LOGO CURSUL VIII

CAPITOLUL 3
BOLILE LA SPECIILE FOIOASE
 CUPRINS

3.12. BOLILE LA PLOP

3.13. BOLILE LA ROZACEE
3.14. BOLILE LA SALCÂM
3.12. BOLILE LA PLOP
 3.12. BOLILE LA PLOP
3.12.1. Băşicarea frunzelor de plop - Taphrina aurea (Pers.) Fr.

Ciuperca  se instalează pe frunzele diferitelor specii de plopi

În dreptul locului de infecţie 

hipertrofiere a ţesutului limbuluI  se
formează nişte băşicuţe ridicate către
faţa superioară
Acestea sunt semisferice sau
elipsoidale, de 1-3 cm în diametru, de o
coloraţie mai întâi verzuie, apoi în partea
concavă, de un galben-auriu până la
portocaliu viu.
Celulele din dreptul băşicuţelor mor şi
apoi aceste băşicuţe cu timpul se
brunifică, se usucă şi se dezorganizează,
provocându-se perforări şi ruperi
neregulate ale limbului
 3.12. BOLILE LA PLOP
3.12.1. Băşicarea frunzelor de plop - Taphrina aurea (Pers.) Fr.

 Ascele sunt de forma unui sac, puţin

strangulate la nivelul epidermei, cu sau fără
pedicel.
În asce sunt numeroşi ascospori dotaţi cu o
picătură uleioasă de culoare galbenă-aurie, care
împrumută coloraţia băşicuţelor.
Ciuperca iernează în stadiul de ascospori, care
cad direct pe sol sau o dată cu frunzele.
Primăvara infecţia porneşte din ascosporii
situaţi pe sol.
Asce cu ascospori

Controlul ciupercii se face cu succes prin

stropire cu zeamă bordeleză, pulverizări
cu praf de sulf sau cu produse
fitofarmaceutice pe bază de sulf.
 3.12. BOLILE LA PLOP
3.12.2. Ruginile plopilor - Melampsora populina (Pers.) Lev.

Culturile de plopi şi plopişurile naturale

sunt frecvent invadate de aceste rugini.
Melampsora populina este o specie
colectivă, din care s-au diferenţiat mai multe
specii de Melampsora.
Toate acestea dezvoltă stadiul de uredosori
şi teleutosori pe frunze şi lujeri ale diferitelor
specii de Populus, în curs de creştere.

Pe frunzele de plopi atacate, în dreptul uredosorilor ţesuturile frunzei se

brunifică şi se usucă.
Astfel se produc pete la început izolate care, pe măsura înmulţirii uredosorilor,
se reunesc cuprinzând o bună parte din suprafaţa limbului.
Frunzele atacate pe timp secetos se ofilesc în procent mare, se usucă şi cad
prematur.
 3.12. BOLILE LA PLOP
3.12.2. Ruginile plopilor - Melampsora populina (Pers.) Lev.
Infecţia plopilor are loc pe frunzele tinere, ca şi pe lujeri, în curs de creştere cu cuticula
subţire.
Pe faţa inferioară a frunzelor, se ivesc uredosorii sub forma unor mici broboane
rotunjite, portocalii, izolate sau în grupe, situaţi într-un singur strat amestecaţi cu parafize
măciucate.
Ei infectează organele tinere tot ale plopilor producând în cursul verii, noi generaţii de
uredosori.

Teleutosorii sunt gălbui, unicelulari, prismatici, strâns uniţi într-un strat situat sub
epiderma frunzei.
Ei rămân sub epidermă şi iernează în frunzele căzute. Aceştia infectează în mai
plantele-gazdă intermediare, pe care ruginile încep un nou ciclu de evoluţie.

Teleutosori - lateral

Uredosori Teleutosori
 3.12. BOLILE LA PLOP
3.12.2. Ruginile plopilor - Melampsora populina (Pers.) Lev.

Prevenire
în pepiniere şi plantaţii de plopi să nu se cultive pinul silvestru şi laricele, care
sunt gazde intermediare ale ciupercii;
pe o distanţă de 100 m în jurul pepinierelor de plop şi în interiorul lor să se
înlăture plantele-gazdă intermediare;
în jurul pepinierelor să se instaleze perdele de arbori din alte specii, care să
împiedice zborul liber al sporilor
să se recolteze butaşi de la exemplare de plop neatacate de rugină; - în aceleaşi
locuri să nu se păstreze plopi maturi izolaţi care constituie focare de formare a
uredosporilor.
la sfârşitul sezonului vegetativ să se are solul dintre rândurile de plopi,
inversându-se straturile de sol pentru ca să se îngroape frunzele cu teleutospori
la cel puţin 5 cm adâncime.
ca măsură de carantină se recomandă să nu introducă în cultură puieţii infectaţi
de rugină.
 3.12. BOLILE LA PLOP
3.12.3. Punctarea şi pătarea frunzelor de plopi

Pe frunzele diferitelor specii de plopi vegetează o

serie de ciuperci saproparazite, care produc pătări şi în
dreptul petelor punctuliţe mici, corespunzând
picnidiilor.
În general, ele sunt de minimă importanţă, frunzele
infectate neinfluenţând creşterea anuală a lujerilor.
 3.12. BOLILE LA PLOP
3.12.3. Punctarea şi pătarea frunzelor de plopi
La noi în ţară s-au găsit:
pe plopul alb Phyllosticta cinerea Pass.: cauzează pe faţa superioară a
frunzei pete rotunde de 1-3 mm în diametru, albicioase la început, apoi mai mari şi
brune.
 Marsonia populi (Lib.) Sacc. produce pete rotunde, brune pe faţa
superioară a frunzelor, adesea cu o linie neagră pe margine;
 pe plopul tremurător: Septoria populi Desm. Etc produc pete
asemănătoare cu Phyllosticta cinerea Pass
 pe plopii negri: Septoria populi Desm., Gloeosporium populi-albae Desm 
formează pete negre lucitoare, cu suprafaţa zbârcită, adesea grupate într-un cerc.
 3.12. BOLILE LA PLOP
3.12.4. Fumaginile plopilor

Capnodium salicinum Mont

Fumaginile plopilor Apiosporium salicinum (Alb. et Schw.)

Cladosporium epiphyllum (Pers.) Mart.

Pe frunze şi lujeri verzi aceste ciuperci formează

învelişuri negricioase, prăfoase, în care se găsesc hife
şi mase mari de spori.
Atacurile lor se datorează puricilor de frunze
(Pemphigus etc.) care le transportă şi depunând
excrementele lor pe frunze şi lujeri creează un mediu
organic favorabil creşterii ciupercilor.
 3.12. BOLILE LA PLOP
3.12.5. Ulcerul scoarţei plopilor - Pseudomonas syringae van Hall f. populea
Simptome:
cel mai caracteristic este cancerul  apare pe
porţiunile tulpinii şi crăcilor cu scoarţa netedă.
se deosebesc cancere închise de forma unor
nodozităţi, în diametru de 1-3 cm şi cancere deschise,
de forma unor răni alungite
dacă se face o secţiune printr-un cancer se observă
o brunificare şi apoi o mortificare a ţesuturilor
scoarţei infectate,
la exemplarele bolnave pătarea şi mortificarea
ţesuturilor laminei şi peţiolului frunzelor.

Prevenire:
O primă măsură  de a se opri cultura speciilor de plop indicate în partea de
vest a ţării. De asemenea trebuie intensificat controlul plantaţiilor de plopi
negri hibrizi şi la apariţia eventuală a bolii, după identificarea ei certă, să se
procedeze la eliminarea exemplarelor bolnave.
 3.12. BOLILE LA PLOP
3.12.7. Dotichiza plopilor - Cenangium populneum (Pers.) Rehm, f.c. Dothichiza
populea Sacc. et Br.
Ciuperca  produce cancere pe axele aeriene ale
diferitelor specii de plopi.
 atacă şi frunzele, în afară de lujerii anuali,
ramurile şi tulpinile.

Pe porţiunile uscate ale scoarţei apar

fructificaţiile imperfecte - Dothichiza populea
Sacc. et Br. (picnidii semisferice negricioase,
care străpung peridermul scoarţei).
Infecţia are loc prin răni sau prin frunzele
tinere, de unde se propagă prin peţiol în scoarţa
lujerilor. Aceasta ne explică prezenţa cancerelor
în dreptul cicatrizării frunzelor.

Control:
 stropirea frunzelor cu zeamă bordeleză 1%.
 se mai poate executa un tratament de iarnă cu
soluţie sulfocuprică.
 3.12. BOLILE LA PLOP
3.12.8. Nodozităţile ramurilor de plop tremurător Diplodia gongrogena Temme

Pe ramurile şi crăcile mai groase, infectate, cu coaja netedă se

produc nodozităţi (de la mărimea unei cireşe până la aceea a unui ou de
porumbel).
 De obicei ele sunt situate lateral faţă de ax, mai rar, îl înconjoară
complet.
 Pe acelaşi ax se găsesc numeroase nodozităţi dispuse în mătănii.
 Ramurile cu nodozităţi se usucă periodic
 Scoarţa de pe nodozităţi se zbârceşte şi capătă ritidom

În literatură este considerată ca un parazit  se poate introduce în

ramurile intacte prin lenticele sau cicatricea frunzelor
La arborii infectaţi de pe alei şi şosele, se taie ramurile cu nodozităţi
în perioada de repaus vegetativ şi se ard;
În cazuri de atacuri la exemplarele din arborete ele trebuie să fie
eliminate prin opera- ţiuni culturale.
 3.12. BOLILE LA PLOP
3.12.9. Uscarea lujerilor şi ramurilor la plop - Cytospora nivea (Hoff.) Sacc.

Ciuperca  saproparazit, în mod obişnuit,

vegetează pe ramuri uscate, de unde se propagă şi
produce uscarea lujerilor şi ramurilor de plopi.
Picnidiile ciupercii  mici bobiţe cu capătul
puţin lăţit şi albe ca zăpada.
Sporii sunt eliminaţi în cârcei de culoare
purpurie.

Este frecventă în culturile de plopi debilitate de alte cauze.

În mod practic, aici nu se poate combate.
 3.12. BOLILE LA PLOP
3.12.10. Putrezirea lemnului tulpinii - Pleurotus ostreatus Jacq.
Pe plopi se instalează numeroase specii de ciuperci-iască ce produc
putreziri ale lemnului la arborii în viaţă.
Pălăriile sale apar toamna, pe tulpini în viaţă sau cioate, rar izolate, de regulă
în grupe alăturate sau suprapuse.
Au forma unui evantai sau limbă, de 5-20 (35) cm diametru, de culoare
cenuşie-fumurie

În condiţii de umiditate sporită pălăria se

dezagregă;
Se răspândeşte prin bazidiospori produşi pe
muchea lamelor, ca şi prin conidii, care se
nasc la extremitatea unor perişori aflaţi pe
suprafaţa superioară a pălăriei înspre picior.
Conidiile sunt în număr considerabil şi
formează un praf cenuşiu pe pălării, tulpini şi
pe solul aflat dedesubt.
Putrezirea lemnului tulpinii - Pleurotus ostreatus
 3.12. BOLILE LA PLOP
3.12.11. Putrezirea lemnului - Grifola sulphurea (Bull.) Pilat.

Această ciupercă se instalează pe

exemplarele bătrâne, a căror moarte către
sfârşitul longevităţii lor o grăbeşte.

Arborii infectaţi, când procesul de

putrezire a lemnului este foarte înaintat, sunt
rupţi de vânt uşor.

Cele mai periculoase sunt atacurile de la

baza tulpinii, când plopii intră curând într-o
stare de lâncezire.

Produce o putrezire brună-roşcată a

lemnului.
 3.12. BOLILE LA PLOP
3.12.12. Putrezirea lemnului - Phellinus igniarius (L.) Quel.

Ciuperca este descrisă şi la

stejari.
Pălăriile ei se găsesc cel mai
adesea în dreptul cioturilor uscate de
ramuri.
În arboretele naturale duşman
al plopului tremurător, de la vârsta de
40-50 - unde contribuie la uscarea şi
eliminarea sa din masiv.
Lemnul putrezit se
transformă într-o masă albă-gălbuie,
moale, separată de lemnul sănătos
printr-o dungă îngustă brună.
Phellinus igniarius
 3.12. BOLILE LA PLOP
3.12.13. Putrezirea lemnului - Trametes gallica Fr., f. trogii Berk.
Ciuperca se dezvoltă saprofitic pe cioate,
de unde, se propagă şi pe tulpinile arborilor în
viaţă.
Aparatele fructifere sunt întinse, lipite de
substrat, mai adesea în formă de pălării,
izolate sau grupate în etaje, sesile,
semicirculare de 2-2,5 cm în diametru şi 0,5-2
cm în grosime.

Suprafaţa superioară  brună-gălbuie în

tinereţe, păroasă apoi brună-închis;
pe partea inferioară a pălăriei stratul de
pori, brun-cenuşiu.
Produce o putrezire albă a inimii tulpinii;
prezenţa miceliului în lemn este în legătură
şi cu fenomenul de inimă roşie care se
observă adesea la exemplarele de plop
 3.12. BOLILE LA PLOP
3.12.13. Putrezirea lemnului - Trametes gallica Fr., f. trogii Berk.

Atacul său se asociază cu acel al insectelor xilofage din genurile:

Cossus, Zeuzera, Saperda, care contribuie la răspândirea sa.

În vederea controlului ciupercilor xilofage de la plopi se recomandă:

să se aplice, în culturile de plopi, măsuri de îngrijire a arboretelor, care

asigură o creştere viguroasă şi un elagaj natural cu cicatrizare rapidă a rănilor
şi să evite orice rănire a arborilor;
se taie unde este posibil cioturile rămase şi rănile să se ungă cu
carbolineum, în cazurile unui elagaj defectuos;
 să se elimine prin operaţiuni culturale exemplarele rănite;
să se strângă aparatele fructifere ale ciupercilor în stare tânără, înainte de a
produce sporii;
injectarea de soluţii de fungicide în tulpina arborilor, sub nivelul de formare
a aparatelor fructifere, soluţie rar aplicată în practică.
3.13. BOLILE LA ROZACEE
 3.13. BOLILE LA ROZACEE
3.13.1. Făinarea păducelului - Podosphaera oxyacanthae (DC.) de Bary

Această ciupercă atacă Sorbus (Sorbus

aucuparia, S. aria), Spiraea, Prunus,
Mespilus, Cydonia şi Crataegus.

Frunzele exemplarelor atacate se

acoperă, cu pete difuze, albe-făinoase,
izolate, mai rar reunite.
Atacul se manifestă din vară până
toamna târziu, când pe frunze apar
cleistoteciile, mai mult sau mai puţin
grupate, subglobuloase, la început gălbui,
apoi brune, prevăzute cu 4-30 fulcre, Controlul ei se face în
divizate la extremitatea lor dihotomic. În modul arătat la făinarea stejarilor.
peritecă se găseşte o singură ască cu 8
ascospori.
 3.13. BOLILE LA ROZACEE
3.13.2. Rugina păducelului - Gymnosporangium clavariaeforme (Jacq)
DC.; f. e. Roestelia lacerata Fr.
Ciuperca a fost găsită la noi pe diferite specii de păducel (Crataegus
monogyna, C. oxyacantha etc.), pe care formează ecidiile, iar teleutosporii pe
ramuri de ienupăr comun (Juniperus communis).

Ecidiile apar în dreptul nervurilor şi pe peţiolul frunzei, pe lujerii în

creştere şi pe fructe;
Frunzele atacate se îndoaie în dreptul umflăturilor;
Ramurile atacate în timpul creşterii se deformează.
Fructele infectate sunt anormale şi apar păroase.

Este destul de comună pe păducel, însă în tot cuprinsul teritoriului său de

răspândire, dar atacă exemplarele izolate.
Ciuperca se mai propagă pe gutui şi păr, în care caz poate deveni un
parazit de importanţă economică.
Pentru controlul acestei rugini se recomandă tăierea ramurilor infectate şi
arderea acestora.
 3.13. BOLILE LA ROZACEE
3.13.2. Rugina păducelului - Gymnosporangium clavariaeforme (Jacq)
DC.; f. e. Roestelia lacerata Fr.

Gymnosporangium clavariaeforme pe fructul Gymnosporangium clavariaeforme pe

de păducel Juniperus communis
 3.13. BOLILE LA ROZACEE
3.13.3. Făinarea trandafirilor - Sphaerotheca pannosa (Wallr.) Lev; f. c. Oidium
leucoconium Desm.

Ciuperca vegetează în special

pe varietăţile urcătoare de trandafir ca
şi pe piersic sau migdal.

Produce făinarea organelor

vegetative şi învelişul floral.

Se deosebeşte un atac de

primăvară, care este foarte dăunător.

Sphaerotheca pannosa (Wallr.) Lev

 3.13. BOLILE LA ROZACEE
3.13.3. Făinarea trandafirilor - Sphaerotheca pannosa (Wallr.) Lev; f. c. Oidium
leucoconium Desm.

Frunzele în curs de creştere

atacate prezintă deformări, ca
strâmbarea rahisului, chircirea şi
încreţirea foliolelor.

Lujerii verzi infectaţi au o creştere

redusă şi adesea se încovoaie în formă
de cârjă; scoarţa lor se brunifică sau se
înnegreşte şi la urmă se usucă.

Atacul de vară pe organele deplin

crescute se manifestă sub formă de
Sphaerotheca pannosa (Wallr.) Lev
pătări. În cursul verii organele afectate
se ofilesc şi apoi se usucă.
 3.13. BOLILE LA ROZACEE
3.13.5. Rugina trandafirilor - Phragmidium disciflorum (Tode)
James; Ph. Subcorticium (Schrank) Wint.
Se manifestă pe frunze şi lujeri anuali, pe stipele şi pe peţiolul frunzelor, pe
pedunculii şi bobocii florali, pe sepale precum şi pe fructe.
Atacul se pune în evidenţă din luna mai, când apar spermogoniile pe
foliole, ca nişte punctişoare, gălbui.
Ceva mai târziu se formează ecidiile de tipul Caeoma. Acestea se nasc pe
nişte perniţe neregulat alungite, galbene-portocalii, care sunt mai umflate pe
peţiolul frunzelor şi lujerii anuali; în dreptul lor aceste organe se hipertrofiază
şi se încovoaie.
 3.13. BOLILE LA ROZACEE
3.13.5. Rugina trandafirilor - Phragmidium disciflorum (Tode)
James; Ph. Subcorticium (Schrank) Wint.

Atacul este mai intens în anii cu ploi intermitente şi călduri mari, ca şi în

cei următori.
Ca mijloc de prevenire se recomandă ca toamna să se reteze lujerii bolnavi
cu frunze şi să se ardă.

Combatere

este indicat să se aplice către sfârşitul iernii stropiri cu zeamă

bordeleză, soluţie de Burgundia, soluţie de oxiclorură de cupru 1% sau soluţie
californică (1 litru la 13-15 litri apă).
se mai execută şi prăfuiri cu un amestec de praf de sulf şi var nestins
în doze egale.
După înfrunzire se pot stropi, înainte de desfacerea bobocilor, cu zeamă
bordeleză sau soluţie de Burgundia 1,2%.
 3.13. BOLILE LA ROZACEE
3.13.6. Rugina zmeurului - Phragmidium rubi-idaei (Pers) Karst.; f. e.
Caeoma gyrosum Schlecht

Rugina  dezvoltă întreg ciclul său

evolutiv pe zmeur.

Pe frunzele infectate apar, primăvara,

spermogoniile sub forma unor punctuleţe
portocalii-ruginii.
Organele atacate se îndoiesc sau se
răsucesc adesea în dreptul perniţei.
Frunzele atacate puternic se îngălbenesc
şi cad prematur.
Atacuri asupra zmeurişurilor se
manifestă cu intensitate în locuri deschise,
puternic însorite, în anii mai bogaţi în
precipitaţii, dar nu excesiv de ploioşi.

Boala se combate în cazuri de atacuri grave prin tăierea şi arderea lujerilor

infectaţi, în perioadele dinaintea diferitelor tipuri de spori.
 3.13. BOLILE LA ROZACEE
3.13.6. Rugina zmeurului - Phragmidium rubi-idaei (Pers) Karst.; f. e.
Caeoma gyrosum Schlecht
3.14. BOLILE LA SALCÂM
 3.14. BOLILE LA SALCÂM
3.14.1. Fuzarioza puieţilor - Fusarium sp.

Dintre foioase, salcâmul este cel mai atacat de speciile de Fusarium.

Apariţia bolii este în funcţie de un plus de umiditate.

În general, speciile de Fusarium cresc viguros la temperaturi mai
ridicate (20-28°C) şi se dezvoltă deosebit de favorabil pe timpul ploilor din
iunie şi iulie. În anii ploioşi, atacurile cele mai intense se produc în iunie.
Când seceta de primăvară întârzie germinaţia seminţelor şi răsărirea
are loc târziu, atacul se poate prelungi şi în iulie.
Mai rar sunt omorâte plantele dintr-un răzor întreg; de obicei, atacul
se limitează la mici vetre.
Puieţii sunt salvaţi de la pericolul îmbolnăvirii, când tulpiniţa lor s-a
lignificat, adică după 45-60 de zile de la răsărire.
După trecerea acestui interval, puieţii în viaţă se refac şi dacă ating
dimensiunile standard pot fi utilizaţi la împădurire.
 3.14. BOLILE LA SALCÂM
3.14.1. Fuzarioza puieţilor - Fusarium sp.
 3.14. BOLILE LA SALCÂM
3.14.2. Torţelul - Cuscuta sp.

Torţelul  parazit vătămător din pepiniere,

unde se instalează pe puieţi de plopi, sălcii,
alun, salcâm, glădiţă etc.
Speciile de Cuscuta lipsite de clorofilă şi
se hrănesc parazitar.
tulpina torţelului este subţire şi se
încolăceşte în jurul tulpinii gazdei.
Din loc în loc prezintă nişte umflături, de
forma unor ventuze. Acestea pătrund în tulpina
gazdei, de unde îşi sustrag hrana, atât apă şi
săruri minerale cât şi asimilate.
Puieţii invadaţi de torţel rămân mici şi în Torţelul - Cuscuta sp.
parte se usucă.

Atacul se combate prin scoaterea puieţilor infectaţi împreună cu torţelul, după

care solul se sapă sau se ară inversându-se straturile, iar materialul scos se
arde. Puieţii atacaţi se stropesc cu o soluţie de sulfat de fier de 15-18% care
distruge torţelul
 3.14. BOLILE LA SALCÂM
3.14.3. Făinarea frunzelor de salcâm - Erysiphe martii Lev.;
f.c. Oidium erysiphoides Fr.

Ciuperca este încadrată într-o specie

colectivă Erysiphe polygoni DC - este
specializată pe salcâm şi alte leguminoase.
Ea produce din mai, în tot cursul
verii, pete albicioase pe ambele feţe ale
foliolelor de salcâm, formate dintr-un strat
subţire de hife întreţesute, la început cu
aspect de păienjeniş, apoi după apariţia
conidiilor, făinos;
Sunt atacate organele florale, păstăile
tinere şi lujerii verzi.
Ciuperca se propagă rapid prin
conidii, astfel că atacul se intensifică
progresiv. Către sfârşitul verii apar pe
organele atacate cleistoteciile ca nişte
punctuleţe brune, dese.
 3.14. BOLILE LA SALCÂM
3.14.4. Fumagina salcâmului - Coniothyrium fuckelii Sacc, Alternaria sp., Cladosporium sp.

În culturile de salcâm atacate de păduchele ţestos (Eulecanium corni, f.

robiniarum) se găseşte pe lujeri şi frunze un strat negricios, format de hife
întreţesute şi mase de conidii ale ciupercilor din genurile arătate mai sus.

Acest strat se poate îngroşa sub forma unei cruste, care stânjeneşte funcţionarea
normală a frunzelor şi respiraţia lujerilor. Atacul combinat al păduchilor ţestoşi şi al
acestor ciuperci cauzează ofilirea şi căderea prematură a frunzelor şi uscarea
unui procent ridicat de ramuri.

Atacul este mai puternic pe lăstarii tineri, iar la arborii maturi, pe ramurile din
interiorul coroanei. Un atac pronunţat în arboretele salcâm indică o stânjenire a
creşterii şi necesitatea efectuării unor ope raţiuni culturale. Atacul se intensifică în
anii ploioşi.

Pentru prevenirea fumaginilor se recomandă controlul păduchilor ţestoşi

ai salcâmului.
Se recomandă ca elagajul salcâmului să se producă cât mai urgent, întrucât
pe ramurile cu creştere redusă ciupercile au cel mai propice mediu de dezvoltare.
 3.14. BOLILE LA SALCÂM
3.14.5. Pătarea brună a frunzelor de salcâm - Phleospora robiniae (Lib.) Hohn;
f.c. Cylindrosporium solitarium Heald et Wolf

Ciuperca produce pe foliolele

frunzelor de salcâm pete neregulate sau
circulare până la 1 cm în diametru, la
început gălbui, mai târziu brune,
mărginite adesea de o linie mai
întunecată.
Pe faţa inferioară a foliolelor se
văd, în dreptul petei, nişte perniţe negre
(acervule) abia vizibile cu ochiul liber;
sporii filiformi sunt eliminaţi în nişte
cârcei alb-gălbui.
În urma atacului, frunzele se pot
usca şi cădea mai devreme. La noi,
această ciupercă este destul de rară.
 3.14. BOLILE LA SALCÂM
3.14.6. Pecinginea frunzelor de stejar - Ectostroma robiniae Cast

Ciuperca  formează pe suprafaţa superioară a frunzelor nişte perniţe

negre, clar delimitate, izolate sau reunite, de formă şi dimensiuni variate.
În cursul verii frunzele atacate se îngălbenesc cu totul şi atunci petele
se evidenţiază puternic.
Perniţe sunt formate de stroma ciupercii, de obicei ele se găsesc în
lungul nervurilor mai groase. Pe faţa inferioară a frunzelor dedesubtul
stromei se produc pete de culoare brună-ruginie.
Această ciupercă nu produce fructificaţii.
Frunzele atacate se usucă şi cad prematur.

Nu se cunosc măsurile de combatere.

În pepiniere se vor recolta frunzele căzute şi se vor arde.
 3.14. BOLILE LA SALCÂM
3.14.7. Necroza ramurilor de salcâm - Pseudovalsa irregularis (DC) Schrot, sin.
Pseudovalsa profusa (Fr.) Wint, Aglaospora profusa de Not, Massaria irregularis
(DC) Wesse

Ciuperca se poate propaga pe lujeri şi pe ramurile verzi

În axele vii  ciuperca produce uscarea parenchimului scoarţei, care după

moarte ia o coloraţie olivie-negricioasă.
În axele uscate se observă o putrezire albă a lemnului.
În secţiune transversală prin lemnul viu se constată pătrunderea hifelor
ciupercii în ultimul inel anual.
Propagarea alterării lemnului are loc mai întâi în lungul razelor medulare, a
căror celule mor şi se colorează în brun, după care cilindrul lemnos putrezeşte
în întregime şi ia o coloraţie alb-gălbuie.

Pentru a preveni atacul acestei ciuperci se recomandă a se aplica la

timp operaţiunile culturale şi acolo unde este posibil să se procedeze la un
elagaj artificial cu dezinfectarea rănilor.
 3.14. BOLILE LA SALCÂM
3.14.8. Pustule cenuşii pe lujerii de salcâm - Chorostate oncostoma (Duby)
Trav., sin. Diaporthe oncostoma (Duby) Fuck., f.c. Phomopsis oncostoma Duby

Ciuperca se dezvoltă pe ramurile cu scoarţă netedă, de 0,5-4 cm în

diametru, situate în partea inferioară a coroanei.
Pe ramurile atacate, se observă nişte mici proeminenţe conice, cenuşii,
dispuse în şiruri longitudinale.
La maturitate ele ies în afară prin ruperea peridermului în 2-4 clape, când
se pune în evidenţă un disc cenuşiu-negricios, vizibil cu ochiul liber.
 3.14. BOLILE LA SALCÂM
3.14.8. Pustule cenuşii pe lujerii de salcâm - Chorostate oncostoma (Duby)
Trav., sin. Diaporthe oncostoma (Duby) Fuck., f.c. Phomopsis oncostoma Duby

În interiorul proeminenţei se află picnidia.

La sfârşitul primăverii se observă expulzarea sporilor în picături sau
cârcei alb-gălbui sau roşu-pal.
La început se găsesc spori de tipul A fusiformi, eliptic-fusiformi, ascuţiţi
la capete; apoi se formează în aceeaşi cameră atât spori de tipul A, cât şi cei
de tipul B, filiformi, îndoiţi în formă de cârlig de undiţă.
Periteciile, mai multe într-o stromă, sunt caracterizate printr-un gât lung
care proemină la suprafaţa scoarţei. Ascele au 8 ascospori aşezaţi pe două
rânduri.
 3.14. BOLILE LA SALCÂM
3.14.9. Punctarea neagră a lujerilor de salcâm - Cucurbitaria elongata (Fr)
Grev, f.c. Camarosporium robiniae (West) Sacc

În cursul primei jumătăţi a verii 

picnidiile, în şiruri longitudinale, sub
periderm, care erup în afară.
Sporii sunt bruni-ruginii, lunguieţi cu
2-5 pereţi transversali şi cu un perete
longitudinal; la mijloc nu sunt strangulaţi.
Atacul ciupercii este influenţat de un
spor al umidităţii atmosferice.
Ciuperca se dezvoltă pe ramurile
inferioare ale coroanei uscate sau în curs
de uscare, în arboretele umbrite lateral sau
mai strânse.
Atacul este mai intens în anii ploioşi.
 3.14. BOLILE LA SALCÂM
3.14.10. Urechea iudei - Hirneola auricula-iudae (Lk.) Berk., sin. Auricularia
auricularis (SF Gray) Martin

Ciuperca vegetează saprofitic în

dreptul rănilor de pe tulpinile şi ramurile de
salcâm.
Aparatele fructifere pe timp umed
sunt de forma unei urechi gelatinoase, de
culoare brun-violacee, transparente; pe
timp uscat se strâng şi devin o masă tare,
de consistenţa cerii.
Este foarte comună şi fără importanţă
deosebită economică.
 3.14. BOLILE LA SALCÂM
3.14.11. Iasca salcâmului - Trametes confragrosa (Bolt.) Jorstad,
f. bulliardi (Fr.) Pil.

Ciuperca este destul de

răspândită pe tulpinile foioaselor.
Aparatele fructifere sunt în formă
de console prelungite puţin în jos şi
mai rare ori întinse.
Faţa superioară glabră, cenuşie
sau albă cu o nuanţă de brumă, cu
zone puţin distincte. Stratul de pori
cenuşiu sau albicios, brumat, la matu-
ritate roşu-brun.
Carnea este alb brunie,
suberoasă.
Produce putrezirea albă a
alburnului.
 3.14. BOLILE LA SALCÂM
3.14.12. Punctarea brună - Phellinus punctatus (Fr.) Pil.

Ciuperca formează cruste întinse pe suprafaţa rănilor, la exterior de

culoare asemănătoare scoarţei, în interior de un brun de tabac.
Cauzează o putrezire brună de tabac
 3.14. BOLILE LA SALCÂM
3.14.13. Putrezirea brună - Phellinus torulosus (Pers) B et G.,
f.pseudoacaciae B. et G.

Pălăriile ciupercii sunt persistente, izolate sub formă de consolă, largi

până la 30 cm şi groase până la 30 cm.
Suprafaţa pălăriilor este tomentoasă, brun-negricioasă, în tinereţe cu o
margine brun deschisă şi o brumă cenuşie adesea sub formă de puncte
 3.14. BOLILE LA SALCÂM
3.14.14. Iasca galbenă a salcâmului - Phellinus rimosus (Berk) Pil

Vegetează pe tulpini şi ramuri.

Aparatele fructifere sunt imbricate, rar izolate în formă de console
circulare, suprafaţa superioară de un brun închis sau negru, cu rugozităţi şi
numeroase crăpături radiale.
Faţa inferioară este roşu-închis-brună, cu porii mici abia vizibili.

Produce o putrezire galbenă a

lemnului, care se transformă într-o
masă spongioasă.
În secţiune transversală zona
putrezită ia forma literei V, pătrunzând
radial şi în alburn.
Mai târziu lemnul capătă crăpături
longitudinale.