Demența

Modificări datorate procesului de „îmbătrânire fiziologică”

• Apar riduri și se reduce considerabil turgor-ul cutanat.
• Se reduc acuitatea vizuală și cea auditivă.
• Persoana manifestă uitucie, dar poate funcționa independent.
• Persoana, în pofida tulburărilor de memorie, înțelege sensul metaforic al proverbelor,
zicătorilor și poate judeca logic, rațional.
• Persoana conștientizează parțial prezența declinului cognitiv.
• Devin mai accentuate trăirile legate de durata vieții restantă.
• Mai frecvente sunt gândurile legate de moarte.
• Sunt prezente trăiri emoționale legate de conștientizarea capacităților cognitive, intelectuale
diminuate.
• Adeseori apare insatisfacția determinată de reducerea considerabilă a statutului social,
economic, familial, etc.
• Frecvent devine evidentă anxietatea, irascibilitatea, furia, care de regulă, sunt calificate de
aparținători ca și Agresivitate (ele de facto, fiind o manifestare a Agresiunii de Frustrare =
irascibilitate determinată de nesatisfacerea necesităților vitale).
 Modificări de intelect și personalitate
• Devin mai accentuate egoismul, egocentrismul, rigiditatea ideativă și
afectivă.
• Intelectul neverbal se reduce mai rapid decât cel verbal.
• Scade intelectul social (devin lipsiți de inițiativă, mai puțin comunicabili,
sociabili, etc.).
• Se reduce productivitatea cognitivă (atenție, gândire rațională, capacitate
de abstractizare, etc.).
• Se reduce viteza de procesare a informațiilor (acihziționate atât recent, cât
și tardiv).
• Mai frecvente sunt dificultățile de memorizare, stocare și evocare a
informațiilor (uitucie).
• Se reduce capacitatea de a soluționa probleme complexe.
 Demența - epidemiologie
• În Europa, în ultimele trei decenii numărul persoanelor,
vârsta cărora depăşeşte 65 ani s-a triplat (de la 5% la
15%), iar 1/3 dintre ele sunt persoane, vârsta cărora este
peste 75 ani;
• În fiecare 3 secunde este diagnosticat un caz nou de
demență;
• Tendinţa spre “întinerirea” proceselor atrofice cerebrale;
• Masa creierului uman se micşorează o dată cu vârsta
cronologică:
- cu ≈ 5% - între 30 şi 70 ani;
- cu ≈ 10% - spre 80 ani;
- cu ≈ 20% - spre 90 ani.
• Demența — este un sindrom cronic progresiv în timp, în cadrul căruia
are loc diminuarea funcțiilor cognitive într-o proporție mai mare, decât
în procesul de îmbătrânire obișnuită.
• Sunt prezente tulburări ale memoriei, gândirii raționale, capacității de
a înțelege și însuși informații noi, vorbirii, calculului, și orientării
auto- și allopsihice.
• Demența de regulă nu influențează conștiința.
• Demența afectează cu predilecție persoane de vârstă înaintată și, NU
ESTE un proces de îmbătrânire fiziologică.
• Demența este o tulburare caracterizată prin deficite cognitive multiple,
afectând memoria, inteligența, limbajul, rezolvarea problemelor,
praxisul, învățarea, orientarea, percepția, atenția, judecata,
concentrarea și abilitățile sociale
 Clasificarea demențelor
• CIM-10
• F00 Demența în boala Alzheimer
• F01 Demența vasculară
• F02 Demența în alte boli, clasificate în altă parte
• F02.0 Demența în boala Pick
• F02.1 Demența în boala Creutzfeld-Jacob
• F02.2 Demența în boala Huntington
• F02.3 Demența în boala Parkinson
• F02.4 Demența în boala cu virusul imunodeficienței umane HIV-SIDA
• F02.8 Demența în alte boli specificate, clasificate în altă parte (lipidoza cerebrala,
epilepsie, degenerescenta hepatolenticulara, hipercalcemie, hipotiroidism dobandit,
intoxicatii, scleroza multipla, neurosifilis, carenta in acid nicotinic, poliarterita
nodoasa, lupus eritematos sistemic, tripanosomiaza, carenta in vitamina B12)
 Tablou clinic
• Pentru orice tip de demență, în etapa inițială, sunt comune următoarele
4 acuze:
Comparativ cu 5 – 10 ani în urmă apare:
(1) Dificultatea de a-și aminti nume cunoscute anterior,
(2) Dificultatea de a găsi cuvântul potrivit în momentul potrivit,
(3) Dificultatea de a-și aminti unde se află anumite obiecte și
(4) Diminuarea capacității de concentrare a atenției.
 10 simptome, cel mai frecvent prezente în tabloul clinic al TNCBA:
1. Pierderea recentă a memoriei cu afectare ocupațională.
2. Dificultăți în efectuarea lucrului de altădată.
3. Probleme de limbaj.
4. Dezorientare în timp și spațiu.
5. Judecată precară.
6. Probleme cu gândirea abstractă.
7. Uitarea în cazul schimbării locului obiectelor.
8. Schimbări ale dispoziției și comportamentului.
9. Modificări ale personalității.
10. Pierderea spiritului de inițiativă.
 TESTUL DESENARII CEASULUI
Testul desenării ceasului (realizat de Sunderland) reflecta funcțiile cortexului frontal si temporo-parietal si este un
instrument diagnostic util si facil de realizat. Examinatorul va cere pacientului sa deseneze cadranul unui ceas (cu
toateorele) si apoi sa indice o ora precisă (de exemplu : „trei fără un sfert”), desenând limba mare și limba mică
ale ceasului. Criterii de evaluare a desenelor (pe o scala de la 1-10):
10 - Limbile ceasului in poziție corecta.
9 - Erori minime in pozitionarea limbilor.
8 - Erori mai mari la plasarea limbilor corespunzatoare orei si minutelor.
7 - Pozitionarea limbilor este total eronata, fara legatura cu ora cetrebuiaindicata.
6 - Folosirea inadecvata a limbilor ceasului (de exmplu, marcarea orei folosind modul digital sau incercuirea
cifrelor, in ciuda instructiunilor repetate).
5 - Aglomerarea numerelor ce indica orele intr-o parte a cadranului sauscrierea lorin sens invers acelor de
ceasornic. Limbile pot fi figurate in desen.
4 - Distorsionarea ordinii corecte a orelor figurate pe cadran. Integritatea cadranului a disparut (de exemplu:
numerele lipsa sau plasate in afaraconturului cadranului).
3 - Cadranul si numerele figurate nu au nici o legatura intre ele. Limbile ceasului lipsesc.
2 - Desenul denota ca unele instructiuni au fosr receptionate de pacient insaceasul este doar vag reprezentat.
1 - Absenta oricarei incercari de a desena, sau desen complet neinterpretabil.
Interpretarea scorului obtinut la Testul Desenarii Ceasului: 10 – normal, 9-8 – probabil normă, posibil deficit
cognitiv minor; 7-6 – nedeterminat; 5 – probabil demență; 1-4 – demență.
 Îngrijirea unui pacient cu demență
• Formulați un regim al zilei, ținând cont de activitățile uzuale ale pacientului.
• Antrenați pacientul în activități pe măsura capacităților lui, prioritare fiind acelea,
față de care el manifestă interes.
• Ascundeți substanțele otrăvitoare (diverse soluții chimice utilizate în gospodărie),
obiectele ascuțite, funii, curele, șireturi, etc.
• Verificați (instalați) lacătele la uși și ferestre în caz de necesitate.
• Deconectați gazul pe perioada, când pacientul rămâne acasă de unul singur
• Ascundeți aparatele electrocasnice periculoase (de ex., fierul de călcat).
• Nu schimbați locul obiectelor din anturaj (mobilă, obiecte de uz casnic).
• Instalați suporturi sigure în camera de baie, WC.
• Fiți siguri că pacientul poate să scoată ușor hainele de pe sine când
merge la baie, WC.
 Îngrijirea unui pacient cu demență
• Limitați, pe cât e posibil, consumul de lichide înainte de somn.
• Examinați zilnic țesuturile cutanate în scopul depistării escarelor.
• Aranjați hainele pacientului în ordinea, în care acestea trebuie îmbrăcate.
• Nu grăbiți pacientul când acesta se îmbracă, încurajând îmbrăcatul de sine
stătător.
• Asigurați-l cu încălțăminte comodă, care nu alunecă.
• În cazul când pacientul a uitat cum trebuie folosite lingura, furculița – arătați-i
cum trebuie ele folosite.
• Pentru a evita asfixia cu bol alimentar, asigurați-vă că hrana este constituită din
bucăți mici, ușor de înghițit.
• Încurajați pacientul să mănânce încet, să amestece bine înainte de aînghiți.
• Alimentarea trebuie realizată cu porții mici de alimente.
 Îngrijirea unui pacient cu demență
• Asigurați-vă că, spațiul în care își petrece timpul pacientul este bine iluminat (nici prea
intens, nici insuficient), aerisit, lipsit de zgomote deranjante.
• Vorbiți clar și rar, în special, când pacientul are probleme cu auzul.
• Pot fi utile plimbările zilnice și activitățile fizice pe măsura capacităților.
• Asigurați-vă că patul în care se culcă pacientul să doarmă este confortabil.
• Pe cât e posibil, nu-i permiteți să doarmă în timpul zilei.
• Evitați să contraziceți să acuzați pacientul.
• Reacționați calm și binevoitor la acuzațiile ce vin din partea pacientului în adresa Dvs.
• În cazul când, pacientul evocă repetat aceleași subiecte (istorii de viață), schimbați
tacticos tema discuției.
• În cazul când, pacientul merge singur la plimbare, asigurați-vă că are la sine întotdeauna
un act de identitate sau un carnețel în care sunt notate: Numele, Prenumele, adresa și
telefonul Dvs. de contact.
• În cazul când, pacientul s-a rătăcit, nu-l certați, criticați.
 Îngrijirea unui pacient cu demență
• Nu schimbați locul obiectelor pentru a evita dezvoltarea suspiciunilor/ ideilor
delirante de prejudiciu material.
• În unele cazuri este necesar să concretizăm (să urmărim) unde este obișnuit pacientul
să ascundă lucrurile de valoare.
• Păstrați la Dvs. duplicatul cheilor de la intrarea în apartament.
• Verificați coșul de gunoi înainte de a arunca deșeurile menajere.
• Dacă pacientul devine iritat, agresiv, reacționați calm și concretizați ce anume nu-l
satisface la moment.
• În astfel de situații, încercați să fixați atenția pacientului pe una din activitățile
preferate de el.
• Nu ratați să discutați situațiile de hetero-/ auto-agresivitate cu medicul specialist
(gerontolog, psihiatru).
• Discutați cu pacientul evenimentele, situațiile, informațiile, etc. pe care dânsul le
consideră importante.
 Îngrijirea unui pacient cu demență
• Încurajați participarea în activitățile casnice uzuale (preparatul
mâncării, curățenie, amenajarea curții, îngrijirea florilor de cameră,
etc.).
• Încurajați menținerea activităților plăcute și preferabile (Hobby-uri
=muzică, croșetat, împletit, pescuit, etc.).
• Încurajați implicarea în activități sociale (comunicare, cor, cerc de
dansuri, călătorii, etc.).
 Baia și igiena personală
• Pacientul atins de boala Alzheimer poate uita să facă baie, nu are necesitatea de a se spăla sau
poate uita cum se face aceasta. În privința aceasta, trebuie să-i respectați demnitatea atunci când
îi oferiți ajutorul.
• Sfaturi:
- Dacă este posibil, nu modificați obișnuințele pacientului în acest domeniu. Faceți în așa fel ca
baia să se desfășoare într-un climat agreabil și destins.
- Dușul poate fi mai simplu ca baia, dar unui pacient neobișnuit cu dușul îi poate fi frică. Încercați
să-l simplificați pe cât posibil.
- Dacă pacientul refuză baia, încercați puțin mai târziu, starea lui se poate modifica.
- Lăsați-l pe pacient să facă singur baie, dacă e posibil.
- Dacă pacientul este pudic, este posibil să-l ajutăm să se spele, acoperindu-și anumite porțiuni
ale corpului în timpul băii.
- Vegheați la securitatea sa. De exemplu: covorașele antiderapante pot fi deosebit de utile în baie.
- Dacă baia constituie o sursă de conflict, este de preferat să se procedeze la toaleta sa în poziție
culcată.
 Probleme legate de incontinență
• Un pacient atins de boala Alzheimer își poate pierde capacitatea de
înțelegere a timpului de a merge la toaletă, uită unde se găsește toaleta sau
nu știe ce trebuie să facă.
• Sfaturi:
- Fixați un orar pentru mersul la toaletă.
- Pe ușă scrieți cuvântul “toaleta” în culori vii și cu litere îngroșate sau lipiți
un desen.
- Lăsați ușa toaletei deschisă pentru a fi mai ușor de găsit de către pacient.
- Vegheați ca hainele să poată fi scoase cu ușurință.
- Seara, limitați consumarea lichidelor în proporții rezonabile.
- Noaptea, poate fi necesar să plasați un vas de noapte sau un scaun găurit
aproape de pat.
 Alimentația
• Pacienții cu boala Alzheimer uită adesea să mănânce sau uită cum să utilizeze
tacâmurile.
• Sfaturi:
- Amintiți-le pacienților cum se mănâncă.
- Oferiți-le hrana care poate fi mâncată cu degetele.
- Tăiați-le alimentele în bucăti mici.
- În stadiile avansate ale bolii poate deveni necesar să se mixeze toate alimentele.
- Amintiți-le pacienților că trebuie să mănânce încet.
- Nu uitați că pacientul poate să-și piardă percepția de cald sau rece și riscă să se
ardă cu alimentele prea fierbinți.
- Dacă pacientul are dificultăți de deglutiție, întrebați medicul cum îi puteți
stimula deglutiția.
 Tulburări de somn
Este vorba despre pacienți cu boala Alzheimer care sunt agitați în cursul nopții și
deranjează familia. Aceasta reprezintă principala sursă de epuizare a persoanelor din
anturaj.
Sfaturi:
• Încercați să-l împiedicați să doarmă peste zi.
• Faceți lungi plimbări cu el sau faceți în așa fel încât să obosească suficient peste zi.
• Faceți-l să se simtă la fel de bine în pat în cursul nopții.
Repetițiile
Un bolnav cu boala Alzheimer poate să uite dintr-un moment în altul ceea ce a vrut să
spună, să adreseze aceleași întrebări sau să se refere la aceleași lucruri.
Sfaturi:
• Încercați să-i distrageți atenția arătându-i sau făcându-l să asculte aceleași lucruri.
• Luați-l de braț și dați-i tandrețea și securitatea de care are nevoie.
 Pierderea obiectelor și acuzarea de furt
Pacienții uită adesea unde și-au pus obiectele și acuză adesea anturajul că le-a furat obiectele
rătăcite. Acest comportament prezintă un sentiment de insecuritate dat de pierderea controlului
memoriei.
• Încercați să aflați dacă pacientul ascunde obiectele în locuri determinate.
• Faceți dubluri ale obiectelor frecvent pierdute, de exemplu chei.
• Verificați conținutul coșului de gunoi înainte de a-l arunca.
• Pentru a răspunde la acuzații, adoptați o atitudine calmă.
• Admiteți împreună cu pacientul că obiectul este pierdut și ajutați-l să-l caute.
Ideile delirante și halucinațiile
O idee delirantă este o idee fixă: de exemplu persoana crede că anturajul său reprezintă o
primejdie. Pentru pacient, aceasta este o realitate, este o sursă de anxietate care-l poate antrena în
tentativele sale disperate de a se proteja. În timpul halucinațiilor, pacientul vede sau aude lucruri
care nu există, ca de exemplu umbra picioarelor patului său ori persoane care locuiesc în încăpere.
• Nu încercați să-l scoateți pe pacient din propria sa realitate. Dacă se neliniștește, încercați să-l
potoliți cu o voce calmă. Puteți, de asemenea, să-i luați calm mâna pentru a-l liniști.
• Distrageți-i atenția indicându-i un alt lucru real din cameră.
 Violența și agresiunea
Este posibil ca pacientul să devină dezagreabil, agresiv sau violent. Aceste
comportamente pot apărea din diverse motive, de exemplu pentru că și-a pierdut contactul
social și capacitatea de judecată, pentru că nu-și poate exprima sentimentele negative sau
pentru că nu mai poate înțelege și interpreta activitățile altora. Pentru persoanele din
anturaj, aceasta este una problemele cele mai dificile.
• Rămâneți calmi, fără să vă arătați teama sau frica.
• Încercați să atrageți atenția pacientului spre o activitate care să-l calmeze.
• Acordați-i mai multă atenție.
• Încercați să descoperiți cauza, astfel încât să o evitați pe viitor.
Depresia și anxietatea
Acești pacienți pot deveni deprimați, se pot închide în ei înșiși, pot să dea impresia
de ființe morocănoase, să vorbească, să gândească și să acționeze încetinit. Aceasta poate
influența activitățile zilnice, la fel ca și apetitul.
• Încercați să-i dați mai multă dragoste pacientului, mai mare suport.
• Nu sperați ca depresia să dispară imediat.
 Bibliografie
• Suport de curs AMG, 2021, USMF
• Suplimentar: Îmbătrânire fiziologică & Demența
 Tulburarea bipolară
• Tulburarea bipolară este o afecțiune afectivă cronică
severă caracterizată prin episoade de manie sau
hipomanie care alternează sau sunt combinate cu
episoade de depresie.
• Tulburarea bipolară mai poate fi numită și depresie
maniacală, tulburare afectivă bipolară sau tulburare de
spectru bipolar.

• Tulburarea bipolară tip I – Pacientul a îndeplinit criteriile pentru un episod maniacal sau mixt complet, de
obicei suficient de sever pentru a necesita spitalizarea. Pot să apară și episoade depresive majore sau episoade
hipomaniacale.
• Tulburarea bipolară tip II - Pacientul a avut cel puțin un episod depresiv major și cel puțin un episod
hipomaniacal, dar nici un episod maniacal.
• Tulburarea bipolară cu ciclare rapidă - 4 (patru) sau mai multe episoade depresive, maniacale sau mixte în
decurs de 12 luni.
 Tablou clinic – episodul maniacal
• Mania este definită ca o stare de exaltare psihomotorie și dezinhibiție a pulsiunilor afective și
instinctuale.
• În aspectul general, pacienții cu sindrom maniacal au o ținută neglijentă, extravagantă, cu o
mimică foarte mobilă, expresivă.
• Orientarea de obicei este corectă auto- și allopsihic. Atenția și capacitatea de concentrare se
caracterizează printr-o hipoprosexie voluntară.
• Memoria este de tipul hipermneziei selective.
• Gândirea este accelerată, se constată fuga idearum, pacienții sunt logoreici, în conținutul
declarațiilor se redă starea de satisfacție personală cu idei delirante de grandoare sau
supraapreciere.
• Pot fi prezente tulburări de percepție sub formă de iluzii, false recunoașteri și mai rar
halucinații.
• În sfera emoțională este prezentă o stare constantă hipertimică ce poate oscila de la o euforie
până la ”furia maniacală”.
• Hiperactivitatea poate culmina cu o stare de agitație psihomotorie vădită.
 Tablou clinic – episodul hipomaniacal
• Hipomania este o formă atenuată a maniei, care prin definiție nu este asociată cu
simptome psihotice. Se referă la o stare evident anormală cu simptome ușor-medii
maniacale care pot dura câteva zile sau câteva luni. Deosebirea dintre manie și
hipomanie constă în faptul că hipomania poate fi diagnosticată după 4 zile și, în
timp ce mania este însoțită de schimbări evidente de comportament, în hipomanie
comportamentul nu este modificat semnificativ, conform DSM-V.
• Limitele hipomaniei sunt destul de vagi și de aceea este dificil de diferențiat de
comportamentul obișnuit al persoanei; ceea ce este deseori întâlnit în cazul
personalității hipertimice. Prin urmare, de multe ori hipomania rămâne
nediagnosticată. Pentru unii pacienți, hipomania este o stare plăcută de umor și
randament înalt de muncă. Cu toate acestea, pentru majoritatea persoanelor,
simptomele hipomaniacale, chiar dacă durează 4 zile, pot fi problematice,
deoarece lucrurile spuse sau făcute într-un episod hipomaniacal deseori au
consecințe negative pe termen lung. Hipomania poate fi de asemenea preludiul
fazei maniacale desfășurate sau a depresiei severe.
 Tablou clinic – episodul depresiv
• Conform ICD-10, un episod depresiv poate avea severitate variabilă: episod ușor
(F32.0); moderat (F32.1); sever (F32.2) - fără simptome psihotice sau (F32.3) - cu
simptome psihotice (F32.4).
• Sindromul depresiv se caracterizează prin următoarele simptome principale:
1. Hipotimia (scăderea dispoziției de la depresie ușoară, melancolie până la
melancolie profundă, adesea însoțită de senzațiile neplăcute în regiunea inimii,
un sentiment de pierdere a sensului în viață);
2. Anhedonia (pierderea intereselor și a plăcerii);
3. Scădere a vigorii, care poate duce la oboseală crescută, chiar și cu eforturi
nesemnificative și activitate redusă.
4. Alte simptome asociate sunt capacitatea de concentrare redusă, stima și
încrederea în sine redusă, idei de vinovăție și umilință, o viziune tristă și
pesimistă asupra viitorului, idei sau acțiuni care conduc la automutilare sau
suicid, somn dereglat, inapetență.
 Rolul și atribuțiile asistentului medical în procesul de nursing
psihiatric
• Va administra medicamentele conform indicației medicului. Efectele
adverse (pe care trebuie să le cunoașteți), le va semnala medicului psihiatru.
• Va monitoriza: starea de somn/veghe, conștiința, dacă întreprinde activități
care nu concordă cu situația, modificările psihopatologice, atitudinea
pacientului față de medicație, modificările funcțiilor organismului (pofta de
mâncare, defecare, micțiune, semnele vitale – puls, TA, respirație)
• Grija cadrului medical se orientează spre persoana bolnavă. Pacientul este
abordat ca participant activ la procesul de tratament și vindecare.
• Va respecta și încuraja voința pacientului de a trăi independent. Se vor crea
condiții favorabile astfel ca pacientul să se poată reface. Va fi necesară o
cunoaștere foarte bună a tuturor activităților ce au loc în jurul pacientului.
• Va întocmi un plan de îngrijire individual în funcție de diagnostic.
Comunicarea dintre asistentul medical și pacientul cu tulburare
bipolară
• Prin atitudinea lor, cadrele medicale vor trebui să impună respect, fără a se aștepta să fie tratate automat
cu respect. Cadrul medical va trebui să se prezinte pacientului, punând astfel accent asupra persoanei
sale și mai puțin asupra funcției pe care o deține.
• Găsiți ocazia oportună de a stabili un contact cu pacientul – cadrul medical ajunge să cunoască
pacientul prin intermediul discuțiilor purtate și a activităților comune. Cu cât sunt mai dese aceste
contacte, cu atât mai ușor va fi de abordat. Interesul pe care îl arătați îi va da convingerea că este tratat
cu atenție.
• Nu îi puneți întrebări directe, ca să nu dați impresia ca manifestați curiozitate privind anumite
probleme. Încercați să-l cunoașteți personal – orice subiect care l-ar putea interesa constituie o ocazie
de a purta o conversație.
• Sarcina cadrului medical e de a lăsa pacientul să vorbească cât mai liber posibil. Exclamațiile de
încurajare, gesturile aprobatoare sunt suficiente pentru a determina pacientul să continue să vorbească.
• Pacientul poartă responsabilitatea propriilor decizii – uneori pacienții cer sfaturi, deși rareori au nevoie
într-adevăr de un sfat. Motivul este mai degrabă de a justifica și întări propriile decizii, care, după
părerea lor, sunt cele mai bune.
• Pacientul trebuie să-și formeze singur o imagine despre propria situație – nu faceți uz de cunoștințele pe
care le dețineți pentru a explica mecanismele bolii.
 Urgențe psihiatrice - comportament suicidar
Câteva mituri populare despre suicid
Într-o excelentă publicație despre prevenirea suicidului (OMS 2014), autorii au prezentat câteva mituri despre suicid, care
persistă până în ziua de azi, deși există mai mult decât suficiente informații care denotă contrariul:
„Mit: Majoritatea sinuciderilor se întâmplă fără vreun avertisment”.
„Adevăr: Majoritatea sinuciderilor au fost precedate de semne de avertizare, fie verbale sau comportamentale”.
„Mit: O persoană cu comportament suicidar este hotărâtă să moară”.
„Adevăr: Dimpotrivă, persoanele cu comportament suicidar sunt adesea ambivalente în ceea ce privește a trăi sau a muri”.
„Mit: O persoană cu comportament suicidar va rămâne suicidară pentru totdeauna”.
„Adevăr: Riscul sporit de suicid este de cele mai multe ori pe termen scurt și specific situației. Deși gândurile suicidale pot reveni,
acestea nu sunt permanente și o persoană cu gânduri și tentative suicidare anterioare poate continua să ducă o viață lungă”.
„Mit: Numai persoanele cu tulburări mintale au un comportament suicidar”.
„Adevăr: Comportamentul suicidar indică o nefericire profundă, dar nu neapărat o tulburare mintală. Multe persoane care trăiesc cu
tulburări mintale nu sunt afectate de un comportament suicidar și nu toți cei care își pun capăt vieții au o tulburare mintală”.
„Mit: A vorbi despre suicid este o idee proastă și acest lucru poate fi interpretat ca o încurajare”.
„Adevăr: Având în vedere nivelul înalt de stigmatizare aferentă suicidului, majoritatea oamenilor care se gândesc la suicid nu știu cu
cine să vorbească. O discuție deschisă nu va încuraja comportamentul suicidar, dar îi poate oferi persoanei alte opțiuni sau timpul
necesar pentru a se răzgândi, prevenind astfel suicidul”.
 Gânduri, planuri, comportamente și intenții suicidare sau auto-vătămare.

Metode concrete preconizate pentru înfăptuirea suicidului, inclusiv letalitatea lor și

așteptările pacientului cu privire la letalitate, precum și faptul dacă sunt accesibile arme
de foc.
Manifestarea curentă a suicidalității
Motive pentru a tăi și planuri de viitor.

Consum de alcool și alte substanțe asociate cu manifestarea curentă.

Gânduri, planuri sau intenții de răzbunare sau violență față de ceilalți.

Manifestări simptomatice Dovezi de lipsă de speranță, impulsivitate, anhedonie, atacuri de panică și anxietate.

Boala psihiatrică Semne și simptome curente de tulburări psihice (tulburări de dispoziție, schizofrenie,
abuz de substanțe, tulburări de anxietate și tulburări de personalitate).

Istoric de comportament suicidar

Istoric de boală psihiatrică, spitalizări anterioare, tratament anterior pentru consum de

Istoric substanțe.
 Stresori psihologici acuți sau cronici (pierderi interpersonale reale sau percepute, dificultăți
financiare, modificări ale statutului socio-economic, conflicte familiale, violență în familie,
abuz sau neglijare sexuală sau fizică în trecut sau prezent).

Situația psihosocială
Statutul profesional, locul de trai, prezența sau absența sistemelor de suport social

Calitatea relațiilor de familie

Convingerile culturale și religioase despre moarte și / sau

suicid.

Trăsături de personalitate

Abilitățile de coping (de a face față situației)

Factorii individuali
Reacții anterioare la stres
Următoarele întrebări pot fi utile pentru evaluarea intenției de suicid și a letalității la
persoanele care au încercat să se sinucidă (APA, 2003):
• Puteți descrie ce s-a întâmplat (de exemplu, circumstanțele, factorii precipitanți, viziunea
despre viitor, consumul de alcool sau alte substanțe, metoda, intenția și gravitatea
vătămării)?
• Ce gânduri au dus la tentativă?
• Ce v-ați gândit că se va întâmpla (de exemplu, veți dormi, veți suferi o leziune sau veți
muri, ori veți avea o reacție din partea unei anumite persoane)?
• Erați singur/ă sau erau prezente și alte persoane în momentul respectiv?
• După aceea - ați căutat singur/ă ajutor sau cineva a solicitat ajutor pentru Dvs.?
• Ați planificat să fiți descoperit/ă sau ați fost găsit/ă din întâmplare?
• Cum v-ați simțit ulterior (de exemplu, ușurat/ă sau regretați că sunteți în viață)?
• Ați beneficiat de tratament ulterior (de exemplu, medical sau psihiatric, la secția de
urgență, spitalicesc sau ambulatoriu)?
• S-a schimbat viziunea Dvs. despre lucruri sau este ceva diferit pentru dvs. după tentativă?
 Măsuri de prim ajutor
Solicitați ambulanța!!!! Se consideră necesară spitalizarea, în special, dacă pacientul a mai făcut
tentative de suicid, dacă are istoric familial de sinucidere, dacă a avut o pierdere recentă
semnificativă - în special prin sinucidere - şi nu pare să răspundă la interacţiunea interpersonală cu
medicul.
Trebuie să memorizăm următoarele:
1. Nu lăsaţi pacientul suicidar singur; îndepărtaţi din încăpere orice obiecte potenţial primejdioase.
2. Apreciaţi dacă tentativa acestuia a fost plănuită sau impulsivă.
3. Pacienţii cu depresie severă pot să fie trataţi ambulator, dacă familiile pot să îi supravegheze
îndeaproape şi dacă tratamentul poate să fie instituit repede. Dacă aceste condiţii nu sunt întrunite,
este necesară spitalizarea.
4. Ideaţia suicidară a pacienţilor alcoolici se remite, în general, după abstinenţă, în decurs de
câteva zile. Dacă depresia persistă şi după ce semnele fiziologice ale sevrajului alcoolic s-au
rezolvat, este justificată suspiciunea fermă a unei depresii majore. Toţi bolnavii suicidari sub
intoxicaţie cu alcool sau droguri, trebuie reevaluaţi mai târziu, după detoxicare.
5. Ideile de sinucidere ale pacienţilor cu schizofrenie trebuie luate în serios, pentru că aceştia tind
să folosească metode violente, foarte letale şi, uneori, bizare
 Da- uri şi Nu- uri la pacientul suicidar
1. Da, întrebaţi despre ideile de sinucidere, în special despre planurile lui de a-şi face vreun rău.
Faptul că întrebaţi despre sinucidere nu va „implanta” bolnavului această idee.
2. Nu ezitaţi să întrebaţi bolnavul, dacă „ar dori să moară”. Abordarea problemei fără ocolişuri
este cea mai eficientă.
3. Da, aveţi grijă ca interviul să se desfăşoare într-un loc sigur.
4. Nu oferiţi false reasigurări (de ex., „Mai toţi oamenii se gândesc să-şi ia viaţa într-un moment
sau altul”).
5. Da, puneţi întrebări despre tentative de sinucidere anterioare, care pot să fie legate de
tentative viitoare.
6. Da, puneţi întrebări cu privire la accesul la arme de foc.
7. Nu lăsaţi bolnavul să plece de la departamentul de urgenţă/ camera de gardă, dacă nu sunteţi
sigur că nu îşi va face vreun rău.
8. Nu presupuneţi că familia sau prietenii vor putea să supravegheze pacientul timp de 24 de ore
din 24. Dacă este necesară o astfel de supraveghere, spitalizaţi bolnavul.
9. Administraţi-i tranchilizante.
 Bibliografie
• Urgenţe în Psihiatrie, Recomandări metodice, A. NACU, J. CHIHAI,
G. GARAZ, Chișinău, 2013
• Ghid de intervenție în urgențele psihiatrice, Karel Kraan, Jana Chihai,
Chișinău, 2022
• Manual de psihiatrie, Chișinău, 2021