorităţii
preadolescenţilor şi se manifestă cu deosebire în prima parte a acestui stadiu. În final pot
apare la unii preadolescenţei capacităţi de reorganizare mai accentuată a ceea ce reproduc şi
aceasta sporeşte adaptarea lor la sarcini cognitive şi practice.
Aspectele centrale ale manifestării imaginaţiei la preadolescenţi
●Preadolescenţii se caracterizează prin imaginaţie
bogată.
●Imaginaţia reproductivă care este antrenată în
activitatea şcolară are ca sursă, pe de o parte, un
volum de cunoştinţe în creştere şi pe de altă parte o
stimulare constantă din partea cadrelor didactice.
●Imaginaţia creatoare se caracterizează prin
aceeaşi expansiune favorizată atât de posibilităţile
generale cognitive cât şi de trebuinţele mai accentuate
de autorealizare. Această particularitate exprimă încă
fragilitatea interacţiunilor şi inter-influenţelor dintre
capacităţile cognitive dar reprezintă şi o disponibilitate
mentală care va fi favorabilă în următoarele stadii
pentru manifestarea semnificativă, importantă a
creativităţii.
 Evoluţia limbajului în preadolescenţă
●Se produce astfel o creştere remarcabilă a vocabularului pasiv ajungând în medie la 14000 de cuvinte
la 14 ani, ceea ce înseamnă o amplificare sensibilă a competenţei lingvistice la această vârstă. Aceasta
permite preadolescenţilor să înţeleagă multe mesaje să aibă acces la variate surse de informare.
●Semnificaţiile cuvintelor sunt mai precise şi au de multe ori la baza lor chiar noţiunile ştiinţifice
corespunzătoare.
●Vocabularul activ, cel ce susţine performanţe lingvistice poate fi diferit de la individ la individ, de la
elevii care trăiesc într-un mediu stimulativ şi favorizant la cei din zonele nefavorizate şi din familiile cu
slab nivel cultural.
●Vorbirea preadolescentului se deosebeşte de a şcolarului mic, în sensul că are un debit apropiat
de al adultului, are o mai mare fluenţa, mai des după 11-12 ani și o mai bună organizare a ideilor ce
sunt comunicate în propoziţii şi frazele mai bogate. Se manifestă preferinţa caracteristică pentru
superlative. Când îşi povestesc ceva totul este nemaipomenit, excepţional, nemaivăzut etc.
●Comunicarea în clasă este elevată, controlată de normele gramaticale care, în acest stadiu, se
învaţă sistematic şi în profunzime.
●Limbajul scris se consolidează mult şi viteza creşte de la o clasă la alta. Încep, totodată să apară
caracteristicile personale ale scrisului, producându-se o treptată îndepărtare de modelele scrierii exersată
mult în şcolaritatea mică. Se însuşesc sistematic în şcoală diferitele forme de adresare în scris.
 Implicații ale învățării prin condiţionare instrumentală
● Acţiunea profesorului presupune analiza comportamentului pe care copilul trebuie să îl
înveţe, alegerea unor întăriri adecvate fiecărui copil şi aplicarea lor la momentul potrivit. Se
folosesc întăriri primare (hrana, apa, somnul) sau secundare (premiile, distincţiile, banii, zâmbetul,
încurajarea). Acţiunea elevilor este mai intensă decât în formele de învăţare anterioare: ei caută
soluţii prin tatonare pentru a ieşi din situaţia problemă, căutare care este mai mult sau mai puţin
dirijată, uneori total independentă. Activismul celui care învaţă este totuşi limitat, comportamentul
său consolidându-se prin recompense şi pedepse aplicate de o altă persoană.
● Acest tip de condiţionare se utilizează în practica pedagogică cotidiană, în învăţarea programată,
în evaluarea asistată de calculator, în sistemele tutoriale inteligente, în e-learning.
O modalitate de a aplica condiţionarea operantă în şcoală este efectul Premack. Psihologul
american care l-a propus (David Premack, 1965) susţine că activitatea preferată de elev poate servi ca
întărire dacă este precedată de activitatea dorită de educator, dar neplăcută pentru elev.
 Particularităţi ale mecanismelor reglatoare în preadolescenţă
Evoluţia afectivităţii preadolescenţilor

Viaţa afectivă în această perioada are următoarele caracteristici dominante:

- Manifestările afective trec printr-o perioadă relativ dificilă în momentul debutului pubertăţii şi sunt caracterizate prin instabilitate,
explozivitate în apariţie, intensitate foarte mare disproporţionată faţă de împrejurările care le-au generat.

- Bogăţia activităţilor şi relaţiilor amplifică şi diversifică emoţiile şi stările afective.

- Sarcinile de la şcoală pot genera bucuria victoriei şi satisfacţia auto-realizării dar şi invidie, suspiciuni, teamă, anxietate etc.

- Relaţiile din clasă consolidează sentimentele de colegialitate şi fac să apară şi altele mai susţinute şi întărite de către grup.

- încep să se facă investiţii afective în afara relaţiilor familiale.

- Își formează noi şi importante sentimente care-l leagă în profunzime de activităţi şi alte persoane aşa cum sunt: camaraderia,
solidaritatea, datoria, răspunderea, cinstea, respectul etc.

- se amplifică posibilităţile de reglare a comportamentelor emoţional-expresive.

- ajung la un grad mai înalt de conştientizare a emoţiilor;

- Se poate spune că acum începe un proces ce se va desfăşura cu mare amploare în adolescenţă şi anume de apropiere de valori şi de
formare a acceptorilor morali, pentru cele mai importante sentimente legate de relaţiile cu cei din jur, chiar dacă pentru a se ajunge aici
se trece printr- o fază de opoziţie la norme şi valori.
 Preadolescentul își centrează atenția pe viața de grup
care se intensifică şi el are numeroase ocazii de a-și da
seama de atitudinile grupului, faţă de el şi de măsura în
care are sau nu calităţi apreciate de ceilalţi. Îşi
conştientizează mai bine locul în cadrul grupului clasei şi
a celui informal (grupul de prieteni) şi chiar reputaţia de
care se bucură. Unii preadolescenţi pot fi foarte neliniştiţi
dacă simt că grupul îi neglijează, sau nu agreează
anumite particularităţi ale lor şi de aceea uneori sunt în
stare să facă orice, să sacrifice unele dorinţe sau relaţiile
bune cu părinţii, să facă ceva ce n-ar fi în acord cu
părerile acestora numai să intre în graţiile grupului.
 Grilă de autoevaluare
1. Procesele afective în preadolescenţă se caracterizează prin:
a) controlul oscilaţiilor emoţionale;
b) trăirile afective protestatare;
c) prioritatea dată relaţiilor afective cu familia;
d) expresivitatea emoţională accentuată.

2. Ce poate face ca apartenenţa la grup să devină pentru preadolescent sursă de tensiune?

a. concurenţa pentru poziţiile de dominare
b.imposibilitatea de a mai rămâne în grup din cauza valorilor pe care acesta le
promovează, opuse celor spre care a evoluat preadolescentul
c. grupul nu poate fi pentru preadolescent sursă de tensiune, dat fiind că apartennţa la
un grup este întotdeauna securizantă

3. Consideraţi că următoarele gânduri conţin un adevăr psihologic referitor la adolescenţi sau

nu?
„libertatea şi autonomia pot deveni adesea frustrante şi anxiogene prin nesiguranţa pe care o
conţin în ele şi prin sentimentele de regret şi culpabilitate încercate faţă de părinţi.
a. da
b. nu
 Bibliografie
Adams, G.R., Berzonsky, M.D.. (2009). Psihologia Adolescenței. Manualul Blackwell. Iaşi: Editura
Polirom.
Anghel, E.. (2011). Psihologia Educației Pe Tot Parcursul Vieții. București: Editura For You.
D. P. Ausubel, F. G. Robinson, „Învăţarea În Şcoală”, E. D. P., 1981;
E. Bonchiş, „Studierea Imaginii De Sine În Copilărie Şi Preadolescenţă”, Editura Imprimeriei De Vest,
Oradea, 1997;
E.Bonchiş (Coord) „Dezvoltarea Umană”, Editura Imprimeriei De Vest, Oradea, 2000;
T. Creţu ­Psihologia Vârstelor – Editura Universitatea Din Bucureşti, București, 2011
Drugaș, I.. (2012). 100 de idei despre și pentru adolescenți. Oradea: Editura Primus.
H. Lehalle, „Psychologié Des Adolescents”, P. U. F., 1988;
P. Osterrieth, „Introducere În Psihologia Copilului”, E. D. P., 1976;
J. Piaget, B. Inhelder, „Psihologia Copilului”, E. D. P., 1976;
U. Şchiopu, E. Verza, „Adolescenţă, Personalitate, Limbaj”,
Editura Albatros, 1989;
U. Şchiopu, E. Verza, „Psihologia Vârstelor”, E. D. P., 1995;
Vrășmaș, E.. (2008). Intervenţia socioeducaţională ca sprijin pentru părinţi. București: Editura Aramis.
Şt. Zissulescu, „Adolescenţa”, E. D. P., 1968.